—

pentru guvernul slovac, de B. Ricziová, în calitate de agent;

—

pentru guvernul german, de T. Henze și de J. Kemper, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de G. Goddin și de A. Tokár, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1, a articolului 3 litera (m), a articolului 10 alineatele (1) și (2), a articolului 22 alineatul (1), precum și a articolului 23 din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO 2008, L 133, p. 66, rectificări în JO 2009, L 207, p. 14, în JO 2010, L 199, p. 40 și în JO 2011, L 234, p. 46).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Home Credit Slovakia a.s., pe de o parte, și doamna Klára Bíróová, pe de altă parte, în legătură cu o cerere de plată a sumelor restante datorate în temeiul unui credit pe care societatea menționată i l‑a acordat acesteia din urmă și pe care ea nu l‑a restituit.

3

Considerentele (7), (9), (10), (19), (30), (31) și (47) ale Directivei 2008/48 au următorul cuprins:

[…]

[…]

[…]

[…]

4

Potrivit articolului 1 din această directivă, intitulat „Obiectul”:

„Obiectul prezentei directive este de a armoniza anumite aspecte ale actelor cu putere de lege și ale procedurilor administrative ale statelor membre în materie de contracte de credit pentru consumatori.”

5

Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Definiții”, prevede la litera (m):

„În sensul prezentei directive se aplică următoarele definiții:

[…]

6

Articolul 10 din aceeași directivă, intitulat „Informații care trebuie menționate în contractele de credit”, prevede:

„(1)   Contractele de credit trebuie redactate pe hârtie sau pe un alt suport durabil.

Toate părțile contractante primesc câte un exemplar al contractului de credit. Prezentul articol nu aduce atingere niciunei norme naționale privind valabilitatea încheierii de contracte de credit care respectă legislația comunitară.

(2)   Contractul de credit specifică în mod clar și concis:

(3)   În cazul în care se aplică alineatul (2) litera (i), creditorul pune la dispoziția consumatorului, în mod gratuit și în orice moment pe întreaga durată a contractului de credit, un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare.

(4)   În cazul unui contract de credit în care plățile efectuate de consumator nu duc la o amortizare aferentă imediată a valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a constitui capital în timpul perioadelor și în condițiile stabilite în contractul de credit sau într‑un contract accesoriu, informațiile cerute conform alineatului (2) cuprind o declarație clară și concisă potrivit căreia aceste contracte de credit nu prevăd o garanție de restituire a valorii totale a creditului tras în baza acestuia, cu excepția cazului în care se oferă o astfel de garanție.

[…]”

7

Articolul 14 din Directiva 2008/48, intitulat „Dreptul de retragere”, prevede la alineatul (1):

„Consumatorul are la dispoziție un termen de paisprezece zile calendaristice în care se poate retrage din contractul de credit fără a invoca motive.

Acest termen de retragere începe să curgă:

8

Articolul 22 din această directivă, intitulat „Armonizarea și natura imperativă a prezentei directive”, are următorul cuprins:

„(1)   În măsura în care prezenta directivă conține dispoziții armonizate, statele membre nu pot menține sau introduce în legislația lor națională dispoziții diferite față de cele stabilite în prezenta directivă.

[…]

(3)   Statele membre se asigură, de asemenea, că dispozițiile pe care le adoptă în transpunerea prezentei directive nu pot fi eludate, ca urmare a modului în care sunt formulate contractele, în special prin integrarea tragerilor sau a contractelor de credit care intră în domeniul de aplicare a prezentei directive în contracte de credit al căror caracter sau scop ar face posibilă evitarea aplicării acestei directive.

[…]”

9

Articolul 23 din directiva menționată, intitulat „Sancțiuni”, prevede:

„Statele membre stabilesc normele de sancționare aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și întreprind toate măsurile necesare pentru a asigura că acestea sunt aplicate. Aceste sancțiuni trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.”

10

Anexa II la Directiva 2008/48, cu privire la „Informații standard la nivel european privind creditul de consum”, conține la punctul 2, intitulat „Descrierea principalelor caracteristici ale produsului de creditare”, o rubrică denumită „Ratele și, dacă este cazul, ordinea în care acestea vor fi alocate”. Acestei rubrici îi corespunde următoarea descriere:

„Va trebui să achitați următoarele:

[Valoarea, numărul și frecvența plăților care trebuie efectuate de consumator]

Dobânda și/sau costurile se plătesc în modul următor:”

11

Zákon č. 129/2010 Z. z. o spotrebiteľských úveroch a o iných úveroch a pôžičkách pre spotrebiteľov a o zmene a doplnení niektorých zákonov (Legea nr. 129/2010 privind creditul de consum și alte credite și împrumuturi pentru consumatori și de modificare și completare a anumitor reglementări), în versiunea sa aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea nr. 129/2010”), urmărește să transpună în dreptul slovac Directiva 2008/48.

12

Potrivit articolului 9 din legea menționată:

„1.   Contractul de credit de consum trebuie să fie încheiat în scris. Toate părțile la contract primesc cel puțin un exemplar pe hârtie sau pe un alt suport durabil, care se află la dispoziția consumatorului.

2.   În plus față de mențiunile generale care figurează în Codul civil […], contractul de credit de consum trebuie să cuprindă următoarele elemente:

[…]

[…]”

13

Articolul 11 alineatul 1 din legea menționată prevede:

„Creditul de consum aprobat este considerat scutit de dobânzi și de costuri dacă:

14

Articolul 40 din Občiansky zákonník (Codul civil) prevede:

„1.   Un act juridic este nul în cazul în care nu este redactat în forma cerută de lege sau rezultată din acordul părților.

[…]

3.   Orice act juridic redactat în scris este valabil dacă este semnat de autorul său. Dacă mai multe persoane participă la elaborarea sa, semnătura tuturor participanților nu trebuie să figureze în mod necesar pe același document, cu excepția cazului în care legislația prevede altfel. Semnătura poate fi înlocuită de mijloace electronice în cazurile în care rezultă astfel din uzanțe.

4.   Cerința formei scrise este respectată dacă actul juridic este încheiat prin fax, prin telegrame sau prin recurgerea la mijloace electronice care permit să se materializeze conținutul actului juridic și să se identifice persoana care se află la originea acestuia. Cerința formei scrise este întotdeauna respectată dacă actul juridic ce a fost încheiat prin recurgerea la mijloace electronice poartă o semnătură electronică avansată.

[…]”

15

Potrivit articolului 46 alineatul 2 din Codul civil:

„Încheierea unui contract în formă scrisă implică numai existența unei oferte și o acceptare scrisă. […]”.

16

Articolul 273 din Obchodný zákonník (Codul comercial) are următorul cuprins:

„1.   O parte din clauzele contractului poate fi determinată prin trimitere la condițiile generale ale contractului redactate de organizații profesionale sau de interese, ori la alte condiții comerciale, care sunt cunoscute de părțile la contractul care urmează să fie încheiat sau anexate ofertei.

[…]

3.   Pentru încheierea unui contract se poate recurge la un contract‑tip utilizat în practica comercială.”

17

La 29 iunie 2011, Home Credit Slovakia, în calitate de creditor, a încheiat cu doamna Bíróová, debitorul, un contract de credit redactat pe baza unui formular‑tip care conține rubrici completate la data acordării împrumutului.

18

Din decizia de trimitere reiese că aceste rubrici conțineau informații referitoare printre altele la datele personale ale debitorului, precum și la locul său de muncă, inclusiv venitul său. În plus, datele privind creditul însuși, precum și punerea la dispoziție a fondurilor au fost specificate, și anume în special valoarea totală a creditului și suma totală datorată de consumator, cuantumul plăților lunare, numărul de rate lunare și termenele de plată a sumelor scadente pentru rambursarea creditului, rata dobânzii aferente creditului și termenul de rambursare integrală a creditului, respectiv 36 de luni de la data acordării sale. Întrucât dobânda anuală efectivă estimată se situa între 35 % și 37,5 %, cuantumul său exact trebuia să fie specificat după acordarea creditului.

19

Întrucât valoarea totală a creditului în cauză se ridica la 700 de euro, suma totală datorată de debitor a fost stabilită în contract la 1087,56 euro.

20

În plus, acest contract prevedea că documentul intitulat „Condițiile contractului de împrumut acordat de societatea Home Credit Slovakia a.s. – Împrumut de bani” (denumit în continuare „condițiile generale”) făcea parte integrantă din respectivul contract.

21

Contractul de credit astfel redactat a fost semnat de Home Credit Slovakia și de doamna Bíróová. Pe de altă parte, potrivit contractului amintit, aceasta din urmă confirma prin semnătura sa că primise condițiile generale, că luase cunoștință de acestea, că clauzele din aceste condiții generale erau clare și suficient de precise și că își dădea acordul pentru ca respectivele condiții generale să i se aplice.

22

În ceea ce privește condițiile generale, acestea nu au fost semnate de părțile la contractul de credit.

23

Potrivit acestor condiții generale, debitorul putea solicita creditorului să îi pună la dispoziție, în mod gratuit și în orice moment pe întreaga durată a contractului de credit, un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare care să indice plățile datorate, precum și perioadele și condițiile de plată a acestor sume, inclusiv detalierea fiecărei rambursări între amortizarea de capital, dobânzile și eventual costurile suplimentare.

24

Cu toate acestea, în respectivele condiții generale nu erau precizate proporțiile în care fiecare plată lunară efectuată de debitor cu titlu de rambursare a împrumutului ar fi destinată, pe de o parte, să plătească dobânzile și costurile și, pe de altă parte, să amortizeze capitalul.

25

După ce a plătit două rate lunare, doamna Bíróová a încetat să ramburseze creditul acordat. În consecință, Home Credit Slovakia a solicitat rambursarea anticipată a totalității creditului și a invitat‑o pe doamna Bíróová să plătească capitalul, dobânzile moratorii și penalitățile de întârziere prevăzute de contractul de credit.

26

Întrucât nu a obținut plata solicitată, Home Credit Slovakia a introdus o acțiune la instanța de trimitere în scopul recuperării creanței sale. În această privință, întrucât are dubii în ceea ce privește validitatea contractului de credit în măsura în care condițiile sale generale nu au fost semnate de părți, instanța menționată apreciază că soluția litigiului depinde de interpretarea Directivei 2008/48.

27

În aceste condiții, Okresný súd Dunajská Streda (Tribunalul Districtual din Dunajská Streda, Slovacia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

28

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 10 alineatele (1) și (2) din Directiva 2008/48 coroborat cu articolul 3 litera (m) din această directivă trebuie interpretat în sensul că, în primul rând, toate elementele contractului de credit enumerate la articolul 10 alineatul (2) din directiva menționată trebuie să figureze într‑un singur document, că, în al doilea rând, contractul de credit redactat pe hârtie trebuie să fie semnat de părți și că, în al treilea rând, această cerință privind semnătura se aplică tuturor elementelor unui astfel de contract.

29

În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că, potrivit articolului 10 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2008/48, contractele de credit trebuie redactate pe hârtie sau pe un alt suport durabil.

30

Nimic din directiva menționată nu indică însă că contractele de credit menționate de această dispoziție trebuie redactate într‑un singur document.

31

Astfel cum reiese din articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48, interpretat în lumina considerentului (31) al acestei directive, cerința de a specifica, într‑un contract de credit redactat pe hârtie sau pe un alt suport durabil, în mod clar și concis, elementele menționate la această dispoziție este necesară pentru ca consumatorul să fie în măsură să își cunoască drepturile și obligațiile.

32

Această cerință contribuie la realizarea obiectivului Directivei 2008/48, care constă în a prevedea, în materia creditului pentru consumatori, o armonizare completă și imperativă într‑un anumit număr de domenii fundamentale, care este considerată ca fiind necesară pentru a se asigura tuturor consumatorilor din Uniune un nivel ridicat și echivalent de protecție a intereselor lor și pentru a facilita apariția unei piețe interne performante a creditului de consum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 aprilie 2016, Radlinger și Radlingerová, C‑377/14, EU:C:2016:283, punctul 61).

33

Deși, având în vedere acest obiectiv, nu toate elementele menționate la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48 trebuie să fie incluse în mod necesar într‑un singur document, trebuie să se observe totuși că, ținând seama de alineatul (1) al respectivului articol, toate elementele enumerate la acest alineat (2) trebuie să fie redactate pe hârtie sau pe un alt suport durabil și să fie parte integrantă din contractul de credit.

34

Întrucât este necesar ca elementele prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48 să fie specificate în mod clar și concis, contractul trebuie, astfel cum a subliniat în esență avocatul general la punctul 52 din concluzii, să conțină o trimitere clară și precisă la celelalte suporturi pe hârtie sau la celelalte suporturi durabile care conțin aceste elemente, remise în mod efectiv consumatorului înainte de încheierea contractului, astfel încât să îi permită să își cunoască în mod real toate drepturile și obligațiile.

35

Astfel, referindu‑se, printre altele, la definiția noțiunii „suport durabil” conținute la articolul 3 litera (m) din Directiva 2008/48, Curtea a decis că acest suport trebuie să garanteze consumatorului, la fel ca un suport pe hârtie, deținerea informațiilor în cauză pentru a‑i permite să invoce, dacă este cazul, drepturile care îi revin. Este pertinentă în această privință posibilitatea consumatorului de a stoca informațiile care i‑au fost adresate personal, garantarea nealterării conținutului acestora, precum și accesibilitatea lor pe o durată corespunzătoare și posibilitatea de a le reproduce ca atare [a se vedea în acest sens, în ceea ce privește Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță (JO 1997, L 144, p. 19, Ediție specială, 15/vol. 4, p. 160), Hotărârea din 5 iulie 2012, Content Services, C‑49/11, EU:C:2012:419, punctele 42-44].

36

În ceea ce privește, în al doilea rând, aspectul dacă contractul de credit redactat pe hârtie trebuie semnat de părți potrivit modalităților prevăzute de dreptul statului membru în cauză, trebuie să se arate că articolul 10 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2008/48 nu face nicio trimitere la dreptul național și că, în consecință, noțiunile „hârtie” și „suport durabil” menționate la această dispoziție au o sferă de aplicare autonomă. Interpretarea lor nu poate fi determinată de dispozițiile naționale privind forma în care trebuie redactate contractele de credit.

37

În condițiile în care noțiunea „hârtie” nu este definită de această directivă, aceasta prevede, la articolul 3 litera (m), că „suport durabil” înseamnă orice instrument care permite consumatorului să stocheze informații care îi sunt adresate personal, în așa fel încât acestea să fie accesibile pentru consultare în viitor o perioadă adaptată scopului informațiilor, și care permite reproducerea fidelă a informațiilor stocate.

38

Din înșiși termenii articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2008/48 reiese că noțiunea „hârtie” se referă la materialul pe care este redactat contractul de credit, fără a se impune semnătura pe un astfel de suport. În aceste condiții, instanța de trimitere urmărește, mai precis, să afle dacă această directivă se opune ca un stat membru să prevadă o asemenea cerință în reglementarea sa națională.

39

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 10 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2008/48, acest articol se aplică fără a aduce atingere niciunei norme naționale privind valabilitatea încheierii de contracte de credit care respectă legislația Uniunii.

40

Cerința privind semnătura părților la un contract de credit redactat pe hârtie, prevăzută, astfel cum reiese în special din cuprinsul punctului 26 din prezenta hotărâre, de dreptul național în discuție în litigiul principal drept condiție de valabilitate a contractului, intră sub incidența unei norme naționale privind validitatea încheierii contractelor de credit, în sensul respectivei dispoziții a Directivei 2008/48.

41

Or, nici Directiva 2008/48, care urmărește să prevadă, în materia creditului pentru consumatori, o armonizare completă și imperativă într‑un anumit număr de domenii fundamentale, care este considerată ca fiind necesară pentru a se asigura tuturor consumatorilor din Uniune un nivel ridicat și echivalent de protecție a intereselor lor și pentru a facilita apariția unei piețe interne performante a creditului de consum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 martie 2014, LCL Le Crédit Lyonnais, C‑565/12, EU:C:2014:190, punctul 42, Hotărârea din 18 decembrie 2014, CA Consumer Finance, C‑449/13, EU:C:2014:2464, punctul 21, precum și Hotărârea din 21 aprilie 2016, Radlinger și Radlingerová, C‑377/14, EU:C:2016:283, punctul 61), nici dreptul Uniunii în general nu se opun acestei cerințe.

42

În ceea ce privește, în al treilea rând, aspectul dacă această cerință privind semnătura, prevăzută de reglementarea națională, se poate aplica tuturor elementelor unor astfel de contracte, trebuie să se remarce că „contractul de credit”, în sensul articolului 3 litera (c) din Directiva 2008/48, redactat, conform articolului 10 alineatul (1) din această directivă, pe hârtie sau pe un alt suport durabil trebuie să specifice în mod clar și precis elementele enumerate la articolul 10 alineatul (2) din directiva respectivă.

43

În consecință, așa cum a arătat avocatul general la punctul 35 din concluzii, toate aceste elemente trebuie incluse în mod obligatoriu într‑un astfel de contract.

44

În aceste condiții, în cazul în care un stat membru prevede în reglementarea sa națională că cerința privind semnătura se aplică în ceea ce privește toate elementele acestui contract, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, nici Directiva 2008/48, nici dreptul Uniunii în general nu se opun respectivei cerințe.

45

Având în vedere toate aceste considerații, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 10 alineatele (1) și (2) din Directiva 2008/48 coroborat cu articolul 3 litera (m) din această directivă trebuie interpretat în sensul că:

46

Prin intermediul celei de a treia și al celei de patra întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 10 alineatul (2) litera (h) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că este necesar ca contractul de credit să indice fiecare plată care urmează să fie efectuată de consumator prin referire la o dată precisă sau în sensul că este suficientă în această privință o referire generală în contract care permite să se identifice datele acelor plăți.

47

În această privință, trebuie amintit că, potrivit dispoziției respective, contractul de credit specifică în mod clar și concis suma, numărul și frecvența plăților care urmează să fie efectuate de către consumator și, dacă este cazul, ordinea în care plățile vor fi alocate, pentru rambursare, diferitor solduri restante fixate la rate diferite ale dobânzii aferente creditului.

48

Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 55 din concluzii, obiectivul dispoziției menționate este de a garanta că consumatorul cunoaște data la care este exigibilă fiecare plată care urmează să fie efectuată.

49

În consecință, întrucât condițiile acestui contract permit consumatorului să identifice fără dificultate și cu certitudine datele acestor plăți, obiectivul menționat este îndeplinit.

50

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la a treia și la a patra întrebare că articolul 10 alineatul (2) litera (h) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu este necesar ca contractul de credit să indice fiecare scadență a plăților care urmează să fie efectuate de consumator prin referire la o dată precisă, în măsura în care condițiile acestui contract îi permit consumatorului respectiv să identifice fără dificultate și cu certitudine datele acestor plăți.

51

Prin intermediul celei de a cincea și al celei de a șasea întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 10 alineatul (2) literele (h) și (i) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că contractul de credit cu durată fixă care prevede amortizarea capitalului prin plățile consecutive trebuie să precizeze, sub forma unui tabel de amortizare, care parte a fiecărei plăți va fi afectată rambursării acestui capital și, în cazul unui răspuns negativ la această întrebare, dacă, în lumina articolului 22 alineatul (1) din directiva menționată, aceste dispoziții se opun ca un stat membru să prevadă o astfel de obligație în reglementarea sa națională.

52

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să se arate că, după cum s‑a amintit la punctul 47 din prezenta hotărâre, articolul 10 alineatul (2) litera (h) din directiva amintită prevede că contractul de credit trebuie să specifice numai suma, numărul și frecvența plăților care urmează să fie efectuate de către consumator și, dacă este cazul, ordinea în care plățile vor fi alocate, pentru rambursare, diferitor solduri restante fixate la rate diferite ale dobânzii aferente creditului.

53

Din articolul 10 alineatul (2) litera (i) și alineatul (3) din directiva menționată reiese că numai la cererea consumatorului, făcută în orice moment pe toată durata contractului de credit, creditorul are obligația de a‑i transmite gratuit un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare.

54

Ținând seama de modul de redactare clar a acestor dispoziții, trebuie să se constate că Directiva 2008/48 nu prevede nicio obligație de a include în contractul de credit un astfel de extras de cont sub forma unui tabel de amortizare.

55

În ceea ce privește posibilitatea statelor membre de a prevedea o asemenea obligație în reglementarea lor națională, trebuie subliniat că, referitor la contractele care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2008/48, statele membre nu pot adopta obligații pentru părțile la contract neprevăzute de directiva menționată în cazul în care aceasta conține dispoziții armonizate în materia vizată de acele obligații (a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 iulie 2012, SC Volksbank România, C‑602/10, EU:C:2012:443, punctele 63 și 64).

56

Or, trebuie să se constate că articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48 realizează o astfel de armonizare în ceea ce privește elementele care trebuie incluse în mod obligatoriu în contractul de credit.

57

Desigur, potrivit articolului 10 alineatul (2) litera (u) din această directivă, contractul de credit trebuie să specifice în mod clar și concis, după caz, alte condiții și clauze contractuale. Cu toate acestea, obiectivul respectivei dispoziții este de a prevedea obligația de a include în contract, redactat pe hârtie sau pe un alt suport durabil, orice clauză și orice condiție care a fost convenită de părți în cadrul raportului lor contractual care privește creditul.

58

Dispoziția menționată nu poate fi interpretată însă în sensul că permite statelor membre să prevadă în reglementările lor naționale obligația de a include într‑un contract de credit alte elemente decât cele enumerate la articolul 10 alineatul (2) din respectiva directivă.

59

În consecință, trebuie să se răspundă la a cincea și la a șasea întrebare că articolul 10 alineatul (2) literele (h) și (i) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că contractul de credit cu durată fixă care prevede amortizarea capitalului prin plățile consecutive nu trebuie să precizeze, sub forma unui tabel de amortizare, ce parte din fiecare plată va fi afectată rambursării acestui capital. Dispozițiile menționate, interpretate în coroborare cu articolul 22 alineatul (1) din această directivă, se opun ca un stat membru să prevadă o astfel de obligație în reglementarea sa națională.

60

Prin intermediul celei de a șaptea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 23 din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să prevadă în reglementarea sa națională că, în cazul în care un contract de credit nu ar menționa toate elementele impuse la articolul 10 alineatul (2) din această directivă, contractul respectiv ar fi considerat scutit de dobânzi și de costuri.

61

În această privință, trebuie amintit de la bun început că, potrivit articolului 23 din Directiva 2008/48, statele membre stabilesc normele de sancționare aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul acestei directive și întreprind toate măsurile necesare pentru a asigura că sunt aplicate.

62

Cu toate acestea, din considerentul (47) al directivei menționate reiese că, deși alegerea normelor de sancționare rămâne la latitudinea statelor membre, acestea ar trebui să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 martie 2014, LCL Le Crédit Lyonnais, C‑565/12, EU:C:2014:190, punctul 43).

63

Curtea a statuat deja că rigoarea sancțiunilor trebuie să fie adecvată gravității încălcărilor pe care le reprimă, mai ales prin asigurarea unui efect realmente disuasiv, respectându‑se în același timp principiul general al proporționalității (a se vedea Hotărârea din 27 martie 2014, LCL Le Crédit Lyonnais, C‑565/12, EU:C:2014:190, punctul 45 și jurisprudența citată).

64

În această privință, în Hotărârea din 27 martie 2014, LCL Le Crédit Lyonnais (C‑565/12, EU:C:2014:190), Curtea a apreciat deja respectarea unor astfel de limite impuse normelor de sancționare definite de un stat membru, în speță în ceea ce privește sancționarea prin decăderea, în principiu totală, din dreptul la dobânzi al creditorului în cazul unei încălcări a obligației precontractuale, prevăzută la articolul 8 din Directiva 2008/48, de verificare de către creditor a solvabilității consumatorului.

65

Având în vedere importanța obiectivului de protecție a consumatorului inerent obligației de verificare de către creditor a solvabilității debitorului, Curtea a decis că, dacă sancțiunea decăderii din dreptul la dobânzi ar fi diminuată sau pur și simplu anihilată, ar rezulta de aici în mod necesar că aceasta nu prezintă un caracter cu adevărat descurajator (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 martie 2014, LCL Le Crédit Lyonnais, C‑565/12, EU:C:2014:190, punctele 52 și 53).

66

În ceea ce privește omiterea menționării într‑un contract de credit a anumitor informații referitoare la condițiile de rambursare și la costurile legate de acest credit, Curtea a statuat de asemenea că, având în vedere obiectivul de protecție a consumatorului urmărit de Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum (JO 1987, L 42, p. 48, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 52), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 (JO L 101, p. 17, Ediție specială, 15/vol. 4, p. 210) (denumită în continuare „Directiva 87/102”), împotriva condițiilor de creditare inechitabile și pentru a‑i permite să cunoască pe deplin condițiile executării ulterioare a contractului subscris, articolul 4 din directiva menționată impunea ca, la încheierea contractului, debitorul să fie în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligației sale (a se vedea Hotărârea din 9 iulie 2015, Bucura, C‑348/14, nepublicată, EU:C:2015:447, punctul 57).

67

Astfel, menționarea în contractul de credit a dobânzii anuale efective a fost considerată de o importanță esențială în contextul Directivei 87/102, în special în măsura în care îi permite consumatorului să aprecieze întinderea obligației sale (a se vedea în acest sens Ordonanța din 16 noiembrie 2010, Pohotovosť, C‑76/10, EU:C:2010:685, punctele 70 și 71).

68

Or, Directiva 87/102 a fost interpretată în sensul că permitea instanței naționale să aplice din oficiu dispozițiile care transpun în dreptul intern articolul 4 din această directivă și care prevăd că lipsa menționării dobânzii anuale efective într‑un contract de credit de consum avea drept consecință faptul că creditul aprobat era considerat scutit de dobânzi și de costuri (a se vedea în acest sens Ordonanța din 16 noiembrie 2010, Pohotovosť, C‑76/10, EU:C:2010:685, punctul 76).

69

În lumina jurisprudenței menționate la punctele 63-68 din prezenta hotărâre, trebuie să se constate că încălcarea de către creditor a obligației care prezintă o importanță esențială în contextul Directivei 2008/48 poate fi sancționată, în conformitate cu reglementarea națională, prin decăderea acestui creditor din dreptul la dobânzi și costuri.

70

Prezintă o asemenea importanță esențială obligația de a specifica în contractul de credit în special elemente precum dobânda anuală efectivă, menționată la articolul 10 alineatul (2) litera (g) din Directiva 2008/48, numărul și frecvența plăților, conform articolului 10 alineatul (2) litera (h) din această directivă, precum și, dacă este cazul, existența unor taxe notariale, a garanțiilor și a asigurărilor necesare, așa cum se prevede la articolul 10 alineatul (2) literele (n) și (o) din directiva menționată.

71

Întrucât nemenționarea în contractul de credit a acestor elemente poate pune în discuție posibilitatea consumatorului de a aprecia întinderea angajamentului său, sancționarea prin decăderea creditorului din dreptul său la dobânzi și la costuri, prevăzută de reglementarea națională, trebuie considerată proporțională în sensul articolului 23 din Directiva 2008/48 și al jurisprudenței amintite la punctul 63 din prezenta hotărâre.

72

Cu toate acestea, nu poate fi considerată proporțională aplicarea, în conformitate cu această reglementare națională, a unei astfel de sancțiuni, care produce consecințe serioase față de creditor, în cazul nemenționării unor elemente, printre cele prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48, care, prin natura lor, nu pot afecta capacitatea consumatorului de a aprecia întinderea angajamentului său, cum sunt, printre altele, denumirea și adresa autorității de supraveghere competente menționate la articolul 10 alineatul (2) litera (v) din această directivă.

73

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la a șaptea întrebare că articolul 23 din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să prevadă în reglementarea sa națională că, în cazul în care un contract de credit nu specifică toate elementele impuse la articolul 10 alineatul (2) din această directivă, contractul respectiv este considerat scutit de dobânzi și de costuri, în măsura în care este vorba despre un element a cărui absență poate pune în discuție posibilitatea consumatorului de a aprecia întinderea angajamentului său.

74

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară: