Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62019CN0840

    Cauza C-840/19: Cerere de decizie preliminară formulată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (România) la data de 19 noiembrie 2019 – procedură penală împotriva lui NC

    JO C 201, 15.6.2020, p. 3–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    15.6.2020   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 201/3


    Cerere de decizie preliminară formulată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (România) la data de 19 noiembrie 2019 – procedură penală împotriva lui NC

    (Cauza C-840/19)

    (2020/C 201/05)

    Limba de procedură: româna

    Instanţa de trimitere

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

    Partea din acţiunea principală

    NC

    Cealaltă parte din procedură:

    Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție

    Întrebările preliminare

    1)

    Articolul 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 325 alineatul (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și articolul 4 din Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (1), adoptată în temeiul articolului 83 alineatul (2) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătorești, Curtea Constituțională a României, care impune trimiterea spre rejudecare a cauzelor de corupție soluționate într-o perioadă determinată și care se află în faza apelului, pentru neconstituirea la nivelul instanței supreme de completuri de judecată specializate în această materie, deși recunoaște specializarea judecătorilor care le-au compus?

    2)

    Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolul 47 [al doilea paragraf] din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătorești a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secții a instanței supreme (completuri compuse din judecători în funcție, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiția specializării solicitată pentru a promova la instanța supremă)?

    3)

    Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional, pronunțată într-o sesizare vizând un conflict constituțional, obligatorie în dreptul național?


    (1)  JO 2017 L 198, p.29.


    Top