29.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 189/12

1.

Se poate afirma că soțul unui cetățean al Uniunii care, în perioada de referință, nu era resortisant al unui stat membru a „avut reședința legală împreună cu cetățeanul Uniunii în statul membru gazdă în cursul unei perioade neîntrerupte de cinci ani”, în sensul articolului 16 alineatul (2) din Directiva 2004/38/CE (1), în contextul în care cuplul s-a căsătorit în mai 1999, dreptul de ședere a fost acordat în octombrie 1999, părțile au convenit să locuiască separat cel târziu la începutul anului 2002, iar ambii soți au început să locuiască împreună cu parteneri complet diferiți înainte de sfârșitul anului 2002?

2.

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare și ținând seama de faptul că resortisantul țării terțe care invocă un drept de ședere permanentă în temeiul articolului 16 alineatul (2), pe baza a cinci ani de ședere neîntreruptă înainte de aprilie 2006 trebuie, de asemenea, să dovedească faptul că șederea sa a fost conformă, printre altele, cu cerințele de la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 (2), trebuie considerat că respectivele cerințe de la articolul 10 alineatul (3) nu sunt îndeplinite atunci când, pe parcursul acestei presupuse perioade de cinci ani, cetățeanul Uniunii a părăsit domiciliul conjugal, iar resortisantul țării terțe a început ulterior să locuiască împreună cu o altă persoană într-un nou domiciliu conjugal, care nu a fost pus la dispoziție sau asigurat de soțul (fostul soț) resortisant al Uniunii?

3.

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare și al unui răspuns negativ la a doua întrebare, atunci, în vederea evaluării aspectului dacă un stat membru a transpus în mod eronat sau nu a pus în aplicare în mod corespunzător cerințele de la articolul 16 alineatul (2) din Directiva din anul 2004, faptul că instanța națională sesizată cu o acțiune în despăgubire pentru încălcarea dreptului Uniunii a considerat că este necesar să formuleze o cerere de decizie preliminară privind problema de fond a dreptului la ședere permanentă al reclamantului este în sine un factor de care respectiva instanță ar trebui să țină seama la aprecierea caracterului manifest al încălcării dreptului Uniunii?