Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32000D0604

    Decizia Consiliului din 29 septembrie 2000 privind componența și statutul Comitetului de politică economică

    JO L 257, 11.10.2000, p. 28–31 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

    Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 01/07/2003

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2000/604/oj

    10/Volumul 01

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    213


    32000D0604


    L 257/28

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    DECIZIA CONSILIULUI

    din 29 septembrie 2000

    privind componența și statutul Comitetului de politică economică

    (2000/604/CE)

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 209,

    având în vedere avizul Comisiei,

    întrucât:

    (1)

    Comitetul de politică economică (CPE) a fost constituit prin Decizia 74/122/CEE a Consiliului (1).

    (2)

    Comitetul a exercitat toate funcțiile atribuite până în prezent Comitetului de politică conjuncturală constituit prin Decizia Consiliului din 9 martie 1960 privind coordonarea politicilor de conjunctură ale statelor membre (2), Comitetului de politică bugetară constituit prin Decizia Consiliului din 8 mai 1964 privind colaborarea dintre serviciile competente ale administrațiilor statelor membre în domeniul politicii bugetare (3) și Comitetului de politică economică pe termen mediu constituit prin Decizia Consiliului din 15 aprilie 1964 de creare a Comitetului de politică economică pe termen mediu (4).

    (3)

    Comitetul este prevăzut de articolul 272 din tratat.

    (4)

    Statutul CPE trebuie să țină cont de noul cadru instituțional rezultat din intrarea în a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare. Pare astfel oportună menținerea structurii de bază a Comitetului procedând la modificările necesare pentru ameliorarea funcționării sale și descrierea sarcinilor de o manieră cât mai precisă.

    (5)

    Misiunea comitetului nu aduce atingere dreptului Comisiei de a formula recomandări sau de exprima opinii asupra problemelor abordate în tratat.

    (6)

    Introducerea monedei euro întărește necesitatea coordonării strânse a politicilor economice și de asigurare a unei convergențe susținute a rezultatelor economice din statele membre. Conform Rezoluției Consiliului European de la Luxemburg, din 13 decembrie 1997, privind coordonarea politicilor economice în decursul celei de-a treia etape a uniunii economice și monetare (5), coordonarea întărită dintre politicile economice trebuie să includă o supraveghere mai strânsă a evoluției macroeconomice în statele membre și a politicilor structurale, conduse de statele membre pe piețele muncii, de bunuri și servicii, precum și a tendințelor în materie de costuri și prețuri, mai ales în măsura în care ele apasă asupra posibilităților de obținere a unei creșteri ne inflaționiste durabile și creării de noi locuri de muncă.

    (7)

    Marile orientări ale politicilor economice și procedura de supraveghere multilaterală prevăzute în articolul 99 din tratat sunt esența coordonării politicilor economice. Fără a aduce atingere misiunii Comitetului economic și financiar, CPE sprijină definirea orientărilor și contribuie la procedura de supraveghere multilaterală în domeniile vizate de prezenta decizie.

    (8)

    La Reuniunea de la Cardiff din 16 iunie 1998, Consiliul European a primit favorabil Decizia Consiliului Ecofin și a miniștrilor reuniți în cadrul Consiliului la 1 mai 1998 (6) de punere în aplicare, cu respectarea principiului subsidiarității, a unei proceduri reduse care să permită continuarea progreselor reformelor economice.

    (9)

    Rezoluția Consiliului European din 3 și 4 iunie 1999 a lansat un proces de dialog macroeconomic la nivelul Comunității. Acest dialog macroeconomic este destinat ameliorării interacțiunii dintre evoluția salariilor și politicile macroeconomice. Consiliul European a concluzionat că dialogul macroeconomic la nivel tehnic ar trebui să se deruleze în cadrul unui grup de lucru instituit în interiorul CPE, în colaborare cu Comitetul de ocupare și al pieței muncii și cu participarea reprezentanților celor două comitete (inclusiv Banca Centrală Europeană), al Comisiei și Grupului macroeconomic de dialog social. Este convenabil ca CPE să organizeze, în particular, contribuția reprezentanților guvernelor la dialog, la acest nivel.

    (10)

    Rezoluția Consiliului European din 16 iunie 1997 privind creșterea și ocuparea (7) a făcut apel la o coordonare întărită a politicilor economice pentru a completa procedura prevăzută în noul titlu al tratatului cu privire la ocupare, și a solicitat Comitetului de ocupare să lucreze în strânsă cooperare cu CPE.

    (11)

    Tratatul prevede instituirea unui comitet economic și financiar. Misiunea comitetului economic și financiar este descrisă în articolul 114 paragraful 2 din tratat. Statutul Comitetului economic și financiar a fost adoptat prin Decizia Consiliului din 31 decembrie 1998 (8). CPE trebuie să colaboreze strâns cu Comitetul economic și financiar pentru a asista la Consiliu.

    (12)

    Tratatul impune crearea unui comitet de ocupare cu care este necesară și o cooperare strânsă.

    (13)

    Descrierea misiunii CPE se va face fără a aduce atingere dreptului derivat care ar putea fi adoptat în viitor în ceea ce privește procedura de supraveghere multilaterală prevăzută la articolul 99 paragraful 5 din tratat.

    (14)

    Statele membre, Comisia și Banca Centrală Europeană trebuie să fie reprezentate corespunzător în cadrul CPE. Fiecare trebuie să desemneze patru reprezentanți.

    (15)

    Membrii CPE sunt numiți cu titlu nominal și sunt conduși, în exercitarea atribuțiilor lor, numai de interesul general al Comunității.

    (16)

    Președintele CPE este ales pe o perioadă de doi ani. De regulă, mandatul nu este poate fi reînnoit. Există posibilitatea prelungirii mandatului în absența unei alte candidaturi la președinția comitetului.

    (17)

    Participarea la CPE a funcționarilor Băncii Centrale Europene și ai băncilor centrale naționale se va realiza fără a aduce atingere articolului 108 din tratat,

    DECIDE:

    Articolul 1

    Se adoptă statutul Comitetului de politică economică prevăzut la articolul 272 din tratat.

    Textul statutului este prezentat în anexă.

    Articolul 2

    Decizia 74/122/CEE se abrogă.

    Articolul 3

    Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării.

    Adoptată la Bruxelles, 29 septembrie 2000.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    L. FABIUS


    (1)  JO L 63, 5.3.1974, p. 21.

    (2)  JO 31, 9.5.1960, p. 764/60.

    (3)  JO 77, 21.5.1964, p. 1205/64.

    (4)  JO 64, 22.4.1964, p. 1031/64.

    (5)  JO C 35, 2.2.1998, p. 1.

    (6)  JO L 139, 11.5.1998, p. 28.

    (7)  JO C 236, 2.8.1997, p. 3.

    (8)  JO L 5, 9.1.1999, p. 71.


    ANEXĂ

    Statutul Comitetului de politică economică

    PARTEA I

    MISIUNEA COMITETULUI

    Articolul 1

    (1)   Fără a aduce atingere articolelor 114 și 207 din tratat, Comitetul de politică economică (denumit în continuare „Comitetul”) contribuie la pregătirea lucrărilor Consiliului coordonând politicile economice ale statelor membre și ale Comunității și oferă recomandări Comisiei și Consiliului.

    (2)   Comitetul contribuie la pregătirea lucrărilor Consiliului furnizând analize economice, avize metodologice și proiecte de redactare a recomandărilor politice în special cu privire la politicile structurale vizând ameliorarea potențialului de creștere și de ocupare în Comunitate. În acest context, el își concentrează atenția în special asupra:

    funcționării piețelor bunurilor și serviciilor, de capitaluri, serviciilor și muncii, inclusiv evoluția salariilor, productivității, ocupării și competitivității;

    rolului și eficienței sectorului public precum și viabilității pe termen lung a finanțelor publice;

    consecințelor generale pe plan economic ale unor anumite politici precum cele referitoare la mediu, cercetare și dezvoltare precum și cele referitoare la coeziunea socială.

    (3)   În domeniile mai sus-menționate, comitetul sprijină, fără a aduce atingere articolelor 114 și 207 din tratat, lucrările Consiliului, mai ales în materie de definire a orientărilor mari de politică economică și contribuie la procedura de supraveghere multilaterală vizată în articolul 99 paragraful 3 din tratat. În acest scop, Comitetul efectuează bilanțuri periodice pe țări, punând accent în special pe reformele structurale din statele membre.

    (4)   Fără a aduce atingere articolelor 130 și 207 din tratat, Comitetul contribuie la lucrările Consiliului în virtutea titlului tratatului cu privire la ocupare.

    (5)   Comitetul sprijină Comitetul economic și financiar, în particular asigurând o urmărire a evoluției macroeconomice pe termen mediu și scurt în statele membre și în Comunitate și furnizând analize și avize, în special cu privire la problemele metodologice referitoare la interacțiunea dintre politicile structurale și macroeconomice și asupra evoluției salariilor în statele membre și în Comunitate.

    (6)   Comitetul oferă cadrul în care se derulează, la nivel tehnic, dialogul macroeconomic ce leagă reprezentanții Comitetului (inclusiv pe cei ai Băncii Centrale Europene), Comitetul economic și financiar, Comitetul de ocupare, Comisia și partenerii sociali.

    (7)   Comitetul este consultat de Comisie asupra ratei maxime de creștere a cheltuielilor care nu sunt obligatorii ale bugetului general al Uniunii Europene, astfel cum este prevăzut de articolul 272 din tratat.

    Articolul 2

    Comitetul formulează avize la cererea Consiliului, Comisiei, Comitetului economic și financiar ori din proprie inițiativă.

    Articolul 3

    Pentru a-și îndeplini atribuțiile, Comitetul își va desfășura activitatea în strânsă colaborare cu Comitetul economic și financiar atunci când întocmește rapoarte pentru Consiliu. Atunci când contribuie la elaborarea orientărilor mari de politică economică, Comitetul întocmește, de asemenea, rapoarte pentru Comitetul economic și financiar. El își coordonează lucrările cu cele ale Comitetului de ocupare, alte comitete și grupuri de lucru care pregătesc lucrările Consiliului în domeniile lor de competență.

    PARTEA II

    COMPONENȚĂ

    Articolul 4

    (1)   Statele membre, Comisia și Banca Centrală Europeană desemnează fiecare patru membri ai comitetului.

    (2)   Membrii Comitetului sunt aleși dintre înalții funcționari cu experiență în domeniul definirii politicii economice și structurale.

    Articolul 5

    Membrii Comitetului se conduc, în exercitarea atribuțiilor lor, după interesul general al Comunității.

    PARTEA III

    PREȘEDINTE ȘI SECRETARIAT

    Articolul 6

    (1)   Comitetul alege, pentru o durată de doi ani, un președinte și trei vicepreședinți maxim, dintre membrii săi, cu majoritate de voturi. De regulă, mandatul de doi ani nu se poate reînnoi.

    (2)   Președintele deleagă dreptul său de vot unui alt membru al delegației sale.

    Articolul 7

    În caz de imposibilitate, președintele este înlocuit de unul dintre vicepreședinții comitetului.

    Articolul 8

    (1)   Comitetul este ajutat de un secretariat plasat sub conducerea unui secretar. Secretarul și personalul secretariatului necesar îndeplinirii sarcinilor acestuia sunt la dispoziția Comisiei. Secretarul este numit de Comisiei după consultarea comitetului. Secretarul și personalul său acționează conform instrucțiunilor atunci când își realizează responsabilitățile față de Comitet.

    (2)   Cheltuielile Comitetului vor fi incluse în bugetul provizoriu al Comisiei.

    PARTEA IV

    DELIBERĂRI

    Articolul 9

    Avizele și rapoartele sunt adoptate cu majoritatea de voturi, în cazul în care este necesară supunerea la vot. Fiecare membru are drept de vot. Totuși, atunci când este formulată o recomandare sau un aviz privitor la probleme susceptibile de a face ulterior obiectul unei decizii a Consiliului, membrii băncilor centrale și ai Comisiei pot participa pe deplin la discuții, însă nu vor avea drept de vot. Comitetul va încheia, de asemenea, un raport privind păreri minoritare sau divergente ce au fost exprimate în timpul discuțiilor.

    Articolul 10

    De regulă, numai membrii pot participa la vot în timpul reuniunilor Comitetului. Ca excepție, președintele poate aproba alte dispoziții.

    Articolul 11

    Comitetul poate încredința studiul unor chestiuni particulare unor subcomitete sau grupuri de lucru. Președinția acestor grupuri este asigurată de un membru al Comitetului, desemnat de acesta din urmă.

    Articolul 12

    Comitetul, subcomitetele și grupurile de lucru pot fi asistate de experți.

    Articolul 13

    Comitetul se convoacă de către președinte din inițiativă proprie sau la solicitarea Consiliului, Comisiei sau a cel puțin cinci membri.

    Articolul 14

    (1)   De regulă, președintele reprezintă Comitetul. Uneori, președintele poate fi autorizat de Comitet să dea seamă de dezbateri și să formuleze observații verbale asupra avizelor și rapoartelor Comitetului.

    (2)   Președintele Comitetului este însărcinat să întrețină relațiile Comitetului cu Parlamentul European, care este informat cu privire la de lucrările Comitetului, dacă este cazul.

    Articolul 15

    (1)   În lipsa unei decizii contrare, deliberările Comitetului sunt confidențiale. Această prevedere se aplică și pentru lucrările subcomitetelor sau grupurilor de lucru.

    (2)   Rapoartele sau avizele pregătite de Comitet sunt făcute publice numai după transmiterea lor prealabilă la destinatar, cu excepția cazurilor când există rațiuni importante care să justifice confidențialitatea.

    Articolul 16

    Comitetul adoptă propriul regulament de funcționare.


    Top