EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52019DC0155

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind calitatea datelor fiscale raportate de statele membre în 2018

COM/2019/155 final

Bruxelles, 27.3.2019

COM(2019) 155 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

privind calitatea datelor fiscale raportate de statele membre în 2018


RAPORTUL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

privind calitatea datelor fiscale raportate de statele membre în 2018

CUPRINS

1.    Context    

2.    Principalele constatări referitoare la raportarea din 2018 în ceea ce privește nivelul datoriei și deficitului publice guvernamentale    

2.1.    Actualitatea, fiabilitatea și exhaustivitatea    

2.1.1.    Actualitatea    

2.1.2.    Fiabilitatea    

2.1.3.    Exhaustivitatea tabelelor și a informațiilor justificative    

2.1.4.    Tabelul suplimentar privind raportarea intervențiilor publice de sprijinire a instituțiilor financiare    

2.1.5.    Chestionar privind împrumuturile interguvernamentale    

2.2.    Conformitatea cu normele contabile și coerența datelor statistice    

2.2.1.    Schimbul de informații și clarificări    

2.2.2.    Vizite de dialog și metodologice    

2.2.3.    Consultanță specifică din partea Eurostat    

2.2.4.    Aspecte metodologice recente    

2.2.5.    Coerența cu conturile publice subiacente    

2.3.    Publicare    

2.3.1.    Publicarea cifrelor principale și a tabelelor detaliate de raportare    

2.3.2.    Rezerve cu privire la calitatea datelor    

2.3.3.    Modificări ale datelor raportate    

2.3.4.    Publicarea metadatelor (inventarelor)    

3.    Concluzii    


1.Context

Articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 479/2009 al Consiliului privind aplicarea Protocolului privind procedura aplicabilă deficitelor excesive (PDE) 1 impune Comisiei (Eurostat) să prezinte periodic Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la calitatea datelor fiscale efective 2 raportate de statele membre. Acest raport anual prezintă o evaluare globală a actualității, fiabilității, exhaustivității și coerenței datelor și a respectării normelor contabile în cazul datelor respective. Comisia a adoptat raportul precedent (privind datele din 2017) la 8 martie 2018. 3

Eurostat evaluează periodic calitatea datelor PDE efective raportate de statele membre și a conturilor subiacente ale sectorului administrației publice în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 549/2013 4 (ESA 2010). Evaluarea sa se concentrează asupra factorilor care explică excedentul/deficitul public general (ca procent din PIB) și evoluția raportului dintre datoria publică generală și PIB. Statele membre transmit respectivele informații către Eurostat de două ori pe an în „Tabelele de notificare pentru PDE”, în „Chestionarul privind tabelele de notificare pentru PDE” și în „Tabelul suplimentar privind intervențiile publice de sprijinire a instituțiilor financiare” precum și prin intermediul clarificărilor bilaterale. Eurostat menține, de asemenea, legătura cu statele membre prin vizite periodice de dialog privind PDE.

Prezentul raport se bazează pe principalele constatări și rezultate privind datele pentru PDE care au fost raportate de statele membre în 2018. El se axează pe cele mai recente raportări, efectuate în octombrie 2018, comparându-le, atunci când o astfel de comparație este adecvată, cu datele transmise în aprilie 2018 și în 2017.

2.Principalele constatări referitoare la raportarea din 2018 în ceea ce privește nivelul datoriei și deficitului publice guvernamentale

2.1.Actualitatea, fiabilitatea și exhaustivitatea

2.1.1.Actualitatea

Statele membre au obligația de a raporta către Eurostat datele pentru PDE efective și pe cele estimate, de două ori pe an, înainte de 1 aprilie și, respectiv, înainte de 1 octombrie 5 . În 2018, raportarea referitoare la PDE a vizat perioada 2014-2018. Cifrele pentru 2018 sunt cele estimate de autoritățile naționale, în timp ce cifrele din perioada 2014 - 2017 sunt date efective 6 . În conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 479/2009, Eurostat evaluează datele efective, însă nu și datele estimate.

Toate statele membre au respectat termenele de raportare pentru ambele notificări.

2.1.2.Fiabilitatea

Revizuirile efectuate între notificarea privind PDE din aprilie 2018 și cea din octombrie 2018 s-au datorat, în principal, actualizărilor datelor-sursă, în special ale soldurilor execuției bugetare și ale datelor fiscale, precum și schimbărilor în materie de metodologie, cum ar fi reclasificările unităților sau ale operațiunilor.

Ca rezultat al revizuirilor datelor din 2017 între notificarea din aprilie și cea din octombrie 2018, excedentul/deficitul public guvernamental (exprimat ca procent din PIB) pentru 10 state membre s-a îmbunătățit, în timp ce pentru alte 8 state membre acesta s-a înrăutățit. Cele mai importante revizuiri pozitive au fost efectuate de Polonia, Slovacia, Suedia (+ 0,3 pp în fiecare caz) și Bulgaria (+ 0,2 pp), iar și cele mai mari revizuiri negative au fost ale Maltei (-0,4 pp), Ungariei și Germaniei (-0,3 pp fiecare). Cele mai mari revizuiri ascendente ale datoriei din 2017 din alte motive decât revizuirea PIB-ului au fost efectuate de Franța (+ 1,7 pp), Bulgaria (+ 0,8 pp), Țările de Jos și Cipru (ambele + 0,5 pp), Belgia (+ 0,4 pp) și Malta (+ 0,3 pp), în timp ce Danemarca a revizuit datoria în sens descrescător (-0,3 pp).

Revizuirile PIB-ului au avut un impact evident asupra ponderii datoriei în mai multe state membre. În special, s-au observat creșteri ale ratei datoriei ca urmare a revizuirii PIB-ului pentru Slovenia, Irlanda (ambele + 0,5 pp), Suedia (+ 0,2 pp), Slovacia și Cehia (ambele + 0,1 pp), precum și reduceri pentru 22 de state membre, dintre care cele mai mari au fost pentru Grecia (-2,5 pp), Cipru (-1,8 pp), Portugalia (-1,0 pp), Italia și Bulgaria (ambele -0,6 pp).

2.1.3.Exhaustivitatea tabelelor și a informațiilor justificative

Completarea tabelelor de raportare reprezintă o obligație legală și este esențială pentru ca Eurostat să poată evalua în mod corespunzător calitatea datelor. Articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 479/2009 prevede obligația ce revine statelor membre de a transmite Eurostat informațiile statistice relevante, care „(…) reprezintă, în special:

(a)    datele din conturile naționale;

(b)    inventarele;

(c)    tabelele de notificare pentru PDE;

(d)    chestionarele suplimentare și clarificările privind notificările.”

Există patru tabele principale de notificare pentru PDE:

-tabelul 1 vizează raportarea nivelului excedentului/deficitului public guvernamental (total și defalcat în funcție de subsectoarele administrației publice), precum și a nivelului datoriei publice guvernamentale (totală 7 și defalcată în funcție de categoria instrumentelor financiare). Tabelul respectiv include, de asemenea, PIB-ul la prețurile actuale ale pieței și cheltuielile administrației publice cu formarea brută de capital fix și cu dobânzile;

-Tabelele 2A - 2D cuprind date care explică tranziția de la definițiile naționale ale soldului bugetar („soldul execuției bugetare” în metodologia privind conturile naționale), la excedentul/deficitul fiecărui subsector al administrației publice („capacitatea netă de finanțare/necesarul net de finanțare” în metodologia privind conturile naționale) 8 ; 

-Tabelele 3A - 3D furnizează date care explică contribuția excedentului/deficitului public guvernamental și a altor factori relevanți la variațiile nivelului datoriei publice guvernamentale și la consolidarea datoriei; iar

-tabelul 4 cuprinde în special date care se referă la credite și avansuri comerciale 9 .

În 2018, tabelele PDE 1 și 2 au vizat perioada 2014-2018 10 , în timp ce celelalte tabele au vizat perioada 2014-2017.

Toate statele membre au furnizat Eurostat toate tabelele de notificare pentru PDE 11 , atât în raportarea din aprilie, cât și în cea din octombrie. În raportarea din octombrie, toate statele membre au completat integral tabelul PDE 1 și au furnizat detalii în tabelul PDE 2 referitor la legătura dintre soldul execuției bugetare și excedentul/deficitul PDE pentru toate subsectoarele. Unele țări (Germania, Austria) nu au raportat toate elementele de tranziție solicitate în modelul de raportare, iar unele state membre (Germania, Italia, Țările de Jos, Finlanda și Suedia) au inclus unele elemente de tranziție reziduale.

Unele statele membre nu au prezentat toate defalcările în toate tabelele PDE 3, în special în ceea ce privește administrațiile locale.

Stocul creditelor și avansurilor comerciale ale administrației publice ar trebui raportat în tabelul PDE 4. Cu toate acestea, acoperirea completă a tuturor subsectoarelor administrației publice, precum și interiorul subsectoarelor nu a fost realizată până în prezent pentru toate statele membre. Unele state membre au semnalat date ca fiind provizorii sau estimate. În consecință, datele pentru Belgia, Bulgaria, Germania, Irlanda, Franța, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia și Regatul Unit ar putea face obiectul unei revizuiri în notificările viitoare.

Deși exhaustivitatea tabelelor PDE poate fi îmbunătățită în continuare, se așteaptă ca problemele nesoluționate să aibă un impact redus asupra calității datelor.

Toate statele membre au răspuns la „Chestionarul privind tabelele de notificare pentru PDE” 12 . Cu toate că gradul de acoperire și calitatea răspunsurilor au continuat să se îmbunătățească, încă sunt necesare progrese, întrucât unele state membre nu au raportat toate detaliile solicitate. Această constatare vizează în special datele privind creanțele administrației centrale și anularea datoriilor acesteia, defalcarea altor conturi de creanțe/creditoare, înregistrarea garanțiilor guvernamentale (în principal pentru administrațiile locale) și datele privind injecțiile de capital.

2.1.4.Tabelul suplimentar privind raportarea intervențiilor publice de sprijinire a instituțiilor financiare 

Începând cu 15 iulie 2009, Eurostat a colectat o serie de date suplimentare privind intervențiile publice de sprijinire a instituțiilor financiare. Datele colectate în 2018 au vizat perioada 2007-2017. Toate statele membre, cu excepția a cinci dintre ele (Estonia, Malta, Polonia, România și Slovacia), au raportat o serie de intervenții publice derulate în acea perioadă. În Finlanda (2008) și în Cehia (2013-2015), singurele intervenții raportate se refereau la datoriile contingente. În 2017, majoritatea țărilor au raportat un impact neutru sau limitat al deficitului intervenției autorităților publice pentru a sprijini instituțiile financiare, cu excepția Portugaliei, Italiei și Ciprului, unde impactul a fost mai mare. Cele mai mari impacturi acumulate asupra datoriei publice la sfârșitul anului 2017 au fost observate în Grecia, Cipru și Irlanda.

Împreună cu comunicatul său de presă privind PDE, Eurostat a publicat o notă de informare 13 cu privire la intervențiile publice pentru a sprijini instituțiile financiare, cuprinzând mai multe informații privind conținutul tabelului suplimentar și privind constatările referitoare la date. 

2.1.5.Chestionar privind împrumuturile interguvernamentale

Statele membre raportează date privind împrumuturile interguvernamentale bilaterale, acordate de regulă în cadrul programelor de asistență financiară. Respectivele date precum și informațiile suplimentare privind Fondul european de stabilitate financiară sunt incluse și în comunicatul de presă privind PDE. În perioada 2014-2017, datele s-au referit în principal la acordarea de împrumuturi Greciei, Irlandei și Portugaliei.

Împrumuturile interguvernamentale bilaterale sunt deduse atunci când se calculează agregatele pentru UE-28 și pentru zona euro în ceea ce privește datoria publică guvernamentală conform criteriului de la Maastricht, deoarece ambele tipuri de agregate sunt întocmite pe bază consolidată.

2.2.Conformitatea cu normele contabile și coerența datelor statistice

2.2.1.Schimbul de informații și clarificări

În perioada de notificare de trei săptămâni cuprinsă între termenele-limită de raportare din primăvară și din toamnă și publicarea datelor, Eurostat a contactat toate autoritățile statistice naționale pentru a solicita informații suplimentare și pentru a clarifica aplicarea normelor contabile în cazul unor operațiuni specifice. Aceasta a implicat o serie de schimburi de corespondență.

Pentru perioada de raportare din toamna anului 2018, o primă rundă de solicitări de clarificare a fost trimisă tuturor statelor membre până la data de 5 octombrie și o a doua până la 12 octombrie; o a treia rundă a fost trimisă unui număr de 16 state membre și o a patra unui stat membru. Eurostat a solicitat unor state membre să furnizeze „tabele de notificare pentru PDE” revizuite, tabele revizuite pentru conturile publice subiacente (și anume conturile anuale de cheltuieli și venituri și conturile trimestriale financiare și nefinanciare) și „Chestionarul privind tabelele de notificare pentru PDE”, revizuit. În majoritatea cazurilor, modificările aduse datelor au fost corectarea unor erori tehnice, inconsecvențe și ajustări interne. Un număr restrâns de modificări au fost legate de actualizările datelor-sursă ale datelor efective și estimate.

2.2.2.Vizite de dialog și metodologice

Regulamentul (CE) nr. 479/2009 prevede că Eurostat trebuie să efectueze vizite de dialog și metodologice în statele membre. Reprezentanții DG ECFIN și ai Băncii Centrale Europene participă periodic la astfel de vizite, în calitate de observatori.

În cadrul vizitelor de dialog efectuate periodic (cel puțin o dată la doi ani) în statele membre, Eurostat trece în revistă datele raportate, examinează aspectele metodologice, poartă discuții cu privire la procesele și sursele statistice descrise în inventare și evaluează conformitatea cu normele contabile relevante (delimitarea sectorului administrației publice, data înregistrării și clasificarea operațiunilor și pasivelor administrației publice).

Vizitele metodologice sunt efectuate numai în anumite cazuri excepționale în care sunt identificate riscuri substanțiale sau probleme legate de calitatea datelor.

Se pot organiza, de asemenea, vizite ad hoc sau vizite tehnice în cazul în care Eurostat semnalează o problemă specifică importantă în ceea ce privește un stat membru, care nu poate fi rezolvată în alt mod decât printr-o reuniune cu autoritățile în cauză.

În 2018, Eurostat a efectuat vizite de dialog în cadrul PDE în Țările de Jos, Finlanda, România, Germania, Polonia, Grecia (de două ori), Lituania, Malta, Bulgaria, Belgia, Croația și Italia. Au fost efectuate, de asemenea, vizite ad hoc în Franța și Spania, o vizită tehnică în Islanda și nu au avut loc vizite metodologice.

Constatările finale ale fiecărei vizite de dialog, inclusiv punctele de acțiune convenite și situația problemelor semnalate, sunt transmise Comitetului economic și financiar și sunt publicate pe site-ul web al Eurostat 14 . Vizitele de dialog și punerea în aplicare a punctelor de acțiune au îmbunătățit în mod considerabil calitatea datelor de-a lungul timpului.

2.2.3.Consultanță specifică din partea Eurostat

Statele membre se consultă în mod regulat cu Eurostat pentru a clarifica unele aspecte contabile naționale referitoare la operațiuni anterioare sau viitoare. Eurostat oferă consultanță conform orientărilor publicate 15 . Începând din iulie 2016, în scopul transparenței, Eurostat publică toate scrisorile sale de recomandări 16 , fără a cere în prealabil consimțământul statului membru, cum se obișnuia în trecut. În 2018, Eurostat a publicat 21 scrisori de recomandări.

2.2.4.Aspecte metodologice recente

Eurostat monitorizează punerea în aplicare a normelor SEC 2010 și a deciziilor sale metodologice, prin analizarea datelor raportate de statele membre în tabelele pentru PDE și în „Chestionarul privind tabelele de notificare pentru PDE”, precum și prin discuții purtate cu autoritățile statistice naționale în cursul vizitelor de dialog privind PDE.

Eurostat oferă orientări metodologice suplimentare privind normele contabile pentru PDE și statisticile finanțelor publice, care completează normele generale ale SEC 2010. Notele de orientare sunt publicate sub responsabilitatea Eurostat, după consultarea autorităților statistice naționale. Clarificările care explică normele contabile pentru aspecte foarte specifice sunt, de asemenea, publicate sub responsabilitatea Eurostat.

La 8 mai 2018, Eurostat a publicat un ghid 17 privind tratamentul statistic al contractelor de performanță energetică.

Aspectele tratate insuficient în manualele și orientările existente au fost analizate și discutate mai aprofundat în cadrul grupurilor de lucru tehnice și operative.

În afara celor două reuniuni periodice ale grupului de lucru pentru statisticile privind PDE, Eurostat a organizat trei reuniuni ale grupului de lucru (două pentru aspectele metodologice ale PDE și una privind statisticile privind finanțele publice).

În urma concluziilor Consiliului ECOFIN din noiembrie 2017, Eurostat a analizat eficacitatea noilor „Proceduri de elaborare și punere în aplicare a metodologiei care stă la baza datelor PDE” 18 , după un an de experiență, concentrându-se asupra aplicării lor pentru dezvoltarea diferitelor tipuri de orientări metodologice care interpretează și completează SEC 2010. Concluziile Consiliului ECOFIN din noiembrie 2018 privind statisticile UE 19 au subliniat faptul că Consiliul a salutat progresele înregistrate în ceea ce privește introducerea unor modificări metodologice într-o manieră structurată și programată și în ceea ce privește noile proceduri referitoare la noile orientări. Eurostat va continua să colaboreze cu statele membre pentru a completa și a clarifica procedurile de date PDE existente pentru a asigura aplicarea lor efectivă.

La 22 februarie 2017, Comisia a adoptat un raport 20 referitor la ancheta legată de manipularea datelor statistice în Austria, astfel cum se menționează în Regulamentul (UE) nr. 1173/2011 21 , și la o recomandare 22 de decizie de punere în aplicare a Consiliului de impunere a unei amenzi Austriei pentru manipularea datelor privind datoria în landul Salzburg. În temeiul articolului 8 alineatul (1) din regulament, Consiliul a adoptat Decizia de punere în aplicare 23 la 28 mai 2018 și a aplicat Austriei o amendă de 26,82 de milioane EUR pentru prezentarea de date eronate privind datoria publică din cauza unei neglijențe grave a celor trei entități guvernamentale.

2.2.5.Coerența cu conturile publice subiacente

Termenele-limită de notificare de 1 aprilie și 1 octombrie, aplicabile în temeiul Regulamentului (CE) nr. 479/2009, au fost introduse pentru a se asigura coerența cu conturile sectoriale publice anuale și trimestriale subiacente, după cum s-a raportat către Eurostat în diverse tabele transmise în conformitate cu SEC. În special, totalul cheltuielilor și veniturilor administrațiilor publice ar trebui să corespundă cifrei raportate referitoare la excedentul/deficitul PDE.

Datele pentru PDE au fost, în general, în concordanță cu conturile publice SEC 2010 raportate, deși există unele preocupări legate atât de bilanțurile pentru activele și pasivele financiare (stocuri), cât și de conturile financiare trimestriale ale administrației publice (tabelul SEC 27). Este necesar ca unele state membre să depună eforturi suplimentare pentru a îmbunătăți coerența tabelelor PDE 3 cu tabelul SEC 27.

În cazul Greciei, se înregistrează de câțiva ani incoerențe semnificative în ceea ce privește operațiunile financiare nete, deoarece conturile financiare raportate de Banca Greciei nu sunt aliniate cu datele pentru PDE raportate de către ELSTAT. Banca Greciei nu a urmat orientările Eurostat privind contabilitatea SEC 2010 în privința mai multor aspecte. În octombrie 2015, Eurostat a decis să nu publice tabelul SEC 27 aferent Greciei până când problemele nu au fost soluționate.

Există, de asemenea, inconsecvențe evidente pentru Franța în ceea ce privește înregistrarea altor conturi de creanțe la administrația centrală și la fondurile de asigurări sociale în 2017.

În ceea ce privește Germania, Portugalia (2014-2017) și Spania (2014-2016), raportarea de discrepanțe statistice în tabelele de notificare din octombrie 2018 diferă de modelul prevăzut pentru tabelul SEC 27 și acest lucru duce la discrepanțe semnificative pentru toți anii.

Datele raportate de statele membre privind excedentul/deficitul, formarea brută de capital fix și cheltuielile cu dobânzile au fost în deplină concordanță cu datele anuale și trimestriale privind cheltuielile și veniturile publice (tabelele SEC 2 și 25). De asemenea, datele privind datoria anuală și datoria publică guvernamentală trimestrială (tabelul SEC 28) s-au potrivit perfect pentru toate statele membre.

2.3.Publicare

2.3.1.Publicarea cifrelor principale și a tabelelor detaliate de raportare

În temeiul articolului 14 alineatul (1) in Regulamentul (CE) nr. 479/2009, „Comisia (Eurostat) furnizează datele efective privind deficitul public și datoria publică pentru aplicarea Protocolului privind procedura aplicabilă deficitelor excesive în termen de trei săptămâni de la termenele de raportare […]. Furnizarea datelor se efectuează prin publicare”.

Eurostat a publicat pe site-ul său web datele privind deficitul și datoria publice guvernamentale la 23 aprilie 24 și la 22 octombrie 25 , împreună cu toate tabelele de raportare finale 26 notificate de statele membre, precum și observații, la:

-ajustarea stoc-flux;

-intervențiile publice de sprijinire a instituțiilor financiare;

-stocul de pasive ale creditelor și avansurilor comerciale; și

-revizuirea excedentului/deficitului public și a datoriei publice.

De asemenea, Eurostat a publicat un comunicat de presă privind datoria trimestrială (criteriul de la Maastricht), la aproximativ t+115 27 zile și un comunicat de presă privind deficitul public guvernamental trimestrial general.

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 479/2009, statele membre trebuie să facă publice datele efective privind propriile deficite și datorii. Toate statele membre publică cifrele privind deficitul și datoria la nivel național. Majoritatea statelor membre au informat Eurostat că publică toate tabelele lor pentru PDE. Cinci state membre - Bulgaria, Italia, Luxemburg, Polonia și Slovacia - au publicat numai unele dintre tabelele PDE. Franța a publicat date privind deficitul și datoria la nivel național într-un format diferit de tabelele PDE.

2.3.2.Rezerve cu privire la calitatea datelor

Aprilie 2018

Eurostat și-a menținut rezerva cu privire la calitatea datelor raportate de Ungaria și Franța. Rezerva privind calitatea datelor raportate de Ungaria în legătură cu clasificarea sectorială a fundațiilor creată de Banca Națională a Ungariei a fost menținută, în timp ce rezerva ca urmare a clasificării sectoriale a EximBank a fost retrasă. Rezerva privind calitatea datelor raportate de Franța a fost modificată în comparație cu comunicatul de presă din octombrie 2017 în legătură cu clasificarea sectorială a Agence Française de Développement și cu tratarea injecției de capital în AREVA.

Eurostat și-a retras rezerva cu privire la calitatea datelor raportate de Belgia în legătură cu clasificarea sectorială a spitalelor, în așteptarea rezultatelor consultărilor în curs cu privire la acest aspect la nivelul UE.

Octombrie 2018

Eurostat și-a menținut rezerva cu privire la calitatea datelor raportate de Ungaria în legătură cu clasificarea sectorială a fundațiilor creată de Banca Națională a Ungariei.

Eurostat și-a retras rezerva cu privire la calitatea datelor raportate de Franța în legătură cu clasificarea sectorială a Agence Française de Développement și cu tratarea injecției de capital în AREVA.

2.3.3.Modificări ale datelor raportate

Eurostat nu a modificat datele raportate de statele membre în notificările în cadrul notificărilor PDE din aprilie și octombrie 2018.

2.3.4.Publicarea metadatelor (inventarelor) 28

Regulamentul (CE) nr. 479/2009 precizează că inventarele PDE fac parte din informațiile statistice pe care statele membre trebuie să le furnizeze. Regulamentul prevede, de asemenea, că inventarele trebuie să fie publicate la nivel național.

În 2014, formatul inventarelor PDE a fost îmbunătățit (modificări ale structurii și ale nivelului de detaliere) și s-a ajuns la un acord cu statele membre cu privire la noul model de inventar pentru SEC 2010. Până la sfârșitul anului 2018, Eurostat a publicat inventare revizuite pentru 24 de state membre. Celelalte patru state membre (Franța, Irlanda, Luxemburg și Țările de Jos) au prezentat un proiect de inventar PDE în noul format și sunt așteptate progrese suplimentare.

3.Concluzii

Eurostat recunoaște ameliorarea continuă, per ansamblu, a coerenței și exhaustivității datelor fiscale raportate. Cu toate acestea, sunt necesare îmbunătățiri suplimentare în ceea ce privește calitatea datelor fiscale. În 2018, Eurostat a urmărit îmbunătățirea calității datelor fiscale prin clarificări bilaterale în momentul evaluării notificărilor PDE și prin intensificarea contactelor și a consultărilor cu statele membre între notificări. Publicarea tuturor scrisorilor de aviz privind metodologia a îmbunătățit schimbul de cunoștințe și transparența, la fel ca și eforturile sale cuprinzătoare în ceea ce privește comunicarea între utilizatori și producători de statistici în legătură cu evoluțiile metodologice.

Problemele de consecvență cu conturile financiare trimestriale persistă încă în cazul unor state membre, în special în cel al Greciei.

Eurostat și-a menținut rezervele cu privire la calitatea datelor raportate în notificările PDE de către Franța (aprilie) și Ungaria (aprilie și octombrie). Acesta și-a retras rezervele în ceea ce privește Belgia (aprilie) și Franța (octombrie).

Concluzia globală a Eurostat este că ameliorarea calității datelor fiscale raportate a continuat în 2018. În general, statele membre au furnizat date de o mai bună calitate și mai complete în tabelele de notificare pentru PDE și în alte documente statistice relevante transmise.

(1)

   Regulamentul (CE) nr. 479/2009 al Consiliului privind aplicarea Protocolului privind procedura aplicabilă deficitelor excesive (PDE) anexat la Tratatul de instituire a Comunității Europene (JO L 145, 10.6.2009, p. 1).

(2)

     Date pentru ultimii patru ani, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 479/2009.

(3)

   COM(2018) 112 final.

(4)

   Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană („SEC 2010”) ( JO L 174, 26.6.2013, p. 1).

(5)

   Articolul 3 alineatele (1) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 479/2009.

(6)

   Datele efective pot fi estimate, provizorii, parțiale sau definitive.

(7)

     Protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor excesive anexat la Tratatul privind funcționarea UE definește datoria publică ca datoria brută consolidată la finalul anului (la valoare nominală) a întregului sector al administrației publice. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 479/2009, datoria publică include numerar și depozite (AF.2), titluri de creanță (AF.3) și credite (AF.4), astfel cum sunt definite în SEC 2010.

(8)

     Articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 479/2009.

(9)

   A se vedea declarațiile care însoțesc procesul-verbal al Consiliului din data de 22 noiembrie 1993;    
https://webgate.ec.europa.eu/fpfis/mwikis/gfs/images/e/e7/Statements_9817.en93.pdf

(10)

   Regulamentul (CE) nr. 479/2009 solicită în mod explicit statelor membre doar să furnizeze date estimate în tabelele PDE 1 și 2A.

(11)

   Tabelele de notificare pentru PDE ale statelor membre pot fi consultate pe site-ul internet al Eurostat:    
http://ec.europa.eu/eurostat/web/government-finance-statistics/excessive-deficit-procedure/edp-notification-tables

(12)

   Chestionarul conține 13 secțiuni care solicită informații cantitative și unele informații calitative în diverse domenii, cum ar fi tranzacțiile cu taxe și contribuții sociale, tranzacțiile cu UE, achizițiile de echipamente militare, garanțiile guvernamentale, anulările de datorii, injecțiile de capital efectuate de stat în societăți publice, parteneriatele public-privat, operațiunile de reclasare etc.

(13)

    https://ec.europa.eu/eurostat/documents/1015035/9306957/Background-note-on-gov-interventions-Oct2018.pdf  

(14)

      http://ec.europa.eu/eurostat/web/government-finance-statistics/excessive-deficit-procedure/eurostat-edp-visits-to-member-states

(15)

      http://ec.europa.eu/eurostat/web/government-finance-statistics/methodology/guidance-on-accounting-rules

(16)

      http://ec.europa.eu/eurostat/web/government-finance-statistics/methodology/advice-to-member-states

(17)

  https://ec.europa.eu/eurostat/documents/1015035/8885635/guide_to_statistical_treatment_of_epcs_en.pdf  

(18)

      https://ec.europa.eu/eurostat/documents/1015035/2041329/Procedures-Dev-and-Implt-Methodology-EDP-data.pdf  

(19)

      http://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-13865-2018-INIT/en/pdf

(20)

     COM(2017) 94 final.

(21)

     Regulamentul (UE) nr. 1173/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind aplicarea efectivă a supravegherii bugetare în zona euro (JO L 306, 23.11.2011, p. 1).

(22)

     COM(2017) 93 final.

(23)

     Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/818 a Consiliului din 28 mai 2018 de aplicare a unei amenzi Austriei pentru manipularea datelor privind datoria publică în landul Salzburg (JO L 137, 4.6.2018, p. 23).

(24)

    https://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/8824490/2-23042018-AP-EN.pdf  

(25)

    https://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/9328077/2-22102018-AP-EN.pdf  

(26)

      http://ec.europa.eu/eurostat/web/government-finance-statistics/excessive-deficit-procedure/edp-notification-tables

(27)

     „t” se referă la sfârșitul perioadei vizate de raportare.

(28)

   Inventare ale metodelor, procedurilor și surselor utilizate pentru compilarea datelor efective privind deficitul și datoria și a conturilor publice aferente.

Top