1.

Prezenta procedură de recurs oferă Curții ocazia de a-și dezvolta jurisprudența sub un aspect foarte important în materia ajutoarelor de stat. Se urmărește animarea criteriului creditorului privat pe baza căruia se apreciază aspectul dacă anumite facilități de plată sau chiar renunțarea la o creanță a statului față de o întreprindere este o măsură neutră din perspectivă concurențială ori dacă acestea reprezintă un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE [devenit articolul 107 alineatul (1) TFUE ( 2 )]. Spre deosebire de criteriul înrudit al investitorului privat ( 3 ), criteriul creditorului privat nu s-a bucurat până în prezent de o atenție deosebită în jurisprudența Curții. Astfel, acest criteriu a rămas neconturat, ba chiar „misterios” ( 4 ).

2.

În prezenta cauză, se ridică problema creditorului privat în contextul unei proceduri de concordat desfășurată în conformitate cu legislația în materia falimentului, în cadrul căreia, în anul 2004, o autoritate fiscală slovacă a renunțat la 65 % din accizele datorate de întreprinderea Frucona Košice a. s. (denumită în continuare și „recurenta”). Cu aprobarea Tribunalului Uniunii Europene, Comisia Europeană a calificat această renunțare drept ajutor de stat, întrucât, potrivit aprecierilor sale, în cazul în care ar fi fost angajată procedura de faliment față de întreprinderea Frucona, creanțele statului slovac ar fi putut fi satisfăcute într-o proporție mai mare decât au fost în cadrul concordatului. Dimpotrivă, Frucona are convingerea fermă că, în cadrul unei proceduri de faliment sau al unei proceduri de executare fiscală, rata de acoperire a creanței administrației fiscale slovace nu ar fi fost mai mare – în orice caz nu în mod evident – decât cota de 35 % convenită în cadrul procedurii concordatului.

3.

În acest context, cele două părți în litigiu pun în discuție în special o formulare relativ criptică prin care Curtea a delimitat criteriul creditorului privat în Hotărârea DMT ( 5 ) din anul 1999. Conform acestei hotărâri, o facilitate de plată acordată de stat trebuie considerată ajutor de stat în toate cazurile în care întreprinderea favorizată nu ar fi obținut în mod evident avantajul fiscal rezultat în circumstanțe comparabile din partea unui creditor privat. Astfel cum rezultă din prezenta cauză, se impune clarificarea acestei jurisprudențe.

4.

Frucona este o societate comercială de drept slovac cu sediul în Košice (Slovacia). Inițial, reclamanta își desfășura activitatea, pe de o parte, în sectorul producției de băuturi alcoolice și spirtoase și, pe de altă parte, în sectorul fabricării de produse alimentare cum ar fi conserve de fructe, de legume și sucuri, precum și în sectorul producției de băuturi gazoase și negazoase. După ce la 6 martie 2004 acesteia i-a fost retrasă licența pentru producerea și prelucrarea de băuturi alcoolice și spirtoase din cauza neplății accizelor, societatea și-a început activitatea de distribuire a băuturilor spirtoase produse de o altă întreprindere.

5.

Întrucât Frucona nu a putut să achite accizele scadente aferente anului 2004, aceasta a fost declarată supraîndatorată în sensul Legii falimentului și a concordatului. Pentru acest motiv, la 8 martie 2004 Frucona a formulat la Curtea Regională din Košice o cerere de deschidere a procedurii de concordat. Propunerea de concordat a întreprinderii se întemeia pe un cuantum total al datoriilor sale de 644,6 milioane SKK și avea drept scop achitarea a 35 % din datoriile față de toți creditorii săi chirografari, precum și față de unii creditori privilegiați. Partea principală a acestor datorii ale Frucona era reprezentată de accizele datorate către autoritățile fiscale slovace.

6.

Încă înainte de confirmarea concordatului de către Curtea Regională din Košice, Frucona a prezentat autorității fiscale locale mai multe rapoarte de audit pentru ca aceasta să poată aprecia aspectul dacă, comparativ, pentru această întreprindere ar fi mai avantajoasă procedura de faliment sau executarea datoriilor sale fiscale. La 21 iunie 2004, administrația fiscală slovacă a efectuat o inspecție la fața locului în localurile Frucona în vederea stabilirii lichidităților întreprinderii.

7.

Deși Direcția generală slovacă a impozitelor a solicitat autorității fiscale locale competente să nu accepte propunerea de concordat prezentată de Frucona, pentru motivul că nu era favorabil Republicii Slovace, totuși, la 9 iulie 2004, autoritatea fiscală locală competentă a acceptat propunerea de concordat. Prin decizia din 14 iulie 2004, Curtea Regională din Košice a omologat concordatul care prevedea că creanțele administrației fiscale slovace au fost satisfăcute în proporție de 35 %, echivalentul a 224,3 milioane SKK.

8.

La 14 iulie 2004, directorul autorității fiscale locale a fost suspendat din funcție și înlocuit. Ulterior, acesta a fost învinuit de fraudă, însă a fost achitat pentru toate învinuirile reținute împotriva sa.

9.

La 20 octombrie 2004, autoritatea fiscală locală i-a comunicat întreprinderii Frucona că modalitățile concordatului constituie un ajutor de stat indirect supus autorizării Comisiei.

10.

Recursul formulat în luna august de autoritatea fiscală locală împotriva deciziei Curții Regionale din Košice din 14 iulie 2004 prin care a fost omologat concordatul a fost respins de Curtea Supremă a Republicii Slovace prin Hotărârea din 25 octombrie 2004, prin care instanța a declarat că această decizie era valabilă și executorie începând cu 23 iulie 2004.

11.

Potrivit concordatului, la 17 decembrie 2004, Frucona a achitat autorității fiscale locale suma de 224,3 milioane SKK reprezentând 35 % din datoria fiscală totală.

12.

În cadrul unei căi de atac extraordinare, Curtea Supremă a Republicii Slovace a anulat parțial, prin Hotărârea din 27 aprilie 2006, decizia din 14 iulie 2004 a Curții Regionale din Košice. În urma pronunțării acestei hotărâri, Curtea Regională din Košice a stabilit, prin decizia din 18 august 2006, datoria fiscală a Frucona față de autoritatea fiscală locală la 640,4 milioane SKK, astfel încât cota de 35 % echivala cu 224,1 milioane SKK.

13.

Comisia Europeană s-a ocupat de prezenta cauză în urma sesizării primite la 15 octombrie 2004. La 5 iulie 2005, Comisia a inițiat procedura oficială de investigare conform articolului 88 alineatul (2) CE ( 6 ). Această procedură a fost încheiată prin Decizia 2007/254/CE din 7 iunie 2006 ( 7 ) (denumită în continuare „decizia în litigiu”) în care, la articolul 1, Comisia a reținut că, în cadrul concordatului, întreprinderii Frucona i-a fost acordat un ajutor de stat în cuantum de 416515990 SKK incompatibil cu piața comună. Prin articolul 2 din aceeași decizie, Republica Slovacă a fost obligată să adopte toate măsurile necesare pentru a recupera de la beneficiar acel ajutor împreună cu dobânzile aferente.

14.

La 12 ianuarie 2007, în temeiul articolului 230 alineatul (4) CE, Frucona a formulat la Tribunal o acțiune în anulare împotriva deciziei în litigiu. Prin Ordonanța din 11 octombrie 2007, a fost admisă cererea de intervenție în temeiul articolului 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului formulată de St. Nicolaus-trade a. s. în susținerea Comisiei.

15.

Acțiunea în anulare formulată de Frucona nu a avut însă succes în primă instanță. Prin Hotărârea din 7 decembrie 2010 ( 8 ) (denumită în continuare „hotărârea atacată”), Tribunalul a respins această acțiune și a obligat Frucona la plata cheltuielilor de judecată.

16.

Împotriva hotărârii Tribunalului, Frucona a formulat prezentul recurs prin intermediul cererii din 17 februarie 2011 depuse la grefa Curții.

17.

Recurenta solicită:

18.

La rândul său, Comisia solicită:

19.

În calitate de intervenientă, St. Nicolaus-trade solicită, în plus, respingerea recursului, confirmarea hotărârii atacate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

20.

În fața Curții, recursul a făcut obiectul procedurii scrise, fiind dezbătut ulterior în ședința din 5 iulie 2012.

21.

În recursul formulat, Frucona nu reia toate aspectele care au constituit obiectul procedurii în primă instanță. Recurenta pune mai degrabă în discuție în special punctele 88-168, precum și punctul 212 din hotărârea atacată, întemeindu-se pe două motive de recurs. Pe de o parte, aceasta invocă faptul că, în cadrul examinării aplicării de către Comisie a criteriului creditorului privat, Tribunalul nu a utilizat criteriile legale adecvate (a se vedea în acest sens secțiunea A). Pe de altă parte, recurenta susține că Tribunalul a încercat să substituie în mod nepermis argumentația Comisiei cu privire la aplicarea criteriului creditorului privat cu propria argumentație și/sau că a apreciat în mod vădit eronat elementele de probă relevante pentru acest criteriu, astfel încât a denaturat înțelesul clar al acestora (a se vedea în acest sens secțiunea B de mai jos).

22.

Primul motiv de recurs vizează dispozițiile legale pentru aplicarea criteriului creditorului privat. Frucona reproșează Tribunalului faptul că a aplicat o normă juridică greșită la aprecierea aplicării de către Comisie a acestui criteriu. În acest sens, recurenta critică, pe de o parte, punctele 89-92 și, pe de altă parte, punctele 106-121 din hotărârea atacată; în plus, aceasta contestă punctele 139-142 din această hotărâre.

23.

Comisia își exprimă sub două aspecte îndoielile cu privire la admisibilitatea criticilor invocate de Frucona în cadrul acestui prim motiv de recurs.

24.

În primul rând, Comisia critică faptul că cererea de recurs conține, în anumite puncte, trimiteri încrucișate la cererea introductivă prin care Frucona a sesizat prima instanță. O astfel de tehnică de trimitere nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 112 din Regulamentul de procedură al Curții.

25.

În acest sens, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 256 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții și cu articolul 112 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții, cererea de recurs trebuie să cuprindă neapărat argumentele de drept pe care se întemeiază în mod special cererea de anulare a hotărârii din primă instanță ( 9 ). Într-adevăr, o trimitere generică la alte înscrisuri, chiar și atunci când – precum în speță – acestea sunt anexate la cererea de recurs, nu îndeplinește aceste cerințe ( 10 ).

26.

În speță, Frucona nu a făcut însă referire în mod generic la criticile și la argumentele invocate de ea în primă instanță. Recurenta a amintit în cadrul cererii de recurs aspecte specifice ale argumentelor sale din primă instanță pe care le-a reformulat în mod suficient de clar. Aceasta a făcut trimitere la pasajele relevante din cererea introductivă de sesizare a primei instanțe numai ca justificare a corectitudinii argumentelor sale.

27.

Prin urmare, critica Comisiei cu privire la acest aspect este nefondată.

28.

În al doilea rând, Comisia are îndoieli cu privire la admisibilitatea acelor pasaje din cererea de recurs în care Frucona vorbește despre importanța raportului de expertiză întocmit de un expert local cu privire la cotele de satisfacere întrevăzute în cadrul unei proceduri de faliment ( 11 ). Comisia subliniază că acest pasaj se regăsește, scos din context, la finalul argumentelor întreprinderii Frucona cu privire la primul motiv de recurs, în special după concluzia formulată de Frucona referitor la primul motiv ( 12 ), astfel încât scopul acestuia nu este clar în ceea ce privește verificarea hotărârii din primă instanță.

29.

Nici acest argument al Comisiei nu este fondat, întrucât fiecare parte are libertatea de a alege modul în care își structurează observațiile scrise în fața Curții. Astfel, poate că nu pare foarte logic ca într-o cerere scrisă, la finalul „concluziilor” („Conclusion”) privind un motiv de recurs, să apară și alte observații legate de conținut. Aceasta nu este însă în niciun caz o problemă de admisibilitate, ci exclusiv o problemă privind oportunitatea care trebuie apreciată de fiecare dintre părți. Există însă o problemă de admisibilitate ori de câte ori nu se poate stabili o legătură clară între argumentele unei părți și motivele de recurs, astfel încât Curtea și celelalte părți la procedură nu își pot exprima în mod rezonabil opinia în această privință. În speță, Frucona a arătat suficient de clar, în mai multe locuri din cuprinsul cererii de recurs, că reproșează Tribunalului faptul că nu a acordat atenția necesară importanței raportului de expertiză în ceea ce privește aplicarea criteriului creditorului privat. Nu există însă niciun indiciu că părțile la procedură ar fi avut dificultăți în a se exprima cu privire la acest argument al recurentei.

30.

Prin urmare, nu există nicio îndoială cu privire la admisibilitatea primului motiv de recurs.

31.

Recurenta critică faptul că Tribunalul a confirmat în mod neîntemeiat existența unui ajutor de stat ( 13 ). Pe de o parte, la începutul examinării sale, Tribunalul nu a redat în mod corect jurisprudența relevantă privind criteriul creditorului privat, iar pe de altă parte, acesta a aplicat în mod greșit testul creditorului privat.

32.

Prin faptul că Frucona reproșează Tribunalului că nu și-a început examinarea cu o redare corectă a jurisprudenței relevante privind criteriul creditorului privat, aceasta critică, în cele din urmă, o lipsă de motivare a hotărârii atacate.

33.

Această critică nu rezistă unei examinări mai amănunțite.

34.

Obligația de motivare corespunzătoare a hotărârilor din primă instanță decurge din articolul 36 coroborat cu articolul 53 alineatul (1) din Statutul Curții. Potrivit jurisprudenței constante, motivarea unei hotărâri trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul Tribunalului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile deciziei adoptate, iar Curții să își exercite funcția de control ( 14 ).

35.

Cu siguranță, ar putea fi util dacă, la începutul considerațiilor sale cu privire la un anumit motiv, Tribunalul ar prezenta jurisprudența relevantă și, eventual, ar explica-o. Aceasta este însă, în cele din urmă, o problemă privind oportunitatea în privința căreia Tribunalului trebuie să i se recunoască de asemenea o marjă de apreciere largă.

36.

În ceea ce privește obligația de motivare, în cele din urmă este relevant numai aspectul dacă hotărârea atacată a fost redactată în mod inteligibil, dacă vizează toate criticile ridicate de reclamantă ( 15 ) și dacă motivele care au stat la baza hotărârii Tribunalului sunt suficient de clare, indiferent dacă și în ce mod Tribunalul s-a întemeiat în acest demers în mod expres pe jurisprudența anterioară.

37.

Hotărârea atacată îndeplinește toate aceste condiții, lucru care poate fi observat nu în ultimul rând prin faptul că Frucona a putut delimita în mod precis și detaliat erorile de drept care, în opinia sa, viciau această hotărâre.

38.

În realitate, Frucona nu este deranjată atât de motivarea hotărârii atacate, cât de cuprinsul acesteia. În continuare vom aborda mai aprofundat problema corectitudinii acestei hotărâri.

39.

Recurenta critică faptul că, în speță, Tribunalul a interpretat în mod eronat conținutul testului creditorului privat și că l-a aplicat în mod eronat. În opinia sa, Tribunalul a prezumat în mod neîntemeiat că prin renunțarea la creanță de către autoritatea fiscală slovacă locală Frucona a beneficiat de un ajutor de stat ( 16 ).

40.

Mai întâi, Frucona subliniază că o măsură a statului, în speță renunțarea la creanță de către autoritatea fiscală slovacă locală, poate fi calificată drept ajutor de stat numai în cazul în care avantajul rezultat pentru respectiva întreprindere este „în mod evident mai mare” ( 17 ) decât acela pe care l-ar acorda un creditor privat în condiții similare. Recurenta critică faptul că Tribunalul s-a limitat, fără vreun temei juridic, la a determina dacă venitul obținut de administrația fiscală a Republicii Slovace în urma unei proceduri de concordat ar fi fost „mai mare” decât cel pe care l-ar fi putut obține în urma procedurilor de faliment sau de executare fiscală ( 18 ) și dacă procedura de faliment ar fi mai „favorabilă” decât procedura concordatului ( 19 ), în loc să încerce să identifice un „avantaj evident”.

41.

Potrivit jurisprudenței constante, calificarea unei măsuri ca ajutor de stat în sensul tratatelor presupune îndeplinirea fiecăruia dintre cele patru criterii cumulative prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE [devenit articolul 107 alineatul (1) TFUE]. În primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat, în al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, în al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj beneficiarului și, în al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența ( 20 ).

42.

Faptul că măsurile fiscale pot ridica probleme delicate în ceea ce privește dreptul la ajutoarele de stat a fost confirmat în trecut de mai multe ori, în situații dintre cele mai diferite ( 21 ), lucru care se adeverește, încă o dată, în prezenta cauză.

43.

În speță, obiectul litigiului îl constituie problema dacă, în urma faptului că în cadrul procedurii concordatului autoritatea fiscală locală a renunțat la 65 % din creanțele sale reprezentând accize, întreprinderii Frucona i-a fost acordat un avantaj în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Aceasta depinde de aspectul dacă, în acest mod, întreprinderea favorizată a beneficiat de un avantaj economic pe care nu l-ar fi obținut în condiții de piață normale ( 22 ).

44.

Pentru aprecierea acestei probleme este relevantă comparația cu un creditor privat care încearcă să își recupereze sumele de bani pe care i le datorează un debitor ( 23 ). Un astfel de creditor privat, în cazul în care acționează în economia de piață, va încerca să își maximizeze câștigul și să își minimizeze eventualele pierderi. Prin urmare, acesta va acorda întreprinderii beneficiare facilități în privința stingerii datoriilor acesteia dacă și în măsura în care consideră că din perspectivă economică acestea îi sunt avantajoase sau cel puțin că sunt rezonabile.

45.

În ceea ce privește criteriul creditorului privat, Curtea și-a exprimat poziția în special în Hotărârea DMT. În dispozitivul acestei hotărâri, Curtea a declarat că este întemeiat să se considere că reprezintă ajutoare de stat facilitățile de plată acordate în mod arbitrar unei întreprinderi pentru contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de către organismul public colector, în cazul în care, în ceea ce privește semnificația avantajului economic acordat astfel, întreprinderea nu ar fi beneficiat în mod evident de o astfel de facilitate din partea unui creditor privat care, față de debitor, se află în aceeași situație ca organismul public colector ( 24 ).

46.

De atunci, construcția adverbială „în mod evident” nu a creat decât confuzie. Această confuzie este în continuare amplificată prin faptul că formularea amintită a fost utilizată, cu mici modificări, de Curte într-un pasaj din considerațiile Hotărârii DMT: potrivit acesteia, prezumția de acordare a unui ajutor de stat depinde de aspectul dacă facilitățile de plată acordate întreprinderii beneficiare sunt „în mod evident mai mari” decât beneficiile acordate acesteia de un creditor privat ( 25 ).

47.

În continuare, vom arăta că noțiunea „în mod evident” în sensul Hotărârii DMT nu introduce niciun element cantitativ în testul creditorului privat și că nu poate fi confundată cu marja de apreciere oarecare a organismelor naționale care acordă ajutoare de stat. Mai degrabă, noțiunea „în mod evident” cuprinde un indiciu – aparent echivoc – privind criteriul de apreciere care trebuie aplicat în cazul efectuării testului creditorului privat de către instanțele naționale și de Comisie în calitate de autoritate de concurență.

48.

Având în vedere considerațiile anterioare, utilizarea noțiunii „în mod evident” în Hotărârea DMT ( 26 ) poate duce la concluzia că este vorba despre un element cantitativ și că există un ajutor de stat numai în cazul în care, din punct de vedere valoric sau al întinderii, avantajul obținut de întreprinderea beneficiară este „în mod evident mai mare” decât acela pe care l-ar fi acordat un creditor privat în circumstanțe comparabile ( 27 ).

49.

În timpul ședinței în fața Curții, toate părțile la procedură au fost însă de acord cu privire la aspectul că prin utilizarea construcției adverbiale „în mod evident” în Hotărârea DMT nu a fost introdus niciun element cantitativ pentru criteriul creditorului privat și că aceasta nu trebuie înțeleasă în mod eronat în sensul că se referă la o diferență minimă între avantajul acordat de stat și cel care poate fi așteptat din partea unui creditor privat.

50.

Într-adevăr, instanțele Uniunii nu sunt competente să completeze prin jurisprudență noțiunea de ajutor de stat prevăzută la articolul 87 alineatul (1) CE [devenit articolul 107 alineatul (1) TFUE] cu un prag de perceptibilitate care nu a fost în intenția autorilor tratatului. Dacă ar proceda la această completare, Curtea ar putea fi acuzată de ingerință în domeniul de competență al legiuitorului Uniunii căruia, conform articolului 89 CE (devenit articolul 109 TFUE), îi revine în mod exclusiv sarcina de a aplica prin regulamente de punere în aplicare exceptări pe categorii precum cel privind ajutoarele de minimis ( 28 ). De asemenea, ar fi neclar care ar fi raportul dintre această reglementare de minimis și un eventual prag de perceptibilitate creat prin jurisprudență. În plus, stabilirea unui prag de perceptibilitate ar crea un grad ridicat de insecuritate juridică. Natura și întinderea beneficiului pot fi astfel integrate în cadrul aplicării criteriului creditorului privat drept indicii la momentul luării în considerare a tuturor împrejurărilor din respectivul caz ( 29 ).

51.

Prin urmare, în speță, Tribunalul a pornit în mod întemeiat de la premisa că poate exista un avantaj în sensul dreptului privind ajutoarele de stat și în cazul în care, în cadrul testului creditorului privat, sumele calculate sunt foarte apropiate ( 30 ). Simpla împrejurare că, în speță, încasările minime care trebuie așteptate în urma unei proceduri de faliment de către autoritatea fiscală locală se situau puțin peste 225,5 milioane SKK ( 31 ) față de 224,3 milioane SKK plătite într-adevăr în cadrul concordatului ( 32 ), nu exclude de la început faptul că Frucona a obținut din partea statului un avantaj economic pe care în mod evident nu l-ar fi obținut în circumstanțe comparabile din partea unui creditor privat.

52.

Frucona pare să înțeleagă noțiunea „în mod evident” din Hotărârea DMT ( 33 ) drept expresie a unui tip de putere de apreciere recunoscută aparent organismelor naționale. Astfel, aceasta subliniază emfatic „amplitudinea” posibilităților de a alege modalitățile de acțiune de care se bucură în mod normal creditorii care acționează pe piață față de debitorii lor. Atât timp cât un creditor public nu înțelege să utilizeze vreo modalitate de acțiune care depășește această amplitudine, în opinia Frucona, nu poate fi vorba despre niciun avantaj în sensul dreptului privind ajutoarele de stat. Frucona consideră că poate exista un avantaj în sensul dreptului ajutoarelor de stat numai în cazul în care un creditor public adoptă o măsură care nu ar fi fost în mod evident adoptată de un creditor privat rațional.

53.

Și această abordare este însă eronată. După cum se poate constata, în domeniul ajutoarelor de stat, Curtea nu a recunoscut anterior vreun tip de marjă de apreciere în cadrul căreia măsurile adoptate de organismele statelor membre sunt supuse, sub aspectul respectării normelor de concurență stabilite prin tratate, numai unui control limitat din partea Comisiei sau a instanțelor naționale.

54.

Dimpotrivă, articolele 87 CE și 88 CE (devenite articolele 107 TFUE și 108 TFUE) prevăd un control amănunțit al ajutoarelor de stat din partea Comisiei în calitate de autoritate concurențială la nivelul Uniunii. Dacă organele naționale au îndoieli cu privire la incidența interdicțiilor referitoare la ajutoarele de stat asupra măsurilor pe care le adoptă față de întreprinderi, acestea au posibilitatea ca, în mod preventiv, să notifice Comisiei măsurile respective.

55.

Recunoașterea unei marje de apreciere numeroaselor organisme naționale care acordă în Uniunea Europeană ajutoare de stat la nivel național, regional și local ar însemna o încălcare flagrantă a interdicției prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE [devenit articolul 107 alineatul (1) TFUE] care reprezintă un principiu fundamental al dreptului Uniunii, deosebit de important pentru funcționarea pieței interne. Ar exista astfel pericolul deosebit de grav de a submina eficacitatea controlului exercitat de Comisie asupra ajutoarelor de stat, iar interpretarea și aplicarea unitară a normelor de concurență europene ar fi de asemenea afectate. Prin aceasta, ar fi pus în discuție obiectivul fundamental al criteriilor unitare de concurență pentru toate întreprinderile care își desfășoară activitatea pe piața internă („level playing field”) ( 34 ).

56.

Lăsând la o parte precizările anterioare, trebuie avut în vedere faptul că criteriul creditorului privat și criteriul investitorului privat sunt strâns legate unul de celălalt. Ambele criterii oferă informații cu privire la problema dacă o întreprindere ar putea obține avantajul comercial oferit de stat și în condiții de piață normale. În cele din urmă, cele două criterii sunt două fațete ale aceleiași medalii. În consecință, în cadrul interpretării și aplicării acestora, Curtea ar trebui să fie coerentă și să aibă în vedere faptul că până acum – după cunoștințele noastre – nu a diminuat forța criteriului investitorului privat prin recunoașterea în favoarea statelor membre a unei marje de apreciere.

57.

În realitate, prin utilizarea construcției adverbiale „în mod evident”, în Hotărârea DMT, Curtea s-a referit – deși într-un mod foarte criptic – numai la marja de apreciere de care se bucură Comisia și instanțele naționale ( 35 ) atunci când, în cadrul aplicării criteriului creditorului privat, verifică măsurile adoptate de stat sub aspectul existenței unui ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE [devenit articolul 107 alineatul (1) TFUE].

58.

Criteriul creditorului privat reprezintă – la fel ca și criteriul înrudit al investitorului privat – o modalitate de a constata dacă, în condiții de piață normale, întreprinderea beneficiară ar obține din partea unei persoane private același avantaj acordat prin intermediului resurselor statului ( 36 ). Prin urmare, trebuie să se aprecieze atitudinea unui creditor privat rațional în economia de piață aflat într-o situație comparabilă cu cea în care se află creditorul public.

59.

În procedura administrativă desfășurată conform articolului 88 alineatul (2) sau (3) CE [devenit articolul 108 alineatul (2) sau (3) TFUE], Comisia are sarcina de a realiza această apreciere, proces în care aceasta este ținută să aibă în vedere toate împrejurările relevante din cazul respectiv pentru soluționarea problemei și, dacă este necesar, să solicite statului membru în cauză toate informațiile pertinente în acest sens ( 37 ).

60.

Aprecierea comportamentului unui creditor privat prudent în economia de piață presupune evaluarea unor situații economice complexe ( 38 ) în care, în mod firesc, există o nesiguranță considerabilă, întrucât nu poate fi vorba niciodată decât de a evalua comportamentul probabil al unui creditor privat ipotetic. De aceea, utilizarea de către Curte, în Hotărârea DMT, a construcției adverbiale „în mod evident”, are sens într-un caz precum cel din speță numai în cazul în care este privită drept expresie a marjei de apreciere de care se bucură Comisia la aprecierea comportamentului probabil al unui creditor privat ipotetic.

61.

În cazul în care, în ceea ce privește împrejurările concrete ale unui caz individual, pot exista comportamente diferite ale unui creditor privat în economia de piață – de exemplu dacă acesta poate, precum în speță, să aleagă între a accepta un concordat sau a solicita deschiderea procedurii de faliment față de debitorul său ( 39 ) – este necesar să se aprecieze care dintre aceste două comportamente ale creditorului privat ar fi cel mai probabil, fără a exista o marjă de apreciere oarecare în acest sens din partea autorității naționale care acordă acest avantaj ( 40 ).

62.

Spre deosebire de procedurile penale sau cvasipenale, în acest context nu trebuie avut în vedere un standard ridicat de probabilitate. Astfel, nu este în mod special necesar ca comportamentul prezumat al creditorului privat să fie unul „în mod evident” în sensul că ar trebui să fie considerat „foarte probabil” sau „excepțional de probabil” sau că ar putea fi prevăzut „fără nicio îndoială rezonabilă”, întrucât testul creditorului privat este realizat în cadrul procedurilor administrative sau civile – fie în procedura de control al ajutoarelor de stat realizată de Comisie, fie în fața instanțelor naționale ( 41 ) – prin care se urmărește punerea în aplicare în mod eficient a interdicției din dreptul Uniunii a ajutoarelor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE [devenit articolul 107 alineatul (1) TFUE], precum și prevenirea în mod eficient a eventualelor pericole pentru concurență în cadrul pieței interne. Prin urmare, în astfel de proceduri, pragul pentru luarea unei acțiuni împotriva beneficiilor acordate de stat anumitor întreprinderi trebuie stabilit, în mod simetric, la un nivel mai redus. În consecință, într-un caz precum cel în speță, ar trebui să fie suficient să se constate că, în ceea ce privește împrejurările concrete ale respectivului caz, un anumit comportament al creditorului privat (de exemplu, insistența de a deschide procedura de faliment) ar fi mai probabil decât alte comportamente (de exemplu, renunțarea, în cadrul concordatului, la o parte din creanțele datorate) ( 42 ).

63.

Prin urmare, Tribunalul a ridicat în mod întemeiat în cadrul hotărârii atacate numai problema dacă, în speță, procedura de faliment sau procedura de executare fiscală „ar fi fost mai avantajoasă” pentru administrația fiscală slovacă decât concordatul preventiv încheiat cu Frucona ( 43 ) și dacă, în legătură cu acest aspect, Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere în decizia atacată.

64.

Având în vedere considerațiile de mai sus, Tribunalului nu i se poate imputa că nu ar fi ținut seama de conținutul criteriului creditorului privat și nici că nu ar fi aplicat criteriile juridice corecte la verificarea deciziei atacate a Comisiei.

65.

În ceea ce privește aplicarea concretă a testului creditorului privat, Frucona impută Tribunalului faptul că, în speță, s-a mulțumit cu o simplă comparație ex post realizată de Comisie a respectivelor avantaje și dezavantaje ale procedurii de faliment și ale procedurii concordatului preventiv, în loc să fi procedat la aprecierea ex ante din perspectiva unui creditor privat. Mai exact, Tribunalul nu a ținut suficient de mult seama de raportul prezentat Comisiei cu privire la durata unei eventuale proceduri de faliment, care, în opinia întreprinderii Frucona, ar fi fost deosebit de important în luarea unei decizii de către oricare creditor privat rațional.

66.

Nu este pusă în discuție problema de a aprecia din perspectiva unui creditor privat rațional aspectul dacă întreprinderea beneficiară ar fi putut obține același avantaj care i-a fost acordat de stat și în condiții de piață normale ( 44 ). În acest context, trebuie să se aibă în vedere informațiile de care ar fi dispus un asemenea creditor privat la momentul acordării respectivului avantaj. Prin urmare, astfel cum a subliniat în mod întemeiat Frucona, este relevantă o apreciere din perspectivă ex ante.

67.

Tribunalul a examinat legalitatea deciziei atacate a Comisiei tocmai din acest punct de vedere. În hotărârea atacată sunt indicate acele împrejurări care ar fi fost avute în vedere de un creditor privat pentru a compara avantajele procedurii de faliment cu încasările pe care le-ar fi obținut din încheierea unui concordat preventiv între Frucona și autoritatea fiscală locală. În mod special, Tribunalul abordează în mod exhaustiv problema „dacă creditorul privat cel mai optimist ar fi ales să primească [în cadrul unui concordat judiciar] 225 de milioane SKK în decembrie 2004 decât să primească eventual [în cadrul unei proceduri de faliment] până la 239 de milioane SKK într-o perioadă cuprinsă între un termen «mai puțin îndelungat decât media» și șapte ani” ( 45 ).

68.

Prin urmare, nu poate exista nicio îndoială rezonabilă că Tribunalul a efectuat analiza legalității deciziei atacate dintr-o perspectivă ex ante.

69.

În continuare, recurenta critică Tribunalul că nu ar fi examinat suficient de temeinic aspectul dacă Comisia a ținut seama de raportul de expertiză privind durata unei eventuale proceduri de faliment care i-a fost prezentat în procedura administrativă și nici dacă aceasta a acordat importanța necesară informațiilor din acest raport, ori dacă a ținut seama și de experiențele anterioare privind alte proceduri de faliment care au implicat alte distilerii din Slovacia. Frucona subliniază în mod repetat că aceasta reprezintă o problemă de drept.

70.

Este întemeiată afirmația conform căreia noțiunea de ajutor de stat, astfel cum a fost aceasta definită în dreptul primar, reprezintă un concept juridic ce trebuie interpretat pe baza unor criterii obiective. Din acest motiv, instanța Uniunii, în principiu și ținând seama atât de elementele concrete ale litigiului cu care este sesizată, cât și de caracterul tehnic sau complex al aprecierilor efectuate de Comisie, trebuie să exercite un control deplin în ceea ce privește chestiunea dacă o măsură intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE [devenit articolul 107 alineatul (1) TFUE] ( 46 ).

71.

Acestui control judiciar îi este supusă și aplicarea criteriului creditorului privat, așadar a criteriului juridic, în temeiul căruia Comisia stabilește dacă și în ce măsură facilitățile de plată acordate unei întreprinderi de către stat trebuie considerate un avantaj în sensul dreptului în materia ajutoarelor de stat ( 47 ).

72.

Astfel cum am amintit deja, aplicarea criteriului creditorului privat – precum și a criteriului înrudit al investitorului privat – presupune o examinare de ansamblu a tuturor împrejurărilor din respectivul caz, luând în considerare informațiile prezentate de statul membru vizat, precum și orice alte elemente relevante pentru respectivul caz ( 48 ).

73.

În cazul în care, precum în speță, este necesar să se stabilească dacă un creditor privat ar accepta un concordat judiciar sau dacă ar solicita mai degrabă deschiderea procedurii de faliment față de debitorul său, printre împrejurările relevante ale cazului individual se numără astfel, fără excepție, și durata unei eventuale proceduri de faliment.

74.

Tribunalul nu a pierdut din vedere acest aspect, ci, dimpotrivă, a ținut seama în mod considerabil de durata unei eventuale proceduri de faliment atunci când a verificat legalitatea deciziei în litigiu, și a abordat de asemenea considerentele concrete ale deciziei în litigiu ( 49 ).

75.

În cadrul hotărârii atacate se abordează în mod expres critica din primă instanță a Frucona potrivit căreia Comisia „nu a luat în considerare durata procedurii de faliment în Slovacia și rapoartele întocmite de terți cu privire la acest aspect”; Tribunalul trage concluzia că „Comisiei nu i se poate reproșa că nu a ținut seama de acest aspect și de poziția reclamantei în această privință” ( 50 ).

76.

Prin urmare, este aproape imposibil să se impute Tribunalului că, la exercitarea controlului judiciar realizat cu privire la aplicarea de către Comisie a criteriului creditorului privat, nu a luat în considerare durata procedurii de faliment.

77.

De asemenea, Frucona consideră că Tribunalul nu a examinat în mod suficient aspectul dacă, la aplicarea testului creditorului privat din decizia în litigiu, Comisia a ținut în mod suficient seama de durata unei eventuale proceduri de faliment.

78.

În acest sens trebuie să arătăm că luarea în considerare în mod corect a diferitelor aspecte din cazul concret pe baza cărora un creditor privat ar fi trebuit să își formeze o opinie nu reprezintă o problemă de drept, ci una de fapt, a cărei soluționare poate fi foarte diferită de la un caz la altul și care presupune o apreciere a unor situații economice complexe, pentru care Comisia se bucură, în mod neîndoielnic, de o marjă de apreciere largă ( 51 ).

79.

Întrucât este vorba despre o apreciere economică cu un caracter complex, potrivit jurisprudenței constante, controlul jurisdicțional al unui act al Comisiei care implică o astfel de apreciere trebuie să se limiteze la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, a acurateței situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere ( 52 ).

80.

Spre deosebire de înțelegeri, în ceea ce privește deciziile Comisiei din domeniul ajutoarelor de stat, care au o natură pur administrativă și care nu implică niciun fel de sancțiuni, instanțele Uniunii nu dispun de competența de a controla în mod nelimitat puterea de apreciere [a Comisiei] (articolul 261 TFUE). Pentru acest motiv, Tribunalul nu poate înlocui aprecierea economică realizată de Comisie cu propria sa apreciere ( 53 ).

81.

Tribunalul a procedat în mod corect în cadrul acestor limite de competență jurisdicțională, întrucât, în fond, a examinat decizia în litigiu în privința luării în considerare a duratei unei eventuale proceduri de faliment, iar după ce a abordat în mod detaliat argumentele prezentate de Frucona a tras concluzia că Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere ( 54 ).

82.

Cu siguranță, dacă ne raportăm la detalii, pot fi susținute diferite puncte de vedere cu privire la aspectul dacă, în speță, poate fi convingătoare aprecierea diferitelor elemente de fapt de către Comisie și de către Tribunal. Acest lucru a fost demonstrat, nu în ultimul rând, de dezbaterile vii din timpul ședinței dintre părțile la procedură, precum și de răspunsurile oferite la întrebările orale adresate de Curte. În final, nu s-a ajuns în special la niciun consens cu privire la durata pe care ar fi avut-o în speță o eventuală procedură de faliment ( 55 ), la importanța pe care un creditor privat ar fi atribuit-o acestor incertitudini în cadrul luării unei decizii ( 56 ), la cât de fiabile au fost rapoartele de expertiză prezentate Comisiei în acest sens ( 57 ), precum și cu privire la câștigul mai mare pe care ar fi putut să îl obțină un creditor privat în cadrul unei proceduri de faliment față de cel obținut de autoritatea fiscală locală prin încheierea concordatului preventiv, luând în considerare și dobânzile calculate la suma obținută ( 58 ).

83.

Totuși, numai faptul că este susținută o opinie diferită de cea a Comisiei nu este suficient pentru a putea reține că aceasta ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere. În cazul în care, din situația de fapt și din elementele de probă, pot rezulta și alte aprecieri decât cele rezonabil posibile, din punct de vedere legal, nu se poate astfel contesta faptul că Comisia a optat pentru una dintre aceste aprecieri, chiar dacă nu a fost aceea pe care ar fi preferat-o o parte la procedură, Tribunalul sau Curtea. Comisia nu săvârșește o eroare vădită de apreciere decât atunci când faptele și elementele de probă sugerează că nu mai pot fi susținute concluziile acestei autorități, mai exact atunci când nu mai poate fi identificat niciun temei rezonabil care să le susțină ( 59 ).

84.

Prin urmare, în speță, Tribunalului nu i se poate pretinde ca, în ceea ce privește importanța acestor necunoscute și durata unei posibile proceduri de faliment, să substituie propria apreciere a situației de fapt aprecierii realizate de Comisie. Ar fi într-adevăr eronat ca acum Curtea, în calitate de instanță de recurs, să substituie propria apreciere celei a Tribunalului sau a Comisiei cu privire la necunoscutele și la durata unei posibile proceduri de faliment.

85.

În realitate, prin intermediul argumentelor sale cu privire la durata unei eventuale proceduri de faliment, precum și cu privire la o perspectivă ex ante, reclamanta urmărește tocmai acest lucru: sub masca unor pretinse probleme de drept, recurenta invită în cele din urmă Curtea să substituie propria apreciere a situației de fapt aprecierii Tribunalului și a Comisiei. În cazul în care Curtea nu vrea să își extindă în mod considerabil propria competență recunoscută în procedurile de recurs, aceasta ar trebui să se opună acestei încercări a recurentei.

86.

Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, criticile aduse de Frucona cu privire la controlul judecătoresc privind aplicarea testului creditorului privat nu pot fi primite.

87.

În concluzie, primul motiv de recurs invocat de Frucona este admisibil, dar nefondat.

88.

Al doilea motiv de recurs are patru aspecte. Acesta se referă la argumentele dezvoltate de Tribunal cu privire la costurile unei proceduri de faliment ( 60 ), la durata unei proceduri de faliment ( 61 ), la pretinsa precauție din partea Comisiei la evaluarea situației de fapt ( 62 ) și la pretinsa importanță a unui rest de datorie după realizarea unei proceduri de faliment ( 63 ).

89.

Prin intermediul tuturor aspectelor acestui motiv de recurs, Frucona critică faptul că Tribunalul a substituit în mod nepermis propria argumentație și propria apreciere economică a situației de fapt aprecierii realizate de Comisie. „În plus sau cu titlu suplimentar” ( 64 ) Frucona invocă faptul că Tribunalul s-a întemeiat pe o apreciere vădit neîntemeiată a elementelor de probă. Întrucât problemele de drept ridicate prin intermediul fiecăruia dintre cele patru aspecte ale celui de al doilea motiv de recurs sunt foarte asemănătoare, este recomandabil ca acestea să fie examinate împreună.

90.

În măsura în care Comisia contestă de la început trimiterile încrucișate la cererea introductivă din primă instanță, prin intermediul cărora Frucona și-a completat argumentele invocate în cererea de recurs, această obiecție trebuie respinsă pentru aceleași motive pe care le-am menționat deja în contextul primului motiv de recurs ( 65 ).

91.

Mai întâi, Frucona invocă faptul că Tribunalul a substituit de mai multe ori aprecierea Comisiei cu propria argumentație și cu propria apreciere economică a situației de fapt, motiv pentru care a săvârșit o eroare de drept.

92.

Este adevărat că, în cadrul pronunțării unei hotărâri cu privire la o acțiune în anulare, Tribunalul sau Curtea nu poate substitui în niciun caz motivarea autorului actului atacat cu propria motivare ( 66 ). Se reflectă astfel caracterul casator al acțiunii în anulare. Acesta se întemeiază pe principiul echilibrului instituțional care marchează structura și modul de funcționare a Uniunii Europene. Respectarea echilibrului instituțional impune ca fiecare instituție să își exercite competențele cu respectarea competențelor celorlalte instituții ( 67 ).

93.

Rezultă că instanțele Uniunii nu pot furniza pentru un act juridic al Uniunii care se întemeiază pe motive neadecvate sau chiar ilegale o cu totul altă motivare și astfel să îl mențină în vigoare, întrucât în afara domeniului de aplicare al competenței de control nelimitat al puterii de apreciere (articolul 261 TFUE), instanța Uniunii nu poate să reformeze actul atacat, ci trebuie să îl declare nul, în măsura în care acțiunea în anulare este întemeiată [articolul 264 alineatul (1) TFUE] ( 68 ). Astfel, obligația de a adopta măsurile care rezultă din hotărârea de anulare revine instituției, organului, oficiului sau agenției respective a Uniunii [articolul 266 alineatul (1) TFUE].

94.

Cu toate acestea, instanțele Uniunii nu sunt împiedicate să verifice caracterul întemeiat al motivelor și al argumentelor invocate de respectivul reclamant și să le analizeze în mod detaliat ( 69 ). Dimpotrivă, articolul 264 alineatul (1) TFUE chiar impune o astfel de verificare, întrucât numai o acțiune în anulare (admisibilă și) întemeiată poate duce la desființarea actului atacat emis de Uniune.

95.

În speță, Tribunalul a efectuat exact o astfel de verificare. Acesta a confruntat în mod intensiv pasajele din hotărâre, contestate de Frucona, cu criticile și argumentele invocate de aceasta în cadrul acțiunii în anulare, precum și cu argumentele în apărare prezentate de Comisie. În această privință, Tribunalul a ajuns la concluzia că niciuna dintre criticile ridicate de Frucona și niciunul dintre argumentele invocate de aceasta nu sunt de natură să justifice anularea deciziei în litigiu ( 70 ).

96.

În speță, Tribunalul nu a considerat în niciun caz că motivele enumerate de Comisie în decizia în litigiu ar fi neîntemeiate sau ilegale și nici nu le-a înlocuit cu o argumentație proprie diferită. De exemplu, Tribunalul nu a ajuns la concluzia că decizia în litigiu ar trebui menținută pentru motive diferite de cele amintite de Comisie. Hotărârea atacată se întemeiază mai degrabă pe faptul că decizia în litigiu împreună cu motivarea sa trece (încă) testul unui control judecătoresc, în pofida faptului că conține anumite deficiențe incontestabile.

97.

În ceea ce privește corectarea de către Tribunal a motivelor invocate de Comisie în cadrul deciziei în litigiu pentru instituirea prezumției conform căreia există un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, Tribunalul a realizat o astfel de modificare sub un singur aspect: acesta a constatat o eroare de calcul a Comisiei în ceea ce privește costurile care trebuie luate în considerare, aferente unei posibile proceduri de faliment. În consecință, Tribunalul a corectat valoarea estimată din decizia în litigiu cu privire la câștigul minim preconizat al creditorului public ca urmare a unei proceduri de faliment, reducând suma de 239 milioane SKK la 225,5 milioane SKK, și a avut în vedere această valoare atunci când a analizat în continuare argumentele invocate de Frucona ( 71 ).

98.

În acest sens trebuie să observăm că deși, în cadrul unei acțiuni în anulare, Tribunalul se poate afla în situația de a interpreta motivarea unui act atacat în mod diferit față de autorul actului sau chiar, în anumite împrejurări, de a respinge motivarea formală reținută de acesta, Tribunalul nu poate face acest lucru atunci când niciun element material nu justifică acest mod de a proceda ( 72 ).

99.

În prezenta cauză, în eroarea de drept a Comisiei a existat un punct de vedere obiectiv care a permis Tribunalului să deroge de la considerațiile prin intermediul cărora Comisia a motivat în decizia în litigiu existența unui ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

100.

O astfel de derogare de la motivarea deciziei în litigiu era motivată – chiar dacă se ia în considerare rolul instanței Uniunii în procedura privind acțiunea în anulare ( 73 ) – întrucât această derogare nu a avut consecințe considerabile asupra corectitudinii juridice a constatărilor la care a ajuns Comisia [existența unui ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE]. În schimb, anularea deciziei în litigiu ar fi fost complet disproporționată în raport cu importanța și cu efectele erorii de calcul constatate.

101.

Într-adevăr, sumele calculate erau foarte apropiate valoric întrucât, după îndreptarea erorii de calcul, câștigul minim la care se putea aștepta autoritatea fiscală slovacă în urma unei posibile proceduri de faliment se situa încă la valoarea de 225,5 milioane SKK. Astfel cum arată Tribunalul, această sumă corectată este „aproape egală” cu suma de 224,3 milioane SKK rambursată în fapt de Frucona autorității fiscale locale în cadrul concordatului preventiv. De asemenea, suma de 225,5 milioane SKK care nu era, în plus, decât o estimare extraordinar de prudentă, era cu 1,2 milioane SKK mai mare decât suma colectată propriu-zis de autoritatea fiscală locală, și anume 224,3 milioane SKK ( 74 ).

102.

Ținând seama de această situație de fapt, Tribunalul a concluzionat în mod întemeiat că nu se poate reține o eroare de apreciere evidentă din partea Comisiei care a considerat că venitul obținut din vânzarea activelor reclamantei în cadrul unei proceduri de faliment, după deducerea costurilor aferente, ar fi fost mai mare decât suma pe care ar fi obținut-o autoritățile slovace prin intermediul unui concordat preventiv ( 75 ).

103.

Ținând seama de puterea de apreciere largă de care dispune Comisia la aprecierea situațiilor economice complexe ( 76 ), Tribunalul nu ar fi putut reține în acest stadiu nicio eroare de apreciere evidentă din partea Comisiei. Prezumția conform căreia un creditor privat rațional în economia de piață ar fi optat mai degrabă pentru o procedură de faliment în care ar fi obținut un venit minim de 225,5 milioane SKK decât pentru achitarea imediată a sumei de 224,3 milioane SKK a fost cel puțin foarte rațională. Spre deosebire de opinia susținută de Frucona, având în vedere împrejurările speciale ale cazului individual pe care Tribunalul le-a examinat în mod exhaustiv ( 77 ), nu era cu siguranță inevitabil ca, din cauza posibilei pierderi de timp cu procedura de faliment, un creditor privat să fi optat mai degrabă pentru achitarea imediată a sumei de 224,3 milioane SKK și să fi renunțat la restul de datorie decât pentru satisfacerea creanței sale din masa credală.

104.

În acest context, trebuie să se amintească și faptul că criteriul facilităților, utilizat în jurisprudență, pe care întreprinderea beneficiară nu le-ar fi obținut „în mod evident” din partea unui creditor privat în condiții similare, nu trebuie înțeles ca un criteriu cantitativ ( 78 ). Dimpotrivă, este suficient că comportamentul prezumat în decizia în litigiu al unui creditor privat (și anume, insistența asupra procedurii de faliment) într-o situație comparabilă, ținând seama de marja de apreciere a Comisiei, poate fi considerat mai probabil decât comportamentul adoptat în final de creditorul public (și anume renunțarea la 65 % din valoarea creanței în cadrul concordatului preventiv). În acest caz, nu sunt impuse cerințe ridicate cu privire la gradul de probabilitate ( 79 ).

105.

Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, prima critică a Frucona din cadrul celui de al doilea motiv de recurs este neîntemeiată.

106.

În final, trebuie să se examineze cea de a doua critică formulată de Frucona în cadrul acestui al doilea motiv de recurs, și anume cea privind denaturarea elementelor de probă.

107.

În principiu, denaturarea elementelor de probă reprezintă o problemă de drept cu care Curtea poate fi sesizată în mod admisibil în cadrul unei proceduri de recurs. Totuși, conform articolului 256 alineatul (1) TFUE, articolului 51 alineatul (1) din Statutul Curții și articolului 112 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții, recurentul care invocă denaturarea elementelor de probă de către Tribunal trebuie să indice cu exactitate care sunt elementele de probă pe care le-a denaturat Tribunalul și să explice care este eroarea de apreciere care, în opinia sa, a condus la denaturarea elementelor de probă de către Tribunal ( 80 ).

108.

Frucona nu a îndeplinit în cererea sa de recurs aceste cerințe ridicate. Dimpotrivă, aceasta a explicat în mod confuz motivul pentru care consideră că nu sunt întemeiate argumentele Tribunalului cu privire la costurile aferente unei proceduri de faliment, la durata unei proceduri de faliment, la presupusa precauție a Comisiei în cadrul aprecierii situației de fapt și cu privire la pretinsa importanță a unui rest de datorie după realizarea procedurii de faliment. Totuși, lipsesc indicații precise cu privire la elementele de probă concrete care ar fi fost denaturate de Tribunal și cu privire la natura exactă a respectivei erori de apreciere. În general, Frucona se limitează ca la finalul fiecărei subsecțiuni din concluziile sale cu privire la cel de al doilea motiv de recurs să afirme, printr-o singură propoziție sau chiar printr-o propoziție incompletă, că Tribunalul s-a întemeiat pe „o denaturare evidentă” sau pe o „apreciere vădit neîntemeiată” a „elementelor de probă existente”.

109.

Ținând seama de aceste împrejurări, considerăm că această critică referitoare la denaturarea elementelor de probă nu a fost invocată în mod admisibil.

110.

Chiar dacă ar fi considerată admisibilă, această critică ar fi în orice caz neîntemeiată.

111.

Recurenta a explicat, pe mai multe pagini, motivele pentru care consideră că nu sunt convingătoare argumentele Tribunalului cu privire la costurile unei proceduri de faliment, la durata unei proceduri de faliment, la presupusa precauție a Comisiei în cadrul aprecierii situației de fapt și cele cu privire la pretinsa importanță a unui rest de datorie după realizarea procedurii de faliment.

112.

Nu poate fi însă vorba despre aceste chestiuni atunci când se pune în discuție problema denaturării elementelor de probă. Într-adevăr, o astfel de denaturare există numai atunci când, fără a recurge la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente este vădit eronată ( 81 ). Cu alte cuvinte, aprecierea elementelor de probă realizată în hotărârea atacată trebuie să fie complet nejustificată, iar eroarea de apreciere a Tribunalului trebuie să fie evidentă. În cazul în care elementele de probă admit mai multe interpretări, astfel cum se întâmplă adesea în cazul situațiilor economice complexe, Tribunalului nu i se poate reproșa că a optat pentru una dintre aceste interpretări, chiar dacă recurentul sau Curtea ar fi preferat o altă interpretare.

113.

Deși, în speță, pot fi susținute opinii diferite cu privire la aspectul dacă sunt convingătoare argumentele Tribunalului privind costurile unei proceduri de faliment, durata unei proceduri de faliment, presupusa precauție a Comisiei în cadrul aprecierii situației de fapt și cele privind pretinsa importanță a unui rest de datorie după realizarea procedurii de faliment, totuși concluziile la care a ajuns Tribunalul pe baza elementelor de probă nu sunt vădit eronate.

114.

Același lucru este valabil și în ceea ce privește problema mult discutată în cadrul procedurilor scrisă și orală în fața Curții cu privire la aspectul dacă Comisia a abordat în cuprinsul deciziei în litigiu chestiunea duratei unei proceduri de faliment. În opinia Tribunalului, „Comisiei nu i se poate reproșa că nu a ținut seama de acest aspect și de poziția reclamantei în această privință” ( 82 ). Dimpotrivă, Frucona subliniază în mod insistent că în cadrul deciziei în litigiu nu este tratată problema privind durata unei proceduri de faliment și că astfel este denaturată viziunea Tribunalului în legătură cu acest aspect.

115.

Această critică este nefondată. Într-adevăr, din decizia în litigiu nu rezultă în mod expres că Comisia a abordat problema duratei procedurii de faliment și nici în ce măsură a luat în considerare această problemă la aplicarea criteriului creditorului privat. Din simplul fapt că în decizie nu este tratat acest aspect nu se poate trage în mod obligatoriu concluzia – contrar opiniei Frucona – că Comisia a omis să abordeze această chestiune. Din acest punct de vedere, decizia în litigiu este susceptibilă de interpretare. De aceea, nu se poate considera că este vădit eronat faptul că Tribunalul – spre deosebire de reclamantă – pornește de la premisa că Comisia a abordat această problemă, precum și punctul de vedere al întreprinderii Frucona cu privire la aceasta. Acest lucru se adeverește cu atât mai mult cu cât considerentele (40) și (54) ale deciziei în litigiu, la care Tribunalul face în mod expres referire ( 83 ), conțin elemente care indică faptul că Comisia a avut cunoștință despre această problemă. Având în vedere împrejurările concrete ale prezentei cauze ( 84 ), există posibilitatea ca Comisia să fi considerat că această problemă nu este relevantă, motiv pentru care în motivarea hotărârii aceasta a omis să facă precizări detaliate cu privire la durata unei posibile proceduri de faliment ( 85 ).

116.

Având în vedere ansamblul considerațiilor anterioare, opinăm că, sub masca unei critici legate de denaturare, Frucona intenționează, în realitate, să determine Curtea să procedeze la o nouă evaluare a faptelor și a elementelor de probă care au fost deja analizate în procedura din prima instanță de către Tribunal. O asemenea modalitate de a proceda nu este însă compatibilă cu natura procedurii de recurs în cadrul căruia, conform articolului 256 alineatul (1) TFUE, Curtea trebuie să se limiteze la analiza chestiunilor de drept ( 86 ).

117.

Având în vedere aceste considerații, critica privind denaturarea elementelor de probă este nu doar inadmisibilă, ci și neîntemeiată.

118.

Având în vedere cele ce precedă, și cel de al doilea motiv de recurs invocat de Frucona trebuie respins în totalitate.

119.

Dacă respinge recursul, astfel cum am sugerat în speță, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată (articolul 122 primul paragraf din Regulamentul de procedură), detaliile rezultând din articolul 69 coroborat cu articolul 118 din Regulamentul de procedură.

120.

Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Frucona a căzut în pretenții, iar Comisia și St. Nicolaus-trade, în calitate de intervenientă, au depus câte o cerere în acest sens, se impune obligarea Frucona la plata cheltuielilor de judecată.

121.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează: