1.6.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 178/2

—

anularea ordonanței atacate;

—

anularea concluziei Tribunalului de admitere a excepției de inadmisibilitate și, în special, a concluziei că „o declarație a Eurogrupului nu poate fi considerată […] un act destinat să producă efecte juridice față de terți” și, în consecință, față de reclamanți și că, prin declarația atacată, Eurogrupul „a efectuat, […] într-un mod foarte general, un rezumat al anumitor măsuri convenite pe plan politic cu Republica Cipru”;

—

anularea ordonanței atacate prin care a fost imputată Republicii Cipru reducerea valorii depozitelor, fără a se atribui vreun comportament, act sau decizie Eurogrupului, pârâților sau acestora din urmă în cadrul Eurogrupului;

—

anularea obligării recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Ordonanța atacată este afectată de nemotivare și a fost pronunțată în temeiul unei interpretări eronate de fapt și de drept în legătură cu instituția care a adoptat în mod efectiv decizia cu privire la reducerea valorii depozitelor „bail in”.

2.

Ordonanța atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiilor generale de drept, întrucât Tribunalul a interpretat în mod greșit faptul că, indiferent de tipul sau de forma pe care a îmbrăcat-o decizia atacată a Eurogrupului, aceasta din urmă era, în speță, un act atacabil cu acțiune în anulare.

3.

Ordonanța atacată este viciată, întrucât Tribunalul, în cadrul pronunțării ordonanței, nu examinase raportul juridic și factual dintre Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Eurogrup, nici nu examinase faptul că, în temeiul principiului „legal causation” și al criteriului adevăratului autor, actele Eurogrupului constituiau acte ale Băncii Centrale Europene și ale Comisiei Europene, care ar fi trebuit să acționeze conform tratatului și protocoalelor Uniunii Europene, precum și în temeiul dreptului secundar și derivat.

În consecință, Tribunalul nu a examinat substanța argumentelor și a litigiului recurenților, respingând astfel în mod eronat acțiunea în anulare.

4.

În cazul admiterii prezentului recurs, recurenții nu trebuie să fie obligați nici la plata cheltuielilor de judecată ale prezentei proceduri, nici la a celor efectuate în procedura în primă instanță.