This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32021D1020
Decision (EU) 2021/1020 of the European Parliament and of the Council of 8 June 2021 on the mobilisation of the European Globalisation Adjustment Fund following an application from Belgium – EGF/2020/005 BE/Belgium Swissport
Decizia (UE) 2021/1020 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2021 privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei cereri din partea Belgiei – EGF/2020/005 BE/Swissport
Decizia (UE) 2021/1020 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2021 privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei cereri din partea Belgiei – EGF/2020/005 BE/Swissport
JO L 224, 24/06/2021, p. 12–13
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
24.6.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 224/12 |
DECIZIA (UE) 2021/1020 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 8 iunie 2021
privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei cereri din partea Belgiei – EGF/2020/005 BE/Swissport
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014-2020) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/2006 (1), în special articolul 15 alineatul (4),
având în vedere Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs către introducerea de noi resurse proprii (2), în special punctul 9,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1) |
Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară activități independente a căror activitate a încetat în urma unor schimbări structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale sau ca urmare a unei noi crize economice și financiare mondiale, și să le acorde asistență în procesul de reintegrare pe piața muncii. |
(2) |
FEG nu trebuie să depășească un cuantum anual maxim de 186 de milioane EUR (la prețurile din 2018), astfel cum se prevede la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului (3). |
(3) |
La 22 decembrie 2020, Belgia a depus o cerere de mobilizare a FEG, ca urmare a concedierilor efectuate la Swissport în Belgia. Cererea a fost completată cu informații suplimentare furnizate în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013. Cererea îndeplinește condițiile pentru stabilirea sumei contribuției financiare din partea FEG, prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013. |
(4) |
Prin urmare, FEG trebuie mobilizat pentru a se furniza o contribuție financiară în valoare de 3 719 224 EUR ca răspuns la cererea depusă de Belgia. |
(5) |
Pentru a reduce la minimum timpul necesar pentru mobilizarea FEG, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În cadrul bugetului general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2021, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare pentru a se furniza suma de 3 719 224 EUR, sub formă de credite de angajament și credite de plată.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 8 iunie 2021.
Adoptată la Strasbourg, 8 iunie 2021.
Pentru Parlamentul European
Președintele
D. M. SASSOLI
Pentru Consiliu
Președintele
A. P. ZACARIAS
(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 855.
(2) JO L 433 I, 22.12.2020, p. 28.
(3) Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului din 17 decembrie 2020 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 (JO L 433 I, 22.12.2020, p. 11).