Emisiunea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate

ASPECTE-CHEIE

Directiva (UE) 2019/2162

Domeniul de aplicare

Directiva acoperă următoarele:

Caracteristici structurale.

• Recurs dual. Investitorii au drepturi preferențiale și au dreptul la dublă protecție (cunoscută sub denumirea de „recurs dual”) prin creanțe atât asupra emitentului de obligațiuni garantate, cât și asupra activelor de acoperire în cazul insolvenței sau rezoluției acestei instituții.
• Active acoperite. Obligațiunile garantate sunt garantate în permanență prin active acoperite de înaltă calitate – de obicei, ipoteci sau titluri de creanță de stat – sau alte elemente specificate la articolul 6 alineatul (1) din Directiva (UE) 2019/2162.
• Aceste active acoperite trebuie să îndeplinească cerințele specifice prevăzute la articolul 129 alineatul (1) din CRR sau trebuie să îndeplinească anumite cerințe specifice de înaltă calitate specificate în Directiva (UE) 2019/2162 (Directiva privind obligațiunile garantate), cum ar fi:
  • standarde de evaluare general acceptate pentru activele fizice, care ar trebui monitorizate și asigurate în mod adecvat;
  • supraveghere publică continuă a solidității operaționale și a solvabilității financiare a contrapărții atunci când activele sunt sub formă de expuneri;
  • reguli de diversificare a riscurilor pentru activele care nu sunt eligibile în conformitate cu articolul 129 alineatul (1) din CRR etc.
• Se aplică norme specifice în cazul punerii în comun intragrup și al finanțării comune.
• Transparență. Instituțiile de credit trebuie să furnizeze informații suficient de detaliate cu privire la programele lor de obligațiuni garantate (la nivel de portofoliu, nu la nivel de împrumut) pentru a permite investitorilor să evalueze profilul și riscurile acestor programe și să efectueze diligența necesară. Aceste informații ar trebui să fie disponibile pe site-ul web al instituției, furnizate cel puțin trimestrial și ar trebui să includă, cel puțin, următoarele:
  • valoarea fondului de acoperire și a obligațiunilor garantate rămase de rambursat;
  • o listă a numerelor internaționale de identificare a valorilor mobiliare pentru toate emisiunile de obligațiuni garantate din cadrul programului respectiv;
  • distribuția geografică și tipul de active de acoperire, cuantumul împrumuturilor acestora și metoda de evaluare;
  • detalii cu privire la riscul de piață, inclusiv riscul de rată a dobânzii și riscul valutar, riscul de credit și riscul de lichiditate;
  • structura scadențelor activelor de acoperire și a obligațiunilor garantate;
  • nivelurile de acoperire obligatorie și disponibilă și ale supragarantării legale, contractuale și voluntare (nivelul de garanție care depășește acoperirea necesară);
  • procentul de împrumuturi în cazul cărora se consideră că a avut loc o neplată și în care împrumuturile sunt restante de mai mult de 90 de zile.
• Set de active lichide. Portofoliile de acoperire trebuie să includă întotdeauna un set de active lichide (disponibile sau ușor convertibile în numerar) pentru a acoperi fluxul maxim de lichiditate cumulat net în următoarele 180 de zile.
• Obligațiuni garantate cu structuri de scadență extensibile. Acestea sunt obligațiuni garantate a căror dată de scadență convenită poate fi prelungită. Acestea pot fi permise de statele membre ale UE în anumite condiții și trebuie notificate Autorității Bancare Europene (ABE).

Supravegherea publică a obligațiunilor garantate.

• Obligațiunile garantate sunt supuse unei supravegheri publice speciale. Guvernele UE desemnează una sau mai multe autorități competente pentru a monitoriza emiterea de obligațiuni garantate pentru evaluarea conformității cu cerințele legale.
• Programele de garanții garantate sunt supuse unei permisiuni care ar trebui obținută înainte de a emite obligațiuni garantate în cadrul programului relevant. Pentru a primi acest lucru, instituțiile de credit trebuie să aibă:
  • un program de activitate adecvat pentru emiterea de obligațiuni garantate;
  • politici, procese și metodologii adecvate privind aprobarea, modificarea, reînnoirea și refinanțarea împrumuturilor incluse în portofoliul de acoperire;
  • membrii conducerii și personal responsabil și calificat corespunzător.
• În caz de insolvență sau restructurare a unei instituții de credit, autoritățile competente cooperează cu autoritatea de rezoluție care se ocupă de caz pentru a se asigura că drepturile și interesele investitorilor de obligațiuni garantate sunt păstrate. Statele membre pot prevedea numirea unui administrator special.
• Instituțiile de credit trebuie să raporteze periodic autorităților competente informațiile specificate în directivă.
• Sancțiunile administrative și alte măsuri administrative se aplică instituțiilor care încalcă regulile. Aceste sancțiuni și măsuri trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive. Statele membre pot decide să nu prevadă sancțiuni administrative sau alte măsuri administrative pentru încălcări care fac obiectul unor sancțiuni penale în temeiul legislației lor naționale.
• Autoritățile competente publică pe site-urile lor web:
  • legile, reglementările, normele administrative naționale, inclusiv penalitățile și alte măsuri și orientările generale adoptate în legătură cu emiterea de obligațiuni garantate;
  • lista instituțiilor de credit autorizate să emită obligațiuni garantate.
• Obligațiunile garantate au dreptul să utilizeze eticheta „Garanție garantată europeană” (numai pentru obligațiunile garantate care îndeplinesc cerințele prevăzute în dispozițiile legislației naționale de transpunere a directivei) sau „Obligațiunile garantate europene (Premium)” (numai pentru obligațiunile garantate care îndeplinesc cerințele prevăzute în dispozițiile legislației naționale de transpunere a directivei plus cerințele articolului 129 din CRR). Etichetele sunt voluntare, având denumiri naționale.
• Directiva aduce mici modificări Directivelor 2009/65/CE (a se vedea rezumatul) și 2014/59/UE (a se vedea rezumatul).
• Măsurile tranzitorii se aplică obligațiunilor garantate emise înainte de 8 iulie 2022.

• Comisia Europeană, în strânsă cooperare cu Autoritatea bancară europeană:
  • trebuia să prezinte Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, până la 8 iulie 2024, un raport și, dacă era cazul, o propunere legislativă care să stabilească dacă – și, dacă da, cum – ar putea fi introdus un regim de echivalență pentru instituțiile de credit din țări terțe care emit obligațiuni garantate și pentru investitorii în aceste obligațiuni garantate;
  • trebuie să prezinte Parlamentului European și Consiliului, până la 8 iulie 2025, un raport privind punerea în aplicare a directivei în ceea ce privește nivelul de protecție a investitorilor și evoluțiile privind emisiunea de obligațiuni garantate în UE.
• Directiva de modificare (UE) 2023/2864 introduce un articol în Directiva (UE) 2019/2162 care impune statelor membre, începând cu 10 ianuarie 2030, să se asigure că, atunci când fac publice informații reglementate destinate investitorilor, instituțiile de credit autorizate să emită obligațiuni garantate transmit informațiile respective în același timp organismului de colectare și notifică acest lucru Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe în scopul de a le face accesibile în punctul unic european de acces, instituit în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859.

Regulamentul (UE) 2019/2160

• Regulamentul completează Directiva (UE) 2019/2162 și se bazează pe tratamentul actual de supraveghere a obligațiunilor garantate în temeiul CRR.
• Aceasta adaugă cerințe privind activele de acoperire, inclusiv o cerință privind supragarantarea minimă³ și activele de substituție⁴, consolidând astfel calitatea obligațiunilor garantate eligibile pentru tratament de capital preferențial.
• Caută să facă acest lucru prin:
  • specificarea tipurilor de active de acoperire care pot fi incluse în obligațiunile garantate pentru a fi eligibile pentru tratamentul de capital preferențial și în ce condiții;
  • eliminarea utilizării drept active eligibile a structurilor care includ în fondul de acoperire titluri garantate cu ipotecă rezidențiale sau comerciale, deoarece utilizarea acestor structuri este în scădere și se consideră că adaugă complexitate inutilă programelor de obligațiuni garantate; și
  • solicitarea unei supragarantări de cel puțin 5 % pentru obligațiunile garantate pentru a se califica pentru tratament preferențial de capital sau 2 % în cazul în care evaluarea proprietății se bazează pe valoarea creditului ipotecar (acest nivel de supragarantare poate fi pe bază legală, contractuală sau voluntară).