COMUNICARE A COMISIEI

Orientări privind strategiile și planurile de adaptare ale statelor membre

(2023/C 264/01)

Cuprins

Introducere

2

Principalele caracteristici ale politicii de adaptare

3

Etape-cheie în elaborarea sau actualizarea strategiilor/planurilor de adaptare

4

Etapa 1:

stabilirea cadrului instituțional și asigurarea implicării părților interesate

4

Etapa 2:

efectuarea de evaluări ale riscurilor și vulnerabilităților legate de schimbările climatice

9

Etapa 3:

identificarea și ierarhizarea opțiunilor de adaptare

15

Etapa 4:

elaborarea unui plan de acțiune și punerea în aplicare a acțiunilor de adaptare

17

Etapa 5:

monitorizare și evaluare

19

Anexa I

Exemplu de model de strategie de adaptare

23

Anexa II

Noi domenii ale politicii de adaptare

27

Reziliență justă

27

Adaptare inadecvată

27

Soluțiile bazate pe natură

29

Teste de rezistență în domeniul climei

30

Introducere

După cum se poate observa din evenimentele extreme recente – incendii forestiere, secete, inundații și valuri de căldură mortale – care au avut loc atât în Europa, cât și în lume, consecințele schimbărilor climatice ne afectează societățile mai mult și mai rapid comparativ cu previziunile oamenilor de știință. Creșterea numărului de fenomene meteorologice extreme și de dezastre naturale are un impact tot mai mare asupra sănătății fizice și mintale a oamenilor, asupra restului naturii și asupra activelor economice. În cel de-al șaselea raport de evaluare al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) (1) se afirmă că „adaptarea globală este predominant lentă, compartimentată și progresivă” și „chiar și în condițiile în care reducerile de emisii sunt suficiente pentru a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris, va fi necesară o adaptare transformațională” (2).

Din păcate, aceste evenimente, precum și raportul IPCC au evidențiat, de asemenea, lipsa de pregătire și disproporția dintre amenințările climatice și mecanismele și structurile de răspuns existente. Deși există incertitudini în ceea ce privește estimarea riscurilor climatice viitoare, modul în care arată finalul jocului din punctul de vedere al temperaturii până în 2100 – bine, rău sau urât – nu schimbă cu adevărat opțiunile cu care se confruntă în prezent elaborarea politicilor de adaptare la schimbările climatice. Pentru a spori gradul de pregătire a societății în perspectiva intensificării efectelor schimbărilor climatice, este clar că sectorul public trebuie să aibă un rol și mai important în reziliența la schimbările climatice și în realizarea investițiilor durabile care sunt necesare. De asemenea, este necesar să se dezvolte și să se stabilească în continuare condițiile de reglementare și capacitățile de planificare adecvate, astfel încât diferiții actori și diferitele piețe să le poată urma cu încredere și certitudine și să își canalizeze investițiile către reziliență.

Strategia europeană de adaptare din 2013 a încurajat toate statele membre ale UE să adopte strategii de adaptare cuprinzătoare. De asemenea, Comisia a publicat orientări privind elaborarea de strategii de adaptare pentru a ajuta statele membre ale UE să își pregătească strategiile de adaptare. Între 2013 și 2018, numărul statelor membre ale UE cu strategii de adaptare a crescut considerabil de la 15 la 25, iar până în 2020 toate statele membre ale UE își pregătiseră strategiile. Totuși, acestea variază foarte mult în ceea ce privește domeniul de aplicare, rezultatele și metoda de execuție.

Regulamentul privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice din 2018 abordează adaptarea la schimbările climatice în două moduri. În primul rând, sunt stabilite obligațiile actuale de raportare pentru statele membre ale UE în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice. În al doilea rând, se prevede că fiecare stat membru al UE trebuie să stabilească în planul său național integrat privind energia și clima, după caz, alte obiective și ținte, inclusiv, printre alte dimensiuni, obiective de adaptare.

Pentru a răspunde evoluției situației și schimbărilor structurale persistente, noua strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice (2021) a subliniat un nivel mai ridicat de ambiție și a fost extinsă pentru a acoperi noi domenii și priorități pentru a contribui la parcursul UE către reziliența la schimbările climatice, solicitând o revizuire a Orientărilor din 2013 privind dezvoltarea strategiilor de adaptare.

De asemenea, în iulie 2021, a intrat în vigoare Legea europeană a climei . În timp ce, anterior, obligațiile prevăzute în Regulamentul privind guvernanța în ceea ce privește adaptarea erau mai degrabă de natură procedurală, Legea climei a stabilit o „îndatorire” de adaptare. Mai precis, aceasta a stabilit cerința de a asigura progrese continue în ceea ce privește consolidarea capacității de adaptare, consolidarea rezilienței și reducerea vulnerabilității la schimbările climatice, în conformitate cu articolul 7 din Acordul de la Paris. Legea climei conține dispoziții privind strategiile și planurile naționale de adaptare (alături de nivelul Uniunii) și exprimă așteptările în ceea ce privește calitatea unei politici de adaptare și rezultatele acesteia. Aceasta impune Comisiei să evalueze periodic coerența măsurilor naționale relevante cu progresele înregistrate în materie de adaptare și să emită recomandări în cazul în care constată că măsurile luate de un stat membru al UE sunt incompatibile cu asigurarea progreselor în ceea ce privește consolidarea capacității de adaptare, consolidarea rezilienței și reducerea vulnerabilității la schimbările climatice.

În conformitate cu aceste dispoziții, scopul prezentelor orientări este:

—

să ofere sprijin statelor membre ale UE în ceea ce privește revizuirea strategiilor proprii de adaptare și elaborarea/revizuirea planurilor proprii de adaptare pentru a răspunde provocărilor legate de adaptare cu care se confruntă, ținând seama de diferențele dintre structurile lor administrative și de căile de planificare a adaptării pe care le-au adoptat deja;

—

să evidențieze principalele caracteristici care sunt esențiale pentru asigurarea unei politici și a unor rezultate de calitate în materie de adaptare. Întrucât impactul schimbărilor climatice necesită un răspuns mai sistemic și mai urgent, strategiile și planurile de adaptare care nu integrează toate domeniile de politică și nu sunt integrate în procesul decizional la toate nivelurile nu mai constituie mijloace suficiente pentru a realiza acest lucru. Prin urmare, principiile se aplică cadrului național general de politică de adaptare, în timp ce strategiile și planurile de adaptare sprijină obținerea unor rezultate bune în materie de adaptare;

—	să ofere un exemplu de model cu o structură a strategiei care să faciliteze accesul și compararea acestor strategii și să asigure o imagine de ansamblu comparabilă a stadiului de pregătire și a acțiunilor planificate la nivelul UE;

—	să consolideze politica de adaptare cu noi domenii.

Pe lângă aceste orientări, instrumentul de sprijin pentru adaptare (AST), dezvoltat și întreținut de Agenția Europeană de Mediu (AEM), oferă o mai mare profunzime a detaliilor și exemple bune de principii, procese și opțiuni de punere în aplicare pentru a depăși sfera acoperită de orientări.

Căi concrete de adaptare și demonstrații ale soluțiilor transformatoare sunt, de asemenea, dezvoltate împreună cu autoritățile regionale din întreaga Europă prin intermediul misiunii Orizont Europa privind adaptarea la schimbările climatice, lansată în septembrie 2021.

Principalele caracteristici ale politicii de adaptare

Sunt necesare strategii și planuri solide de adaptare pentru a se asigura că pregătirea societală, politică și economică avansează constant (în conformitate cu Legea europeană a climei) și urmărește să fie cu un pas înaintea crizei climatice (justificarea practică finală). Acestea fiind spuse, reușita punerii în aplicare a strategiilor și a planurilor este determinată de angajamentul părților interesate și de resursele de care dispun. Următoarele caracteristici sunt esențiale pentru (re)elaborarea unor strategii și planuri de adaptare solide, susținute de un cadru juridic favorabil, și pentru elaborarea unei politici de adaptare de înaltă calitate.

Unele dintre aceste caracteristici reprezintă elementele fundamentale ale politicii de adaptare, în timp ce altele se referă mai mult la procese și mijloace. Împreună, acestea reprezintă un set de condiții prealabile necesare pentru a obține un rezultat de înaltă calitate în materie de adaptare, cu un răspuns mai amplu, mai rapid și mai sistemic la schimbările climatice.

Ce (elemente fundamentale)

1.

Cadre juridice care stabilesc „îndatorirea de adaptare” la nivel național, inclusiv obiective de adaptare (sectoriale) obligatorii și actualizate periodic pentru a măsura progresele generale în ceea ce privește consolidarea rezilienței la impactul schimbărilor climatice.

2.

Instituirea de strategii și planuri de adaptare actualizate periodic, care definesc politica generală de adaptare și punerea sa în aplicare la nivel strategic și operațional (în conformitate cu obiectivele de adaptare de la punctul 1 de mai sus).

3.

Prioritățile politicii de adaptare, identificând sectoarele sau domeniile care urmează să fie implicate și acoperite de planificarea adaptării și efectele sau riscurile care trebuie abordate în planificarea adaptării. Prioritățile ar trebui stabilite ținând cont de ordinea țintelor și a obiectivelor, urmate de căi clare de adaptare care să stabilească procesul de realizare a acestora prin succesiunea de opțiuni și acțiuni (reflectate în strategiile și planurile de adaptare de la punctul 2).

4.

Evaluări solide și actualizate periodic ale impactului schimbărilor climatice și ale vulnerabilității, bazate pe cele mai recente date științifice în domeniul climei, pentru a identifica populațiile, infrastructura (activele) și sectoarele (activitățile) esențiale deosebit de vulnerabile la schimbările climatice, stabilind direcția strategică generală a politicii de adaptare și informând în permanență factorii de decizie (incluse la punctele 1, 2 și 3).

5.

Testul de rezistență a infrastructurii și sistemelor (critice) ca o contribuție esențială la evaluările riscurilor legate de schimbările climatice (inclusă la punctul 4).

Cum (procese și mijloace)

6.

Personal și resurse financiare suficiente și competente în toate instituțiile și departamentele administrative conexe pentru coordonarea activităților și punerea în aplicare a acțiunilor la toate nivelurile de guvernanță (național, regional, local).

7.

Implicarea tuturor părților interesate relevante (sectorul privat, ONG-uri, anumite comunități etc.) care sunt deosebit de expuse/vulnerabile și/sau care dețin cunoștințe/resurse/capacități pentru a încuraja și/sau a pune în aplicare măsurile de adaptare.

8.

Coordonarea și integrarea pe mai multe niveluri, atât pe orizontală (de exemplu, la nivelul ministerelor), cât și pe verticală (de exemplu, cu alte niveluri ale administrației publice), atunci când se planifică și se pun în aplicare acțiuni de adaptare.

9.

Monitorizarea și evaluarea continuă a punerii în aplicare a măsurilor de adaptare care să acopere procesele, precum și efectele și rezultatele și să dispună de instrumentele necesare. Infrastructura pentru monitorizarea rezultatelor adaptării poate avea sinergii importante cu alerta timpurie.

Etape-cheie în elaborarea sau actualizarea strategiilor/planurilor de adaptare

Figura 1

Prezentare generală a etapelor pregătitoare ale elaborării sau actualizării strategiei/planului de adaptare

Sursă:

Comisia Europeană.

Etapele principale ale elaborării sau actualizării strategiilor și planurilor de adaptare sunt rezumate în figura 1, înaintea secțiunilor mai detaliate de mai jos.

Etapa 1:     stabilirea cadrului instituțional și asigurarea implicării părților interesate

Etapa 1 din orientări va contribui la: — pregătirea procesului pentru strategiile de adaptare la schimbările climatice; — constituirea de cadre instituționale care să implice părțile interesate relevante; — implicarea administrațiilor subnaționale; — mobilizarea resurselor pentru adaptarea la schimbările climatice; — comunicarea necesității de adaptare; — includerea politicii privind clima în politicile sectoriale (integrare).

Consolidarea ambiției și a eficacității politicilor, strategiilor și planurilor de adaptare la schimbările climatice este esențială, având în vedere impactul tot mai mare al schimbărilor climatice în întreaga Uniune Europeană (UE).

Prima etapă a consolidării ambiției ar putea fi adoptarea unui cadru juridic („Legea climei”) pentru ca politica națională în domeniul climei să stabilească obiective de adaptare obligatorii și actualizate prin care să se măsoare progresele generale înregistrate în ceea ce privește consolidarea rezilienței. Legislația națională în domeniul climei poate oferi, de asemenea, un sprijin suplimentar cadrelor de politică de adaptare stabilite în strategiile și în planurile de adaptare.

Pentru a sprijini obținerea unor rezultate bune în materie de adaptare, strategiile și planurile trebuie actualizate periodic (3). De asemenea, în aceste documente este necesar să se pună un accent mai mare pe includerea adaptării la schimbările climatice în alte politici din sectoarele relevante, denumită și „integrare” (4), punând în același timp mai clar accentul pe rezultatele directe ale eforturilor de adaptare.

Prin urmare, implicarea tuturor nivelurilor de guvernare și a societății civile este esențială pentru elaborarea unei strategii și/sau a unui plan eficace de adaptare la schimbările climatice. Pentru elaborarea, coordonarea și punerea în aplicare a strategiilor și planurilor de adaptare, este esențial să se dispună de personal calificat, de instrumente tehnice și de resurse financiare suficiente în toate componentele instituțiilor și departamentelor administrative conexe de la toate nivelurile de guvernanță (național, regional, local).

Asigurarea coordonării între statele membre ale UE învecinate este esențială pentru măsuri de adaptare eficace în zonele de frontieră, în care expunerea la riscuri nu este limitată doar la o parte a frontierei, ci afectează ambele state membre ale UE învecinate. Din acest motiv, măsurile de adaptare în regiunile de frontieră pot fi eficace numai atunci când sunt instituite în comun.

Etapa 1.a:   obținerea de sprijin la nivel înalt

Sprijinul politic la nivel înalt, și anume din partea cabinetului prim-ministrului, este un factor semnificativ care contribuie la mobilizarea și implicarea actorilor guvernamentali și ai societății civile în integrarea adaptării la schimbările climatice. Acesta asigură, de asemenea, un angajament la nivel înalt și pe termen lung față de politicile, strategiile și planurile de adaptare.

Etapa 1.b:   instituirea procesului

—   Instituirea unui grup operativ interdepartamental național pentru adaptare

Strategiile de adaptare sunt instrumente esențiale pentru îmbunătățirea gradului de pregătire a societății împotriva efectelor inevitabile ale schimbărilor climatice și care protejează populațiile și sectoarele cele mai vulnerabile și afectate. Aceste strategii trebuie să ofere o bază pentru o acțiune coordonată la nivel guvernamental. Pentru a asigura implicarea necesară și reușita integrării adaptării la schimbările climatice în diferite politici sectoriale, se propune crearea și coordonarea unui grup operativ sau a unui comitet interdepartamental în cadrul cabinetului prim-ministrului (sau echivalent). Acest grup ar trebui să fie responsabil de supravegherea elaborării strategiei și/sau a planului de adaptare la schimbările climatice. De asemenea, ar trebui să i se acorde un mandat clar pentru a gestiona punerea în aplicare a planului.

Ministerele și/sau agențiile legate de sectoarele cu un risc crescut de impact al schimbărilor climatice ar trebui să fie identificate și implicate în acest grup operativ. Printre principalele ministere care trebuie implicate se numără cele din domenii precum schimbările climatice, mediul/natura, sănătatea publică, protecția civilă/afacerile interne, infrastructura, energia, afacerile economice/finanțele, agricultura, silvicultura, pescuitul, gospodărirea apei și ocuparea forței de muncă și afacerile sociale. De asemenea, ar trebui să fie implicați actorii transfrontalieri pentru a asigura acțiuni coordonate între statele membre ale UE învecinate în regiunile de frontieră. Se recomandă fiecărei administrații identificate să numească un „responsabil cu adaptarea” pentru a asigura implicarea continuă a ministerelor respective în planificarea adaptării.

—   Implicarea nivelului de guvernanță regional și local

Expresia „gândiți la nivel mondial, acționați la nivel local” devine din ce în ce mai importantă atunci când se discută strategiile și planurile de adaptare la schimbările climatice. Administrațiile locale și regionale sunt factori-cheie ai adaptării, deoarece multe intervenții de adaptare la schimbările climatice au loc la nivel local și regional și, prin urmare, depind de condițiile specifice contextului. Autoritățile locale au un rol esențial în promovarea implicării publice și a acțiunilor locale, întrucât acestea informează cetățenii cu privire la beneficiile adaptării la schimbările climatice pentru regiunea lor. De asemenea, administrațiile locale dispun de multe informații esențiale cu privire la potențialele măsuri localizate de adaptare la schimbările climatice care sunt viabile în zona lor. Prin urmare, grupul operativ interdepartamental pentru adaptare ar trebui să asigure schimburi semnificative cu autoritățile subnaționale pentru a include expertiza acestora în elaborarea politicilor de adaptare și pentru a sprijini activitățile regionale/locale în conformitate cu politica națională de adaptare. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită modalităților de implicare a nivelului regional și local de guvernanță. De exemplu, adresându-se asociațiilor regionale sau rețelelor interregionale ale administrațiilor locale, cum ar fi Convenția primarilor, în cadrul cărora peste 11 000 de autorități locale și regionale, reprezentând 341 de milioane de persoane, își pregătesc comunitățile cu privire la modul în care să trăiască pentru a face față consecințelor schimbărilor climatice.

—   Identificarea și implicarea părților interesate

Schimbările climatice vor genera incertitudine și impact în întreaga societate, subliniind importanța pentru grupul operativ interdepartamental de a identifica toate grupurile relevante de părți interesate, inclusiv partenerii sociali și organizațiile societății civile, a căror implicare este necesară pentru a crea măsuri solide de adaptare la schimbările climatice. Participarea părților interesate va spori calitatea procesului decizional pentru adaptarea la schimbările climatice prin asigurarea asumării procesului de către părțile interesate. La rândul său, acest lucru va îmbunătăți calitatea generală a unei strategii sau a unui plan de adaptare la schimbările climatice creat de grupul operativ interdepartamental. Procesul de identificare a grupurilor de părți interesate poate fi sprijinit prin diferențierea între două grupuri de părți interesate – agenții schimbării și cei potențial afectați de schimbările climatice:

—

Un grup de părți interesate este reprezentat de posibili agenți ai schimbării care pot contribui la eforturile administrațiilor naționale și/sau regionale/locale prin furnizarea de informații, resurse sau capacități suplimentare. Părțile interesate care s-ar încadra în această categorie sunt institutele de cercetare care furnizează sau consolidează baze de cunoștințe privind adaptarea la schimbările climatice, sectorul privat care furnizează informații valoroase privind o mai bună ajustare a politicilor de adaptare sau prin furnizarea de finanțare, actorii transfrontalieri care oferă o mai bună înțelegere a teritoriilor transfrontaliere și a regiunilor de frontieră, precum și organizațiile neguvernamentale, în special organizațiile locale ale societății civile, care contribuie la o mai bună înțelegere a teritoriilor, la punerea în aplicare a măsurilor de adaptare și la comunicarea nevoii de adaptare la schimbările climatice pentru a facilita schimbările la nivel local și regional.

—

Un alt grup de părți interesate care trebuie incluse în procesul de adaptare la schimbările climatice este reprezentat de cele cu o probabilitate ridicată de a fi afectate de schimbările climatice. Acestea sunt în cea mai mare parte comunități vulnerabile (inclusiv, dar fără a se limita la, persoanele expuse riscului de sărăcie și de excluziune socială, persoanele cu handicap, persoanele în vârstă și cele cu afecțiuni preexistente, femeile însărcinate, persoanele strămutate, lucrătorii marginalizați din punct de vedere social, lucrătorii expuși și copiii) sau susținătorii și grupurile de interese care reprezintă aceste comunități vulnerabile care altfel ar fi excluse din procesul de participare. Expunerea inegală și vulnerabilitatea diferitelor regiuni și grupuri socioeconomice la consecințele schimbărilor climatice face și mai dramatice inegalitățile și vulnerabilitățile preexistente. Prin urmare, este esențial să se asigure o tranziție justă care să reducă sarcina inegală a riscului climatic și să asigure o distribuție echitabilă a beneficiilor adaptării.

Separarea conceptuală a acestor două grupuri de părți interesate are scopul de a asigura o acoperire completă din unghiurile necesare, dar suprapunerea dintre acestea ar trebui recunoscută și valorificată. Cu alte cuvinte, persoanele deosebit de vulnerabile la schimbările climatice pot fi, de asemenea, posibili agenți ai schimbării, chiar dacă, în anumite privințe, resursele lor sunt limitate. Acestea pot dispune chiar de resurse, cele mai evidente fiind informațiile despre modul în care sunt experimentate vulnerabilitățile la schimbările climatice și despre eficacitatea probabilă a intervențiilor, care sunt mai puțin accesibile celor care nu se află în poziția lor. În plus, diferențele de gen la nivelul comportamentelor și atitudinilor în ceea ce privește schimbările climatice (5) subliniază, de asemenea, necesitatea de a asigura o participare echilibrată a bărbaților și femeilor la procesul decizional și la punerea în aplicare. Copiii nu sunt incluși în mod obișnuit în procesul decizional public, însă dreptul lor de a participa la acesta în toate aspectele care le afectează viața este, de fapt, un principiu juridic consacrat. Întrucât fiecare generație de copii va moșteni daunele aduse mediului de generațiile anterioare, există un argument deosebit de puternic pentru implicarea grupurilor de vârstă mai tinere (6) în deciziile referitoare la politica privind schimbările climatice.

Se recomandă ca grupul operativ interdepartamental să convină în prealabil asupra rolului părților interesate, în special în cazul părților interesate care cooperează cu administrația națională în ceea ce privește punerea în aplicare a unor măsuri specifice de adaptare.

Etapa 1.c:   mobilizarea resurselor

Exemplul de caz nr. 1: parteneriat public-privat pentru un nou district rezistent la inundații în Bilbao, Spania Districtul „Zorrotzaurre” din Bilbao este situat pe o peninsulă industrială predispusă la inundații. Având în vedere precipitațiile extreme din ce în ce mai mari preconizate pe teritoriul Țării Bascilor în viitor din cauza schimbărilor climatice și a nevoii de noi locuințe pentru a găzdui populația din Bilbao, în prezent se află în desfășurare un proiect major de regenerare urbană pentru a retransforma cartierul Zorrotzaurre într-un nou cartier rezidențial rezistent la inundații. Protecția împotriva inundațiilor include cinci măsuri-cheie: (1) deschiderea canalului Deusto (transformarea peninsulei într-o insulă), (2) asigurarea unui perete de protecție împotriva inundațiilor, (3) ridicarea nivelului solului cu 1,5 metri pentru clădirile noi, (4) instalarea de rezervoare de apă pluvială și (5) asigurarea unor spații publice verzi care să poată absorbi și apele din inundații. În vederea realizării acestui proiect de regenerare urbană, a fost instituit un parteneriat public-privat pentru finanțarea și gestionarea planului. Costurile lucrărilor de reamenajare vor fi acoperite de parteneriatul public-privat, adică de proprietarii terenului, în funcție de cota de proprietate a fiecăruia.

Costurile adaptării la schimbările climatice sunt în creștere și se vor accelera în următoarele decenii din cauza imperiozității măsurilor de adaptare. Prin urmare, finanțarea pentru adaptare ar trebui să crească în consecință. De asemenea, ar putea fi util să se identifice costurile preconizate sau deja suportate ale neadaptării (și anume pierderile financiare și daunele asociate schimbărilor climatice), deoarece ar putea justifica realocarea fondurilor existente către adaptare. Totuși, acest lucru poate fi problematic pentru autoritățile locale, regionale și naționale din cauza incertitudinii cu privire la cuantumul fondurilor necesare, având în vedere riscurile și efectele schimbărilor climatice, adesea imprevizibile. Deși ar trebui explorate sursele tradiționale de finanțare publică și privată, se sugerează căutarea unor instrumente de finanțare inovatoare prin cooperarea cu sectorul privat (7). Două exemple de bune practici în materie de instrumente de finanțare inovatoare sunt:

1.	parteneriatul public-privat (PPP) pentru măsuri de adaptare la schimbările climatice în Malmo; și

2.	PPP pentru un nou district rezistent la inundații în Bilbao, descris pe scurt în exemplul de caz nr. 1 din caseta de text de mai sus.

Deficitul de finanțare a adaptării este evident în special pentru nivelurile inferioare de guvernanță responsabile de punerea în aplicare a majorității măsurilor de adaptare. Pe lângă faptul că finanțarea este dificil de accesat, acest lucru poate fi rezultatul lipsei de capacitate și expertiză internă. Este necesară o asistență specifică chiar și pentru autoritățile locale și regionale de la cel mai mic nivel, pentru a asigura capacitatea și expertiza suficiente necesare atât pentru administrație, cât și pentru punerea în aplicare.

UE finanțează adaptarea la schimbările climatice printr-o gamă largă de instrumente. Acestea includ:

—	programul LIFE, principalul instrument de finanțare al UE pentru mediu și politici climatice;

—	Orizont Europa, principalul program al Uniunii de finanțare pentru cercetare și inovare;

—	Fondul european de dezvoltare regională, în special prin proiectele INTERREG;

—	Fondul de coeziune, prin investiții în mediu și în rețelele transeuropene de transport;

—	Fondul pentru o tranziție justă, destinat să atenueze impactul negativ al tranziției pentru teritoriile cele mai afectate de tranziția către neutralitatea climatică și reziliență.

De asemenea, există multe alte exemple de instrumente de finanțare ale UE care ar putea contribui la finanțarea adaptării. Cu toate acestea, deși fondurile UE pot contribui la finanțarea măsurilor de adaptare într-o anumită măsură, alocarea fondurilor naționale și private este esențială pentru eliminarea deficitului de finanțare a adaptării.

Aceste fluxuri de finanțare ar trebui accelerate, iar bugetele, precum și activitățile ar trebui să implice atât femeile, cât și bărbații la toate nivelurile procesului decizional.

Etapa 1.d:   comunicarea continuă a necesității de adaptare și sensibilizare

Comunitățile din întreaga UE se confruntă cu modele meteorologice extreme și volatile. Decalajul de comunicare în materie de climă dintre mediul academic și guverne, pe de o parte, și comunități, pe de altă parte, poate duce fie la acțiuni incorecte privind adaptarea la schimbările climatice, fie chiar la o lipsă totală de acțiune. O comunicare mai sistemică în domeniul climei ar trebui să sporească gradul de conștientizare într-un limbaj ușor de înțeles. Acest lucru contribuie la pregătirea terenului pentru comunități, pentru ca acestea să ia măsuri și să se implice în măsuri de adaptare la schimbările climatice. Publicul-țintă diferit (și anume sectorul public, comunitățile) necesită mesaje diferite în formate adecvate pentru a crea un apel la acțiune.

—   Clarificarea terminologiei

Crearea unui limbaj comun accesibil tuturor părților interesate este esențială în comunicarea privind adaptarea la schimbările climatice, pentru a crea o înțelegere comună. Glosarul se poate baza pe definițiile convenite la nivel internațional, astfel cum se observă în glosarul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) sau în glosarul IPCC, adaptându-l în același timp la caracteristicile și contextele locale.

—   Comunicarea privind schimbările climatice și necesitatea adaptării

Schimbul de informații cu privire la impactul potențial al schimbărilor climatice și, prin urmare, necesitatea adaptării, precum și a atenuării, reprezintă o condiție prealabilă esențială pentru consolidarea rezilienței. Aceste mesaje ar trebui să fie perfecționate într-un mod ușor de utilizat și adaptate, atât în ceea ce privește stilul, cât și conținutul, pentru diferitele categorii de public țintă, reflectând rolul lor în politica de adaptare (de exemplu, sectorul privat sau publicul larg), contextul lor (de exemplu, mediul urban sau rural, genul) și vulnerabilitatea și expunerea lor la riscuri. Ar trebui luate în considerare posibilele obstacole în calea accesului la informații și formare. De asemenea, este esențial să se comunice beneficiile măsurilor de adaptare la schimbările climatice pentru a spori acceptarea socială și a încuraja schimbările comportamentale. Totodată, multe măsuri de adaptare au beneficii conexe semnificative, cum ar fi, de exemplu, măsurile de adaptare bazate pe natură care sporesc biodiversitatea și reduc poluarea, crearea de oportunități locale și de locuri de muncă de calitate sau reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. O oportunitate de comunicare majoră, adesea insuficient utilizată, este reprezentată de beneficiile generate de adaptare, în termeni de sănătate și bunăstare : un nivel ridicat de conștientizare a riscurilor tot mai mari la adresa sănătății populației va contribui la clarificarea motivului pentru care au trebuit luate anumite măsuri și la creșterea gradului de acceptare a acestora.

Administratorii naționali, regionali și locali s-ar putea implica, de exemplu, prin ateliere și vizite pe teren pentru a încuraja implicarea faptică în acțiunile climatice. Comunitățile ar trebui să se implice prin consultări publice, schimb de informații și prin modalități interactive și informale, cum ar fi expoziții, concursuri, jocuri online etc. Organizațiile societății civile și ONG-urile sunt la rândul lor parteneri importanți, servind drept punte între părțile interesate și comunicarea privind clima, prin experiența pe care o au deja în materie de adaptare la schimbările climatice pe teritoriul și în comunitățile vizate și prin sensibilizarea cu privire la impactul schimbărilor climatice și la necesitatea adaptării la schimbările climatice. Pentru a se asigura că această comunicare ajunge efectiv la comunități, ea trebuie să fie susținută de resurse adecvate, prin finanțare și consolidarea capacităților.

Portalurile web sau platformele naționale sau regionale care colectează informații adaptate privind schimbările climatice și adaptarea la schimbările climatice reprezintă un canal excelent de diseminare a informațiilor relevante. Aceste platforme ar trebui să fie conectate cu portalurile existente privind politicile sectoriale (de exemplu, reducerea riscului de dezastre, apă, sănătate, biodiversitate etc.) pentru a promova integrarea aspectelor legate de climă. Site-ul web Climate-ADAPT al UE are un rol central, ajutând cetățenii să acceseze și să facă schimb de date și informații cu privire la aspecte legate de schimbările climatice și de adaptarea la schimbările climatice. De asemenea, în majoritatea țărilor europene au fost dezvoltate portaluri web naționale privind adaptarea la schimbările climatice, care oferă posibilitatea de a învăța din exemplele de bune practici din alte țări sau regiuni. Acestea ar putea servi drept sursă de inspirație pentru măsurile de adaptare la schimbările climatice. Cu toate acestea, portalurile și platformele web ar trebui să fie completate de alte activități de comunicare pentru a evita adâncirea decalajului digital dintre statele membre și regiunile UE și pentru a asigura accesul tuturor la informații.

Pentru mai multe informații privind crearea cadrului instituțional și asigurarea participării părților interesate, a se vedea, de asemenea, secțiunea privind Instrumentul de sprijin pentru adaptare pe tema Pregătirea terenului pentru adaptare.

Etapa 2:     efectuarea de evaluări ale riscurilor și vulnerabilităților legate de schimbările climatice

Etapa 2 din orientări va contribui la: — stabilirea elementelor principale ale evaluării riscurilor și vulnerabilităților legate de schimbările climatice; — evaluarea impactului social al schimbărilor climatice; — evaluarea riscurilor transfrontaliere și a riscurilor în cascadă; — alegerea criteriilor pentru riscurile „acceptabile” și stabilirea nevoilor de adaptare prioritare.

După ce au fost puse bazele pentru a sprijini un plan sau o strategie de adaptare la schimbările climatice, a doua etapă constă în evaluarea impactului schimbărilor climatice și a vulnerabilității. Scopul acestei evaluări este de a se stabili care vor fi efectele potențiale ale schimbărilor climatice într-o anumită zonă, care sunt riscurile asociate acestor efecte într-un anumit domeniu sau sector și de a acorda prioritate riscurilor care necesită răspunsuri mai prompte.

Pentru a asigura eficacitatea adecvată a strategiilor sau planurilor de adaptare la schimbările climatice, se consideră o bună practică actualizarea periodică a evaluării – cel puțin în paralel cu fiecare actualizare a strategiei/planului. Printre beneficiile acesteia se numără:

—	urmărirea modificărilor relevante ale riscurilor și vulnerabilităților existente, inclusiv riscurile fizice ale infrastructurii și impactul asupra comunităților din punct de vedere socioeconomic și al sănătății;

—	identificarea riscurilor și vulnerabilităților noi și emergente care au potențialul de a avea un impact economic, social și/sau de mediu major în viitor;

—	identificarea noilor oportunități care apar ca urmare a schimbărilor climatice.

În general, evaluarea ar trebui să se bazeze pe cele mai recente date științifice privind clima pentru a identifica populațiile, infrastructurile esențiale și sectoarele deosebit de vulnerabile la schimbările climatice, pentru a stabili direcția strategică generală a politicii de adaptare și pentru a contribui în permanență la procesul decizional.

Etapa 2.a.   Elaborarea unei metodologii cuprinzătoare de evaluare a impactului schimbărilor climatice

Exemplul de caz nr. 2: adaptarea la impactul valurilor de căldură într-un climat în schimbare în Botkyrka, Suedia Valurile de căldură din Suedia s-au intensificat în ultimele decenii, ducând la creșterea mortalității. În 2010, municipalitatea Botkyrka s-a confruntat cu temperaturi ridicate prelungite, ceea ce a condus la probleme pentru persoanele în vârstă din căminele pentru pensionari și centrele de îngrijire. În municipalitatea Botkyrka s-au depus eforturi considerabile, parțial în cadrul unui proiect desfășurat în cadrul programului Climatools, în vederea reducerii riscului asupra sănătății al valurilor de căldură. Personalul din căminele pentru pensionari și centrele de îngrijire a fost instruit cu privire la riscurile valurilor de căldură și la ceea ce trebuie făcut atunci când există avertizări privind valurile de căldură. Dacă este necesar, se poate apela la personal suplimentar care să asigure sprijin, pentru a se asigura că se acordă o îngrijire adecvată. Prin urmare, în timpul valului de căldură din 2018, municipalitatea a fost mult mai bine pregătită și echipată decât în anii precedenți. De asemenea, Botkyrka sprijină acțiuni destinate să îmbunătățească confortul termic interior și să creeze „puncte de răcoare” în diferite zone ale orașului.

Metodologia de evaluare reprezintă baza pentru o estimare adecvată a riscurilor și a vulnerabilităților. De asemenea, se asigură că evaluarea poate fi efectuată din nou relativ rapid în viitor, fără a elabora de fiecare dată o nouă metodologie. Se recomandă următoarele elemente ale unei metodologii solide pentru a oferi o evaluare credibilă a riscurilor climatice și a vulnerabilității:

—

Evaluarea ar trebui să se bazeze pe cele mai recente date științifice și cunoștințe, pentru a garanta acuratețea și relevanța în raport cu previziunile actuale privind efectele viitoare ale schimbărilor climatice. Aceasta ar trebui să includă informațiile privind tendințele condițiilor climatice actuale și cele mai recente previziuni privind scenariile climatice viitoare, inclusiv evenimentele lente și extreme. Informațiile disponibile privind amenințările și oportunitățile care se pot contura pentru țara dumneavoastră pot fi colectate și analizate pe baza unei game largi de rapoarte și evaluări ale vulnerabilității efectuate de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice, Agenția Europeană de Mediu, Centrul Comun de Cercetare sau prin intermediul programului de cercetare Orizont Europa 2020.

—

Evaluarea ar trebui să se bazeze pe rezultatele testelor de rezistență, concentrându-se în special pe infrastructurile și sistemele care furnizează servicii critice. Testele de rezistență în domeniul climei identifică riscurile potențiale într-un sector sau sistem desemnat (cum ar fi sănătatea publică, siguranța și securitatea apei sau siguranța și securitatea alimentară) din cauza pericolelor legate de climă, cum ar fi inundațiile, căldura, seceta, furtunile etc. Prima etapă a unui test de rezistență constă în identificarea potențialelor pericole legate de climă într-o anumită zonă. A doua etapă constă în explorarea vulnerabilităților generale ale unui anumit sector la riscul climatic, care pot fi completate de o evaluare aprofundată a vulnerabilității. Ar trebui avute în vedere și alte teste de rezistență și evaluări ale vulnerabilității efectuate pentru un set mai larg de riscuri de dezastre care nu sunt legate de climă (8). Rezultatele testului de rezistență pot fi utilizate pentru strategia de adaptare la schimbările climatice. Utilizarea „dialogurilor ppe tema riscurilor” în Țările de Jos este un exemplu de bună practică în transpunerea rezultatelor. Mai multe informații despre testele de rezistență și dialogurile privind riscurile pot fi găsite în anexa II.

—

Evaluarea ar trebui efectuată la un nivel de referință, care ar trebui actualizat odată cu fiecare actualizare a evaluării. Nivelul de referință se referă aici la un punct de referință legat de starea climei și de vulnerabilitatea specifică într-o anumită zonă. Valorile de referință concepute cu atenție sunt esențiale pentru a măsura ceea ce s-a realizat prin punerea în aplicare într-o etapă ulterioară și pentru a îmbunătăți procesul de monitorizare și evaluare.

—	Evaluarea ar trebui să includă, de preferință, informații cantitative privind impactul schimbărilor climatice (pagube materiale, impactul asupra sănătății, impactul economic și fiscal).

—	Evaluarea ar trebui să includă un calendar clar pentru efectuarea evaluării în sine și un calendar pentru riscurile climatice preconizate în viitor. De exemplu, se poate preconiza un impact diferențiat pe termen scurt (2030), mediu (2050) și lung (2100).

—

Evaluarea ar trebui să abordeze lacunele și incertitudinile la nivelul cunoștințelor, care reprezintă o provocare deosebită în ceea ce privește riscurile legate de schimbările climatice și adaptarea la acestea. Metodologia pentru simulările de criză și elaborarea strategiilor de adaptare în sens mai larg trebuie să țină seama de amploarea lacunelor la nivelul cunoștințelor. De asemenea, explicarea lacunelor la nivelul cunoștințelor și abordarea acestora în cadrul strategiei de adaptare la schimbările climatice pot să stimuleze schimbul de bune practici, cercetarea și învățarea socială pentru a reduce deficitul de cunoștințe. În plus, pentru a aborda incertitudinile, este esențial să se elaboreze o politică de evaluare și de adaptare care să nu presupună un viitor unic, ci mai degrabă mai multe scenarii viitoare, astfel cum s-a discutat anterior.

Etapa 2.b.   Luarea în considerare a impactului social al schimbărilor climatice

Factorii care nu sunt legați de climă pot avea un impact semnificativ asupra vulnerabilității la impactul schimbărilor climatice. Anumite grupuri sociale și zone geografice sunt afectate în mod disproporționat de schimbările climatice din cauza expunerii inegale sau a vulnerabilităților preexistente la impactul schimbărilor climatice. De exemplu, există o vulnerabilitate sporită din punct de vedere biologic în rândul femeilor însărcinate, al copiilor, al persoanelor în vârstă și al celor care suferă de anumite handicapuri la multe efecte climatice. Factorii de risc social sunt la fel de importanți. De exemplu, bogăția financiară poate însemna mai multe resurse pentru adaptare, context în care este evident că numărul femeilor care trăiesc în sărăcie este încă mai mare în UE decât numărul bărbaților care trăiesc în sărăcie, existând o corelație puternică între sărăcia în rândul femeilor și sărăcia în rândul copiilor. Prin urmare, schimbările climatice pot agrava inegalitățile existente și pot crea altele noi. Potrivit Raportului de sinteză al IPCC din 2023, Rezumat pentru factorii de decizie, „vulnerabilitatea este exacerbată de inegalitate și marginalizare legate, de exemplu, de gen, etnie, venituri mici, așezări informale, handicap, vârstă și modele istorice și continue de inegalitate, cum ar fi colonialismul, în special pentru multe popoare indigene și comunități locale”.

Prin urmare, se recomandă nu numai includerea în evaluare a impactului fizic al schimbărilor climatice, ci și a factorilor sociali, ținând seama nu numai de efectele „obiective” ale schimbărilor climatice asupra diferitelor grupuri sociale și zone geografice, ci și, de exemplu, de diferențele de gen în percepția riscului. Acest lucru consolidează crearea unei „reziliențe juste” în strategia de evaluare și adaptare, care este considerată esențială pentru dezvoltarea capacității de a se adapta și de a participa la beneficiile oferite de acțiunile de adaptare pentru comunitățile vulnerabile. Importanța rezilienței juste este detaliată în anexa II, iar un exemplu de bune practici poate fi găsit în caseta de text de mai sus.

Un aspect social deosebit de important care trebuie acoperit este impactul asupra lumii muncii. În consecință, evaluările trebuie să prezinte modificările preconizate ale metodelor de lucru din cadrul ocupațiilor, inclusiv standardele de securitate și sănătate în muncă concepute având în vedere schimbările din mediul fizic, modificările componenței sectoriale a ocupării forței de muncă, perfecționarea și recalificarea lucrătorilor pentru o reziliență justă și echitabilă, precum și crearea de locuri de muncă în domenii precum construcțiile, care contribuie în mod direct la adaptare. În planificarea tuturor evoluțiilor de mai sus, este necesar să se asigure implicarea partenerilor sociali.

Etapa 2.c.   Luarea în considerare a riscurilor transfrontaliere și în cascadă

Riscul climatic este o realitate comună, deoarece un pericol legat de climă nu se limitează neapărat la teritoriul unui singur stat membru al UE, ci se poate manifesta pe un teritoriu transfrontalier, afectând, prin urmare, regiunile de frontieră a două sau mai multe state membre ale UE învecinate. Chiar și atunci când un pericol legat de climă are loc numai pe teritoriul unui stat membru al UE, acesta poate declanșa o serie de consecințe în cascadă care traversează frontierele naționale și afectează viețile și mijloacele de subzistență ale oamenilor în alt stat membru. Având în vedere interdependențele teritoriale, economice, de mediu și sociale dintre țări, se recomandă, prin urmare, ca evaluarea să ia în considerare riscurile transfrontaliere și în cascadă. La fel cum riscul climatic este o responsabilitate comună, adaptarea trebuie să fie o responsabilitate comună. În regiunile europene, cum ar fi regiunea alpină, Carpații, Europa de Nord-Vest, Europa de Sud-Est, regiunea Mării Baltice și țările din bazinul Dunării, au loc deja activități transfrontaliere de combatere a schimbărilor climatice și de elaborare în comun a unor soluții de adaptare, toate acestea fiind sprijinite prin finanțare din partea UE.

Adaptarea poate crea propriile sale efecte transfrontaliere, consolidând reziliența unora în detrimentul altora și redistribuind vulnerabilitatea în loc să o reducă. Astfel, consolidarea rezilienței nu are loc doar la nivel național, ci și la scară regională, transfrontalieră și internațională. Considerațiile de care se poate ține cont în cazul unui număr mai mare de țări decât vecinii direcți vizează comerțul, migrația climatică, instabilitatea etc. Evaluările riscurilor bazate pe aceste subiecte pot servi drept bază de cunoștințe pentru elaborarea unor măsuri concrete de adaptare axate pe consolidarea rezilienței fie în interiorul, fie în afara granițelor naționale. De asemenea, evaluările riscurilor privind o gamă mai largă de riscuri de dezastre ar trebui să fie luate în considerare în acest context ca evaluări complementare ale riscurilor transfrontaliere și în cascadă.

Etapa 2.d.   Evaluarea și ierarhizarea efectelor și vulnerabilităților identificate pentru strategia de adaptare

Pe baza rezultatelor evaluării riscurilor legate de schimbările climatice, ținând cont de efectele și vulnerabilitățile identificate, pot fi stabilite ca prioritare principalele pericole/sectoare (9). Structura acestei părți a evaluării ar trebui să urmeze una dintre cele două căi: concentrarea pe principalele pericole și riscuri din anumite sectoare sau domenii sau pe sectoarele-cheie sau pe domeniile-cheie afectate de schimbările climatice pe termen scurt (2030), pe termen mediu (2050) sau pe termen lung (2100). Se consideră că este o bună practică să se pună accentul pe următoarele domenii sau sectoare:

—	sectoare și/sau zone deosebit de vulnerabile la schimbările climatice;

—	sectoare și/sau domenii ale căror activități sunt esențiale pentru reziliența altor sectoare;

—	sectoare și/sau domenii care au o importanță semnificativă pentru economia națională sau pentru sănătatea publică, chiar dacă schimbările climatice nu constituie o amenințare semnificativă la momentul evaluării.

Criteriile pentru stabilirea riscurilor considerate „acceptabile” și a celor considerate „neacceptabile” depind în mare măsură de context, dar un exemplu de bună practică este abordarea neerlandeză în așa-numitele dialoguri pe tema riscurilor, care este discutată în anexa II.

Cu toate acestea, în general, principalele preocupări care necesită un răspuns prioritar pot fi efectele și riscurile care:

—	apar în prezent sau se preconizează că vor crește din cauza schimbărilor climatice, a dezvoltării socioeconomice sau a unor factori determinanți, alții decât cei climatici;

—	se preconizează că vor afecta infrastructura sau sistemele critice cu durată lungă de viață. Preocupările legate de riscurile climatice pentru infrastructura sau sistemele critice pot fi examinate în continuare prin intermediul testelor de rezistență, care sunt discutate în anexa II;

—	se preconizează că vor afecta sistemele în mod ireversibil.

Exemplu de obiectiv SMART nr. 1: prevenirea și reducerea impactului secetei agricole — Obiectivul vizează un domeniu specific: agricultura sau terenurile agricole. — Acesta este măsurabil atât din punctul de vedere al proceselor, cât și din punctul de vedere al rezultatelor. Indicatorii menționați la punctele următoare oferă câteva exemple de abordare a măsurării proceselor de politică și a rezultatelor, permițând abordări și indicatori alternativi. — Indicatorii de proces descriu măsurile administrative, economice, tehnologice sau ecosistemice care au fost instituite. De exemplu, procentul de terenuri agricole care au beneficiat de sprijin în cadrul politicii agricole comune1, volumul sprijinului financiar acordat pentru punerea în aplicare a unor măsuri tehnice de reducere a evaporării solului sau de îmbunătățire a utilizării eficiente a apei pentru irigații etc. — Indicatorii de rezultat pentru măsurarea secetei agricole sunt adesea indicatori compoziți, de obicei bazați pe indicatori ai precipitațiilor, evapotranspirației și umidității solului. Un exemplu de astfel de indicator compozit este indicatorul combinat privind seceta elaborat de Observatorul european al secetei, utilizat pentru detectarea și monitorizarea zonelor care sunt afectate sau care sunt expuse riscului iminent de secetă agricolă. O abordare alternativă ar putea consta în luarea în considerare a suprafeței totale de teren agricol în care capacitatea infrastructurii naturale de a limita impactul schimbărilor climatice a crescut. — Obiectivul este realizabil, având în vedere practicile de gestionare și măsurile tehnice disponibile. — Acesta este relevant pentru scopul final de consolidare a rezilienței. — Obiectivul poate fi încadrat în timp cel puțin în ceea ce privește orizontul de timp al strategiei sau al planului de acțiune. De asemenea, se recomandă stabilirea unor obiective cantitative pentru a preveni și a reduce impactul secetei agricole în următorii 5-10 ani. Evaluarea ar trebui efectuată o dată la doi ani pentru a colecta date pentru rapoartele intermediare bienale privind adaptarea, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1999. 1 În cadrul politicii agricole comune 2023-2027, se preconizează că standardele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) vor acoperi aproape 90 % din terenurile agricole ale UE (politica agricolă comună pentru perioada 2023-2027). 28 de planuri strategice PAC pe scurt, link accesat la 10.2.2023).

De asemenea, ar trebui analizate anumite domenii sau sectoare care vor fi afectate de mai multe riscuri, deoarece acestea creează o cerere mai mare de adaptare.

Rezultatele evaluării ar trebui prezentate astfel încât să poată facilita orientarea strategică în ceea ce privește viziunea pe termen lung, obiectivele sau domeniile strategice pe termen mediu și obiectivele specifice pe termen scurt. Dacă este posibil, aceste obiective ar trebui să fie specifice, măsurabile, abordabile, relevante și încadrate în timp (SMART). Evaluarea măsurii în care obiectivul este SMART depinde întotdeauna de context și, în unele cazuri, este posibil să nu poată îndeplini toate criteriile. De exemplu, caracterul măsurabil al obiectivului depinde de existența unei metodologii adecvate și de disponibilitatea datelor. Cu toate acestea, câteva exemple de obiective SMART sunt incluse în casetele de text de mai jos.

Exemplu de obiectiv SMART nr. 2: reducerea riscurilor legate de temperaturile ridicate în peisajul urban — Obiectivul vizează un domeniu specific: peisajul urban. — Acesta este măsurabil atât din punctul de vedere al proceselor, cât și din punctul de vedere al rezultatelor. Indicatorii menționați la punctele următoare oferă câteva exemple de abordare a măsurării proceselor de politică și a rezultatelor, permițând abordări și indicatori alternativi. — Indicatorii de proces descriu măsurile administrative, economice, tehnologice sau ecosistemice care au fost instituite. De exemplu, ajustări specifice ale reglementărilor privind amenajarea teritoriului, volumul sprijinului financiar acordat pentru ecologizarea zonelor urbane etc. — Indicatorii de rezultat pot măsura: — Expunerea generală a zonelor urbane la temperaturi ridicate. De exemplu, devierea temperaturii medii lunare față de temperatura lunară normală pe termen lung, numărul de nopți tropicale (când temperatura nu scade sub 20 °C), numărul de zile de valuri de căldură etc., oferind informații utile în comparație cu datele din zonele neurbane. — Capacitatea de adaptare a zonelor urbane la temperaturi ridicate. De exemplu, procentul de zone verzi din peisajul urban, distanța medie până la cea mai apropiată zonă verde1, proporția de clădiri echipate cu răcire activă sau pasivă, proporția de clădiri cu izolare termică instalată etc. — Sensibilitatea zonelor urbane la temperaturi ridicate. De exemplu, procentul de zone urbane clasificate ca fiind foarte predispuse la supraîncălzire etc. În ceea ce privește datele privind utilizarea terenurilor, serviciile de observare a Pământului, cum ar fi Copernicus sau Landsat, s-au dovedit a fi resurse utile. Un grup important de indicatori pentru măsurarea riscurilor legate de temperaturi ridicate nu numai în peisajul urban sunt indicatorii referitori la sănătate. De exemplu, vulnerabilitatea la căldură sau expunerea populațiilor vulnerabile la valuri de căldură, ambele introduse în raportul Europa din 2022 privind combaterea schimbărilor climatice și a sănătății. Alți indicatori legați de climă și sănătate relevanți pentru Europa sunt disponibili în cadrul Observatorului european al climei și sănătății. — Obiectivul este realizabil, având în vedere opțiunile de adaptare disponibile. — Acesta este relevant pentru scopul final de consolidare a rezilienței. — Obiectivul poate fi încadrat în timp cel puțin în ceea ce privește orizontul de timp al strategiei sau al planului de acțiune. De asemenea, se recomandă stabilirea unor obiective cantitative pentru reducerea riscurilor legate de temperaturi ridicate în peisajul urban pentru următorii 5-10 ani. Evaluarea ar trebui efectuată o dată la doi ani pentru a colecta date pentru rapoartele intermediare bienale privind adaptarea, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1999. 1 De exemplu, Alianța urbană a UICN promovează regula 3-30-300: că fiecare persoană ar trebui să poată vedea cel puțin trei copaci (de dimensiuni decente) de acasă, că 30 % din suprafața fiecărui cartier ar trebui să fie acoperită de coronamentul arborilor, iar distanța până la cel mai apropiat spațiu verde (de cel puțin 1 hectar) ar trebui să fie de maximum 300 de metri. (Promovarea sănătății și bunăstării prin intermediul pădurilor urbane – Introducerea regulii 3-30-300, link accesat la 10.2.2023).

Exemplu de obiectiv SMART nr. 3: consolidarea protecției serviciilor critice și a infrastructurii critice — Obiectivul vizează un domeniu specific: serviciile critice și infrastructura critică, și anume aprovizionarea cu energie și apă, transporturile etc. — Acesta este măsurabil atât din punctul de vedere al proceselor, cât și din punctul de vedere al rezultatelor. Indicatorii menționați la punctele următoare oferă câteva exemple de abordare a măsurării proceselor de politică și a rezultatelor, permițând abordări și indicatori alternativi. — Indicatorii de proces descriu măsurile administrative, economice, tehnologice sau ecosistemice care au fost instituite. De exemplu, în sectorul energetic, diversificarea lanțurilor de aprovizionare pentru a aborda mai multe tipuri de perturbări, relocarea celor mai vulnerabile instalații etc. — Indicatorii de rezultat, de exemplu în sectorul transporturilor, pot măsura: — Expunerea, inclusiv procentul tuturor accidentelor asociate cu factori legați de condițiile meteorologice, procentul tuturor cheltuielilor cu întreținerea drumurilor alocate pentru recuperarea daunelor cauzate infrastructurii ca urmare a condițiilor meteorologice, procentul rețelei rutiere E situate în zone predispuse la inundațiile de tip Q20 1 etc. — Capacitatea de adaptare, inclusiv extinderea infrastructurii acoperite de sistemele de monitorizare și avertizare, procentul de vehicule de transport public urban echipate cu sisteme de aer condiționat aeriene în compartimentul pasagerilor etc. — Sensibilitatea, inclusiv extinderea infrastructurii pentru care se aplică Orientările tehnice pentru perioada 2021-2027 privind imunizarea infrastructurii la schimbările climatice, procentul transportului pe căile navigabile interioare în performanța generală a transporturilor etc. — Obiectivul este realizabil, având în vedere opțiunile de adaptare disponibile. — Acesta este relevant pentru scopul final de consolidare a rezilienței. — Obiectivul poate fi încadrat în timp cel puțin în ceea ce privește orizontul de timp al strategiei sau al planului de acțiune. De asemenea, se recomandă stabilirea unor obiective cantitative pentru a consolida protecția infrastructurii critice pentru următorii 5-10 ani. Evaluarea ar trebui efectuată o dată la doi ani pentru a colecta date pentru rapoartele intermediare bienale privind adaptarea, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1999. 1 Inundații care au o perioadă de revenire de 20 de ani.

Efectuarea de evaluări ale riscurilor și vulnerabilității face parte integrantă din fiecare strategie de adaptare la schimbările climatice. Pe lângă considerațiile comune privind metodologia, cum ar fi incertitudinile și calendarele, este esențial să se ia în considerare impactul social al schimbărilor climatice prin încurajarea unei reziliențe juste și natura transfrontalieră și în cascadă a riscurilor legate de schimbările climatice. Numai astfel se poate realiza o evaluare și o ierarhizare corespunzătoare a efectelor și vulnerabilităților, pentru a se asigura o strategie cuprinzătoare de adaptare la schimbările climatice.

Pentru mai multe informații privind efectuarea evaluării riscurilor legate de schimbările climatice și a vulnerabilităților, a se vedea, de asemenea, secțiunea privind instrumentul de sprijin pentru adaptare referitoare la evaluarea riscurilor și vulnerabilităților legate de schimbările climatice.

Etapa 3:     identificarea și ierarhizarea opțiunilor de adaptare

Etapa 3 din orientări va contribui la: — identificarea opțiunilor de adaptare; — evaluarea și ierarhizarea opțiunilor de adaptare; — prevenirea adaptării inadecvate; — abordarea incertitudinii efectelor schimbărilor climatice.

Următoarea etapă a elaborării unei strategii și/sau a unui plan de adaptare constă din identificarea posibilelor opțiuni de adaptare, din colectarea de informații relevante pentru aceste opțiuni și din ierarhizarea acestora pe baza celor mai mari câștiguri sau a prevenirii celor mai mari pierderi.

Etapa 3.a.   Identificarea opțiunilor de adaptare și crearea unui portofoliu de opțiuni

Pentru a aborda preocupările identificate anterior cu privire la efectele negative legate de climă, opțiunile de adaptare relevante pot fi identificate și grupate într-un portofoliu. Opțiunile de adaptare pot fi luate în considerare dintr-o varietate de surse, cum ar fi analizele literaturii de specialitate (de exemplu, platforma CLIMATE-ADAPT, rezultatele proiectelor, politicile existente), consultarea cu experți științifici și/sau colegi din cadrul altor autorități și prin implicarea părților interesate. Atunci când se actualizează o strategie de adaptare la schimbările climatice, măsurile de adaptare puse în aplicare cu succes ar trebui reorientate și ierarhizate, în timp ce măsurile puse în aplicare fără succes ar trebui reexaminate și ajustate.

Opțiunile de adaptare nu vizează doar evitarea sau reducerea expunerii la riscurile climatice, inclusiv prin construirea de sisteme de protecție împotriva inundațiilor. Opțiunile de adaptare pot include, de asemenea, acceptarea impactului exercitat de climă și a pierderilor prin retragerea dintr-o anumită zonă. În mod alternativ, opțiunile de adaptare se pot concentra, de asemenea, pe valorificarea noilor oportunități prin intermediul schimbărilor climatice, inclusiv prin condiții agricole diferite (și chiar îmbunătățite). Adaptarea financiară poate viza mecanisme de partajare a riscurilor care transferă riscurile prin asigurarea împotriva dezastrelor, limitează riscurile în conformitate cu o serie de condiții clar definite, absorbind o parte din impact prin intermediul unor rezerve financiare personale.

Pentru mai multe informații privind identificarea opțiunilor de adaptare și crearea unui portofoliu de opțiuni, a se vedea, de asemenea, secțiunea privind instrumentul de sprijin pentru adaptare referitoare la identificarea opțiunilor de adaptare.

Etapa 3.b.   Evaluarea și ierarhizarea opțiunilor de adaptare

Exemplul de caz nr. 3: acoperișuri ecologice sădite în Basel, Elveția – combinarea măsurilor de atenuare și de adaptare Cu 5,71 m2/locuitor în 2019, orașul Basel din Elveția are cea mai mare suprafață de acoperișuri verzi pe cap de locuitor din lume. Inițiativele care vizau creșterea suprafeței acoperișurilor ecologice sădite din Basel au fost inițial determinate de programe de economisire a energiei și, ulterior, de conservarea biodiversității. Orașul Basel a promovat acoperișurile ecologice sădite prin investiții în programe de stimulare, care au oferit subvenții pentru instalațiile destinate unor astfel de acoperișuri. Programele au fost finanțate din Fondul de economisire a energiei, care reprezenta 5 % din facturile la energie ale tuturor clienților din cantonul Basel. În 2002, a fost adoptat un amendament la Legea orașului Basel privind clădirile și construcțiile. Pe lângă orientările de proiectare aferente, legea prevede că toate acoperișurile plate noi și renovate trebuie să fie sădite. Această cerință a fost consolidată în 2010 prin intermediul unui alt regulament legislativ care a impus instalarea de acoperișuri ecologice sădite pentru toate acoperișurile plate, în cazul în care acestea fac parte din lucrări de reabilitare a unei clădiri, și pe toate clădirile noi cu acoperișuri plate. Se preconizează că strategia orașului Basel privind acoperișurile ecologice sădite va aduce beneficii în materie de adaptare sub forma unor temperaturi mai scăzute și a unei scurgeri de suprafață reduse.

După stabilirea opțiunilor de adaptare, criteriile pot contribui la evaluarea și ierarhizarea acestor opțiuni pe baza unui context localizat. Opțiunile care contribuie în modul cel mai eficace și eficient la atingerea țintelor și obiectivelor de adaptare ar trebui incluse în strategie. Eficacitatea unei opțiuni de adaptare poate fi stabilită în funcție de tipul acesteia. De exemplu, analizând potențialul opțiunii de a reduce un anumit risc (anumite riscuri), inclusiv iminența pericolului sau a riscului climatic pe care opțiunea urmărește să îl atenueze. Eficiența unei opțiuni de adaptare poate fi stabilită printr-o analiză cost-beneficiu care poate fi efectuată și în termeni nemonetari.

Pentru a reduce numărul cazurilor de adaptare inadecvată, la evaluarea opțiunilor de adaptare este necesar să se acorde o atenție deosebită atunci când se iau în considerare obiective sociale (egalitate de protecție, beneficii pentru sănătate și bunăstare), economice (sarcina adaptării) și de mediu (efecte de propagare negative, precum și beneficii conexe cu atenuarea schimbărilor climatice și alte scopuri de mediu) mai ample și alte aspecte. Acest aspect este discutat mai detaliat în anexa II. De asemenea, ar trebui avute în vedere alte opțiuni de adaptare de natură transformatoare – cum ar fi relocarea unui grup de persoane dintr-o anumită zonă joasă – barierele și fezabilitatea generală, având în vedere acceptarea socială, consecințele sociale și constrângerile bugetare.

Opțiunile de adaptare pot aduce beneficii conexe în alte domenii, cum ar fi biodiversitatea, atenuarea schimbărilor climatice, economia circulară sau sănătatea și bunăstarea umană: aceste opțiuni ar trebui tratate cu prioritate. Ca exemplu de beneficii conexe, tranziția către o economie circulară oferă o oportunitate pentru adaptarea la schimbările climatice, prin reducerea nevoii noastre de resurse și prin menținerea valorii produselor și materialelor existente, în special în contextul penuriei și al volatilității prețurilor. O economie circulară contribuie, de asemenea, la regenerarea serviciilor naturale și ecosistemice.

Rezultatele evaluării reprezintă o bază pentru ierarhizarea opțiunilor de adaptare. Această stabilire a priorităților ar trebui să plece, de preferință, de la analize bazate pe criterii multiple.

Efectele viitoare ale schimbărilor climatice în anumite zone sau sectoare sunt incerte. Totuși, acest lucru nu înseamnă că lipsa de acțiune în materie de adaptare este răspunsul corect. Procesele decizionale în fața incertitudinii pot fi facilitate prin axarea pe opțiunile de adaptare care reduc la minimum riscurile asociate punerii în aplicare, chiar și atunci când se confruntă cu incertitudini asociate cu privire la riscurile și beneficiile opțiunilor:

—

„opțiunile fără regrete” sunt eficiente din punctul de vedere al costurilor în condițiile climatice actuale și sunt utile indiferent de amploarea schimbărilor climatice viitoare, inclusiv prin evitarea construirii în zone cu risc ridicat sau prin proiectarea de clădiri care să fie rezistente la căldură în lunile de vară;

—	„opțiunile cu puține regrete” sunt relativ ieftine și oferă beneficii relativ mari în contextul viitoarelor clime preconizate, inclusiv prin impunerea unor noi evoluții pentru a recolta apa pluvială și pentru a recicla apele gri;

—

„opțiunile reciproc avantajoase” contribuie la adaptarea la un pericol climatic, contribuind, în același timp, la alte obiective sociale, de mediu sau economice, inclusiv la soluții bazate pe natură, cum ar fi instalarea acoperișurilor ecologice sădite și a pereților verzi care sporesc biodiversitatea sau plantarea sporită de arbori în spații deschise. Un exemplu de bună practică poate fi găsit în caseta de text pentru exemplul de caz nr. 3;

—	„opțiunile de gestionare flexibile sau adaptabile” sunt ușor de ajustat, presupun costuri scăzute, în cazul în care circumstanțele climatice se schimbă în comparație cu previziunile inițiale;.

—	„opțiunile cu beneficii multiple” pot contribui la îndeplinirea mai multor obiective, cum ar fi atenuarea, reducerea riscului de dezastre, gestionarea mediului sau sustenabilitatea.

Soluțiile bazate pe natură oferă adesea opțiuni eficiente, rentabile și adaptabile, care sunt discutate mai detaliat în anexa II.

Pentru mai multe informații privind ierarhizarea opțiunilor de adaptare, a se vedea, de asemenea, secțiunea privind instrumentul de sprijin pentru adaptare referitoare la evaluarea opțiunilor de adaptare.

Etapa 4:     elaborarea unui plan de acțiune și punerea în aplicare a acțiunilor de adaptare

Etapa 4 din orientări va contribui la: — transformarea opțiunilor de adaptare în acțiuni de adaptare; — crearea unui plan de acțiune în vederea adaptării; — pregătirea terenului pentru punerea în aplicare prin căi de adaptare.

Un plan de acțiune privind adaptarea transpune opțiunile de adaptare propuse în acțiuni specifice de adaptare care pot fi puse în aplicare. În general, planul detaliază ce trebuie făcut (de către cine și când), nevoile de resurse, alocarea și disponibilitatea acestora. Prin urmare, planul sau planurile de acțiune în vederea adaptării fac parte integrantă din orice strategie de adaptare, deoarece facilitează punerea în aplicare a acțiunilor de adaptare. Planul de acțiune acoperă, de obicei, un orizont de timp mai scurt decât strategia de adaptare la schimbările climatice și este revizuit mai frecvent. Prin urmare, punerea în aplicare a unei strategii unice de adaptare la schimbările climatice poate face obiectul mai multor planuri de acțiune.

Etapa 4.a.   Elementele esențiale ale unui plan de acțiune în vederea adaptării

Exemplul de caz nr. 4: integrarea adaptării în gestionarea apei pentru protecția împotriva inundațiilor în Isola Vicentina, Italia Isola Vicentina (Italia) a semnat inițiativa UE „Primarii se adaptează” în 2014 și, de atunci, a început procesul de elaborare a planului său municipal de gestionare a apei (PMGA) pentru a integra adaptarea la schimbările climatice în politicile sale de gestionare a apei. Planul a analizat fiecare bazin de drenaj, râu și pârâu care curge prin localitate, evaluând debitul maxim al apei și dimensiunea undei de viitură cu diferite perioade de revenire (5, 10, 20, 30, 100 și 300 de ani). Problemele critice identificate au reprezentat punctul de plecare pentru planificarea măsurilor de prevenire și de pregătire, precum și a aproximativ 50 de măsuri de protecție punctuale, cum ar fi: (i) adoptarea unui cadru de reglementare în materie de gestionare și întreținere pentru șanțurile private mici, (ii) una dintre cele trei zone planificate de retenție a apei este în prezent în construcție și (iii) identificarea unei zone-pilot de 10 hectare pentru a simula modul în care conservarea pădurilor poate îmbunătăți rezistența teritoriului municipal la inundații și alunecări de teren.

—

Etape și căi de punere în aplicare, ținând seama de incertitudinea impactului schimbărilor climatice pe termen scurt (2030), pe termen mediu (2050) sau pe termen lung (2100). Un plan de acțiune privind adaptarea poate fi structurat în căi de adaptare, în care schema de punere în aplicare pentru fiecare opțiune de adaptare constă într-o succesiune de măsuri în vederea atingerii unui obiectiv final de adaptare. Prin urmare, căile de adaptare se aseamănă cu un arbore decizional și, întrucât măsurile pot fi puse în aplicare treptat, permit o planificare flexibilă a politicilor. Fenomenele meteorologice extreme induse de schimbările climatice sau schimbările climatice viitoare preconizate pot declanșa un mecanism de revizuire pentru a vedea dacă o traiectorie de adaptare îndeplinește în continuare obiectivul de adaptare.

Figura 2

Un exemplu de cale de adaptare pentru gestionarea resurselor de apă

Sursă:

Kingsborough et al., 2016.

—

Instrumente care oferă puncte de intrare pentru implementare și integrare, și anume integrarea adaptării în alte politici și instrumente sectoriale. Adaptarea nu ar trebui efectuată separat de politicile existente. Prin urmare, ar trebui promovată crearea de legături între adaptare și instrumentele existente. Ar trebui exploatate sinergiile cu politicile și instrumentele naționale existente. Printre instrumentele-cheie care pot servi drept puncte de intrare pentru integrarea adaptării se numără: legislație, strategii existente, standarde, instrumente de planificare, cadre de evaluare, programe de cercetare și dezvoltare, rețele și grupuri de lucru. Totuși, această integrare a adaptării nu ar trebui să se limiteze doar la stabilirea unor obiective, opțiuni și acțiuni specifice fiecărui sector în cadrul strategiei de adaptare. Se consideră ca bună practică revizuirea coerenței tuturor măsurilor relevante cu țintele și obiectivele de adaptare, precum și a contribuției fiecărei politici la soluțiile de adaptare. Un exemplu de bună practică este discutat în caseta de text pentru exemplul de caz nr. 4. Aspectul macrobugetar al adaptării la schimbările climatice este un domeniu de politică transversal important. Schimbările climatice au relevanță macrobugetară, deoarece au un impact atât asupra cheltuielilor publice, cât și asupra veniturilor publice. Cu toate acestea, cadrele bugetare naționale din statele membre ale UE reflectă schimbările climatice și riscurile bugetare aferente doar într-o măsură limitată, în principal prin mecanisme bugetare, pentru a face față costurilor dezastrelor legate de climă. Pentru a îmbunătăți reziliența fiscală/financiară la schimbările climatice, planificarea bugetară, guvernanța și mecanismele instituționale ar putea ține seama mai bine de riscurile fiscale legate de climă și de pierderile legate de climă. Eforturile politice de reducere a decalajului în domeniul protecției climei, și anume proporția pierderilor neasigurate, ar sprijini și acest obiectiv, deoarece pot limita costul bugetar al schimbărilor climatice și, prin urmare, pot conserva resursele pentru investiții în adaptare. Un alt domeniu politic important pentru punerea în aplicare și integrarea adaptării este reprezentat de gestionarea riscurilor de dezastre și rolul protecției civile. Pe lângă faptul că autoritățile de protecție civilă sunt primii respondenți la dezastrele climatice din ce în ce mai grave preconizate (inundații, furtuni, incendii forestiere etc.), acestea au, de asemenea, o plajă mai amplă a riscurilor de dezastre în sfera lor de competență, abordând alte dezastre naturale (de exemplu, cutremure, erupții vulcanice), precum și riscuri tehnologice și societale (de exemplu, amenințări cibernetice, amenințări hibride, accidente industriale). Sunt importante sinergiile strânse în ceea ce privește elaborarea planurilor de acțiune și punerea în aplicare, inclusiv alocarea resurselor pentru măsurile de adaptare și prevenire și considerentele legate de reziliența fiscală. Se preconizează că măsurile de adaptare la schimbările climatice și măsurile de prevenire a dezastrelor pentru pericolele legate de climă vor fi în mare măsură aceleași. Cu toate acestea, este important să se ia în considerare și alte aspecte legate de prevenirea dezastrelor pentru a se asigura sinergii maxime între măsuri (de exemplu, adaptarea clădirilor la schimbările climatice, luând în considerare, de asemenea, siguranța seismică, după caz) și pentru a se asigura că principiile de a nu face rău și adaptarea inadecvată sunt luate în considerare într-o perspectivă mai largă a dezastrelor și a rezilienței societății.

—

Estimarea nevoilor de investiții pentru planul sau strategia de adaptare. Se recomandă includerea unei imagini de ansamblu a investițiilor publice și private necesare sau a costurilor care urmează să fie suportate (inclusiv sursa de finanțare) pentru punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în planul de acțiune sau în strategia de adaptare, în urma evaluării riscurilor climatice și a vulnerabilității. Estimarea nevoilor sau a costurilor investițiilor de adaptare ar urma să stea la baza alegerilor făcute în planul de acțiune sau în strategia de adaptare și trebuie să fie în concordanță cu orice estimări și informații privind adaptarea la schimbările climatice furnizate în cadrul planurilor naționale privind energia și clima ale statelor membre (10).

—

Planificarea resurselor necesare pentru punerea în aplicare a adaptării, în ceea ce privește resursele umane, financiare și legate de cunoaștere. Se recomandă instituirea unui buget de adaptare specific, care ar trebui să facă parte dintr-un buget național cuprinzător pentru acțiunile de combatere a schimbărilor climatice. Bugetul cuprinzător ar trebui să acopere deopotrivă adaptarea și atenuarea și să exploreze sinergiile dintre cele două.

—

Rolul și responsabilitățile actorilor implicați în punerea în aplicare de la toate nivelurile, ceea ce implică organizarea comunicării, cooperării și coordonării între părțile interesate. Adaptarea la schimbările climatice privește întreaga societate și, prin urmare, necesită acțiuni la toate nivelurile de guvernanță și din partea tuturor sectoarelor societății. Nivelul național ar trebui să își alinieze politicile de adaptare la nivelul UE și la cel transnațional, după caz, sprijinind în același timp consolidarea rezilienței la schimbările climatice la nivel subnațional. La rândul său, nivelul subnațional poate furniza nivelului național cunoștințe care pot contribui la identificarea principalelor provocări sau obstacole în materie de adaptare și la monitorizarea și evaluarea eforturilor de adaptare. În plus, trebuie să fie abordate și lacunele în materie de competențe în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de adaptare prin asigurarea formării și a actualizării competențelor la toate nivelurile de guvernanță, în special la nivel local și regional.

—

Obstacole potențiale, conflicte și sinergii asociate cu punerea în aplicare. Barierele ar putea fi legate de lipsa de acceptare socială a măsurilor propuse de adaptare la schimbările climatice sau de lipsa de finanțare. Ar putea apărea conflicte cu anumite obiective economice sau sociale ale unui domeniu, care necesită o consultare aprofundată a părților interesate. Sinergiile, astfel cum au fost discutate anterior, ar putea fi realizate, de asemenea, cu strategiile de atenuare sau cu obiectivele sociale coexistente.

—

Ar trebui abordate lacunele și incertitudinile la nivelul cunoștințelor, de exemplu, potențialele efecte ale schimbărilor climatice pe termen scurt și lung. Cu toate acestea, lacunele și incertitudinile în materie de cunoștințe nu ar trebui să constituie un motiv pentru lipsa de acțiune. Planurile de acțiune pentru adaptare sunt esențiale în vederea atingerii obiectivelor descrise într-o strategie de adaptare la schimbările climatice. Este esențial ca planul de acțiune să includă flexibilitate, pentru a atenua riscurile asociate incertitudinilor și pentru a asigura adoptarea corespunzătoare a adaptării la schimbările climatice în toate sectoarele și straturile societății. Numai astfel o strategie de adaptare la schimbările climatice poate pune în aplicare în mod cuprinzător și precis acțiunile de adaptare. Pentru mai multe informații privind elaborarea planului de acțiune, a se vedea, de asemenea, secțiunea privind Instrumentul de sprijin pentru adaptare referitoare la punerea în aplicare a adaptării.

Etapa 5:   monitorizare și evaluare

Etapa 5 din orientări va contribui la: — definirea obiectivului și scopului unui sistem de monitorizare și evaluare; — includerea părților interesate în procesul de evaluare; — definirea indicatorilor sistemului de monitorizare și evaluare.

Monitorizarea și evaluarea eforturilor de adaptare în curs sunt necesare pentru menținerea responsabilității și îmbunătățirea politicii generale de adaptare. Deși reprezintă ultima etapă a ciclului de planificare a adaptării, acestea ar trebui discutate ca parte a etapelor anterioare ale elaborării politicilor. O formulare clară a țintelor, obiectivelor, opțiunilor și acțiunilor de adaptare care pot fi măsurate și monitorizate „ușor” și ale căror progrese pot fi evaluate și comunicate ulterior permite un sistem de monitorizare și evaluare mai bine direcționat. Dificultatea adaptării în comparație cu alte politici constă în faptul că o adaptare reușită previne efectele negative ale schimbărilor climatice. Prin urmare, beneficiile reale nu sunt întotdeauna vizibile sau măsurabile.

Practica predominantă se axează pe monitorizarea și evaluarea proceselor stabilite de politicile de adaptare, răspunzând la întrebarea „ce se face?”. Cu toate acestea, pentru a obține o imagine completă a eficacității și eficienței generale a politicii de adaptare, devine din ce în ce mai important să se înțeleagă efectele și rezultatele acestor procese și ale acțiunilor de adaptare asociate, răspunzând la întrebarea „ce diferență aduce aceasta pentru vulnerabilitățile și riscurile noastre?”. Concentrarea asupra efectelor și rezultatelor politicilor de adaptare poate contribui, de asemenea, la a stabili dacă strategia/planul este suficient de ambițios pentru a contribui în mod semnificativ la consolidarea rezilienței și pentru a explora problemele emergente care necesită mai multă atenție în viitor.

Spre deosebire de practica predominantă, ar trebui monitorizate și evaluate nu numai efectele fizice, ci și cele sociale și rezultatele acțiunilor de adaptare, inclusiv distribuția acestora în diferite grupuri de populație. Acest lucru este important pentru a se asigura că acțiunile de adaptare vizează și sprijină comunitățile vulnerabile și nu au efecte nedorite de agravare sau de creare a unor noi inegalități.

Etapa 5.a.   Definirea obiectivului și scopului monitorizării și evaluării

Exemplul de caz nr. 5:„Mückenatlas”: un proiect științific cetățenesc pentru supravegherea țânțarilor în Germania Știrile referitoare la agenții patogeni transmiși la animale și oameni prin mușcături de țânțari au fost amplu mediatizate în întreaga UE, deoarece au fost înregistrate cazuri de febră denga, chikungunya și de infecție cu virusul West Nile (WNV), în special în sudul Europei. Cu toate acestea, răspândirea speciilor de țânțari purtători ai acestor agenți patogeni ai bolilor (cum ar fi virusurile, bacteriile și paraziții care pot cauza boli) a fost, de asemenea, documentată în țările mai nordice ale UE, inclusiv în Germania. Schimbările climatice au fost recunoscute ca fiind unul dintre factorii care contribuie la această răspândire. Pentru a aborda riscurile potențiale pentru sănătate, trebuie combinate măsurile de supraveghere, prevenire și reducere a emisiilor. „Mückenatlas” („Atlasul țânțarilor”) din Germania este un exemplu al modului în care un proiect științific cetățenesc poate nu numai să contribuie la cercetare, ci și să completeze metodele tradiționale de monitorizare pentru a funcționa ca sistem de alertă timpurie. Proiectul implică persoane care prezintă eșantioane de țânțari, care sunt apoi identificate și utilizate pentru cercetare de către experți. Prin urmare, „Mückenatlas” contribuie la cunoașterea speciilor indigene și invazive de țânțari și a bolilor asociate din Germania și urmărește să creeze o bază de informații pentru factorii de decizie și cercetători în vederea evaluării riscurilor viitoare.

Prima etapă a dezvoltării unui sistem de monitorizare și evaluare este definirea obiectivului și a scopului acestuia, deoarece această decizie are consecințe asupra coordonării și organizării activității.

Monitorizarea și evaluarea pot servi unor scopuri multiple, cel mai important fiind urmărirea progreselor și a performanței politicii de adaptare pentru a informa și a îmbunătăți procesul de elaborare a politicilor. Este bine să ne concentrăm nu numai pe strategia sau planul de adaptare propriu-zis, ci și pe politicile sectoriale relevante. În acest sens, prima etapă constă în a verifica dacă și în ce măsură politicile sectoriale au integrat adaptarea. A doua etapă constă în monitorizarea periodică a acțiunilor legate de adaptare care sunt deja articulate în politicile sectoriale.

Scopul secundar al monitorizării și evaluării ar putea fi acela de a spori responsabilitatea în cadrul administrațiilor publice, de a îmbunătăți baza de cunoștințe, de a învăța modul în care se ajustează procesele în curs sau viitoare sau de a sensibiliza publicul cu privire la necesitatea adaptării.

Etapa 5.b.   Procesul decizional cu privire la persoanele care trebuie implicate în proces

Pentru o monitorizare, raportare și evaluare eficace, este esențial să se decidă cine își asumă responsabilitatea generală pentru monitorizare, raportare și evaluare, să se clarifice rolurile diferiților actori și să se instituie mecanisme de coordonare verticală și orizontală cu diferiți actori din toate sectoarele și de la nivel administrativ.

Responsabilitatea generală pentru monitorizare, raportare și evaluare revine, de obicei, organismului responsabil de coordonarea procesului și de raportarea rezultatelor. Organismul responsabil cu monitorizarea, raportarea și evaluarea poate fi același cu organismul de coordonare a politicii naționale de adaptare sau cu un actor independent de cei responsabili cu planificarea și punerea în aplicare a politicilor de adaptare. Ambele abordări au avantajele lor. Pe de o parte, o legătură strânsă între monitorizare, raportare și evaluare și elaborarea de politici poate, de exemplu, să faciliteze învățarea și asimilarea rezultatelor monitorizării și evaluării în elaborarea și revizuirea politicilor. Pe de altă parte, independența poate fi de dorit, în special pentru activitățile de evaluare.

Implicarea părților interesate, în special a celor identificate în etapa 1, precum și a nivelului administrativ regional și local este esențială nu numai pentru monitorizare, raportare și evaluare pentru a primi informații, date și cunoștințe cantitative și calitative relevante, ci și pentru interpretarea și derivarea mesajelor relevante din datele disponibile, răspunzând la întrebările „cum” și „de ce”.

Etapa 5.c.   Definirea indicatorilor și a abordărilor bazate pe metode mixte

Atunci când se monitorizează și se evaluează adaptarea, se recomandă combinarea metodelor cantitative și calitative, deoarece este probabil ca această abordare să fie mai flexibilă, permițând să se recurgă la diferite surse de date și informații care pot fi verificate între ele pentru a se asigura că discursul general privind progresul și performanța în materie de adaptare este solid, consecvent și contextualizat. Această abordare poate contribui, de asemenea, la depășirea unora dintre limitările datelor cantitative sau calitative utilizate în mod izolat, precum și la furnizarea de informații și dovezi din surse multiple.

Indicatorii cantitativi și seturile de indicatori oferă dovezi cuantificabile, aparent lipsite de ambiguitate, ale progreselor și performanței. Atunci când se identifică indicatori adecvați, atât pentru monitorizarea, cât și pentru evaluarea procesului și a rezultatelor, se recomandă:

—	să se utilizeze indicatorii preexistenți, dacă aceștia corespund obiectivului general al sistemului de monitorizare și evaluare;

—	să se asigure că un set de indicatori oferă o imagine coerentă și solidă a progreselor și performanței în materie de adaptare;

—	să se reflecte și să se explice toate ipotezele, limitările și incertitudinile de fond date de natura indicatorilor;

—	să se utilizeze o combinație de indicatori de proces, de realizare și de rezultat pentru a asigura reprezentativitatea și pentru a măsura progresele înregistrate în ceea ce privește acțiunile importante sau determinante, mai degrabă decât aspectele secundare;

—	să se ia în considerare resursele disponibile, precum și accesul la date, disponibilitatea periodică și coerența acestora.

Deși caracterul adecvat al fiecărui indicator trebuie luat în considerare în cadrul setului de indicatori, fiecare indicator ar trebui să îndeplinească următoarele criterii:

—	Să fie valabil: indicatorul măsoară rezultatul?

—	Să fie precis: părțile interesate s-au pus de acord cu privire la ce anume măsoară indicatorul?

—	Să fie practic, accesibil, simplu: sunt disponibile informații la un cost rezonabil? Va fi ușor de colectat și de analizat?

—	Să fie fiabil: măsura este coerentă în timp?

—	Să fie sensibil: când se modifică rezultatul, indicatorul va fi sensibil la modificările respective?

—	Să fie clar: suntem siguri că o creștere este un lucru pozitiv sau negativ?

—	Să fie util: informațiile vor fi utile pentru procesul decizional, responsabilitate și învățare?

—	Să aibă sens: părțile interesate sunt de acord că acest indicator este logic de utilizat?

Etapa 5.d.   Comunicarea rezultatelor în vederea fundamentării politicilor și a practicilor

Pentru a valorifica la maximum rezultatele monitorizării și evaluării în ceea ce privește îmbunătățirea politicii generale de adaptare, constatările trebuie comunicate unei game largi de factori de decizie, la momentul potrivit și într-un mod adecvat. Un exemplu de bună practică de implicare a părților interesate și de informare a factorilor de decizie cu privire la rezultate este descris în exemplul de caz nr. 5 din caseta de text.

Pentru a consolida utilizarea rezultatelor monitorizării și evaluării în procesul de elaborare a politicilor, se recomandă:

—	să se convină asupra modului în care vor fi utilizate rezultatele înainte de dezvoltarea sistemului de monitorizare și evaluare;

—	să se colaboreze cu părțile interesate pe parcursul elaborării sau revizuirii strategiei și a planului de acțiune și să se discute cu acestea rezultatele preliminare pentru a face schimb de opinii cu privire la modul în care acestea ar putea fi interpretate și comunicate;

—	să se îmbunătățească comunicarea privind monitorizarea, raportarea și evaluarea, utilizând diverse mijloace și punând accentul pe grupurile-țintă și pe contextele date;

—	să se pună accentul pe diseminare, sensibilizare și consolidarea capacităților;

—	să se utilizeze rezultatele monitorizării și evaluării pentru a se asigura că adaptarea reprezintă o prioritate pe agenda politică a tuturor nivelurilor de guvernanță.

Monitorizarea și evaluarea eficacității și eficienței măsurilor de adaptare la schimbările climatice puse în aplicare sunt esențiale, întrucât astfel se asigură că efectele fizice și sociale ale măsurii de adaptare la schimbările climatice sunt revizuite pentru a evalua dacă este necesară actualizarea strategiei de adaptare la schimbările climatice.

Pentru mai multe informații privind monitorizarea și evaluarea, a se vedea, de asemenea, secțiunea privind Instrumentul de sprijin pentru adaptare cu privire la monitorizarea și evaluarea adaptării.

---

(1)  Contribuția Grupului de lucru II „Schimbările climatice 2022: impact, adaptare și vulnerabilitate”.

(2)  Potrivit Raportului de sinteză AR6 al IPCC (2023), Rezumatul pentru factorii de decizie, schimbările transformatoare sunt sprijinite de „acțiuni de adaptare și atenuare, care acordă întâietate echității, justiției sociale, justiției climatice, abordărilor bazate pe drepturi și incluziunii”. De asemenea, se consideră că acestea „conduc la rezultate mai durabile, reduc compromisurile [...] și promovează o dezvoltare rezilientă la schimbările climatice”.

(3)  Articolul 5 alineatul (4) din Legea europeană a climei: Statele membre actualizează periodic strategiile și includ informațiile actualizate conexe în raportul care trebuie prezentat în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1999.

(4)  Integrarea trebuie concepută ca un proces bidirecțional: aceasta ar trebui să ia în considerare, de asemenea, contribuția altor politici sectoriale la măsurile de adaptare.

(5)  De exemplu, literatura de specialitate sugerează că bărbații tind să fie mai puțin preocupați decât femeile de schimbările climatice atunci când țările sunt mai bogate. A se vedea, de exemplu, Bush și Clayton (2023).

(6)  O serie de bune practici și orientări în acest sens pot fi găsite în Participarea copiilor la procesul decizional public – De ce ar trebui să fie implicați copiii?

(7)  Alte opțiuni deschise prin activitățile aferente actului delegat privind taxonomia în domeniul climei în cadrul adaptării la schimbările climatice.

(8)  În ceea ce privește evaluările riscurilor, scenariile și obiectivele în materie de reziliență la dezastre elaborate în conformitate cu mecanismul de protecție civilă al Uniunii.

(9)  Cu toate acestea, evaluarea riscurilor poate merge și mai departe prin stabilirea și ierarhizarea măsurilor de adaptare necesare.

(10)  Comunicarea Comisiei privind orientările adresate statelor membre pentru actualizarea planurilor naționale privind energia și clima pentru perioada 2021-2030, secțiunea 3.6, conține orientări privind estimările nevoilor de investiții, inclusiv pentru măsurile de adaptare. Aceleași orientări pot fi utilizate pentru planurile de acțiune și strategiile de adaptare, inclusiv pentru a asigura coerența cu planurile naționale privind energia și clima.