1

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin neasigurarea colectării și a tratării apelor urbane reziduale din 57 de aglomerări cu un echivalent‑locuitor (denumit în continuare „EL”) mai mare de 2000 și mai mic de 10000, Regatul Belgiei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor articolelor 3 și 4 din Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale (JO L 135, p. 40, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 43, denumită în continuare „directiva”).

2

Al treilea și al optulea considerent ale directivei au următorul cuprins:

„[…] pentru a se evita deteriorarea mediului prin evacuarea apelor urbane reziduale insuficient tratate, este, în general, necesară tratarea secundară a acestor ape;

[…]

[…] este necesară supravegherea instalațiilor de tratare, a apelor receptoare și a evacuării nămolurilor, pentru a proteja mediul de efectele negative ale evacuării apelor reziduale”.

3

Potrivit articolului 1 din directivă:

„Prezenta directivă se aplică colectării, tratării și evacuării apelor urbane reziduale, precum și tratării și evacuării apelor uzate care provin din anumite sectoare industriale.

Prezenta directivă are ca obiect protejarea mediului împotriva deteriorării datorate evacuărilor de ape reziduale menționate anterior.”

4

Articolul 2 din directivă prevede:

„În sensul prezentei directive:

[…]

[…]”

5

Articolul 3 din directivă are următorul cuprins:

„(1)   Statele membre veghează ca toate aglomerările să fie echipate cu sisteme de colectare a apelor urbane reziduale:

[…]

[…]

Atunci când instalarea unui sistem de colectare nu se justifică, fie pentru că nu ar prezenta interes pentru mediu, fie pentru că instalarea sa presupune un cost excesiv, se utilizează sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare care să asigure un nivel identic de protecție a mediului.

(2)   Sistemele de colectare descrise la alineatul (1) trebuie să respecte cerințele din anexa I punctul A. […]”

6

Articolul 4 din directivă prevede:

„(1)   Statele membre veghează ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate, să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente, în următoarele împrejurări:

[…]

[…]

(3)   Evacuările din stațiile de epurare a apelor urbane reziduale prevăzute la alineatele (1) și (2) respectă condițiile din anexa I punctul B. […]

(4)   Încărcarea exprimată în EL se calculează pe baza încărcării medii maxime săptămânale care intră în instalația de tratare în cursul anului, cu excepția situațiilor neobișnuite, cum ar fi cele produse de precipitații intense.”

7

Articolul 15 alineatul (1) din directivă prevede:

„Autoritățile competente sau organismele corespunzătoare supraveghează:

[…]”

8

Anexa I la directivă, intitulată „Dispoziții privind apele urbane reziduale”, are următorul cuprins:

„A. Sisteme de colectare […]

Sistemele de colectare țin seama de dispozițiile din domeniul tratării apelor uzate.

Conceperea, construirea și întreținerea sistemelor de colectare se întreprind pe baza celor mai avansate cunoștințe tehnice, fără a atrage costuri excesive, în special în ceea ce privește:

B. Evacuările provenind de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale în apele receptoare […]

[…]

D. Metodele de referință pentru urmărirea și evaluarea rezultatelor

[…]”

9

Titlurile punctelor A și B din anexa I la directivă fac trimitere la o notă de subsol care are următorul cuprins:

„Dat fiind că în practică nu este posibilă construirea sistemelor de colectare și a stațiilor de epurare care să permită tratarea tuturor apelor uzate în situații precum cele provenite din precipitații extrem de intense, statele membre decid ce măsuri trebuie adoptate pentru limitarea poluării care rezultă din supraîncărcarea cu apă ca urmare a furtunilor. Aceste măsuri se pot baza pe procentele de diluare sau pe capacitatea în raport cu debitul pe timp uscat sau pot indica un număr acceptabil de supraîncărcări în fiecare an.”

10

Tabelul 1 din această anexă I este intitulat „Dispoziții privind evacuările provenind de la stații de epurare a apelor urbane reziduale în conformitate cu dispozițiile articolelor 4 și 5 din prezenta directivă”. Acesta se prezintă după cum urmează:

11

În continuarea titlului acestui tabel 1 se prevede că „[s]e va aplica valoarea concentrației sau procentul de reducere”.

12

Titlul celei de a treia coloane din respectivul tabel 1 face trimitere la o notă de subsol în care se specifică:

„Reducere în raport cu valorile la intrare.”

13

Titlul celei de a doua linii a aceluiași tabel 1 face trimitere la o notă de subsol care are următorul cuprins:

„Acest parametru se poate înlocui cu un altul: carbon organic total (COT) sau cerere totală de oxigen (CTO), dacă se poate stabili o relație între CBO5 și parametrul înlocuitor.”

14

Din tabelul 1 din anexa I la directivă reiese că „cererea biochimică de oxigen (CBO5 la 20 °C) fără nitrificare” a evacuărilor provenind de la stații de epurare a apelor urbane reziduale supuse dispozițiilor articolelor 4 și 5 din directivă trebuie să îndeplinească o condiție de concentrație maximă de 25 mg/l de oxigen sau să fie redusă cel puțin cu 70 % în raport cu valorile de intrare ale acestor stații și că „cererea chimică de oxigen (CCO)” a acestor evacuări nu trebuie să depășească valoarea maximă de concentrație de 125 mg/l de oxigen sau trebuie să fie redusă cu 75 % în raport cu valorile de intrare ale respectivelor stații.

15

Prin scrisoarea din 29 mai 2007, Comisia a solicitat autorităților belgiene să îi furnizeze date cu privire la respectarea obligațiilor de colectare și de tratare impuse de articolele 3 și 4 din directivă. Autoritățile menționate au răspuns la această cerere la 15 iulie 2009. Din examinarea respectivului răspuns reieșea că, într‑un număr semnificativ de aglomerări cu un EL mai mare 2000 și mai mic de 10000, denumite „mici aglomerări”, dispozițiile articolelor 3 și 4 din directivă nu erau respectate. Prin urmare, Comisia a adresat Regatului Belgiei, la 25 noiembrie 2009, o scrisoare de punere în întârziere.

16

În urma analizei răspunsului autorităților belgiene la această scrisoare de punere în întârziere dat prin scrisorile din 29 ianuarie și din 10 martie 2010, Comisia a ajuns la concluzia că, în mai multe aglomerări, dispozițiile articolelor 3 și 4 din directiva menționată tot nu erau respectate. În consecință, aceasta a adresat, la 28 aprilie 2011, Regatului Belgiei un aviz motivat. În urma răspunsului autorităților belgiene la avizul motivat și a schimbului de documente care a urmat, Comisia a ajuns la constatarea că 57 de aglomerări, atât din Regiunea Flamandă, cât și din Regiunea Valonă, tot nu erau conforme cu dispozițiile directivei și a decis astfel să introducă prezenta acțiune.

17

Comisia arată, invocând punctul 25 din Hotărârea Comisia/Spania (C‑219/05, EU:C:2007:223), că articolul 3 alineatul (1) din directivă impune o obligație de colectare care, conform jurisprudenței Curții, constituie o obligație de rezultat precisă, formulată în mod clar și neechivoc, pentru ca, în termenul stabilit de directivă, toate apele urbane reziduale care provin din aglomerări să intre în sisteme de colectare. Articolul 4 alineatul (1) din directivă ar impune o obligație de tratare potrivit căreia statele membre trebuie să vegheze ca toate apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare instituite potrivit articolului 3 din directivă, înainte de a fi evacuate, să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente efectuate prin intermediul unui procedeu care permite să se respecte cerințele prevăzute în tabelul 1 din anexa I la directivă.

18

În plus, din al optulea considerent al directivei ar reieși că statele membre trebuie să se asigure că este aplicată o metodă de supraveghere a stațiilor de epurare care să răspundă cerințelor descrise la punctul D din anexa I la directivă. Astfel, potrivit Comisiei, faptul că o stație de epurare există și că funcționarea sa a fost constatată printr‑o prelevare unică de probe ale căror valori punctuale ar respecta cerințele din tabelul 1 din anexa I la directivă nu este suficient pentru a demonstra conformitatea tratării apelor urbane reziduale de către această stație cu cerințele articolului 4 din directivă. Astfel, ar reveni statelor membre sarcina de a se asigura că, în conformitate cu dispozițiile punctului D din anexa I la directivă, buna funcționare a stațiilor de epurare este controlată prin prelevarea a cel puțin 12 probe în cursul unui an.

19

Comisia arată că directiva nu se aplică aglomerărilor cu EL mai mic de 2000, astfel încât necolectarea unor ape urbane reziduale care corespund unui EL de cel puțin 2000 nu constituie, în sine, o încălcare a articolului 3 din directivă. În plus, în pofida faptului că directiva impune o rată de colectare de 100 %, Comisia, în cadrul exercitării puterii sale discreționare de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a considerat, în speță, că o rată de colectare de 98 % era suficientă, impunând totodată și că reziduul de 2 % al încărcării necolectate nu reprezintă un EL mai mare sau egal cu 2000. Comisia susține în plus, făcând trimitere la punctul 25 din Hotărârea Comisia/Grecia (C‑440/06, EU:C:2007:642) că, în condițiile în care anumite aglomerări nu dispun de sisteme care să permită colectarea, în conformitate cu cerințele articolului 3 din directivă, a 98 % din apele urbane reziduale pe care le evacuează, obligația ca toate evacuările să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din directivă, nu este, cu atât mai puțin, îndeplinită.

20

Pe baza acestor considerații, Comisia constată că situația unei aglomerări din Regiunea Flamandă nu este conformă cu articolul 4 din directivă și că situația a 56 de aglomerări din Regiunea Valonă un este conformă fie cu articolul 4, fie cu articolele coroborate 3 și 4 din directivă.

21

Guvernul belgian contestă argumentația Comisiei potrivit căreia conformitatea funcționării unei stații de epurare cu articolul 4 din directivă trebuie apreciată în lumina punctului D din anexa I la directivă. Astfel, nu ar exista niciun temei juridic care să impună o durată de prelevare a probelor de un an, dat fiind că articolul 4 din directivă nu se referă la punctul D din anexa I, ci la punctul B din această anexă, care nu ar impune obligația de a preleva probe pe o perioadă de cel puțin un an după punerea în activitate a stației de epurare pentru ca aglomerarea în cauză să fie considerată conformă cu articolul 4 din directivă.

22

Guvernul belgian observă că articolul 15 din directivă este cel care face trimitere la punctul D din anexa I. Cu toate acestea, articolul respectiv nu ar fi menționat în cererea introductivă și nu ar face, așadar, obiectul procedurii. Ar trebui să se concluzioneze astfel că, în conformitate cu articolul 4 și cu punctul B din anexa I la directivă, din moment ce o stație de epurare care deservește o aglomerare a devenit operațională, iar primele rezultate ale analizei arată că compoziția efluenților este conformă cu normele prevăzute în tabelul 1 din anexa I la directivă, ar fi îndeplinite obligațiile ce rezultă din directivă.

23

Deși nu contestă puterea discreționară de care dispune Comisia pentru a considera că o aglomerare nu este conformă cu articolul 3 din directivă în cazul în care cel puțin 98 % din apele sale urbane reziduale sunt colectate, guvernul belgian susține că o astfel de poziție este foarte strictă, disproporționată și nu respectă obiectivul directivei în măsura în care, într‑un asemenea caz, riscul de mediu este foarte marginal, chiar inexistent, iar aceasta cu atât mai mult cu cât, în aglomerările belgiene luate în ansamblu, rata de colectare a acestor ape era mai mare de 98 %.

24

Deși recunoaște că Regiunea Valonă nu și‑a executat toate obligațiile ce rezultă din articolele 3 și 4 din directivă în termenul acordat de aceasta din urmă, guvernul belgian arată că era absolut imposibil ca regiunea menționată să respecte toate aceste obligații ținând seama de constrângerile de ordin material, tehnic și bugetar cărora trebuia să le facă față.

25

În lumina informațiilor și a rezultatelor conținute în anexele la memoriul în apărare depus de guvernul belgian, Comisia nu și‑a mai limitat obiectul acțiunii la motivele aferente celor 57, ci celor 48 de aglomerări.

26

Astfel, pentru cele 15 aglomerări din Aywaille, Baelen, Blegny, Chastre, Grez‑Doiceau, Jodoigne, Lasne, Obourg, Oreye, Orp, Raeren, Sart‑Dames‑Avelines, Soiron, Sombreffe și Yvoir‑Anhée, Comisia consideră, în lumina informațiilor menționate la punctul anterior, că rata de colectare a apelor urbane reziduale nu atinge 98 %. Ar rezulta o neîndeplinire a obligației de colectare astfel cum este prevăzută la articolul 3 din directivă, ceea ce ar determina și o neîndeplinire a obligației de tratare prevăzute la articolul 4 din directivă.

27

În ceea ce privește cele 31 de aglomerări din Bassenge, Chaumont‑Gistoux, Chièvres, Crisnée, Dalhem, Dinant, Écaussinnes, Estinnes, Feluy‑Arquennes, Fexhe‑Slins, Fosses‑la‑Ville, Godarville, Hannut, Havré, Jurbise, Le Rœulx, Leuze, Lillois‑Witterzée, Profondeville, Rotheux‑Neuville, Saint‑Georges‑sur‑Meuse, Saint‑Hubert, Sirault, Sprimont, Villers‑la‑Ville, Villers‑le‑Bouillet, Virginal‑Hennuyères, Walcourt, Welkenraedt, Wépion și Wiers, neconformitatea cu obligația de tratare prevăzută la articolul 4 din directivă ar fi dovedită întrucât aceste aglomerări nu dispun de nicio stație de epurare.

28

În ceea ce privește cele două aglomerări din Gaurain‑Ramecroix și din Hélécine deși sunt echipate cu stații de epurare, nu ar fi conforme cu articolul 4 din directivă întrucât prelevările a 12 probe, prevăzute la acest articol, nu ar fi fost efectuate în cursul primului an de funcționare a acestor echipamente.

29

Aceste 48 de aglomerări sunt situate în Regiunea Valonă.

30

Comisia adaugă că, potrivit unei jurisprudențe constante, un stat membru nu poate invoca dificultăți practice sau administrative pentru a justifica nerespectarea obligațiilor și a termenelor prevăzute de o directivă. În plus, aceasta arată, pe de o parte, că legiuitorul Uniunii Europene, conștient de amploarea lucrărilor de infrastructură care trebuiau realizate pentru punerea în aplicare a directivei, a acordat statelor membre un termen suficient de lung, și anume 14 ani, care urma să expire la 31 decembrie 2005, pentru a se conforma obligațiilor acestora privind aglomerări precum cele în discuție și, pe de altă parte, că și‑a depus acțiunea în prezenta cauză la aproape 8 ani după expirarea acestui termen.

31

Este necesar să se constate, de la bun început, că articolul 3 alineatul (1) din directivă impune o obligație de rezultat precisă, formulată în mod clar și neechivoc, pentru ca, cel târziu la 31 decembrie 2005, toate apele urbane care provin din aglomerări al căror EL se situează între 2000 și 15 000 să intre într‑un sistem de colectare a apelor urbane reziduale (a se vedea prin analogie Hotărârea Comisia/Spania, EU:C:2007:223, punctul 25, și Hotărârea Comisia/Grecia, EU:C:2007:642, punctul 25).

32

În aceste condiții, numai Comisia este competentă pentru a decide dacă este oportună inițierea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și pentru ce acțiune sau inacțiune imputabilă statului membru în cauză trebuie introdusă această procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Germania, C‑431/92, EU:C:1995:260, punctul 22, Hotărârea Comisia/Germania, C‑476/98, EU:C:2002:631, punctul 38, și Hotărârea Comisia/Grecia, C‑394/02, EU:C:2005:336, punctul 28).

33

În speță, Comisia a decis astfel să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în conformitate cu practica sa generală în materie de colectare a apelor urbane reziduale în aglomerări, potrivit căreia, în pofida faptului că directiva impune o rată de colectare de 100 %, aceasta inițiază o astfel de procedură numai pentru aglomerările cu rata de colectare sub 98 % sau atunci când reziduul necolectat de 2 % reprezintă un EL mai mare sau egal cu 2000.

34

În temeiul acestor considerații, Comisia, desistându‑se în parte de petitum inițial al cererii sale introductive în ceea ce privește anumite aglomerări în lumina informațiilor oferite de guvernul belgian, solicită în definitiv să se constate că cele 15 aglomerări care figurează la punctul 26 din prezenta hotărâre nu sunt conforme cu obligația de colectare prevăzută la articolul 3 din directivă.

35

Este cert că aceste 15 aglomerări sunt citate în tabelul care figurează în anexa 1 la memoriul în apărare al guvernului belgian depus în fața Curții la 15 octombrie 2013. În acest tabel se arată că, la acea dată, respectivele aglomerări nu îndeplineau cerințele prevăzute la articolul 3 din directivă, astfel cum sunt delimitate în speță de Comisie.

36

Guvernul belgian nu menționează situații precum cele care figurează la articolul 3 alineatul (1) ultimul paragraf din directivă, care permit statelor membre să deroge de la obligațiile privind instalarea unui sistem de colectare ce rezultă din articolul 3 din directivă.

37

Acest guvern arată însă că decizia Comisiei, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 33 din prezenta hotărâre, este, în speță, prea strictă și disproporționată, întrucât aglomerările belgiene, considerate în ansamblul lor, asigură o rată de colectare a apelor urbane reziduale mai mare de 98 %. Astfel, riscul pentru sănătate și pentru mediu ar fi foarte limitat.

38

Este necesar să se arate în această privință că sistemul directivei este articulat în jurul noțiunii „aglomerare”, astfel cum este definită la articolul 2 din aceasta din urmă. Astfel, obligațiile statelor membre în temeiul articolelor 3 și 4 din directivă, în discuție în speță, se raportează în concret la aglomerări și variază în funcție de dimensiunea acestora. În consecință, neconformitatea cu cerințele directivei trebuie verificată în raport cu fiecare aglomerare considerată individual.

39

În orice caz, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că existența unei neîndepliniri a obligațiilor trebuie apreciată în funcție de situația statului membru astfel cum se prezenta aceasta la momentul împlinirii termenului stabilit în avizul motivat (a se vedea Hotărârea Comisia/Italia, C‑525/03, EU:C:2005:648, punctul 14 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Comisia/Irlanda, C‑279/11, EU:C:2012:834, punctul 18 și jurisprudența citată).

40

Or, ca răspuns la întrebările adresate de Curte în ședință, guvernul belgian a recunoscut că, la data expirării termenului stabilit în avizul motivat, și anume la 28 iunie 2011, cele 15 aglomerări care fac obiectul motivelor Comisiei și care sunt citate la punctul 26 din prezenta hotărâre nu îndeplineau cerințele de colectare a apelor urbane reziduale prevăzute la articolul 3 din directivă.

41

În consecință, conform jurisprudenței Curții, obligația ca toate evacuările să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din directivă, nu era nici aceasta îndeplinită (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Grecia, EU:C:2007:642, punctul 25 și jurisprudența citată).

42

În consecință, trebuie să se constate că, întrucât nu a asigurat colectarea și tratarea apelor urbane reziduale din aglomerările Aywaille, Baelen, Blegny, Chastre, Grez‑Doiceau, Jodoigne, Lasne, Obourg, Oreye, Orp, Raeren, Sart‑Dames‑Avelines, Soiron, Sombreffe și Yvoir‑Anhée, Regatul Belgiei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor articolelor 3 și 4 din directivă.

43

Comisia, desistându‑se în parte de petitum inițial al cererii sale introductive în ceea ce privește anumite aglomerări în lumina informațiilor oferite de guvernul belgian, solicită să se constate că cele 31 de aglomerări care figurează la punctul 27 din prezenta hotărâre nu sunt conforme cu obligația de tratare a apelor urbane reziduale prevăzută la articolul 4 din directivă.

44

Este cert că aceste 31 de aglomerări sunt preluate în tabelul care figurează în anexa 1 la memoriul în apărare al guvernului belgian menționat mai sus, în care se arată că, la data de 15 octombrie 2013, respectivele aglomerări nu îndeplineau cerințele prevăzute la articolul 4 din directivă.

45

În orice caz, guvernul belgian nu contestă că, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat, aceste 31 de aglomerări nu dispuneau de stații de epurare operaționale a apelor urbane reziduale și că, în consecință, cerințele prevăzute la articolul 4 din directivă nu erau îndeplinite.

46

În ceea ce privește cele două aglomerări citate la punctul 28 din prezenta hotărâre, este necesar să se constate că, la data depunerii cererii introductive a Comisiei, acestea dispuneau de stații de epurare, dar că, contrar dispozițiilor punctului D din anexa I la directivă, nu fuseseră prelevate 12 probe în cursul primului an de funcționare a acestora.

47

Întrucât a apreciat, în consecință, că aceste aglomerări tot nu îndeplineau cerințele prevăzute la articolul 4 din directivă, Comisia și‑a menținut acțiunea în privința lor. În ședință, Comisia a precizat însă că, în ceea ce privește aceste două aglomerări, aceasta nu intenționa să modifice data la care trebuia apreciată existența unei neîndepliniri a obligațiilor.

48

Or, nu se contestă de către guvernul belgian că, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat, cele două aglomerări în discuție nu dispuneau de stații de epurare și că, în consecință, nu erau conforme cu cerințele de la articolul 4 din directivă.

49

În consecință, trebuie să se constate că, întrucât nu a asigurat colectarea și tratarea apelor urbane reziduale din aglomerările Bassenge, Chaumont‑Gistoux, Chièvres, Crisnée, Dalhem, Dinant, Écaussinnes, Estinnes, Feluy‑Arquennes, Fexhe‑Slins, Fosses‑la‑Ville, Godarville, Hannut, Havré, Jurbise, Le Rœulx, Leuze, Lillois‑Witterzée, Profondeville, Rotheux‑Neuville, Saint‑Georges‑sur‑Meuse, Saint‑Hubert, Sirault, Sprimont, Villers‑la‑Ville, Villers‑le‑Bouillet, Virginal‑Hennuyères, Walcourt, Welkenraedt, Wépion, Wiers, Gaurain Ramecroix și Hélécine, Regatul Belgiei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor articolului 4 din directivă.

50

Guvernul belgian invocă, în ceea ce privește întârzierea în realizarea lucrărilor necesare pentru colectarea și tratarea secundară a apelor urbane reziduale, precum și neîndeplinirea ulterioară a obligațiilor sale care decurg din articolele 3 și 4 din directivă, constrângerile de ordin material, tehnic și bugetar la care a fost supusă Regiunea Valonă.

51

Trebuie să se arate că legiuitorul Uniunii, conștient de amploarea lucrărilor de infrastructură pe care le impunea punerea în aplicare a directivei și de costurile legate de implementarea completă a acesteia, a acordat statelor membre un termen de mai mulți ani pentru a‑și îndeplini obligațiile, care expira în speță la 31 decembrie 2005. În orice caz, conform unei jurisprudențe constante, un stat membru nu poate invoca dificultăți de ordin intern pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Grecia, C‑407/09, EU:C:2011:196, punctul 36 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Comisia/Irlanda, EU:C:2012:834, punctul 71).

52

În lumina considerațiilor de mai sus, este necesar să se constate că, întrucât nu a asigurat colectarea și tratarea apelor urbane reziduale din aglomerările Aywaille, Baelen, Blegny, Chastre, Grez‑Doiceau, Jodoigne, Lasne, Obourg, Oreye, Orp, Raeren, Sart‑Dames‑Avelines, Soiron, Sombreffe și Yvoir‑Anhée, precum și tratarea apelor urbane reziduale din aglomerările Bassenge, Chaumont‑Gistoux, Chièvres, Crisnée, Dalhem, Dinant, Écaussinnes, Estinnes, Feluy‑Arquennes, Fexhe‑Slins, Fosses‑la‑Ville, Godarville, Hannut, Havré, Jurbise, Le Rœulx, Leuze, Lillois‑Witterzée, Profondeville, Rotheux‑Neuville, Saint‑Georges‑sur‑Meuse, Saint‑Hubert, Sirault, Sprimont, Villers‑la‑Ville, Villers‑le‑Bouillet, Virginal‑Hennuyères, Walcourt, Welkenraedt, Wépion, Wiers, Gaurain‑Ramecroix și Hélécine, Regatul Belgiei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor articolelor 3 și 4 din directivă.

53

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Regatului Belgiei la plata cheltuielilor de judecată, iar neîndeplinirea obligațiilor a fost constatată, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște: