Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32008R0726

    Regulamentul (CE) nr. 726/2008 al Comisiei din 25 iulie 2008 privind eliberarea licențelor de import de orez în cadrul contingentelor tarifare deschise pentru subperioada iulie 2008 prin Regulamentul (CE) nr. 327/98

    JO L 198, 26.7.2008, p. 34–36 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/726/oj

    26.7.2008   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 198/34


    REGULAMENTUL (CE) NR. 726/2008 AL COMISIEI

    din 25 iulie 2008

    privind eliberarea licențelor de import de orez în cadrul contingentelor tarifare deschise pentru subperioada iulie 2008 prin Regulamentul (CE) nr. 327/98

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1785/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 privind organizarea comună a pieței orezului (1),

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 327/98 al Comisiei din 10 februarie 1998 privind deschiderea și modul de gestionare a anumitor contingente tarifare pentru importurile de orez și de brizură de orez (3), în special articolul 5 primul paragraf,

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul (CE) nr. 327/98 a deschis și a stabilit modul de gestionare a anumitor contingente tarifare pentru importurile de orez și de brizură de orez, repartizate în funcție de țara de origine și eșalonate pe subperioade, în conformitate cu anexa IX la regulamentul menționat și cu Regulamentul (CE) nr. 60/2008 al Comisiei (4) [Regulamentul (CE) nr. 60/2008 a deschis o subperioadă specifică în februarie 2008 pentru contingentul tarifar de import de orez albit și semialbit originar din Statele Unite ale Americii].

    (2)

    Subperioada lunii iulie este a doua subperioadă pentru contingentele de orez prevăzute la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) din Regulamentul (CE) nr. 372/98, a treia subperioadă pentru contingentele de orez originar din Thailanda, Australia și din alte țări în afară de Thailanda, Australia și Statele Unite, prevăzute la litera (a) a alineatului menționat și a patra subperioadă pentru contingentul de orez originar din Statele Unite prevăzut la litera (a) a alineatului menționat.

    (3)

    Din comunicarea prezentată în conformitate cu articolul 8 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 327/98 rezultă că, pentru contingentele cu numerele de ordine 09.4154 – 09.4166, cererile depuse în cursul primelor zece zile lucrătoare ale lunii iulie 2008, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior, au ca obiect o cantitate superioară celei disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură se pot elibera licențele de import, stabilindu-se coeficientul de atribuire care urmează să fie aplicat cantităților solicitate pentru contingentele vizate.

    (4)

    De asemenea, din comunicarea menționată anterior rezultă că, pentru contingentele cu numerele de ordine 09.4127 – 09.4128 – 09.4129 – 09.4149, cererile depuse în cursul primelor zece zile lucrătoare ale lunii iulie 2008, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 327/98, au ca obiect o cantitate inferioară celei disponibile.

    (5)

    Prin urmare, pentru contingentele cu numerele de ordine 09.4127 – 09.4128 – 09.4129 – 09.4130 – 09.4148 – 09.4112 – 09.4116 – 09.4117 – 09.4118 – 09.4119 – 09.4166 este necesară stabilirea cantităților totale disponibile pentru subperioada contingentară următoare, în conformitate cu articolul 5 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 327/98,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    (1)   Pentru cererile de licență de import de orez care țin de contingentele cu numerele de ordine 09.4154 – 09.4166 menționate în Regulamentul (CE) nr. 327/98, depuse în cursul primelor zece zile lucrătoare ale lunii iulie 2008, se eliberează licențe pentru cantitățile solicitate cărora li se aplică coeficientul sau coeficienții de atribuire stabiliți în anexa la prezentul regulament.

    (2)   Cantitățile totale disponibile în cadrul contingentelor cu numerele de ordine 09.4127 – 09.4128 – 09.4129 – 09.4130 – 09.4148 – 09.4112 – 09.4116 – 09.4117 – 09.4118 – 09.4119 – 09.4166 menționate în Regulamentul (CE) nr. 327/98, pentru subperioada contingentară următoare, sunt stabilite în anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 25 iulie 2008.

    Pentru Comisie

    Jean-Luc DEMARTY

    Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


    (1)  JO L 270, 21.10.2003, p. 96. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 797/2006 (JO L 144, 31.5.2006, p. 1). Regulamentul (CE) nr. 1785/2003 urmează să fie înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 (JO L 299, 16.11.2007, p. 1) începând cu 1 septembrie 2008.

    (2)  JO L 238, 1.9.2006, p. 13. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 289/2007 (JO L 78, 17.3.2007, p. 17).

    (3)  JO L 37, 11.2.1998, p. 5. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1538/2007 (JO L 337, 21.12.2007, p. 49).

    (4)  JO L 22, 25.1.2008, p. 6.


    ANEXĂ

    Cantități care urmează să se atribuie pentru subperioada lunii iulie 2008 și cantitățile disponibile pentru subperioada următoare, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 327/98

    a)   Contingent de orez albit sau semialbit având codul NC 1006 30 prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 327/98:

    Origine

    Număr de ordine

    Coeficient de atribuire pentru subperioada iulie 2008

    Cantități totale disponibile pentru subperioada lunii septembrie 2008

    (în kg)

    Statele Unite ale Americii

    09.4127

     (2)

    2 158 640

    Thailanda

    09.4128

     (2)

    6 119

    Australia

    09.4129

     (2)

    448 500

    Alte origini

    09.4130

     (3)

    0


    b)   Contingent de orez decorticat încadrat la codul NC 1006 20 prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 327/98:

    Origine

    Număr de ordine

    Coeficient de atribuire pentru subperioada iulie 2008

    Cantități totale disponibile pentru subperioada lunii octombrie 2008

    (în kg)

    Toate țările

    09.4148

     (3)

    0


    c)   Contingent de brizură de orez încadrat la codul NC 1006 40 prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 327/98:

    Origine

    Număr de ordine

    Coeficient de atribuire pentru subperioada iulie 2008

    Thailanda

    09.4149

     (2)

    Australia

    09.4150

     (1)

    Guyana

    09.4152

     (1)

    Statele Unite ale Americii

    09.4153

     (1)

    Alte origini

    09.4154

    1,754388 %


    d)   Contingent de orez albit sau semialbit încadrat la codul NC 1006 30 prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 327/98:

    Origine

    Număr de ordine

    Coeficient de atribuire pentru subperioada iulie 2008

    Cantități totale disponibile pentru subperioada lunii septembrie 2008

    (în kg)

    Thailanda

    09.4112

     (3)

    22 509

    Statele Unite ale Americii

    09.4116

     (3)

    1 880

    India

    09.4117

     (3)

    107 912

    Pakistan

    09.4118

     (3)

    0

    Alte origini

    09.4119

     (3)

    105 802

    Toate țările

    09.4166

    1,170606 %

    0


    (1)  Nu se aplică niciun coeficient de atribuire pentru această subperioadă: nicio cerere de licență nu a fost transmisă Comisiei.

    (2)  Cererile acoperă cantități inferioare sau egale cu cele disponibile: prin urmare, toate cererile sunt acceptabile.

    (3)  Nu există cantități disponibile pentru această subperioadă.


    Top