This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52013PC0535
Proposal for a REGULATION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL on the European Union Agency for Criminal Justice Cooperation (Eurojust)
Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust)
Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust)
/* COM/2013/0535 final - 2013/0256 (COD) */
Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) /* COM/2013/0535 final - 2013/0256 (COD) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII Eurojust a fost
instituit prin Decizia 2002/187/JAI[1]
a Consiliului în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de
criminalitate organizată în Uniunea Europeană. De atunci, Eurojust a
facilitat coordonarea și cooperarea dintre autoritățile naționale
de cercetare și urmărire penală în anchetarea cazurilor care
afectează mai multe state membre. A contribuit la construirea încrederii
reciproce și la crearea unei legături între marea varietate de
sisteme și tradiții juridice din UE. Prin soluționarea
rapidă a problemelor juridice și prin identificarea autorităților
competente din alte țări, Eurojust a facilitat executarea cererilor
de cooperare și aplicarea instrumentelor de recunoaștere
reciprocă. Această organizație a cunoscut o creștere
continuă în ultimii ani, devenind în prezent un actor central în
cooperarea judiciară în materie penală. Lupta împotriva criminalității
organizate și anihilarea organizațiilor criminale rămân o
provocare zilnică. Din păcate, în ultimii zece ani s-a produs o creștere
spectaculoasă a fenomenului criminalității transfrontaliere.
Traficul de droguri, traficul de ființe umane, terorismul și
criminalitatea informatică, inclusiv pornografia infantilă sunt
câteva exemple. O caracteristică comună a tuturor acestor forme de
criminalitate este faptul că acestea sunt comise la nivel transfrontalier
de către grupuri extrem de mobile și flexibile, care își
desfășoară activitatea în mai multe jurisdicții și
sectoare infracționale. Prin urmare, combaterea eficientă a acestora
necesită o reacție coordonată la nivel paneuropean. Creșterea dimensiunii transfrontaliere a
criminalității, precum și diversificarea acesteia în
activități infracționale multiple îngreunează misiunea
individuală a statelor membre de identificare și combatere a
criminalității transfrontaliere, în special a criminalității
organizate. În acest context, rămâne esențial rolul Eurojust în
îmbunătățirea cooperării judiciare și a
coordonării dintre autoritățile judiciare competente ale
statelor membre și în asistarea anchetelor în care sunt implicate țări
terțe. În temeiul Tratatului de la Lisabona, au fost
introduse noi posibilități de a spori eficiența Eurojust în
abordarea acestor forme de criminalitate. Articolul 85 din Tratatul privind
funcționarea UE (TFUE) recunoaște în mod explicit misiunea Eurojust
de a susține și consolida coordonarea și cooperarea dintre
autoritățile naționale de cercetare și urmărire
penală în legătură cu formele grave de criminalitate care
afectează două sau mai multe state membre sau care impun urmărirea
penală pe baze comune. Prin urmare, este important să se asigure cea
mai bună utilizare posibilă a Eurojust și eliminarea tuturor
obstacolelor din calea funcționării sale eficiente[2]. În 2008, s-a adoptat o amplă reformă
a Deciziei Eurojust în vederea consolidării acestui organism[3]. Termenul-limită de
transpunere a noilor dispoziții a fost 4 iunie 2011. Punerea în
practică în mod corect a deciziei modificate este importantă,
însă nu ar trebui să împiedice progresul în abordarea noilor
provocări și îmbunătățirea funcționării
Eurojust, menținându-se totodată acele aspecte care i-au consolidat
eficiența operațională. Articolul 85 din TFUE prevede, de asemenea, ca
structura Eurojust, funcționarea, domeniul de acțiune și atribuțiile
să fie stabilite prin regulamente adoptate în conformitate cu procedura
legislativă ordinară. Articolul prevede, de asemenea, ca aceste
regulamente să stabilească condițiile de implicare a
Parlamentului European și a parlamentelor naționale în evaluarea
activităților Eurojust. În plus, ca urmare a comunicării Comisiei
„Agențiile europene – calea de urmat”[4],
Parlamentul European, Consiliul și Comisia au convenit să lanseze un
dialog interinstituțional pentru a îmbunătăți coerența,
eficacitatea și activitățile agențiilor descentralizate,
ceea ce a condus la crearea unui grup de lucru interinstituțional (IIWG)
în luna martie 2009. Acesta a abordat o serie de aspecte esențiale,
inclusiv rolul și poziția agențiilor în peisajul instituțional
al UE, crearea acestora, structura și funcționarea, finanțarea,
chestiunile bugetare, de supraveghere și de gestionare. Acest lucru a condus la adoptarea Abordării
comune privind agențiile descentralizate ale UE, aprobată de
Parlamentul European, Consiliu și Comisie în iulie 2012, de care acestea
trebuie să țină seama în contextul tuturor deciziilor lor
viitoare privind organismele descentralizate ale UE, în urma unei analize de la
caz la caz. Prezenta propunere de regulament ține
seama de toate aceste elemente și oferă un cadru juridic unic și
înnoit pentru o nouă Agenție de Cooperare în Materie de Justiție
Penală (Eurojust) care să fie succesorul legal al Eurojust, astfel
cum a fost instituit prin Decizia 2002/187/JAI a Consiliului. Pe fondul menținerii acelor elemente care
s-au dovedit eficiente în gestionarea și funcționarea Eurojust,
regulamentul modernizează cadrul juridic al acestuia și
eficientizează funcționarea și structura sa în conformitate cu
Tratatul de la Lisabona și cu cerințele Abordării comune, în
măsura în care natura sa permite acest lucru. Întrucât propunerea privind prezentul
regulament este adoptată în același timp cu propunerea de regulament
de instituire a Parchetului European, au fost incluse dispoziții pentru a
garanta că Parchetul European este constituit pornind de la Eurojust,
astfel cum se prevede la articolul 86 din TFUE și că Eurojust îl
poate sprijini. 2. REZULTATELE CONSULTĂRILOR CU
PĂRȚILE INTERESATE Pentru elaborarea prezentului regulament,
Comisia a consultat părțile interesate de specialitate în mai multe
rânduri. Obiectivul propunerii este, în mare parte, să se folosească
oportunitatea oferită de Tratatul de la Lisabona pentru a moderniza
Eurojust, atribuindu-i-se o mai bună structură de gestionare, care
să îi reducă funcțiile administrative îndeplinite în prezent de
Colegiu și să îi permită să se concentreze pe misiunea sa
principală. La 18 octombrie 2012, Comisia a organizat o
reuniune consultativă cu experți din statele membre, reprezentanți
ai Secretariatului Consiliului, ai Parlamentului European și ai Eurojust
pentru a discuta aspecte referitoare la o eventuală reformă în
conformitate cu articolul 85 din TFUE. Aspectele au inclus consolidarea
guvernanței, implicarea parlamentară la nivel european și național
și eventualele competențe suplimentare, precum și
legăturile cu viitoarea instituire a Parchetului European (EPPO). Participanții
la reuniune au sprijinit în general principiul îmbunătățirii
structurii de guvernanță și a eficienței Eurojust. De asemenea, Eurojust a participat în mod
direct la procesul de consultare și a oferit informații prin contribuții
și reuniuni cu Comisia. În plus, au avut loc discuții privind reforma
în cadrul unor seminarii, de exemplu seminarul strategic „Eurojust și
Tratatul de la Lisabona. Pentru o acțiune mai eficientă” (Bruges
20-22 septembrie 2010) și conferința organizată de ERA „10 ani
de Eurojust. Realizări operaționale și provocări viitoare”,
care a avut loc la Haga în perioada 12-13 noiembrie 2012. În plus, s-a discutat
despre viitorul Eurojust în cadrul reuniunii informale speciale a Consiliului
cu ocazia celei de-a zecea aniversări a Eurojust, în februarie 2012. Opiniile părților
interesate au fost colectate, de asemenea, prin intermediul Studiului privind
consolidarea Eurojust[5], comandat de Comisie, care a oferit o bună
imagine de ansamblu asupra problemelor existente și a prezentat mai multe
alternative strategice pentru soluționarea acestora. 3. PROPUNERE 3.1. Temeiul juridic Articolul 85 din TFUE constituie temeiul juridic
pentru propunere. Acesta prevede utilizarea unui regulament. 3.2. Subsidiaritate și proporționalitate
Sunt necesare acțiuni la nivelul UE,
deoarece măsurile prevăzute au o dimensiune europeană
intrinsecă, presupunând crearea unei entități a cărei misiune
este de a susține și de a consolida coordonarea și cooperarea
dintre autoritățile judiciare naționale în legătură cu
formele grave de criminalitate care afectează două sau mai multe
state membre sau care impun urmărirea penală pe baze comune. Acest obiectiv
poate fi realizat doar la nivelul Uniunii, în conformitate cu principiul
subsidiarității. În conformitate cu principiul proporționalității,
prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar în
vederea atingerii acestui obiectiv. 3.3. Explicarea propunerii pe
capitole Principalele obiective ale propunerilor sunt: ·
sporirea eficienței Eurojust prin dotarea
acestuia cu o nouă structură de guvernanță; ·
îmbunătățirea eficacității
operaționale a Eurojust prin definirea în mod omogen a statutului și
competențelor membrilor naționali; ·
definirea unui rol al Parlamentul European și al
parlamentele naționale în evaluarea activităților Eurojust, în
conformitate cu Tratatul de la Lisabona; ·
alinierea cadrului juridic al Eurojust la Abordarea
comună, respectându-se totodată pe deplin rolul său special în
ceea ce privește coordonarea cercetărilor penale în curs; ·
asigurarea unei cooperări strânse între
Eurojust și Parchetul European, odată ce acesta va fi instituit. 3.3.1. Capitolul I: Obiectiv și
sarcini Acest capitol reglementează instituirea
Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală
(Eurojust) ca succesor legal al Eurojust, astfel cum a fost instituit prin
Decizia 2002/187/JAI a Consiliului. De asemenea, în acest capitol se definesc sarcinile
și competența Eurojust. Competența este în mod autonom
definită în proiectul de regulament prin intermediul unei anexe. 3.3.2. Capitolul II: Structura și
organizarea Eurojust Acest capitol conține unele dintre
principalele elemente ale reformei. Secțiunea II este dedicată membrilor
naționali ai Eurojust. Reforma menține legătura acestora cu
statul membru de origine, dar, în același timp, enumeră în mod
explicit competențele operaționale pe care aceștia le vor avea.
Astfel vor putea să coopereze atât între ei, cât și cu autoritățile
naționale într-un mod mai eficient. Secțiunile III, IV și V stabilesc
noua structură a Eurojust, prin reglementarea Colegiului, Comitetului
executiv și, respectiv, a directorului administrativ. Guvernanța
Eurojust este îmbunătățită prin operarea unei distincții
clare între două componențe ale Colegiului, în funcție de tipul
funcțiilor pe care le exercită, operaționale sau de gestionare.
Funcțiile operaționale se referă la activitatea de bază a
Eurojust în sprijinirea și coordonarea investigațiilor la nivel național.
Cele de gestionare sunt legate, de exemplu, de adoptarea programului de lucru
al agenției, a bugetului anual sau a raportului anual. Un nou organ,
Comitetul executiv, este instituit pentru a elabora deciziile de gestionare ale
Colegiului și pentru a-și asuma în mod direct anumite sarcini
administrative. Comisia este reprezentată în cadrul Colegiului, atunci
când își exercită funcțiile de gestionare, și în cadrul
Comitetului executiv. În final, procedura de numire, responsabilitățile
și sarcinile directorului administrativ sunt clar definite. Se introduce astfel un grad dublu de guvernanță,
astfel cum se prevede în Abordarea comună, menținându-se
totodată natura specială a Eurojust și protejându-i-se
independența. Acest lucru este, de asemenea, eficient din punctul de
vedere al costurilor și contribuie la eficiența Eurojust, deoarece
membrii naționali vor fi asistați în materie bugetară și
administrativă, ceea ce le va permite să se concentreze asupra
sarcinilor lor operaționale. 3.3.3. Capitolul III: Aspecte operaționale
Acest capitol menține mecanismele
existente pentru eficacitatea operațională a Eurojust, inclusiv sistemul
de coordonare permanentă (SCP), sistemul național de coordonare
Eurojust (ENCS), schimburile de informații și urmărirea
solicitărilor Eurojust. Arhitectura sistemului Eurojust de gestionare a cazurilor
rămâne aceeași. 3.3.4. Capitolul IV: Prelucrarea
informațiilor Acest capitol conține o trimitere la
Regulamentul nr. 45/2001[6]
ca regim aplicabil pentru prelucrarea tuturor datelor cu caracter personal la
Eurojust. În plus, regulamentul detaliază și completează
Regulamentul nr. 45/2001 în ceea ce privește datele operaționale cu
caracter personal, respectând specificitatea activităților de cooperare
judiciară și ținând în același timp cont de necesitatea
coerenței și compatibilității cu principiile relevante
privind protecția datelor. Sunt în continuare posibile restricții
privind prelucrarea datelor cu caracter personal. De asemenea, prezentul capitolul aliniază
dispozițiile privind drepturile persoanelor vizate la Regulamentul nr.
45/2001 și ia în considerare standardele de protecție prevăzute
în pachetul privind reforma în domeniul protecției datelor, adoptat de
Comisie în ianuarie 2012. Mai mult, capitolul prevede o schimbare
importantă în mecanismul de supraveghere și stabilește
responsabilitățile Autorității Europene pentru Protecția
Datelor (AEPD) în ceea ce privește monitorizarea prelucrării tuturor
datelor cu caracter personal la Eurojust. AEPD va prelua sarcinile organismului
comun de supraveghere stabilite prin Decizia Consiliului de instituire a Eurojust. 3.3.5. Capitolul V: Relațiile cu
partenerii Acest capitol reflectă importanța
parteneriatului și cooperării dintre Eurojust și alte instituții,
organisme și agenții ale UE în lupta împotriva criminalității.
Sunt incluse, în primul rând, relațiile cu secretariatul Rețelei
Judiciare Europene, al Rețelei de experți din echipele comune de
anchetă și al Rețelei privind Genocidul, care sunt găzduite
de Eurojust. Este inclusă, de asemenea, o dispoziție specifică
privind relațiile cu Parchetul European. În al doilea rând, cooperarea cu Europol este
deosebit de importantă, în special în ceea ce privește rolul său
în furnizarea de informații către Eurojust, în conformitate cu
articolul 85 din TFUE. A fost introdusă o dispoziție specifică
care să clarifice relația privilegiată dintre cele două
agenții, în scopul creșterii eficienței acestora în combaterea
formelor grave de criminalitate internațională care intră în
sfera lor de competență. Aceasta include un mecanism pentru
verificarea încrucișată a sistemelor lor de informații, precum și
pentru schimbul de date subsecvent. Detaliile practice vor fi stabilite prin încheierea
unui acord. În cazurile de criminalitate organizată și
de infracțiuni grave, sunt foarte adesea detectate legături cu țările
terțe, prin urmare cooperarea strânsă cu aceste țări este
de o importanță crucială. Tratatul de la Lisabona a schimbat
modul în care Uniunea Europeană își conduce relațiile externe,
iar aceste modificări afectează și agențiile. Prin urmare,
agențiile nu vor mai fi în măsură să negocieze singure
acorduri internaționale – astfel de acorduri vor trebui să fie încheiate
în conformitate cu articolul 218 din TFUE. Cu toate acestea, Eurojust va putea
încheia acorduri de lucru pentru consolidarea cooperării cu autoritățile
competente ale țărilor terțe, inclusiv prin schimbul de informații.
Acordurile internaționale preexistente rămân valabile. 3.3.6. Capitolul VI Dispoziții
financiare Aceste dispoziții vizează
modernizarea bugetului Eurojust, stabilirea și execuția acestuia,
prezentarea conturilor, precum și descărcarea de gestiune. 3.3.7. Capitolul VII Dispoziții
privind personalul Aceste dispoziții reflectă principiile
Abordării comune, respectând totodată elementele specifice ale
Eurojust. Natura hibridă a Eurojust și importanța legăturii
operaționale dintre birourile naționale și statele lor membre de
origine explică faptul că salariile și alte retribuții ale acestor
categorii de personal sunt suportate de statele membre. Directorul
administrativ al Eurojust este numit în continuare de Colegiul Eurojust,
însă pe baza unei liste scurte întocmite de Comisie, în urma unei
proceduri de selecție deschise și transparente. Acest lucru
respectă autonomia agenției, garantând, în același timp, o
evaluare riguroasă a candidaților. O procedură similară
este prevăzută pentru demiterea directorului administrativ. 3.3.8. Capitolul VIII Evaluare și
raportare Acest capitol aliniază cadrul juridic al
Eurojust la noile exigențe legate de creșterea legitimității
democratice a Eurojust impuse prin Tratatul de la Lisabona. În acest capitol se
definește implicarea Parlamentului European și a parlamentelor naționale
în evaluarea activităților Eurojust. Acest lucru se realizează
în mod eficient din punct de vedere al costurilor, pe baza raportului anual al Eurojust,
păstrând totodată independența operațională a
Eurojust. Este furnizată, de asemenea, o evaluare generală
periodică a Eurojust în conformitate cu Abordarea comună. 3.3.9. Capitolul IX Dispoziții
generale și finale Acest capitol conține dispoziții
pentru alinierea Regulamentului Eurojust la Abordarea comună, precum și
dispoziții privind intrarea în vigoare a regulamentului. 4. IMPLICAȚII BUGETARE Nu
există implicații în materie de costuri generate de reforma guvernanței
(funcțiile administrative ale Colegiului) și nici nu se prevăd noi
sarcini pentru Eurojust în prezenta propunere, în afara susținerii
Parchetului European, care va fi realizată cu costuri zero. 2013/0256 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
ŞI AL CONSILIULUI privind Agenția Uniunii Europene pentru
Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, în special articolul 85, având în vedere propunerea Comisiei Europene, după transmiterea proiectului de act
legislativ către parlamentele naționale, după consultarea Autorității
Europene pentru Protecția Datelor, hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, întrucât: (1) Eurojust a fost instituit
prin Decizia 2002/187/JAI[7]
a Consiliului ca organism cu personalitate juridică al Uniunii Europene,
pentru a stimula și a îmbunătăți coordonarea și
cooperarea dintre autoritățile judiciare competente ale statelor
membre, în special în legătură cu formele grave de criminalitate
organizată. Decizia 2003/659/JAI[8]
a Consiliului și Decizia 2009/426/JAI[9]
a Consiliului privind consolidarea Eurojust au modificat cadrul juridic al
Eurojust. (2) Articolul 85 din tratat
prevede ca Eurojust să fie reglementat printr-un regulament, adoptat în
conformitate cu procedura legislativă ordinară. Se impune, de
asemenea, stabilirea modalităților de implicare a Parlamentului
European și a parlamentelor naționale în evaluarea activităților
Eurojust. (3) Articolul 85 din tratat
prevede, de asemenea, că Eurojust are misiunea de a susține și de
a consolida coordonarea și cooperarea dintre autoritățile naționale
de cercetare și urmărire penală în legătură cu formele
grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre
sau care impun urmărirea penală pe baze comune, prin operațiuni
întreprinse și informații furnizate de autoritățile
statelor membre și de Europol. (4) Întrucât Parchetul European
ar trebui instituit pornind de la Eurojust, acest regulament include dispozițiile
necesare pentru a reglementa relațiile dintre Eurojust și Parchetul
European. (5) Deși Parchetul European
ar trebui să aibă competența exclusivă de a cerceta și
urmări penal persoanele care au săvârșit infracțiuni care
aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, Eurojust ar trebui să
poată sprijini autoritățile naționale atunci când acestea
efectuează cercetarea și urmărirea penală vizând aceste
forme de infracțiune în conformitate cu Regulamentul de instituire a
Parchetului European. (6) Pentru ca Eurojust să își
îndeplinească misiunea și să își dezvolte întregul potențial
în lupta împotriva infracțiunilor grave cu caracter transfrontalier, funcțiile
sale operaționale ar trebui consolidate prin reducerea sarcinii
administrative îndeplinită de membrii naționali, iar dimensiunea sa
europeană ar trebui consolidată prin participarea Comisiei la
conducerea agenției și printr-o mai mare implicare a Parlamentului
European și a parlamentelor naționale în evaluarea activităților
sale. (7) Prin urmare, Decizia
2002/187/JAI a Consiliului ar trebui abrogată și înlocuită cu
prezentul regulament privind stabilirea modalităților de implicare parlamentară,
modernizarea structurii și simplificarea cadrului juridic actual al
Eurojust, menținând totodată acele elemente care s-au dovedit
eficiente în funcționarea acestuia. (8) Prezentul regulament
respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor
recunoscute, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. (9) Ar trebui să fie
stabilite formele de criminalitate gravă care afectează două sau
mai multe state membre, care intră în sfera de competență a
Eurojust. În plus, ar trebui definite cazurile care nu implică două
sau mai multe state membre, dar care impun urmărirea penală pe baze comune.
Astfel de cazuri ar trebui să includă cercetările și
urmăririle penale care afectează doar un stat membru și un stat
terț, precum și cazurile care afectează doar un stat membru și
Uniunea Europeană. (10) Atunci când își
exercită funcțiile operaționale în cazuri penale concrete, la
solicitarea autorităților competente din statele membre sau din
proprie inițiativă, Eurojust ar trebui să acționeze fie
prin intermediul unuia sau mai multor membri naționali, fie în calitate de
colegiu. (11) Pentru a se asigura că
Eurojust poate sprijini și coordona investigațiile transfrontaliere
în mod corespunzător, este necesar ca toți membrii naționali
să aibă aceleași competențe operaționale, pentru a
coopera între ei și cu autoritățile naționale într-un mod
mai eficient. Membrii naționali ar trebui să beneficieze de acele
competențe care permit Eurojust să își îndeplinească
misiunea în mod corespunzător. Aceste competențe ar trebui să
includă accesul la informațiile relevante din registrele publice naționale,
emiterea și executarea cererilor de asistență și de recunoaștere
reciprocă, contactarea directă și schimbul de informații cu
autoritățile competente, participarea la echipe comune de
anchetă și, de comun acord cu autoritatea națională
competentă sau în caz de urgență, impunerea unor măsuri de cercetare
și a unor livrări supravegheate. (12) Este necesar ca Eurojust
să aibă o structură administrativă și de gestionare care
să îi permită să își îndeplinească sarcinile într-un
mod mai eficient și care să respecte principiile aplicabile agențiilor
Uniunii, menținând, în același timp, caracteristicile speciale ale
Eurojust și protejându-i independența în îndeplinirea funcțiilor
sale operaționale. În acest scop, funcțiile membrilor naționali,
ale Colegiului și ale directorului administrativ ar trebui clarificate și
ar trebui înființat un Comitet executiv. (13) Ar trebui adoptate dispoziții
prin care să se facă o distincție clară între funcțiile
operaționale și cele de gestionare a Colegiului, reducându-se sarcina
administrativă a membrilor naționali la minimum, astfel încât
accentul să fie pus pe activitățile operaționale ale
Eurojust. Sarcinile de gestionare ale Colegiului ar trebui să
includă, în special, adoptarea programelor de lucru ale Eurojust, a
bugetului, a raportului anual de activitate, a normelor financiare adecvate,
precum și a acordurilor de lucru cu partenerii. Acesta ar trebui să
exercite competența de autoritate împuternicită să facă
numiri pentru personalul agenției, inclusiv în funcția de director
administrativ. (14) Pentru a îmbunătăți
guvernanța Eurojust și a simplifica procedurile, ar trebui înființat
un Comitet executiv care să asiste Colegiul în funcțiile sale de gestionare
și să permită un proces decizional simplificat privind aspectele
neoperaționale și cele strategice. (15) Comisia ar trebui să fie
reprezentată în cadrul Colegiului, atunci când acesta își
exercită funcțiile de gestionare, și în Comitetul executiv,
pentru a asigura supravegherea neoperațională și orientarea
strategică a Eurojust. (16) Pentru a asigura o administrare
zilnică eficientă a Eurojust, directorul administrativ ar trebui
să fie gestionarul și reprezentantul său legal, responsabil în
fața Colegiului și a Comitetului executiv. Directorul administrativ
ar trebui să elaboreze și să pună în aplicare deciziile
Colegiului și ale Comitetului executiv. (17) Instituirea unui sistem de
coordonare permanentă (SCP) în cadrul Eurojust este necesară pentru a
asigura disponibilitatea Eurojust în orice moment și pentru a i se permite
acestuia să intervină în cazuri urgente. Fiecare stat membru ar
trebui să se asigure că reprezentanții lor în cadrul SCP pot acționa
24 de ore din 24. (18) În statele membre ar trebui
create sisteme naționale de coordonare a Eurojust pentru a coordona
activitatea desfășurată de corespondenții naționali ai
Eurojust, de corespondentul național al Eurojust pe probleme legate de
terorism, de corespondentul național al Rețelei Judiciare Europene și
de până la alte trei puncte de contact, precum și de reprezentanții
Rețelei echipelor comune de anchetă și ai rețelelor
instituite prin Decizia 2002/494/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 de înființare
a unei rețele europene de puncte de contact cu privire la persoanele
vinovate de genocid, crime împotriva umanității și crime de
război[10],
prin Decizia 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea
dintre oficiile de recuperare a creanțelor din
statele membre în domeniul urmăririi și identificării produselor
provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având
legătură cu infracțiunile[11]
și prin Decizia 2008/852/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind o
rețea de puncte de contact de combatere a corupției[12]. (19) În scopul de a stimula și
de a consolida coordonarea și cooperarea dintre autoritățile naționale
de cercetare și urmărire penală este esențial ca Eurojust
să primească informații utile, provenind de la autoritățile
naționale, necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale. În acest scop,
autoritățile naționale competente ar trebui să își
informeze membrii naționali în ceea ce privește înființarea și
rezultatele echipelor comune de anchetă, cazurile din sfera de competență
a Eurojust care implică în mod direct cel puțin trei state membre și
pentru care cererile sau deciziile privind cooperarea judiciară au fost
transmise la cel puțin două state membre, precum și, în anumite
cazuri, informații privind conflictele de competență,
livrările supravegheate și dificultățile repetate în
cooperarea judiciară. (20) În timp ce prelucrarea datelor
cu caracter personal în cadrul Eurojust intră în domeniul de aplicare al
Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului
din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire
la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și
organele comunitare și privind libera circulație a acestor date[13], prelucrarea datelor cu
caracter personal de către autoritățile statelor membre și
transferul acestor date către Eurojust sunt reglementate de Convenția
108 a Consiliului Europei [a se înlocui cu directiva relevantă în vigoare
în momentul adoptării]. (21) Atunci când Eurojust
transferă date cu caracter personal către o autoritate a unei țări
terțe sau către o organizație internațională ori
către Interpol în cadrul unui acord internațional încheiat în temeiul
articolului 218 din tratat, este oportun să se asigure că
dispozițiile privind protecția datelor din prezentul regulament sunt
respectate în conformitate cu garanțiile adecvate oferite în ceea ce privește
protecția vieții private și a drepturilor și libertăților
fundamentale ale persoanelor. (22) Eurojust ar trebui să fie
autorizat să prelucreze anumite date cu caracter personal ale persoanelor
care, în temeiul legislației naționale a statelor membre în
cauză, sunt suspectate de a fi săvârșit sau de a fi participat
la săvârșirea unei infracțiuni care intră în sfera de
competență a Eurojust sau care au fost condamnate pentru o astfel de
infracțiune. Nu se intenționează ca Eurojust să efectueze
compararea automată a profilurilor ADN sau a amprentelor digitale. (23) Ar trebui să i se acorde
Eurojust posibilitatea de a prelungi termenele de stocare a datelor cu caracter
personal, cu respectarea principiului limitării scopului aplicabil
prelucrării datelor cu caracter personal în contextul tuturor
activităților Eurojust, în vederea îndeplinirii obiectivelor sale.
Aceste decizii ar trebui adoptate ca urmare a unei analize atente a tuturor
intereselor în joc, inclusiv a intereselor persoanelor vizate. Orice prelungire
a termenelor de prelucrare a datelor cu caracter personal, în cazul în care
termenul de prescripție a acțiunii penale s-a împlinit în toate statele
membre în cauză, ar trebui decisă numai în cazul în care există
o necesitate specifică de a oferi asistență în temeiul
prezentului regulament. (24) Eurojust ar trebui să mențină
relații privilegiate cu Rețeaua Judiciară Europeană, bazate
pe consultare și complementaritate. Prezentul regulament ar trebui să
contribuie la clarificarea rolurilor respective ale Eurojust și ale Rețelei
Judiciare Europene, precum și a relațiilor lor reciproce, menținându-se
totodată specificitatea Rețelei Judiciare Europene. (25) Eurojust ar trebui să mențină
relații de cooperare cu alte organisme și agenții ale Uniunii,
cu Parchetul European, cu autoritățile competente din țările
terțe, precum și cu organizațiile internaționale, în
măsura necesară îndeplinirii sarcinilor sale. (26) Pentru a consolida cooperarea
operațională între Eurojust și Europol și în special pentru
a stabili legături între datele care sunt deja deținute de oricare
dintre aceste organisme, Eurojust ar trebui să permită Europol
să aibă acces la datele sale disponibile și să fie în
măsură să efectueze o comparație a acestora. (27) Eurojust ar trebui să fie
în măsură să facă schimb de date cu caracter personal cu
alte organisme ale Uniunii, în măsura necesară îndeplinirii
sarcinilor sale. (28) Ar trebui să se
prevadă ca Eurojust să detașeze magistrați de
legătură în țări terțe, cu obiective similare celor
încredințate magistraților de legătură detașați
de statele membre în temeiul Acțiunii Comune 96/277/JAI a Consiliului din
22 aprilie 1996 privind un cadru pentru schimbul de magistrați de
legătură, în scopul îmbunătățirii cooperării
judiciare dintre statele membre ale Uniunii Europene[14]. (29) Ar trebui să se
prevadă ca Eurojust să coordoneze executarea cererilor de cooperare
judiciară emise de o țară terță în cazul în care se
referă la o singură anchetă și necesită executarea în
cel puțin două state membre. (30) Pentru a garanta autonomia și
independența deplină a Eurojust, ar trebui să i se acorde un
buget autonom cu venituri provenind în principal dintr-o contribuție de la
bugetul Uniunii, mai puțin în ceea ce privește salariile și alte
retribuții ale membrilor naționali și ale asistenților
acestora, care sunt suportate de statul membru de origine. Procedura
bugetară a Uniunii ar trebui să se aplice în ceea ce privește
contribuția Uniunii și alte subvenții de la bugetul general al
Uniunii Europene. Auditarea conturilor ar trebui efectuată de Curtea de
Conturi. (31) Pentru a spori transparența
și controlul democratic al Eurojust este necesar să se prevadă
mecanisme pentru implicarea Parlamentului European și a parlamentelor naționale
în evaluarea activităților Eurojust. Acest lucru nu ar trebui să
aducă atingere principiilor de independență în ceea ce privește
intervențiile în cazuri operaționale specifice sau obligațiilor
de respectare a discreției și a confidențialității. (32) Este oportun să se
evalueze periodic aplicarea prezentului regulament. (33) Regulamentul (UE, Euratom) nr.
966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și
de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002[15] al Consiliului ar trebui
să se aplice în cazul Eurojust. (34) Regulamentul (CE) nr.
1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999
privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă
Antifraudă (OLAF)[16]
ar trebui să se aplice în cazul Eurojust. (35) Dispozițiile necesare
privind găzduirea Eurojust în statul membru în care acesta își are
sediul, adică în Țările de Jos, și normele specifice
aplicabile cu privire la întregul personal Eurojust și membrii familiilor
acestora ar trebui stabilite într-un acord privind sediul. Mai mult, statul
membru gazdă ar trebui să ofere cele mai bune condiții posibile
pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a Eurojust, inclusiv școlarizarea
copiilor și transportul, pentru a atrage resurse umane de înaltă
calitate dintr-o zonă geografică cât mai extinsă posibil. (36) Având în vedere că
Eurojust, astfel cum a fost instituit prin prezentul regulament, înlocuiește
și succede Eurojust, astfel cum a fost instituit prin Decizia
2002/187/JAI, această agenție ar trebui să fie succesorul legal
al Eurojust cu privire la toate obligațiile sale contractuale, inclusiv
contractele de muncă, pasivele și proprietățile achiziționate.
Acordurile internaționale încheiate de Eurojust, astfel cum au fost
stabilite pe baza deciziei menționate anterior, ar trebui să
rămână în vigoare. (37) Întrucât obiectivul
prezentului regulament, și anume, instituirea unei entități
responsabile de sprijinirea și consolidarea coordonării și a
cooperării între autoritățile judiciare din statele membre în
legătură cu formele grave de criminalitate care afectează
două sau mai multe state membre sau care impun urmărirea penală
pe baze comune, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de
către statele membre și poate fi, prin urmare, datorită amplorii
și efectelor acțiunii, mai bine realizat la nivelul Uniunii, Uniunea
poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității,
astfel cum este enunțat la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea
Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității,
astfel cum este enunțat la același articol, prezentul regulament nu
depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv. (38) [În conformitate cu articolul
3 din Protocolul (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a
Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție,
anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, statele membre menționate și-au notificat
dorința de a lua parte la adoptarea și aplicarea prezentului
regulament.] SAU [Fără a aduce atingere articolului 4 din Protocolul
(nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la
spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul
privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, Regatul Unit și Irlanda nu participă la adoptarea
prezentului regulament, nu au obligații în temeiul acestuia și nu fac
obiectul aplicării acestuia.] (39) În conformitate cu articolele
1 și 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziția Danemarcei, anexat la
Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului
regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu se supune
aplicării acestuia. ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: CAPITOLUL I
OBIECTIV ȘI SARCINI Articolul 1
Agenția Uniunii Europene
de Cooperare în Materie de Justiție Penală 1. Se instituie Agenția Uniunii
Europene de Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust). 2. Eurojust, astfel cum este instituit
prin prezentul regulament, este succesorul legal al Eurojust, astfel cum a fost
instituit prin Decizia 2002/187/JAI a Consiliului. 3. În fiecare dintre statele membre,
Eurojust beneficiază de cea mai extinsă capacitate juridică
recunoscută persoanelor juridice în temeiul legislației interne. În
special, Eurojust poate să achiziționeze sau să înstrăineze
bunuri mobile și imobile și să se constituie parte în proceduri
judiciare. Articolul 2
Sarcini 1. Eurojust sprijină și
consolidează coordonarea și cooperarea dintre autoritățile
naționale de cercetare și urmărire penală în
legătură cu formele grave de criminalitate care afectează
două sau mai multe state membre sau care impun urmărirea penală
pe baze comune, prin operațiuni întreprinse de autoritățile
statelor membre și de Europol și prin informații furnizate de
acestea. 2. În executarea sarcinilor sale,
Eurojust: a) ia în considerare orice cerere
formulată de o autoritate competentă a unui stat membru sau orice
informație furnizată de un organ competent, în temeiul dispozițiilor
adoptate în cadrul tratatelor sau colectate de către Eurojust; b) facilitează executarea cererilor de
cooperare judiciară și a deciziilor privind cooperarea
judiciară, inclusiv a celor bazate pe instrumentele de punere în aplicare
a principiului recunoașterii reciproce. 3. Eurojust își exercită
sarcinile la cererea autorităților competente din statele membre sau
din proprie inițiativă. Articolul 3
Competența Eurojust 1. Competența Eurojust
vizează formele de infracționalitate enumerate în anexa 1. Cu toate
acestea, competența sa nu include infracțiuni care intră în
sfera de competență a Parchetului European. 2. Competența Eurojust
vizează infracțiuni conexe. Următoarele infracțiuni sunt
considerate infracțiuni conexe: a) infracțiunile săvârșite
pentru procurarea mijloacelor necesare săvârșirii faptelor enumerate
în anexa 1; b) infracțiunile săvârșite în
vederea înlesnirii sau a săvârșirii faptelor enumerate în anexa 1; c) infracțiunile săvârșite
pentru a asigura impunitatea faptelor enumerate în anexa 1. 3. La solicitarea unei autorități
competente din statul membru, Eurojust poate, de asemenea, să sprijine
cercetările sau urmăririle penale care vizează doar respectivul
stat membru și o țară terță, dacă există un
acord de cooperare cu țara terță în cauză sau un acord care
instituie cooperarea în temeiul articolului 43 ori dacă, într-un caz
specific, există un interes esențial în furnizarea acestui sprijin. 4. La solicitarea autorității
competente a unui stat membru sau a Comisiei, Eurojust poate să sprijine
cercetările sau urmăririle penale care vizează doar statul
membru în cauză și Uniunea. Articolul 4
Funcțiile operaționale
ale Eurojust 1. Eurojust: a) informează autoritățile
competente din statele membre cu privire la cercetările și
urmăririle penale despre care are cunoștință și care
au repercusiuni la nivelul Uniunii sau care ar putea afecta alte state membre
decât cele direct vizate; b) asistă autoritățile
competente ale statelor membre în scopul de a asigura o cât mai bună
coordonare a cercetărilor și urmăririlor penale; c) oferă asistență pentru
îmbunătățirea cooperării între autoritățile
competente ale statelor membre, în special pe baza unor analize ale Europol; d) cooperează și se consultă
cu Rețeaua Judiciară Europeană în materie penală, inclusiv
utilizând și contribuind la îmbunătățirea bazei documentare
a Rețelei Judiciare Europene; e) furnizează asistență operațională,
tehnică și sprijin financiar pentru operațiunile și
investigațiile transfrontaliere întreprinse de statele membre, incluzând
echipe comune de anchetă. 2. În exercitarea funcțiilor sale,
Eurojust poate solicita autorităților competente din statele membre
în cauză, cu indicarea motivelor sale: a) să întreprindă o cercetare sau
urmărire penală a unor anumite fapte specifice; b) să accepte că una dintre
autorități poate fi mai bine plasată pentru a desfășura
o cercetare sau urmărire penală a unor anumite fapte specifice; c) să realizeze o coordonare între
autoritățile competente ale statelor membre în cauză; d) să formeze o echipă de
cercetare comună, în conformitate cu instrumentele de cooperare relevante;
e) să îi furnizeze orice informație
necesară pentru a-și îndeplini sarcinile; f) să dispună măsuri de
anchetă speciale; g) să dispună orice altă
măsură justificată pentru cercetarea sau urmărirea
penală. 3. Eurojust poate, de asemenea: a) pe baza analizelor efectuate de Europol,
să îi furnizeze acestuia avize; b) să ofere sprijin logistic, inclusiv
asistență pentru traducere, interpretare și organizarea de
reuniuni de coordonare. 4. În cazul în care două sau mai
multe state membre nu pot conveni care dintre ele trebuie să
întreprindă o cercetare sau urmărire penală ca urmare a unei cereri
formulate în temeiul alineatului (2) litera (b), Eurojust emite un aviz scris
privind acest caz. Avizul este transmis imediat statelor membre în
cauză. 5. La cererea unei autorități
competente, Eurojust emite un aviz scris referitor la refuzurile sau
dificultățile recurente privind executarea cererilor de cooperare
judiciară și deciziile privind cooperarea judiciară, inclusiv
cele bazate pe instrumentele de punere în aplicare a principiului recunoașterii
reciproce, cu condiția ca acestea să nu poată fi soluționate
de comun acord între autoritățile naționale competente sau prin
implicarea membrilor naționali în cauză. Avizul este transmis imediat
statelor membre în cauză. Articolul 5
Exercitarea funcțiilor
operaționale 1. Eurojust acționează prin
intermediul unuia sau mai multor membri naționali interesați, atunci
când se adoptă oricare dintre măsurile prevăzute la articolul 4
alineatul (1) sau (2). 2. Eurojust acționează în
calitate de Colegiu: a) atunci când se adoptă oricare dintre
măsurile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) sau (2): (i) la solicitarea unuia sau mai multor
membri naționali interesați de un caz instrumentat de către
Eurojust; (ii) atunci când cazul implică
cercetări sau urmăriri penale care au repercusiuni la nivelul Uniunii
sau care ar putea afecta alte state membre decât cele direct vizate; b) atunci când se iau oricare dintre acțiunile
prevăzute la articolul 4 alineatul (3), (4) sau (5); c) în cazul în care este vorba despre o
chestiune generală referitoare la realizarea obiectivelor sale operaționale; d) în cazurile prevăzute de alte
dispoziții din prezentul regulament. 3. În îndeplinirea sarcinilor sale,
Eurojust indică dacă acționează prin intermediul unuia sau
mai multor membri naționali sau în calitate de Colegiu. CAPITOLUL II
STRUCTURA ȘI ORGANIZAREA EUROJUST Secțiunea I
Structură Articolul 6
Structura Eurojust Structura Eurojust
cuprinde: a) membrii naționali; b) Colegiul; c) Comitetul executiv; d) Directorul administrativ. Secțiunea II
Membrii Naționali Articolul 7
Statutul membrilor naționali 1. Eurojust are câte un membru național,
detașat de fiecare stat membru în conformitate cu sistemul său
juridic, care are locul de muncă obișnuit la sediul Eurojust. 2. Fiecare membru național este
asistat de un membru supleant și de către un asistent. Membrul
supleant și asistentul au locul de muncă obișnuit la sediul
Eurojust. Mai mulți membri supleanți sau asistenți pot asista
membrul național și pot, în cazul în care este necesar și cu
acordul Colegiului, să aibă locul de muncă obișnuit la
sediul Eurojust. 3. Membrii naționali și cei
supleanți au statut de procuror, judecător sau ofițer de poliție
cu competențe echivalente. Autoritățile naționale
competente le acordă acestora competențele menționate în
prezentul regulament, astfel încât să fie în măsură să își
îndeplinească îndatoririle. 4. Membrul supleant poate acționa
în numele membrului național sau îl poate înlocui pe acesta. Un asistent
poate, de asemenea, acționa în numele membrului național sau îl poate
înlocui pe acesta, dacă are statutul menționat la alineatul (3). 5. Informațiile operaționale care
fac obiectul schimbului între Eurojust și statele membre sunt transmise
prin intermediul membrilor naționali. 6. Membrii naționali
contactează autoritățile competente din statul lor membru în mod
direct. 7. Salariile și alte
retribuții ale membrilor naționali, ale membrilor supleanți și
ale asistenților sunt suportate de statul membru de origine. 8. În cazul în care membrii naționali,
membrii supleanți și asistenții acționează în cadrul
misiunilor Eurojust, cheltuielile relevante aferente acestor activități
sunt considerate cheltuieli operaționale. Articolul 8
Competențele membrilor
naționali 1. Membrii naționali au competența: a) de a facilita sau de a sprijini în alt
mod emiterea și executarea oricăror cereri de asistență
juridică reciprocă sau de recunoaștere reciprocă sau de a
le emite și de a le executa ei înșiși; b) de a contacta direct și de a face
schimb de informații cu orice autoritate națională
competentă din statul membru; c) de a contacta direct și de a face
schimb de informații cu orice autoritate internațională
competentă, în conformitate cu angajamentele internaționale ale
statului lor membru; d) de a participa la echipe comune de
anchetă, inclusiv la constituirea acestora. 2. În acord cu autoritatea națională
competentă, membrii naționali: a) dispun măsuri de anchetă; b) autorizează și coordonează
livrări supravegheate în statul membru, în conformitate cu legislația
națională. 3. În cazuri urgente, atunci când nu se
poate ajunge la un acord în timp util, membrii naționali au competența
de a lua măsurile prevăzute la alineatul (2), informând cât mai
curând posibil autoritatea națională competentă. Articolul 9
Accesul la registrele naționale În conformitate cu
legislația națională, membrii naționali au acces la informațiile
sau cel puțin pot obține informațiile conținute în
următoarele tipuri de registre din statul lor membru: a) cazierele judiciare; b) registrele privind persoanele
arestate; c) registrele privind anchetele; d) registrele ADN; e) alte registre ale autorităților
publice din statele membre ale acestora în cazul în care aceste informații
sunt necesare pentru a-și îndeplini sarcinile. Secțiunea III
Colegiul Articolul 10
Componența Colegiului 1. Colegiul este alcătuit din: a) toți membrii naționali, în
cazul în care Colegiul își exercită funcțiile operaționale
în temeiul articolului 4; b) toți membrii naționali și
doi reprezentanți ai Comisiei în cazul în care Colegiul își
exercită funcțiile de gestionare în temeiul articolului 14. 2. Durata mandatului membrilor și
membrilor supleanți ai acestora este de cel puțin patru ani,
reînnoibil o singură dată. La expirarea mandatului sau în caz de
demisie, membrii rămân în funcție până când mandatul este
reînnoit sau până când sunt înlocuiți. 3. Directorul administrativ asistă
la reuniunile de gestionare ale Colegiului, fără a avea drept de vot. 4. Colegiul poate invita la reuniunile
sale orice persoană a cărei opinie poate prezenta interes, în
calitate de observator. 5. Sub rezerva dispozițiilor regulamentului
său de procedură, membrii Colegiului pot fi asistați de
consultanți sau de experți. Articolul 11
Președintele și
vicepreședintele Eurojust 1. Colegiul alege cu o majoritate de
două treimi din membrii săi un președinte și doi vicepreședinți
dintre membrii naționali. 2. Vicepreședinții țin
locul președintelui dacă acesta nu-și poate îndeplini
îndatoririle. 3. Durata mandatului președintelui
și vicepreședinților este de patru ani. Ei pot fi realeși o
singură dată. Atunci când un membru național este ales președinte
sau vicepreședinte al Eurojust, mandatul său ca membru național este
prelungit pentru a se asigura că își poate îndeplini funcția de
președinte sau vicepreședinte. Articolul 12
Reuniunile Colegiului 1. Președintele convoacă
reuniunile Colegiului. 2. Colegiul organizează cel puțin
o reuniune operațională pe lună. Pentru a-și exercita funcțiile
de gestionare, Colegiul organizează cel puțin două ședințe
ordinare pe an. În plus, Colegiul se reunește la inițiativa președintelui,
la solicitarea Comisiei sau la solicitarea a cel puțin o treime din
membrii săi. 3. Procurorul European primește
ordinea de zi a tuturor reuniunilor Colegiului și are dreptul de a
participa la aceste reuniuni, fără drept de vot, ori de câte ori sunt
abordate probleme pe care aceasta le consideră relevante pentru funcționarea
Parchetului European. Articolul 13
Regulile de vot ale
Colegiului 1. Cu excepția unor dispoziții
contrare, Colegiul adoptă deciziile cu majoritatea membrilor săi. 2. Fiecare membru dispune de un vot. În
absența unui membru cu drept de vot, membrul supleant are dreptul de a
exercita dreptul de vot. 3. Președintele și vicepreședinții
au drept de vot. Articolul 14
Funcțiile de gestionare ale Colegiului 1. În exercitarea funcțiilor sale
de gestionare, Colegiul: a) adoptă în fiecare an documentul de
programare al Eurojust cu o majoritate de două treimi din membrii
săi, în conformitate cu articolul 15; b) adoptă, cu o majoritate de două
treimi din membrii săi, bugetul anual al Eurojust și exercită
alte funcții în privința bugetului Eurojust în conformitate cu
capitolul VI; c) adoptă un raport de activitate anual
consolidat privind activitățile Eurojust, îl trimite, până la
[data prevăzută în RFR] a anului următor, Parlamentului
European, parlamentelor naționale, Consiliului, Comisiei și Curții
de Conturi și îl face public; d) adoptă programarea resurselor de
personal în cadrul documentului de programare; e) adoptă normele financiare aplicabile
Eurojust în conformitate cu articolul 52; f) adoptă normele de prevenire și
de gestionare a conflictelor de interese în ceea ce privește membrii
săi; g) în conformitate cu alineatul (2),
exercită, cu privire la personalul agenției, competențele
conferite prin Statutul funcționarilor[17]
autorității împuternicite să facă numiri și prin
Regimul aplicabil celorlalți agenți[18]
autorității abilitate să încheie contracte de muncă
(„Competențele autorității împuternicite să facă
numiri”); h) numește directorul administrativ și,
dacă este cazul, îi prelungește mandatul sau îl demite din funcție,
în conformitate cu articolul 17; i) numește un contabil și un
responsabil pentru protecția datelor care acționează independent
din punct de vedere funcțional în îndeplinirea sarcinilor lor; j) adoptă acorduri de lucru care sunt încheiate
în conformitate cu articolul 43; k) alege președintele și vicepreședinții
în conformitate cu articolul 11; l) adoptă regulamentul de
procedură. 2. Colegiul adoptă, în
conformitate cu articolul 110 din Statutul funcționarilor, o decizie pe
baza articolului 2 alineatul (1) din Statutul funcționarilor și a
articolului 6 din Regimul aplicabil celorlalți agenți prin care
deleagă directorului administrativ competențele relevante de
autoritate împuternicită să facă numiri și definește condițiile
în care această delegare de competențe poate fi suspendată.
Directorul administrativ este autorizat să subdelege aceste competențe. 3. În cazul în care anumite circumstanțe
excepționale impun acest lucru, Colegiul poate decide temporar să
suspende delegarea competențelor de autoritate împuternicită să
facă numiri directorului administrativ și a celor subdelegate de
acesta din urmă și să le exercite el însuși sau să le
delege unuia dintre membrii săi sau unui alt membru al personalului decât directorul
administrativ. 4. Colegiul adoptă decizii privind
numirea, extinderea mandatului și revocarea din funcție a directorului
administrativ cu o majoritate de două treimi a membrilor săi. Articolul 15
Programarea anuală și
multianuală 1. Până la [30 noiembrie a
fiecărui an], Colegiul adoptă un document de programare care conține
programarea multianuală și anuală, pe baza unui proiect
prezentat de directorul administrativ, ținând seama de avizul Comisiei.
Acesta îl transmite Parlamentului European, Consiliului și Comisiei.
Documentul de programare devine definitiv după adoptarea finală a
bugetului general și, dacă este necesar, se modifică în consecință. 2. Programul anual de lucru cuprinde
obiective detaliate și rezultate preconizate, inclusiv indicatori de
performanță. Acesta cuprinde, de asemenea, o descriere a acțiunilor
care urmează să fie finanțate și o indicație a
resurselor financiare și umane alocate fiecărei acțiuni, în
conformitate cu principiile întocmirii bugetului și ale gestionării
pe activități. Programul de lucru anual este conform cu programul de
lucru multianual menționat la alineatul (4). Acesta indică în mod
clar ce sarcini au fost adăugate, modificate sau anulate comparativ cu
exercițiul financiar anterior. 3. Colegiul modifică programul de
lucru anual adoptat atunci când agenției i se acordă o nouă
sarcină. Orice modificare substanțială a programului de lucru
anual se supune unei proceduri de adopție identice cu cea a programului de
lucru anual inițial. Colegiul poate delega directorului administrativ
competența de a aduce modificări nesubstanțiale programului de
lucru anual. 4. Programul de lucru multianual
stabilește programarea strategică globală, inclusiv obiectivele,
rezultatele estimate și indicatorii de performanță. Acesta
stabilește, de asemenea, programarea resurselor, inclusiv bugetul
multianual și personalul. Programarea resurselor se actualizează în
fiecare an. Programarea strategică se actualizează, dacă este
cazul și, în special, pentru a reflecta rezultatul evaluării menționate
la articolul 56. Secțiunea IV
Comitetul executiv Articolul 16
Funcționarea Comitetului
executiv 1. Colegiul este asistat de Comitetul
executiv. Comitetul executiv nu este implicat în funcțiile operaționale
ale Eurojust menționate la articolele 4 și 5. 2. Comitetul executiv: a) elaborează deciziile care
urmează să fie adoptate de către Colegiu în conformitate cu
articolul 14; b) adoptă o strategie antifraudă
care să fie proporțională cu riscurile de fraudă având în
vedere raportul costuri-beneficii al măsurilor care trebuie puse în
aplicare; c) adoptă normele corespunzătoare
de punere în aplicare a Statutului funcționarilor și a Regimului
aplicabil celorlalți agenți în conformitate cu articolul 110 din
Statutul funcționarilor; d) asigură urmărirea corespunzătoare
a concluziilor și a recomandărilor din rapoartele de audit intern sau
extern, evaluări și investigații, inclusiv cele ale
Autorității Europene pentru Protecția Datelor (AEPD) și ale
Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF); e) ia toate deciziile privind crearea și,
dacă este necesar, modificarea structurilor administrative interne ale
Eurojust; f) fără a aduce atingere
responsabilităților directorului administrativ, astfel cum sunt prevăzute
la articolul 18, îi acordă asistență și consiliere acestuia
în punerea în aplicare a deciziilor Colegiului, în vederea consolidării
supravegherii gestionării administrative și bugetare; g) adoptă orice altă decizie
neatribuită în mod expres Colegiului în temeiul articolului 5 ori
articolului 14 sau directorului administrativ în temeiul articolului 18; h) adoptă regulamentul său de
procedură. 3. Atunci când este necesar, din motive
de urgență, Comitetul executiv poate lua anumite decizii provizorii
în numele Colegiului privind aspectele administrative și bugetare, care se
supun aprobării Colegiului. 4. Comitetul executiv este format din
președintele și vicepreședinții Colegiului, un reprezentant
al Comisiei și un alt membru al Colegiului. Președintele Colegiului
este președintele Comitetului executiv. Comitetul executiv adoptă
decizii cu majoritatea membrilor săi, fiecare membru dispunând de un vot.
Directorul administrativ ia parte la ședințele Comitetului executiv,
dar nu are drept de vot. 5. Durata mandatului membrilor
Comitetului executiv este de patru ani, cu excepția acelui membru al
colegiului care este desemnat printr-un sistem de rotație de doi ani.
Durata mandatului membrilor Comitetului executiv se încheie atunci când se
încheie mandatul acestora ca membri naționali. 6. Comitetul executiv se reunește
cel puțin o dată la trei luni în ședință
ordinară. În plus, se reunește la inițiativa președintelui
său sau la cererea Comisiei ori a cel puțin doi dintre membri. 7. Procurorul European primește
agenda tuturor reuniunilor Comitetului executiv și are libertatea de a
participa la aceste reuniuni, fără drept de vot, ori de câte ori sunt
abordate probleme pe care acesta le consideră relevante pentru funcționarea
Parchetului European. 8. Procurorul European poate adresa
avize scrise Comitetului executiv, la care Comitetul executiv răspunde în
scris, fără întârziere nejustificată. Secțiunea V
Directorul administrativ Articolul 17
Statutul directorului
administrativ 1. Directorul administrativ este
angajat al Eurojust, în calitate de agent temporar, în temeiul articolului 2
litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii
Europene. 2. Directorul administrativ este numit
de către Colegiu dintr-o listă de candidați propuși de
Comisie, în urma unei proceduri de selecție deschise și transparente.
În scopul de a încheia contractul pentru ocuparea funcției de director
administrativ, Eurojust este reprezentat de președintele Colegiului. 3. Durata mandatului directorului
administrativ este de cinci ani. Până la sfârșitul acestei perioade,
Comisia efectuează o analiză care ia în considerare o evaluare a
performanțelor directorului administrativ. 4. Colegiul, hotărând pe baza unei
propuneri din partea Comisiei, care ia în considerare analiza la care se face
referire la alineatul (3), poate prelungi o dată mandatul directorului
administrativ pe o perioadă de cel mult cinci ani. 5. Un director administrativ al
cărui mandat a fost prelungit nu poate participa la o altă
procedură de selecție pentru același post la încheierea
perioadei celor două mandate. 6. Directorul administrativ
răspunde în fața Colegiului și a Comitetului executiv. 7. Directorul administrativ poate fi
revocat din funcție doar printr-o decizie a Colegiului, care
hotărăște la propunerea Comisiei. Articolul 18
Responsabilitățile directorului
administrativ 1. În scopuri administrative, Eurojust este
condus de un director administrativ. 2. Fără a aduce atingere
competențelor Comisiei, Colegiului sau Comitetului executiv, directorul
administrativ este independent în exercitarea atribuțiilor sale și nu
solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la niciun
guvern sau alt organism. 3. Directorul administrativ este
reprezentantul legal al Eurojust. 4. Directorul administrativ este
responsabil de executarea sarcinilor administrative alocate Eurojust. În special,
directorul administrativ este responsabil de: a) administrarea zilnică a Eurojust; b) punerea în aplicare a deciziilor adoptate
de Colegiu și Comitetul executiv; c) elaborarea documentului de programare și
prezentarea acestuia către Comitetul executiv și Colegiu după
consultarea Comisiei; d) punerea în aplicare a documentului de
programare și prezentarea unui raport Comitetului executiv și Colegiului
privind punerea în aplicare a acestuia; e) elaborarea raportului anual privind
activitățile Eurojust și prezentarea acestuia Comitetului
executiv pentru finalizare și Colegiului spre aprobare; f) întocmirea unui plan de acțiune de
urmărire a concluziilor rapoartelor de audit intern sau extern,
evaluărilor și investigațiilor, inclusiv cele ale Autorității
Europene pentru Protecția Datelor și OLAF și raportarea
progreselor înregistrate, de două ori, pe an Comitetului executiv, Comisiei
și Autorității Europene pentru Protecția Datelor; g) protejarea intereselor financiare ale
Uniunii prin aplicarea de măsuri preventive împotriva fraudei, corupției
și oricăror altor activități ilegale, prin verificări
eficace, iar în cazul în care se constată nereguli, prin recuperarea
sumelor plătite în mod necuvenit și, dacă este cazul, prin
impunerea de sancțiuni administrative și financiare eficace, proporționale
și cu efect de descurajare; h) elaborarea unei strategii antifraudă
pentru Eurojust și prezentarea acesteia către Comitetul executiv,
spre aprobare; i) elaborarea proiectelor de norme
financiare aplicabile Eurojust; j) elaborarea proiectului de declarație
estimativă privind veniturile și cheltuielile Eurojust și execuția
bugetului său. CAPITOLUL III
ASPECTE OPERAȚIONALE Articolul 19
Sistemul de coordonare
permanentă (SCP) 1. În vederea îndeplinirii atribuțiilor
sale în cazuri urgente, Eurojust gestionează un sistem de coordonare
permanentă capabil să primească și să prelucreze în
orice moment toate cererile care îi sunt înaintate. Sistemul de coordonare
permanentă poate fi contactat prin intermediul unui punct de contact unic
la Eurojust, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. 2. Sistemul de coordonare se
bazează pe un reprezentant (reprezentant al sistemului de coordonare
permanentă) al fiecărui stat membru, care poate fi membrul național,
supleantul acestuia sau un asistent care are dreptul să înlocuiască
membrul național. Reprezentantul sistemului de coordonare permanentă
acționează 24 de ore din 24, 7 zile din 7. 3. Reprezentanții sistemului de coordonare
permanentă acționează fără întârziere în ceea ce privește
executarea cererii în statul lor membru. Articolul 20
Sistemul național de
coordonare Eurojust 1. Fiecare stat membru desemnează
unul sau mai mulți corespondenți naționali ai Eurojust. 2. Fiecare stat membru creează un
sistem național de coordonare Eurojust pentru a asigura coordonarea
eforturilor depuse de către: a) corespondenții naționali ai
Eurojust; b) corespondentul național al Eurojust
pe probleme legate de terorism; c) corespondentul național al Rețelei
Judiciare Europene în materie penală și până la trei alte puncte
de contact ale acelei Rețele Judiciare Europene; d) membrii naționali sau punctele de
contact ale Rețelei echipelor comune de anchetă și ale rețelelor
înființate prin Decizia 2002/494/JAI, Decizia 2007/845/JAI și prin
Decizia 2008/852/JAI. 3. Persoanele menționate la
alineatele (1) și (2) își mențin funcția și statutul
în conformitate cu legislația națională. 4. Corespondenții naționali
ai Eurojust sunt responsabili de funcționarea sistemului național de
coordonare Eurojust. În cazul în care sunt desemnați mai mulți
corespondenți ai Eurojust, unul dintre aceștia este responsabil de
funcționarea sistemului național de coordonare Eurojust. 5. Sistemul național de coordonare
Eurojust facilitează, în cadrul statului membru, îndeplinirea funcțiilor
Eurojust, în special prin: a) asigurarea faptului că sistemul de
gestionare a cazurilor menționat la articolul 24 primește informații
referitoare la statul membru în cauză în mod eficace și sigur; b) acordarea de asistență pentru a
stabili dacă un caz trebuie tratat cu sprijinul Eurojust sau al Rețelei
Judiciare Europene; c) asistența acordată membrului național
în identificarea autorităților competente pentru executarea cererilor
de cooperare judiciară și a deciziilor privind cooperarea
judiciară, inclusiv a celor bazate pe instrumentele de punere în aplicare
a principiului recunoașterii reciproce; d) menținerea unor legături
strânse cu unitatea națională Europol. 6. Pentru îndeplinirea obiectivelor menționate
la alineatul (5), persoanele la care se face referire la alineatul (1) și
la alineatul (2) literele (a), (b) și (c), precum și persoanele la
care se face referire la alineatul (2) litera (d) pot fi conectate la sistemul
de gestionare a cazurilor în conformitate cu prezentul articol și cu
articolele 24, 25, 26 și 30. Conectarea la sistemul de gestionare a
cazurilor este suportată de la bugetul general al Uniunii Europene. 7. Înființarea sistemului național
de coordonare Eurojust și desemnarea corespondenților naționali
nu împiedică contactele directe dintre membrul național și
autoritățile competente din propriul stat membru. Articolul 21
Schimburi de informații
cu statele membre și între membrii naționali 1. Autoritățile competente
din statele membre și Eurojust fac schimb de orice informații
necesare îndeplinirii funcțiilor acestuia, în conformitate cu articolele 2
și 4, precum și cu normele de protecție a datelor stabilite în
prezentul regulament. Acestea includ cel puțin informațiile
prevăzute la alineatele (5), (6) și (7). 2. Transmiterea informațiilor
către Eurojust se interpretează ca o cerere de asistență a
Eurojust în cazul respectiv numai în cazul în care se prevede astfel de
către o autoritate competentă. 3. Membrii naționali fac schimb de
orice informații necesare pentru îndeplinirea sarcinilor Eurojust,
fără autorizație prealabilă, între ei sau cu autoritățile
competente ale propriului stat membru. În special, autoritățile naționale
competente își informează prompt membrii naționali despre un caz
care îi privește. 4. Autoritățile naționale
competente își informează membrii naționali despre constituirea
de echipe comune de anchetă și despre rezultatele activității
acestor echipe. 5. Autoritățile naționale
competente își informează membrii naționali, fără
întârzieri nejustificate, cu privire la orice caz referitor la infracțiuni
de competența Eurojust care afectează cel puțin trei state
membre și pentru care au fost transmise către cel puțin
două state membre cereri de cooperare judiciară sau decizii privind
cooperarea judiciară, inclusiv cele bazate pe instrumentele de punere în
aplicare a principiului recunoașterii reciproce. 6. Autoritățile naționale
competente își informează membrii naționali cu privire la: a) cazurile în care au apărut sau
riscă să apară conflicte de jurisdicție; b) livrări supravegheate care
afectează cel puțin trei țări, dintre care cel puțin
două sunt state membre; c) dificultăți sau refuzuri repetate
privind executarea cererilor de cooperare judiciară și a deciziilor
privind cooperarea judiciară, inclusiv a celor bazate pe instrumentele de
punere în aplicare a principiului recunoașterii reciproce. 7. Autoritățile naționale
nu sunt obligate, într-un caz anume, să furnizeze informații
dacă acest lucru ar însemna: a) lezarea intereselor naționale
fundamentale în materie de securitate sau b) punerea în pericol a siguranței unor
persoane. 8. Prezentul articol nu aduce atingere
condițiilor prevăzute în acordurile sau înțelegerile bilaterale
sau multilaterale între statele membre și țările terțe,
inclusiv oricăror condiții stabilite de țări terțe
privind utilizarea informațiilor, odată ce acestea au fost furnizate. 9. Informațiile menționate în
prezentul articol sunt furnizate într-un mod structurat, astfel cum s-a
stabilit de către Eurojust. Articolul 22
Informații furnizate de
Eurojust autorităților naționale competente 1. Eurojust furnizează
autorităților naționale competente informații privind
rezultatele prelucrării informațiilor, inclusiv privind existența
unor legături cu cazuri deja stocate în sistemul de gestionare a
cazurilor. Aceste informații pot include date cu caracter personal. 2. În cazul în care autoritatea națională
competentă solicită Eurojust să îi furnizeze informații,
Eurojust i le transmite în termenul stabilit de respectiva autoritate. Articolul 23
Urmărirea cererilor și
avizelor Eurojust Autoritățile naționale
competente răspund fără întârziere nejustificată cererilor și
avizelor Eurojust formulate în conformitate cu articolul 4. În cazul în care
autoritățile competente ale statelor membre în cauză decid
să nu dea curs unei cereri menționate la articolul 4 alineatul (2)
sau unui aviz scris menționat la articolul 4 alineatul (4) sau (5),
acestea vor informa Eurojust fără întârzieri nejustificate cu privire
la decizia luată, precum și la motivele care au stat la baza acesteia.
În cazul în care nu este posibil să se furnizeze motivele respingerii,
deoarece în acest fel ar fi lezate interese naționale fundamentale în
materie de securitate sau s-ar pune în pericol siguranța unor persoane,
autoritățile competente ale statelor membre pot invoca motive operaționale. Articolul 24
Sistemul de gestionare a
cazurilor, indexul și fișierele de lucru temporare 1. Eurojust instituie un sistem de
gestionare a cazurilor compus din fișiere de lucru temporare și un
index care conține date cu caracter personal, astfel cum se prevede la
anexa 2, și date care nu au caracter personal. 2. Scopul sistemului de gestionare a
cazurilor este : a) de a sprijini gestionarea și
coordonarea cercetărilor și a urmăririlor penale pentru care
Eurojust acordă asistență, în special prin corelarea informațiilor; b) de a facilita accesul la informațiile
referitoare la cercetările și urmăririle penale în curs; c) de a facilita controlul legalității
și conformității cu dispozițiile prezentului regulament în
ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. 3. Sistemul de gestionare a cazurilor
poate fi legat de conexiunea de telecomunicații securizată menționată
la articolul 9 din Decizia 2008/976/JAI. 4. Indexul conține referințe
ale fișierelor de lucru temporare prelucrate în cadrul Eurojust și nu
poate conține alte date cu caracter personal decât cele menționate la
punctul 1 literele (a) — (i), (k) și (m) și punctul 2 din anexa 2. 5. În exercitarea atribuțiilor
lor, membrii naționali pot prelucra date referitoare la cazurile specifice
la care lucrează într-un fișier de lucru temporar. Aceștia
permit accesul responsabilului cu protecția datelor la fișierul de
lucru temporar. Responsabilul cu protecția datelor este informat de
către membrul național respectiv în legătură cu deschiderea
fiecărui fișier de lucru nou care conține date cu caracter
personal. 6. Pentru prelucrarea datelor operaționale
cu caracter personal, Eurojust nu poate crea niciun alt fișier automat în
afară de sistemul de gestionare a cazurilor sau de un fișier de lucru
temporar. 7. Sistemul de gestionare a cazurilor și
fișierele de lucru temporare sunt puse la dispoziția Parchetului
European. 8. Dispozițiile privind accesul la
sistemul de gestionare a cazurilor și fișierele de lucru temporare se
aplică mutatis mutandis Parchetului European. Cu toate acestea,
informațiile introduse de Parchetul European în sistemul de gestionare a
cazurilor, fișierele de lucru temporare și index nu vor fi accesibile
la nivel național. Articolul 25
Funcționarea fișierelor
de lucru temporare și a indexului 1. Membrul național respectiv creează
un fișier de lucru temporar pentru fiecare caz cu privire la care îi sunt
transmise informații, în măsura în care această comunicare este
conformă cu prezentul regulament sau cu alte instrumente legale
aplicabile. Membrul național răspunde de gestionarea fișierelor
de lucru temporare pe care le-a creat. 2. Membrul național care a creat un
fișier de lucru temporar decide, de la caz la caz, dacă menține
fișierul de lucru temporar restricționat sau acordă acces total
sau parțial, în cazul în care este necesar pentru a permite Eurojust
să își îndeplinească sarcinile, altor membri naționali sau
personalului Eurojust autorizat de directorul administrativ. 3. Membrul național care a creat un
fișier de lucru temporar decide ce informații referitoare la acesta
se introduc în index. Articolul 26
Accesul la sistemul de
gestionare a cazurilor la nivel național 1. Persoanele menționate la
articolul 20 alineatul (2), în măsura în care sunt conectate la sistemul
de gestionare a cazurilor, pot avea acces numai la: a) index, exceptând cazul în care membrul național
care a decis introducerea datelor în index a refuzat în mod expres acordarea
accesului; b) fișierele temporare de lucru create de
membrul național din statul lor membru; c) fișierele temporare de lucru create de
membrii naționali din alte state membre și la care membrul național
din statul lor membru a primit acces, exceptând cazul în care membrul național
care a creat fișierul de lucru temporar a refuzat în mod expres acordarea
accesului. 2. Membrul național, în limitele
prevăzute la alineatul (1), decide cu privire la gradul de acces la fișierele
de lucru temporare care se acordă în statul său membru persoanelor
menționate la articolul 20 alineatul (2), în măsura în care sunt
conectate la sistemul de gestionare a cazurilor. 3. Fiecare stat membru decide,
după consultarea membrului său național, cu privire la gradul de
acces la index acordat în statul membru respectiv persoanelor menționate
la articolul 20 alineatul (2), în măsura în care acestea sunt conectate la
sistemul de gestionare a cazurilor. Statele membre notifică Eurojust și
Comisia în legătură cu decizia lor privind punerea în aplicare a
prezentului alineat. Comisia informează celelalte state membre cu privire
la acest lucru. 4. Persoanele care au primit acces în
conformitate cu alineatul (2) au acces cel puțin la index în măsura
necesară pentru a avea acces la fișierele de lucru temporare la care le-a
fost acordat accesul. CAPITOLUL IV
PRELUCRAREA INFORMAȚIILOR Articolul 27
Prelucrarea datelor cu
caracter personal 1. În măsura în care acest lucru este
necesar pentru a-și îndeplini o anumite sarcină declarată
în mod explicit, Eurojust, în cadrul competențelor
sale și pentru a-și executa funcțiile operaționale, poate
prelucra prin mijloace informatizate sau în fișiere manuale structurate,
în conformitate cu prezentul regulament, numai datele cu caracter personal menționate
la punctul 1 din anexa 2 ale persoanelor care, în temeiul dreptului intern al
statelor membre respective, sunt suspectate de a fi săvârșit sau de a
fi participat la săvârșirea unei infracțiuni care intră în
sfera de competență a Eurojust, ori care au fost condamnate pentru o
astfel de infracțiune. 2. Eurojust poate
prelucra doar datele cu caracter personal enumerate la punctul 2 din anexa 2
ale persoanelor care, în temeiul dreptului intern al statelor membre în
cauză, sunt considerate martori sau victime în cadrul cercetărilor
sau urmăririlor penale cu privire la unul sau mai multe dintre tipurile de
criminalitate și la infracțiunile menționate la articolul 3 sau ale
persoanelor cu vârsta de sub 18 ani. Prelucrarea unor
astfel de date cu caracter personal poate avea loc numai în cazul în care este
strict necesară pentru îndeplinirea sarcinilor Eurojust declarate în mod
explicit, în cadrul competențelor sale și pentru a își îndeplini
funcțiile operaționale. 3. În cazuri excepționale,
Eurojust poate, de asemenea, pentru o perioadă limitată de timp, care
nu trebuie să depășească timpul necesar pentru încheierea
cazului cu privire la care sunt prelucrate datele, să prelucreze alte date
cu caracter personal decât cele menționate la alineatele (1) și (2)
referitoare la circumstanțele unei infracțiuni în care acestea prezintă
un interes imediat pentru anchetele în curs de desfășurare și sunt
incluse în aceste anchete pe care Eurojust le coordonează sau acordă
ajutor în coordonare și atunci când prelucrarea lor este strict
necesară pentru scopurile menționate la alineatul (1). Responsabilul
cu protecția datelor la care se face referire la articolul 31 este
informat de îndată cu privire la aplicarea prezentului alineat și la
circumstanțele specifice care justifică necesitatea prelucrării
acestor date cu caracter personal. În cazul în care alte astfel de date se
referă la martori sau victime, în sensul alineatului (2), decizia de
prelucrare a acestora este adoptată în comun de cel puțin doi membri
naționali. 4. Datele cu caracter personal
prelucrate automat sau prin alte mijloace, care dezvăluie originea
rasială sau etnică, opiniile politice, convingerile religioase sau
filozofice, apartenența sindicală, precum și datele privind
sănătatea sau viața sexuală pot fi prelucrate de Eurojust
numai în cazul în care astfel de date sunt strict necesare pentru investigațiile
naționale în cauză, cât și pentru coordonarea în cadrul Eurojust
și dacă acestea completează alte date cu caracter personal deja
procesate. Responsabilul cu protecția datelor este informat de îndată
cu privire la aplicarea prezentului alineat. Aceste date nu pot fi prelucrate
în indexul menționat la articolul 24 alineatul (4). În cazul în care alte astfel
de date se referă la martori sau victime, în sensul alineatului (2),
decizia de prelucrare a acestora este adoptată de Colegiu. 5. Regulamentul (CE) nr. 45/2001 se
aplică în cazul prelucrării datelor cu caracter personal de
către Eurojust în contextul activităților sale. Prezentul
regulament detaliază și completează Regulamentul (CE) nr.
45/2001 în ceea ce privește datele cu caracter personal prelucrate de
Eurojust în scopul sarcinilor sale operaționale. Articolul 28
Durata stocării datelor
cu caracter personal 1. Nu se poate continua stocarea datelor
cu caracter personal prelucrate de Eurojust după prima dată aplicabilă
dintre următoarele date: a) data la care acțiunea penală
s-a prescris conform termenelor de prescripție ale tuturor statelor membre
vizate de cercetarea și urmărirea penală; b) data la care persoana a fost
achitată și hotărârea judecătorească a devenit definitivă; c) trei ani de la data la care
hotărârea judecătorească a ultimului dintre statele membre vizate
de cercetarea sau urmărirea penală a devenit definitivă; d) data la care Eurojust și statele
membre vizate au stabilit sau au decis de comun acord că nu mai este
necesar ca Eurojust să coordoneze cercetarea și urmărirea
penale, cu excepția cazului în care există o obligație de a
oferi Eurojust aceste informații în conformitate cu articolul 21 alineatul
(5) sau alineatul (6); e) trei ani de la data la care datele au
fost transmise în conformitate cu articolul 21 alineatul (6) sau (7). 2. Respectarea termenelor de stocare la
care se face referire la alineatul (1) literele (a), (b), (c) și (d) este
analizată în mod constant printr-o prelucrare automată corespunzătoare.
Cu toate acestea, o verificare a necesității stocării datelor se
efectuează la fiecare trei ani de la data introducerii lor. În cazul în
care datele privind persoanele menționate la articolul 27 alineatul (4)
sunt stocate pentru o perioadă mai mare de cinci ani, Autoritatea
Europeană pentru Protecția Datelor este informată în consecință. 3. Atunci când unul dintre termenele de
stocare menționate la alineatul (1) literele (a), (b), (c) și (d) a
expirat, Eurojust analizează necesitatea de a continua stocarea datelor
pentru a-i permite să își îndeplinească funcțiile și
poate decide prin derogare să stocheze aceste date până la
următoarea reexaminare. Motivele care stau la baza continuării
stocării trebuie să fie justificate și înregistrate. În cazul în
care nu se ia nicio decizie cu privire la continuarea stocării datelor cu
caracter personal, aceste date vor fi șterse automat după trei ani.
Cu toate acestea, după expirarea termenului de prescripție a acțiunii
penale în toate statele membre vizate, astfel cum se prevede la alineatul (1) litera
(a), datele pot fi stocate doar în cazul în care sunt necesare pentru ca
Eurojust să furnizeze asistență în conformitate cu prezentul
regulament. 4. În cazul în care, în conformitate cu
alineatul (3), datele au continuat să fie stocate după datele la care
se face referire la alineatul (1), Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor reexaminează, la fiecare trei ani, necesitatea de a continua stocarea
acestor date. 5. În cazul în care un fișier conține
date neautomate și nestructurate, la expirarea termenului de stocare
pentru ultimele date automate din fișier, toate documentele din dosar vor
fi retrimise autorității care le-a furnizat și eventualele copii
vor fi distruse. 6. În cazul în care Eurojust a coordonat
cercetări sau urmăriri penale, membrii naționali în cauză
vor informa Eurojust și celelalte state membre în cauză cu privire la
toate hotărârile judecătorești referitoare la acel caz și
care au devenit definitive, în scopul, inter alia, aplicării alineatului
(1) litera (b). Articolul 29
Înregistrare și
documentare 1. În scopul verificării
legalității prelucrării datelor, autosupravegherii și
garantării integrității și securității datelor,
Eurojust păstrează o evidență a eventualelor
colectări, modificări, accesări, divulgări, combinații
sau ștergeri ale datelor cu caracter personal utilizate în scopuri operaționale.
Astfel de evidențe sau însemnări vor fi șterse după
optsprezece luni, cu excepția cazului în care datele respective sunt
necesare în continuare pentru un control în curs. 2. Evidențele sau însemnările
elaborate în temeiul alineatului (1) se comunică, la cerere, Autorității
Europene pentru Protecția Datelor. Autoritatea Europeană pentru
Protecția Datelor utilizează aceste informații numai în scopul
controlului protecției datelor, al asigurării prelucrării
corespunzătoare a datelor, precum și al integrității și
securității datelor. Articolul 30
Accesul autorizat la datele
cu caracter personal Numai membrii naționali,
supleanții și asistenții acestora, persoanele menționate la
articolul 20 alineatul (2), în măsura în care sunt conectate la sistemul
de gestionare a cazurilor și personalul autorizat Eurojust pot avea acces
la datele cu caracter personal prelucrate de Eurojust pentru sarcinile sale
operaționale, în scopul îndeplinirii sarcinilor Eurojust și în
limitele prevăzute la articolele 24, 25 și 26. Articolul 31
Numirea responsabilului cu
protecția datelor 1. Comitetul executiv numește un
responsabil cu protecția datelor în conformitate cu articolul 24 din
Regulamentul (CE) nr. 45/2001. 2. În îndeplinirea obligațiilor
menționate la articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001,
responsabilul cu protecția datelor: a) se asigură că se
păstrează o înregistrare scrisă a transferului de date cu caracter
personal; b) cooperează cu personalul Eurojust
responsabil pentru procedurile, formarea și consilierea privind
prelucrarea datelor; c) pregătește un raport anual și
transmite acel raport Colegiului și Autorității Europene pentru
Protecția Datelor. 3. În îndeplinirea sarcinilor sale,
responsabilul pentru protecția datelor are acces la toate datele
prelucrate de Eurojust și la toate sediile acestuia. 4. Membrii personalul Eurojust care îl asistă
pe responsabilul cu protecția datelor în îndeplinirea sarcinilor sale au
acces la datele cu caracter personal prelucrate de Eurojust și la sediile acestuia în măsura în care acest lucru este necesar pentru
îndeplinirea sarcinilor lor. 5. În cazul în care responsabilul cu
protecția datelor consideră că dispozițiile Regulamentului
(CE) nr. 45/2001 sau ale prezentului regulament în legătură cu
prelucrarea datelor cu caracter personal nu au fost respectate, acesta îl
informează pe directorul administrativ, solicitându-i să soluționeze
neconformitatea într-un anumit termen. În cazul în care directorul
administrativ nu soluționează neconformitatea în termenul stabilit,
responsabilul cu protecția datelor informează Colegiul și convine
împreună cu acesta asupra unui termen pentru soluționare. În cazul în
care Colegiul nu soluționează neconformitatea în termenul stabilit,
responsabilul pentru protecția datelor sesizează Autoritatea
Europeană pentru Protecția Datelor. 6. Comitetul executiv adoptă
normele de punere în aplicare la care se face referire la articolul 24 alineatul
(8) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001. Articolul 32
Modalitățile de
exercitare a dreptului de acces 1. Orice
persoană vizată care dorește să își exercite dreptul
de acces la datele cu caracter personal poate depune o cerere în acest sens, în
mod gratuit, la autoritatea desemnată în acest scop în statul membru ales
de acea persoană. Autoritatea în cauză transmite cererea către
Eurojust fără întârziere și, în orice caz, în termen de o
lună de la primire. 2. Eurojust răspunde la aceste
cereri fără întârziere nejustificată și, în orice caz, în
termen de trei luni de la primire. 3. Autoritățile
competente din statele membre în cauză sunt consultate de către
Eurojust cu privire la decizia care urmează să fie adoptată. O
decizie referitoare la accesul la date este condiționată de strânsa
cooperare dintre Eurojust și statele membre direct vizate de comunicarea
datelor respective. În cazul în care un stat membru ridică obiecții
cu privire la răspunsul propus de Eurojust, acesta notifică Eurojust
motivele obiecțiilor sale. 4. Atunci când dreptul de acces este
restricționat în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din
Regulamentul (CE) nr. 45/2001, Eurojust informează în scris persoana
vizată în conformitate cu articolul 20 alineatul (3) din regulamentul menționat
anterior. Informațiile cu privire la principalele motive pot fi omise în
cazul în care furnizarea acestor informații ar neutraliza efectul restricției.
Persoana vizată este informată cel puțin cu privire la faptul că
au fost efectuate toate verificările necesare de către Autoritatea
Europeană pentru Protecția Datelor. 5. Eurojust motivează omiterea
comunicării principalelor motive pe care este întemeiată restricția
menționată la alineatul (4). 6. Membrii naționali vizați
de cerere o analizează și ajung la o decizie în numele Eurojust.
Cererea este tratată integral în termen de trei luni de la primire. În
cazul în care membrii nu sunt de acord, fac apel la Colegiu, care decide în
privința cererii cu o majoritate de două treimi. 7. Atunci când, în
aplicarea articolelor 46 și 47 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001,
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor verifică
legalitatea prelucrării efectuate de Eurojust, aceasta informează
persoana vizată cel puțin despre faptul că au avut loc toate
verificările necesare de către Autoritatea Europeană pentru
Protecția Datelor. Articolul 33
Dreptul la rectificare, la ștergere
și la limitarea prelucrării 1. În cazul în care datele cu caracter
personal care trebuie să fie rectificate, șterse sau a căror
prelucrare trebuie să fie limitată în conformitate cu articolele 14,
15 și 16 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 au fost furnizate Eurojust de
către țări terțe, organizații internaționale, părți
private sau persoane fizice ori sunt rezultatele analizelor proprii ale Eurojust,
acesta din urmă le rectifică sau le șterge ori limitează
prelucrarea datelor respective. 2. În cazul în care datele cu caracter
personal care trebuie să fie rectificate, șterse sau a căror
prelucrare trebuie să fie limitată în conformitate cu articolele 14,
15 și 16 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 au fost furnizate Eurojust
direct de către statele membre, Eurojust rectifică sau șterge datele
respective ori limitează prelucrarea acestora în colaborare cu statele
membre. 3. În cazul în care au fost transmise
date incorecte printr-un alt mijloc corespunzător sau în cazul în care
erorile în datele furnizate de statele membre se datorează unor erori de
transfer sau au fost transmise cu încălcarea prezentului regulament sau în
cazul în care acestea rezultă din faptul că sunt introduse, preluate
sau stocate în mod incorect sau cu încălcarea prezentului regulament de
către Eurojust, acesta din urmă rectifică sau șterge datele
respective în colaborare cu statele membre în cauză. 4. În cazurile menționate la
articolele 14, 15 și 16 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001, toți
destinatarii acelor date sunt notificați fără întârziere în
conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001. În conformitate
cu regulile care le sunt aplicabile, destinatarii rectifică sau șterg
aceste date ori limitează prelucrarea acestora în sistemele lor. 5. Eurojust informează persoana
vizată, în scris, fără întârziere nejustificată, și în
orice caz în termen de trei luni de la primirea cererii, cu privire la faptul
că datele care o privesc au fost rectificate, șterse sau că în
legătură cu acestea s-a limitat prelucrarea. 6. Eurojust informează persoana
vizată, în scris, cu privire la orice refuz de rectificare, de ștergere
sau de limitare a prelucrării și cu privire la posibilitatea de a
depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor și
de a introduce o cale de atac în justiție. Articolul 34
Responsabilitatea în materie
de protecție a datelor 1. Eurojust prelucrează datele cu
caracter personal în așa fel încât să se poată stabili ce
autoritate a furnizat datele respective sau de unde au fost extrase datele cu
caracter personal. 2. Responsabilitatea pentru calitatea
datelor cu caracter personal aparține statului membru care le-a furnizat Eurojust
și Eurojust pentru datele cu caracter personal furnizate de organisme ale
UE, țări terțe sau organizații internaționale, precum și
pentru datele cu caracter personal extrase de Eurojust din surse disponibile în
mod public. 3. Responsabilitatea pentru conformitatea
cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și cu prezentul regulament revine
Eurojust. Responsabilitatea pentru legalitatea transferului de date cu caracter
personal furnizate Eurojust de către statele membre aparține statului
membru care furnizează datele cu caracter personal și Eurojust pentru
datele cu caracter personal furnizate de către Eurojust statelor membre,
organismelor UE și țărilor terțe sau organizațiilor
internaționale. 4. Sub rezerva altor dispoziții ale
prezentului regulament, Eurojust este responsabil de toate datele pe care le
prelucrează. Articolul 35
Cooperarea între Autoritatea
Europeană pentru Protecția Datelor și autoritățile naționale
de protecție a datelor 1. Autoritatea Europeană pentru
Protecția Datelor acționează în strânsă colaborare cu
autoritățile naționale competente pentru supravegherea protecției
datelor cu privire la aspecte specifice care necesită implicarea națională,
în special în cazul în care Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor sau o autoritate națională competentă pentru
supravegherea protecției datelor constată discrepanțe majore
între practicile statelor membre sau transferuri potențial ilegale în utilizarea
canalelor de comunicare ale Eurojust sau în contextul întrebărilor
adresate de una sau mai multe autorități naționale de
supraveghere cu privire la punerea în aplicare și interpretarea
prezentului Regulament. 2. În cazurile menționate la
alineatul (1), Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor și
autoritățile naționale competente pentru supravegherea protecției
datelor, fiecare acționând în conformitate cu competențele sale, pot să
facă schimb de informații relevante și să se ajute reciproc
în efectuarea de audituri și inspecții, să examineze
dificultăți de interpretare sau de aplicare a prezentului regulament,
să studieze problemele legate de exercitarea supravegherii independente
sau de exercitarea drepturilor persoanelor vizate, să elaboreze propuneri
armonizate de soluții comune la orice probleme și să promoveze
conștientizarea cu privire la drepturile în materie de protecție a
datelor, după caz. 3. Autoritățile naționale
de supraveghere și Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor se întrunesc în scopurile enunțate în prezentul articol, în funcție
de necesități. Costurile și organizarea acestor reuniuni sunt în
sarcina Autorității Europene pentru Protecția Datelor.
Regulamentul de procedură se adoptă cu ocazia primei reuniuni.
Metodele de lucru suplimentare vor fi adoptate de comun acord, după caz. Articolul 36
Dreptul de a depune plângere
la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor 1. În cazul în care o plângere
introdusă de o persoană vizată în conformitate cu articolul 32
alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 se referă la o decizie menționată
la articolul 32 sau la articolul 33, Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor consultă organismele naționale de supraveghere sau organul
judiciar competent din statul membru din care au fost obținute datele sau
din statul membru direct interesat. Decizia Autorității Europene
pentru Protecția Datelor, care poate cuprinde și un refuz de a
transmite orice informație, este luată în strânsă cooperare cu
organismul național de supraveghere sau cu organul judiciar competent. 2. În cazul în care o plângere se
referă la prelucrarea datelor furnizate Eurojust de către un stat
membru, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor se
asigură că verificările necesare au fost efectuate corect, în
strânsă cooperare cu organismul național de supraveghere al statului
membru care a furnizat datele. 3. În cazul în care o plângere se
referă la prelucrarea datelor furnizate Eurojust de către organisme
ale UE, țări terțe sau organizații internaționale sau părți
private, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor se
asigură că au fost efectuate verificările necesare de Eurojust. Articolul 37
Răspunderea pentru
prelucrarea neautorizată sau incorectă a datelor 1 Eurojust răspunde, în
conformitate cu articolul 340 din tratat, pentru orice fel de prejudiciu cauzat
unei persoane, care rezultă din prelucrarea neautorizată sau
incorectă a datelor de către Eurojust. 2. Plângerile împotriva Eurojust
privind răspunderea prevăzută la alineatul (1) sunt soluționate
de Curtea de Justiție în conformitate cu articolul 268 din tratat. 3. Fiecare stat membru răspunde,
în conformitate cu dreptul său intern, pentru orice fel de prejudiciu
cauzat unei persoane care rezultă din prelucrarea neautorizată sau
incorectă a datelor efectuată de statul membru în cauză și
care i-au fost comunicate Eurojust. CAPITOLUL V
RELAȚIILE CU PARTENERII SECȚIUNEA I
DISPOZIȚII COMUNE Articolul 38
Dispoziții comune 1. În măsura în care este necesar
pentru îndeplinirea sarcinilor sale, Eurojust poate stabili și întreține
relații de cooperare cu organismele și agențiile Uniunii în
conformitate cu obiectivele respectivelor organisme sau agenții, cu autoritățile
competente ale țărilor terțe, cu organizațiile internaționale
și cu Organizația Internațională de Poliție Criminală
(Interpol). 2. În măsura
în care acest lucru este relevant pentru îndeplinirea sarcinilor sale și
sub rezerva oricărei restricții prevăzute în conformitate cu
articolul 21 alineatul (8), Eurojust poate face schimb direct de toate informațiile,
cu excepția datelor cu caracter personal, cu entitățile menționate
la alineatul (1). 3. În conformitate
cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001, Eurojust poate să
primească și să prelucreze datele cu caracter personal primite
din partea entităților menționate la alineatul (1) în
măsura necesară îndeplinirii atribuțiilor sale și sub rezerva
dispozițiilor secțiunii IV. 4. Datele cu
caracter personal sunt transmise de Eurojust exclusiv țărilor terțe,
organizațiilor internaționale și Interpol dacă acest lucru
este necesar pentru prevenirea și combaterea criminalității care
intră în sfera de competență a Eurojust și în conformitate
cu prezentul regulament. Dacă datele care urmează să fie
transferate au fost furnizate de un stat membru, Eurojust trebuie să obțină
acordul statului membru respectiv, cu excepția cazului în care: a) autorizația poate fi presupusă,
deoarece statul membru nu a limitat în mod expres posibilitatea transferurilor
ulterioare sau b) statul membru a acordat o autorizație
prealabilă pentru astfel de transferuri ulterioare, generală sau sub
rezerva unor condiții specifice. Acest acord poate fi retras în orice
moment. 5. Sunt interzise
transferurile ulterioare către părți terțe ale datelor cu
caracter personal primite din partea Eurojust de către statele membre,
organismele sau agențiile Uniunii, țările terțe și
organizațiile internaționale sau Interpol, cu excepția situațiilor
în care Eurojust și-a dat consimțământul explicit după
analizarea circumstanțelor cazului respectiv, pentru un scop specific care
nu este incompatibil cu scopul pentru care au fost transmise datele. SECȚIUNEA II
RELAȚIILE CU PARTENERII Articolul 39
Cooperarea cu Rețeaua
Judiciară Europeană și cu alte rețele ale Uniunii Europene
implicate în cooperarea în materie penală 1. Eurojust și Rețeaua
Judiciară Europeană în materie penală mențin relații
privilegiate, bazate pe consultare și complementaritate, în special între
membrul național, punctele de contact ale Rețelei Judiciare Europene
din același stat membru și corespondenții naționali ai
Eurojust și Rețeaua Judiciară Europeană. Pentru a garanta o
cooperare eficientă, se adoptă următoarele măsuri: a) membrii naționali informează,
de la caz la caz, punctele de contact ale Rețelei Judiciare Europene cu
privire la toate cazurile pentru care aceștia consideră că rețeaua
ar fi mai bine poziționată să le trateze; b) Secretariatul Rețelei Judiciare
Europene face parte din personalul Eurojust. Acesta funcționează ca o
unitate separată și poate utiliza resursele administrative ale
Eurojust care sunt necesare pentru executarea sarcinilor Rețelei Judiciare
Europene, inclusiv pentru acoperirea costurilor reuniunilor plenare ale rețelei; c) Punctele de contact ale Rețelei
Judiciare Europene pot fi invitate, de la caz la caz, să participe la
reuniunile Eurojust. 2. Secretariatul Rețelei echipelor
comune de anchetă și cel al rețelei înființate prin
Decizia 2002/494/JAI fac parte din personalul Eurojust. Aceste
secretariate funcționează ca unități distincte și pot
utiliza resursele administrative ale Eurojust care sunt necesare pentru
îndeplinirea sarcinilor lor. Coordonarea dintre secretariate este
asigurată de către Eurojust. Prezentul alineat se aplică
secretariatului oricărei noi rețele instituite printr-o decizie a
Consiliului în cazul în care decizia respectivă prevede că
secretariatul este asigurat de către Eurojust. 3. Rețeaua înființată
prin Decizia 2008/852/JAI a Consiliului poate solicita ca Eurojust să
pună la dispoziția rețelei un secretariat. În cazul unei astfel
de solicitări, se aplică alineatul (2). Articolul 40
Relațiile cu Europol 1. Eurojust ia toate
măsurile corespunzătoare pentru a permite Europol, în limitele
mandatului său, să aibă acces indirect, pe baza unui sistem de
tip rezultat pozitiv/negativ („hit/no
hit”), la informațiile furnizate
Eurojust, fără a aduce atingere restricțiilor indicate de statul
membru, organismul Uniunii, țara terță, organizația internațională
sau Interpol, care a furnizat informațiile. În cazul unui rezultat
pozitiv, Eurojust inițiază procedura prin care informațiile care
au generat rezultatul pozitiv pot face obiectul schimbului, în conformitate cu
decizia statului membru, a organismului Uniunii, a țării terțe, a
organizației internaționale sau a Interpol care a furnizat informațiile
către Eurojust. 2. Căutările de
informații în conformitate cu alineatul (1) se fac numai cu scopul de a
identifica dacă informațiile disponibile Eurojust corespund informațiilor
prelucrate de către Europol. 3. Eurojust permite
căutările în conformitate cu alineatul (1) doar după obținerea
de la Europol a informațiilor cu privire la care membrii personalului au
fost desemnați ca fiind autorizați să efectueze astfel de
căutări. 4. În cazul în care, în timpul
activităților Eurojust de prelucrare a informațiilor cu privire
la o cercetare individuală, Eurojust sau un stat membru identifică
necesitatea de coordonare, cooperare sau sprijin în conformitate cu mandatul
Europol, Eurojust le aduce la cunoștință acest lucru și inițiază
procedura schimbului de informații, în conformitate cu decizia statului
membru care furnizează informația. Într-un astfel de caz, Eurojust se
consultă cu Europol. 5. Europol respectă orice
restricție a accesului sau a utilizării, generală sau specifică,
indicată de statele membre, organismele sau agențiile Uniunii, țările
terțe, organizațiile internaționale sau Interpol. Articolul 41
Relațiile cu Parchetul
European 1. Eurojust stabilește și menține
relații privilegiate cu Parchetul European, bazate pe cooperarea
strânsă și dezvoltarea legăturilor operaționale,
administrative și de gestionare dintre acestea, astfel cum sunt definite
mai jos. În acest scop, Procurorul European și Președintele Eurojust
se vor întâlni periodic pentru a discuta aspecte de interes comun. 2. Eurojust tratează orice cerere
de sprijin care provine de la Parchetul European fără întârzieri
nejustificate și soluționează astfel de cereri, dacă este
cazul, ca și cum acestea ar fi fost primite de la o autoritate națională
competentă în materie de cooperare judiciară. 3. Ori de câte ori este necesar,
Eurojust face uz de sistemele naționale de coordonare Eurojust instituite în
conformitate cu articolul 20, precum și de relațiile pe care le-a stabilit
cu țări terțe, inclusiv cu magistrații de
legătură, în vederea sprijinirii cooperării instituite în
conformitate cu alineatul (1). 4. Cooperarea instituită în
conformitate cu alineatului (1) implică schimbul de informații,
inclusiv de date cu caracter personal. Orice date care fac obiectul unui astfel
de schimb se utilizează numai în scopul pentru care au fost furnizate.
Orice altă utilizare a datelor este permisă numai în măsura în
care o astfel de utilizare intră în mandatul organismului de primire a
datelor, și sub rezerva autorizării prealabile a organismului care a
furnizat datele. 5. Pentru a identifica dacă
informațiile disponibile la Eurojust corespund cu informațiile prelucrate
de Parchetul European, Eurojust pune în aplicare un mecanism de verificări
încrucișate automate a datelor introduse în sistemul său de
gestionare a cazurilor. Ori de câte ori se obține o concordanță
între datele introduse de către Parchetul European în sistemul de
gestionare a cazurilor și datele introduse de Eurojust, faptul că
există o concordanță este comunicat Eurojust, Parchetului
European și statului membru care a furnizat datele către Eurojust. În
cazurile în care datele au fost furnizate de o terță parte, Eurojust
informează doar acea terță parte despre concordanța
constatată, cu consimțământul Parchetului European. 6. Eurojust desemnează și
informează Parchetul European cu privire la membrii personalului care sunt
autorizați să aibă acces la rezultatele mecanismului de
verificare încrucișată. 7. Eurojust sprijină funcționarea
Parchetului European prin intermediul serviciilor care urmează să fie
furnizate de personalul său. Un astfel de sprijin include, în orice caz: a) asistență tehnică în întocmirea
bugetului anual, a documentului de programare care conține programarea
anuală și multianuală și a planului de gestionare; b) asistență tehnică în ceea
ce privește recrutarea personalului și gestionarea carierei; c) servicii de securitate; d) serviciile informatice; e) gestiune financiară, servicii de
contabilitate și audit; f) orice alte servicii de interes comun. Detalii cu privire la serviciile care urmează
a fi furnizate sunt stabilite într-un acord între Eurojust și Parchetul
European. 8. Procurorul European poate adresa
avize scrise Colegiului, la care Colegiul răspunde în scris și
fără întârzieri nejustificate. Aceste avize scrise sunt prezentate cel
puțin atunci când Colegiul adoptă bugetul anual și programul de
lucru. Articolul 42
Relațiile cu alte
organisme și agenții ale Uniunii 1. Eurojust stabilește și menține
relații de cooperare cu Rețeaua Europeană de Formare
Judiciară. 2. OLAF poate contribui la activitatea
de coordonare a Eurojust în ceea ce privește protecția intereselor
financiare ale Uniunii, în conformitate cu mandatul său în temeiul
Regulamentului (UE, Euratom) nr. .../2013 al Parlamentului European și al
Consiliului privind investigațiile efectuate de Oficiul European de
Luptă Antifraudă (OLAF) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.
1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului
(Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului. 3. În scopul primirii și
transmiterii de informații între Eurojust și OLAF, și
fără a aduce atingere articolului 8, statele membre se asigură
că membrii naționali ai Eurojust sunt considerați autorități
competente ale statelor membre doar în scopurile stabilite de Regulamentul (CE)
nr. 1073/1999 și Regulamentul (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului[19]. Schimbul de informații
între OLAF și membrii naționali nu aduce atingere informațiilor
care trebuie furnizate altor autorități competente în temeiul
respectivelor regulamente. SECȚIUNEA III
COOPERAREA INTERNAȚIONALĂ Articolul 43
Relațiile cu
autoritățile țărilor terțe și cu organizațiile
internaționale 1. Eurojust poate stabili acorduri de
lucru cu entitățile menționate la articolul 38 alineatul (1). 2. Eurojust poate desemna, de comun
acord cu autoritățile competente, puncte de contact în țări
terțe pentru a facilita cooperarea. SECȚIUNEA IV
TRANSFERURI DE DATE CU CARACTER PERSONAL Articolul 44
Transferul de date cu
caracter personal către organismele sau agențiile Uniunii Sub rezerva oricăror eventuale restricții
în conformitate cu articolul 21 alineatul (8), Eurojust poate transfera direct
date cu caracter personal către organismele sau agențiile Uniunii, în
măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor
sale sau ale organismului ori agenției destinatar(e) a(l) Uniunii. Articolul 45
Transferul de date cu
caracter personal către țări terțe și către
organizații internaționale 1. Eurojust poate transfera date cu
caracter personal unei autorități dintr-o țară terță
sau unei organizații internaționale sau Interpol, în măsura în
care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor sale, numai pe baza: a) unei decizii a Comisiei adoptate în
conformitate cu articolele 25 și 31 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului
European și a Consiliului [20]
potrivit căreia acea țară sau organizație internațională
sau un sector în care se prelucrează date din acea țară terță
sau organizație internațională asigură un nivel de protecție
adecvat (decizia privind caracterul adecvat) sau b) unui acord internațional încheiat
între Uniune și respectiva țară terță sau organizație
internațională în temeiul articolului 218 din tratat, care instituie
garanții corespunzătoare în ceea ce privește protecția vieții
private și a drepturilor și libertăților fundamentale ale
persoanelor sau c) unui acord de cooperare încheiat între
Eurojust și țara terță sau organizația internațională
în conformitate cu articolul 27 din Decizia 2002/187/JAI. Astfel de transferuri nu necesită o aprobare
suplimentară. Eurojust poate încheia acorduri de lucru pentru punerea în
aplicare a unor astfel de acorduri sau decizii privind caracterul adecvat al
nivelului de protecție. 2. Prin derogare de la alineatul (1),
Eurojust poate autoriza transferul de date cu caracter personal către țări
terțe sau organizații internaționale sau Interpol, de la caz la
caz, dacă: a) transferul datelor este absolut necesar
pentru a proteja interesele esențiale ale unuia sau mai multor state
membre din sfera obiectivelor Eurojust; b) transferul datelor este absolut necesar
pentru a preveni un pericol iminent care are legătură cu
criminalitatea sau cu infracțiuni de terorism; c) transferul este necesar sau impus prin
lege din motive importante de interes public al Uniunii sau al statelor sale
membre, astfel cum sunt recunoscute de dreptul Uniunii sau de dreptul intern
sau pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță
sau d) transferul este necesar pentru protejarea
intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale unei alte persoane. 3. În plus, Colegiul poate, în acord cu
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, să autorizeze o
serie de transferuri în conformitate cu literele (a)-(d) de mai sus, ținând
seama de existența unor garanții în ceea ce privește protecția
vieții private și a drepturilor și libertăților
fundamentale ale persoanelor, pentru o perioadă de maximum un an, care
poate fi reînnoită. 4. Autoritatea Europeană pentru
Protecția Datelor este informată cu privire la cazurile în care s-a
aplicat alineatul (3). 5. Eurojust poate transfera date
administrative cu caracter personal în conformitate cu articolul 9 din
Regulamentul (CE) nr. 45/2001. Articolul 46
Magistrații de
legătură detașați în țările terțe 1. În scopul de a facilita cooperarea
judiciară cu țări terțe în cazurile în care Eurojust
furnizează asistență în conformitate cu prezentul regulament,
Colegiul poate detașa magistrați de legătură în țări
terțe în temeiul unui acord de lucru, astfel cum se menționează
la articolul 43. 2. Magistratul de legătură
menționat la alineatul (1) trebuie să aibă experiență profesională
în cadrul Eurojust și cunoștințe adecvate privind cooperarea
judiciară și modul de funcționare a Eurojust. Detașarea
magistratului de legătură în numele Eurojust este supusă consimțământului
prealabil al magistratului și al statului său membru. 3. În cazul în care magistratul de
legătură detașat de Eurojust este selecționat dintre
membrii naționali, supleanți sau asistenți: a) acesta este înlocuit în funcția sa
de membru național, supleant sau asistent de către statul membru; b) acesta încetează să aibă
dreptul de a exercita competențele care i-au fost conferite în
conformitate cu articolul 8. 4. Fără a aduce atingere
articolului 110 din Statutul funcționarilor, Colegiul elaborează
norme privind detașarea magistraților de legătură și
adoptă măsurile de punere în aplicare necesare în acest sens, în
consultare cu Comisia. 5. Activitățile magistraților
de legătură detașați de Eurojust sunt supuse supravegherii
de către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor.
Magistrații de legătură prezintă rapoarte Colegiului, care
informează Parlamentul European și Consiliul în raportul anual și
în mod corespunzător cu privire la activitățile lor. Magistrații
de legătură informează membrii naționali și
autoritățile naționale competente cu privire la toate cazurile
care privesc statele lor membre. 6. Autoritățile competente
ale statelor membre și magistrații de legătură menționați
la alineatul (1) se pot contacta reciproc în mod direct. În astfel de
cazuri, magistratul de legătură informează membrul național
respectiv cu privire la aceste contacte. 7. Magistrații de
legătură menționați la alineatul (1) sunt conectați la
sistemul de gestionare a cazurilor. Articolul 47
Cereri de cooperare
judiciară adresate țărilor terțe și primite din partea
acestora 1. Eurojust coordonează executarea
cererilor de cooperare judiciară emise de o țară terță
în cazul în care aceste cereri fac parte din aceeași cercetare penală
și necesită executarea în cel puțin două state membre.
Astfel de cereri pot fi, de asemenea, transmise către Eurojust de o
autoritate națională competentă. 2. În caz de urgență și
în conformitate cu articolul 19, sistemul de coordonare permanentă (SCP)
poate primi și trata cererile menționate la alineatul (1) din
prezentul articol, formulate de o țară terță care a
încheiat un acord de lucru cu Eurojust. 3. Fără a aduce atingere
articolului 3 alineatul (3), în cazul întocmirii unor cereri de cooperare
judiciară care se referă la aceeași cercetare penală și
necesită executarea într-o țară terță, Eurojust
facilitează cooperarea judiciară cu țara terță
respectivă. CAPITOLUL VI
DISPOZIȚII FINANCIARE Articolul 48
Bugetul 1. Estimările privind toate
veniturile și cheltuielile Eurojust sunt elaborate pentru fiecare exercițiu
financiar, care corespunde anului calendaristic, și sunt înscrise în
bugetul Eurojust. 2. Bugetul Eurojust este echilibrat în
ceea ce privește veniturile și cheltuielile. 3. Fără a aduce atingere
altor resurse, veniturile Eurojust cuprind: a) o contribuție din partea Uniunii,
înscrisă în bugetul general al Uniunii Europene; b) orice contribuție financiară
voluntară din partea statelor membre; c) taxe pentru publicații și orice
servicii furnizate de Eurojust; d) subvenții ad-hoc. 4. Cheltuielile Eurojust includ
remunerația personalului, cheltuielile administrative și de
infrastructură, precum și costurile de funcționare. Articolul 49
Elaborarea bugetului 1. În fiecare an, directorul
administrativ elaborează un proiect de declarație estimativă
privind veniturile și cheltuielile Eurojust, pentru anul financiar
următor, inclusiv schema de personal, pe care le transmite Colegiului. 2. Pe baza acestui proiect, Colegiul adoptă
un proiect provizoriu de estimare a veniturilor și cheltuielilor Eurojust
pentru exercițiul financiar următor. 3. Proiectul de estimare
previzională a veniturilor și cheltuielilor Eurojust este trimis
Comisiei Europene până cel târziu la data de 31 ianuarie a fiecărui
an. Colegiul trimite Comisiei un proiect estimativ final, care cuprinde un
proiect al schemei de personal, până la 31 martie. 4. Comisia transmite declarația
estimativă Parlamentului European și Consiliului (autoritatea
bugetară), împreună cu proiectul de buget general al Uniunii
Europene. 5. Pe baza acestei declarații
estimative, Comisia înscrie în proiectul de buget general al Uniunii Europene
estimările pe care le consideră necesare pentru schema de personal și
valoarea contribuției care trebuie alocată din bugetul general și
sesizează autoritatea bugetară în conformitate cu articolele 313 și
314 din tratat. 6. Autoritatea bugetară
autorizează creditele pentru contribuția Eurojust. 7. Autoritatea bugetară
adoptă schema de personal a Eurojust. 8. Bugetul Eurojust este adoptat de
către Colegiu. Acesta devine definitiv după adoptarea definitivă
a bugetului general al Uniunii Europene. Dacă este necesar, acesta este
ajustat în consecință. 9. Pentru orice proiect imobiliar care
poate avea implicații semnificative pentru buget, Eurojust informează
Parlamentul European și Consiliul, cât mai curând posibil, în conformitate
cu dispozițiile articolului 203 din Regulamentul (UE, Euratom) nr.
966/2012. 10. Cu excepția cazurilor de forță
majoră menționate la articolul 203 din Regulamentul (UE, Euratom) nr.
966/2012, Parlamentul European și Consiliul deliberează pe marginea
proiectului imobiliar în termen de patru săptămâni de la data primirii
acestuia de către ambele instituții. Proiectul imobiliar este considerat aprobat la
expirarea termenului de patru săptămâni, cu excepția cazului în
care Parlamentul European sau Consiliul adoptă o decizie nefavorabilă
propunerii în termenul menționat. În cazul în care Parlamentul European sau
Consiliul exprimă preocupări justificate în termenul de patru
săptămâni menționat, acesta se prelungește o singură
dată cu două săptămâni. În cazul în care Parlamentul European sau
Consiliul adoptă o decizie nefavorabilă proiectului imobiliar,
Eurojust își retrage propunerea și poate depune o nouă propunere. 11. Eurojust poate finanța un
proiect de achiziție a unei clădiri prin intermediul unui împrumut
sub rezerva aprobării prealabile din partea autorității bugetare
în conformitate cu articolul 203 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012. Articolul 50
Execuția bugetară Directorul administrativ acționează
în calitate de ordonator de credite al Eurojust și execută bugetul
Eurojust pe propria răspundere și în limitele autorizate în buget. Articolul 51
Prezentarea conturilor și
descărcarea de gestiune 1. Până la data de 1 martie
următoare încheierii fiecărui exercițiu financiar, contabilul
Eurojust comunică conturile provizorii contabilului Comisiei și Curții
de Conturi. 2. Eurojust trimite raportul privind
gestiunea bugetară și financiară Parlamentului European,
Consiliului și Curții de Conturi până la data de 31 martie a
exercițiului financiar următor. 3. Până la data de 31 martie
următoare încheierii fiecărui exercițiu financiar, contabilul
Comisiei transmite Curții de Conturi conturile provizorii ale Eurojust
consolidate cu cele ale Comisiei. 4. În conformitate cu articolul 148
alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012, până la data de
1 iunie a anului următor, cel mai târziu, Curtea de Conturi își
formulează observațiile cu privire la conturile provizorii ale
Eurojust. 5. La primirea observațiilor formulate
de Curtea de Conturi privind conturile provizorii ale Eurojust în conformitate
cu articolul 148 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012, directorul
administrativ elaborează conturile finale ale Eurojust pe propria
răspundere și le prezintă Colegiului pentru aviz. 6. Colegiul emite un aviz cu privire la
situația contabilă definitivă a Eurojust. 7. Până la data de 1 iulie
următoare încheierii fiecărui exercițiu financiar, directorul
administrativ trimite conturile finale Parlamentului European, Consiliului,
Comisiei și Curții de Conturi, împreună cu avizul Colegiului. 8. Conturile finale ale Eurojust sunt
publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene până la data de 15
noiembrie a anului următor. 9. Directorul administrativ trimite Curții
de Conturi un răspuns la observațiile acesteia până cel târziu la
data de 30 septembrie a anului următor. Directorul administrativ trimite,
de asemenea, acest răspuns Colegiului și Comisiei. 10. Directorul administrativ prezintă
un raport Parlamentului European cu privire la îndeplinirea sarcinilor sale
atunci când este invitat să o facă. Consiliul poate invita Directorul
administrativ să prezinte un raport cu privire la îndeplinirea
îndatoririlor sale. 11. Directorul administrativ transmite
Parlamentului European, la cererea acestuia din urmă, orice informații
necesare pentru buna derulare a procedurii de descărcare de gestiune
pentru exercițiul financiar în cauză, în conformitate cu articolul
165 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012. 12. La recomandarea Consiliului acționând
cu o majoritate calificată, Parlamentul European aprobă, înainte de
data de 15 mai a anului N +2, descărcarea de gestiune a directorului
administrativ în ceea ce privește execuția bugetului pentru anul N. Articolul 52
Reglementări financiare Reglementările financiare aplicabile
Eurojust sunt adoptate de Colegiu în conformitate cu [Regulamentul nr.
2343/2002 din 23 decembrie 2002 privind regulamentul financiar cadru pentru
organismele menționate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr.
1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului
general al Comunităților Europene] și după consultarea
Comisiei. Acestea nu derogă de la [Regulamentul nr. 2343/2002], cu excepția
cazului în care o astfel de derogare este în mod specific necesară pentru
funcționarea Eurojust și cu acordul prealabil al Comisiei. CAPITOLUL VII
DISPOZIȚII PRIVIND PERSONALUL Articolul 53
Dispoziții generale Statutul funcționarilor Uniunii Europene și
Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, precum și
normele adoptate de comun acord de către instituțiile Uniunii
Europene de punere în aplicare a Statutului funcționarilor și a
Regimului aplicabil celorlalți agenți se aplică și
personalului Eurojust. Articolul 54
Experții naționali
detașați și alte categorii de personal 1. Eurojust poate utiliza experți
naționali detașați sau alte categorii de personal neangajați
de Eurojust. 2. Colegiul adoptă o decizie de
stabilire a normelor privind detașarea la Eurojust a experților naționali. CAPITOLUL VIII
EVALUARE ȘI RAPORTARE Articolul 55
Implicarea Parlamentului European
și a parlamentelor naționale 1. Eurojust transmite raportul său
anual Parlamentului European, care poate prezenta observații și
concluzii. 2. Președintele Colegiului se
prezintă în fața Parlamentului European, la cererea acestuia din
urmă, pentru a discuta chestiuni privind Eurojust, și în special
pentru a prezenta rapoartele sale anuale, ținând seama de obligațiile
de respectare a discreției și a confidențialității.
Discuțiile nu se referă în mod direct sau indirect la acțiuni
concrete în legătură cu cazurile operaționale specifice. 3. În plus față de alte
obligații de informare și consultare prevăzute de prezentul regulament,
Eurojust transmite Parlamentului European, spre informare: a) rezultatele studiilor și proiectelor
strategice elaborate sau comandate de Eurojust; b) acordurile de lucru încheiate cu terți; c) raportul anual al Autorității
Europene pentru Protecția Datelor. 4. Eurojust transmite raportul său
anual parlamentelor naționale. Eurojust transmite parlamentelor naționale
documentele la care menționate la alineatul (3). Articolul 56
Evaluare și revizuire 1. În termen de cel târziu [5 ani de
la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și ulterior
la fiecare cinci ani, Comisia comandă o evaluare a punerii în aplicare și
a impactului prezentului regulament, precum și a eficacității și
a eficienței Eurojust și a practicilor de lucru ale acestuia.
Evaluarea analizează, în principal, eventuala necesitate de a modifica
mandatul Eurojust și implicațiile financiare ale unei astfel de modificări.
2. Comisia transmite raportul de
evaluare împreună cu concluziile sale Parlamentului European și
parlamentelor naționale, Consiliului și Colegiului. Rezultatele
evaluării se fac publice. 3. La fiecare a doua evaluare, Comisia
evaluează și rezultatele obținute de Eurojust având în vedere
obiectivele, mandatul și sarcinile care îi revin. CAPITOLUL IX
DISPOZIȚII GENERALE ȘI FINALE Articolul 57
Privilegii și
imunități Protocolul privind privilegiile și
imunitățile Uniunii Europene se aplică Eurojust și
personalului său. Articolul 58 Regimul lingvistic 1. Regulamentul nr. 1[21] este aplicabil în cazul
Eurojust. 2. Serviciile de traducere necesare
pentru funcționarea Eurojust vor fi asigurate de Centrul de Traduceri
pentru Organismele Uniunii Europene. Articolul 59
Confidențialitate 1. Membrii naționali, supleanții
și asistenții acestora prevăzuți la articolul 7, personalul
Eurojust și corespondenții naționali, precum și
responsabilul cu protecția datelor sunt supuși obligației de
confidențialitate cu privire la orice informație adusă la cunoștința
lor în cursul îndeplinirii sarcinilor lor. 2. Obligația de confidențialitate
se aplică tuturor persoanelor și organismelor care colaborează
cu Eurojust. 3. Obligația de confidențialitate
se aplică și după încetarea mandatului sau a contractului de
muncă sau după încetarea activităților persoanelor menționate
la alineatele (1) și (2). 4. Obligația de confidențialitate
se aplică tuturor informațiilor primite de Eurojust, cu excepția
cazului în care respectivele informații au fost deja făcute publice
sau sunt accesibile publicului. 5. Membrii și personalul
Autorității Europene pentru Protecția Datelor sunt supuși
obligației de confidențialitate cu privire la orice informație
adusă la cunoștința lor în cursul îndeplinirii sarcinilor lor. Articolul 60
Transparență 1. Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 se
aplică documentelor care se referă la sarcinile administrative ale
Eurojust. 2. Colegiul adoptă, în termen de șase
luni de la prima sa reuniune, normele detaliate de aplicare a Regulamentului
(CE) nr. 1049/2001. 3. Deciziile luate de către
Eurojust în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 pot
face obiectul unei plângeri către Ombudsman sau al unei acțiuni în fața
Curții de Justiție a Uniunii Europene, în condițiile
prevăzute la articolul 228 și, respectiv, articolul 263 din tratat. Articolul 61
OLAF și Curtea
Europeană de Conturi 1. Pentru a facilita combaterea
fraudei, a corupției și a altor activități ilegale, în
temeiul Regulamentului (CE) nr. 1073/1999, în termen de șase luni de la
intrarea în vigoare a prezentului regulament, Eurojust aderă la Acordul
Interinstituțional din 25 mai 1999 privind investigațiile interne
efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și
adoptă dispozițiile corespunzătoare aplicabile tuturor angajaților
Eurojust, utilizând modelul prevăzut în anexa la respectivul acord. 2. Curtea Europeană de Conturi are
competența de a efectua audituri, pe baza documentelor și la fața
locului, cu privire la toți beneficiarii de granturi, contractanții și
subcontractanții care au beneficiat de fonduri europene de la Eurojust. 3. OLAF poate efectua investigații,
inclusiv verificări și inspecții la fața locului, în
conformitate cu dispozițiile și procedurile prevăzute de
Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 și Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96
al Consiliului[22],
pentru a stabili dacă au existat nereguli care aduc atingere intereselor
financiare ale Uniunii în legătură cu cheltuielile finanțate de
către Eurojust. 4. Fără a aduce atingere
alineatelor (1), (2) și (3), acordurile de lucru cu țările terțe,
organizațiile internaționale și Interpol, contractele,
acordurile de grant și deciziile de grant ale Eurojust includ dispoziții
de mandatare expresă a Curții Europene de Conturi și OLAF pentru
a efectua astfel de audituri și investigații, în conformitate cu
competențele lor respective. Articolul 62
Norme de securitate privind
protecția informațiilor clasificate Eurojust aplică principiile de securitate
cuprinse în normele de securitate ale Comisiei pentru protejarea informațiilor
clasificate ale Uniunii Europene (ICUE) și a informațiilor sensibile
neclasificate, astfel cum sunt prevăzute în anexa la Decizia 2001/844/CE a
Comisiei, CECO, Euratom[23].
Sunt vizate în special, inter alia, dispozițiile privind schimbul,
prelucrarea și stocarea unor astfel de informații. Articolul 63
Investigații administrative Activitățile administrative ale
Eurojust sunt supuse investigațiilor efectuate de către Ombudsmanul
European în conformitate cu articolul 228 din tratat. Articolul 64
Alte tipuri de
răspundere în afara celei pentru prelucrarea neautorizată sau
incorectă a datelor 1. Răspunderea contractuală a
Eurojust este reglementată de legislația aplicabilă contractului
în cauză. 2. Curtea de Justiție a Uniunii
Europene este competentă să se pronunțe în temeiul oricărei
clauze de arbitraj cuprinse în contractele încheiate de către Eurojust. 3. În cazul răspunderii
necontractuale, Eurojust, în conformitate cu principiile generale comune
legislațiilor statelor membre și independent de orice răspundere
antrenată în temeiul articolului 37, repară orice prejudiciu cauzat
de către Colegiu sau personalul Eurojust în exercițiul funcțiunii.
4. Alineatul (3) se aplică, de
asemenea, prejudiciilor cauzate din vina unui membru național, a unui
supleant sau a unui asistent în cadrul exercitării funcțiilor lor. Cu
toate acestea, în cazul în care aceștia acționează în temeiul
competențelor care le-au fost conferite în temeiul articolului 8, statul
membru de origine rambursează Eurojust sumele plătite de Eurojust
pentru a repara prejudiciul cauzat. 5. Curtea de Justiție a Uniunii
Europene este competentă în litigiile privind repararea prejudiciilor menționate
la alineatul (3). 6. Instanțele naționale ale
statelor membre competente să soluționeze litigiile care implică
răspunderea Eurojust prevăzută în prezentul articol se stabilesc
în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001.[24] 7. Răspunderea personală a
angajaților față de Eurojust este reglementată de dispozițiile
aplicabile acestora prevăzute în Statutul funcționarilor sau în
Regimul aplicabil celorlalți agenți. Articolul 65
Acordul privind sediul și
condițiile de funcționare Sediul Eurojust este la Haga, în Țările
de Jos. Aranjamentele necesare privind găzduirea
care trebuie asigurată Eurojust în Țările de Jos și
facilitățile care trebuie puse la dispoziție de către Țările
de Jos împreună cu normele specifice aplicabile în Țările de Jos
directorului administrativ, membrilor Colegiului, personalului Eurojust și
membrilor familiilor lor, se stabilesc printr-un acord privind sediul între
Eurojust și Țările de Jos, încheiat după obținerea
aprobării din partea Colegiului. Țările de Jos furnizează cele
mai bune condiții posibile pentru a asigura funcționarea Eurojust,
inclusiv condiții de școlarizare multilingvă și cu vocație
europeană, precum și conexiuni de transport adecvate. Articolul 66
Dispoziții tranzitorii 1. Eurojust este
succesorul legal general cu privire la toate contractele încheiate de Eurojust,
obligațiile care îi revin și proprietățile achiziționate
de Eurojust, astfel cum a fost instituit prin decizia 2002/187/JAI a
Consiliului. 2. Membrii naționali ai Eurojust
care au fost detașați de fiecare stat membru în temeiul Deciziei
2002/187/JAI își asumă rolul de membri naționali ai Eurojust în
conformitate cu capitolul II din prezentul regulament. Mandatul lor poate fi
prelungit o singură dată, în temeiul articolului 10 alineatul (2) din
prezentul regulament, de la data intrării în vigoare a prezentului
regulament, indiferent de prelungirile anterioare. 3. La data
intrării în vigoare a prezentului regulament, președintele și
vicepreședinții Eurojust își asumă aceste funcții în
conformitate cu articolul 11, până la expirarea mandatului lor, în
conformitate cu Decizia 2002/187/JAI. Ei pot fi realeși o singură
dată de la intrarea în vigoare a prezentului regulament în temeiul
articolului 11 alineatul (3) din prezentul regulament, indiferent de
realegerile anterioare. 4. Ultimul director
administrativ care a fost numit în conformitate cu articolul 29 din Decizia
2002/187/JAI își asumă rolul de director administrativ în temeiul
articolului 17, până la expirarea mandatului în conformitate cu Decizia
2002/187/JAI. Mandatul directorului administrativ poate fi prelungit o singură
dată de la intrarea în vigoare a prezentului regulament. 5. Prezentul regulament nu aduce
atingere forței juridice a acordurilor încheiate de către Eurojust
astfel cum a fost instituit prin Decizia 2002/187/JAI. În special, toate
acordurile internaționale încheiate de către Eurojust care au intrat
în vigoare înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament
rămân valabile din punct de vedere legal. Articolul 67
Abrogare 1. Prezentul regulament înlocuiește
și abrogă Deciziile 2002/187/JAI, 2003/659/JAI și 2009/426/JAI. 2. Trimiterile la deciziile abrogate
ale Consiliului menționate la alineatul (1) se interpretează ca
trimiteri la prezentul Regulament. Articolul 68
Intrarea în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare în
a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene. Prezentul regulament este obligatoriu în toate
elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate
cu tratatele. Adoptat la Bruxelles, Pentru Parlamentul European Pentru
Consiliu Președintele Președintele ANEXA 1 Lista formelor grave de criminalitate care
intră în sfera de competență a Eurojust în conformitate cu
articolul 3 alineatul (1): –
criminalitatea organizată; –
terorismul; –
traficul de droguri; –
spălarea de bani; –
corupția; –
infracțiuni împotriva intereselor financiare
ale Uniunii; –
omorul și vătămarea corporală
gravă; –
răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și
luarea de ostatici; –
abuzul sexual și exploatarea sexuală a
femeilor și a copiilor, pornografia infantilă și ademenirea
copiilor în scopuri sexuale; –
rasismul și xenofobia; –
furtul organizat; –
criminalitatea legată de autovehicule; –
înșelăciunea și frauda; –
activități mafiote („racketeering”) și
extorcarea de fonduri; –
contrafacerea și pirateria produselor; –
falsul și uzul de fals în înscrisuri oficiale; –
falsificarea banilor și a altor mijloace de
plată; –
criminalitatea informatică; –
utilizarea abuzivă a informațiilor
privilegiate și manipularea piețelor financiare; –
introducerea ilegală de imigranți; –
traficul de ființe umane; –
traficul ilicit de organe și țesuturi
umane; –
traficul ilicit de substanțe hormonale și
alți factori de creștere; –
traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv
antichități și opere de artă; –
traficul ilicit de arme, muniții și
explozivi; –
traficul ilegal cu specii de animale pe cale de
dispariție; –
traficul ilicit de specii și soiuri de plante
pe cale de dispariție; –
infracțiuni împotriva mediului; –
poluarea de către nave; –
criminalitatea legată de substanțe
nucleare și radioactive; –
genocid, crime împotriva umanității și
crime de război. ANEXA 2 Categoriile de date cu caracter personal
menționate la articolul 27 1. a) numele de familie, numele
avut înaintea căsătoriei, prenumele și orice pseudonim sau nume
de împrumut; b) data și locul nașterii; c) cetățenia; d) sexul; e) locul de reședință,
profesia și locul unde se află persoana respectivă; f) numărul de securitate socială,
permisul de conducere, actele de identitate, datele care figurează în
pașaport, numerele de identificare vamală și fiscală; g) informații referitoare la persoanele
juridice, în cazul în care acestea conțin informații despre
persoanele fizice identificate sau identificabile care fac obiectul unei
cercetări sau urmăriri penale; h) conturi bancare și conturi la alte
instituții financiare; i) descrierea și natura faptelor
contestate, data comiterii lor, încadrarea penală și stadiul
cercetărilor; j) faptele din care ar rezulta o extindere
a cauzei la nivel internațional; k) informații legate de presupusa
apartenență la o organizație criminală; l) numere de telefon, adrese de e-mail,
date privind traficul de telecomunicație și date privind localizarea,
precum și datele conexe necesare pentru identificarea abonatului sau
utilizatorului; m) datele privind înmatricularea
autovehiculelor; n) profilurile ADN stabilite din partea
necodată a ADN, fotografiile și amprentele digitale. 2. a) numele de familie, numele
dinaintea căsătoriei, prenumele și orice pseudonim sau nume de
împrumut; b) data și locul nașterii; c) naționalitatea; d) sexul; e) locul de reședință, profesia
și locul unde se află persoana respectivă; f) descrierea și natura faptelor care
le privesc, data comiterii lor, încadrarea penală și stadiul
cercetărilor. FIȘĂ
FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ 1. CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI 1.1. Titlul propunerii/inițiativei 1.2. Domeniul
(domeniile) de politică vizate în structura ABM/ABB 1.3. Tipul
propunerii/inițiativei 1.4. Obiective
1.5. Motivul
(motivele) propunerii/inițiativei 1.6. Durata
și impactul financiar 1.7. Modul (modurile) de gestionare preconizat(e)
2. MĂSURI DE GESTIONARE 2.1. Reguli
în materie de monitorizare și raportare 2.2. Sistemul
de gestionare și control 2.3. Măsuri
de prevenire a fraudelor și a neregulilor 3. IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL
PROPUNERII/INIȚIATIVEI 3.1. Rubrica
(rubricile) din cadrul financiar multianual și linia bugetară
(liniile bugetare) afectată (afectate) 3.2. Impactul
estimat asupra cheltuielilor 3.2.1. Sinteza impactului
estimat asupra cheltuielilor 3.2.2. Impactul estimat
asupra creditelor [organismului] 3.2.3. Impactul estimat
asupra resurselor umane [ale organismului] 3.2.4. Compatibilitatea cu
cadrul financiar multianual actual 3.2.5. Contribuțiile
terților 3.3. Impactul estimat asupra
veniturilor FIȘĂ
FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ 1. CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI 1.1. Titlul propunerii/inițiativei
Propunere
de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Agenția
Uniunii Europene pentru cooperare în materie de justiție penală
(EUROJUST) 1.2. Domeniul (domeniile) de
politică vizate în structura ABM/ABB [25] Domeniul
de politică: 33 – Justiție Activitate:
33.03 – Justiția în materie penală și civilă (începând cu
2014: 33.03 – Justiție) 1.3. Tipul propunerii/inițiativei
¨ Propunerea/inițiativa
se referă la o acțiune nouă ¨ Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune nouă ca urmare a unui
proiect-pilot/a unei acțiuni pregătitoare[26] þ Propunerea/inițiativa se referă la prelungirea unei acțiuni existente ¨ Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune
reorientată spre o acțiune nouă 1.4. Obiectiv(e) 1.4.1. Obiectivul (obiectivele)
strategic(e) multianuale al(e) Comisiei vizat(e) de propunere/inițiativă
Eurojust a fost instituit în urma unei inițiative
a statelor membre prin Decizia 2002/187/JAI ca un organism al Uniunii, cu
personalitate juridică, în scopul consolidării luptei împotriva
formelor grave de criminalitate. Articolul 85 din TFUE prevede ca Eurojust
să fie reglementat printr-un regulament, adoptat în conformitate cu
procedura legislativă ordinară. Misiunea sa este de a susține și
consolida coordonarea și cooperarea dintre autoritățile naționale
de cercetare și urmărire penală în legătură cu formele
grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre
ale Uniunii Europene. Prezenta propunere de regulament prevede un singur cadru
juridic înnoit pentru o nouă Agenție a Uniunii Europene pentru
cooperare în materie de justiție penală , care este succesorul legal
al Eurojust. 1.4.2. Obiectiv(e) specific(e) și
activitatea (activitățile) ABM/ABB vizate Obiectivul specific nr. 2: Intensificarea
cooperării judiciare în materie penală și, astfel, contribuirea
la crearea unui veritabil spațiu european de justiție Activitatea (activitățile) ABM/ABB vizată (vizate) 33.03
– Justiția în materie penală și civilă 1.4.3. Rezultatul (rezultatele)
și impactul preconizate A se preciza efectele
pe care propunerea/inițiativa ar trebui să le aibă asupra
beneficiarilor vizați/grupurilor vizate. Reunind
înalți magistrați din toate statele membre ale UE, Eurojust
joacă un rol central în dezvoltarea unui spațiu european de justiție.
De asemenea, Eurojust joacă un rol major în combaterea criminalității
transfrontaliere în UE prin facilitarea în mod eficace a cooperării
judiciare; asistența sa este din ce în ce mai căutată de
practicienii naționali. Efectele preconizate includ: 1.
Activitățile operaționale ale Eurojust Eurojust
sprijină și consolidează cooperarea judiciară în materie
penală. Membrii naționali, acționând individual sau în calitate
de Colegiu, intervin în cazuri penale concrete, atunci când autoritățile
naționale au nevoie de o coordonare consolidată sau trebuie să
depășească dificultățile în utilizarea practică a
cooperării judiciare și a instrumentelor de recunoaștere
reciprocă. Eurojust a contribuit la stabilirea de legături între
marea varietate de sisteme și tradiții juridice ale UE și la
stimularea încrederii reciproce, care este piatra de temelie a instrumentelor
de recunoaștere reciprocă prin soluționarea rapidă a
problemelor lingvistice sau juridice sau prin identificarea autorităților
competente în alte țări. 2.
Eurojust, centru de expertiză judiciară pentru acțiuni eficiente
împotriva criminalității transfrontaliere grave Eurojust
joacă un rol important în lupta împotriva criminalității
transfrontaliere. Eurojust organizează reuniuni de coordonare, în care
autoritățile naționale se reunesc pentru a conveni asupra unei
abordări comune a anchetelor, a pregăti cereri de asistență,
a soluționa sau a anticipa răspunsuri la întrebări juridice sau
a decide cu privire la operațiunile simultane. Eurojust este implicat în
înființarea și participarea la echipe comune de anchetă, oferind
asistență statelor membre. 3.
Cooperarea Eurojust cu partenerii Eurojust
cooperează cu alte agenții, în special Europol, OLAF, precum și
cu statele terțe și găzduiește secretariatele Rețelei
Judiciare Europene, Rețelei de experți din echipele comune de
anchetă și Rețelei privind Genocidul, în conformitate cu decizia
Consiliului. 4.
Relațiile Eurojust cu Parchetul European În
conformitate cu articolul 86 din TFUE, Parchetul European trebuie instituit
„pornind de la Eurojust”. Prin urmare, prezenta propunere urmărește,
de asemenea, să reglementeze relațiile dintre Eurojust și
Parchetul European. Sprijinul administrativ acordat Parchetului European va fi
furnizat cu costuri zero. 1.4.4. Indicatori de rezultat și
de impact A se preciza
indicatorii care permit monitorizarea punerii în aplicare a propunerii/inițiativei. În
conformitate cu foaia de parcurs pentru punerea în aplicare a Abordării
comune privind agențiile, Comisia elaborează orientări pentru
definirea principalilor indicatori de performanță pentru agenții.
Se preconizează că acest proces se va încheia în 2013. 1.5. Temeiul (temeiurile)
propunerii/inițiativei 1.5.1. Cerința (cerințele)
care trebuie îndeplinită (îndeplinite) pe termen scurt sau lung Pe
termen scurt, se așteaptă ca Eurojust să continue efectuarea
activităților sale de bază, în special a celor direct legate de
susținerea și consolidarea coordonării și cooperării
dintre autoritățile naționale de cercetare și urmărire
penală în cazurile de criminalitate transfrontalieră gravă.
Fluxul de informații și legătura dintre autoritățile
naționale și Eurojust trebuie să fie consolidate. Pe
termen mediu, structura , funcționarea și sarcinile Eurojust, precum și
controlul parlamentar asupra acestuia vor fi consolidate prin prezenta
propunere, în conformitate cu articolul 85 din TFUE. Există, de asemenea,
cerințe legate de articolul 86 din TFUE și instituirea unui Parchet
European pornind de la Eurojust: i se va solicita Eurojust să furnizeze
servicii de sprijin administrativ Parchetului European. 1.5.2. Valoarea adăugată a
implicării UE Valoarea
adăugată a acțiunii dezvoltate de Eurojust - facilitarea
cooperării judiciare între autoritățile naționale din
statele membre și îmbunătățirea coordonării pentru a
lupta împotriva criminalității organizate mai eficient - are o
dimensiune europeană intrinsecă și poate fi realizată numai
la nivelul UE. 1.5.3. Lecții învățate
din experiențele anterioare similare Rapoartele
anuale ale Eurojust confirmă faptul că există o nevoie
continuă de coordonare și de sprijin la nivelul UE și la nivel
internațional în domeniul criminalității transfrontaliere grave.
În decursul ultimei decade, s-a produs o creștere spectaculoasă a fenomenului
criminalității organizate, precum traficul de droguri, traficul de
ființe umane, terorismul și criminalitatea informatică, inclusiv
pornografia infantilă. Se observă apariția unui nou peisaj
infracțional, marcat din ce în ce mai mult de grupuri extrem de mobile și
flexibile care își desfășoară activitatea în mai multe
jurisdicții și sectoare infracționale, fiind ajutați, în
special, de utilizarea ilicită și răspândită a
internetului. Statele membre nu pot combate în mod eficient aceste probleme la
nivel național, așadar coordonarea și asistența devin de o
importanță capitală. Eurojust este singura agenție a UE
care sprijină autoritățile judiciare naționale pentru a efectua
în mod corespunzător cercetările și urmăririle penale
necesare. 1.5.4. Compatibilitatea și
posibila sinergie cu alte instrumente adecvate Consolidarea
cooperării judiciare în materie penală este o parte esențială
în crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție.
Misiunea Eurojust în facilitarea coordonării și cooperării este
dezvoltată în contextul altor instrumente juridice în domeniu, cum ar fi
Convenția privind asistența judiciară reciprocă din 2000,
Decizia-cadru a Consiliului privind mandatul european de arestare sau Decizia-cadru
a Consiliului privind conflictele de competență. Trebuie avute în
vedere sinergiile cu restul agențiilor JAI, în special Europol, și
necesitatea de a evita suprapunerea sarcinilor și de a spori cooperarea.
Sinergii evidente vor face, de asemenea, parte din cooperarea între Eurojust și
Parchetul European. 1.6. Durata și impactul
financiar ¨ Propunere/inițiativă cu durată
limitată –
¨ Propunere/inițiativă în vigoare de la [ZZ/LL] AAAA
până la [ZZ/LL] AAAA –
¨ Impact financiar din AAAA până în AAAA x Propunere/inițiativă cu durată
nelimitată –
Implementare cu o perioadă de debut din AAAA
până în AAAA, –
urmată de o perioadă de funcționare
la capacitate maximă. 1.7. Modul (modurile) de
gestionare preconizat(e)[27] Gestionarea directă de către Comisie –
prin serviciile sale, inclusiv prin personalul
său din cadrul delegațiilor Uniunii; –
¨ prin agențiile executive; ¨ Gestionarea partajată cu statele membre X Gestionare indirectă, prin
delegarea sarcinilor de implementare: –
¨ țărilor terțe
sau organismelor desemnate de acestea; –
¨ organizațiilor internaționale și agențiilor acestora (a se specifica); –
¨ BEI și
Fondului European de Investiții; –
X organismelor menționate la articolele 208 și
209 din Regulamentul financiar; –
¨ organismelor de drept public; –
¨ organismelor de drept privat
cu o misiune de
serviciu public în măsura în care
acestea oferă garanții
financiare adecvate; –
¨ organismelor de drept privat
ale unui stat
membru care sunt
însărcinate cu implementarea unui parteneriat public-privat și care oferă
garanții financiare adecvate; –
¨ persoanelor cărora li se
încredințează executarea unor acțiuni
specifice în cadrul PESC în temeiul titlului V din TUE, și identificate în actul de bază relevant – Dacă se indică mai multe moduri de gestionare, vă rugăm să furnizați detalii suplimentare în secțiunea „Comentarii”. Comentarii Prezenta
propunere legislativă vizează modernizarea cadrului juridic al
Eurojust și raționalizarea funcționării sale. Propunerea a
fost redactată într-un spirit de neutralitate bugetară. În consecință,
programarea financiară a Eurojust, care a fost elaborată pentru
perioada 2014-2020 și adoptată de Comisie în iulie 2013, este
valabilă pentru prezenta propunere legislativă. Cu toate
acestea, există un element nou introdus prin prezentul regulament, care se
referă la relațiile cu Parchetul European: astfel cum a fost definit
în prezentul regulament, Eurojust va furniza structuri sprijin administrativ
Parchetului European, inclusiv în materie de finanțe, resurse umane,
securitate și IT. În paralel,
Eurojust nu se va mai ocupa de infracțiunile care aduc atingere
intereselor financiare ale UE, care reprezintă între 5 și 10 %
din numărul actual de cazuri. În consecință, posturile pot fi
mutate în cadrul agenției pentru a acoperi sprijinul acordat EPPO. Prin urmare,
impactul financiar al acestei propuneri este neutru din punct de vedere bugetar
și nu modifică totalul dintre posturile menționate în
programarea financiară pentru perioada 2014-2020. 2. MĂSURI DE GESTIONARE 2.1. Reguli în materie de
monitorizare și raportare A se preciza frecvența
și condițiile. În
fiecare an, Președintele Eurojust, în numele Colegiului, transmite
raportul anual Parlamentului European cu privire la activitatea desfășurată
de către Eurojust, precum și informații privind acordurile de
lucru încheiate cu părți terțe și raportul anual al
Autorității Europene pentru Protecția Datelor. Comisia
comandă o evaluare externă independentă a punerii în aplicare a
regulamentului și a activităților Eurojust în termen de cinci
ani de la intrarea în vigoare a regulamentului, și, ulterior, la fiecare
cinci ani. 2.2. Sistemul de gestionare și
control 2.2.1. Risc (riscuri) identificat(e) Nu
au fost identificate riscuri specifice în sistemele de gestiune și control
în acest stadiu. 2.2.2. Metoda (metodele) de control
avută (avute) în vedere Eurojust
este supus controalelor administrative, inclusiv controlului bugetar, auditului
intern, rapoartelor anuale ale Curții Europene de Conturi,
descărcării de gestiune pentru execuția bugetului UE. 2.3. Măsuri de prevenire a
fraudelor și a neregulilor A se preciza
măsurile de prevenire și de protecție existente sau preconizate. Pentru a combate frauda, corupția și alte
activități ilegale, dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1073/1999
se aplică agenției fără nicio restricție. 3. IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL
PROPUNERII/INIȚIATIVEI 3.1. Rubrica (rubricile) din
cadrul financiar multianual și linia bugetară (liniile bugetare)
afectată (afectate) · Linii bugetare existente În ordinea rubricilor
din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare. Rubrica din cadrul financiar multianual || Linia bugetară || Tip de cheltuieli || Contribuție Numărul [Rubrica ………………………...……….] || Dif./nedif. [28] || Din partea țărilor AELS[29] || Din partea țărilor candidate[30] || Din partea țărilor terțe || În sensul articolului 18 alineatul (1) litera (aa) din Regulamentul financiar 3 || 33.0304 Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (EUROJUST) || Dif. || NU || YES După obținerea acordului || NU || NU · Noi linii bugetare a căror creare se solicită În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și
a liniilor bugetare. Rubrica din cadrul financiar multianual || Linia bugetară || Tip de cheltuieli || Contribuție Numărul [Rubrica ………………………...……….] || Dif./nedif. || Din partea țărilor AELS || Din partea țărilor candidate || Din partea țărilor terțe || În sensul articolului 18 alineatul (1) litera (aa) din Regulamentul financiar || || Dif. || NU || NU || NU || NU 3.2. Impactul estimat asupra
cheltuielilor 3.2.1. Sinteza impactului estimat
asupra cheltuielilor Milioane EUR (cu trei zecimale) Rubrica din cadrul financiar multianual: || Numărul 3 || Securitate și cetățenie EUROJUST || || || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 || Anul 2019 || Anul 2020 || TOTAL Titlul 1 || Angajamente || (1) || || || || || || || || Plăți || (2) || || || || || || || || Titlul 2 || Angajamente || (1a) || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 Plăți || (2a) || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 Titlul 3 || Angajamente || (3a) || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || Plăți || (3b) || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 TOTAL credite pentru EUROJUST || Angajamente || =1+1a +3a || || || || || || || || Plăți || =2+2a +3b || || || || || || || || Programul „Justiție” || || || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 || Anul 2019 || Anul 2020 || TOTAL 33 03 02 – Îmbunătățirea cooperării judiciare în materie civilă și penală || Angajamente || (1) || || || || || || 0,400 || || 0,400 Plăți || (2) || || || || || || 0,400 || || 0,400 TOTAL program „Justiție” [31] || Angajamente || (1) || || || || || || 0,400 || || 0,400 Plăți || (2) || || || || || || 0,400 || || 0,400 Actualul calcul se bazează pe ipoteza
că structurile de sprijin administrativ furnizate de Eurojust Parchetului
European, inclusiv în materie de finanțe, resurse umane, securitate și
IT, sunt neutre din punct de vedere bugetar și nu necesită personal
suplimentar din schema de personal a Eurojust, deoarece redistribuirea
internă în cadrul Eurojust este prevăzută ca urmare a
încetării anumitor activități după înființarea unui
Parchet European. Din punct de vedere practic, structura
administrativă a Eurojust ar urma să acopere atât nevoile Eurojust,
cât și pe cele ale Parchetului European. Această structură
administrativă ar urma să asigure o planificare și execuție
bugetară coordonate, diverse aspecte ale administrării personalului și
furnizarea tuturor celorlalte servicii de asistență. Eurojust și Parchetul European ar urma
să aibă același contabil. Costurile pentru evaluarea în special a punerii
în aplicare și a impactului prezentului regulament, precum și a
eficacității și eficienței Eurojust ar trebui să fie
acoperite prin noul program „Justiție”. Rubrica din cadrul financiar multianual: || 5 || „Cheltuieli administrative” Milioane EUR (cu trei zecimale) || || || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 || Anul 2019 || Anul 2020 || TOTAL DG: JUSTIȚIE || Resurse umane || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 Alte cheltuieli administrative || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 TOTAL DG JUSTIȚIE || Credite || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 TOTAL credite în cadrul RUBRICII 5 din cadrul financiar multianual || (Total Angajamente = Total Plăți) || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 Milioane EUR (cu trei zecimale) || || || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 || Anul 2019 || Anul 2020 || TOTAL TOTAL credite în cadrul RUBRICILOR 1-5 din cadrul financiar multianual || Angajamente || || || || || || 0,400 || || 0,400 Plăți || || || || || || 0,400 || || 0,400 3.2.2. Impactul estimat asupra
creditelor [organismul] –
X Propunerea/inițiativa nu necesită
utilizarea de credite operaționale Propunerea/inițiativa
necesită utilizarea de credite operaționale, după cum se descrie
mai jos: Credite de angajament în milioane EUR (cu 3 zecimale) Obiective și realizări ò || || || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 || Anul 2019 || Anul 2020 || TOTAL REALIZĂRI Tip[32] || Costul mediu || Număr || Cost || Număr || Cost || Număr || Cost || Număr || Cost || Număr || Cost || Număr || Cost || Număr || Cost || Total Număr || Total cost OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 1[33] || || || || || || || || || || || || || || || || - Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || || OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 2 … || || || || || || || || || || || || || || || || - Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || || OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 3 || || || || || || || || || || || || || || || || Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || COST TOTAL || || || || || || || || || || . || || || || || || 3.2.3. Impactul estimat asupra
resurselor umane ale [organismului] 3.2.3.1. Rezumat –
þ Propunerea/inițiativa nu necesită utilizarea de credite cu
caracter administrativ –
o Propunerea/inițiativa necesită utilizarea de credite cu
caracter administrativ, după cum se descrie mai jos: În echivalent
normă întreagă: ENI Resurse umane || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 || Anul 2019 || Anul 2020 || Total Posturi în schema de personal (număr angajați) || || || || || || || || - din care AD || || || || || || || || - din care AST || || || || || || || || Personal extern (ENI) || || || || || || || || - din care agenți contractuali || || || || || || || || - din care experți naționali detașați (END) || || || || || || || || Total personal || || || || || || || || Milioane EUR
(cu trei zecimale) Cheltuieli de personal || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 || Anul 2019 || Anul 2020 || Total Posturi în schema de personal || || || || || || || || - din care AD || || || || || || || || - din care AST || || || || || || || || Personal extern || || || || || || || || - din care agenți contractuali || || || || || || || || - din care experți naționali detașați (END) || || || || || || || || Total cheltuieli de personal || || || || || || || || 3.2.3.2. Necesarul de resurse umane
estimat pentru DG-ul sub tutela căruia se află agenția –
X Propunerea/inițiativa nu necesită
utilizarea de resurse umane suplimentare. –
Propunerea/inițiativa necesită utilizarea
de resurse umane, după cum se descrie mai jos: Estimarea trebuie exprimată în valoare
întreagă (sau cel mult cu o zecimală) || || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 || Anul 2019 || Anul 2020 Posturi în schema de personal (funcționari și agenți temporari) || || XX 01 01 01 (la sediu și în birourile de reprezentare ale Comisiei) || || || || || || || || XX 01 01 02 (Delegații) || || || || || || || || XX 01 05 01 (Cercetare indirectă) || || || || || || || || 10 01 05 01 (Cercetare directă) || || || || || || || || || || || || || || || || Personal extern (în echivalent cu normă întreagă: ENI)[34] || || XX 01 02 01 (AC, INT, END din „pachetul global”) || || || || || || || || XX 01 02 02 (AC, AL, INT, END, și JED în delegații) || || || || || || || || XX 01 04 yy[35] || - la sediu[36] || || || || || || || || - în delegații || || || || || || || || XX 01 05 02 (AC, END, INT - cercetare indirectă) || || || || || || || || 10 01 05 02 (AC, END, INT - cercetare directă) || || || || || || || || Alte linii bugetare (a se preciza) || || || || || || || || TOTAL || || || || || || || XX este domeniul
de politică sau titlul din buget în cauză. Necesarul de resurse
umane va fi acoperit de efectivele de personal ale DG în cauză alocate
deja pentru gestionarea acțiunii și/sau realocate în cadrul DG,
completate, după caz, cu resurse suplimentare, care ar putea fi alocate DG
care gestionează acțiunea în cadrul procedurii de alocare anuală
și ținând cont de constrângerile bugetare. Descrierea sarcinilor
care trebuie efectuate: Funcționari și agenți temporari || Urmărirea politicilor și acordarea de consultanță agenției, consultanță bugetară și financiară agenției și proceduri privind plățile efective, descărcarea de gestiune și proiectul de buget Personal extern || Descrierea metodei de calcul a costului pentru
ENI ar trebui inclusă în secțiunea 3 a anexei. 3.2.4. Compatibilitatea cu cadrul
financiar multianual actual –
X Propunerea/inițiativa este compatibilă
cu următorul cadru financiar multianual. –
¨ Propunerea/inițiativa necesită o reprogramare a rubricii
corespunzătoare din cadrul financiar multianual. A se explica reprogramarea necesară,
precizându-se liniile bugetare în cauză și sumele aferente. –
¨ Propunerea/inițiativa necesită recurgerea la instrumentul
de flexibilitate sau la revizuirea cadrului financiar multianual[37]. A se explica ce este necesar, precizând rubricile și
liniile bugetare în cauză, precum și sumele aferente. 3.2.5. Contribuțiile terților
–
X Propunerea/inițiativa nu prevede cofinanțare
din partea terților. –
Propunerea/inițiativa prevede cofinanțare,
estimată în cele ce urmează: Credite în milioane EUR (cu 3 zecimale) || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || A se introduce numărul de ani necesar pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6) || Total A se preciza organismul care asigură cofinanțarea || || || || || || || || TOTAL credite cofinanțate || || || || || || || || 3.3. Impactul estimat asupra
veniturilor –
X Propunerea/inițiativa nu are impact
financiar asupra veniturilor. –
¨ Propunerea/inițiativa are următorul impact financiar: –
¨ asupra resurselor proprii –
¨ asupra diverselor venituri Milioane EUR (cu trei zecimale) Linia bugetară pentru venituri: || Credite disponibile pentru exercițiul financiar în curs || Impactul propunerii/inițiativei[38] Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || A se introduce numărul de ani necesar pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6) Articolul …………. || || || || || || || || Pentru diversele venituri
„alocate”, a se preciza linia bugetară (liniile bugetare) afectată
(afectate). A se preciza metoda de
calcul al impactului asupra veniturilor. [1] Decizia Consiliului din 28 februarie 2002 de instituire
a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de
criminalitate, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2003/659/JAI a
Consiliului și prin Decizia 2009/426/JAI a Consiliului din 16 decembrie 2008
privind consolidarea Eurojust. JO L 63, 6.3.2002, p. 1. [2] Consolidarea
cooperării polițienești și a asistenței în vederea
prevenirii și combaterii criminalității grave este abordată
în proiectul de propunere privind un nou regulament Europol. [3] Decizia
2009/426/JAI a Consiliului din 16 decembrie 2008, JO L 138, 4.6.2009, p. 14. [4] A
se vedea COM(2008) 135. [5] „Studiu
privind consolidarea Eurojust” realizat de GHK. [6] JO L 8, 12.1.2001, p. 1. [7] JO L 63, 6.3.2002, p. 1. [8] JO L 245, 29.9.2003, p. 44. [9] JO L 138, 4.6.2009, p.14. [10] JO L 167, 26.6.2002, p.1 [11] JO L 332, 18.12.2007, p.103. [12] JO L 301, 12.11.2008, p.38. [13] OJ L 8, 12.1.2001, p. 1 [14] JO L 105, 27.04.1996, p.1. [15] JO L 298, 26.10.2012, p.1. [16] JO L 136, 31.5.1999, p.1. [17] Regulamentul nr. 31 (CEE), nr. 11 (CEEA) din 18 decembrie 1961
de stabilire a Statutului funcționarilor și a Regimului aplicabil
celorlalți agenți ai Comunității Economice Europene și
ai Comunității Europene a Energiei Atomice, JO P 045, 14.6.1962, p. 1385,
astfel cum a fost modificat, în special prin Regulamentul nr. 259/68 al
Consiliului din 29 februarie 1968, (JO L 56, 4.3.1968, p. 1), astfel cum a
fost modificat ulterior. [18] Regulamentul nr. 31 (CEE), nr. 11 (CEEA) din 18 decembrie 1961
de stabilire a Statutului funcționarilor și a Regimului aplicabil
celorlalți agenți ai Comunității Economice Europene și
ai Comunității Europene a Energiei Atomice, JO P 045, 14.6.1962, p. 1385,
astfel cum a fost modificat, în special prin Regulamentul nr. 259/68 al
Consiliului din 29 februarie 1968, (JO L 56, 4.3.1968, P. 1), astfel cum a
fost modificat ulterior. [19] JO L 136, 31.5.1999, p. 8. [20] JO L 281, 23.11.1995, p. 31. [21] JO L 17, 6.10.1958,
p. 385. [22] JO L 292, 15.11.1996, p. 2. [23] JO L 317, 3.12.2001, p. 1. [24] JO L 12, 16.1.2001, p. 1. Regulamentul (CE) nr. 44/2001
se înlocuiește cu Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 din 10 ianuarie 2015. [25] ABM: Gestiune pe activități – ABB: Întocmirea
bugetului pe activități. [26] Astfel cum sunt menționate la articolul 49 alineatul
(6) litera (a) sau (b) din Regulamentul financiar. [27] Detaliile privind modurile de gestionare, precum și
trimiterile la Regulamentul financiar sunt disponibile pe site-ul BudgWeb:
http://www.cc.cec/budg/man/budgmanag/budgmanag_en.html [28] Dif. = credite diferențiate/Nedif. = credite
nediferențiate. [29] AELS: Asociația Europeană a Liberului Schimb. [30] Țările candidate și, după caz, țările
potențial candidate din Balcanii de Vest. [31] Articolul 56 din proiectul de regulament prevede obligația
Comisiei de a prezenta un raport privind punerea în aplicare a regulamentului.
Acest raport se va baza pe un studiu extern. [32] Realizările se referă la produsele și
serviciile care vor fi furnizate (de exemplu, numărul de schimburi de
studenți finanțate, numărul de km de străzi construiți
etc.). [33] Conform descrierii de la punctul 1.4.2. „Obiectiv (e)
specific (e)...” [34] AC = agent contractual; AL = agent local; END = expert național
detașat; INT = personal interimar („Intérimaire”); JED= „Jeune Expert en
Délégation” (expert tânăr în delegații). [35] Sub-plafonul pentru personalul extern acoperit prin
credite operaționale (fostele linii „BA”). [36] În principal pentru fonduri structurale, Fondul European
Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fondul european pentru
pescuit (FEP). [37] A se vedea punctele 19 și 24 din Acordul interinstituțional. [38] În ceea ce privește resursele proprii tradiționale
(taxe vamale, cotizațiile pentru zahăr), sumele indicate trebuie
să fie sume nete, și anume sume brute după deducerea a 25%
pentru costuri de colectare.