–

pentru GT, de T. Szabó, ügyvéd;

–

pentru HS, de T. Várhelyi, ügyvéd;

–

pentru guvernul maghiar, de M. Z. Fehér și de Zs. Biró-Tóth, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de K. Talabér‑Ritz și de A. Cleenewerck de Crayencour, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea competenței acordate Uniunii Europene în vederea asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, a principiilor fundamentale ale dreptului Uniunii ale egalității în fața legii, căii de atac jurisdicționale efective și procesului echitabil, precum și a Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15 vol. 2, p. 273), în special al optulea-al doisprezecelea și al douăzecilea considerent, precum și a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 5 din aceasta.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între GT, o societate de leasing (denumită în continuare „societatea”), pe de o parte, și HS, în calitate de împrumutat, pe de altă parte, în legătură cu nulitatea contractului de împrumut încheiat între aceste părți ca urmare a nemenționării cursului de schimb aplicat cu ocazia acordării fondurilor.

3

Potrivit primului, al celui de al optulea-al doisprezecelea și al celui de al douăzecilea considerent ale Directivei 93/13:

„întrucât cele două programe comunitare privind protecția consumatorului și politica de informare […] au subliniat importanța protejării consumatorilor în ceea ce privește clauzele contractuale abuzive; întrucât această protecție ar trebui prevăzută de actele cu putere de lege și actele administrative care sunt fie armonizate la nivel comunitar, fie adoptate direct la acest nivel;

întrucât, în conformitate cu principiul prevăzut sub titlul «Protejarea intereselor economice ale consumatorilor», astfel cum este enunțat în programele în cauză: «persoanele care achiziționează bunuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către vânzător sau furnizor, mai ales împotriva contractelor de adeziune și împotriva excluderii abuzive a unor drepturi esențiale din contracte»;

întrucât se poate obține o protecție mai eficace a consumatorului prin adoptarea unor norme de drept uniforme în ceea ce privește clauzele abuzive; întrucât aceste norme ar trebui să se aplice tuturor contractelor încheiate între vânzători sau furnizori [a se citi «profesioniști»] și consumatori; întrucât, prin urmare, trebuie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive, inter alia, contractele de muncă, contractele privind drepturile de succesiune, contractele privind drepturi care intră sub incidența Codului familiei și contractele privind înființarea sau organizarea companiilor sau acordurile de parteneriat;

întrucât consumatorul trebuie să beneficieze de aceeași protecție în temeiul contractelor încheiate verbal și în scris, indiferent, în al doilea caz, dacă clauzele contractuale sunt cuprinse într‑unul sau mai multe documente;

întrucât, cu toate acestea, în stadiul lor actual, legislațiile interne permit doar preconizarea unei armonizări parțiale; întrucât, în special, prezenta directivă nu se referă decât la clauzele contractuale care nu au fost negociate individual; întrucât statele membre ar trebui să aibă posibilitatea, respectând în același timp dispozițiile tratatului, de a le asigura consumatorilor un nivel mai ridicat de protecție prin dispoziții de drept intern mai stricte decât cele din prezenta directivă;

[…]

întrucât contractele ar trebui redactate într‑un limbaj clar și inteligibil, iar consumatorului ar trebui să i se ofere posibilitatea de a analiza toate clauzele și, în caz de dubiu, ar trebui să prevaleze interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator;”.

4

Articolul 1 alineatul (2) din această directivă prevede:

„Dispozițiile prezentei directive nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii sau dispozițiile ori principiile din convențiile internaționale la care statele membre sau Comunitatea sunt părți, în special în domeniul transportului.”

5

Articolul 3 alineatul (1) din directiva menționată prevede:

„O clauză contractuală care nu s‑a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.”

6

Potrivit articolului 4 din aceeași directivă:

„(1)   Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s‑a încheiat contractul și raportându‑se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.

(2)   Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”

7

Articolul 5 din Directiva 93/13 prevede:

„În cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într‑un limbaj clar și inteligibil. În cazul în care există îndoieli cu privire la sensul unei clauze, prevalează interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator. […]”

8

Articolul 6 alineatul (1) din această directivă are următorul cuprins:

„Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor [a se citi «profesionist»], în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze [a se citi «potrivit dispozițiilor sale»], în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”

9

Articolul 213 alineatul (1) litera a) din hitelintézetekről és a pénzügyi vállalkozásolitera król szóló 1996. évi CXII. törvény (Legea nr. CXII. din 1996 privind instituțiile de credit și întreprinderile financiare, denumită în continuare „Legea Hpt”) prevede:

„Este nul orice contract de împrumut încheiat cu consumatori sau cu particulari care omite să menționeze

10

Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Kúriának a pénzügyi intézmények fogyasztói kölcsönszerződéseire vonatkozó jogegységi határozatával kapcsolatos egyes kérdések rendezéséről szóló 2014. évi XXXVIII. törvény [Legea nr. XXXVIII. din 2014 de reglementare a anumitor aspecte privind decizia pronunțată de Kúria (Curtea Supremă) în interesul unei interpretări uniforme a dispozițiilor de drept civil în materia contractelor de împrumut încheiate de instituțiile financiare cu consumatorii, denumită în continuare „Legea DH 1”]:

„Prezenta lege se aplică contractelor de împrumut încheiate cu consumatorii între 1 mai 2004 și data intrării în vigoare a prezentei legi. În sensul prezentei legi, trebuie considerate contracte de împrumut încheiate cu consumatorii contractele de credit, de împrumut sau de leasing exprimate în monedă străină (înregistrate în monedă străină sau acordate în monedă străină și rambursate în forinți maghiari) sau în forinți maghiari și încheiate între o instituție financiară și un consumator […]”

11

Articolul 3 alineatele (1) și (2) din Legea DH 1 prevede:

„(1)   În contractele de împrumut încheiate cu consumatorii, este nulă clauza – cu excepția condițiilor contractuale care au fost negociate în mod individual – în temeiul căreia instituția financiară decide să aplice la deblocarea fondurilor destinate achiziționării bunului care face obiectul împrumutului sau al leasingului cursul de cumpărare, iar la rambursare să aplice cursul de vânzare sau un alt curs de schimb decât cel stabilit la deblocarea fondurilor.

(2)   Clauza lovită de nulitate în temeiul alineatului (1) este înlocuită […] atât în ceea ce privește deblocarea fondurilor, cât și rambursarea (inclusiv plata ratelor și a tuturor costurilor, taxelor și comisioanelor stabilite în monedă străină), cu o dispoziție de aplicare a cursului de schimb oficial stabilit de Banca Națională a Ungariei pentru valuta corespunzătoare.”

12

Potrivit articolului 3 alineatul (1) din az egyes fogyasztói kölcsönszerződések devizanemének módosulásával és a kamatszabályokkal kapcsolatos kérdések rendezéséről szóló 2014. évi LXXVII. törvény (Legea nr. LXXVII. din 2014 de reglementare a anumitor aspecte privind modificarea monedei în care sunt exprimate unele contracte de împrumut și a normelor privind dobânzile, denumită în continuare „Legea DH 3”):

„Contractele de împrumut încheiate cu consumatorii se modifică de drept, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.”

13

Decizia nr. 1/2016 PJE a Kúria (Curtea Supremă, Ungaria), pronunțată în interesul unei interpretări uniforme a dispozițiilor de drept civil în conformitate cu articolul 25 alineatul (3) din Alaptörvény (Legea fundamentală), are următorul cuprins:

„1.   Un contract de împrumut încheiat cu consumatori sau cu particulari exprimat în monedă străină îndeplinește de asemenea cerința prevăzută la articolul 213 alineatul (1) litera a) din Legea [Hpt] în cazul în care contractul formalizat într‑un înscris – inclusiv, de asemenea, condițiile generale integrate în contractul menționat la momentul încheierii sale – prevede suma împrumutului în forinți maghiari (moneda de plată), cu condiția ca contravaloarea exprimată în monedă străină (moneda de cont) a cuantumului împrumutului astfel stabilit să poată fi determinată cu precizie la un moment ulterior conversiei, stabilit în contract, și, în cazul în care acest moment nu este precizat, la momentul vărsării fondurilor, ținând seama de rata de schimb în vigoare la acel moment.

[…]

3.   În cazul în care un contract de împrumut încheiat cu consumatori sau cu particulari exprimat în monedă străină – inclusiv, de asemenea, condițiile generale integrate în contractul menționat la momentul încheierii sale – cuprinde prevederile menționate la punctele 1 și 2, declarațiile unilaterale care survin ulterior încheierii contractului (de exemplu, avizul de plată, graficul de rambursare, graficul plăților) reprezintă informații ale organismului de credit către consumator care nu au influență asupra încheierii contractului sau a validității sale.”

14

La 20 februarie 2006, societatea a încheiat cu HS, în calitate de împrumutat, un contract de împrumut destinat să finanțeze cumpărarea unui autovehicul. Împrumutul era exprimat în monedă străină, în speță francul elvețian (CHF). Cuantumul acestui împrumut a fost stabilit pe baza sumei cerute în forinți maghiari (HUF), respectiv 3859000 HUF, aplicând cursul de schimb în vigoare la data deblocării fondurilor. În conformitate cu acest contract, „părțile [semnau] contractul al cărui conținut [era] conform cu înștiințarea privind acordul creditorului”. Înștiințarea privind acordul fost ulterior trimisă împrumutatului, după semnarea contractului de împrumut la 7 aprilie 2006. Această înștiințare, despre care instanța de trimitere subliniază că nu a fost semnată de împrumutat, conținea cursul de schimb aplicabil creditului deblocat (1 CH = 164,87 HUF).

15

Potrivit termenilor acestui contract, împrumutul trebuia să fie rambursat în forinți maghiari, cuantumul ratelor depinzând de cursul de schimb dintre francul elvețian și forintul maghiar aplicabil la data la care acestea urmau să fie plătite, astfel încât împrumutatul suporta riscul de schimb valutar.

16

La 4 martie 2013, considerând că împrumutatul nu și‑a îndeplinit obligația de rambursare, societatea a reziliat contractul de împrumut. Ulterior, ea a chemat în judecată împrumutatul în fața instanței de trimitere solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1463722 HUF cu titlu de capital împrumutat și dobânzi.

17

În apărare, invocând, printre altele, articolul 213 alineatul (1) litera a) din Legea Hpt, împrumutatul a invocat o excepție de nulitate a contractului, pentru motivul că acesta nu indica obiectul împrumutului, având în vedere că cursul de schimb dintre francul elvețian și forintul maghiar aplicat cu ocazia remiterii fondurilor nu figura decât în înștiințarea privind acordul semnată doar de societate.

18

Instanța de trimitere apreciază că, în cauza pendinte în fața sa, este necesar să se aplice deciziile Kúria (Curtea Supremă) pronunțate în interesul unei interpretări uniforme a dispozițiilor de drept, printre care figurează Decizia nr. 1/2016, care sunt obligatorii pentru instanțele inferioare. Potrivit acestei decizii, trebuie să se recunoască cursului de schimb stabilit în mod unilateral în înștiințarea privind acordul aceeași valoare juridică precum cea atribuită unei clauze contractuale, în cazul în care contractul însuși nu precizează cursul de schimb aplicabil la acordarea fondurilor. Rezultă din aceeași decizie că faptul că debitorul nu a semnat înștiințarea privind acordul și că împrumutătorul nu are obligația de a dovedi primirea de către debitor a respectivei înștiințări este fără incidență în această privință.

19

Instanța de trimitere precizează că faptul de a admite validitatea contractului ar conduce la suportarea de către împrumutat a consecințelor financiare care rezultă din riscul de schimb valutar. Este motivul pentru care ar fi contrar intereselor economice ale împrumutatului faptul ca instanța sesizată să recunoască validitatea unui asemenea contract de împrumut exprimat în monedă străină având în vedere articolul 213 alineatul (1) litera a) menționat. Această instanță dorește, așadar, să se asigure că Decizia nr. 1/2016 nu contravine dispozițiilor de drept al Uniunii având ca obiect protecția consumatorilor.

20

În aceste condiții, Budai Központi Kerületi Bíróság (Tribunalul Districtual Central din Buda, Ungaria) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Competența acordată Uniunii Europene în vederea asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, principiile fundamentale de drept al Uniunii ale egalității în fața legii, căii de atac jurisdicționale efective și procesului echitabil, precum și diferitele elemente ale preambulului Directivei [93/13] [și anume al optulea-al doisprezecelea și al douăzecilea considerent ale acesteia] și, în sfârșit articolul 4 alineatul (2), precum și articolul 5 din [această directivă] se opun unei jurisprudențe naționale cu caracter normativ care:

21

Comisia Europeană invocă inadmisibilitatea întrebării adresate, pentru motivul că, în esență, instanța de trimitere a omis să prezinte Curții toate elementele de fapt și de drept esențiale, în special împrejurarea că procedura principală se înscrie într‑un cadru mai larg de intervenții legislative întreprinse de legiuitorul maghiar cu privire la contractele de împrumut precum cel în discuție în litigiul principal și care au condus la adoptarea legilor DH 1 și DH 3. În temeiul acestor legi, cursul de schimb prevăzut inițial pentru acest tip de contracte a fost înlocuit, cu efect retroactiv și de plin drept, de cel stabilit de legislația maghiară, eliminând riscul de schimb valutar, fără a aduce atingere subzistenței unui risc de schimb valutar care decurge din cursul de schimb stabilit pe cale legislativă. Comisia apreciază că legile respective trebuie să fie considerate dispoziții legislative imperative în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 93/13, astfel încât trebuie să se ridice problema raportului existent între dispozițiile dreptului Uniunii a căror interpretare este solicitată și situația de fapt sau obiectul litigiului principal.

22

Potrivit Comisiei, elementele de drept al Uniunii a căror interpretare este solicitată nu au nicio legătură cu litigiul principal, pentru motivul că adoptarea legilor DH 1 și DH 3 a avut drept consecință sustragerea clauzelor referitoare la cursul de schimb și la riscul valutar cuprinse în contractele de împrumut precum cel în discuție în acțiunea principală din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, în temeiul articolului 1 alineatul (2) din aceasta, astfel încât directiva menționată nu își mai găsește aplicarea în speță.

23

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub răspunderea sa și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Refuzul Curții de a se pronunța asupra unei cereri formulate de o instanță națională este posibil numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util întrebărilor care i‑au fost adresate (Hotărârea din 20 septembrie 2018, OTP Bank și OTP Faktoring, C‑51/17, EU:C:2018:750, punctul 37).

24

Reiese din expunerea situației de fapt cuprinsă în decizia de trimitere că întrebarea adresată se referă la o situație în care un consumator a încheiat un contract de împrumut exprimat în monedă străină, în timp ce valoarea exactă a acestui împrumut în monedă străină a fost stabilită doar după încheierea contractului menționat, în temeiul cursului de schimb stabilit de societate într‑un document separat și aplicat sumei care figurează în cererea de finanțare formulată de consumator, exprimată în monedă națională.

25

Este adevărat că legile menționate de Comisie, în măsura în care acestea substituie clauzelor care prevăd o diferență între, pe de o parte, cursul de schimb aplicabil la deblocarea împrumutului (cursul de cumpărare a monedei în cauză) și, pe de altă parte, cel aplicabil la rambursarea acestuia (cursul de vânzare), o clauză care prevede aplicarea unui curs de schimb unic, și anume cel definit de Banca Națională a Ungariei, au ca efect excluderea acestei din urmă clauze din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, în măsura în care aceasta reflectă o dispoziție legislativă imperativă în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 93/13. Cu toate acestea, de aici nu rezultă, ca urmare a interpretării stricte a cărei obiect trebuie să îl constituie această dispoziție, că o altă clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, care definește modalitățile de stabilire a cuantumului împrumutului exprimat în monedă străină, ar fi de asemenea în totalitate exclusă din domeniul de aplicare al directivei menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2018, OTP Bank și OTP Faktoring, C‑51/17, EU:C:2018:750, punctele 65 și 66), astfel încât nu rezultă în mod vădit că aceasta nu este aplicabilă clauzei în discuție în litigiul principal.

26

Rezultă că întrebarea preliminară este admisibilă.

27

Deși întrebarea preliminară nu se referă decât parțial la interpretarea unui text precis din dreptul Uniunii, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că revine Curții obligația de a extrage din toate elementele furnizate de instanța de trimitere și în special din motivarea deciziei de trimitere dispozițiile de drept al Uniunii a căror interpretare este necesară, având în vedere obiectul litigiului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 aprilie 2019, Aqua Med, C‑266/18, EU:C:2019:282, punctul 39).

28

Întrucât întrebările adresate de Budai Központi Kerületi Bíróság (Tribunalul Districtual Central din Buda) au ca obiect stabilirea condițiilor de nulitate care decurg din Directiva 93/13 în ceea ce privește un contract de împrumut precum cel în discuție în litigiul principal, este necesar să se includă articolul 3 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1) din aceasta printre elementele de drept al Uniunii în legătură cu care instanța menționată solicită Curții să îi furnizeze o interpretare.

29

În consecință, trebuie să se considere că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1), articolul 4 alineatul (2) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru, astfel cum a fost interpretată de instanța supremă a acestui stat membru, în temeiul căreia nu este lovit de nulitate un contract de împrumut exprimat în monedă străină care, deși precizează suma exprimată în monedă națională corespunzătoare cererii de finanțare a consumatorului, nu indică cursul de schimb care se aplică acestei sume în scopul de a stabili valoarea definitivă a împrumutului în monedă străină, stipulând în același timp, în una dintre clauzele sale, că respectivul curs va fi stabilit de împrumutător într‑un document separat după încheierea contractului.

30

În primul rând, astfel cum rezultă din mod de redactare a întrebării adresate, instanța de trimitere pleacă de la constatarea că trebuie să se considere că, întrucât determină modalitățile de stabilire a cuantumului împrumutului exprimat în monedă străină, clauza contractuală în discuție în litigiul principal definește obiectul principal al contractului de împrumut, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

31

În temeiul dispoziției menționate, astfel de clauze sunt exceptate de la aprecierea caracterului abuziv numai în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de profesionist în mod clar și inteligibil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2019, Dunai, C‑118/17, EU:C:2019:207, punctul 48).

32

Curtea a subliniat că această cerință de redactare clară și inteligibilă, amintită de asemenea la articolul 5 din directiva menționată, nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical. Aceasta a apreciat că dimpotrivă, întrucât sistemul de protecție pus în aplicare de această directivă se întemeiază pe ideea că, în ceea ce privește printre altele nivelul de informare, consumatorul se află într‑o situație de inferioritate față de profesionist, respectiva cerință trebuie înțeleasă în mod extensiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2018, EOS KSI Slovensko, C‑448/17, EU:C:2018:745, punctul 61).

33

Prin urmare, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil impune ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum și, dacă este cazul, relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât acest consumator să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (Hotărârea din 20 septembrie 2017, Andriciuc și alții, C‑186/16, EU:C:2017:703, punctul 45).

34

Într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care determinarea sumei împrumutate depinde de cursul de schimb în vigoare la data deblocării fondurilor, astfel cum a fost stabilit de împrumutător ulterior încheierii contractului, cerința menționată impune ca mecanismul de calcul al acestei sume împrumutate, exprimate în monedă străină, precum și cursul de schimb aplicabil să fie prezentate într‑un mod transparent, astfel încât un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat să poată să evalueze, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice care îl privesc care decurg din contract, printre care în special costul total al împrumutului său (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2017, Andriciuc și alții, C‑186/16, EU:C:2017:703, punctul 47, precum și Ordonanța din 22 februarie 2018, ERSTE Bank Hungary, C‑126/17, nepublicată, EU:C:2018:107, punctul 32).

35

Această chestiune trebuie examinată de instanța de trimitere având în vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numără publicitatea și informațiile furnizate de împrumutător în cadrul negocierii unui contract de împrumut (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2017, Andriciuc și alții, C‑186/16, EU:C:2017:703, punctul 46).

36

În acest scop, instanței de trimitere îi va reveni sarcina, printre altele, să verifice dacă, având în vedere toate elementele de fapt pertinente, consumatorul era în măsură să înțeleagă modul în care trebuiau să fie stabilite cuantumul împrumutului exprimat în monedă străină și cursul de schimb aplicabil, precum și consecințele economice care pot decurge de aici pentru el. Cu toate acestea, nu se poate impune ca toate aceste elemente să fi fost specificate de profesionist în mod concret în momentul încheierii contractului.

37

În al doilea rând, deși rezultă, ca urmare a acestei examinări, că clauza privind stabilirea cursului de schimb nu este redactată în mod clar și inteligibil în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, nulitatea contractului în cauză nu se impune decât dacă, pe de o parte, caracterul abuziv al clauzei menționate, în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă, a fost dovedit și, pe de altă parte, contractul nu poate continua să existe fără această clauză, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din aceasta.

38

În ceea ce privește, în primul rând, caracterul abuziv al clauzei în discuție, revine instanței competente sarcina de a cerceta dacă aceasta provoacă, în contradicție cu cerința de bună‑credință, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților la contract, în detrimentul consumatorului în cauză.

39

În scopul acestei aprecieri, instanța națională trebuie să ia în considerare, potrivit articolului 4 alineatul (1) din Directiva 93/13, natura bunurilor sau serviciilor pentru care s‑a încheiat contractul raportându‑se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea acestuia.

40

Circumstanțele prevăzute la acest articol 4 alineatul (1) sunt cele de care profesionistul putea avea cunoștință la momentul încheierii contractului și care erau de natură să influențeze executarea ulterioară a acestuia, o clauză contractuală putând implica un dezechilibru între părți care nu se manifestă decât în cursul executării contractului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2017, Andriciuc și alții, C‑186/16, EU:C:2017:703, punctul 54).

41

În al doilea rând, în cazul în care s‑ar constata caracterul abuziv al clauzei menționate, această clauză, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, nu creează obligații pentru consumator, în condițiile stabilite de dreptul național. Potrivit dispoziției menționate, contractul continuă totuși să angajeze părțile potrivit dispozițiilor sale, în cazul în care poate continua să existe fără respectiva clauză.

42

În această privință, Curtea a subliniat că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 urmărește să restabilească echilibrul dintre părți, iar nu să anuleze toate contractele care conțin clauze abuzive. Cu toate acestea, contractul respectiv trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele de drept intern, o asemenea menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic, aspect care trebuie verificat potrivit unei abordări obiective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2019, Dunai, C‑118/17, EU:C:2019:207, punctul 51 și jurisprudența citată).

43

Conform instanței de trimitere, clauza în discuție în litigiul principal definește obiectul principal al contractului în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13. În aceste împrejurări, menținerea contractului nu este posibilă din punct de vedere juridic după eliminarea respectivei clauze, aspect a cărui apreciere revine însă, eventual, instanței de trimitere.

44

Rezultă că o reglementare națională precum cea vizată de instanța de trimitere nu ar fi incompatibilă cu Directiva 93/13 decât în măsura în care nu permite, conform interpretării efectuate de instanța de trimitere, anularea unui contract de împrumut pentru care condițiile amintite la punctul 37 din prezenta hotărâre sunt întrunite.

45

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 3 alineatul (1), articolul 4 alineatul (2) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru, astfel cum a fost interpretată de instanța supremă a acestui stat membru, în temeiul căreia nu este lovit de nulitate un contract de împrumut exprimat în monedă străină care, deși precizează suma exprimată în monedă națională corespunzătoare cererii de finanțare a consumatorului, nu indică cursul de schimb care se aplică acestei sume în scopul de a stabili valoarea definitivă a împrumutului în monedă străină, stipulând în același timp, în una dintre clauzele sale, că respectivul curs va fi stabilit de împrumutător într‑un document separat după încheierea contractului,

46

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

Articolul 3 alineatul (1), articolul 4 alineatul (2) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru, astfel cum a fost interpretată de instanța supremă a acestui stat membru, în temeiul căreia nu este lovit de nulitate un contract de împrumut exprimat în monedă străină care, deși precizează suma exprimată în monedă națională corespunzătoare cererii de finanțare a consumatorului, nu indică cursul de schimb care se aplică acestei sume în scopul de a stabili valoarea definitivă a împrumutului în monedă străină, stipulând în același timp, în una dintre clauzele sale, că respectivul curs va fi stabilit de împrumutător într‑un document separat după încheierea contractului,