1.

Prezentele concluzii privesc un recurs formulat de Comisia Europeană și de Fertilizers Europe având ca obiect anularea Hotărârii din 5 iulie 2023, Nevinnomysskiy Azot și NAK Azot/Comisia (T‑126/21, EU:T:2023:376) ( 2 ).

2.

Prin hotărârea menționată, Tribunalul a anulat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2100 ( 3 ), care a instituit o taxă antidumping definitivă la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 ( 4 ). În esență, Tribunalul a constatat că, potrivit celui de al doilea și celui de al patrulea paragraf ale articolului menționat, producătorii din Uniune care au depus o cerere de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor au obligația să prezinte elemente de probă suficiente privind probabilitatea unui dumping prejudiciabil cu cel puțin trei luni înainte de încheierea perioadei de valabilitate a măsurii antidumping în cauză. Aceasta înseamnă că, odată ce o cerere de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor a fost prezentată de acești producători, nu este de competența Comisiei să remedieze caracterul insuficient al elementelor de probă prezentate în termenul de trei luni menționat.

3.

Atât Comisia, cât și Fertilizers Europe consideră că interpretarea dată de Tribunal articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036 limitează grav demersul de strângere a elementelor de probă necesare pentru a stabili dacă deschiderea unei anchete de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, care poate conduce la prelungirea măsurilor antidumping, este justificată. Acestea susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de interpretare a dispoziției menționate sau, în orice caz, a aplicat în mod eronat propriul criteriu juridic situației de fapt din cauza prezentată în primă instanță.

4.

Prezenta cauză oferă Curții ocazia de a se pronunța cu privire la interpretarea unei dispoziții cu o relevanță considerabilă pentru menținerea unor măsuri de protecție în favoarea producătorilor din Uniune împotriva practicilor de dumping care își au originea în țări terțe. Curtea va trebui să hotărască dacă interpretarea articolului 11 alineatul (2) al doilea și al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036 confirmă concluzia Tribunalului cu privire la termenele‑limită care se aplică, în opinia acestei instanțe, prezentării unor elemente de probă de către producătorii din Uniune în cadrul unei proceduri de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor. Aceasta impune printre altele Curții de Justiție să stabilească dacă anumite dispoziții ale Regulamentului 2016/1036 aplicabile anchetelor Comisiei efectuate în urma plângerilor inițiale sunt de asemenea pertinente în cadrul reexaminărilor efectuate în perspectiva expirării măsurilor.

5.

Regulamentul 2016/1036 stabilește normele de protecție comercială împotriva importurilor din țări terțe care fac obiectul unui dumping pe piața Uniunii Europene.

6.

Articolul 5 din Regulamentul 2016/1036 prevede:

„[…]

(3)   Comisia examinează, în măsura posibilului, exactitatea și caracterul concludent ale elementelor de probă furnizate în plângere pentru a stabili dacă există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei examinări.

[…]

(9)   În cazul în care se constată că există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei proceduri, Comisia deschide procedura în termen de 45 de zile de la data depunerii plângerii și anunță acest lucru în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Atunci când probele prezentate sunt insuficiente, reclamantul trebuie să fie informat de acest lucru în termen de 45 de zile de la data la care plângerea a fost depusă la Comisie. Comisia informează statele membre cu privire la analiza informațiilor realizată de aceasta, în mod normal în termen de 21 de zile de la data depunerii plângerii la Comisie.”

7.

Articolul 11 din Regulamentul 2016/1036 prevede:

„(1)   O măsură antidumping nu rămâne în vigoare decât pe perioada și în măsura necesare pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu.

(2)   O măsură antidumping expiră la cinci ani de la instituirea ei sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente care a avut ca obiect atât dumpingul, cât și prejudiciul, cu excepția cazului în care reexaminarea a stabilit că expirarea măsurii ar favoriza continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. O reexaminare a măsurilor care urmează să expire are loc fie la inițiativa Comisiei, fie pe baza cererii prezentate de către producătorii din cadrul Uniunii sau în numele lor și măsura rămâne în vigoare până la stabilirea rezultatelor reexaminării respective.

Se inițiază o reexaminare a măsurilor care urmează să expire atunci când cererea conține suficiente elemente de probă potrivit cărora expirarea măsurilor ar avea drept rezultat probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. Această probabilitate poate fi indicată de exemplu de dovada continuării practicii de dumping și a prejudiciului sau de dovada că eliminarea prejudiciului se datorează în totalitate sau parțial existenței măsurilor sau de dovada că situația exportatorilor sau condițiile pieței sunt de asemenea natură încât implică probabilitatea unor noi practici de dumping care produc prejudicii sau de dovada continuării existenței distorsiunilor legate de materiile prime.

În cadrul examinărilor efectuate în temeiul prezentului alineat, exportatorii, importatorii, reprezentanții țărilor exportatoare și producătorii din Uniune au posibilitatea de a dezvolta, de a respinge sau de a comenta tezele expuse în cererea de reexaminare, iar concluziile țin seama de toate elementele de probă pertinente și documentate prezentate corespunzător pentru a stabili dacă expirarea măsurilor ar fi sau nu de natură să favorizeze continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului.

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se publică un aviz de expirare iminentă, la o dată adecvată, în decursul ultimului an din perioada de aplicare a măsurilor în sensul prezentului alineat. Ulterior, producătorii din Uniune sunt abilitați să prezinte o cerere de reexaminare în conformitate cu al doilea paragraf, cel târziu cu trei luni înaintea încheierii perioadei de cinci ani. Trebuie, de asemenea, publicat un aviz în care se anunță expirarea efectivă a măsurilor în temeiul prezentului alineat.

[…]

(5)   Dispozițiile pertinente din prezentul regulament referitoare la procedurile și la desfășurarea examinărilor, cu excepția celor care privesc termenele, se aplică oricărei reexaminări efectuate în temeiul alineatelor (2), (3) și (4).”

8.

Considerentele (20), (23) și (29) ale regulamentului atacat au următorul cuprins:

[…]

[…]

9.

Articolul 1 din regulamentul atacat prevede:

„(1)   Se instituie o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de îngrășăminte solide cu un conținut de nitrat de amoniu care depășește 80 % din greutate, […] originare din Rusia.

[…]”

10.

Punctele 1-13 din hotărârea atacată descriu istoricul litigiului în primă instanță. În sensul prezentelor concluzii, acest istoric poate fi rezumat după cum urmează.

11.

AO Nevinnomysskiy Azot și AO Novomoskovskaya Aktsionernaya Kompania NAK „Azot” ( 5 ) sunt producătoare și exportatoare de nitrat de amoniu cu sediul în Rusia. Acestea sunt supuse taxelor antidumping care rezultă din Regulamentul (CE) nr. 2022/95 al Consiliului din 16 august 1995 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia (JO 1995, L 198, p. 1), astfel cum au fost menținute ulterior în anii 2002, 2008 și 2014, în urma mai multor reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor.

12.

La 21 iunie 2019, Comisia a fost sesizată de Fertilizers Europe, o asociație europeană a producătorilor de îngrășăminte, cu o cerere de deschidere a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării acestor taxe, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 ( 6 ). Această sesizare avea loc în urma publicării în Jurnalul Oficial a Avizului privind expirarea iminentă a anumitor măsuri antidumping (JO 2019, C 53, p. 3), printre care figura taxa menționată la punctul 11 de mai sus.

13.

Cererea inițială arăta că există elemente de probă în ceea ce privește continuarea dumpingului în cazul expirării măsurilor pe baza unei comparații între prețurile de export și o valoare normală construită. Fertilizers Europe s‑a prevalat în această privință de existența unei situații speciale a pieței din Rusia, ca urmare a unui acord concertat de limitare a prețurilor și a strategiei guvernului rus de a stabili prețuri în mod artificial scăzute pentru gazul natural, care constituie principalul factor de producție pentru nitratul de amoniu.

14.

În urma unei cereri a Comisiei, Fertilizers Europe a depus la 20 august 2019 informații suplimentare, care au fost integrate într‑o versiune consolidată a cererii de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor ( 7 ). Informațiile suplimentare adăugate astfel la cererea consolidată se întemeiau pe o valoare normală bazată pe prețurile reale de pe piața internă rusă.

15.

La 23 septembrie 2019, Comisia a publicat Avizul de deschidere a unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor antidumping aplicabile importurilor de nitrat de amoniu originar din Rusia (JO 2019, C 318, p. 6) ( 8 ), considerând că existau suficiente elemente de probă pentru deschiderea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor și pentru efectuarea unei anchete.

16.

În urma anchetei, Comisia a concluzionat că există probabilitatea reapariției dumpingului și a prejudiciului în cazul expirării măsurilor antidumping în vigoare privind nitratul de amoniu originar din Rusia. Așadar, prin adoptarea regulamentului atacat, ea a decis să prelungească aceste măsuri pentru o perioadă de cinci ani.

17.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului, reclamantele în primă instanță au introdus, în temeiul articolului 263 TFUE, o acțiune având ca obiect anularea regulamentului atacat. În susținerea acțiunii, ele au invocat un motiv unic, întemeiat în esență pe încălcarea articolului 11 alineatele (2) și (5) din Regulamentul 2016/1036, precum și a articolului 5 alineatul (3) din același regulament, întrucât Comisia ar fi inițiat în mod eronat procedura de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, în pofida lipsei unor elemente de probă suficiente în acest sens.

18.

În special, reclamantele au considerat, în primul rând, că Comisia ar fi trebuit să țină seama numai de cererea inițială pentru a‑și întemeia aprecierea privind caracterul suficient al elementelor de probă prezentate pentru a deschide reexaminarea în perspectiva expirării măsurilor, iar nu de informații suplimentare, care ar fi modificat esența cererii menționate. În al doilea rând, acestea au susținut că cererea inițială nu conținea elemente de probă suficiente privind probabilitatea continuării dumpingului în cazul expirării măsurilor. În al treilea rând, ele au pretins că, în orice caz, Comisia a considerat în mod eronat că cererea consolidată conținea elemente de probă suficiente privind o asemenea probabilitate.

19.

În hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, dintr‑o interpretare literală a articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036 ( 9 ), precum și din obiectivul acestei dispoziții ( 10 ) rezultă că examinarea aspectului dacă o cerere prezentată de producătorii din Uniune conține suficiente elemente de probă pentru deschiderea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor trebuie efectuată numai pe baza informațiilor transmise cel târziu cu trei luni înaintea încheierii perioadei de valabilitate a măsurii antidumping în cauză ( 11 ). Potrivit Tribunalului, Comisiei îi este permis să primească sau să solicite clarificări suplimentare din partea producătorilor din Uniune în cursul acestei perioade, ceea ce conduce la o versiune consolidată a cererii. Totuși, aceste informații nu pot decât să completeze sau să confirme elemente de probă suficiente furnizate în termenul legal menționat. Ele nici nu pot constitui noi argumente sau elemente de probă și nici nu pot remedia caracterul insuficient al elementelor de probă conținute în cererea respectivă ( 12 ). Tribunalul a statuat în continuare că articolul 11 alineatul (5) din Regulamentul 2016/1036 coroborat cu articolul 5 alineatele (3) și (9) din acesta nu au repus în discuție această constatare ( 13 ).

20.

Având în vedere cele ce precedă, Tribunalul a constatat, pe de o parte, că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a afirmat în regulamentul atacat că nu este relevant faptul că cererea inițială a fost completată cu elemente de probă suplimentare și că deschiderea reexaminării în perspectiva expirării măsurilor poate fi justificată pe baza cererii consolidate ( 14 ). Pe de altă parte, Tribunalul a considerat că informațiile suplimentare furnizate de producătorii din Uniune în termenul‑limită de trei luni nu puteau fi înțelese ca având ca scop completarea elementelor de probă care figurează în cererea inițială ( 15 ).

21.

Prin urmare, Tribunalul a concluzionat că critica reclamantelor în primă instanță întemeiată pe încălcarea articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036 trebuia admisă, iar regulamentul atacat trebuia anulat, fără a fi necesar să se examineze celelalte critici invocate de acestea ( 16 ).

22.

Prin intermediul recursurilor formulate, introduse la Curte la 4 și, respectiv, la 14 septembrie 2023, Fertilizers Europe și Comisia solicită Curții, în cauzele C‑554/23 P și C‑568/23 P:

23.

Prin decizia președintelui Curții din 9 octombrie 2023, cauzele C‑554/23 P și C‑568/23 P au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

24.

Reclamantele în primă instanță solicită Curții:

25.

În prezenta cauză nu a avut loc o ședință.

26.

În susținerea recursului formulat în cauza C‑554/23 P, Fertilizers Europe invocă patru motive. În special, aceasta susține că:

27.

În ceea ce o privește, în cauza C‑568/23 P, Comisia invocă două motive, întemeiate, primul, pe o eroare de drept în interpretarea articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036 și, al doilea, pe o eroare de drept în aplicarea articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036 în ceea ce privește regulamentul atacat.

28.

În măsura în care, în lumina argumentelor specifice prezentate de Fertilizers Europe, cele patru motive de recurs pot fi în esență regrupate în cele două motive de recurs ale Comisiei, vom examina această cauză urmând structura observațiilor scrise prezentate de această instituție în fața Curții. În plus, trebuie subliniat că, în ipoteza în care analiza primului motiv de recurs al Comisiei ar conduce la concluzia că el este întemeiat, atunci nu ar fi necesară examinarea celui de al doilea motiv de recurs, întrucât el este prezentat doar cu titlu subsidiar.

29.

Comisia și Fertilizers Europe susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că Regulamentul 2016/1036 limitează examinarea care trebuie efectuată în scopul deschiderii unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor la informațiile și elementele de probă prezentate de producătorii din Uniune înainte de perioada de trei luni prevăzută la articolul 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036. În opinia acestora, condiția privind caracterul suficient al elementelor de probă, astfel cum rezultă din al doilea paragraf al dispoziției menționate, nu trebuie îndeplinită decât în momentul în care este adoptată decizia de deschidere a reexaminării în perspectiva expirării măsurilor. Prin urmare, în cursul perioadei de trei luni, Comisia poate solicita orice informații suplimentare pe care le consideră relevante pentru a stabili dacă este necesară inițierea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor.

30.

Mai precis, Comisia și Fertilizers Europe susțin că, contrar celor statuate de Tribunal în hotărârea atacată, interpretarea literală a articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036 este neutră în ceea ce privește aspectul dacă Comisia trebuie să își limiteze aprecierea referitoare la caracterul suficient al elementelor de probă la cerere, astfel cum a fost ea depusă în termenul legal prevăzut de respectivul articol. Această interpretare literală este confirmată și de interpretarea contextuală a Regulamentului 2016/1036, în special de dispozițiile articolului 5 alineatele (3) și (9), care trebuie considerate aplicabile în cazul inițierii unor reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (5) din regulamentul menționat. În sfârșit, ambele părți susțin că obiectivul perioadei de trei luni este de a orienta producătorii din Uniune cu privire la momentul pentru depunerea unei cereri, în vederea organizării în mod ordonat a unei eventuale inițieri a reexaminării în perspectiva expirării măsurilor și în vederea informării în consecință a părților interesate. În opinia lor, acest termen nu are scopul de a asigura securitatea juridică pentru operatorii de pe piață astfel încât să limiteze, pe această bază, informațiile pe care Comisia le poate obține în cadrul aprecierii sale referitoare la oportunitatea unei cereri de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor.

31.

Reclamantele în primă instanță contestă aceste argumente. În opinia lor, Tribunalul a interpretat corect articolul 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036 coroborat cu al doilea paragraf al alineatului menționat, în sensul că impune ca aprecierea caracterului suficient al elementelor de probă pentru deschiderea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor să fie făcută în raport cu cererea astfel cum a fost depusă cel târziu cu trei luni înainte de expirarea măsurii antidumping. Ele susțin că Regulamentul 2016/1036 nu permite prezentarea unor noi elemente de probă după expirarea acestui termen legal. În cursul perioadei de trei luni pot fi solicitate sau depuse numai explicațiile și clarificările care permit înțelegerea elementelor de probă deja prezentate în termenul‑limită menționat sau confirmarea caracterului suficient al acestora. În schimb, așa cum a constatat Tribunalul, aceste informații suplimentare nu pot constitui argumente sau elemente de probă noi care nu existau la momentul prezentării cererii de reexaminare.

32.

Prin intermediul primului motiv de recurs, se solicită Curții de Justiție să stabilească dacă articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036 limitează Comisia, atunci când apreciază dacă este necesară inițierea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, la elementele de probă prezentate de producătorii din Uniune în cererea formulată de aceștia anterior termenului de trei luni prevăzut la al patrulea paragraf al acestei dispoziții, cel mult completate cu informații suplimentare în susținerea respectivelor elemente de probă.

33.

Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție ( 17 ). În hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că aceste trei norme de interpretare permit să se concluzioneze că, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036, producătorii din Uniune trebuie să furnizeze, înainte de termenul‑limită de trei luni aplicabil cererilor de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, elemente de probă suficiente potrivit cărora expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului.

34.

Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul 2016/1036 prevede că o taxă antidumping nu este aplicabilă decât pe perioada și în măsura necesare pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu. Articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036 prevede în continuare, la primul paragraf, că o măsură antidumping urmează să expire printre altele la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente, cu excepția cazului în care o nouă reexaminare a stabilit că expirarea măsurii ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. O reexaminare a măsurilor care urmează să expire are loc pe baza unei cereri prezentate de producătorii din cadrul Uniunii sau în numele lor, precum în speță, sau la inițiativa Comisiei.

35.

În plus, articolul 11 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2016/1036 prevede că nu se inițiază o reexaminare în perspectiva expirării măsurilor decât atunci când cererea conține suficiente elemente de probă potrivit cărora expirarea măsurii antidumping ar avea drept rezultat probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. Această dispoziție stabilește de asemenea tipurile de mijloace de probă de natură să demonstreze o astfel de probabilitate. La rândul său, articolul 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036 prevede în a doua teză că producătorii din Uniune sunt abilitați să prezinte o cerere de reexaminare cel târziu cu trei luni înaintea încheierii perioadei de valabilitate de cinci ani a unei măsuri antidumping. Această teză cuprinde formularea „în conformitate cu al doilea paragraf”.

36.

În ceea ce privește interpretarea literală a articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036, părțile au opinii divergente în esență cu privire la domeniul de aplicare al expresiei „în conformitate cu al doilea paragraf”, cuprinsă, astfel cum s‑a arătat, în al patrulea paragraf a doua teză a acestui articol. Reclamantele în primă instanță susțin, în conformitate cu hotărârea atacată, că această trimitere înseamnă că termenul de trei luni în care producătorii din Uniune pot prezenta o cerere de reexaminare se aplică și condiției referitoare la caracterul suficient al elementelor de probă pe care această cerere trebuie să o îndeplinească pentru a justifica deschiderea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor. La rândul lor, Comisia și Fertilizers Europe apreciază că această interpretare pur și simplu nu rezultă din modul de redactare a niciuneia dintre aceste dispoziții, nici măcar din coroborarea lor.

37.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că expresia „în conformitate cu”, atunci când este utilizată într‑un act normativ, este de obicei definită ca însemnând „conform cu” sau „potrivit cu” o anumită normă ( 18 ). Dacă un act normativ prevede că ceva trebuie făcut în conformitate cu o anumită dispoziție, atunci trebuie făcut astfel cum prevede dispoziția respectivă ( 19 ).

38.

În ceea ce privește articolul 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036, expresia „în conformitate cu” figurează în cuprinsul unei teze referitoare la producătorii din Uniune. Această teză precizează că, după publicarea unui aviz de expirare iminentă în Jurnalul Oficial, producătorii din Uniune sunt abilitați să prezinte Comisiei o cerere de reexaminare. În acest scop, teza prevede un termen specific și precizează, drept condiție distinctă, ca prezentarea cererii să se facă potrivit cu – „în conformitate cu” – prevederile articolului 11 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2016/1036.

39.

Sursa ambiguității aflată la baza dezacordului dintre părți provine din faptul că, din punct de vedere literal, articolul 11 alineatul (2) al doilea paragraf prima teză din Regulamentul 2016/1036 nu enumeră nicio condiție adresată producătorilor din Uniune pentru prezentarea unei cereri de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor. În schimb, această teză definește criteriul juridic care reglementează inițierea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, care se adresează Comisiei și care prevede în esență că această instituție trebuie să fie sesizată cu o cerere care conține elemente de probă suficiente privind probabilitatea unui dumping prejudiciabil la momentul deschiderii acestei reexaminări. Prin urmare, este dificil de stabilit cum trebuie să fie prezentată exact o cerere de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) al doilea paragraf prima teză din Regulamentul 2016/1036.

40.

Totuși, deși elementele care decurg din articolul 11 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2016/1036 trebuie aplicate prezentării unei cereri de către producătorii din Uniune, s‑ar putea înțelege că, în cererea lor, acești producători trebuie să susțină că expirarea măsurii în cauză ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. De asemenea, ei ar trebui să furnizeze în acest scop tipurile de probe enumerate în dispoziția respectivă. În schimb, în măsura în care criteriul privind caracterul suficient al elementelor de probă privește numai Comisia la momentul adoptării unei decizii de deschidere a reexaminării, nu considerăm că se poate deduce din citirea articolului 11 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2016/1036 că producătorii din Uniune trebuie să îndeplinească acest criteriu înainte de termenul de trei luni prevăzut la al patrulea paragraf al acestui alineat. În opinia noastră, o astfel de interpretare impune o etapă hermeneutică suplimentară pe care, în absența unei exprimări mai explicite în acest sens, nu o susține nicio formulare a paragrafelor în cauză.

41.

Acest punct de vedere este susținut de alte versiuni lingvistice ale Regulamentului 2016/1036, de care trebuie să se țină seama, astfel cum a statuat Curtea de Justiție în mod repetat, atunci când modul de redactare a unei dispoziții a dreptului Uniunii este ambiguu sau în caz de divergență între diferitele versiuni lingvistice ( 20 ). De exemplu, așa cum subliniază Comisia și Fertilizers Europe, versiunea în limba spaniolă a articolului 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036 utilizează expresia „en virtud de” ( 21 ) („în temeiul”) în locul expresiei „in accordance with” din versiunea engleză. Utilizând această expresie, versiunea în limba spaniolă precizează că cererea prevăzută la articolul 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036 este cea menționată de asemenea la al doilea paragraf al acestui alineat. Totuși, aceasta nu impune în mod necesar producătorilor din Uniune să prezinte o cerere de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu condițiile stabilite la acest al doilea paragraf, ceea ce exclude constatarea că cerința privind caracterul suficient al elementelor de probă se aplică producătorilor amintiți la acel moment.

42.

Prin urmare, contrar susținerilor reclamantelor în primă instanță, nu suntem convinși că interpretarea literală a articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036, în special a celui de al doilea și a celui de al patrulea paragraf, susține în mod univoc concluzia Tribunalului potrivit căreia cererea de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor prezentată de producătorii din Uniune trebuie, înainte de termenul de trei luni prevăzut de această dispoziție, să conțină deja elemente de probă suficiente în ceea ce privește probabilitatea continuării sau a reapariției dumpingului prejudiciabil și în special la nivelul necesar pentru deschiderea unei reexaminări în temeiul respectivelor dispoziții. Această interpretare nu conduce nici la constatarea clară că îi este interzis Comisiei să remedieze insuficiența probelor furnizate de producătorii amintiți în acest termen de trei luni și că orice cerere adresată de Comisie acestora din urmă pentru a obține elemente de probă suplimentare în susținerea cererii lor trebuie să aibă doar caracter coroborativ sau complementar.

43.

Ținând seama de ambiguitatea paragrafelor examinate mai sus, aceste dispoziții trebuie replasate în context, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 33 din prezentele concluzii, pentru a stabili sensul lor exact. Tot în această privință, reclamantele în primă instanță și recurentele prezintă poziții diametral opuse. În timp ce primele susțin că Tribunalul a interpretat corect contextul în care se înscrie articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036, recurentele consideră că acesta a săvârșit o eroare prin faptul că nu a ținut seama suficient de alte dispoziții relevante ale acestui regulament, în special de articolul 5 alineatul (3) și (9) din acesta.

44.

De la bun început, invităm Curtea să ia în considerare, în vederea unei interpretări contextuale a articolului 11 alineatul (2) al doilea și al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036, primul și al treilea paragraf ale acestui alineat.

45.

Referitor la articolul 11 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul 2016/1036, ultima teză prevede că o reexaminare a unei măsuri antidumping poate avea loc nu numai la inițiativa producătorilor din Uniune, ci și la inițiativa Comisiei. Prin urmare, Comisia rămâne abilitată să strângă din proprie inițiativă elementele de probă necesare pentru a deschide o reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, chiar și după expirarea termenului prevăzut la articolul 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036, care se aplică numai cererilor depuse de producătorii din Uniune.

46.

Din motive de coerență internă, este extrem de contestabilă o interpretare potrivit căreia, pe de o parte, articolul 11 alineatul (2) al doilea și al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036 stabilește un termen pentru competențele de examinare ale Comisiei în cadrul cererilor prezentate de producătorii din Uniune, în timp ce, pe de altă parte, primul paragraf abilitează Comisia să strângă, în orice moment, elementele de probă necesare pentru a decide singură deschiderea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor.

47.

Împotriva acestei considerații, reclamantele în primă instanță susțin că, din moment ce reexaminarea în perspectiva expirării măsurilor care a condus la adoptarea regulamentului atacat nu a fost inițiată de Comisie din proprie inițiativă, ar trebui să fie respinse susținerile referitoare la lipsa unor termene pentru obținerea unor elemente de probă suficiente în cadrul unei astfel de inițiative. Totuși, în această privință, este suficient să se arate că interpretarea contextuală a unei anumite dispoziții are ca obiect tocmai corelarea acesteia cu restul dispozițiilor cuprinse în același act normativ, chiar dacă ele nu sunt aplicabile în speță, și identificarea sensului cel mai armonios și coerent în ansamblu. Acesta este motivul pentru care considerăm că critica susținută de reclamante în primă instanță este inoperantă.

48.

În ceea ce privește articolul 11 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul 2016/1036, această dispoziție prevede că, în cadrul anchetelor privind o reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, concluziile Comisiei țin seama de toate elementele de probă pertinente și documentate prezentate corespunzător pentru a stabili dacă expirarea măsurilor ar fi sau nu de natură să favorizeze continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului.

49.

Această dispoziție precizează că anchetele efectuate de Comisie în cadrul reexaminărilor efectuate în perspectiva expirării măsurilor urmăresc să asigure, în conformitate cu cerința prevăzută la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul 2016/1036, că o măsură antidumping rămâne în vigoare cât timp este necesară pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu. Și în acest caz, deși trebuie să se întemeieze în cursul anchetei sale pe toate elementele de probă pertinente pentru a îndeplini această sarcină, Comisia nu trebuie să fie limitată, nici măcar din punct de vedere temporal, în privința informațiilor pe care le poate considera necesar a fi solicitate producătorilor din Uniune pentru a decide, cu titlu preliminar, să inițieze sau nu o astfel de anchetă.

50.

Rezultă că, atunci când sunt corelate cu primul și cu al treilea paragraf ale articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036, al doilea și al patrulea paragraf ale aceleiași dispoziții sunt interpretate într‑un mod mai coerent luând în considerare faptul că nu îi este interzis Comisiei să strângă elemente de probă suplimentare sau noi de la producătorii din Uniune de fiecare dată când apreciază că cererea lor inițială necesită deschiderea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, chiar și în cele trei luni prevăzute la al patrulea paragraf.

51.

Constatarea care precedă este, de altfel, conformă cu spiritul altor dispoziții ale Regulamentului 2016/1036, care, în opinia noastră și contrar celor statuate în hotărârea atacată, trebuie considerate ca fiind aplicabile reexaminărilor efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (5) din Regulamentul 2016/1036. Acest din urmă articol prevede că dispozițiile pertinente ale Regulamentului 2016/1036 referitoare la procedurile și la desfășurarea examinărilor, cu excepția celor care privesc termenele, se aplică reexaminărilor efectuate în perspectiva expirării măsurilor. Așa cum susțin Comisia și Fertilizers Europe, acesta trebuie să fie cazul articolului 5 alineatele (3) și (9) din Regulamentul 2016/1036.

52.

În primul rând, trebuie amintit că articolul 5 din Regulamentul 2016/1036, intitulat „Deschiderea procedurii”, prevede la alineatul (3) criteriul juridic pe care Comisia este obligată să îl aplice atunci când decide dacă o plângere justifică deschiderea unei examinări inițiale. Mai precis, acest alineat enunță că Comisia examinează, în măsura posibilului, exactitatea și caracterul concludent ale elementelor de probă furnizate în plângere pentru a stabili dacă există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei examinări.

53.

Tribunalul a recunoscut în jurisprudența sa ( 22 ), pe baza unei interpretări care ar putea fi validată cu ușurință de Curtea de Justiție, că, în temeiul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul 2016/1036, Comisia nu este obligată să se limiteze la informațiile furnizate în plângere. Această instituție este liberă să strângă orice probă nouă și informații suplimentare, inclusiv de la autorul plângerii, pentru a îndeplini criteriul definit de această dispoziție referitor la caracterul suficient al elementelor de probă necesare pentru deschiderea unei examinări ( 23 ).

54.

În această privință, trebuie subliniat că, atât în cadrul unei plângeri inițiale, cât și în cel al unei cereri de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, Comisia efectuează înainte de toate o examinare a existenței unor elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei examinări. În primul caz, evaluarea caracterului suficient al elementelor de probă prezentate se efectuează în raport cu existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile care se presupune că fac obiectul dumpingului și presupusul prejudiciu în cauză ( 24 ). În al doilea caz, după cum s‑a arătat deja mai sus, această evaluare se referă la probabilitatea ca expirarea unei măsuri antidumping să favorizeze continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului ( 25 ). Prin urmare, în urma deschiderii și desfășurării unei examinări, Comisia poate adopta o nouă măsură antidumping ( 26 ) sau poate menține o măsură antidumping pe punctul de a expira ( 27 ).

55.

Desigur, astfel cum arată reclamantele în primă instanță, în conformitate cu hotărârea atacată, Curtea de Justiție a statuat în jurisprudența sa că o procedură de reexaminare este diferită de cea a unei examinări inițiale, care este reglementată de alte dispoziții ale aceluiași regulament ( 28 ). Acesta este motivul pentru care nu toate dispozițiile care reglementează examinarea inițială sunt aplicabile procedurii de reexaminare, având în vedere economia generală și obiectivele sistemului prevăzut de Regulamentul 2016/1036 ( 29 ).

56.

Totuși, având în vedere prevederile articolului 11 alineatul (5) din Regulamentul 2016/1036, al cărui obiectiv principal este de a face aplicabile în principiu dispozițiile privind desfășurarea examinărilor în cazul reexaminărilor efectuate în perspectiva expirării măsurilor, nimic nu justifică în mod obiectiv, în opinia noastră, limitarea competențelor de examinare ale Comisiei în scopul deschiderii acestei reexaminări în raport cu cele pe care le poate exercita pentru a deschide o anchetă antidumping inițială. Singurul element pertinent care trebuie luat în considerare în această privință este faptul că Comisia este cea care trebuie să stabilească, în ambele situații, dacă trebuie deschisă o anchetă, ceea ce impune ca ea să aibă aceleași competențe de examinare, în special în ceea ce privește caracterul suficient al elementelor de probă și informațiilor transmise în cadrul unei plângeri sau al unei cereri de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor.

57.

În al doilea rând, se poate ajunge la aceeași concluzie dacă se ține seama de articolul 5 alineatul (9) din Regulamentul 2016/1036, pe care Tribunalul l‑a considerat neaplicabil cauzei în primă instanță. Potrivit acestei instanțe, dispoziția menționată privește exclusiv termenele și, prin urmare, trebuia înlăturată în temeiul excepției prevăzute la articolul 11 alineatul (5) din Regulamentul 2016/1036.

58.

Articolul 5 alineatul (9) din Regulamentul 2016/1036 prevede procedura pe care Comisia trebuie să o urmeze atunci când este sesizată cu o plângere în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din același regulament. Respectiva procedură include informarea reclamantului cu privire la caracterul suficient sau insuficient al plângerii inițiale.

59.

Desigur, articolul 5 alineatul (9) din Regulamentul 2016/1036 precizează că obligația Comisiei de a furniza informații trebuie îndeplinită în termen de 45 de zile de la depunerea plângerii inițiale. În aceste condiții, referirea la termenul aplicabil în acest caz poate fi disociată cu ușurință de dispoziția privind obligația de a furniza informații care se aplică în temeiul acestei dispoziții. Astfel, după cum arată în mod întemeiat Comisia, nicio altă dispoziție din Regulamentul 2016/1036 nu servește efectiv drept temei pentru obligația amintită, ceea ce înseamnă că articolul 5 alineatul (9) din Regulamentul 2016/1036 este singura sursă normativă a acestei obligații.

60.

Rezultă că, în măsura în care articolul 5 alineatul (9) din Regulamentul 2016/1036 permite Comisiei să solicite informații suplimentare autorului unei plângeri în scopul deschiderii unei anchete, atunci când plângerea inițială este considerată insuficientă, o posibilitate similară trebuie avută în vedere în cadrul aprecierii oportunității deschiderii unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor. Din nou, considerăm că Tribunalul a săvârșit o eroare prin faptul că a ajuns la concluzia opusă ( 30 ).

61.

Având în vedere considerațiile care precedă, interpretarea contextuală a articolului 11 alineatul (2) al doilea și al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036 și în special modul în care acestea sunt legate de alte dispoziții relevante din acest regulament sunt, în opinia noastră, de natură să clarifice sensul care trebuie dat paragrafelor amintite. Această interpretare pledează într‑adevăr în favoarea considerației că, atunci când apreciază dacă este necesar să deschidă o reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, Comisia nu este limitată la elementele de probă conținute în cererea inițială prezentată de producătorii din Uniune înaintea termenului de trei luni prevăzut la articolul 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036. Dimpotrivă, Comisia trebuie să aibă posibilitatea de a solicita orice informații suplimentare pe care le consideră pertinente pentru a stabili dacă trebuie inițiată o reexaminare în perspectiva expirării măsurilor.

62.

În acest stadiu, este important să se verifice dacă interpretarea contextuală propusă la punctele precedente din prezentele concluzii poate fi de asemenea admisă pe baza unei interpretări teleologice a articolului 11 alineatul (2) al doilea și al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036, având în vedere obiectivele reexaminărilor efectuate în perspectiva expirării măsurilor și finalitățile regimului instituit prin regulamentul menționat.

63.

În hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în realitate că obiectivul termenului care rezultă din articolul 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036 este de a contribui la asigurarea securității juridice. Pe de o parte, Tribunalul a statuat că acest termen‑limită permite operatorilor de pe piață să afle în timp util dacă există probabilitatea ca măsurile antidumping să fie menținute. Pe de altă parte, același termen‑limită asigură Comisiei posibilitatea de a dispune de un termen util pentru a evalua elementele de probă conținute într‑o cerere de reexaminare prezentată în termenul legal de producătorii din Uniune și pentru a se asigura de caracterul suficient și pertinent al acestora, pentru a evita ca o măsură antidumping să fie menținută în mod nejustificat dincolo de termenul prevăzut.

64.

Cu titlu preliminar, amintim că termenul de trei luni prevăzut la articolul 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036 a fost introdus pentru prima dată, în ceea ce privește procedura aplicabilă examinării cererilor de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, prin articolul 11 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 3283/94 ( 31 ). Toate părțile sunt de acord că unul dintre obiectivele acestei introduceri a fost de a orienta producătorii din Uniune cu privire la momentul oportun la care trebuia depusă o cerere, în vederea organizării în mod ordonat fie a încetării măsurilor, fie a inițierii unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, precum și de a informa în consecință părțile interesate.

65.

Acesta este motivul pentru care Tribunalul a statuat în mod întemeiat în hotărârea atacată că termenul‑limită prevăzut la articolul 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036 asigură Comisiei posibilitatea de a dispune de un termen util pentru a evalua elementele de probă conținute într‑o cerere de reexaminare prezentată în termenul legal de producătorii din Uniune sau în numele lor și pentru a se asigura de caracterul suficient și pertinent al acestor elemente.

66.

Constatăm totuși că nu există niciun element în Regulamentul 2016/1036, în contextul istoric al adoptării sale, și nici în modificările ulterioare care să susțină teza potrivit căreia acest regulament urmărea de asemenea să asigure securitatea juridică a operatorilor de pe piață, prin limitarea tipului de informații pe care Comisia le‑ar putea strânge pentru a stabili dacă o cerere de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor este justificată.

67.

În această privință, trebuie subliniat, în primul rând, după cum arată Comisia, că cererea de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor prezentată de producătorii din Uniune nu este adusă la cunoștința niciuneia dintre părțile interesate până la publicarea avizului de deschidere a examinării în Jurnalul Oficial, astfel cum prevede articolul 11 alineatul (5) din Regulamentul 2016/1036. Aceasta înseamnă, pe de o parte, că faza prealabilă inițierii unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor nu este contradictorie și, pe de altă parte, că nu se poate considera că termenul de trei luni urmărește să protejeze dreptul la apărare al niciunei alte părți interesate. Respectivele părți se află în situația de a‑și exercita pe deplin drepturile procedurale și materiale pe durata a însăși reexaminării în perspectiva expirării măsurilor.

68.

În al doilea rând, așa cum am menționat pe scurt la punctul 49 din prezentele concluzii, articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul 2016/1036 precizează că procedura de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor are ca obiectiv principal să asigure că o măsură antidumping rămâne în vigoare dacă este necesară pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu. Această afirmație corespunde în mod evident finalității generale a Regulamentului 2016/1036, care prevede la articolul 1 alineatul (1), cu titlul „Principii”, că poate fi supus unei taxe antidumping orice produs care face obiectul unui dumping în cazul în care punerea sa în liberă circulație în cadrul Uniunii Europene cauzează un prejudiciu. În mod evident, Comisia nu ar fi în măsură să îndeplinească sarcinile pe care articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul 2016/1036 le conferă acestei instituții, care sunt conforme cu normele comerțului internațional, în special cu cele ale Organizației Mondiale a Comerțului, dacă se stabilește că Comisia este limitată în termeni de informații pe care le poate strânge de la producătorii din Uniune dintr‑o perspectivă temporală. Niciun alt obiectiv imperativ, în special în ceea ce privește întreprinderile care se supun unei taxe antidumping care face obiectul reexaminării, nu justifică ignorarea considerațiilor de mai sus.

69.

Rezultă că, deși Tribunalul a putut constata în mod întemeiat că termenul prevăzut la articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036 conferă Comisiei o perioadă adecvată pentru a evalua elementele de probă conținute într‑o cerere de reexaminare și că în această perioadă respectiva instituție trebuie să se asigure că elementele de probă au caracter suficient și pertinent pentru a evita ca o măsură antidumping să fie menținută în mod nejustificat dincolo de termenul prevăzut, această instanță nu a apreciat în mod corect obiectivele pe care procedurile de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor trebuie să le îndeplinească în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul 2016/1036. În special, Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că termenul de trei luni stabilit la articolul 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036 urmărește asigurarea securității juridice pentru operatorii de pe piață, mai ales prin limitarea tipului de informații pe care Comisia le‑ar putea strânge în scopul stabilirii aspectului dacă ar trebui inițiată o reexaminare în perspectiva expirării măsurilor.

70.

Având în vedere analiza teleologică propusă la punctele precedente, obiectivele care trebuie urmărite prin procedurile de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, în lumina articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul 2016/1036 și a articolului 11 alineatul (2) al doilea și al patrulea paragraf din acesta, confirmă concluziile interpretării contextuale a respectivelor dispoziții, astfel cum am explicat la punctul 61 din prezentele concluzii.

71.

Din considerațiile care precedă rezultă că niciuna dintre normele stabilite prin jurisprudența Curții pentru a determina sensul unei dispoziții de drept al Uniunii nu este de natură să susțină interpretarea dată de Tribunal articolului 11 alineatul (2) al doilea și al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036, astfel cum reiese din hotărârea atacată.

72.

Pentru aceste motive, trebuie să concluzionăm că, spre deosebire de constatările Tribunalului, Comisia a considerat în mod corect că, în temeiul acestor dispoziții, atunci când producătorii din Uniune prezintă o cerere de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, competența respectivei instituții nu se limitează la strângerea tuturor informațiilor suplimentare pe care le consideră necesare pentru a stabili dacă este necesară inițierea unei proceduri de reexaminare. De asemenea, Comisia nu a săvârșit o eroare nici atunci când a indicat în regulamentul atacat că nu este relevant faptul că cererea inițială a fost completată cu informații suplimentare și că deschiderea reexaminării poate fi justificată pe baza cererii consolidate.

73.

Prin urmare, se impune admiterea primului motiv de recurs invocat de Comisie și de Fertilizers Europe.

74.

În plus, potrivit articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

75.

Întrucât propunem Curții de Justiție admiterea primului motiv de recurs invocat de Comisie și de Fertilizers Europe, întemeiat pe o eroare de drept privind interpretarea articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036, se impune, în consecință, anularea hotărârii atacate, fără a fi necesară examinarea celui de al doilea motiv de recurs invocat cu titlu subsidiar, care privește chestiunea dacă informațiile suplimentare furnizate de Fertilizers Europe ar putea, în orice caz, să fie calificate drept informații coroborative sau suplimentare în raport cu cele conținute în cererea inițială.

76.

În plus, în măsura în care reclamantele în primă instanță au arătat, în susținerea acțiunii în anulare în fața Tribunalului, că Comisia a săvârșit o eroare, în orice caz, atunci când a considerat că cererea consolidată conținea suficiente elemente de probă privind probabilitatea unei continuări a dumpingului și întrucât acest argument nu a fost examinat în primă instanță, stadiul procedurii nu permite Curții de Justiție să soluționeze în mod definitiv prezentul litigiu.

77.

Prin urmare, în opinia noastră, cauza trebuie trimisă Tribunalului spre rejudecare, iar cererea privind cheltuielile de judecată se va soluționa odată cu fondul.

78.

În lumina analizei din prezentele concluzii, propunem Curții de Justiție: