This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Regulamentul (CE) nr. 974/98 – privind introducerea euro
Regulamentul (CE) nr. 1103/97 privind anumite dispoziții referitoare la introducerea monedei euro
Cele două regulamente oferă temei juridic și siguranță juridică pentru introducerea monedei euro (uniunea economică și monetară).
Articolul 140 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) stabilește criteriile pentru apartenența la uniunea economică și monetară și pentru adoptarea monedei euro. Acesta prevede monitorizarea periodică a progresului înregistrat de către statele membre non-euro ale Uniunii Europene în ceea ce privește îndeplinirea acestor cerințe.
Articolul 140 din TFUE și Protocolul nr. 13 anexat la TFUE stabilesc condițiile economice și financiare, cunoscute sub numele de „criterii de convergență”, pe care statele membre trebuie să le îndeplinească pentru a adopta moneda euro. Acestea sunt următoarele:
Regulamentul (CE) nr. 974/98 al Consiliului din privind introducerea euro (JO L 139, , pp. 1-5).
Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 974/98 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Regulamentul (CE) nr. 1103/97 al Consiliului din privind anumite dispoziții referitoare la introducerea monedei euro (JO L 162, , pp. 1-3).
A se vedea versiunea consolidată.
Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea a treia – Politicile și acțiunile interne ale Uniunii – Titlul VIII – Politica economică și monetară – Capitolul 5 – Dispoziții tranzitorii – Articolul 140 [ex-articolul 121 alineatul (1), ex-articolul 122 alineatul (2) teza a doua și ex-articolul 123 alineatul (5) TCE] (JO C 202, , pp. 108-110).
data ultimei actualizări