COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 17.12.2018

COM(2018) 844 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

Imagine de ansamblu și evaluare a statisticilor și informațiilor referitoare la schimburile automate în domeniul impozitării directe

1.INTRODUCERE

Într-o lume din ce în ce mai globalizată, diferențele dintre sistemele de impozitare pot avea un efect negativ asupra colectării veniturilor fiscale, întrucât întreprinderile pot transfera profituri peste frontiere, iar contribuabilii pot câștiga venituri din străinătate fără a fi impozitați, atunci când aceștia nu respectă legea în toate țările implicate. Această situație a condus la dezvoltarea a diverse mecanisme de cooperare în rândul autorităților fiscale, denumite „cooperare administrativă în domeniul impozitării directe”.

În cadrul UE, Directiva 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal („directiva” sau „DCA”) reprezintă un element-cheie în cooperarea dintre statele membre. Aceasta sprijină statele membre prin furnizarea unui nou cadru îmbunătățit pentru metodele de lucru structurate în comun și a instrumentelor electronice începând din 2013, pe baza experiențelor în ceea ce privește asistența reciprocă începând din 1977.

Accesul la informațiile privind veniturile câștigate și activele deținute în străinătate de către contribuabilii rezidenți prezintă o importanță deosebită pentru autoritățile fiscale. Prin urmare, schimbul de informații privind contribuabilii angajați în activități transfrontaliere constituie un element esențial al unei cooperări administrative eficace și reprezintă una dintre formele de cooperare vizate de DCA. Schimbul de informații implică un flux de informații bilateral între autoritățile fiscale competente din două țări și vizează date care sunt în mod previzibil relevante în legătură cu o varietate de taxe, aplicabile atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.

În DCA sunt prevăzute trei forme de schimb de informații, și anume: (i) schimbul de informații la cerere (EOIR), care se referă la cererile de informații privind anumite persoane sau tranzacții exprimate de către țara solicitantă; (ii) schimbul spontan de informații (SEOI), care se referă la fluxurile de informații nesistematizate considerate a fi de interes pentru țara destinatară. și (iii) schimbul automat de informații (AEOI), care se referă la schimbul de date fiscale predefinite, folosind formate predefinite și la momente predefinite, fără o solicitare prealabilă din partea unei alte țări.

Schimbul automat de informații face obiectul prezentului raport. Acesta este diferit de celelalte forme de schimburi de informații datorită naturii sale obligatorii și domeniului de aplicare mai larg.

Statele membre au convenit ca schimburile automate de informații să înceapă de la jumătatea anului 2015 pentru informațiile fiscale privind rezidenții fiscali din alte state membre, pentru cinci categorii de venituri și de capital (DCA1). În 2014, statele membre au convenit să actualizeze directiva pentru a pune în aplicare în UE Standardul comun de raportare dezvoltat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), introducând schimbul automat de informații privind conturile financiare (DCA2). În 2015, o altă modificare a introdus schimbul automat de informații referitoare la deciziile fiscale și acordurile prealabile privind prețul de transfer (DCA3). Schimburile automate de informații au fost extinse în continuare în 2016 și 2017 1 .

Prezentul raport se bazează pe articolul 8b alineatul (2) din directivă care prevede obligația Comisiei de a prezenta, înainte de 1 ianuarie 2019, un raport care să ofere o imagine de ansamblu și o evaluare a schimburilor automate de informații în temeiul DCA1, DCA2 și DCA3. Acesta descrie principalele constatări cu privire la punerea în aplicare a schimburilor automate de informații, costurile și beneficiile acestora, precum și acțiunile întreprinse de statele membre pentru a utiliza informațiile primite.

Raportul a fost elaborat în principal pe baza informațiilor colectate de la autoritățile fiscale din statele membre prin intermediul unui sondaj anual și al seturilor de date statistice colectate anual 2 . Acesta acoperă perioada începând din 2015 și până la jumătatea anului 2018 în ceea ce privește DCA1 și perioada din 2017 până la jumătatea anului 2018 în ceea ce privește DCA2 și DCA3.

Trebuie notat faptul că, la momentul pregătirii prezentului raport, Comisia efectuează o evaluare cuprinzătoare a DCA 3 cuprinzând, în plus față de schimburile automate de informații, și toate celelalte forme de cooperare administrativă.

2.DCA1

DCA1 solicită statelor membre să facă automat schimb de informații cu privire la cinci categorii de venituri și de capital: venituri din muncă, remunerații plătite administratorilor și altor persoane asimilate acestora, produse de asigurări de viață, pensii, proprietatea asupra bunurilor imobile și venituri din bunuri imobile 4 .

Aceste informații trebuie să fie trimise cel puțin o dată pe an statului membru unde se află reședința contribuabilului. Primele schimburi de astfel de date au avut loc în iunie 2015, cu privire la perioada impozabilă 2014. Folosind o abordare pas cu pas, se preconiza ca statele membre să trimită informații pentru cel puțin trei categorii de venituri sau de capital din cele cinci descrise la articolul 8 alineatul (1) din directivă până în 2017.

Prezentul raport se referă la informații din partea statelor membre cu privire la următorii ani: 2015, 2016 și 2017.

2.1 Principalele caracteristici ale schimburilor de informații în temeiul DCA1

Până în iunie 2017, statele membre au făcut schimb de informații referitoare la aproximativ 16 milioane de contribuabili, cu privire la venituri și capital în valoare de peste 120 de miliarde EUR. Majoritatea informațiilor au vizat venituri din muncă și pensii, care reprezintă peste 80 % din contribuabili și 95 % din valoarea totală.

Figura 1. Evoluția schimburilor în temeiul DCA1 în funcție de anul în care au fost trimise mesajele

Volumul schimburilor de informații a crescut în timp, dublându-se în perioada 2015-2016. Datele privind schimburile de informații referitoare la prima jumătate a anului 2017 sugerează că tendința de creștere a continuat. Acest lucru este confirmat, de asemenea, de rapoartele privind volumul, care pot fi extrase din canalul securizat pe care statele membre îl utilizează pentru schimburi bilaterale: în 2017 se înregistrează, de asemenea, o tendință pozitivă în ceea ce privește volumele schimburilor de date.

Figura 2. Primele 10 țări expeditoare și primele 10 țări destinatare – Fișiere trimise în 2016

Tiparele schimburilor corespund, în general, tiparelor migrației în interiorul UE. Țările de emigrație sunt destinatare nete ale informațiilor. În special, Polonia primește informații cu privire la un număr de 14 ori mai mare de contribuabili (cu o valoare de 19 ori mai mare) decât numărul de contribuabili cu privire la care aceasta trimite informații. Situația contrară poate fi observată în țările de imigrație nete, cum ar fi Luxembourg, care trimite informații cu privire la un număr de cinci ori mai mare de contribuabili decât numărul de contribuabili cu privire la care primește informații și cu privire la o valoare de peste treizeci de ori mai mare. Printre țările destinatare nete se numără și Spania și Portugalia, în timp ce Germania și Danemarca sunt expeditoare nete.

Nu este deloc surprinzător că țări mari din UE precum Franța, Germania, Italia și Regatul Unit se află atât printre primele țări expeditoare, cât și printre primele țări destinatare, deși profilul este într-o oarecare măsură diferit în ceea ce privește categoriile de venituri. De exemplu, în ceea ce privește contribuabilii vizați, Franța și Germania sunt, de departe, cele mai mari expeditoare de venituri din muncă și pensii, în timp ce o parte importantă din informațiile pe care le primesc acestea vizează bunuri imobile. Situația este contrară în ceea ce privește Italia, Spania și Portugalia: o mare parte din informațiile pe care le trimit vizează bunuri imobile, în timp ce informațiile primite se referă în principal la pensii.

O imagine de ansamblu asupra interacțiunilor bilaterale arată un grad ridicat de concentrare, cu diferite tipare în funcție de luarea sau nu în considerare a numărului de contribuabili sau a valorii schimburilor de informații. În ceea ce privește numărul de contribuabili, Franța și Germania sunt principalele țări expeditoare. Majoritatea schimburilor au loc de-a lungul a două axe, cea care conectează Germania și Franța cu Spania și Portugalia și cea care conectează Germania și Italia, cu două fluxuri suplimentare semnificative între Franța și Italia și între Țările de Jos și Polonia.

Situația este diferită atunci când sunt analizate valorile în euro ale informațiilor care fac obiectul schimburilor. Cele mai importante trei fluxuri, reprezentând peste 9 miliarde EUR, își au originea în Luxembourg și se îndreaptă către Belgia, Franța și Germania. Acestea sunt suplimentate de un flux semnificativ din Franța către Portugalia, acesta fiind cel care are o legătură clară cu schimburile de informații în ceea ce privește numărul de contribuabili.

Figura 3. Principalele fluxuri bilaterale/Valoarea schimburilor de informații/Anul 2016

Disponibilitatea informațiilor

Pe baza DCA1, statele membre sunt obligate să partajeze numai informațiile pe care le au la dispoziție în bazele lor de date fiscale naționale. Nu este necesară nicio altă colectare de date în plus față de datele colectate de administrațiile fiscale în scopuri fiscale interne.

În 2017, opt state membre aveau la dispoziție informații cu privire la toate cele cinci categorii de venituri și de capital vizate de DCA1, iar alte nouă state aveau informații disponibile pentru toate categoriile cu excepția produselor de asigurări de viață. O singură țară, Cipru, avea informații disponibile doar pentru o singură categorie de venituri (pensii). Celelalte zece state puteau face schimb de informații cu privire la trei categorii de venituri. Această disponibilitate a informațiilor a evoluat doar marginal în cei trei ani care fac obiectul analizei. Numai Republica Cehă, Estonia, Finlanda și Italia și-au mărit numărul de categorii de venituri începând din 2015.

Figura 4. Numărul de categorii prevăzute în DCA1 pentru care sunt disponibile informații 2015-2017

Pentru administrațiile fiscale, punerea la dispoziție de noi informații pentru schimbul automat de informații poate fi costisitoare și poate necesita mult timp. De exemplu, Irlanda a raportat că pentru colectarea de informații privind produsele de asigurări de viață ar fi necesare resurse semnificative și timp pentru a fi instituite legile și sistemele informatice necesare. Malta a subliniat că o colectare de informații suplimentare ar impune o povară semnificativă asupra operatorilor economici.

Cu toate acestea, există unele dovezi care sugerează că sporirea disponibilității informațiilor nu necesită întotdeauna colectarea de informații suplimentare. Disponibilitatea poate fi extinsă prin îmbunătățirea accesului la informațiile existente. În 2015, Republica Cehă și-a reorganizat bazele de date fiscale naționale pentru a oferi informații privind veniturile din proprietăți, iar în 2016 Finlanda a fost în măsură să înceapă să trimită informații privind veniturile din proprietăți prin integrarea diferitelor baze de date existente.

Disponibilitatea elementelor de identificare - Codul de identificare fiscală (CIF)

Includerea elementelor de identificare în datele trimise este esențială pentru ca statele membre să poată să asocieze informațiile pe care le primesc cu bazele de date naționale privind contribuabilii. Numele contribuabilului și CIF-ul emis de țara destinatară sunt considerate a fi cele mai utile elemente de identificare în cazul asocierii automate. Includerea sistematică a informațiilor asociate CIF-ului contribuabilului ar permite evitarea mai multor probleme legate de utilizarea numelui pentru identificare, cum ar fi scrierea eronată a acestuia sau traducerea/transliterațiile, precum și omonimiile.

Cu toate acestea, doar două țări, Irlanda și Lituania, au inclus efectiv în schimburile de informații CIF-ul emis de țara destinatară, pentru toți contribuabilii vizați. Estonia a făcut acest lucru pentru aproximativ 60 % din contribuabili.

În nu mai puțin de 15 cazuri, informațiile trimise nu au inclus CIF-ul țării destinatare pentru niciunul dintre contribuabilii cu privire la care s-au făcut schimburi de informații. Întrucât aceste cazuri includ cei mai importanți expeditori, pe ansamblu doar 2 % din contribuabilii cu privire la care s-au făcut schimburi de informații au fost asociați cu un CIF emis de țara destinatară. Prin urmare, identificarea contribuabililor se face pe baza informațiilor privind data de naștere și numele acestora în format liber sau structurat.

Figura 5. Procentul de contribuabili/părți pentru care CIF-ul țării destinatare a fost inclus de către țara expeditoare (toți anii luați în considerare, media ponderată)

Intervalul de timp dintre anul de impozitare a venitului și data trimiterii

Statele membre au obligația de a partaja informațiile prevăzute în DCA1 în termen de șase luni de la încheierea anului fiscal al statului membru pe parcursul căruia informațiile au devenit disponibile. În practică, ar putea exista o perioadă de până la optsprezece luni de la încheierea anului fiscal.

Pe ansamblu, de la începutul realizării schimburilor în temeiul DCA1, informațiile fiscale au fost trimise în medie după douăsprezece luni de la încheierea anului fiscal la care se referă acestea, însă există diferențe semnificative între statele membre.

Intervalul necesar s-a redus în timp și nu există diferențe majore între diferitele categorii de venituri. Procentul informațiilor trimise în termen de șase luni a crescut de la 31 % pentru datele privind anul fiscal 2014 la 45 % pentru cele privind anul fiscal 2015.

Nu a fost identificată nicio corelație între timpul necesar pentru schimbul de informații și tipul de venit sau de capital, numărul de fișiere trimise, numărul de contribuabili sau valoarea globală în cauză. Mai mult, în timp ce zece state membre trimit toate mesajele în același timp, celelalte tind să trimită mesajele pe parcursul mai multor luni.

Tratamentul și utilizarea informațiilor primite

Primul efort pentru utilizarea datelor primite este de a deschide fișierul și de a începe prelucrarea acestuia. Statele membre tind să deschidă fișierele în termen de un an de la primirea acestora. În 2017, în funcție de tipul de venit, 23 de state membre au raportat deschiderea fișierelor primite în cursul anului în care acestea au fost primite. Începând din 2017, doar trei state membre (Bulgaria, Malta și Slovacia) par să nu fi lucrat cu fișierele primite nici în cursul anului în care acestea le-au primit, nici în următorii ani.

În mod normal, primul pas constă în a asocia informațiile primite cu dosarul unui contribuabil identificat. Informațiile referitoare la un contribuabil neidentificat nu sunt la fel de ușor de folosit. Asocierea permite conectarea informațiilor primite din alte țări cu dosarele relevante ale contribuabililor.

Procentul schimburilor automate de informații referitoare la contribuabili în temeiul DCA1 care au fost identificate și asociate cu succes cu bazele de date naționale variază în funcție de tipurile de venituri și de capital. În cazul statelor membre pentru care rezultatele asocierilor au fost disponibile pentru anul 2017, ratele de asociere s-au situat în medie la aproximativ 90 % pentru veniturile din muncă și pensii, între 75 % și 80 % pentru remunerații plătite administratorilor și altor persoane asimilate acestora și proprietatea asupra bunurilor imobile și venituri din bunuri imobile și la un modest procent de 59 % pentru produsele de asigurări de viață. Aproape 90 % din procesul de asociere se face automat sau semi-automat. Ponderea asocierii manuale a scăzut în timp.

Evaluarea riscurilor și evaluarea impozitului pe venitul persoanelor fizice 5 sunt cele mai frecvente utilizări ale informațiilor raportate în toți cei trei ani. Tendința generală pare să fie o utilizare mai sporită și mai intensivă a informațiilor primite. Nu există diferențe majore în utilizarea dată informațiilor în cadrul diferitelor categorii de venituri, cu excepția produselor de asigurări de viață, care sunt în mod sistematic mai puțin utilizate decât celelalte tipuri de venituri.

Figura 6. Utilizarea informațiilor în temeiul DCA1

3.DCA2

În temeiul DCA2, statele membre au obligația să facă automat schimb de informații privind conturile financiare, și anume balanța contului curent care face obiectul raportării la sfârșitul anului, precum și dividende, dobânzi, venituri brute și alte venituri din investiții plătite către contul respectiv pe parcursul unui an. Aceste informații sunt furnizate autorităților fiscale din statele membre de către instituțiile fiscale, care trebuie să efectueze anumite proceduri de precauție destinate identificării conturilor financiare care fac obiectul raportării și ulterior să raporteze informațiile solicitate. DCA2 pune în aplicare în cadrul UE Standardul comun de raportare dezvoltat de OCDE și aplicat pe scară largă la nivel internațional.

Informațiile sunt trimise anual, în termen de nouă luni de la sfârșitul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate la care se referă informațiile. Primele schimburi au avut loc în septembrie 2017.

Informațiile disponibile pentru prezentul raport se referă la perioada de șase luni cuprinsă între jumătatea lunii septembrie 2017 și martie 2018. Prin urmare, nu pot fi identificate tendințe reale în fluxurile de informații și nici nu poate fi efectuată o analiză fiabilă cu privire la posibila utilizare a datelor. În sfârșit, Austria a început să aplice integral DCA2 abia în 2018.

Principalele caracteristici ale schimburilor de informații în temeiul DCA2

Statele membre au făcut schimb de informații cu privire la un număr total de aproximativ 8,7 milioane de conturi și la venituri financiare legate de balanțele conturilor curente la sfârșit de an ridicându-se la 2 919 miliarde EUR în total. Cu toate acestea, până în prezent schimburile au vizat doar „conturile cu valoare mare” existente 6 și „conturile noi” deschise în ultimele luni ale anului 2016. Prin urmare, se estimează că numărul de conturi va crește după ce va fi pus în aplicare întregul domeniu de aplicare al raportării în temeiul DCA2.

Celelalte schimburi de informații financiare par să se refere în principal la veniturile brute, care reprezintă 3 466 miliarde EUR 7 . În schimb, dividendele sunt evaluate la 21,2 miliarde EUR, dobânzile la 19 miliarde EUR și alte plăți la 61,8 miliarde EUR.

Figura 7. Primele 10 țări expeditoare și primele 10 țări destinatare ale informațiilor în temeiul DCA2

Rețeaua schimburilor bilaterale își are centrul în Luxembourg și, într-o măsură mult mai mică, în Irlanda. Fluxurile de informații financiare care ies sunt dominate de Luxembourg, cu 17 % din conturile și aproximativ 80 % din sumele raportate. Irlanda este, de asemenea, o importantă țară expeditoare, situându-se pe poziția a patra în ceea ce privește atât numărul de conturi, cât și valoarea totală raportată.

În ceea ce privește informațiile care intră, există diferențe în funcție de variabila analizată. În ceea ce privește numărul de conturi, clasamentul reflectă în bună măsură dimensiunea economiilor statelor membre, Germania, Italia, Franța și Regatul Unit reprezentând jumătate din total. În schimb, dacă se are în vedere valoarea raportată, clasamentul este condus de Belgia, Suedia și Regatul Unit, care, împreună, reprezintă 63 % din valoarea totală.

Figura 8. Principalele fluxuri bilaterale – Număr de conturi (stânga) și valoarea schimburilor de informații (dreapta)

Disponibilitatea și promptitudinea informațiilor

Disponibilitatea informațiilor și chestiunea promptitudinii nu sunt relevante pentru DCA2, întrucât nu există o „clauză privind disponibilitatea” și niciun calendar potențial îndelungat pentru schimbul de informații primite de către autoritățile fiscale de la instituțiile lor financiare. În cazul DCA2, sunt mult mai multe CIF-uri incluse în cadrul datelor comparativ cu DCA1. Pe ansamblu, aproximativ 70 % din conturile ale căror titulari sunt persoane fizice sunt asociate cu cel puțin un CIF al titularilor de conturi, iar 73 % din conturile ale căror titulari sunt persoane juridice sunt asociate unui număr de identificare fiscală a societății. Aceasta se referă la obligațiile unei instituții financiare sau ale unei bănci de a-și cunoaște clienții.

Tratamentul și utilizarea informațiilor primite

În cursul primului an de schimburi în temeiul DCA2, doar trei state, Bulgaria, Slovacia și Malta, au raportat că nu au deschis fișierele pe care le-au primit. Italia și Suedia au raportat că au făcut o selecție inițială a fișierelor primite folosind o combinație între un prag și alte criterii, în timp ce toate celelalte state membre au lucrat în mod direct cu întregul set de date.

Informațiile privind ratele de asociere și metodele (integral sau parțial automate sau manuale) sunt disponibile numai pentru anumite state membre. Majoritatea statelor membre folosesc asocierea automată. Doar câteva state membre se bazează pe proceduri manuale mai puțin eficiente. În ceea ce privește rezultatele, șapte state membre au fost în măsură să asocieze cu succes cel puțin 80 % din informațiile primite, în timp ce alte două state au asociat cu succes 75 % din date. Pentru celelalte state membre, rezultatele sunt mai scăzute. Estonia raportează cea mai redusă rată de asociere pe ansamblu (37 %).

Evaluarea riscurilor este raportată ca fiind cea mai frecventă utilizare a informațiilor în temeiul DCA2, urmată de evaluarea fiscală. Numeroase state membre au raportat, de asemenea, că au folosit informațiile pentru campanii de sensibilizare și pentru notificarea contribuabililor cu privire la divulgarea informațiilor.

Întrucât primele schimburi au avut loc în septembrie 2017, informațiile în temeiul DCA2 nu au fost utilizate atât de mult precum informațiile în temeiul DCA1 în 2017. Nouă state au raportat că nu au folosit informațiile primite în temeiul DCA2. Dintre acestea, un număr de cinci state, Bulgaria, Germania, Luxembourg, Malta și Slovacia, nu au folosit nici informațiile primite în temeiul DCA1 în același an. Italia, un utilizator modest de informații în temeiul DCA1, a raportat că a utilizat datele în temeiul DCA2, chiar dacă numai pentru campanii de sensibilizare.

4.DCA3

Schimburile automate de informații în temeiul DCA3 presupun partajarea de informații privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră (ATR) și acordurile prealabile privind prețul de transfer (APA) emise unei persoane sau unui grup de persoane, altele decât persoanele fizice. Partajarea este efectuată prin intermediul înregistrării într-o bază de date accesibilă tuturor statelor membre.

DCA3 a avut drept rezultat o creștere majoră a transparenței informațiilor privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețurile de transfer. Aproape 18 000 de decizii au fost înregistrate în registrul central în 2017, comparativ cu aproape niciun astfel de schimb spontan efectuat în anii de dinainte de 2015. Cu toate acestea, este prea devreme să se elaboreze un raport cu privire la modul în care au fost utilizate aceste informații suplimentare.

5.COSTURI ȘI BENEFICII

Costurile suportate de statele membre se referă în principal la dezvoltarea și menținerea sistemelor informatice care sunt folosite pentru a face schimb automat de informații. Majoritatea costurilor au loc în momentul în care sunt dezvoltate sistemele informatice, în timp ce costurile recurente sunt mult mai scăzute.

Pe baza datelor disponibile, costurile totale de punere în aplicare a dispozițiilor privind schimburile automate de informații par să se ridice la aproximativ 112 milioane EUR pentru perioada 2012-2017. Costurile au variat în funcție de sistem, astfel cum se raportează în secțiunile de mai jos.

DCA1

Costurile totale suportate de statele membre pentru punerea în aplicare a schimburilor automate de informații în temeiul DCA1 au fost de 69 de milioane EUR. Costurile arată diferențe majore între statele membre și între ani. Acest lucru poate fi explicat prin diferențele în complexitatea sistemelor informatice utilizate pentru schimburile automate de informații și în metodele de achiziție (de exemplu, externalizare față de dezvoltare pe plan intern). Costurile ar putea fi mai mari, de asemenea, pentru că soluțiile pentru utilizarea informațiilor (de exemplu, instrumente de asociere) au fost incluse în activitatea de dezvoltare de la început.

Figura 9. Costurile în temeiul DCA1 până în 2017 (22 de state membre) (milioane EUR)

DCA2

Costurile totale suportate de statele membre pentru punerea în aplicare a schimburilor automate de informații în temeiul DCA2 au fost de 45,4 milioane EUR. Întrucât dispozițiile DCA2 se bazează pe Standardul comun de raportare al OCDE (SCR), sistemele informatice utilizate pentru colectarea datelor în cadrul DCA2 și SCR, precum și pentru realizarea schimburilor sunt în mare măsură comparabile. Prin urmare, este dificil să se distingă costurile în temeiul DCA2 de costurile aferente SCR, iar costurile raportate de statele membre pot supraestima costurile care pot fi atribuite doar DCA2.

Figura 10. Costurile în temeiul DCA2 până în 2017 (21 de state membre) (milioane EUR)

La fel ca în cazul DCA1, există diferențe semnificative în ceea ce privește costurile în temeiul DCA2 în rândul statelor membre. 

În plus față de statele membre, în cazul DCA2 instituțiile financiare, de asemenea, au fost nevoite să suporte costuri pentru a-și adapta sistemele informatice. Deși nu este disponibilă o cifră exactă a acestor costuri, pe baza probelor disponibile, costurile suportate de instituțiile financiare par să fie mai ridicate decât cele suportate de statele membre. Estimările costurilor punctuale pentru instituțiile financiare din Austria, Franța, Germania, Luxembourg și Regatul Unit furnizate de părțile interesate se ridică la un total de aproximativ 340 de milioane EUR, în timp ce costurile anuale sunt estimate la 120 de milioane EUR.

Nu există estimări cantitative disponibile pentru sarcina administrativă suportată de contribuabilii care au fost nevoiți să respecte obligațiile de raportare în temeiul DCA2. Pentru DCA2, organismele de raportare efective către autoritățile fiscale nu sunt contribuabilii, ci instituțiile financiare care mențin conturile ce fac obiectul raportării.

DCA3

Costurile totale suportate de statele membre pentru punerea în aplicare a schimburilor automate de informații în temeiul DCA3 au fost de 2,1 milioane EUR. Această valoare semnificativ mai mică comparativ cu DCA1 sau DCA2 se datorează următorilor factori:

·informațiile în temeiul DCA3 nu sunt partajate pe bază bilaterală, ci se încarcă informațiile relevante într-un director central gestionat de Comisie;

·cantitatea de informații care trebuie partajată este mult mai mică decât în cazul DCA1 și DCA2;

·statele membre au instituit sisteme și proceduri mai puțin complexe.

În pofida costurilor mai mici, rămân diferențe semnificative între statele membre.

Figura 11. Costurile în temeiul DCA3 până în 2017 (16 state membre) (EUR)

Beneficiile schimburilor automate de informații între autoritățile fiscale competente

Principalul beneficiu al schimburilor automate de informații constă în furnizarea către administrațiile fiscale a unor informații care sunt utile pentru a contracara frauda fiscală transfrontalieră, evaziunea și evitarea obligațiilor fiscale. Există un risc ridicat de neconformitate neintenționată și intenționată a veniturilor sau a activelor care nu sunt raportate la nivel național de către părți terțe, cum ar fi angajatorii și băncile. Întrucât venitul și activele din sursă străină sunt raportate în țara de reședință numai de către contribuabil, se poate presupune că acestea constituie un domeniu de risc în ceea ce privește conformitatea 8 .

Cu toate acestea, atunci când trebuie să se cuantifice beneficiile schimburilor automate de informații în ceea ce privește veniturile fiscale suplimentare, statele membre au explicat în mod repetat cât este de dificil să se definească beneficiul monetar direct al datelor fiscale primite din străinătate, care reprezintă cel mult doar o parte din informațiile utilizate pentru evaluarea taxelor suplimentare sau care poate să nu conducă la niciun venit fiscal suplimentar. Se poate afirma că corectitudinea fiscală este deja un beneficiu valoros care poate fi obținut prin intermediul schimburilor automate obligatorii de informații, însă acest lucru nu înseamnă în mod necesar venituri fiscale suplimentare. În plus, ca parte a întregului set de informații privind un anumit contribuabil, datele care provin în mod automat din străinătate au rolul de a oferi profilul complet al unui contribuabil riscant sau care își respectă obligațiile fiscale. În sfârșit, un alt beneficiu important îl reprezintă cu siguranță efectul de descurajare pentru contribuabili ca urmare a utilizării estimate din ce în ce mai mari a informațiilor partajate.

Utilizând informațiile primite de alte state membre prin intermediul schimburilor automate, unele state membre au fost în măsură să identifice subraportarea veniturilor de către anumiți contribuabili.

În ceea ce privește beneficiile referitoare la creșterea conformității fiscale, cinci state membre (Belgia, Estonia, Finlanda, Polonia și Slovenia) au fost în măsură să calculeze beneficiile monetare rezultate din utilizarea informațiilor în temeiul DCA1.

Tabelul 12: Venituri fiscale suplimentare din acțiuni legate de DCA1 (mii EUR)

Pentru Estonia, Polonia și Slovenia, datele sunt disponibile pentru o perioadă care depășește un an. Rezultă că beneficiile cresc în timp. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că, progresiv, autoritățile fiscale utilizează mai bine informațiile partajate. Pentru Belgia, Polonia și Slovenia, care au furnizat informații în funcție de categoriile de informații în temeiul DCA1, practic toate beneficiile derivă din utilizarea în vederea respectării obligațiilor a informațiilor în temeiul DCA1 privind veniturile din muncă și pensii, și anume verificarea raportării veniturilor străine de către contribuabili. În cazul Belgiei și al Finlandei, beneficiile sunt descrise ca o creștere a bazei de impozitare. Veniturile suplimentare efective colectate nu se cunosc, însă acestea reprezintă probabil un procent din creșterea globală a bazei de impozitare. Pentru Belgia, Estonia, Finlanda și Slovenia, beneficiile raportate sunt mai mari decât costurile raportate 9 . De exemplu, Belgia a raportat costuri în temeiul DCA1 de 9 100 000 EUR și venituri suplimentare (neraportate) de 289 470 000 EUR în baza de impozitare. În cazul în care impozitul aplicat acestor venituri suplimentare ar fi de 10 %, aceasta ar însemna venituri fiscale adăugate în valoare de 28 947 000 EUR. În cazul DCA2 și DCA3, nu sunt disponibile informații privind beneficiile din utilizarea în vederea respectării obligațiilor a informațiilor primite ca urmare a perioadei scurte de timp dintre momentul elaborării prezentului raport și primele schimburi în temeiul DCA2 și DCA3 în 2017.

Referitor la chestiunea beneficiilor în ceea ce privește efectul disuasiv, estimările arată că SCR (care a fost pus în aplicare în UE prin intermediul DCA2) a avut un efect disuasiv semnificativ. Potrivit Forumului Global, SCR a condus la divulgări voluntare și anchete care au generat venituri fiscale suplimentare în valoare de aproape 85 de miliarde EUR 10 . Această cifră acoperă însă întregul domeniu de aplicare a SCR și nu doar schimburile în interiorul UE în temeiul DCA2. În pofida dificultăților de a distinge între beneficiile (și costurile) în temeiul DCA2 și SCR, ar trebui notat că și o mică parte din suma respectivă, de exemplu 1 miliard EUR, ar depăși cu mult costurile raportate pentru autoritățile fiscale.

6.CONCLUZII ȘI PERSPECTIVE

Trei concluzii principale reies din prezentul raport.

În primul rând, statele membre au recunoscut că informațiile fiscale primite prin intermediul schimburilor automate de informații pot fi utilizate în diferite moduri. Autoritățile fiscale utilizează, în principal, informațiile pentru evaluarea riscurilor și pentru evaluarea impozitului pe venitul persoanelor fizice. Cu toate acestea, mai multe state membre utilizează în continuare într-o foarte mică măsură, dacă nu chiar deloc, informațiile pe care le primesc.

În al doilea rând, schimburile automate de informații au necesitat investiții în dezvoltare semnificative de către statele membre și, chiar dacă costurile recurente sunt mai mici, există costuri anuale pentru menținerea activităților de schimburi de informații. În ceea ce privește beneficiile schimburilor automate de informații, se pare că principalele beneficii constau în creșterea gradului de respectare a obligațiilor fiscale și în efectul disuasiv pentru contribuabili. Cu toate acestea, este foarte dificil să se cuantifice beneficiile schimburilor automate de informații în ceea ce privește veniturile fiscale suplimentare. 

În al treilea rând, majoritatea statelor membre trimit informații care nu includ toate elementele de identificare necesare ce ar permite asocierea automată a acestor informații cu cele disponibile la nivel național. În perspectivă, sunt identificate două domenii principale în care trebuie aduse îmbunătățiri:

Îmbunătățirea calității informațiilor

Statele membre ar îmbunătăți conformitatea la nivelul UE și ar asigura un mediu echitabil pentru contribuabilii activi atât la nivel național, cât și transfrontalier dacă schimburile automate de informații ar fi utilizate într-un mod mai eficace. Utilizarea în mod eficace a unui volum important de informații necesită două acțiuni principale:

•    Statele membre ar trebui să revizuiască calitatea informațiilor pe care le colectează înainte de a le trimite.

•    Statele membre care primesc informațiile ar trebui să ofere un feedback constructiv și în timp util celor care le trimit, astfel încât calitatea schimburilor automate de informații să poată crește în timp. De asemenea, statele membre ar trebui să ofere feedback entităților (de exemplu, instituții financiare) care furnizează informații pentru schimburile automate de informații.

O mai bună utilizare a datelor primite prin intermediul schimburilor automate de date

Utilizarea deplină a informațiilor primite în cadrul schimburilor automate presupune o orientare strategică la nivelul statelor membre și stabilirea de comun acord a unor indicatori-cheie comuni pentru beneficii și metodele de evaluare:

•    Statele membre ar trebui să dezvolte o metodologie comună pentru estimarea în mod fiabil și cuprinzător a beneficiilor schimburilor automate de informații.

•    Statele membre ar trebui să se asigure că informațiile partajate în cadrul schimburilor automate de informații fac parte din ciclul de gestionare a riscurilor și că acestea sunt folosite mai mult pentru campanii de sensibilizare pentru a îmbunătăți conformitatea voluntară, precum și pentru audituri, combinând toate fluxurile din cadrul schimburilor automate împreună, precum și informațiile obținute la nivel național și primite prin intermediul altor mijloace de cooperare administrativă (de exemplu, controale simultane, prezența în cadrul altor administrații fiscale pe durata anchetelor și prin schimbul de informații la cerere și spontan).

•    Statele membre ar trebui să partajeze cunoștințele legate de bunele practici pentru o utilizare completă și eficientă a datelor, de exemplu prin folosirea unor tehnici de analiză avansate, cum ar fi extragerile de date.

Programul Fiscalis al UE pentru cooperare fiscală 11 poate oferi sprijin atât pentru îmbunătățirea calității datelor partajate în cadrul schimburilor automate de informații, cât și pentru a garanta că informațiile partajate sunt utilizate în mod eficient și eficace pentru a se crea un sistem fiscal mai echitabil în beneficiul Europei și al cetățenilor săi.

(1)

Pentru mai multe informații, a se vedea paginile de internet ale DG TAXUD privind cooperarea administrativă.

(2)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/99 al Comisiei privind formatul evaluării anuale și al datelor statistice.

(3)

Foaia de parcurs a evaluării: https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/initiatives/ares-2018-1068597_en

(4)

În prezentul raport, sunt folosite următoarele acronime pentru schimburile automate de informații în temeiul DCA1: venituri din muncă (VM); pensii (PEN); produse de asigurări de viață (PAV); proprietatea asupra bunurilor imobile și venituri din bunuri imobile (BI) remunerații plătite administratorilor și altor persoane asimilate acestora (RA).

(5)

Informațiile în temeiul DCA1, independent de tipul de venit, sunt cel mai frecvent utilizate în domeniul impozitului pe venitul persoanelor fizice. Alte domenii pentru care informațiile în temeiul DCA1 sunt relativ mai frecvent utilizate includ impozitul pe profit și în vederea recuperării.

(6)

Termenul „cont cu valoare mare” se referă la un cont deschis înainte de 1.1.2016 cu o balanță sau valoare agregată care depășește, la 31 decembrie 2015 sau la 31 decembrie al anului următor, o valoare care corespunde sumei de 1 000 000 USD.

(7)

Trebuie notat că această valoare este puternic influențată de datele statistice privind informațiile referitoare la veniturile brute trimise din Regatul Unit către Franța pentru o valoare de peste 1 254 miliarde EUR și din Franța către Regatul Unit pentru o valoare de 1 320 miliarde EUR. 

(8)

A se vedea raportul privind deficitul fiscal către Comisia de finanțe și Senatul SUA elaborat de Biroul SUA pentru Responsabilitate Guvernamentală (GAO).

(9)

Costurile pentru Polonia nu sunt disponibile.

(10)

Forumul Global din martie 2018, Raport privind progresele înregistrate către miniștrii de finanțe, p. 13.

http://www.oecd.org/tax/transparency/about-the-global-forum/g20/  

(11)

Propunerea din 8 iunie 2018 de Regulament de instituire a programului „Fiscalis” pentru cooperare în domeniul fiscal ca parte a cadrului financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027:

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?qid=1529053629679&uri=CELEX:52018PC0443