6.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 70/8

1)

Un termen de decădere aplicabil în ceea ce privește depunerea la instituția de garantare a unei cereri de plată a creanțelor salariale datorate este mai favorabil salariaților, în sensul articolului 11 din Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului (1), în cazul în care încasarea respectivelor creanțe salariale este garantată numai dacă plata este solicitată de la instituția de garantare în termen de un an calculat din ziua următoare celei în care a încetat contractul de muncă sau ar fi mai favorabil dacă termenul s-ar calcula de la data la care se introduce cererea de deschidere a procedurii insolvenței, având în vedere că instituția de garantare nu asigură decât plata acelor creanțe ale lucrătorului care au devenit scadente în cele șase luni anterioare deschiderii acestei proceduri?

2)

În cazul în care un lucrător a lăsat să expire termenul din motive neimputabile acestuia, legislațiile statelor membre trebuie, în temeiul dispozițiilor articolului 11 din Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008, să prevadă un termen suplimentar pentru depunerea cererii la instituția de garantare, cu condiția ca lucrătorul să facă dovada că nu este responsabil pentru nerespectarea termenului de decădere?