EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32005R2024

Regulamentul (CE) nr. 2024/2005 al Comisiei din 12 decembrie 2005 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 872/2004 al Consiliului privind noi măsuri restrictive împotriva Liberiei

JO L 326, 13.12.2005, p. 10–12 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (BG, RO, HR)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 06/10/2015; abrogare implicită prin 32015R1776

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2005/2024/oj

18/Volumul 4

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

138


32005R2024


L 326/10

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 2024/2005 AL COMISIEI

din 12 decembrie 2005

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 872/2004 al Consiliului privind noi măsuri restrictive împotriva Liberiei

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 872/2004 al Consiliului privind noi măsuri restrictive împotriva Liberiei (1), în special articolul 11 litera (a),

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 872/2004 enumeră persoanele fizice și juridice, organismele și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice ordonată prin acest regulament.

(2)

La 30 noiembrie 2005, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis să adauge două persoane fizice și mai multe persoane juridice și entități pe lista persoanelor, grupărilor și a entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. Prin urmare, anexa I ar trebui să fie modificată în mod corespunzător.

(3)

Pentru a garanta eficacitatea măsurilor prevăzute de prezentul regulament, este necesar ca acesta să intre în vigoare de îndată,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 872/2004 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 decembrie 2005.

Pentru Comisie

Eneko LANDÁBURU

Director general pentru relații externe


(1)  JO L 162, 30.4.2004, p. 32, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1453/2005 al Comisiei (JO L 230, 7.9.2005, p. 14).


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 872/2004 al Consiliului se modifică după cum urmează:

1.

Se adaugă următoarele persoane fizice:

(a)

Richard Ammar Chichakli (alias Ammar M. Chichakli). Adrese: (a) 225 Syracuse Place, Richardson, Texas 75081, Statele Unite; (b) 811 South Central Expressway Suite 210 Richardson, Texas 75080, Statele Unite. Născut la 29 martie 1959, în Siria. Cetățenie: americană. Alte informații: (a) Nr. de asigurare socială: 405 41 5342 sau 467 79 1065; (b) expert-contabil și examinator autorizat în domeniul fraudelor; (c) colaborator al San Air General Trading.

(b)

Valeriy Naydo (alias Valerii Naido). Adresa: c/o CET Aviation, P.O. Box 932-20C, Ajman, Emiratele Arabe Unite. Data nașterii: 10 august 1957. Cetățenie: ucraineană. Pașapoarte nr. (a) AC251295 (Ucraina); (b) KC024178 (Ucraina). Alte informații: (a) pilot; (b) unul dintre directorii Air Pass (Pietersburg Aviation Services and Systems); (c) Președinte Director General al CET Aviation.

2.

Se adaugă următoarele persoane juridice:

(a)

Abidjan Freight. Adresa: Abidjan, Coasta de Fildeș.

(b)

Air Cess [alias (a) Air Cess Equatorial Guinea, (b) Air Cess Holdings, Ltd, (c) Air Cess Liberia, (d) Air Cess Rwanda, (e) Air Cess Swaziland (Pty.) Ltd, (f) Air Cess, Inc. 360-C, (g) Air Pas, (h) Air Pass, (i) Chess Air Group, (j) Pietersburg Aviation Services & Systems, (k) Cessavia]. Adrese: (a) Malabo, Guineea Ecuatorială; (b) P.O. Box 7837, Sharjah, Emiratele Arabe Unite; (c) P.O. Box 3962, Sharjah, Emiratele Arabe Unite; (d) Islamabad, Pakistan; (e) Entebbe, Uganda.

(c)

Air Zory [alias (a) Air Zori; (b) Air Zori, Ltd]. Adresses: (a) 54 G.M. Dimitrov Blvd., BG-1125, Sofia, Bulgaria; (b) 6 Zenas Kanther Str., 1065 Nicosia, Cipru. Alte informații: acționar majoritar este Serghei Bout.

(d)

Airbas Transportation FZE [alias (a) Air Bas; (b) Air Bass; (c) Airbas Transportation, Inc.; (d) Aviabas]. Adrese: (a) P.O. Box 8299, Sharjah, Emiratele Arabe Unite; (b) 811 S. Central Expressway, Suite 210 Richardson, Texas 75080, Statele Unite. Alte informații: înființată în 1995 de Serghei Bout.

(e)

ATC, Ltd. Adresa: Gibraltar, Regatul Unit.

(f)

Bukavu Aviation Transport. Adresa: Republica Democratică Congo.

(g)

Business Air Services. Adresa: Republica Democratică Congo.

(h)

Centrafrican Airlines [alias (a) Centrafricain Airlines; (b) Central African Airways; (c) Central African Air; (d) Central African Airlines]. Adrese: (a) P.O. Box 2760, Bangui, Republica Centrafricană; (b) c/o Transavia Travel Agency, P.O. Box 3962, Sharjah, Emiratele Arabe Unite; (c) P.O. Box 2190, Ajman, Emiratele Arabe Unite; (d) Kigali, Rwanda; (e) Ras-al-Khaimah, Emiratele Arabe Unite.

(i)

Central Africa Development Fund. Adrese: (a) 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite; (b) P.O. Box 850431, Richardson, Texas 75085, Statele Unite.

(j)

CET Aviation Enterprise (FZE). Adrese: (a) P.O. Box 932 – C20, Ajman, Emiratele Arabe Unite; (b) Guineea Ecuatorială.

(k)

Chichakli & Associates, PLLC [alias (a) Chichakli Hickman-Riggs & Riggs, PLLC; (b) Chichakli Hickmanriggs & Riggs]. Adresa: 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite. Alte informații: cabinet de experți-contabili și de audit.

(l)

Continue Professional Education, Inc. (alias Gulf Motor Sales). Adresa: 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite.

(m)

Daytona Pools, Inc. Adresa: 225 Syracuse Place, Richardson, Texas 75081, Emiratele Arabe Unite.

(n)

DHH Enterprises, Inc. Adresa: 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite.

(o)

Gambia New Millennium Air Company [alias (a) Gambia New Millennium Air; (b) Gambia Millennium Airline]. Adresa: State House, Banjul, Gambia.

(p)

IB of America Holdings, Inc. Adresa: 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite.

(q)

Irbis Air Company. Adresa: ul. Furmanova 65, Office 317, Almaty, Kazakhstan 48004. Alte informații: înființată în 1998.

(r)

Moldtransavia SRL. Adresa: Aeroport MD-2026, Chișinău, Moldova.

(s)

Nordic, Ltd. (alias Nordik Limited EOOD). Adresa: 9 Fredrick J. Curie Street, Sofia, Bulgaria 1113.

(t)

Odessa Air (alias Okapi Air). Adresa: Entebbe, Uganda.

(u)

Orient Star Corporation (alias Orient Star Aviation). Adresa: 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite.

(v)

Richard A. Chichakli, P.C. Adrese: (a) 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite; (b) P.O. Box 850432, Richardson, Texas 75085, Statele Unite.

(w)

Rockman, Ltd. (alias Rokman EOOD). Adresa: 9 Fredrick J. Curie Street, Sofia, Bulgaria 1113.

(x)

San Air General Trading FZE (alias San Air General Trading, LLC). Adrese: (a) P.O. Box 932-20C, Ajman, Emiratele Arabe Unite; (b) P.O. Box 2190, Ajman, Emiratele Arabe Unite; (c) 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite. Alte informații: administrator general este Serghei Denissenko.

(y)

Santa Cruz Imperial Airlines. Adrese: (a) P.O. Box 60315, Dubai, Emiratele Arabe Unite; (b) Sharjah, Emiratele Arabe Unite.

(z)

Southbound, Ltd. Adresa: P.O. Box 398, Suite 52 and 553 Monrovia House, 26 Main Street, Gibraltar, Regatul Unit.

(aa)

Trans Aviation Global Group, Inc. Adresa: 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite.

(bb)

Transavia Network [alias (a) NV Trans Aviation Network Group; (b) TAN Group; (c) Trans Aviation; (d) Transavia Travel Agency; (e) Transavia Travel Cargo]. Adrese: (a) 1304 Boorj Building, Bank Street, Sharjah, Emiratele Arabe Unite; (b) P.O. Box 3962, Sharjah, Emiratele Arabe Unite; (c) P.O. Box 2190, Ajman, Emiratele Arabe Unite; (d) Aeroportul Ostende, Belgia.

(cc)

Vial Company. Adresa: Delaware, Statele Unite.

(dd)

Westbound, Ltd. Adresa: P.O. Box 399, 26 Main Street, Gibraltar, Regatul Unit.


Top