This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Organismele modificate genetic sunt organisme (cu excepția ființelor umane) în care materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate care nu se produce natural prin împerechere și/sau recombinare naturală.
Legislația UE privind OMG are drept obiective:
Aceasta se referă la utilizarea, diseminarea deliberată în mediul înconjurător și comercializarea OMG, inclusiv a alimentelor și furajelor modificate genetic, pe baza unei evaluări a riscurilor pentru sănătate și mediu. Ea stabilește procedurile comune pentru evaluarea riscurilor și autorizare, care sunt efectuate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară sau de statele membre ale UE și include cerințele privind monitorizarea ulterioară introducerii pe piață, etichetarea și trasabilitatea OMG. Legislația le oferă flexibilitate statelor membre în a restricționa sau interzice cultivarea OMG pe teritoriul lor.
La nivel internațional, UE este parte a Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenția ONU privind diversitatea biologică; obligațiile stabilite în acest protocol cu privire la exporturile de OMG sunt implementate în UE prin legislație privind circulația transfrontalieră a OMG.
A SE VEDEA, DE ASEMENEA: