10.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/21

Raportor:

Simo TIAINEN

1.1.

Timp de o jumătate de secol, politica agricolă comună (PAC) a contribuit la clădirea Uniunii Europene. În acest moment, întoarcerea la elementele fundamentale ar trebui să reprezinte o oportunitate pentru adoptarea unei noi viziuni pe termen lung în privința PAC care să ofere orientări clare și concrete, nu numai pentru fermieri, ci și pentru milioane de cetățeni. După cum a afirmat Comitetul în mod repetat, viitoarea PAC ar trebui să apere modelul agricol european, care se bazează pe principiile suveranității alimentare, durabilității și capacității de reacție la nevoile reale ale cetățenilor europeni, indiferent dacă sunt fermieri, lucrători agricoli sau consumatori.

1.2.

CESE salută discuțiile și ideile inițiale privind viitorul PAC după 2020. Acum, când atât obiectivele PAC prevăzute de tratat (și nemodificate din 1957), cât și noile provocări de soluționat sunt mai pertinente ca niciodată, este extrem de important să se efectueze o analiză aprofundată a actualei PAC și a rezultatelor reformei precedente. Scopul acestui aviz este de a oferi câteva sugestii și de a participa la reflecția privind viitorul PAC.

1.3.

În primul rând, având în vedere complexitatea PAC și dificultățile întâmpinate la punerea în aplicare a ultimei reforme, fermierii au nevoie de stabilitate politică și de o viziune pe termen lung a politicii agricole. În special în temeiul Tratatului de la Lisabona, va fi nevoie în mod inevitabil de mai mulți ani pentru a reflecta, a împărtăși obiective, a purta discuții privind provocările și a găsi soluții. Prin urmare, instituțiile europene ar trebui să convină rapid asupra prelungirii termenului actualei PAC cu cel puțin doi ani.

1.4.

Înființarea de noi ferme de către fermieri tineri și începători, bărbați sau femei, ar trebui consolidată în cadrul PAC, nu doar cu instrumente specifice, ci și printr-o stabilitate reală a politicii. Într-adevăr, fermierii au nevoie de mai multă stabilitate pentru a avea posibilitatea de a efectua investiții pe un termen de multe decenii și de a accepta provocarea reînnoirii generațiilor.

1.5.

Viitoarea PAC ar trebui să aibă în vedere, pe de o parte, diversitatea modelelor agricole și particularitățile regionale și, pe de altă parte, diversitatea obiectivelor sale: economice, sociale și de mediu. Producția proprie de alimente și agricultura proprie sunt importante și constituie o parte a culturii fiecărei națiuni din lume. Politica alimentară europeană ar trebui să se bazeze pe alimente sănătoase și de bună calitate și să creeze sinergii cu PAC. Unul dintre principiile de bază ale PAC ar trebui să fie menținerea în viață a agriculturii în toate regiunile UE.

1.6.

Simplificarea ar trebui să fie prima prioritate subiacentă pentru următoarea reformă a PAC. Punerea în aplicare a PAC ar trebui să fie mai lină și trebuie să fie dezvoltate sisteme de control și de sancțiuni mai rezonabile. Este extrem de important să se asigure efectuarea la timp a plăților către fermieri.

1.7.

Având în vedere că PAC este o politică cu intervenție directă la nivel european și că eliminarea preferinței comunitare duce la o scădere a prețurilor la producție, viitoarea PAC trebuie să poată răspunde tuturor provocărilor cu care se confruntă, inclusiv turbulențelor de piață. Prin urmare, este necesară o reorientare a cadrului de politică, astfel încât să se abordeze toate aceste noi provocări și să se ofere instrumente adecvate la nivel european.

1.8.

În 2017, Comisia Europeană își va continua activitatea și va desfășura consultări ample cu privire la simplificarea și modernizarea PAC. Este important ca societatea civilă europeană să joace un rol activ în acest proces. CESE ar trebui să înființeze un grup de studiu pentru a monitoriza și contribui la acest proces.

2.1.

Agricultura este esențială pentru a face față provocărilor strategice, economice, sociale și de mediu ale viitorului. PAC a fost o poveste de succes pentru Europa, mai ales în măsura în care consumatorii europeni au beneficiat, în ultimele decenii, de alimente mai sigure la prețuri tot mai mici. Cu toate acestea, în unele domenii, ne confruntăm cu probleme în ceea ce privește biodiversitatea, mediul și peisajele, care trebuie abordate. Producția de alimente de înaltă calitate în cadrul unei agriculturi durabile se află în centrul preocupărilor cetățenilor și ale consumatorilor. Pentru a răspunde acestor așteptări, este nevoie de o politică agricolă comună care să garanteze alimente sănătoase, sigure, de înaltă calitate la un preț echitabil, protecția mediului și a peisajelor și o economie dinamică în zonele rurale.

2.2.

Producția de alimente în societatea noastră orientată spre piață asigură, prin urmare, securitatea alimentară și are, de asemenea, un impact asupra disponibilității și calității apei, asupra calității aerului și a solului, precum și asupra condițiilor naturale, în ansamblu, oferind, în același timp, locuri de muncă în zonele rurale și conservând peisajele rurale. Multe dintre aceste efecte secundare ar trebui considerate bunuri publice.

2.3.

Agricultura și silvicultura sunt strâns interconectate, deoarece reprezintă o parte semnificativă a exploatării terenurilor în UE. Prin urmare, silvicultura contribuie adesea la furnizarea de bunuri publice.

2.4.

Factorii care influențează PAC după 2020 sunt, în primul rând, provocările cu care se confruntă agricultura, dar și faptul că aceasta este o problemă europeană, cu un proces de reformă și cu o disponibilitate bugetară specifice și, mai presus de orice, cu o viziune clară pentru deceniile viitoare.

2.5.

Politica agricolă comună a fost întotdeauna una dintre politicile-cheie ale UE. PAC este într-o mare măsură în interesul societății civile europene. Prin urmare, este important ca CESE să joace un rol proactiv în ceea ce privește pregătirea următoarei reforme a PAC, care vizează perioada de după 2020.

3.1.

Având în vedere tendințele demografice globale preconizate, în anul 2050 vor trebui hrănite aproximativ nouă miliarde de persoane. Odată cu ameliorarea nivelurilor de trai în mai multe regiuni ale lumii, observăm o creștere a cererii de alimente și o trecere la regimuri alimentare care includ mai multe produse de origine animală. Aceste evoluții ar conduce la o dublare a cererii de alimente în 2050. UE trebuie să-și asume partea sa de responsabilitate pentru securitatea alimentară a lumii, însă exporturile de produse agricole europene nu rezolvă problema foametei la nivel mondial. Este demn de remarcat faptul că securitatea alimentară ar trebui să se bazeze pe sisteme alimentare locale durabile. Fiecare națiune trebuie să poarte răspunderea pentru propria securitate alimentară, aceasta fiind și recomandarea FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură). CESE consideră necesar ca UE să se concentreze, de asemenea, pe transferul de cunoștințe și pe schimbul de experiență cu privire la modul în care se pot produce alimente mai multe și mai bune, la nivel local și în mod durabil, și în alte părți ale lumii.

3.2.

În același timp, se estimează că cererea de alimente în Europa va rămâne destul de stabilă, dar diversificată în ceea ce privește calitatea, sănătatea, etica, originea etc.

3.3.

Agricultura și mediul sunt foarte strâns legate între ele, în multe feluri, în toate regiunile. Agricultura și silvicultura sunt esențiale pentru conservarea naturii, pentru protejarea biodiversității, pentru calitatea apei și a solului și pentru reducerea poluării.

3.4.

Cadrul UE privind clima și energia a stabilit obiectivul de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile la cel puțin 27 % din consumul de energie până în 2030. Este prevăzută creșterea acestei ponderi în viitor. Agricultura și silvicultura ar putea furniza biomasă în vederea atingerii acestui obiectiv în cadrul creșterii economice verzi. De asemenea, acestea trebuie să își îmbunătățească propria eficiență energetică.

3.5.

La 20 iulie 2016, Comisia a prezentat un pachet de propuneri legislative care stabilesc norme detaliate pentru cadrul UE de politici privind clima și energia pentru 2030. Acesta va fi răspunsul UE în vederea atenuării schimbărilor climatice, astfel cum a fost convenit în Acordul COP21 în decembrie 2015. Agricultura și silvicultura fac parte din soluția pentru reducerea emisiilor și pentru stocarea carbonului în sol sau în lemn. Pentru a răspunde provocării legate de securitatea alimentară și pentru a atenua schimbările climatice, va trebui să trecem la creșterea ecologică, la o abordare agroecologică și la o intensificare durabilă a producției agricole. În plus, adaptarea la schimbările climatice va fi esențială pentru agricultura viitorului.

3.6.

Agricultura și silvicultura, precum și toate formele de bioeconomie conexe, sunt fundamentale pentru păstrarea dinamismului rural și pentru consolidarea dezvoltării durabile echilibrate. Ele sunt importante în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, cultura, coeziunea teritorială și turismul în zonele rurale din întreaga UE. Depopularea și îmbătrânirea în multe zone îndepărtate, în regiuni montane sau în zone defavorizate rămân tendința demografică dominantă. Politicile publice, în special PAC, ar trebui să acționeze în direcția menținerii agriculturii și sprijinirii producătorilor în UE, inclusiv în regiunile cu probleme specifice. Plățile acordate exploatațiilor din zonele rurale cu handicapuri naturale sunt esențiale pentru dezvoltarea rurală. În caz contrar, activitatea agricolă în astfel de zone nu ar fi viabilă.

3.7.

Sinergiile dintre cei doi piloni ai PAC sunt importante și ar trebui consolidate. Cea mai recentă reformă consolidează legătura și coerența între toate fondurile ESI, iar acest lucru ar trebui continuat.

3.8.

CESE se declară în favoarea extinderii și utilizării obligatorii, în cadrul tuturor fondurilor ESI, a metodei dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității, astfel încât să se asigure o dezvoltare echilibrată a zonelor rurale. Recurgerea la grupuri de acțiune locală ca parteneriate pe plan local, la care participă și agricultori și care servesc la identificarea și finanțarea unor proiecte locale, are un impact favorabil asupra calității vieții populației. Astfel s-ar putea combate în mod eficace depopularea și îmbătrânirea populației din zonele rurale ale UE.

3.9.

Pentru menținerea agriculturii, reînnoirea generațiilor este o problemă esențială, iar instalarea fermierilor tineri și/sau începători, bărbați sau femei, ar trebui să fie consolidată cu ajutorul tuturor instrumentelor disponibile. Plățile cuplate sunt, de asemenea, o necesitate pentru sectoarele sau regiunile în care tipuri specifice de activități agricole sau sectoare agricole specifice sunt deosebit de importante din motive economice, sociale sau de mediu. PAC ar trebui, de asemenea, să fie clar orientată către încurajarea producției și a fermierilor activi.

3.10.

Agricultura este o activitate economică specifică ce nu se conformează legislației economice normale. Într-o economie de piață, variațiile prețurilor și ale veniturilor sunt rezultatul schimbărilor la nivelul cererii și ofertei. Însă natura alimentelor, ca necesitate de bază, presupune că acestea sunt, prin definiție, inflexibile din punctul de vedere al prețului. Nici aprovizionarea cu alimente nu poate răspunde rapid modificărilor prețurilor. Prin urmare, modificările neașteptate la nivelul volumelor de producție necesită adesea o perioadă mai îndelungată și modificări semnificative de preț pentru a restabili echilibrul pieței. Din aceste motive, piețele agricole sunt considerate extrem de volatile. Ar putea fi testate și alte mecanisme de piață inovatoare.

3.11.

Consumatorii cer alimente sigure, durabile, nutritive și de înaltă calitate. De asemenea, ei doresc produse alimentare la prețuri accesibile, în special în condițiile crizei economice. Mulți consumatori apreciază trasabilitatea și alimentele produse la nivel local. Eurobarometrul special nr. 410 arată că o largă majoritate a respondenților din toate statele membre consideră că este necesară cunoașterea originii cărnii. Toate părțile interesate din lanțul alimentar au datoria de a aborda această provocare.

3.12.

Viitoarea PAC, asemenea altor politici ale UE, ar trebui să fie în concordanță cu obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD). PAC este relevantă pentru numeroase obiective, dar cel mai relevant este Obiectivul 2, intitulat „Eradicarea foametei, garantarea securității alimentare și a unei hrane de calitate și promovarea agriculturii durabile”.

3.13.

Rolul comerțului internațional va crește în mod inevitabil în viitor. Cu toate acestea, recentul embargo al Rusiei împotriva produselor alimentare originare din Uniunea Europeană a creat mari incertitudini în ceea ce privește comerțul internațional. Embargoul impus de Rusia a pus o presiune enormă asupra piețelor agricole din UE, în special în unele state membre. Combaterea problemelor provocate de incertitudini în cadrul comerțului internațional va fi crucială pentru viitorul agriculturii.

3.14.

În ultimii ani s-a observat o schimbare în ceea ce privește puterea de negociere în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare, mai ales în avantajul sectorului comerțului cu amănuntul și al unor întreprinderi transnaționale, în detrimentul furnizorilor, în special al agricultorilor. Următoarea PAC ar trebui să sporească puterea de negociere a agricultorilor.

4.1.

Agricultura este o chestiune esențială pentru UE. Obiectivele politicii agricole comune au fost stabilite inițial în Tratatul de la Roma din 1957. Ele sunt încă valabile. Au apărut noi provocări, cum ar fi preocupările legate de mediu, de dezvoltarea zonelor rurale și chestiunile privind calitatea și sănătatea, până la problema foametei la nivel mondial, fără ca tratatele să fi fost revizuite până acum pentru a reflecta și această problematică.

4.2.

PAC este o politică europeană fundamentală și integrată, din ce în ce mai interconectată cu alte politici, precum cele privind ocuparea forței de muncă, mediul, clima, concurența, bugetul, comerțul și cercetarea, cu o valoare adăugată europeană specifică.

4.3.

PAC este o condiție prealabilă pentru realizarea unei piețe unice în sectorul alimentar în UE. Industria alimentară europeană este cel mai mare sector industrial din UE, oferind peste cinci milioane de locuri de muncă.

4.4.

Complexitatea și subsidiaritatea sunt termeni-cheie pentru adaptarea la toate sectoarele și teritoriile. Aceste caracteristici au fost consolidate cu prilejul ultimei reforme. Pregătirea și negocierea unor norme comune în temeiul Tratatului de la Lisabona, cu implicarea a 28 de state membre și a Parlamentului European, au reprezentat o sarcină extrem de complexă.

4.5.

Măsurile de politică actuale încă nu au făcut obiectul unor evaluări. Evaluarea după primul an de la punerea în aplicare a obligațiilor de ecologizare este încă în desfășurare. Același lucru este valabil și pentru zonele de interes ecologic. Este important să nu se adopte în grabă altă reformă a PAC fără o evaluare clară și aprofundată a actualei PAC, astfel încât să se identifice nivelul la care măsurile de politică și-au îndeplinit obiectivele de politică. Acest lucru necesită o evaluare adecvată, în special pentru măsurile în cazul cărora este nevoie de mai mult timp pentru a se vedea rezultatele, de exemplu, obligațiile de ecologizare.

4.6.

Având în vedere că ultima reformă a fost lansată în 2010, iar punerea sa în aplicare a început în 2015, finalizarea reformei a durat cinci ani. În timpul actualului mandat al Comisiei și al Parlamentului European, nu va fi suficient timp pentru a finaliza viitoarea reformă a PAC pentru eventuala punere în aplicare în 2021. Prin urmare, este nevoie de o perioadă de tranziție pentru a continua actuala PAC pentru o perioadă suficientă după 2020.

4.7.

PAC a fost creată în 1962 pe baza a trei principii fundamentale: unitatea pieței, preferința comunitară și solidaritatea financiară. Piața unică este, în prezent, o realitate, dar preferința comunitară și solidaritatea financiară trebuie reafirmate la nivel politic.

4.8.

Odată cu fenomenul globalizării, SUA alocă sprijin financiar pentru a-și promova agricultura în rândul consumatorilor, prin programul de asistență alimentară și prin legea „Buy American” („Cumpărați produse americane”). Uniunea Europeană ar trebui să pună în aplicare măsuri corespunzătoare și ar putea să sublinieze importanța strategică a preferinței pentru produsele europene printr-o lege „Buy European” („Cumpărați produse europene”).

5.1.

Brexitul va avea un impact major asupra UE, în special asupra pieței unice și a comerțului internațional și, prin urmare, asupra viitorului PAC. În timpul negocierilor privind Brexitul, dacă Regatul Unit va părăsi uniunea vamală a UE, actualele fluxuri comerciale ar trebui utilizate ca criteriu fundamental pentru a împărți contingentul OMC din cadrul UE-28 între Regatul Unit și noua UE.

5.2.

De la reforma din 1992, competitivitatea a devenit principala prioritate a PAC, odată cu introducerea plăților directe. Dar pentru a continua în direcția competitivității, productivității și durabilității, este nevoie de noi stimulente care să se concentreze pe promovarea inovării (dezvoltarea, diseminarea și asimilarea de noi tehnologii).

5.3.

Sectorul agricol are nevoie de investiții majore, care ar putea fi obținute dacă venitul prevăzut este suficient, iar riscurile economice pot fi gestionate. Susținerea veniturilor fermelor prin plăți directe este, în situația actuală, o necesitate.

5.4.

Producătorii din UE nu mai sunt izolați de piața mondială și de volatilitatea mai ridicată a prețurilor în cadrul acesteia. În plus, agricultura este supusă unor fenomene naturale extreme, iar problemele de sănătate (pandemii) înregistrează o creștere ca urmare a mobilității crescute a bunurilor și a persoanelor, ceea ce determină pierderi semnificative în domeniul producției. PAC ar trebui să furnizeze instrumente specifice pentru a permite sectorului agricol să gestioneze și să limiteze asemenea riscuri.

5.5.

În actuala PAC, sunt disponibile câteva instrumente de gestionare a riscurilor. Prețul de intervenție, depozitarea privată, promovarea sau piețele la termen și instrumentele furnizate de organizarea comună unică a piețelor agricole ar trebui menținute sau dezvoltate.

5.6.

Dar există o nevoie clară de a dezvolta noi instrumente:

5.7.

Preocupările în materie de mediu sunt în mod clar o prioritate în activitatea agricolă. În consecință, ecologizarea a fost introdusă în ultima reformă. Factorii de decizie au subliniat în mod repetat această evoluție semnificativă a PAC. Dimensiunea de mediu a PAC este globală și complexă, întrucât activitatea agricolă este legată de sol, apă, biodiversitate, silvicultură și emisiile de dioxid de carbon. O politică mai eficientă ar fi mai ușor de înțeles, mai fezabilă și mai simplă pentru fermieri.

5.8.

Este nevoie de plăți care să îi compenseze pe fermieri pentru furnizarea de bunuri publice (în special servicii ecosistemice).

5.9.

Președinția neerlandeză a UE a promovat în mod special ideea unei politici alimentare comune. Cu noua PAC, UE recunoaște că agricultura europeană trebuie să atingă un grad mai înalt de producție durabilă de alimente sănătoase și de calitate. PAC promovează schemele de distribuire de fructe și lapte în școli pentru elevi, menite să încurajeze obiceiurile alimentare corecte de la o vârstă fragedă. Ea promovează, de asemenea, producția ecologică, asigurând o alegere în cunoștință de cauză cu norme clare de etichetare și sisteme de sprijin specific în cadrul politicii de dezvoltare rurală.

5.10.

În prezent, promovarea sănătății publice, a unui regim și mod de viață sănătoase este o chestiune de competență națională. Însă Uniunea Europeană trebuie să asigure accesul la o alimentație sănătoasă și de bună calitate pentru toți cetățenii Europei prin sisteme alimentare durabile. Întrucât măsurile europene completează și coordonează eforturile naționale, ar trebui dezvoltate mai multe sinergii între PAC și viitoarea politică alimentară europeană.

5.11.

Având în vedere așteptările cetățenilor europeni și cererea consumatorilor, ar trebui făcut un efort deosebit pentru a dezvolta sisteme alimentare teritoriale (SAT) și, prin urmare, lanțuri scurte de aprovizionare cu alimente, în special în operațiunile de alimentație în masă.

5.12.

Din 1990, amprenta de mediu a agriculturii s-a redus. Totuși, este în continuare nevoie de reducerea emisiilor din agricultură până în 2030. Aceasta trebuie realizată în conformitate cu un model agricol european și cu o politică de reducere a emisiilor eficientă din punctul de vedere al costurilor. Există potențial de a crește conținutul de carbon în sol și de a înlocui energia fosilă și produsele petrochimice cu cele agricole și forestiere.

5.13.

Ar trebui recunoscute obiectivele multiple ale agriculturii și ale sectorului exploatării terenurilor, cu potențialul lor de atenuare mai scăzut, precum și necesitatea de a asigura coerența între securitatea alimentară a UE și obiectivele politicii privind clima (1).

5.14.

La nivelul exploatațiilor, în stații experimentale și în laboratoare, se realizează în mod continuu inovații importante. Eforturile de cercetare și dezvoltare ar trebui să fie intensificate pentru a însoți evoluția agriculturii către sisteme mai durabile. De asemenea, este esențial ca aceste inovații să fie aduse la cunoștința altor părți interesate. Ar trebui promovate serviciile de informare publică, cooperarea între părțile interesate și alte mijloace de diseminare a inovațiilor și de schimb de bune practici.

5.15.

Programul de cercetare al UE privind agricultura ar trebui consolidat în următoarea perioadă de programare pentru a ține seama de provocări și de importanța geostrategică a alimentelor în secolul XXI. Economia digitală ar putea fi următoarea „revoluție agricolă”, după revoluția verde din secolul XX.

5.16.

Există dovezi clare ale funcționării defectuoase a lanțului de aprovizionare în aproape fiecare stat membru, din cauza concentrării ridicate în aval. Distribuția valorii adăugate între părțile interesate în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare este injustă.

5.17.

Datorită competenței UE în privința aspectelor legate de concurență și piața unică, această problemă ar trebui tratată la nivel european. Comisia Europeană ar trebui să propună cadre de reglementare europene pentru stabilirea de raporturi contractuale în cadrul lanțului și pentru a le oferi fermierilor posibilitatea de a organiza acțiuni colective. Într-adevăr, organizațiile de producători sunt actori importanți în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare și contribuie la consolidarea poziției producătorilor. Următoarea PAC ar trebui să sporească puterea de negociere a organizațiilor de producători. Ar trebui luate în considerare rezultatele activității Grupului operativ pentru piețele agricole (AMTF).

5.18.

PAC trebuie să fie adaptată la realitate și la rapiditatea schimbărilor economice. În cadrul PAC, articolele 219 până la 222 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 trebuie dezvoltate astfel încât să fie operaționale și realizabile pentru Comisia Europeană și pentru producători.

5.19.

Comerțul mondial și piețele deschise consolidează competitivitatea și ar putea reduce prețul alimentelor. Totuși, un comerț echitabil este extrem de important pentru UE, pentru a concura pe baza acelorași metode și norme de producție cu țările terțe. Barierele netarifare ar putea periclita dezvoltarea internațională. În numeroasele și diversele soluții pentru garantarea securității alimentare la nivel mondial, comerțul își are rolul său în ceea ce privește creșterea exportului de produse agricole.

5.20.

Totuși, PAC și politica comercială ar trebui să le permită producătorilor europeni să concureze în condiții echitabile cu produsele importate. Prin urmare, UE ar trebui să impună obligația ca produsele importate să îndeplinească aceleași standarde.

5.21.

De-a lungul timpului, PAC a fost finanțată de la nivel european. PAC reprezintă o cotă importantă din bugetul UE (38 % în 2015), dar se ridică la doar aproximativ 0,4 % din cheltuielile publice europene. Bugetul PAC este mai redus decât cel al politicilor echivalente din SUA sau din China. Mai mult, bugetul PAC a fost stabil sau în scădere timp de mai mulți ani, în pofida extinderii UE. PAC trebuie să răspundă la numeroase provocări majore cu care se va confrunta în viitor. Este necesar, așadar, ca bugetul pentru politica agricolă să fie sporit la nivel european.

5.22.

Aspectele specifice ale bugetului european, precum anualitatea, reprezintă o constrângere enormă pentru elaborarea PAC. Fondurile mutuale sau măsurile de criză sunt limitate de aceste constrângeri. În plus, distribuția bugetului este o sursă de tensiuni politice și ar putea genera ineficiențe.

5.23.

Timp de mulți ani, simplificarea a fost o prioritate a PAC, în special în primii ani de punere în aplicare a reformei PAC din 2013. Cu toate acestea, simplificarea ar trebui să rămână prima prioritate subiacentă pentru următoarea reformă a PAC. În special, ar trebui îmbunătățite controalele adecvate și sistemele de sancțiuni proporționale. În prezent, reducerea plăților pentru ecologizare și măsurile de ecocondiționalitate pot fi nerezonabile și disproporționate. Este extrem de important să se asigure efectuarea la timp a plăților directe.

5.24.

În ultimele decenii, structura PAC s-a bazat pe doi piloni. În timp ce pilonul I este finanțat integral de UE, pilonul II este cofinanțat și adaptat la nevoile fiecărui stat membru, prin intermediul programelor multianuale. Diversitatea statelor membre și a regiunilor și diferitele lor nevoi impun menținerea structurii pe doi piloni în viitoarea PAC.

5.25.

În programul său de lucru pentru 2017, publicat la 25 octombrie 2016, Comisia afirmă că va lucra și se va consulta pe larg cu privire la simplificarea și modernizarea PAC, pentru a maximiza contribuția acesteia la cele zece priorități ale Comisiei și la obiectivele de dezvoltare durabilă. Este important ca societatea civilă europeană să fie implicată în mod activ în acest proces.