EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010D0697

Decizia Consiliului din 21 octombrie 2010 privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte, privind adoptarea dispozițiilor referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială

JO L 306, 23.11.2010, p. 1–1 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2010/697/oj

23.11.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 306/1


DECIZIA CONSILIULUI

din 21 octombrie 2010

privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte, privind adoptarea dispozițiilor referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială

(2010/697/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 79 alineatul (2) litera (b), coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 67 din Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte (1) („acordul”), Consiliul de asociere adoptă dispoziții pentru punerea în aplicare a principiilor referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială prevăzute la articolul 65 din acord, înainte de sfârșitul primului an următor intrării sale în vigoare.

(2)

În conformitate cu obiectivul 29 a treia liniuță din Planul de acțiune UE-Maroc, adoptat la 27 iulie 2005 de Consiliul de asociere, în cadrul Politicii europene de vecinătate, se solicită Consiliului de asociere să adopte o decizie de punere în aplicare a articolului 65 din acord.

(3)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu îi revine nicio obligație în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

(4)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menționat, respectivele state membre nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu le revine nicio obligație în temeiul acesteia și nu fac obiectul aplicării sale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte, privind punerea în aplicare a articolului 67 din acord se bazează pe proiectul de decizie a Consiliului de asociere, atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 21 octombrie 2010.

Pentru Consiliu

Președintele

J. MILQUET


(1)  JO L 70, 18.3.2000, p. 2.


Top

23.11.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 306/2


Proiect

DECIZIA NR. …/… A CONSILIULUI DE ASOCIERE

instituit prin Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte,

din …

privind dispozițiile referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială incluse în Acordul euro-mediteranean

CONSILIUL DE ASOCIERE,

având în vedere Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte (1), în special articolul 67,

întrucât:

(1)

La articolele 65-68 din Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte („acordul”), se prevede coordonarea sistemelor de securitate socială din Maroc și din statele membre. La articolul 65 se stabilesc principiile unei astfel de coordonări.

(2)

În conformitate cu articolul 67 din acord, Consiliul de asociere adoptă o decizie de punere în aplicare a principiilor prevăzute la articolul 65 înainte de sfârșitul primului an următor intrării în vigoare a acordului.

(3)

În conformitate cu obiectivul 29 a treia liniuță din planul de acțiune UE-Maroc, adoptat la 27 iulie 2005 de Consiliul de asociere, în cadrul Politicii europene de vecinătate, se solicită adoptarea unei decizii de punere în aplicare a articolului 65 din acord.

(4)

În ceea ce privește aplicarea principiului nediscriminării, prezenta decizie nu ar trebui să acorde niciun fel de alte drepturi suplimentare în temeiul anumitor fapte și evenimente desfășurate pe teritoriul celeilalte părți contractante, atunci când astfel de fapte și evenimente nu sunt luate în considerare în temeiul legislației primei părți contractante, cu excepția dreptului de a exporta anumite prestații.

(5)

În aplicarea prezentei decizii, dreptul lucrătorilor marocani la prestații familiale ar trebui să se supună condiției ca membrii familiilor acestora să fie rezidenți în mod legal împreună cu lucrătorii în cauză, în statul membru în care lucrătorii sunt angajați. Prezenta decizie nu ar trebui să prevadă niciun drept la prestații familiale pentru membrii familiilor acestora rezidenți într-un alt stat, de exemplu Maroc.

(6)

Regulamentul (CE) nr. 859/2003 al Consiliului (2) extinde deja aplicarea dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 și ale Regulamentului (CEE) nr. 574/72 la resortisanții din țări terțe care nu se află deja sub incidența dispozițiilor respective, exclusiv pentru motive de cetățenie. Regulamentul (CE) nr. 859/2003 prevede deja principiul cumulării perioadelor de asigurare realizate de lucrătorii marocani în diferite state membre, cu privire la dreptul la anumite prestații, prevăzute la articolul 65 alineatul (2) din acord.

(7)

Pentru a se facilita aplicarea regulilor de coordonare, ar putea fi necesar să se prevadă dispoziții speciale care să corespundă caracteristicilor proprii legislației Marocului.

(8)

În vederea asigurării unei bune funcționări a coordonării sistemelor de securitate socială din statele membre și din Maroc, este necesar să se prevadă dispoziții specifice privind cooperarea dintre statele membre și Maroc, precum și dintre persoana în cauză și instituția din statul competent.

(9)

Pentru a proteja persoanele aflate sub incidența prezentei decizii și pentru a garanta faptul că acestea nu pierd drepturi ca rezultat al intrării în vigoare a deciziei, ar trebui să se adopte dispoziții tranzitorii,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

PARTEA I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Definiții

(1)   În sensul prezentei decizii:

(a)

„acord” înseamnă Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte;

(b)

„regulament” înseamnă Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (3), astfel cum sunt aplicabile în statele membre ale Uniunii Europene;

(c)

„regulament de punere în aplicare” înseamnă Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (4);

(d)

„stat membru” înseamnă un stat membru al Uniunii Europene;

(e)

„lucrător” înseamnă:

(i)

în sensul legislației unui stat membru, o persoană care desfășoară o activitate salariată în sensul articolului 1 litera (a) din regulament;

(ii)

în sensul legislației Marocului, o persoană care desfășoară o activitate salariată în sensul legislației respective;

(f)

„membru de familie” înseamnă:

(i)

în sensul legislației unui stat membru, un membru de familie în sensul articolului 1 litera (i) din regulament;

(ii)

în sensul legislației Marocului, un membru de familie în conformitate cu respectiva legislație;

(g)

„legislație” înseamnă:

(i)

în ceea ce privește statele membre, legislația în sensul articolului 1 litera (l) din regulament;

(ii)

în ceea ce privește Marocul, legislația relevantă aplicabilă în Maroc;

(h)

„prestații” înseamnă:

(i)

în ceea ce privește statele membre, prestațiile în sensul articolului 3 din regulament;

(ii)

în ceea ce privește Marocul, prestațiile aferente aplicabile în Maroc;

(i)

„prestații exportabile” înseamnă:

(i)

în ceea ce privește statele membre:

pensiile pentru bătrânețe;

pensiile de urmaș;

pensii în cazul unor accidente de muncă și boli profesionale;

pensiile de invaliditate legate de accidente de muncă și boli profesionale,

în sensul regulamentului, cu excepția prestațiilor speciale necontributive în bani, enumerate în anexa X la regulament;

(ii)

în ceea ce privește Marocul, prestațiile aferente prevăzute de legislația marocană, cu excepția prestațiilor speciale necontributive în bani, prevăzute în anexa I la prezenta decizie.

(2)   Ceilalți termeni folosiți în prezenta decizie au sensul care le este atribuit:

(a)

în ceea ce privește statele membre, prin regulament și prin regulamentul de punere în aplicare;

(b)

în ceea ce privește Marocul, prin legislația relevantă aplicabilă în Maroc.

Articolul 2

Domeniul de aplicare personal

Prezenta decizie se aplică:

(a)

lucrătorilor care sunt resortisanți marocani și care sunt sau au fost angajați în mod legal pe teritoriul unui stat membru și care se află ori s-au aflat sub incidența legislației unuia sau mai multor state membre, precum și urmașilor acestora;

(b)

membrilor familiilor lucrătorilor menționați la litera (a), cu condiția ca membrii de familie respectivi să fie sau să fi fost rezidenți în mod legal împreună cu lucrătorul în cauză pe durata în care lucrătorul a fost angajat într-un stat membru;

(c)

lucrătorilor care sunt resortisanți ai unui stat membru și care sunt sau au fost angajați în mod legal pe teritoriul Marocului și care se află ori s-au aflat sub incidența legislației Marocului, precum și urmașilor acestora; precum și

(d)

membrilor familiilor lucrătorilor menționați la litera (c), cu condiția ca membrii de familie respectivi să fie sau să fi fost rezidenți în mod legal împreună cu lucrătorul în cauză pe durata în care lucrătorul a fost angajat în Maroc.

Articolul 3

Egalitatea de tratament

(1)   Lucrătorii care sunt resortisanți marocani și care sunt angajați în mod legal într-un stat membru, precum și oricare membru al familiilor acestora care este rezident în mod legal împreună cu aceștia beneficiază, în ceea ce privește prestațiile în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (h), de un tratament lipsit de orice discriminare bazată pe cetățenie în raport cu resortisanții statelor membre în care acești lucrători sunt angajați.

(2)   Lucrătorii care sunt resortisanți ai unui stat membru și care sunt angajați în mod legal în Maroc, precum și oricare membru al familiilor acestora care este rezident în mod legal împreună cu aceștia beneficiază, în ceea ce privește prestațiile în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (h), de un tratament lipsit de orice discriminare bazată pe cetățenie în raport cu resortisanții marocani.

PARTEA II

RELAȚII ÎNTRE STATELE MEMBRE ȘI MAROC

Articolul 4

Eliminarea clauzelor de reședință

(1)   Prestațiile exportabile în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (i) la care au dreptul persoanele menționate la articolul 2 literele (a) și (c) nu fac obiectul niciunei reduceri, modificări, suspendări, retrageri sau confiscări pe baza faptului că beneficiarul își are reședința:

(i)

pe teritoriul Marocului, în ceea ce privește o prestație în temeiul legislației unui stat membru; sau

(ii)

pe teritoriul unui stat membru, în ceea ce privește o prestație în temeiul legislației Marocului.

(2)   Membrii familiei unui lucrător menționați la articolul 2 litera (b) au dreptul la prestații exportabile în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (i) în același mod ca și membrii familiei unui lucrător care este resortisant al statului membru în cauză, atunci când membrii de familie respectivi își au reședința pe teritoriul Marocului.

(3)   Membrii familiei unui lucrător menționați la articolul 2 litera (d) au dreptul la prestații exportabile în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (i) în același mod ca și membrii familiei unui lucrător care este resortisant marocan, atunci când membrii de familie respectivi își au reședința pe teritoriul unui stat membru.

PARTEA III

DISPOZIȚII DIVERSE

Articolul 5

Cooperare

(1)   Statele membre și Marocul își transmit reciproc toate informațiile referitoare la modificările care survin în legislația acestora și care ar putea afecta punerea în aplicare a prezentei decizii.

(2)   În sensul prezentei decizii, autoritățile și instituțiile din statele membre și din Maroc își oferă reciproc bunele oficii și acționează ca și cum ar fi vorba despre punerea în aplicare a propriei legislații. Asistența administrativă acordată de autoritățile și instituțiile menționate este, în principiu, gratuită. Cu toate acestea, autoritățile competente din statele membre și din Maroc pot conveni asupra rambursării anumitor cheltuieli.

(3)   În sensul prezentei decizii, statele membre și Maroc pot comunica direct între ele, precum și cu persoanele în cauză sau cu mandatarii acestora.

(4)   Instituțiilor și persoanelor aflate sub incidența prezentei decizii le revine obligația de a se informa reciproc și de a coopera în scopul de a asigura punerea în aplicare corectă a prezentei decizii.

(5)   Persoanele respective trebuie să informeze, în cel mai scurt termen, instituțiile din statul membru competent sau din Maroc, în cazul în care acesta din urmă este statul competent, precum și pe cele ale statului membru de reședință sau ale Marocului, în cazul în care acesta din urmă este statul de reședință, cu privire la orice modificare a situației lor personale sau familiale, care afectează dreptul la prestațiile prevăzute de prezenta decizie.

(6)   Nerespectarea obligației de informare prevăzută la alineatul (5) poate atrage după sine aplicarea unor măsuri proporționale în conformitate cu dreptul intern. Cu toate acestea, măsurile respective trebuie să fie echivalente cu cele aplicabile în situații similare în temeiul dreptului intern și, în practică, să nu facă imposibilă sau deosebit de dificilă exercitarea drepturilor conferite solicitanților de prezenta decizie.

(7)   Statele membre și Maroc pot să prevadă dispoziții de drept intern prin care să stabilească condiții de verificare a dreptului la prestații pentru a ține seama de faptul că beneficiarii au locul de ședere sau de reședință în afara teritoriului statului unde se află instituția debitoare. Aceste dispoziții vor fi proporționale, nu vor face obiectul niciunei discriminări pe bază de naționalitate și vor respecta principiile prezentei decizii. Consiliul de asociere este informat cu privire la aceste dispoziții.

Articolul 6

Verificări administrative și examene medicale

(1)   Prezentul articol se aplică persoanelor menționate la articolul 2 și care beneficiază de prestații exportabile menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (i), precum și instituțiilor care sunt responsabile de punerea în aplicare a prezentei decizii.

(2)   În cazul în care un beneficiar sau un solicitant de prestații sau un membru al familiei acestuia efectuează un sejur sau își are reședința pe teritoriul unui stat membru, iar instituția debitoare se află în Maroc, sau în cazul în care un beneficiar sau un solicitant de prestații sau un membru al familiei acestuia efectuează un sejur sau își are reședința în Maroc, iar instituția debitoare se află într-un stat membru, examenul medical se efectuează, la cererea acelei instituții, de către instituția din locul de ședere sau de reședință al beneficiarului, în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația aplicată de instituția respectivă.

Instituția debitoare informează instituția din locul de ședere sau de reședință cu privire la orice cerințe speciale, după caz, care trebuie respectate și cu privire la punctele care trebuie acoperite în cadrul controlului medical.

Instituția din locul de ședere sau din locul de reședință transmite un raport instituției debitoare care a solicitat examenul medical.

Instituția debitoare își rezervă dreptul de a dispune examinarea beneficiarului de către un medic ales de aceasta, fie pe teritoriul unde beneficiarul sau solicitantul de prestații își are locul de ședere sau de reședință, fie în țara unde se află instituția debitoare. Cu toate acestea, beneficiarului poate să i se ceară deplasarea în statul instituției debitoare numai dacă acesta este în măsură să întreprindă călătoria evitând orice risc pentru sănătatea sa și dacă instituția debitoare își asumă costul călătoriei și al cazării.

(3)   În cazul în care un beneficiar sau un solicitant de prestații sau un membru al familiei acestuia își are locul de ședere sau reședința pe teritoriul unui stat membru, iar instituția debitoare se află în Maroc, sau în cazul în care un beneficiar sau un solicitant de prestații sau un membru al familiei acestuia își are locul de ședere sau reședința în Maroc, iar instituția debitoare se află într-un stat membru, verificarea administrativă este efectuată, la cererea instituției debitoare, de către instituția din locul de ședere sau de reședință al beneficiarului.

Instituția de la locul de ședere sau de la locul de reședință transmite un raport instituției debitoare care a solicitat verificarea administrativă.

Instituția debitoare își rezervă dreptul de a dispune examinarea situației beneficiarului de către un profesionist ales de aceasta. Cu toate acestea, beneficiarului poate să i se ceară deplasarea în statul instituției debitoare numai dacă acesta este în măsură să întreprindă călătoria evitând orice risc pentru sănătatea sa și dacă instituția debitoare își asumă costul călătoriei și al cazării.

(4)   Unul sau mai multe state membre și Marocul pot să convină asupra altor dispoziții administrative, sub rezerva informării Consiliului de asociere cu privire la aceasta.

(5)   Prin derogare de la principiul asistenței administrative reciproce gratuite prevăzut la articolul 5 alineatul (2) din prezenta decizie, suma efectivă a cheltuielilor privind verificările menționate la alineatele (2)-(3) din prezentul articol se rambursează instituției care a fost însărcinată cu acestea, de către instituția debitoare care a solicitat efectuarea lor.

Articolul 7

Aplicarea articolului 90 din acord

Articolul 90 din acord se aplică în cazul în care oricare dintre părți consideră că cealaltă parte nu a respectat obligațiile menționate la articolele 5 și 6.

Articolul 8

Dispoziții speciale pentru aplicarea legislației Marocului

Dacă este necesar, Consiliul de asociere poate stabili, în anexa II, dispoziții speciale pentru aplicarea legislației Marocului.

Articolul 9

Procedurile administrative întemeiate pe acordurile bilaterale existente

Procedurile administrative prevăzute în acordurile bilaterale existente între un stat membru și Maroc se pot aplica în continuare, cu condiția ca respectivele proceduri să nu afecteze în mod negativ drepturile sau obligațiile persoanelor în cauză, astfel cum se stabilește prin prezenta decizie.

Articolul 10

Acorduri de completare a procedurilor de punere în aplicare a prezentei decizii

Unul sau mai multe state membre și Maroc pot să încheie acorduri destinate să completeze procedurile administrative de punere în aplicare a prezentei decizii, în special în privința prevenirii și combaterii fraudei și a erorilor.

PARTEA IV

DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE

Articolul 11

Dispoziții tranzitorii

(1)   În temeiul prezentei decizii, nu se dobândește niciun drept aferent perioadei anterioare datei intrării sale în vigoare.

(2)   Sub rezerva alineatului (1), în conformitate cu prezenta decizie, un drept se dobândește chiar dacă acesta se referă la un eveniment care a survenit înaintea datei intrării în vigoare a acesteia.

(3)   La cererea persoanei în cauză, orice prestație care nu a fost acordată sau care a fost suspendată, pe motive de cetățenie sau de loc de reședință a persoanei în cauză, se acordă sau se restabilește de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, cu condiția ca drepturile pentru care au fost acordate prestațiile anterior să nu fi dat naștere unei plăți forfetare.

(4)   În cazul în care cererea menționată la alineatul (3) este depusă în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, drepturile conferite în conformitate cu prezenta decizie produc efecte de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, iar dispozițiile legislației oricărui stat membru sau a Marocului privind decăderea din drepturi sau prescrierea drepturilor nu pot fi opozabile persoanelor în cauză.

(5)   În cazul în care cererea menționată la alineatul (3) este depusă după expirarea termenului de doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, drepturile care nu au fost pierdute sau nu sunt prescrise produc efecte de la data la care a fost depusă cererea, sub rezerva oricăror dispoziții mai favorabile din legislația oricărui stat membru sau a Marocului.

Articolul 12

Anexele la prezenta decizie

(1)   Anexele la prezenta decizie fac parte integrantă din aceasta.

(2)   La solicitarea Marocului, anexele pot fi modificate printr-o decizie a Consiliului de asociere.

Articolul 13

Intrare în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la …, …

Pentru Consiliul de asociere

Președintele


(1)  JO L 70, 18.3.2000, p. 2.

(2)  JO L 124, 20.5.2003, p. 1.

(3)  JO L 166, 30.4.2004, p. 1.

(4)  JO L 284, 30.10.2009, p. 1.


ANEXA I

LISTA PRESTAȚIILOR SPECIALE NECONTRIBUTIVE ÎN BANI DIN MAROC


ANEXA II

DISPOZIȚII SPECIALE PENTRU APLICAREA LEGISLAȚIEI MAROCULUI

Top