Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2015/114A/01

    Anunț de concurs general — EPSO/AST/135/15 – Șefi ai serviciului administrativ (AST 4) în delegațiile UE

    JO C 114A, 9.4.2015, p. 1–8 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    9.4.2015   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    CA 114/1


    ANUNȚ DE CONCURS GENERAL

    EPSO/AST/135/15 – ȘEFI AI SERVICIULUI ADMINISTRATIV (AST 4) ÎN DELEGAȚIILE UE

    (2015/C 114 A/01)

    Termenul-limită pentru înscriere: 12 mai 2015, ora 12.00 (după-amiaza), ora Bruxelles-ului

    Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) organizează un concurs general care constă într-o selecție pe bază de dosare și în susținerea unor examene în vederea constituirii unei liste de rezervă de 30 de candidați admiși dintre care Serviciul European de Acțiune Externă va recruta noi funcționari publici în calitate de „ șefi ai serviciului administrativ ” (grupa de funcții AST).

    Acest anunț de concurs, împreună cu Dispozițiile generale aplicabile concursurilor generale, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 70 A din 27 februarie 2015 (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=OJ:C:2015:070A:TOC), constituie cadrul obligatoriu din punct de vedere juridic pentru această procedură de selecție.

    CE SARCINI MĂ POT AȘTEPTA SĂ ÎNDEPLINESC?

    Șefii serviciului administrativ asistă șefii delegațiilor UE în îndeplinirea mandatului lor în ceea ce privește funcționarea de zi cu zi a delegației, în conformitate cu normele și reglementările în vigoare.

    Printre altele, șefii serviciului administrativ coordonează activitatea secțiunii administrative și sunt responsabili de diferite domenii:

    1.

    resurse umane și managementul siguranței;

    2.

    gestiunea financiară și execuția bugetului delegației;

    3.

    gestionarea logisticii și a achizițiilor, precum și administrarea sediului delegației.

    A se vedea ANEXA I pentru mai multe informații despre atribuțiile tipice care trebuie îndeplinite.

    SUNT ELIGIBIL PENTRU A CANDIDA?

    În momentul validării candidaturii, trebuie să îndepliniți TOATE condițiile următoare:

    Condiții generale

    Să beneficiați de drepturi depline în calitate de cetățean al unui stat membru al UE.

    Să vă fi îndeplinit toate obligațiile care vă revin în temeiul legislației naționale privind serviciul militar.

    Să prezentați garanțiile morale necesare exercitării atribuțiilor avute în vedere.

    Condiții specifice: limbi

    Limba 1: nivelul minim – cunoașterea uneia dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE la nivelul C1.

    Limba 2: nivelul minim – cunoașterea limbii engleze sau franceze la nivelul B2; aceasta trebuie să fie diferită de limba 1.

    Pentru detalii cu privire la nivelurile de cunoștințe lingvistice, a se vedea Cadrul european comun de referință pentru limbi (https://europass.cedefop.europa.eu/ro/resources/european-language-levels-cefr)

    Condiții specifice: calificări și experiență profesională

    Studii superioare absolvite cu o diplomă în domeniul administrării afacerilor, resurselor umane, finanțelor sau contabilității, urmate de o experiență profesională de cel puțin șase ani care să corespundă într-o cât mai mare măsură atribuțiilor descrise în prezentul anunț;

    sau

    Studii secundare absolvite cu o diplomă care oferă acces la învățământul superior, urmate de o experiență profesională de cel puțin nouă ani care să corespundă într-o cât mai mare măsură atribuțiilor descrise în prezentul anunț.

    Pentru detalii cu privire la diplome, a se vedea anexa I la Dispozițiile generale aplicabile concursurilor generale (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=OJ:C:2015:070A:TOC).

    A se vedea ANEXA II pentru informații suplimentare privind limbile care trebuie cunoscute pentru a participa la concursurile UE.

    CUM VOI FI SELECTAT?

    1.   Teste cu variante multiple de răspuns pe calculator

    În cazul în care numărul de candidați depășește un anumit prag stabilit de EPSO în calitate de autoritate împuternicită să facă numiri, toți candidații care și-au validat formularul de candidatură în termenul stabilit vor fi invitați să susțină o serie de teste cu variante multiple de răspuns pe calculator, într-unul dintre centrele acreditate ale EPSO.

    În cazul în care numărul candidaților este inferior pragului , aceste teste se desfășoară la centrul de evaluare (punctul 3).

    Testele cu variante multiple de răspuns pe calculator vor fi organizate în felul următor:

    Teste

    Limbă

    Întrebări

    Durată

    Punctaj minim obligatoriu

    Raționament verbal

    Limba 1

    20 de întrebări

    35 de minute

    10/20

    Raționament numeric

    Limba 1

    10 întrebări

    20 de minute

    Numeric + abstract, combinate: 10/20

    Raționament abstract

    Limba 1

    10 întrebări

    10 minute

    Aceste teste sunt eliminatorii și nu sunt luate în considerare la testele celelalte susținute la centrul de evaluare.

    2.   Selecția pe bază de dosare

    În primul rând, cerințele de eligibilitate vor fi verificate pe baza datelor prezentate în actul de candidatură electronică al candidaților. Există două posibilități:

    dacă testele cu variante multiple de răspuns pe calculator se organizează la început, verificarea dosarelor candidaților ce vizează stabilirea eligibilității acestora va fi efectuată în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, până când numărul de candidați eligibili atinge pragul menționat la punctul 1. Celelalte dosare nu vor fi verificate;

    dacă testele cu variante multiple de răspuns pe calculator nu se organizează la început, vor fi verificate dosarele tuturor candidaților pentru a stabili eligibilitatea acestora.

    În al doilea rând, selecția pe bază de dosare se va efectua numai în cazul candidaților eligibili , selectați conform procedurii descrise anterior, în temeiul informațiilor furnizate de candidați în secțiunea „Evaluare a talentului” (FR – évaluateur de talent, EN – talent screener, DE – Talent Filter) a actului de candidatură. Comisia de evaluare va atribui fiecărui criteriu de selecție o pondere care reflectă importanța sa relativă (1-3) și fiecare răspuns al candidatului va primi un punctaj cuprins între 0 și 4 puncte.

    Comisia de evaluare va multiplica apoi punctele cu ponderea pentru fiecare criteriu și le va însuma, pentru a-i identifica pe acei candidați al căror profil corespunde cel mai bine atribuțiilor de îndeplinit.

    A se vedea ANEXA III pentru lista criteriilor.

    3.   Centrul de evaluare

    Numărul candidaților invitați să participe la această etapă va fi de cel mult numărul candidaților care vor fi înscriși pe lista de rezervă înmulțit cu 3. Dacă ați obținut unul dintre cele mai mari punctaje totale la selecția pe bază de dosare, veți fi invitat să vă prezentați la un centru de evaluare, pentru o zi sau două, cel mai probabil la Bruxelles , unde veți susține testele care se desfășoară în limba 2 aleasă de dumneavoastră.

    În cazul în care testele cu variante multiple de răspuns pe calculator descrise la punctul 1 nu au fost organizate la început , veți susține aceste teste la centrul de evaluare.

    La centrul de evaluare vor fi testate șapte competențe generale și competențele specifice necesare pentru acest concurs, prin intermediul a patru teste (interviuri ce vizează testarea competențelor generale și specifice, exercițiu de grup și studiu de caz), astfel cum se descrie în tabelul următor:

    Competență

    Teste

    1.

    Analizarea și rezolvarea problemelor

    Exercițiu de grup

    Studiu de caz

    2.

    Comunicare

    Studiu de caz

    Interviu ce vizează testarea competențelor generale

    3.

    Oferirea unor servicii de calitate și obținerea de rezultate

    Studiu de caz

    Interviu ce vizează testarea competențelor generale

    4.

    Învățare și dezvoltare

    Exercițiu de grup

    Interviu ce vizează testarea competențelor generale

    5.

    Stabilirea priorităților și organizare

    Exercițiu de grup

    Studiu de caz

    6.

    Rezistență

    Exercițiu de grup

    Interviu ce vizează testarea competențelor generale

    7.

    Munca în echipă

    Exercițiu de grup

    Interviu ce vizează testarea competențelor generale

    Punctajul minim obligatoriu

    3/10 pentru fiecare competență și 35/70 în total

    Ponderea competențelor generale

    45 % din punctajul global


    Competență

    Testul

    Competențele specifice domeniului

    Interviu ce vizează testarea competențelor specifice

    Punctajul minim obligatoriu

    50/100

    Ponderea competențelor specifice

    55 % din punctajul global

    4.   Lista de rezervă

    După verificarea documentelor justificative ale candidaților, Comisia de evaluare va întocmi o listă de rezervă care cuprinde candidații eligibili care au obținut cele mai mari punctaje la testele etapei „centrul de evaluare”, până la completarea numărului de candidați admiși care este prevăzut în prezentul anunț de concurs. Numele vor fi înscrise pe listă în ordine alfabetică.

    CÂND ȘI UNDE ÎMI POT DEPUNE CANDIDATURA?

    Vă puteți depune candidatura online pe site-ul EPSO http://jobs.eu-careers.eu până la data de:

    12 mai 2015, ora 12.00 (după-amiaza), ora Bruxelles-ului


    ANEXA I

    ATRIBUȚII

    Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) caută persoane cu experiență, polivalente și foarte motivate pentru a lucra în cadrul delegațiilor Uniunii Europene în calitate de șefi ai serviciului administrativ, care ar putea fi repartizate inițial, în vederea formării, la serviciile de sprijin de la sediul SEAE.

    În cursul carierei lor, funcționarii SEAE își vor desfășura activitatea, alternativ, în diferite regiuni geografice și la sediu și/sau în diferite posturi, în conformitate cu Decizia Consiliului privind SEAE, care prevede că membrii personalului SEAE ar trebui să beneficieze de un grad ridicat de mobilitate (textul integral al Deciziei privind SEAE a Consiliului este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 201din 3 august 2010: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_.2010.201.01.0030.01.RON)

    Delegațiile UE se află sub autoritatea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care este și vicepreședinte al Comisiei Europene.

    Șeful serviciului administrativ asistă șeful unei delegații a UE în îndeplinirea mandatului său în ceea ce privește funcționarea de zi cu zi a delegației, în conformitate cu normele și reglementările în vigoare, în special în ceea ce privește buna gestionare a bugetului administrativ, resursele umane, logistice, siguranța și securitatea delegației.

    Sub supravegherea șefului de delegație, șeful serviciului administrativ coordonează activitatea secțiunii administrative. Împreună, aceștia sunt responsabili cu gestionarea și execuția financiară globală a bugetului delegației, inclusiv cu procedurile de achiziții publice, aspectele legate de personal (expatriat și local), sediul delegației, reședința ambasadorului UE și cazarea personalului expatriat. Aceștia sunt responsabili cu logistica, aprovizionarea și serviciile și asigură securitatea și siguranța personalului. Șeful serviciului administrativ colaborează cu conducerea delegației pentru a asigura buna funcționare a delegației.

    Printre atribuții se numără:

    Buget și finanțe: pregătirea previziunilor bugetare pentru bugetul anual de funcționare al delegației, monitorizarea, ajustarea și verificarea execuției bugetului autorizat, contabilitatea, verificarea conformității cu regulamentul financiar și cu alte cerințe juridice și de reglementare, precum și chestiunile în materie de trezorerie, în acord cu ordonatorii de credite;

    Resurse umane: monitorizarea necesarului de resurse, aplicarea procedurilor corecte de selecție și/sau de recrutare a personalului local și expatriat în coordonare cu managerii responsabili, calculul și plata locală a salariilor, inclusiv a beneficiilor, stabilirea rapoartelor de evaluare, a exercițiilor de promovare și a nevoilor de formare;

    Sprijin logistic: controlul activelor corporale ale delegației (birouri, reședință, spații de cazare, autovehicule, mobilă, echipamente de birou și pentru locuințe, echipamente IT etc. ...), administrarea infrastructurii de securitate a delegației, supravegherea punerii în aplicare a contractelor în domeniul securității (în cooperare cu coordonatorul în materie de securitate al delegației), organizarea procedurilor de achiziții publice;

    Administrație generală: planificarea și coordonarea eficace a activităților, inclusiv funcționarea de zi cu zi a secțiunii administrative, elaborarea de rapoarte, gestionarea concediilor și a planificării misiunilor pentru toți membrii personalului delegației, supravegherea personalului IT și a celorlalte categorii de personal tehnic și auxiliar, manipularea de informații și documente sensibile sau clasificate în vederea transmiterii acestora, inclusiv întreținerea echipamentelor utilizate și supravegherea manipulării corespunzătoare a valizelor diplomatice;

    Reprezentare și negociere: participarea, în numele șefului delegației, la reuniuni cu autoritățile din țara gazdă, cu organizații publice și private și cu alte misiuni diplomatice, în special, participarea și prezidarea reuniunilor locale ale misiunilor diplomatice ale UE privind chestiuni administrative, consulare sau legate de Schengen, elaborarea corespunzătoare și asigurarea unei urmăriri adecvate a documentelor de comunicare cu autoritățile locale privind chestiuni administrative pentru delegație și personalul diplomatic.

    Orice persoană care candidează acceptă faptul că va trebui să facă obiectul unei investigații de securitate prin intermediul statului său membru dacă nu deține deja autorizarea de securitate la un nivel corespunzător, în conformitate cu dispozițiile în materie de securitate relevante.

    Solicitantul este de acord, prin validarea formularului de candidatură, să accepte obligația de a lucra în cadrul unei delegații a Uniunii Europene.

    Persoanele recrutate trebuie să fie dispuse să accepte o primă repartizare la o delegație dintr-o țară în care condițiile de trai și de securitate pot fi dificile.

    Delegațiile sunt situate în țări în care sunt vorbite cel mai mult următoarele limbi: franceză, engleză, portugheză și spaniolă.

    Sfârșitul ANEXEI I, faceți clic aici pentru a reveni la textul principal.


    ANEXA II

    REGIMUL LINGVISTIC

    SEAE este o instituție multilingvă, iar normele lingvistice conform cărora funcționează aceasta sunt definite în politica externă și de securitate comună.

    Opțiunile privind limba în care se desfășoară testele organizate în etapa „centrul de evaluare” reflectă nevoile serviciului și, în special, cerințele lingvistice ale politicii externe și de securitate comune (PESC). Engleza și franceza sunt limbile oficiale ale PESC utilizate în contextul relațiilor externe. O bună cunoaștere a limbii engleze sau franceze (inclusiv capacitatea de redactare) este, prin urmare, esențială pentru a asigura o colaborare și un schimb de informații eficace la nivel intern și cu autoritățile statelor membre și ale țărilor terțe.

    Având în vedere caracterul specific al prezentului concurs, competențele generale și specifice domeniului ale candidaților vor fi evaluate în limba engleză sau franceză (limba 2 a concursului). Acest lucru constituie o excepție față de regimul lingvistic care se aplică în mod normal în etapa „centrul de evaluare” (engleză, franceză sau germană). Din cauza constrângerilor privind activitatea șefilor serviciului administrativ în cadrul delegațiilor UE, este rezonabil să li se permită candidaților să susțină testele de competențe generale în limbile engleză sau franceză, întrucât se oferă astfel o mai bună garanție că nivelul candidaților recrutați în ceea ce privește capacitatea de comunicare și eficiența în limba respectivă este unul dintre cele mai înalte.

    Sfârșitul ANEXEI II, faceți clic aici pentru a reveni la textul principal.


    ANEXA III

    CRITERII DE SELECȚIE

    Comisia de evaluare ia în considerare următoarele criterii pentru selecția pe bază de dosare:

    1.

    Experiență profesională de cel puțin doi ani în gestionarea curentă a resurselor, în plus față de cea cerută pentru a avea acces la concurs.

    2.

    Experiență profesională în ceea ce privește supravegherea membrilor unei echipe, fie în context diplomatic/consular sau al unui ONG, fie în cadrul unei organizații internaționale.

    3.

    Experiență profesională de cel puțin un an în administrație într-un mediu multicultural, într-o țară din afara UE.

    4.

    Experiență profesională în crearea unei echipe sau a unui birou într-o țară sau în gestionarea unei modificări majore a situației din țara respectivă, în condiții dificile.

    5.

    Experiență profesională în ceea ce privește execuția unui buget anual de funcționare, inclusiv pregătirea, ajustarea sau monitorizarea execuției acestuia.

    6.

    Experiență profesională în ceea ce privește urmărirea, ajustarea sau verificarea execuției unui buget prestabilit și autorizat.

    7.

    Experiență profesională în gestionarea unei proprietăți imobiliare, inclusiv în ceea ce privește organizarea lucrărilor de întreținere în sectorul construcțiilor (electricitate, salubrizare, instalații sanitare, structuri de locuințe și de birou etc.).

    8.

    Experiență profesională în gestionarea logisticii, în general, a infrastructurii, echipamentelor sau bunurilor, inclusiv în organizarea de operațiuni de întreținere și de reparații de echipamente pentru locuințe (generatoare, invertoare, instalații de aer condiționat etc.) sau de echipamente de birou (scanere, copiatoare, PABX, distrugătoare de hârtie, instalații de securitate etc.), precum și în ceea ce privește gestiunea bunurilor (consumabile, materiale de birou, piese de schimb etc.).

    9.

    Experiență profesională în gestionarea procedurilor de achiziții sau în întocmirea și punerea în aplicare a contractelor.

    10.

    Diplomă sau experiență profesională în domeniul achizițiilor publice.

    11.

    Experiență profesională în negocieri.

    12.

    Dovada cunoașterii uneia sau mai multora dintre următoarele limbi (diferite de limba 1 sau 2): engleză, franceză, portugheză sau spaniolă (nivel minim obligatoriu: B2 din Cadrul european comun de referință pentru limbi https://europass.cedefop.europa.eu/ro/resources/european-language-levels-cefr)

    Sfârșitul ANEXEI III, faceți clic aici pentru a reveni la textul principal.


    Top