–

pentru guvernul maghiar, de M. Z. Fehér și de M. M. Tátrai, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul ceh, de M. Smolek și de J. Vláčil, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de A. Sipos, de R. Troosters și de S. Grünheid, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 67 și 82 TFUE, a articolului 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a articolului 54 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (JO 2000, L 239, p. 19, Ediție specială, 19/vol. 1, p. 183), semnată la data de 19 iunie 1990 la Schengen (Luxemburg), și a Deciziei‑cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal (JO 2008, L 220, p. 32).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri introduse în fața unei instanțe maghiare în vederea recunoașterii unei condamnări pronunțate împotriva domnului Dániel Bertold Lada într‑un alt stat membru și care are autoritate de lucru judecat.

3

Considerentele (2), (5)-(7) și (13) ale Deciziei‑cadru 2008/675 enunță:

[…]

[…]

4

Articolul 1 alineatul (1) din această decizie‑cadru prevede:

„Scopul prezentei decizii‑cadru îl constituie acela de a stabili condițiile în care sunt luate în considerare condamnările anterioare pronunțate împotriva unei persoane pentru fapte diferite săvârșite în alte state membre, în cursul unui proces penal desfășurat într‑un stat membru împotriva respectivei persoane.”

5

Articolul 3 din decizia‑cadru menționată, intitulat „Luarea în considerare, în cadrul unui nou proces penal, a unei condamnări pronunțate într‑un alt stat membru”, prevede:

„(1)   Fiecare stat membru se asigură că, în cadrul unui proces penal desfășurat împotriva unei persoane, condamnările anterioare pronunțate împotriva aceleiași persoane pentru fapte diferite săvârșite în alte state membre, în legătură cu care s‑au obținut informații pe baza instrumentelor aplicabile disponibile cu privire la asistența juridică reciprocă sau la schimburile de informații extrase din cazierele judiciare, sunt luate în considerare în măsura în care condamnările anterioare la nivel național sunt luate în considerare și că acestor condamnări le sunt conferite efecte echivalente cu cele conferite condamnărilor anterioare la nivel național, în conformitate cu legislația națională.

(2)   Alineatul (1) se aplică în etapa care precedă procesul penal, în timpul procesului penal și la momentul executării condamnării, în special în ceea ce privește normele procedurale aplicabile, inclusiv acelea referitoare la […] tipul și gravitatea sentinței, precum și normele privind executarea hotărârii.

(3)   Luarea în considerare a condamnărilor anterioare pronunțate în alte state membre, astfel cum este prevăzut la alineatul (1), nu are efectul de a influența, de a revoca sau [a] revizui condamnările anterioare sau orice hotărâri referitoare la executarea lor luate de către statul membru în care se desfășoară noul proces.

[…]”

6

Articolul 46 din a nemzetközi bűnügyi jogsegélyről szóló 1996. évi XXXVIII. törvény (Legea nr. XXXVIII din 1996 privind asistența judiciară internațională în materie penală, denumită în continuare „Legea privind asistența judiciară internațională în materie penală”), are următorul cuprins:

„(1)   Ministrul justiției primește notificările care permit recunoașterea eficacității unei hotărâri străine, precum și cererile din străinătate referitoare la transmiterea executării pedepselor privative de libertate sau a măsurilor care implică o privare de libertate, […] și […] le transmite instanței competente. […]

[…]

(2)   Procedura de recunoaștere a unei hotărâri comunicate de autoritatea centrală, desemnată în acest sens, a unui alt stat membru al Uniunii Europene trebuie inițiată cel târziu la momentul la care radierea din cazierul judiciar menționată în informațiile privind hotărârea oferite de statul membru își produce efectele.

(3)   În lipsa unor dispoziții contrare ale prezentei legi, procedura jurisdicțională este reglementată de normele generale din capitolul XXIX [din Legea nr. XIX din 1998 de instituire a Codului de procedură penală (a büntetőeljárásról szóló 1998 évi XIX. Törvény)] privind procedurile speciale […]”

7

În titlul IV capitolul 1 din această lege, intitulat „Recunoașterea eficacității unei hotărâri străine”, figurează articolele 47 și 48 din aceasta.

8

Potrivit articolului 47 din această lege:

„(1)   Hotărârile pronunțate de instanțe străine care au autoritate de lucru judecat au aceeași eficacitate ca acelea pronunțate de instanțele maghiare, cu condiția ca procesul desfășurat în străinătate împotriva autorului infracțiunii și pedeapsa pronunțată sau măsura aplicată să nu fie contrare ordinii juridice maghiare.

[…]

(3)   În cazul în care instanța maghiară a recunoscut eficacitatea hotărârii străine, se consideră că infracțiunea a făcut obiectul unei decizii a instanței maghiare care are autoritate de lucru judecat.

[…]”

9

Articolul 48 din aceeași lege prevede:

„(1)   Atunci când pronunță decizia, instanța este ținută de faptele constatate de instanța străină.

(2)   În cadrul procedurii care se desfășoară în fața sa, instanța constată care sunt consecințele juridice ale condamnării pe care le stabilește legea maghiară. În cazul în care pedeapsa sau măsura aplicată prin hotărârea instanței străine nu este pe deplin compatibilă cu legislația maghiară, instanța menționează în decizia sa care este pedeapsa sau măsura aplicabilă în conformitate cu legislația maghiară, astfel încât aceasta să corespundă cât mai mult posibil pedepsei sau măsurii aplicate de instanța străină și, în cazul unei cereri de executare, se pronunță în consecință cu privire la executarea pedepsei sau a măsurii.

(3)   Pedeapsa sau măsura aplicabilă este determinată în conformitate cu legea în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii. În cazul în care, conform legii maghiare în vigoare la momentul stabilirii pedepsei sau a măsurii aplicabile, faptele nu mai constituie infracțiune sau acestea sunt pedepsite cu o pedeapsă mai puțin severă, trebuie să se aplice această lege nouă.

[…]

(5)   În cazul în care pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanța străină nu este compatibilă cu legislația maghiară în ceea ce privește modalitatea de executare sau durata sa, instanța maghiară stabilește pedeapsa și durata acesteia conform legislației maghiare, inclusiv dispozițiile referitoare la modalitatea de executare și la acordarea liberării condiționate, luând în considerare pedepsele prevăzute de Codul penal maghiar pentru infracțiunea care rezultă din situația de fapt care a stat la baza hotărârii și respectând dispozițiile referitoare la determinarea pedepselor. Dacă durata pedepsei privative de libertate aplicate de instanța străină este mai mică decât cea prevăzută de legislația maghiară – având în vedere de asemenea dispozițiile Codului penal privind circumstanțele atenuante –, durata pedepsei privative de libertate pronunțate de instanța maghiară este egală cu cea a pedepsei pronunțate de instanța străină. Pedeapsa determinată de instanța maghiară nu poate avea o durată mai mare decât cea a pedepsei aplicate de instanța străină.

[…]

(7)   Instanța maghiară informează organismul care gestionează cazierul judiciar cu privire la recunoașterea eficacității hotărârii străine.

[…]”

10

La 8 ianuarie 2016, domnul Lada, resortisant maghiar, a fost condamnat de Landesgericht Wiener Neustadt (Tribunalul Regional din Wiener Neustadt, Austria) la o pedeapsă privativă de libertate de 14 luni, pentru o tentativă de furt prin efracție privind bunuri de mare valoare. Instanța respectivă a hotărât ca acesta să execute 11 luni din această pedeapsă și a suspendat executarea a trei luni de detenție.

11

Instanța menționată a pronunțat această condamnare în cursul unei ședințe publice, la care inculpatul, aflat în arest preventiv, era prezent. Acesta a beneficiat de asistență judiciară și s‑a putut exprima în limba maternă prin intermediul unui interpret.

12

Aceeași instanță a transmis Ministerului Justiției maghiar, printre altele, hotărârea pronunțată împotriva domnului Lada.

13

Ministerul Justiției a comunicat documentele, redactate în limba germană, către Szombathelyi Törvényszék (Curtea din Szombathely, Ungaria), instanța de trimitere, în calitate de instanță competentă din punct de vedere material și teritorial să pună în aplicare, în temeiul articolului 46 din Legea privind asistența judiciară internațională în materie penală, procedura specială de recunoaștere a eficacității hotărârilor străine.

14

Instanța respectivă a examinat documentele transmise și a dispus traducerea lor în limba maghiară. În cadrul procedurii, aceasta a numit un avocat din oficiu pentru a‑l asista pe domnul Lada și a constatat că hotărârea de condamnare pronunțată de instanța austriacă împotriva acestuia nu figura în cazierul judiciar maghiar, însă figura în Sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS). De asemenea, instanța a constatat că pedeapsa închisorii era în curs de executare.

15

Instanța de trimitere arată că, la începutul unei asemenea proceduri speciale de recunoaștere, este necesar să se examineze dacă drepturile fundamentale și dispozițiile fundamentale ale legii maghiare referitoare la procedura penală au fost respectate pe durata procedurii străine.

16

În continuare, procedura specială în discuție prevede că, pentru a se putea recunoaște efectele în Ungaria ale unei hotărâri pronunțate în străinătate, în speță cea pronunțată de Landesgericht Wiener Neustadt (Tribunalul Regional din Wiener Neustadt), revine instanței naționale în cauză sarcina să aprecieze, iar dacă este cazul, să recalifice, în temeiul faptelor luate în considerare de instanța străină, infracțiunea săvârșită de persoana condamnată în lumina dispozițiilor relevante ale Codului penal maghiar în vigoare la data faptelor.

17

Instanța de trimitere precizează că, într‑o cauză precum cea cu care este sesizată, este de asemenea necesar, dacă este cazul, să se reformuleze dispozițiile hotărârii străine potrivit Codului penal maghiar, inclusiv tipul și nivelul sancțiunii reținute, cu condiția ca aceasta din urmă să nu fie mai severă decât pedeapsa pronunțată în hotărârea străină.

18

Potrivit acestei instanțe, procedura specială de recunoaștere a eficacității hotărârilor străine în Ungaria implică, așadar, în practică, pe de o parte, o nouă calificare a faptelor deja examinate de instanțele străine și care figurează în hotărârile acestora și, pe de altă parte, adaptarea sancțiunilor aplicate de instanțele străine în funcție de dreptul maghiar aplicabil. Ca urmare a acestui fapt, ea apreciază că această procedură specială de recunoaștere pare să funcționeze ca și cum ar implica un nou proces penal împotriva persoanei suspectate pentru aceleași fapte.

19

În urma respectivei proceduri speciale de recunoaștere, condamnările pronunțate de aceste instanțe sunt adăugate în cazierul judiciar maghiar al persoanei în cauză, pentru ca aceste condamnări să poată fi luate în considerare cu ocazia unui eventual viitor proces penal desfășurat în Ungaria pentru alte fapte împotriva aceleiași persoane. Hotărârile astfel recunoscute pot, așadar, justifica în viitor, de exemplu, considerarea acestei persoane drept recidivist.

20

Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă o procedură specială de recunoaștere a hotărârilor pronunțate în străinătate, precum cea prevăzută la articolele 46-48 din Legea privind asistența judiciară internațională în materie penală, este conformă cu dreptul Uniunii, având în vedere în special principiul recunoașterii reciproce în domeniul cooperării judiciare în materie penală, precum și principiul ne bis in idem, astfel cum sunt prevăzute de dreptul primar al Uniunii.

21

Ca urmare a similitudinii întrebărilor adresate de instanța de trimitere cu cele din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 9 iunie 2016, Balogh (C‑25/15, EU:C:2016:423), această din urmă hotărâre a fost notificată instanței menționate prin scrisoarea din 14 septembrie 2016. În hotărârea menționată, Curtea a interpretat Decizia‑cadru 2009/315/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 privind organizarea și conținutul schimbului de informații extrase din cazierele judiciare între statele membre (JO 2009, L 93, p. 23) și Decizia 2009/316/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 de instituire a Sistemului european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS) în aplicarea articolului 11 din Decizia‑cadru 2009/315/JAI (JO 2009, L 93, p. 33), în sensul că se opun punerii în aplicare a unei reglementări naționale care instituie o procedură specială de recunoaștere de către instanța unui stat membru a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate de o instanță a altui stat membru prin care o persoană este condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni.

22

Printr‑o scrisoare primită de Curte la 12 octombrie 2016, instanța de trimitere a decis să își mențină cererea de decizie preliminară, precizând că situația de fapt din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 9 iunie 2016, Balogh (C‑25/15, EU:C:2016:423), nu privea decât cheltuielile de traducere și de interpretare ale hotărârii pronunțate de o instanță austriacă, stabilite, în cadrul procedurii speciale maghiare de recunoaștere a efectelor acestei hotărâri în Ungaria, în sarcina persoanei condamnate în Austria, pentru ca aceasta să își poată utiliza limba maternă în cursul procedurii speciale de recunoaștere menționate.

23

În plus, Szombathelyi Törvényszék (Curtea din Szombathely) arată că, în urma acestei hotărâri, instanțele maghiare au dezvoltat practici divergente. Astfel, anumite instanțe ar fi continuat să aplice respectiva procedură specială de recunoaștere, în timp ce alte instanțe ar fi clasat cauzele respective sau ar fi rămas în așteptarea unei modificări a legislației care prevede procedura specială de recunoaștere.

24

În sfârșit, instanța de trimitere a arătat că, în Hotărârea din 9 iunie 2016, Balogh (C‑25/15, EU:C:2016:423), Curtea nu s‑a pronunțat asupra Deciziei‑cadru 2008/675, aceasta fiind însă pertinentă pentru procedura pendinte în fața acestei instanțe, pentru motivul că în Ungaria, cu ocazia unui proces penal desfășurat împotriva unei persoane, luarea în considerare a condamnărilor anterioare pronunțate în alte state membre împotriva aceleiași persoane pentru fapte diferite este subordonată recunoașterii prealabile în dreptul intern a eficacității hotărârilor de condamnare străine, recunoaștere în lipsa căreia acestea din urmă sunt lipsite de orice efect juridic.

25

În aceste condiții, Szombathelyi Törvényszék (Curtea din Szombathely) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

26

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Decizia‑cadru 2008/675, examinată în lumina articolului 82 TFUE, trebuie interpretată în sensul că se opune ca luarea în considerare într‑un stat membru, cu ocazia unui nou proces penal desfășurat împotriva unei persoane, a unei hotărâri de condamnare penală definitive pronunțate anterior de o instanță a unui alt stat membru împotriva aceleiași persoane pentru fapte diferite să fie supusă unei proceduri speciale de recunoaștere prealabilă, precum cea în discuție în litigiul principal, de către instanțele primului stat membru.

27

Mai întâi, trebuie arătat că articolul 1 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2008/675 prevede că aceasta are ca obiect stabilirea condițiilor în care condamnările anterioare pronunțate într‑un stat membru împotriva unei persoane sunt luate în considerare în cursul unui nou proces penal desfășurat într‑un stat membru împotriva aceleiași persoane și pentru fapte diferite (Hotărârea din 21 septembrie 2017, Beshkov, C‑171/16, EU:C:2017:710, punctul 25).

28

În acest scop, articolul 3 alineatul (1) din respectiva decizie‑cadru, interpretat în lumina considerentului (5) al acesteia, stabilește obligația statelor membre de a se asigura că, în cadrul respectiv, condamnările anterioare pronunțate într‑un alt stat membru, în legătură cu care s‑au obținut informații pe baza instrumentelor aplicabile disponibile cu privire la asistența juridică reciprocă sau la schimburile de informații extrase din cazierele judiciare, pe de o parte, sunt luate în considerare în măsura în care condamnările anterioare la nivel național sunt luate în considerare în temeiul dreptului național și, pe de altă parte, li se recunosc efecte echivalente cu cele conferite acestor din urmă condamnări în conformitate cu acest drept, indiferent dacă respectivele efecte sunt chestiuni de fapt sau sunt chestiuni de drept procedural sau material (Hotărârea din 21 septembrie 2017, Beshkov, C‑171/16, EU:C:2017:710, punctul 26).

29

Articolul 3 alineatul (2) din decizia‑cadru menționată precizează că această obligație se aplică în etapa care precede procesul penal, în timpul procesului penal și în etapa executării condamnării, în special în ceea ce privește normele procedurale aplicabile, inclusiv cele referitoare la definiția infracțiunii, la tipul și la gravitatea sentinței, precum și la normele privind executarea hotărârii. Astfel, considerentele (2) și (7) ale deciziei‑cadru menționate enunță că instanța națională trebuie să fie în măsură să ia în considerare condamnările pronunțate în celelalte state membre, inclusiv pentru a stabili modalitățile de executare susceptibile să fie puse în aplicare, și că efectele acestor condamnări ar trebui să fie echivalente cu efectele hotărârilor pronunțate la nivel național în fiecare dintre aceste faze ale procedurii (Hotărârea din 21 septembrie 2017, Beshkov, C‑171/16, EU:C:2017:710, punctul 27).

30

Din cele ce precedă rezultă în special că decizia‑cadru menționată vizează în principiu situații în care a fost declanșat un nou proces penal împotriva unei persoane condamnate anterior în alt stat membru. Această noțiune de „nou proces penal” cuprinde faza care precede procesul penal, procesul penal însuși și executarea condamnării.

31

Or, în cauza principală, astfel cum rezultă din dosarul adresat Curții, domnul Lada nu face obiectul unui nou proces penal în Ungaria, în sensul vizat la punctul anterior, cu ocazia căruia s‑ar ridica pentru instanța națională în cauză problema luării în considerare a hotărârii pronunțate de instanța austriacă.

32

Cu toate acestea, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 73 din concluzii, din decizia de trimitere reiese că, pentru autoritățile maghiare, procedura specială de recunoaștere a unei hotărâri pronunțate în străinătate, prevăzută la articolele 46-48 din Legea privind asistența judiciară internațională în materie penală, constituie o etapă prealabilă și necesară pentru luarea în considerare, în cadrul unui nou proces penal desfășurat împotriva unei persoane în Ungaria, a unei condamnări anterioare pronunțate de o instanță a unui alt stat membru împotriva aceleiași persoane pentru fapte diferite. Astfel, întrucât procedura specială de recunoaștere în cauză este indispensabilă pentru luarea în considerare a condamnărilor penale străine pronunțate împotriva unei persoane în ipoteza în care ar fi declanșat un nou proces penal împotriva ei, această procedură specială de recunoaștere pare a fi indisociabil legată de punerea în aplicare a Deciziei‑cadru 2008/675.

33

Prin urmare, pentru a oferi un răspuns util instanței de trimitere, interpretarea Deciziei‑cadru 2008/675 este pertinentă pentru a verifica dacă o procedură specială de recunoaștere a unei hotărâri străine precum cea în discuție în litigiul principal nu lipsește această decizie‑cadru de orice efect util.

34

Reiese din decizia de trimitere și din dosarul adresat Curții că articolele 46-48 din Legea privind asistența judiciară internațională în materie penală instituie o procedură specială de recunoaștere prealabilă de către instanțele competente maghiare a condamnărilor definitive pronunțate de instanțele străine, având ca obiect să confere deciziei prin care sunt recunoscute aceste condamnări efectul unei condamnări pronunțate de o instanță maghiară.

35

Această procedură implică, potrivit instanței de trimitere, o examinare a condamnării străine în cauză pentru a verifica într‑o primă fază în special dacă drepturile fundamentale au fost respectate în cadrul procedurii străine. În continuare, astfel cum s‑a arătat la punctul 18 din prezenta hotărâre, revine instanței competente, dacă este cazul, sarcina să recalifice infracțiunea în funcție de Codul penal maghiar în vigoare la data faptelor și să modifice tipul sau nivelul pedepsei sau al măsurii aplicate de instanța celuilalt stat membru, dacă aceasta nu este în totalitate compatibilă cu cea prevăzută în dreptul maghiar.

36

Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 75 din concluzii, Decizia‑cadru 2008/675 contribuie la promovarea încrederii reciproce în cadrul spațiului european de justiție în măsura în care încurajează o cultură judiciară în care condamnările anterioare pronunțate în alt stat membru sunt în principiu luate în considerare.

37

În această privință, trebuie arătat că o procedură specială de recunoaștere prevăzută de un stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, care, în privința unei condamnări anterioare pronunțate de o instanță dintr‑un alt stat membru, impune obligația de a se verifica dacă această instanță a respectat drepturile fundamentale ale persoanei vizate, este, în lipsa unor împrejurări excepționale, susceptibilă să repună în discuție principiul încrederii reciproce și, prin urmare, unul dintre obiectivele vizate de Decizia‑cadru 2008/675 [a se vedea în acest sens Avizul 2/13 (Aderarea Uniunii la CEDO) din 18 decembrie 2014, EU:C:2014:2454, punctul 191, și Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru, C‑404/15 și C‑659/15 PPU, EU:C:2016:198, punctul 78].

38

Mai precis, decizia‑cadru menționată, astfel cum enunță considerentul (2) al acesteia, urmărește punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare în materie penală, consacrat la articolul 82 alineatul (1) TFUE, care a înlocuit articolul 31 TUE, pe care se întemeiază această decizie‑cadru. Acest principiu se opune ca luarea în considerare, în cadrul deciziei‑cadru menționate, a unei hotărâri de condamnare pronunțate anterior într‑un alt stat membru să fie condiționată de punerea în aplicare a unei proceduri naționale de recunoaștere prealabilă și ca această hotărâre să facă, în acest temei, obiectul unei revizuiri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2017, Beshkov, C‑171/16, EU:C:2017:710, punctul 36 și jurisprudența citată).

39

Astfel, articolul 3 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2008/675 interzice în mod expres o revizuire precum cea în discuție în litigiul principal, hotărârile de condamnare pronunțate anterior în celelalte state membre trebuind astfel să fie luate în considerare așa cum au fost pronunțate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 21 septembrie 2017, Beshkov, C‑171/16, EU:C:2017:710, punctul 37).

40

În aceste condiții, chiar dacă Decizia‑cadru 2008/675 se opune unei revizuiri precum cea în discuție în litigiul principal, care poate conduce la o recalificare a infracțiunii și la o modificare a pedepsei pronunțate într‑un alt stat membru, este necesar să se constate că această decizie‑cadru nu împiedică statul membru în care se desfășoară noul proces penal să poată preciza modalitățile de luare în considerare a condamnărilor anterioare pronunțate în acest alt stat membru, o asemenea precizare având ca unic scop să determine dacă este posibil să se confere acestor condamnări efecte juridice echivalente celor care sunt conferite condamnărilor naționale anterioare în aplicarea dreptului intern.

41

O asemenea constatare este confirmată de considerentul (13) al acestei decizii‑cadru, potrivit căruia excluderea posibilității de a revizui o condamnare anterioară nu ar trebui să împiedice un stat membru să emită o hotărâre, dacă este necesar, pentru a conferi unei astfel de condamnări anterioare efecte echivalente.

42

Astfel, după cum reiese din cuprinsul considerentului (5) al deciziei‑cadru menționate, aceasta „nu încearcă să armonizeze consecințele condamnărilor anterioare în viziunea diferitor legislații naționale, iar obligația de a lua în considerare condamnările anterioare pronunțate în alte state membre există doar în măsura în care condamnările pronunțate anterior la nivel național sunt luate în considerare în temeiul dreptului intern”.

43

Considerentul (6) al aceleiași decizii‑cadru arată în această privință că aceasta „nu conține nicio obligație de a lua în considerare astfel de condamnări anterioare, de exemplu în cazul în care informațiile obținute pe baza instrumentelor aplicabile nu sunt suficiente, în cazul în care nu ar fi fost posibilă o condamnare la nivel național cu privire la fapta pentru care se impusese condamnarea anterioară sau în cazul în care sancțiunea impusă anterior nu este cunoscută de către sistemul juridic național”.

44

În consecință, chiar dacă această decizie‑cadru nu împiedică un stat membru să emită o hotărâre, dacă este cazul, pentru a conferi efecte juridice echivalente unei condamnări anterioare pronunțate în alt stat membru, adoptarea unei asemenea hotărâri nu poate totuși, în orice caz, să presupună punerea în aplicare a unei proceduri naționale speciale de recunoaștere prealabilă precum cea în discuție în litigiul principal (a se vedea prin analogie Hotărârea din 21 septembrie 2017, Beshkov, C‑171/16, EU:C:2017:710, punctul 38).

45

În plus, astfel cum a arătat în esență avocatul general la punctul 86 din concluzii, adoptarea unei hotărâri care conferă efecte juridice echivalente unei condamnări anterioare pronunțate într‑un alt stat membru, precum cea vizată în cuprinsul considerentului (13) al Deciziei‑cadru 2008/675, necesită o examinare de la caz la caz, în lumina unei situații concrete. Această posibilitate nu poate justifica punerea în aplicare a unei proceduri speciale de recunoaștere în privința condamnărilor pronunțate într‑un alt stat membru care este, pe de o parte, necesară pentru luarea în considerare a condamnărilor respective în cadrul unei noi proceduri penale și, pe de altă parte, susceptibilă să conducă la o recalificare a infracțiunii săvârșite și a pedepsei aplicate.

46

Pe de altă parte, în Hotărârea din 9 iunie 2016, Balogh (C‑25/15, EU:C:2016:423, punctele 53 și 55), Curtea a statuat deja că Decizia‑cadru 2009/315 și Decizia 2009/316 trebuie interpretate în sensul că se opun punerii în aplicare a unei reglementări naționale care instituie o procedură specială de recunoaștere a hotărârilor străine, precum cea prevăzută la articolele 46-48 din legea maghiară privind asistența judiciară internațională în materie penală, în special pentru motivele că o asemenea procedură, prealabilă înscrierii acestor condamnări în cazierul judiciar, care presupune în plus transmiterea și traducerea acestor decizii, poate să încetinească în mod considerabil această înscriere, să facă mai complex schimbul de informații dintre statele membre, să lipsească de utilitate mecanismul de traducere automată prevăzut de Decizia 2009/316 și, astfel, să pună în pericol realizarea obiectivelor urmărite prin Decizia‑cadru 2009/315 și prin această decizie.

47

În această privință, trebuie arătat că Decizia‑cadru 2009/315 și Decizia‑cadru 2008/675 sunt legate în mod indisociabil. Astfel, este necesar ca autoritățile competente ale statelor membre să coopereze cu diligență și în mod uniform la schimburi de informații privind condamnările penale, pentru a evita ca autoritățile judiciare naționale sesizate cu un nou proces penal împotriva unei persoane care a făcut deja obiectul unor hotărâri de condamnare pronunțate de instanțe din alte state membre pentru alte fapte să se pronunțe fără a fi în măsură să țină seama de aceste hotărâri de condamnare anterioare. Astfel, proceduri naționale care pot aduce atingere acestui schimb diligent de informații sunt incompatibile atât cu Decizia‑cadru 2009/315 coroborată cu Decizia 2009/316, cât și cu Decizia‑cadru 2008/675.

48

Rezultă că Decizia‑cadru 2008/675, examinată în lumina articolului 82 TFUE, trebuie interpretată în sensul că se opune ca luarea în considerare într‑un stat membru, cu ocazia unui nou proces penal desfășurat împotriva unei persoane, a unei hotărâri de condamnare penală definitive pronunțate anterior de o instanță dintr‑un alt stat membru împotriva aceleiași persoane, pentru fapte diferite, să fie supusă unei proceduri speciale de recunoaștere prealabilă, precum cea în discuție în litigiul principal, de către instanțele acestui prim stat membru.

49

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

50

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Decizia‑cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal, examinată în lumina articolului 82 TFUE, trebuie interpretată în sensul că se opune ca luarea în considerare într‑un stat membru, cu ocazia unui nou proces penal desfășurat împotriva unei persoane, a unei hotărâri de condamnare penală definitive pronunțate anterior de o instanță dintr‑un alt stat membru împotriva aceleiași persoane, pentru fapte diferite, să fie supusă unei proceduri speciale de recunoaștere prealabilă, precum cea în discuție în litigiul principal, de către instanțele acestui prim stat membru.