Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32015R2455

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2455 al Comisiei din 21 decembrie 2015 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

    JO L 339, 24.12.2015, p. 40–41 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2015/2455/oj

    24.12.2015   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 339/40


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/2455 AL COMISIEI

    din 21 decembrie 2015

    privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

    întrucât:

    (1)

    Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

    (2)

    Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale de interpretare a Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror altor nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării unor măsuri tarifare sau de altă natură referitoare la comerțul cu mărfuri.

    (3)

    În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a tabelului menționat.

    (4)

    Este necesar să se prevadă faptul că, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (2), titularul poate continua să invoce, pentru o anumită perioadă de timp, informațiile tarifare obligatorii emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă ar trebui să fie de trei luni.

    (5)

    Comitetul Codului vamal nu a emis niciun aviz în termenul stabilit de președintele său,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a tabelului menționat.

    Articolul 2

    Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi invocate în continuare, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, pentru o perioadă de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

    Articolul 3

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 21 decembrie 2015.

    Pentru Comisie,

    pentru președinte

    Heinz ZOUREK

    Director general pentru Impozitare și Uniune Vamală


    (1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

    (2)  Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, 19.10.1992, p. 1).


    ANEXĂ

    Descrierea mărfurilor

    Clasificare (Cod NC)

    Motive

    (1)

    (2)

    (3)

    Un produs compus din carne de diverse crustacee și moluște (procentaj din greutate):

    1605 54 00

    Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, pe baza notei 2 de la capitolul 16, precum și pe baza textului codurilor NC 1605 și 1605 54 00.

    Produsul constă din fructe de mare (carne de diverse crustacee și moluște), din care o parte sunt crude sau semipreparate (poziția 0307), în timp ce o altă parte sunt fierte (poziția 1605). Un astfel de produs este considerat preparat, ținând seama de faptul că fierberea exclude clasificarea la capitolul 3, deoarece produsul, chiar și parțial, a fost preparat printr-un proces neprevăzut la capitolul respectiv (a se vedea, de asemenea, notele explicative la Sistemul armonizat, capitolul 3, Considerații generale, al cincilea paragraf).

    Deoarece sepia și calmarul au cea mai mare pondere ca greutate, produsul este clasificat prin aplicarea notei 2 de la capitolul 16, la codul NC din capitolul 16 care corespunde ingredientului cu cea mai mare pondere în preparat.

    În consecință, produsul trebuie clasificat la codul NC 1605 54 00 ca sepii și calmari preparați sau conservați.

    tentacule de calmar și sepie în stare crudă

    25

    fâșii de calmar și sepie în stare crudă

    20

    inele de calmar în stare crudă

    20

    scoici galbene, mici, gătite

    20

    creveți semipreparați

    15

    Produsul este prezentat în stare congelată (la o temperatură de – 20 °C), în pungi de 1 kg (greutate netă, 800 g).


    Top