1. 

Prezenta cauză, la originea căreia stă o trimitere preliminară a Oberlandesgericht din Viena, va permite Curții să precizeze modalitățile potrivit cărora consumatorii care încheie contracte la distanță trebuie să primească informațiile prevăzute de dreptul Uniunii și, mai specific, în speță, de Directiva 97/7/CE ( 2 ) (denumită în continuare „directiva”). Directiva prevede, în special, la articolul 5, că, ulterior încheierii unui contract la distanță, consumatorul trebuie să „primească” confirmarea anumitor informații pe un „suport durabil”. Problema invocată de instanța de trimitere este dacă trebuie considerate furnizate consumatorului pe un suport durabil informațiile care sunt disponibile pe site-ul vânzătorului și la care consumatorii pot avea acces prin intermediul unui link prezentat în momentul încheierii contractului.

2.

Directiva 97/7/CE cuprinde o serie de dispoziții minimale ( 3 ) cu scop de protecție a consumatorului în contextul contractelor încheiate la distanță.

3.

Articolul 4 din directivă prevede că, anterior încheierii contractului la distanță, trebuie să se pună la dispoziția consumatorului ( 4 ) o serie de informații care privesc, în special, identitatea furnizorului, caracteristicile bunului sau ale serviciului vândut, prețul, costurile de livrare, modalitățile de plată, existența dreptului de retractare.

4.

Articolul 5 este intitulat „Confirmarea scrisă a informațiilor” și indică unele informații pe care consumatorul trebuie să le primească (din nou) în momentul executării contractului, pe un „suport durabil”. Articolul are următorul cuprins:

„(1)   Consumatorul trebuie să primească, în scris sau pe un alt suport durabil disponibil și la care are acces, confirmarea informațiilor menționate la articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(f), în timp util pe parcursul executării contractului și până la momentul livrării, în cazul bunurilor care nu sunt destinate livrărilor către terți, cu excepția cazului în care aceste informații au fost deja furnizate consumatorului înainte de încheierea contractului, în scris sau pe un alt suport durabil disponibil și la care acesta are acces.

[...]

(2)   Alineatul (1) nu se aplică serviciilor a căror executare este realizată cu ajutorul unui mijloc de comunicare la distanță, atunci când aceste servicii sunt furnizate o singură dată și sunt facturate de operatorul mijlocului de comunicare la distanță. Cu toate acestea, consumatorul trebuie să aibă posibilitatea, în toate cazurile, să cunoască adresa geografică a sediului furnizorului la care consumatorul își poate prezenta reclamațiile.”

5.

Directiva nu cuprinde o definiție a „suportului durabil”. Totuși, noțiunea a fost definită de legiuitorul Uniunii în alte acte normative ( 5 ). Le vom indica în continuare pe cele mai importante.

6.

În sensul articolului 2 litera (f) din Directiva 2002/65/CE ( 6 ), suport durabil înseamnă „orice instrument care permite consumatorului să stocheze informații care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referințe ulterioare pentru o perioadă adecvată, în vederea informării, și care permite reproducerea neschimbată a informațiilor stocate”.

7.

Potrivit articolului 2 punctul 12 din Directiva 2002/92/CE ( 7 ), suport durabil înseamnă „orice instrument cu ajutorul căruia clientul poate stoca informațiile care îi sunt adresate personal, astfel încât acestea să poată fi consultate ulterior pe durata unei perioade adaptate scopului acestor informații și care permite reproducerea fidelă a informațiilor stocate”. Aceeași dispoziție prevede, în plus, la paragraful următor, că, „în special, noțiunea de suport durabil include dischetele, CD-ROM-urile, DVD-urile și unitatea de hard-disk a calculatoarelor personale pe care se salvează poșta electronică, dar exclude siturile de Internet, cu excepția cazului în care astfel de situri îndeplinesc criteriile specificate la primul paragraf”.

8.

În fine, noua Directivă 2011/83/UE ( 8 ), care va înlocui în viitor și Directiva 97/7/CE, definește la articolul 2 punctul 10 suportul durabil drept „orice instrument care permite consumatorului sau comerciantului să stocheze informații care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referințe ulterioare pentru o perioadă adecvată în vederea informării și care permite reproducerea neschimbată a informațiilor stocate”. Aceeași directivă, în considerentul (23), arată că suporturile durabile „ar trebui să îi permită consumatorului să stocheze informațiile atât timp cât este necesar în scopul protejării intereselor proprii” și că „[p]rintre suporturile durabile ar trebui să se numere, în special, hârtia, stickurile de memorie USB, CD-ROM-urile, DVD-urile, cardurile de memorie sau discurile dure ale computerelor, precum și e-mailurile”.

9.

Societatea Content Services administrează site-ul internet opendownload.de, în limba germană. Acest site este accesibil și utilizatorilor de internet localizați în Austria, care îi pot folosi serviciile. Prin intermediul acestui site este posibilă descărcarea de software gratuit sau versiuni demonstrative ale unor programe software cu plată. Pe de altă parte, rezultă din dosar că serverul societății nu găzduiește fișierele care trebuie descărcate, ci se limitează la trimiterea utilizatorilor la site-urile oficiale ale producătorilor programelor. Cu alte cuvinte, site-ul opendownload.de este o colecție de linkuri la programe disponibile liber pe internet.

10.

În scopul de a putea utiliza site-ul și deci de a descărca diferitele programe prin accesarea linkurilor prezente pe opendownload.de, este necesară încheierea unui abonament, care, la momentul faptelor din acțiunea principală, costa 96 EUR/an. Încheierea contractului se desfășoară online, prin completarea de către client a unui formular pe pagina de web interactivă unde acesta declară, bifând într-o căsuță, că acceptă condițiile generale contractuale și că renunță la dreptul de retractare. Informațiile prevăzute la articolele 4 și 5 din directivă, în special cele referitoare la dreptul de retractare, nu sunt afișate direct clientului, care poate totuși să le vizualizeze efectuând click pe un link prezent pe pagina de încheiere a contractului.

11.

Ulterior încheierii contractului pe site, clientul primește un mesaj prin e-mail, în care sunt cuprinse un nume de utilizator și o parolă pentru utilizarea site-ului opendownload.de. În mesaj nu este cuprinsă nicio indicație, în special referitoare la dreptul de retractare. În continuare, clientul primește o factură în care i se solicită plata sumei de 96 EUR și i se amintește că a renunțat la dreptul de retractare.

12.

Procedura principală a fost inițiată de Bundesarbeitskammer, organism cu atribuții de protecție a consumatorilor: aceasta consideră că conduita comercială a Content Services este nelegală întrucât încalcă mai multe norme din dreptul Uniunii și din dreptul național privind protecția consumatorilor.

13.

Content Services, care a căzut în pretenții în prima instanță, a atacat prima decizie menționată la instanța de trimitere. Considerând necesară pentru soluționarea litigiului pronunțarea Curții cu privire la domeniul de aplicare al articolului 5 din directivă, instanța menționată a suspendat procedura și a formulat următoarea întrebare preliminară:

„În ceea ce privește cerința prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din Directiva privind contractele la distanță, în temeiul căruia un consumator trebuie să primească pe un suport durabil disponibil și la care are acces confirmarea informațiilor menționate în aceasta, cu excepția cazului în care informațiile respective au fost furnizate deja consumatorului la încheierea contractului, pe un alt suport durabil disponibil și la care are acces, este suficient ca aceste informații să fie puse la dispoziția consumatorului printr-un hiperlink pe site-ul internet al operatorului economic, care se află într-un text pe care consumatorul trebuie să îl marcheze prin bifare ca fiind citit pentru ca să poată încheia un raport contractual?”

14.

Acțiunea principală este deosebită din multe puncte de vedere, chiar dacă nu este izolată. În special, în țările de limbă germană, presa prezintă frecvent situații în care utilizatorii de internet care caută programe cu acces liber le descarcă de pe site-uri precum cel pe care îl administrează Content Services și încheie contracte de abonament fără să își dea seama de aceasta. În Austria și mai ales în Germania, în litigiile legate de astfel de situații, s-au pronunțat deja o serie de decizii.

15.

Aspectele juridice invocate în prezenta cauză sunt, în ansamblu, numeroase și interesante ( 9 ). Obiectul trimiterii preliminare este însă relativ restrâns, dat fiind că vizează numai modalitățile de transmitere a informațiilor către client în conformitate cu articolul 5 din directivă: în consecință, ne vom limita observațiile la acest aspect specific.

16.

Pe de altă parte, subliniem că prin întrebarea preliminară nu se solicită Curții să definească exact ce ar fi în general un „suport durabil”, ci doar să stabilească dacă o practică comercială precum cea a Content Services respectă condițiile impuse de directivă în ceea ce privește obligația de a furniza anumite informații pe un suport durabil. Cu alte cuvinte, nu se solicită Curții să formuleze o definiție exhaustivă a noțiunii, ci numai să stabilească dacă punerea la dispoziție a informațiilor pe o pagină de internet care se poate accesa prin intermediul unui link afișat consumatorului anterior încheierii contractului constituie sau nu constituie o furnizare de informații pe suport durabil.

17.

Chiar dacă ideea de a da o definiție exhaustivă noțiunii „suport durabil” poate fi interesantă, considerăm că trebuie urmată perspectiva „minimalistă” sugerată implicit de instanța de trimitere: mai degrabă, decât să se formuleze o definiție generală și detaliată, este de dorit să ne limităm la a declara dacă, în împrejurări precum cele din speță, condițiile care permit să se concluzioneze în sensul existenței unui suport durabil sunt sau nu sunt respectate. Mai exact, este posibil să se dea o definiție generală, însă aceasta trebuie formulată în termeni abstracți, fără a intra în detalii privind modalitățile tehnologice în care poate fi realizat un suport durabil. Astfel, trebuie reținut că, într-un domeniu precum cel al noilor tehnologii, impunerea unor obligații prea restrictive poate avea efecte negative și, până la urmă, poate prejudicia chiar consumatorul. Aspectul important este ca modalitățile tehnologice puse în aplicare pentru realizarea unei activități determinate (spre exemplu, pentru încheierea unui contract sau pentru furnizarea anumitor informații consumatorului) respectă indicațiile prevăzute de directivă. În schimb, nu este oportun să se indice anticipat care pot fi modalitățile respective, întrucât, în timp scurt, progresele tehnologiei pot introduce modalități noi, care nu pot fi imaginate astăzi, dar care, în practică, pot îndeplini chiar în mai mare măsură condițiile stabilite de legiuitor.

18.

Nu se contestă că Content Services nu a furnizat clienților, ulterior încheierii contractului, nicio confirmare specifică în care să fie incluse toate informațiile, în conformitate cu articolul 5 din directivă. Potrivit acestei societăți, totuși, o astfel de confirmare nu era necesară, în măsura în care modalitățile potrivit cărora informațiile au fost puse la dispoziția clienților în conformitate cu articolul 4 respectă și caracteristicile impuse la articolul 5, în special pe cea potrivit căreia trebuie primite de client pe un „suport durabil”: în acest caz, astfel cum se prevede chiar la articolul 5, nu este necesară o confirmare ulterioară a informațiilor.

19.

Astfel cum am prezentat în descrierea faptelor, pentru încheierea contractelor, clienții potențiali trebuie să declare explicit, prin bifarea unei căsuțe prevăzute în acest scop, că renunță la dreptul de retractare și că acceptă condițiile generale. Condițiile generale, reglementarea aplicabilă dreptului de retractare și nota de informare privind tratamentul datelor personale nu erau afișate propriu-zis pe pagină, ci puteau fi vizualizate după efectuarea unui click pe un link aflat lângă căsuța care trebuia bifată pentru a confirma acceptarea.

20.

Nu se contestă că informațiile cuprinse pe paginile web la care putea avea acces potențialul client, anterior încheierii contractului, efectuând click pe linkurile prezente pe pagina pe care se încheia contractul, cuprindeau toate informațiile prevăzute la articolele 4 și 5 din directivă. Instanța de trimitere se pare că pornește de la premisa că această modalitate de prezentare a informațiilor ar fi suficientă pentru a respecta cerințele prevăzute la articolul 4, însă se întreabă dacă este suficientă și în raport cu articolul 5.

21.

Potrivit Content Services, răspunsul trebuie să fie afirmativ. Punerea la dispoziția clienților a unor informații pe o pagină de internet la care clienții pot avea chiar ei acces ar fi în special suficientă pentru a considera că aceste informații sunt furnizate pe un suport durabil, în conformitate cu articolul 5. În schimb, potrivit Bundesarbeitskammer, Comisiei și majorității guvernelor care au prezentat observații, simpla punere la dispoziția clientului a informațiilor prin intermediul accesării unui link cu ocazia încheierii unui contract nu este suficientă pentru îndeplinirea condițiilor impuse la articolul citat anterior.

22.

Anticipăm de la bun început că abordarea propusă de Content Services nu poate fi primită: modalitățile potrivit cărora punerea la dispoziție a informațiilor nu sunt conforme cu cerințele de la articolul 5 din directivă. Vom arăta în continuare motivele pentru aceasta.

23.

În general, directiva impune ca furnizarea către client a informațiilor, în sensul articolului 5 din aceasta, posedă două caracteristici fundamentale.

24.

În primul rând, clientul trebuie să „primească” informațiile. Aceasta presupune, în special, ca informațiile să îi fie transmise fără ca el să aibă un rol activ de vreo natură pentru a le obține. Trebuie să se observe de asemenea, în această privință, că în majoritatea versiunilor lingvistice ale directivei această idee este subliniată prin distincția care se face între informațiile vizate la articolul 4 – care trebuie numai „puse la dispoziția” clientului potențial ( 10 ) – și cele prevăzute la articolul 5, pe care, în schimb, trebuie să le „primească” ( 11 ). Versiunea italiană a directivei, care vorbește despre informațiile care trebuie „primite” în ambele dispoziții, este, din această perspectivă, izolată, deși confirmă, la rândul ei, că informațiile vizate la articolul 5 trebuie furnizate clientului, iar nu numai puse la dispoziția lui.

25.

Obiectivul normei este clar: directiva impune intrarea consumatorului în posesia unor informații esențiale pentru exercitarea drepturilor sale, în mod automat, fără a trebui să facă ceva în acest scop. În caz contrar, numeroși consumatori, în special cei mai puțin informați, nu ar dispune decât de un nivel de protecție inferior, întrucât nu sunt neapărat în măsură să identifice, la nevoie, informațiile respective.

26.

În al doilea rând, clientul trebuie să dobândească controlul asupra informațiilor care îi sunt furnizate în conformitate cu articolul 5. În opinia noastră, acesta este obiectivul obligației de a furniza informațiile pe un „suport durabil”. Astfel, în cazul în care informațiile erau comunicate clientului sub o formă efemeră, este evident că nivelul de protecție recunoscut consumatorului de directivă ar fi redus în mod semnificativ. Numai în cazul în care informațiile rămân la dispoziția acestuia potrivit unor modalități fiabile și pentru o perioadă adaptată clientul poate, dacă este necesar, să le utilizeze pentru a-și exercita drepturile.

27.

Definițiile noțiunii „suport durabil” cuprinse în celelalte directive pe care le-am citat mai sus confirmă că protecția consumatorului este obiectivul cerinței unui suport durabil. În definițiile menționate, într-adevăr, astfel cum s-a putut vedea, elementul esențial este posibilitatea consumatorului de a conserva, de a recupera și de a reproduce informațiile pentru o perioadă adecvată.

28.

În plus, astfel cum a evidențiat chiar jurisprudența Curții, protecția consumatorilor este unul dintre pilonii directivei. În special, dreptul de retractare constituie unul dintre elementele esențiale prin care este asigurată această protecție, iar directiva are drept obiectiv garantarea caracterului efectiv al acestui drept al consumatorului ( 12 ).

29.

În consecință, trebuie să se verifice dacă, în speță, informațiile prevăzute la articolul 5 din directivă au fost furnizate clientului în conformitate cu cele două condiții pe care le-am indicat. În cele ce urmează, vom examina separat respectarea fiecăreia dintre ele.

30.

Astfel cum am arătat în cele de mai sus, în scopul respectării articolului 5, este obligatoriu ca informațiile să fie „primite” de client, respectiv ca acesta să intre în posesia lor fără a trebui să ia măsuri în acest sens.

31.

În această privință, considerăm că a impune chiar clientului, pentru a putea vizualiza informațiile necesare, obligația de a efectua click pe un link prezent pe pagina de web destinată încheierii contractului nu îndeplinește în întregime condițiile prevăzute la articolul 5. Astfel, chiar dacă operațiunea care constă în efectuarea unui click pe un link nu prezintă, în principiu, nicio dificultate deosebită, totuși presupune o acțiune voluntară a consumatorului și, în consecință, impune un rol „activ” al acestuia. Dimpotrivă, astfel cum am arătat, rațiunea articolului 5 este tocmai de a transmite anumite informații consumatorului chiar și în lipsa oricărei acțiuni specifice a acestuia (evident, cu excepția celei care determină chiar încheierea contractului).

32.

Trebuie să se țină seama și că, în cadrul comerțului electronic, furnizarea către client a informațiilor prevăzute la articolul 5 din directivă fără vreo contribuție specială a acestuia nu prezintă în general nicio dificultate. În plus, trimiterea chiar de Content Services, ulterior încheierii contractului, a unui e-mail către clienți care cuprinde, între altele, confirmarea încheierii contractului și elementele necesare pentru conectarea la site (numele de utilizator și parola) este, în opinia noastră, foarte semnificativă. Este evident, de exemplu, că inserarea în e-mailul respectiv și a informațiilor prevăzute la articolul 5 nu ar prezenta nicio dificultate de ordin tehnic.

33.

A permite operatorilor de comerț electronic să impună propriilor clienți efectuarea anumitor operațiuni pentru a avea acces la informațiile vizate la articolul 5 din directivă, fie că este vorba despre simpla accesare a unui link afișat în momentul încheierii contractului, ar risca să permită posibile abuzuri. Astfel, este clar că, deși faptul de a efectua click pe un link este o operațiune absolut banală, la îndemâna oricărui utilizator de internet, nu toți utilizatorii de internet sunt în măsură să își dea seama, cu ocazia încheierii contractului, că este necesar să efectueze click pe un link în scopul de a putea să își protejeze mai bine drepturile în viitor, dacă va fi necesar.

34.

În consecință, în speță, lipsește prima dintre cele două condiții necesare pentru asigurarea respectării articolului 5: consumatorul nu a „primit” informațiile prevăzute. Acest element ar fi suficient pentru a răspunde în mod util instanței de trimitere. Cu toate acestea, în scopul exhaustivității, vom examina și cealaltă dintre cele două condiții stabilite prin dispoziția citată anterior.

35.

Cea de a doua cerință impusă la articolul 5 este, astfel cum s-a văzut, legată de noțiunea „suport durabil”: obligația de furnizare a informațiilor pe un suport durabil îndeplinește cerința de a furniza consumatorului informațiile într-un mod care îi permite să le utilizeze, dacă este cazul, în vederea exercitării propriilor drepturi.

36.

Astfel cum am arătat, legiuitorul a prezentat, în alte acte normative, definiții ale noțiunii „suport durabil”, care, deși nu sunt aplicabile automat aici, pot cu certitudine să fie utile. Astfel, nu există niciun motiv pentru a se considera că ar trimite la o noțiune diferită de cea utilizată în Directiva 97/7/CE ( 13 ).

37.

În special, aceste definiții pun în evidență anumite principii-cheie, în special posibilitatea clientului a) de a stoca sau, în orice caz, de a păstra informațiile b) de a avea acces la informații, într-o formă neschimbată, pentru o perioadă „adecvată” și c) de a le reproduce identic.

38.

În consecință, se pune problema de a indica dacă un site internet poate – și, în caz afirmativ, în ce condiții – să constituie un „suport durabil” în sensul directivei. Astfel cum s-a văzut, într-adevăr, Content Services nu pune informațiile la dispoziția clienților săi decât pe o pagină a site-ului opendownload.de.

39.

Curtea de Justiție nu a avut încă ocazia să se pronunțe cu privire la noțiunea „suport durabil”. Cu toate acestea, problema a fost abordată recent de Curtea AELS, care s-a pronunțat asupra ei într-o hotărâre din ianuarie 2010 ( 14 ). În această hotărâre, Curtea AELS a afirmat că, în principiu, și un site web poate fi un suport durabil, cu condiția să fie respectate trei condiții cumulative. În primul rând, site-ul trebuie că permită consumatorului să păstreze informațiile primite. În al doilea rând, această păstrare trebuie garantată pentru o perioadă suficient de îndelungată: nu se poate indica în mod general care ar trebui să fie durata păstrării, aceasta trebuind stabilită de la caz la caz. În cele din urmă, în vederea protejării clientului, trebuie să se garanteze că persoana care a furnizat informațiile nu le poate modifica.

40.

În opinia noastră, considerațiile realizate de Curtea AELS în hotărârea sus-vizată pot fi aplicate în speță.

41.

Este clar că nu se poate exclude, în principiu, ca și o pagină de web să poată respecta condițiile necesare pentru a fi considerată un suport durabil în sensul directivei. Astfel cum s-a văzut în cele de mai sus, definiția unui suport durabil enunțată în Directiva 2002/92/CE prevede, spre exemplu, în mod explicit că, dacă respectă condițiile indicate chiar în definiție, un site internet poate fi calificat drept suport durabil chiar dacă nu există nicio prezumție de conformitate cu cerințele dispoziției în favoarea site-urilor internet, spre deosebire de situația CD-ROM-urilor, a DVD-urilor și a e-mailurilor. În consecință, trebuie să se verifice în fiecare caz concret dacă site-ul internet posedă sau nu posedă caracteristicile necesare.

42.

Aceste caracteristici sunt cele care, astfel cum am arătat mai sus, permit să se verifice dacă informațiile sunt plasate sub controlul clientului și nu mai sunt plasate sub controlul persoanei care le furnizează. Astfel cum a arătat în mod justificat Curtea AELS, aceasta presupune posibilitatea clientului de a păstra informațiile o perioadă suficient de îndelungată pentru a-și putea exercita drepturile și imposibilitatea furnizorului de a le modifica.

43.

Modalitățile tehnice potrivit cărora această situație poate avea loc eventual trebuie apreciate de la caz la caz și nu revine, cu certitudine, Curții sarcina de a le indica. Cu toate acestea, un site internet obișnuit, precum cel folosit de Content Services pentru furnizarea informațiilor către clienții săi, nu îndeplinește condițiile menționate. Astfel, chiar prin natura sa, un site internet obișnuit nu este plasat sub controlul celui care îl consultă, ci sub al celui care îl face public, care îl poate modifica sau îndepărta oricând. Posibilitatea consumatorului de a imprima sau de a salva pagina anterior modificării nu schimbă situația: în acest caz, astfel, suportul durabil (versiunea imprimată sau salvată a paginii) ar fi realizat de consumator, iar nu de vânzător, astfel cum prevede, dimpotrivă, directiva.

44.

În consecință, site-ul societății Content Services nu respectă condițiile de la articolul 5 din directivă, nici în ceea ce privește natura suportului pe care sunt furnizate consumatorului informațiile.

45.

Pe de altă parte, anterior formulării concluziei, trebuie să remarcăm că, deși nu se poate exclude, în general, posibilitatea ca un site internet să constituie un „suport durabil” în sensul directivei, este problematică determinarea modalităților în care informațiile cuprinse pe un site internet ar putea fi „primite” de consumator, după cum se prevede la articolul 5. Astfel, s-a observat în cele de mai sus că această dispoziție impune furnizarea informațiilor către client fără ca acesta să trebuiască să desfășoare vreo activitate în acest scop. Trebuie să se verifice cu atenție conformitatea cu directiva a practicii unui vânzător care trimite clientului, ulterior încheierii unui contract, un e-mail care include un link la un site internet care cuprinde informațiile necesare: în acest caz, admițând chiar că un site internet este „un suport durabil”, accesul la informații ar fi condiționat de o acțiune a consumatorului (efectuarea unui click pe un link ce i-a fost trimis). Indiferent de evaluarea juridică a unei astfel de situații, reiese că este mult mai simplu și în conformitate cu spiritul directivei ca informațiile să se includă direct în textul e-mailului ( 15 ). Aceasta este situația, repetăm, chiar dacă nu se poate exclude a priori că este posibil să se determine modalitățile specifice potrivit cărora informațiile furnizate pe un site internet pot respecta cele două condiții prevăzute la articolul 5 din directivă.

46.

Pentru a sintetiza observațiile de până aici, în cauza principală, modalitățile de prezentare a informațiilor către client nu respectă condițiile vizate la articolul 5 din directivă. În special, faptul că informațiile nu sunt furnizate clientului decât pe o pagină de internet, care se poate vizualiza după accesarea unui link afișat în momentul încheierii contractului, exclude atât „primirea” de către client a informațiilor, cât și faptul că acestea îi sunt furnizate pe un „suport durabil”.

47.

În lumina considerațiilor expuse, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Oberlandesgericht Wien astfel:

„Nu îndeplinește cerințele impuse la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță punerea la dispoziție a informațiilor stabilite prin norma citată anterior pe o pagină de web pe care clientul o poate accesa prin intermediul unei legături de hipertext (link) care îi este afișată în momentul încheierii contractului.”