19/Volumul 09

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

140

L 405/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Necesitatea de a elabora norme pentru micul trafic de frontieră, în scopul consolidării cadrului juridic comunitar de reglementare a frontierelor externe a fost evidențiată în comunicarea Comisiei intitulată „Spre o gestiune integrată a frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene”. Consiliul a confirmat această necesitate la 13 iunie 2002 prin aprobarea „Planului de gestionare a frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene”, care a fost ulterior aprobat de Consiliul European de la Sevilla din 21 și 22 iunie 2002.

(2)

Este în interesul Comunității extinse să se asigure că frontierele cu vecinii săi nu constituie o barieră în calea comerțului, a schimburilor sociale și culturale, și nici în calea cooperării regionale. În consecință, ar trebui să se instituie un regim eficient pentru micul trafic de frontieră.

(3)

Regimul specific micului trafic de frontieră constituie o derogare de la normele generale de reglementare a controlului persoanelor la frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene, care sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod Comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (2).

(4)

Comunitatea ar trebui să stabilească criteriile și condițiile care trebuie respectate la facilitarea trecerii frontierelor terestre externe ale statelor membre pentru persoanele cu reședința în zonele de frontieră, în temeiul regimului specific micului trafic de frontieră. Aceste criterii și condiții ar trebui să asigure un echilibru între, pe de o parte, facilitarea trecerii frontierei pentru persoanele de bună credință cu reședința în zonele de frontieră, care au motive legitime de a trece frecvent o frontieră externă terestră și, pe de altă parte, necesitatea de a împiedica imigrația ilegală și de a contracara potențialele amenințări de securitate prezentate de activități infracționale.

(5)

Ca normă generală, în scopul de a evita orice abuz, ar trebui să se elibereze un permis de trecere locală a frontierei numai persoanelor care au reședința legală de cel puțin un an în zona de frontieră. Pe de altă parte, acordurile bilaterale încheiate între statele membre și țările terțe vecine pot prevedea o perioadă de reședință mai îndelungată. În cazuri excepționale și justificate corespunzător, precum cele referitoare la minori, la o schimbare a situației familiale sau la o moștenire de terenuri, aceste acorduri bilaterale pot prevedea, de asemenea, o perioadă de reședință mai scurtă.

(6)

Permisul de trecere locală a frontierei ar trebui să fie eliberat locuitorilor zonelor de frontieră, indiferent dacă aceștia sunt supuși sau nu obligativității vizelor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (3). Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să fie interpretat coroborat cu Regulamentul (CE) nr. 1932/2006 al Consiliului (4) de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001, care are ca obiectiv exonerarea de obligativitatea vizelor pentru locuitorii zonelor de frontieră care beneficiază de regimul specific micului trafic de frontieră instituit prin prezentul regulament. În consecință, intrarea în vigoare a prezentului regulament poate avea loc numai împreună cu regulamentul de modificare menționat anterior.

(7)

Comunitatea ar trebui să stabilească criterii și condiții specifice de eliberare a permiselor de trecere locală a frontierei pentru locuitorii zonelor de frontieră. Aceste criterii și condiții ar trebui să fie compatibile cu condițiile de intrare impuse locuitorilor zonelor de frontieră care trec o frontieră terestră externă în temeiul regimului specific micului trafic de frontieră.

(8)

Dreptul de liberă circulație de care beneficiază cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, precum și drepturile echivalente de care beneficiază resortisanții țărilor terțe și membrii familiilor acestora, în temeiul unor acorduri încheiate între Comunitate și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și țările terțe în cauză, pe de altă parte, nu ar trebui să fie afectate de instituirea, la nivel comunitar, a unor norme privind micul trafic de frontieră. Cu toate acestea, atunci când trecerea frontierei este facilitată pentru locuitorii zonelor de frontieră în temeiul regimului micului trafic de frontieră și implică un control mai puțin sistematic, trecerea frontierei ar trebui să fie facilitată, de drept, pentru orice persoană care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație, care are reședința în zona de frontieră în cauză.

(9)

Pentru punerea în aplicare a regimului specific micului trafic de frontieră, statele membre ar trebui să fie autorizate să mențină sau să încheie, după caz, acorduri bilaterale cu țări terțe vecine, sub rezerva ca aceste acorduri să fie în conformitate cu normele stabilite prin prezentul regulament.

(10)

Prezentul regulament nu aduce atingere dispozițiilor specifice aplicabile pentru Ceuta și Melilla, astfel cum se menționează în Declarația Regatului Spaniei privind orașele Ceuta și Melilla din Actul final al Acordului de aderare a Regatului Spaniei la Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnată la Schengen, la 19 iunie 1990 (5).

(11)

Statele membre ar trebui să aplice sancțiuni, astfel cum sunt prevăzute în legislația națională, locuitorilor zonelor de frontieră care abuzează de regimul specific micului trafic de frontieră instituit prin prezentul regulament.

(12)

Comisia ar trebui să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la aplicarea prezentului regulament. Acest raport ar trebui să fie însoțit, în cazul în care este necesar, de propuneri legislative.

(13)

Prezentul regulament respectă drepturile și libertățile fundamentale, precum și principiile recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

(14)

Având în vedere faptul că obiectivul prezentului regulament, și anume stabilirea criteriilor și condițiilor de instituire a unui regim specific micului trafic de frontieră la frontierele terestre externe, are o influență directă asupra acquis-ului comunitar referitor la frontierele externe și, prin urmare, nu poate fi realizat în mod suficient de către statele membre și, datorită dimensiunilor și efectelor prezentului regulament, poate fi mai bine realizat la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la același articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(15)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, care nu prevede obligații pentru aceasta și nu i se aplică. Având în vedere că prezentul regulament se întemeiază pe acquis-ul Schengen, în conformitate cu dispozițiile titlului IV partea a treia din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 5 din protocolul menționat anterior, în termen de șase luni de la data adoptării prezentului regulament, transpunerea sau nu a prezentului regulament în dreptul său intern.

(16)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (6), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 litera (A) din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (7) privind anumite modalități de aplicare a acestui acord.

(17)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (8). Prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament care nu prevede obligații pentru acesta și nu i se aplică.

(18)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (9). Prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament care nu prevede obligații pentru aceasta și nu i se aplică.

(19)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 litera (A) din Decizia 1999/437/CE interpretat în coroborare cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2004/849/CE (10) și cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2004/860/CE (11).

(20)

Articolul 4 litera (b) și articolul 9 litera (c) din prezentul regulament constituie dispoziții care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta, în sensul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003,

(a)

șederea de lungă durată;

(b)

accesul la o activitate economică și exercitarea unei asemenea activități;

(c)

aspecte vamale și fiscale.

1.

„frontieră terestră externă” înseamnă frontiera terestră comună dintre un stat membru și o țară terță vecină;

2.

„zonă de frontieră” înseamnă o zonă care nu se întinde mai mult de treizeci de kilometri de la frontieră. Localitățile care trebuie să fie considerate drept zonă de frontieră sunt precizate de statele în cauză în acordurile lor bilaterale astfel cum sunt menționate la articolul 13. Cu toate acestea, orice parte a uneia dintre aceste localități situată la peste treizeci de kilometri, dar la mai puțin de cincizeci de kilometri de linia de frontieră este considerată ca aparținând zonei de frontieră;

3.

„mic trafic de frontieră” înseamnă trecerea periodică a unei frontiere terestre externe de către locuitorii zonelor de frontieră, pentru a rămâne într-o zonă de frontieră, de exemplu din motive sociale, culturale sau economice justificate, sau din motive de ordin familial, pentru o perioadă care nu depășește limita stabilită prin prezentul regulament;

4.

„persoane care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație” înseamnă:

5.

„resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană care nu este cetățean al Uniunii în sensul articolului 17 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene și care nu este intră sub incidența punctului (4);

6.

„locuitor al zonei de frontieră” înseamnă orice resortisant al unei țări terțe care are reședința legală în zona de frontieră a unei țări vecine cu un stat membru pentru o perioadă precizată în acordurile bilaterale menționate la articolul 13, care este de cel puțin un an. În cazuri excepționale și justificate corespunzător, precizate în aceste acorduri bilaterale, o perioadă de reședință mai mică de un an poate fi, de asemenea, considerată adecvată;

7.

„permis de trecere locală a frontierei” înseamnă un document specific, astfel cum este instituit prin capitolul III, care autorizează locuitorii zonelor de frontieră să treacă o frontieră terestră externă în temeiul regimului micului trafic de frontieră;

8.

„Convenția Schengen” înseamnă Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor membre ale Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (13).

(a)

să fie în posesia unui permis de trecere locală a frontierei și, dacă acordurile bilaterale relevante menționate la articolul 13 cel puțin un document de călătorie valabil, în măsura în care această condiție este prevăzută prin;

(b)

să nu fie semnalați în cadrul Sistemului de Informații Schengen (SIS) spre refuzul intrării;

(c)

să nu fie considerați o amenințare pentru ordinea publică, siguranța internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unuia din statele membre și în special să nu fie semnalați în bazele de date naționale naționale spre refuzul intrării din aceleași motive.

(a)

numele, prenumele, data nașterii, cetățenia și locul de reședință al titularului permisului;

(b)

autoritatea emitentă, data eliberării și perioada de validitate;

(c)

zona de frontieră în care este autorizat să circule titularul permisului;

(d)

numărul (numerele) documentului (documentelor) de călătorie valabil(e), astfel cum se menționează la articolul 9 litera (a), care conferă titularului dreptul de a trece frontierele externe.

(a)

posedă un document sau documente de călătorie valabil(e), astfel cum se menționează la articolul 17 alineatul (3) litera (a) din Convenția Schengen, care le conferă dreptul de a trece frontierele externe;

(b)

prezintă documente care dovedesc statutul lor de locuitori ai zonei de frontieră și care dovedesc existența unor motive legitime pentru trecerea frecventă a unei frontiere terestre externe în temeiul regimului specific micului trafic de frontieră;

(c)

nu au fost semnalați în cadrul SIS spre refuzul intrării;

(d)

nu sunt considerați drept o amenințare pentru ordinea publică, siguranța internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unuia dintre statele membre și, în special, nu au fost semnalați în bazele de date naționale ale statelor membre spre refuzul intrării din aceleași motive.

(a)

instituie puncte speciale de trecere a frontierei, rezervate locuitorilor zonelor de frontieră;

(b)

rezervă culoare speciale pentru locuitorii zonelor de frontieră la punctele obișnuite de trecere a frontierei sau

(c)

luând în considerare circumstanțele locale și, cu titlu excepțional, în cazul în care există o necesitate deosebită, autorizează locuitorii zonelor de frontieră să treacă frontiera terestră externă a acestora în puncte stabilite, altele decât punctele de trecere autorizate și în afara orelor stabilite.

(a)

permisul de trecere locală a frontierei cuprinde, pe lângă informațiile impuse în temeiul articolului 7 alineatul (3), informații detaliate referitoare la locul și la circumstanțele în care se autorizează trecerea frontierei terestre externe;

(b)

statul membru în cauză efectuează controale prin sondaj și desfășoară o supraveghere regulată astfel încât să împiedice trecerea neautorizată a frontierei.