Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52013DP0020

    Decizia Parlamentului European din 17 ianuarie 2013 privind deschiderea negocierilor şi mandatul pentru negocierile interinstituţionale referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Fondului pentru azil și migrație (COM(2011)0751 – C7-0443/2011 – 2011/0366(COD) – (2013/2504(RSP))

    JO C 440, 30.12.2015, p. 238–276 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    30.12.2015   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 440/238


    P7_TA(2013)0020

    Fondul pentru azil și migrație (Decizie privind deschiderea negocierilor)

    Decizia Parlamentului European din 17 ianuarie 2013 privind deschiderea negocierilor şi mandatul pentru negocierile interinstituţionale referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Fondului pentru azil și migrație (COM(2011)0751 – C7-0443/2011 – 2011/0366(COD) – (2013/2504(RSP))

    (2015/C 440/30)

    Parlamentul European,

    având în vedere propunerea Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne,

    având în vedere articolul 70 alineatul (2), precum și articolul 70a din Regulamentul său de procedură,

    decide să deschidă negocieri interinstituționale pe baza următorului mandat:

    MANDAT

    Amendamentul 1

    Proiect de rezoluție legislativă

    Referirea 6 a (nouă)

    Proiectul de rezoluție legislativă

    Amendamentul

     

    având în vedere Rezoluția sa din 18 mai 2010 referitoare la crearea unui program comun de reinstalare al UE  (1) , și anume punctele privind crearea unei unități de reinstalare europene;

    Amendamentul 2

    Proiect de rezoluție legislativă

    Punctul 1 a (nou)

    Proiectul de rezoluție legislativă

    Amendamentul

     

    1a.     subliniază că pachetul financiar menționat în propunerea legislativă constituie doar o indicație a autorității legislative și nu poate fi stabilit până când nu se ajunge la un acord privind propunerea de regulament de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020;

    Amendamentul 3

    Proiect de rezoluție legislativă

    Punctul 1 b (nou)

    Proiectul de rezoluție legislativă

    Amendamentul

     

    1b.     amintește de Rezoluția sa din 8 iunie 2011 privind investiția în viitor: un nou cadru financiar multianual pentru o Europă competitivă, sustenabilă și favorabilă incluziunii  (2) ; reamintește că este necesar să se prevadă resurse suplimentare suficiente în următorul CFM pentru a permite Uniunii să își realizeze prioritățile politice existente și noile sarcini prevăzute în Tratatul de la Lisabona, precum și să facă față evenimentelor neprevăzute; atrage atenția asupra faptului că, chiar și în condițiile unei creșteri cu cel puțin 5 % a nivelului resurselor pentru următorul CFM comparativ cu nivelul din 2013, se poate aduce numai o contribuție limitată la realizarea obiectivelor și a angajamentelor convenite ale Uniunii și la respectarea principiului solidarității în cadrul Uniunii; solicită Consiliului, în cazul în care nu este de acord cu această abordare, să identifice în mod clar la care dintre prioritățile sau proiectele sale politice ar putea renunța în totalitate, în ciuda valorii lor adăugate europene dovedite;

    Amendamentul 4

    Proiect de rezoluție legislativă

    Punctul 1 c (nou)

    Proiectul de rezoluție legislativă

    Amendamentul

     

    1c.     subliniază că, ținând cont de sarcinile deja identificate și realizate de Uniune, Comisia trebuie să reflecte în propunere respectivele priorități politice în mod anticipativ și adecvat;

    Amendamentul 5

    Propunere de regulament

    Referirea 1

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 78 alineatul (2) și articolul 79 alineatele (2) și (4),

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 78 alineatul (2), articolul 79 alineatele (2) și (4) și articolul 80 ,

    Amendamentul 6

    Propunere de regulament

    Considerentul 2 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (2a)

    În Rezoluția sa din 8 iunie 2011 privind investiția în viitor: un nou cadru financiar multianual (CFM) pentru o Europă competitivă, sustenabilă și favorabilă incluziunii  (3) , Parlamentul European a subliniat necesitatea unei abordări integrate pentru găsirea unor răspunsuri la problemele stringente ale imigrației și azilului, precum și pentru gestionarea frontierelor externe ale Uniunii, fiind prevăzute fonduri și instrumente de sprijin suficiente pentru a face față situațiilor de urgență, puse la dispoziție în spiritul respectării drepturilor omului și al solidarității între toate statele membre, în condițiile respectării responsabilităților naționale și ale unei definiri clare a sarcinilor. PE a mai constatat că, în această privință, provocările crescute cu care se confruntă FRONTEX, Biroul European de Sprijin pentru Azil și fondurile pentru solidaritate și gestionarea fluxurilor migratorii trebuie luate în considerare cu atenție.

    Justificare

    Punctul 107 al Rezoluției din 8 iunie 2011 privind investiția în viitor: un nou cadru financiar multianual (CFM) pentru o Europă competitivă, sustenabilă și favorabilă incluziunii.

    Amendamentul 7

    Propunere de regulament

    Considerentul 2 b (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (2b)

    În Rezoluția sa din 8 iunie 2011  (4) , Parlamentul European a subliniat în continuare necesitatea dezvoltării unor sinergii mai bune între diferitele fonduri și programe și faptul că simplificarea gestionării fondurilor și permiterea finanțării încrucișate fac posibilă alocarea mai multor fonduri pentru obiectivele comune, a salutat intenția Comisiei de a reduce numărul total al instrumentelor bugetare în materie de afaceri interne în cadrul unei structuri pe doi piloni și, acolo unde este posibil, în cadrul unei gestionări partajate, și a considerat că această abordare ar trebui să contribuie în mod semnificativ la o simplificare, raționalizare, consolidare și transparență sporite ale actualelor fonduri și programe. PE subliniat însă necesitatea ca diferitele obiective ale politicilor în materie de afaceri interne să nu fie amestecate.

    Justificare

    Punctul 109 al Rezoluției din 8 iunie 2011 privind investiția în viitor: un nou cadru financiar multianual (CFM) pentru o Europă competitivă, sustenabilă și favorabilă incluziunii.

    Amendamentul 8

    Propunere de regulament

    Considerentul 9 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (9a)

    Fondul ar trebui să ofere sprijin în vederea stabilirii unor măsuri care le-ar permite solicitanților de azil să aibă acces la sistemul de azil al Uniunii în condiții de siguranță, fără a recurge la contrabandiști sau la rețele criminale și fără a-și pune viețile în pericol.

    Amendamentul 9

    Propunere de regulament

    Considerentul 13 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (13a)

    Resursele Fondului ar trebui utilizate în conformitate cu principiile fundamentale comune privind integrarea, astfel cum sunt stabilite în programul comun de integrare.

    Amendamentul 10

    Propunere de regulament

    Considerentul 16

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (16)

    Fondul ar trebui să sprijine statele membre în stabilirea unor strategii care să organizeze migrația legală, îmbunătățind capacitatea acestora de a elabora, a pune în aplicare, a monitoriza și a evalua, în general, toate strategiile, politicile și măsurile în materie de imigrație și integrare a resortisanților țărilor terțe, inclusiv instrumentele juridice ale Uniunii. Fondul ar trebui să sprijine, de asemenea, schimbul de informații, schimbul de cele mai bune practici și cooperarea între diferitele departamente ale administrației, precum și cu alte state membre.

    (16)

    Fondul ar trebui să sprijine statele membre în stabilirea unor strategii care să organizeze migrația legală, îmbunătățind capacitatea acestora de a elabora, a pune în aplicare, a monitoriza și a evalua, în general, toate strategiile, politicile și măsurile în materie de imigrație și integrare a resortisanților țărilor terțe, inclusiv instrumentele juridice ale Uniunii. Fondul ar trebui să sprijine, de asemenea, schimbul de informații, schimbul de cele mai bune practici și cooperarea între diferitele departamente ale administrației, precum și cu alte state membre. Asistența tehnică este esențială pentru a permite statelor membre să susțină aplicarea programelor lor naționale, să asiste beneficiarii în ceea ce privește respectarea obligațiilor lor și a dreptului Uniunii și, prin urmare, să crească vizibilitatea și accesibilitatea fondurilor UE.

    Amendamentul 11

    Propunere de regulament

    Considerentul 23

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (23)

    Fondul ar trebui să completeze și să consolideze activitățile întreprinse de Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (Agenția Frontex), instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004, printre atribuțiile căreia se numără furnizarea sprijinului necesar pentru organizarea operațiunilor comune de returnare întreprinse de statele membre și identificarea celor mai bune practici privind obținerea documentelor de călătorie și expulzarea resortisanților țărilor terțe care se află în situație de ședere ilegală pe teritoriile statelor membre.

    (23)

    Fondul ar trebui să completeze și să consolideze activitățile întreprinse de Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (Agenția Frontex), instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004, printre atribuțiile căreia se numără furnizarea sprijinului necesar pentru organizarea operațiunilor comune de returnare întreprinse de statele membre și identificarea celor mai bune practici privind obținerea documentelor de călătorie și expulzarea resortisanților țărilor terțe care se află în situație de ședere ilegală pe teritoriile statelor membre. De asemenea, acesta ar trebui să permită Agenției să își îndeplinească propriile obligații, precum și cele ale Uniunii și ale statelor membre în materie de salvare pe mare.

    Amendamentul 12

    Propunere de regulament

    Considerentul 24

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (24)

    Fondul ar trebui pus în aplicare în deplină conformitate cu drepturile și principiile consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene . În special , acțiunile eligibile ar trebui să ia în considerare situația specifică a persoanelor vulnerabile, acordând o atenție deosebită minorilor neînsoțiți și altor minori aflați în situație de risc și furnizând răspunsuri adaptate.

    (24)

    Fondul ar trebui pus în aplicare în deplină conformitate cu drepturile și principiile consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în instrumentele internaționale, în special în Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951, Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Convenția internațională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenția ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante , Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora. Acțiunile eligibile ar trebui să ia în considerare abordarea protecției migranților, refugiaților și solicitanților de azil pe baza drepturilor omului, mai ales situația specifică a persoanelor vulnerabile, acordând o atenție deosebită femeilor , minorilor neînsoțiți și altor minori aflați în situație de risc care primesc atenție specială și răspunsuri adaptate.

    Amendamentul 13

    Propunere de regulament

    Considerentul 25

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (25)

    Măsurile adoptate în țările terțe și care au legătură cu acestea, susținute prin intermediul fondului, ar trebui adoptate în sinergie și concordanță cu alte acțiuni întreprinse în afara Uniunii, care sunt sprijinite prin intermediul instrumentelor de asistență externă ale Uniunii, atât geografice, cât și tematice. În special, în punerea în aplicare a unor astfel de acțiuni ar trebui să se urmărească coerența deplină cu principiile și obiectivele generale ale acțiunii externe și ale politicii externe ale Uniunii referitoare la țara sau regiunea în cauză. Acestea nu ar trebui să aibă drept obiectiv sprijinirea acțiunilor care vizează în mod direct dezvoltarea și ar trebui să completeze, dacă este cazul, asistența financiară furnizată prin intermediul instrumentelor de asistență externă. Se va asigura, de asemenea, coerența cu politica umanitară a Uniunii, în special în ceea ce privește punerea în aplicare a asistenței de urgență.

    (25)

    Măsurile adoptate în țările terțe și care au legătură cu acestea, susținute prin intermediul fondului, ar trebui adoptate în sinergie și concordanță cu alte acțiuni întreprinse în afara Uniunii, care sunt sprijinite prin intermediul instrumentelor de asistență externă ale Uniunii, atât geografice, cât și tematice. În special, în punerea în aplicare a unor astfel de acțiuni ar trebui să se urmărească coerența deplină cu principiile și obiectivele generale ale acțiunii externe și ale politicii externe ale Uniunii referitoare la țara sau regiunea în cauză. Acestea nu ar trebui să aibă drept obiectiv sprijinirea acțiunilor care vizează în mod direct dezvoltarea și ar trebui să completeze, dacă este cazul, asistența financiară furnizată prin intermediul instrumentelor de asistență externă , cu respectarea principiului coerenței politicilor pentru dezvoltare, conform celor stabilite prin Consensul privind dezvoltarea (articolul 35) . Se va asigura, de asemenea, ca punerea în aplicare a asistenței de urgență să fie coerentă și complementară în raport cu politica umanitară a Uniunii și ca aceasta să respecte principiile umanitare, conform celor stabilite prin Consensul privind ajutorul umanitar .

    Amendamentul 14

    Propunere de regulament

    Considerentul 26

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (26)

    O mare parte a resurselor disponibile în cadrul fondului ar trebui alocată în mod proporțional cu responsabilitatea asumată de fiecare stat membru prin eforturile sale în materie de gestionare a fluxurilor de migrație, pe baza unor criterii obiective. În acest scop, ar trebui să se utilizeze cele mai recente date statistice disponibile referitoare la fluxurile de migrație, cum ar fi numărul primelor cereri de azil, numărul deciziilor pozitive de acordare a statutului de refugiat sau a protecției subsidiare, numărul refugiaților relocați, numărul resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere legală, numărul resortisanților țărilor terțe care au obținut o autorizație de ședere eliberată de un stat membru, numărul deciziilor de returnare emise de autoritățile naționale și numărul returnărilor efectuate.

    (26)

    O mare parte a resurselor disponibile în cadrul fondului ar trebui alocată în mod proporțional cu responsabilitatea asumată de fiecare stat membru prin eforturile sale în materie de gestionare a fluxurilor de migrație, pe baza unor criterii obiective. În acest scop, ar trebui să se utilizeze cele mai recente date statistice disponibile referitoare la fluxurile de migrație, cum ar fi numărul primelor cereri de azil, numărul deciziilor pozitive de acordare a statutului de refugiat sau a protecției subsidiare, numărul refugiaților relocați, numărul resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere legală, numărul resortisanților țărilor terțe care au obținut o autorizație de ședere eliberată de un stat membru, numărul migranților ilegali arestați la frontierele externe ale statelor membre , numărul deciziilor de returnare emise de autoritățile naționale și numărul returnărilor efectuate. În plus, cu toate acestea, este important să se țină cont de resursele economice ale fiecărui stat membru, precum și de mărimea sa geografică. Este necesară de asemenea o cercetare amănunțită pentru a identifica și cuantifica costurile reale pentru statele membre.

    Amendamentul 15

    Propunere de regulament

    Considerentul 29

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (29)

    Având în vedere instituirea treptată a unui program de relocare al Uniunii, fondul ar trebui să ofere asistență direcționată sub formă de stimulente financiare (sume forfetare) pentru fiecare refugiat relocat.

    (29)

    Având în vedere instituirea treptată a unui program de relocare al Uniunii, fondul ar trebui să ofere asistență direcționată sub formă de stimulente financiare (sume forfetare) pentru fiecare refugiat relocat. Comisia, în cooperare cu EASO și în conformitate cu competențele lor respective, ar trebui să monitorizeze punerea în aplicare eficientă a operațiilor de relocare sprijinite în cadrul fondului.

    Amendamentul 16

    Propunere de regulament

    Considerentul 33

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (33)

    În scopul sporirii solidarității și al unei mai bune repartizări a responsabilității între statele membre, în special față de cele mai afectate de fluxurile de azil, ar trebui, de asemenea, să se instituie un mecanism similar bazat pe stimulente financiare pentru transferul beneficiarilor de protecție internațională.

    (33)

    În scopul sporirii solidarității și al unei mai bune repartizări a responsabilității între statele membre, în special față de cele mai afectate de fluxurile de azil, ar trebui, de asemenea, să se instituie un mecanism similar bazat pe stimulente financiare pentru transferul beneficiarilor de protecție internațională. Mecanismul ar trebui să dispună de resurse suficiente pentru a despăgubi statele membre care primesc cel mai mare număr de solicitanți de azil și de beneficiari de protecție internațională, în mod absolut sau proporțional, și să ofere asistență statelor membre care dispun de sisteme de azil mai puțin dezvoltate.

    Amendamentul 17

    Propunere de regulament

    Considerentul 35 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (35a)

    În acest scop, asistența tehnică este esențială pentru a permite statelor membre să susțină aplicarea programelor lor naționale, să asiste beneficiarii în ceea ce privește respectarea obligațiilor lor și a dreptului Uniunii și, prin urmare, să sporească vizibilitatea și accesibilitatea finanțărilor europene.

    Amendamentul 18

    Propunere de regulament

    Considerentul 35 b (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (35b)

    Fără a neglija nevoia de flexibilitate, simplificarea structurii instrumentelor de cheltuieli ar trebui să mențină cerințele legate de predictibilitate și fiabilitate și să permită garantarea unei alocări echitabile și transparente a resurselor financiare din partea Fondului pentru azil și migrație.

    Amendamentul 19

    Propunere de regulament

    Considerentul 35 c (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (35c)

    Simplificarea structurilor de finanțare, oferind în același timp și flexibilitate, ar trebui să mențină previzibilitatea și fiabilitatea și ar trebui garantată, prin programele naționale, o proporție echilibrată pentru fiecare obiectiv al fondului. Prin urmare, ar trebui alocată o proporție echitabilă de resurse financiare Fondului pentru azil și migrație în cadrul financiar multianual 2014-2020 pentru a se asigura continuitatea sprijinului acordat obiectivelor Fondului pentru refugiați și ale Fondului de integrare din cadrul financiar 2007-2013.

    Amendamentul 20

    Propunere de regulament

    Considerentul 36

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (36)

    În vederea sporirii solidarității, este important ca fondul să prevadă un sprijin suplimentar pentru abordarea situațiilor de urgență în care migrația exercită o presiune puternică în statele membre sau în țările terțe sau în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, în temeiul Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri, prin acordarea de asistență de urgență.

    (36)

    În vederea sporirii solidarității, este important ca fondul să prevadă , în raport de coordonare și sinergie cu asistența umanitară gestionată de Direcția generală Ajutor umanitar și protecție civilă (ECHO), un sprijin suplimentar pentru abordarea situațiilor de urgență în care migrația exercită o presiune puternică în statele membre sau în țările terțe sau în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, în temeiul Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri, prin acordarea de asistență de urgență.

    Amendamentul 21

    Propunere de regulament

    Considerentul 37

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (37)

    Prezentul regulament ar trebui să asigure continuitatea Rețelei europene de migrație, înființată prin Decizia 2008/381/CE a Consiliului din 14 mai 2008 de instituire a unei rețele europene de migrație și să furnizeze asistența financiară necesară pentru activitățile sale, în conformitate cu obiectivele și sarcinile sale prevăzute în prezentul regulament.

    (37)

    Prezentul regulament ar trebui să asigure continuitatea Rețelei europene de migrație, înființată prin Decizia 2008/381/CE a Consiliului din 14 mai 2008 de instituire a unei rețele europene de migrație și să furnizeze asistența financiară necesară pentru activitățile sale, în conformitate cu obiectivele și sarcinile sale prevăzute în prezentul regulament. În acest sens, ar trebui incluse garanții în cadrul Fondului pentru azil și migrație, astfel încât să se evite alocarea excesivă de fonduri într-un singur domeniu în detrimentul sistemului european comun de azil, în ansamblul său.

    Amendamentul 22

    Propunere de regulament

    Considerentul 42 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (42a)

    Utilizarea fondurilor în acest domeniu ar trebui să fie mai bine coordonată pentru a asigura complementaritatea, o mai bună eficiență și vizibilitate, precum și să realizeze sinergii bugetare mai eficace.

    Amendamentul 23

    Propunere de regulament

    Considerentul 42 b (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (42b)

    Este necesară maximizarea impactului fondurilor UE prin mobilizarea, gruparea și valorificarea resurselor financiare publice și private.

    Amendamentul 24

    Propunere de regulament

    Considerentul 42 c (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (42c)

    Ar trebui să se asigure cel mai înalt nivel de transparență, răspundere și control democratic pentru instrumentele și mecanismele financiare inovatoare care implică bugetul Uniunii.

    Amendamentul 25

    Propunere de regulament

    Considerentul 42 d (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (42d)

    Îmbunătățirea punerii în aplicare și a calității cheltuielilor ar trebui să constituie principii directoare pentru atingerea obiectivelor fondului, asigurându-se totodată utilizarea optimă a resurselor financiare.

    Amendamentul 26

    Propunere de regulament

    Considerentul 42 e (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (42e)

    Este important să se asigure o bună gestiune financiară a fondului, precum și punerea sa în aplicare în modul cel mai eficient și ușor accesibil cu putință, garantându-se, în același timp, securitatea juridică și accesibilitatea fondului pentru toți participanții.

    Amendamentul 27

    Propunere de regulament

    Considerentul 42 f (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (42f)

    Comisia ar trebui să monitorizeze anual implementarea fondului cu ajutorul unor indicatori-cheie de evaluare a rezultatelor și a impactului. Indicatorii, inclusiv situația de referință, ar trebui să ofere o bază minimă pentru a evalua măsura în care au fost îndeplinite obiectivele fondului.

    Amendamentul 28

    Propunere de regulament

    Considerentul 43

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (43)

    În scopul gestionării sale și al punerii sale în aplicare, fondul ar trebui să facă parte dintr-un cadru coerent format din prezentul regulament și Regulamentul (UE) nr. […/…] al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondul pentru azil și migrație și instrumentul de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor.

    (43)

    În scopul gestionării sale și al punerii sale în aplicare, fondul ar trebui să facă parte dintr-un cadru coerent format din prezentul regulament și Regulamentul (UE) nr. […/…] al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondul pentru azil și migrație și instrumentul de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor. . În sensul prezentului Fond, ar trebui ca parteneriatul prevăzut la articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. …/… [regulament orizontal] să includă printre autoritățile implicate și autoritățile competente regionale, locale sau municipale, organizațiile internaționale și organizațiile societății civile, cum ar fi organizațiile neguvernamentale și partenerii sociali.

    Amendamentul 29

    Propunere de regulament

    Articolul 1 – alineatul 3

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (3)   Prezentul regulament prevede aplicarea normelor stabilite în Regulamentul (UE) nr. …/… [regulament orizontal].

    (3)   Prezentul regulament prevede aplicarea normelor stabilite în Regulamentul (UE) nr. …/… [regulament orizontal] , fără a aduce atingere articolului 4a din prezentul regulament .

    Amendamentul 30

    Propunere de regulament

    Articolul 2 – paragraful 1 – litera a – partea introductivă

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (a)

    „relocare” înseamnă procesul prin care, la cererea Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR), care are la bază nevoia de protecție internațională a unei persoane, resortisanții țărilor terțe sau apatrizii care au statutul definit de Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 și care au drept de ședere ca refugiați într-unul din statele membre sunt transferați dintr-o țară terță într-un stat membru în care le este permisă șederea, beneficiind de unul din următoarele statute:

    (a)

    „relocare” înseamnă procesul prin care, la cererea Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR), care are la bază nevoia de protecție internațională a unei persoane, resortisanții țărilor terțe sau apatrizii sunt transferați dintr-o țară terță într-un stat membru în care le este permisă șederea, beneficiind de unul din următoarele statute:

    Amendamentul 31

    Propunere de regulament

    Articolul 2 – paragraful 1 – litera a – punctul i

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (i)

    statutul de refugiat în sensul articolului 2 litera ( d ) din Directiva 2004/83/CE a Consiliului sau

    (i)

    statutul de refugiat în sensul articolului 2 litera ( e ) din Directiva 2011/95/UE sau

    Amendamentul 32

    Propunere de regulament

    Articolul 2 – paragraful 1 – litera a – punctul i a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (ia)

    statutul conferit prin protecție subsidiară în sensul articolului 2 litera (g) din Directiva 2011/95/UE sau

    Amendamentul 33

    Propunere de regulament

    Articolul 2 – paragraful 1 – litera b

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    „transfer” înseamnă procesul prin care persoanele menționate la articolul 4 alineatul (1) literele (a) și (b) sunt transferate din statul membru care le-a acordat protecție internațională într-un alt stat membru unde li se va acorda o protecție echivalentă sau prin care persoanele care se încadrează în categoria menționată la articolul 4 alineatul (1) litera (c) sunt transferate din statul membru care este responsabil de examinarea cererii lor într-un alt stat membru unde cererea lor de protecție internațională va fi examinată;

    (b)

    „transfer” înseamnă procesul prin care persoanele menționate la articolul 4 alineatul (1) literele (a) și (b) sunt transferate din statul membru care le-a acordat protecție internațională într-un alt stat membru unde li se va acorda imediat o protecție echivalentă sau prin care persoanele care se încadrează în categoria menționată la articolul 4 alineatul (1) litera (c) sunt transferate din statul membru care este responsabil de examinarea cererii lor într-un alt stat membru unde cererea lor de protecție internațională va fi examinată.

    Amendamentul 34

    Propunere de regulament

    Articolul 2 – paragraful 1 – litera f – punctul i

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (i)

    unei puternice presiuni exercitate de migrație în unul sau mai multe state membre, caracterizată de un aflux important și disproporționat de resortisanți ai unor țări terțe care solicită în număr semnificativ și de urgență centrele de primire și de detenție, precum și sistemele și procedurile de azil;

    (i)

    unor presiuni deosebite în unul sau mai multe state membre, caracterizate de sosirea bruscă a unui mare număr de resortisanți ai unor țări terțe care solicită în număr semnificativ și de urgență centrele de primire și de detenție, precum și sistemele și procedurile de azil sau ;

    Amendamentul 35

    Propunere de regulament

    Articolul 3 – alineatul 1

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (1)   Obiectivul general al fondului este de a contribui la o gestionare eficace a fluxurilor de migrație în Uniune în spațiul de libertate, securitate și justiție, în conformitate cu politica comună privind azilul, protecția subsidiară și protecția temporară și cu politica comună în domeniul imigrației.

    (1)   Obiectivul general al fondului, în spațiul de libertate, securitate și justiție, este consolidarea și dezvoltarea unei politici comune privind azilul, protecția subsidiară și protecția temporară și consolidarea și dezvoltarea unei politici comune în domeniul imigrației, cu respectarea coerenței politicilor pentru dezvoltare și cu abordarea protecției migranților, refugiaților și a solicitanților de azil pe baza drepturilor omului .

    Amendamentul 36

    Propunere de regulament

    Articolul 3 – alineatul 2 – litera a – paragraful 2

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    Realizarea acestui obiectiv se măsoară cu ajutorul indicatorilor, printre care se numără nivelul îmbunătățirii condițiilor de primire a solicitanților de azil, calitatea procedurilor de azil, convergența ratelor de recunoaștere între statele membre și eforturile depuse de statele membre în materie de relocare;

    Realizarea acestui obiectiv se măsoară de Comisie cu ajutorul indicatorilor calitativi și cantitativi , printre care se numără nivelul îmbunătățirii condițiilor de primire a solicitanților de azil și o convergență mai bune a procesului decizional în cazul unor profile similare și furnizarea de informații fiabile, obiective și actualizate privind țările de origine și eforturile depuse de statele membre în materie de relocare;

    Amendamentul 37

    Propunere de regulament

    Articolul 3 – alineatul 2 – litera aa (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (aa)

    susținerea măsurilor care asigură accesul la sistemul european de azil.

    Realizarea acestui obiectiv se măsoară cu ajutorul unor indicatori cum ar fi oportunitățile solicitanților de azil de a accesa sistemul de azil al Uniunii în condiții de siguranță, fără a recurge la contrabandiști și la rețele criminale și fără a-și pune viețile în pericol;

    Amendamentul 38

    Propunere de regulament

    Articolul 3 – alineatul 2 – litera b – paragraful 1

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    sprijinirea migrației legale către Uniune, în conformitate cu necesitățile economice și sociale ale statelor membre, și promovarea integrării efective a resortisanților țărilor terțe, inclusiv a solicitanților de azil și a beneficiarilor de protecție internațională.

    (b)

    sprijinirea migrației legale către Uniune, în conformitate cu necesitățile economice și sociale ale statelor membre, promovarea integrării efective a resortisanților țărilor terțe și respectarea mai fermă a drepturilor umanitare ale migranților , inclusiv a solicitanților de azil și a beneficiarilor de protecție internațională.

    Amendamentul 39

    Propunere de regulament

    Articolul 3 – alineatul 2 – litera b – paragraful 2

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    Realizarea acestui obiectiv se măsoară cu ajutorul indicatorilor, printre care se numără creșterea nivelului de participare a resortisanților țărilor terțe la ocuparea forței de muncă, educație și procese democratice;

    Realizarea acestui obiectiv se măsoară de Comisie cu ajutorul indicatorilor calitativi și cantitativi , printre care se numără creșterea nivelului de participare a resortisanților țărilor terțe și a persoanelor apatride la ocuparea forței de muncă, educație și procese democratice și accesul lor la locuințe și îngrijiri medicale ;

    Amendamentul 40

    Propunere de regulament

    Articolul 3 – alineatul 2 – litera c – paragraful 2

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    Realizarea acestui obiectiv se măsoară cu ajutorul indicatorilor, printre care numărul persoanelor returnate;

    Realizarea acestui obiectiv se măsoară de Comisie cu ajutorul indicatorilor calitativi și cantitativi, printre care numărul persoanelor returnate , numărul persoanelor care au beneficiat de măsuri de reintegrare (anterior și ulterior returnării), numărul returnărilor voluntare, calitatea mecanismelor de control al returnărilor forțate ;

    Amendamentul 41

    Propunere de regulament

    Articolul 3 – alineatul 2 – litera d – paragraful 1

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (d)

    sporirea solidarității și a repartizării responsabilității între statele membre, în special față de cele mai afectate de fluxurile de migrație și azil.

    (d)

    sporirea solidarității și a repartizării responsabilității între statele membre, în special față de cele mai afectate de fluxurile de migrație și azil , inclusiv prin cooperare la nivel practic .

    Amendamentul 42

    Propunere de regulament

    Articolul 3 – alineatul 2 – litera d – paragraful 2

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    Realizarea acestui obiectiv se măsoară cu ajutorul indicatorilor, printre care se numără creșterea nivelului de asistență reciprocă între statele membre, inclusiv prin cooperare practică și transfer.

    Realizarea acestui obiectiv se măsoară de Comisie cu ajutorul indicatorilor calitativi și cantitativi , printre care se numără creșterea nivelului de asistență reciprocă între statele membre, inclusiv prin cooperare practică și transfer , precum și nivelul de resurse umane pus la dispoziție de EASO .

    Amendamentul 43

    Propunere de regulament

    Articolul 3 – alineatul 2 – paragraful 1 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    Statele membre furnizează Comisiei informațiile necesare în vederea evaluării rezultatelor măsurate prin intermediul indicatorilor.

    Amendamentul 44

    Propunere de regulament

    Articolul 3 – alineatul 2 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (2a)     Realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (2) se măsoară cu ajutorul unor criterii transversale calitative și cantitative, cum ar fi dispozițiile referitoare la protecția copilului, promovarea vieții familiale, accesul la servicii de bază și de asistență acordată minorilor neînsoțiți, indiferent de statutul lor de ședere .

    Amendamentul 45

    Propunere de regulament

    Articolul 3 – alineatul 2 b (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (2b)     Măsurile luate în vederea realizării obiectivelor definite la alineatele (1) și (2) sunt pe deplin coerente cu măsurile sprijinite prin instrumentele de finanțare externă ale Uniunii, pe care le completează, și respectă obiectivele și principiile acțiunii externe a Uniunii.

    Amendamentul 46

    Propunere de regulament

    Articolul 3 – alineatul 2 c (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (2c)     Obiectivele stabilite la alineatele (1) și (2) se realizează ținând seama în mod corespunzător de principiile și obiectivele politicii umanitare a Uniunii. Coerența și complementaritatea cu măsurile finanțate prin instrumentele de finanțare externe ale Uniunii se asigură în conformitate cu articolul 24a.

    Amendamentul 47

    Propunere de regulament

    Articolul 4 – alineatul 1 – litera b

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    orice resortisant al unei țări terțe sau apatrid care beneficiază de o formă de protecție subsidiară în sensul Directivei 2004/83/CE ;

    (b)

    orice resortisant al unei țări terțe sau apatrid care beneficiază de o formă de protecție subsidiară în sensul Directivei  2011/95/UE ;

    Amendamentul 48

    Propunere de regulament

    Articolul 4 – alineatul 1 – litera f

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (f)

    orice resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală într-un stat membru sau care este pe cale să dobândească dreptul de ședere legală într-un stat membru;

    (f)

    orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid aflat în situație de ședere ilegală într-un stat membru sau care este pe cale să dobândească dreptul de ședere legală într-un stat membru;

    Amendamentul 49

    Propunere de regulament

    Articolul 4 – alineatul 1 – litera g

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (g)

    orice resortisant al unei țări terțe care se află pe teritoriul unei țări terțe, care intenționează să migreze în Uniune și care respectă măsurile specifice anterioare plecării și/sau condițiile prevăzute de dreptul național, inclusiv cele referitoare la capacitatea de integrare în societatea unui stat membru;

    (g)

    orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid care se află pe teritoriul unei țări terțe, care intenționează să migreze în Uniune și care respectă măsurile specifice anterioare plecării și/sau condițiile prevăzute de dreptul național, inclusiv cele referitoare la capacitatea de integrare în societatea unui stat membru;

    Amendamentul 50

    Propunere de regulament

    Articolul 4 – alineatul 1 – litera h

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (h)

    orice resortisant al unei țări terțe care nu a primit încă o decizie negativă definitivă în urma solicitării sale de a primi drept de ședere, de stabilire a reședinței legală și/sau de a beneficia de protecție internațională într-un stat membru și care poate opta pentru returnare voluntară, cu condiția de a nu fi dobândit o nouă cetățenie și de a nu fi părăsit teritoriul statului membru respectiv;

    (h)

    orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid care nu a primit încă o decizie negativă definitivă în urma solicitării sale de a primi drept de ședere, de stabilire a reședinței legală și/sau de a beneficia de protecție internațională într-un stat membru și care poate opta pentru returnare voluntară, cu condiția de a nu fi dobândit o nouă cetățenie și de a nu fi părăsit teritoriul statului membru respectiv;

    Amendamentul 51

    Propunere de regulament

    Articolul 4 – alineatul 1 – litera i

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (i)

    orice resortisant al unei țări terțe care beneficiază de drept de ședere, de ședere legală sau de o formă de protecție internațională în sensul Directivei 2004/83/CE sau de protecție temporară în sensul Directivei 2001/55/CE, într-un stat membru, și care optează pentru returnare voluntară, cu condiția de a nu fi dobândit o nouă cetățenie și de a nu fi părăsit teritoriul statului membru respectiv;

    (i)

    orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid care beneficiază de drept de ședere, de ședere legală sau de o formă de protecție internațională în sensul Directivei  2011/95/UE sau de protecție temporară în sensul Directivei 2001/55/CE, într-un stat membru, și care optează pentru returnare voluntară, cu condiția de a nu fi dobândit o nouă cetățenie și de a nu fi părăsit teritoriul statului membru respectiv;

    Amendamentul 52

    Propunere de regulament

    Articolul 4 – alineatul 1 – litera j

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (j)

    orice resortisant al unei țări terțe care nu îndeplinește sau care a încetat să îndeplinească condițiile privind intrarea și/sau șederea într-un stat membru.

    (j)

    orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid pe teritoriul unui stat membru care nu îndeplinește sau care a încetat să îndeplinească condițiile privind intrarea și/sau șederea într-un stat membru , inclusiv resortisanții din țări terțe al căror proces de returnare a fost oficial sau neoficial amânat.

    Amendamentul 53

    Propunere de regulament

    Articolul 4 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    Articolul 4a

     

    Parteneriatul

     

    În sensul prezentului Fond, parteneriatul prevăzut la articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. …/… [regulament orizontal] include printre autoritățile implicate și autoritățile competente regionale, locale sau municipale, organizațiile internaționale și organizațiile societății civile, cum ar fi organizațiile neguvernamentale și partenerii sociali.

    Amendamentul 54

    Propunere de regulament

    Articolul 5 – alineatul 1 – litera a

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (a)

    furnizarea de ajutor material, de servicii de educație, de formare, de sprijin, de asistență medicală și psihologică;

    (a)

    furnizarea de ajutor material, inclusiv de asistență umanitară la frontieră, de servicii de educație, de formare, de sprijin, de asistență medicală și psihologică;

    Amendamentul 55

    Propunere de regulament

    Articolul 5 – alineatul 1 – litera aa (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (aa)

    crearea și îmbunătățirea unor structuri administrative, sisteme și cursuri de formare a personalului și a autorităților administrative și judiciare interesate pentru a se asigura un acces facil al solicitanților de azil la procedurile de azil, și pentru a garanta eficiența și calitatea acestora;

    Amendamentul 56

    Propunere de regulament

    Articolul 5 – alineatul 1 – litera ab (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (ab)

    îmbunătățirea și menținerea infrastructurilor și serviciilor de cazare existente;

    Amendamentul 57

    Propunere de regulament

    Articolul 5 – alineatul 1 – litera d

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (d)

    acordarea de asistență specifică persoanelor vulnerabile cum ar fi minorii, minorii neînsoțiți, persoanele cu handicap, persoanele în vârstă, femeile însărcinate, părinții singuri cu copii minori, victimele traficului de persoane, persoane care suferă de boli grave fizice, mentale sau de tulburări posttraumatice și persoane care au fost supuse torturii, violului sau altor forme grave de violență psihologică, fizică sau sexuală;

    (d)

    acordarea de asistență specifică persoanelor vulnerabile cum ar fi minorii, minorii neînsoțiți, persoanele cu handicap, persoanele în vârstă, femeile însărcinate, părinții singuri cu copii minori, victimele traficului de persoane, persoane care suferă de boli grave fizice, mentale sau de tulburări posttraumatice, persoanele care riscă să devină victime ale violenței din cauza unei caracteristici personale menționate la articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale și persoane care au fost supuse torturii, violului sau altor forme grave de violență psihologică, fizică sau sexuală;

    Amendamentul 58

    Propunere de regulament

    Articolul 5 – alineatul 1 – litera e

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (e)

    furnizarea de informații pentru comunitățile locale, precum și formarea personalului autorităților locale care va interacționa cu persoanele primite;

    (e)

    furnizarea de informații pentru comunitățile locale, precum și formarea personalului autorităților locale care va interacționa cu persoanele primite, în special cu privire la respectarea drepturilor fundamentale ale solicitanților de azil ; aici este inclusă formarea personalului care va interacționa cu persoanele vulnerabile menționate la litera (d);

    Amendamentul 59

    Propunere de regulament

    Articolul 5 – alineatul 1 – litera fa (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (fa)

    stabilirea, dezvoltarea și îmbunătățirea măsurilor alternative la detenție.

    Amendamentul 60

    Propunere de regulament

    Articolul 5 – alineatul 2 – litera a

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (a)

    înființarea, dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor de cazare;

    (a)

    înființarea, dezvoltarea, exploatarea și îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor de cazare;

    Amendamentul 61

    Propunere de regulament

    Articolul 5 – alineatul 2 – litera b

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    crearea unor structuri administrative, sisteme și cursuri de formare a personalului și a autorităților judiciare relevante pentru a se asigura un acces facil al solicitanților de azil la procedurile de azil, precum și eficiența și calitatea acestora.

    (b)

    crearea unor structuri administrative, sisteme și cursuri de formare a personalului și a autorităților administrative și judiciare relevante pentru a se asigura un acces facil al solicitanților de azil la procedurile de azil, precum și eficiența și calitatea acestora.

    Amendamentul 62

    Propunere de regulament

    Articolul 6 – paragraful 1 – litera a

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (a)

    acțiuni de consolidare a capacității statelor membre de a colecta, analiza și disemina date și statistici privind procedurile de azil, capacitățile de primire și operațiunile de relocare și transfer;

    (a)

    acțiuni de consolidare a capacității statelor membre - inclusiv în ceea ce privește mecanismul de alertă timpurie, pregătire și gestionare a crizelor instituit prin Regulamentul (UE) nr. […/…] [Regulamentul Dublin], de a colecta, analiza și disemina date calitative și cantitative privind procedurile de azil, capacitățile de primire și operațiunile de relocare și transfer;

    Amendamentul 63

    Propunere de regulament

    Articolul 6 – paragraful 1 – litera b

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    acțiuni care contribuie direct la evaluarea politicilor în domeniul azilului, precum evaluări naționale ale impactului, sondaje în rândul grupurilor-țintă, dezvoltarea de indicatori și indici de referință.

    (b)

    acțiuni care contribuie direct la evaluarea politicilor în domeniul azilului, precum evaluări naționale ale impactului, sondaje în rândul grupurilor-țintă și al altor părți interesate relevante , dezvoltarea de indicatori și indici de referință.

    Justificare

    Este necesar ca practicile de evaluare să aibă o cuprindere cât mai mare.

    Amendamentul 64

    Propunere de regulament

    Articolul 7 – paragraful 1 – litera b

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    crearea unei infrastructuri și a unor servicii adecvate pentru a se asigura efectuarea cu ușurință și eficacitate a acțiunilor de relocare și transfer;

    (b)

    crearea unei infrastructuri și a unor servicii adecvate pentru a se asigura efectuarea cu ușurință și eficacitate a acțiunilor de relocare și transfer, inclusiv asistență lingvistică și respectând drepturile fundamentale ale persoanelor în cauză ;

    Amendamentul 65

    Propunere de regulament

    Articolul 7 – paragraful 1 – litera f a (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (fa)

    acțiunile vizând reîntregirea familiei pentru persoanele care sunt relocate într-un stat membru;

    Amendamentul 66

    Propunere de regulament

    Articolul 7 – paragraful 1 – litera g

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (g)

    consolidarea infrastructurilor și serviciilor în țările desemnate pentru punerea în aplicare a programelor de protecție regională.

    (g)

    consolidarea infrastructurilor și serviciilor relevante pentru migrație și azil în țările desemnate pentru punerea în aplicare a programelor de protecție regională;

    Amendamentul 67

    Propunere de regulament

    Articolul 7 – paragraful 1 – litera ga (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (ga)

    stabilirea și dezvoltarea unor strategii de relocare și transfer, inclusiv o analiză a nevoilor, îmbunătățirea indicatorilor și evaluarea.

    Amendamentul 68

    Propunere de regulament

    Articolul 7 – paragraful 1 – litera gb (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (gb)

    crearea unor condiții favorabile integrării, autonomiei și independenței pe termen lung a refugiaților relocați.

    Amendamentul 69

    Propunere de regulament

    Articolul 8 – paragraful 1 – partea introductivă

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    Pentru a facilita migrația legală în Uniune și pentru a pregăti mai bine persoanele menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (g) în vederea integrării lor în societatea care îi primește, în cadrul obiectivului specific definit la articolul 3 alineatul (2) litera (b) și având în vedere concluziile convenite ale dialogului privind politicile în domeniu, astfel cum se prevede la articolul 13 din Regulament (UE) nr. …/… [regulament orizontal], sunt eligibile în special următoarele acțiuni care se desfășoară în țara de origine:

    Pentru a facilita migrația legală în Uniune și pentru a pregăti mai bine persoanele menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (g) în vederea integrării lor în societatea care îi primește, în cadrul obiectivului specific definit la articolul 3 alineatul (2) litera (b) și având în vedere concluziile convenite ale dialogului privind politicile în domeniu, astfel cum se prevede la articolul 13 din Regulament (UE) nr. …/… [regulament orizontal], sunt eligibile în special următoarele acțiuni care se desfășoară în țara de origine , cu respectarea coerenței politicilor pentru dezvoltare și, în special, a angajamentelor UE în favoarea combaterii fenomenului de fugă a creierelor;

    Amendamentul 70

    Propunere de regulament

    Articolul 8 – paragraful 1 – litera a

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (a)

    pachetele informative și campaniile de sensibilizare, inclusiv prin intermediul tehnologiei de comunicare și de informare ușor accesibile și prin site-uri internet;

    (a)

    pachetele informative și campaniile de sensibilizare, inclusiv prin intermediul tehnologiei de comunicare și de informare ușor accesibile și prin site-uri internet, difuzate în diverse țări în mod coordonat și în conformitate cu un mesaj european comun ;

    Amendamentul 71

    Propunere de regulament

    Articolul 9 – alineatul 1 – partea introductivă

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (1)   În obiectivul specific definit la articolul 3 alineatul (2) litera (b), acțiunile eligibile se desfășoară în cadrul unor strategii coerente, puse în aplicare de organizații neguvernamentale, autorități locale și/sau regionale, care sunt concepute special pentru integrarea, la nivel local și/sau regional, după caz, a persoanelor menționate la articolul 4 alineatul (1) literele (a) – (g). În acest context, acțiunile eligibile includ, în special, următoarele:

    (1)   În obiectivul specific definit la articolul 3 alineatul (2) litera (b), acțiunile eligibile se desfășoară în cadrul unor strategii coerente, puse în aplicare de organizații internaționale , organizații neguvernamentale, autorități locale și/sau regionale, care sunt concepute special pentru integrarea, la nivel local și/sau regional, după caz, a persoanelor menționate la articolul 4 alineatul (1) literele (a) – (g). În acest context, acțiunile eligibile includ, în special, următoarele:

    Amendamentul 72

    Propunere de regulament

    Articolul 9 – alineatul 1 – litera a

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (a)

    stabilirea și elaborarea unor astfel de strategii de integrare, inclusiv o analiză a nevoilor, îmbunătățirea indicatorilor și evaluarea;

    (a)

    stabilirea și elaborarea unor astfel de strategii de integrare, cu participarea actorilor locali și/sau regionali, inclusiv o analiză a nevoilor, îmbunătățirea indicatorilor de integrare și evaluarea condițiilor specifice ale solicitanților de azil, inclusiv evaluări participative, pentru identificarea celor mai bune practici ;

    Amendamentul 73

    Propunere de regulament

    Articolul 9 – alineatul 1 – litera b

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    consiliere și asistență în domenii precum cazare, mijloace de subzistență, îndrumări de natură administrativă și juridică, îngrijirii medicale, psihologice și sociale, îngrijirea copilului;

    (b)

    consiliere și asistență în domenii precum cazare, mijloace de subzistență, integrarea pe piața muncii , îndrumări de natură administrativă și juridică, îngrijirii medicale, psihologice și sociale, îngrijirea copilului și reîntregirea familiei ;

    Amendamentul 74

    Propunere de regulament

    Articolul 9 – alineatul 2

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (2)   Acțiunile menționate la alineatul (1) țin seama de nevoile specifice ale diferitelor categorii de resortisanți ai țărilor terțe și ale membrilor de familie ai acestora, inclusiv ale celor care intră sau care locuiesc pentru ocuparea unui loc de muncă sau pentru desfășurarea unei activități independente și pentru reîntregirea familiei, ale celor care beneficiază de protecție internațională, ale solicitanților de azil, ale persoanelor relocate sau transferate și ale grupurilor vulnerabile de migranți, în special, minorii, minorii neînsoțiți, persoanele cu handicap, persoanele în vârstă, femeile însărcinate, părinții singuri cu copii minori, victimele traficului de persoane și persoanele care au fost supuse torturii, violului sau altor forme grave de violență psihologică, fizică sau sexuală.

    (2)   Acțiunile menționate la alineatul (1) țin seama de nevoile specifice ale diferitelor categorii de resortisanți ai țărilor terțe și ale membrilor de familie ai acestora, inclusiv ale celor care intră sau care locuiesc pentru ocuparea unui loc de muncă sau pentru desfășurarea unei activități independente și pentru reîntregirea familiei, ale celor care beneficiază de protecție internațională, ale solicitanților de azil, ale persoanelor relocate sau transferate și ale grupurilor vulnerabile de migranți, în special, minorii, minorii neînsoțiți, persoanele cu handicap, persoanele în vârstă, femeile însărcinate, părinții singuri cu copii minori, victimele traficului de persoane, persoanele care riscă să devină victime ale violenței din cauza unei caracteristici personale menționate la articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale și persoanele care au fost supuse torturii, violului sau altor forme grave de violență psihologică, fizică sau sexuală.

    Amendamentul 75

    Propunere de regulament

    Articolul 10 – paragraful 1 – litera b

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    consolidarea capacităților statelor membre de a își dezvolta, pune în aplicare, monitoriza și evalua strategiile, politicile și măsurile privind imigrația, la diferite niveluri și departamente ale administrațiilor, în special îmbunătățirea capacității lor de a colecta, analiza și disemina date și statistici privind procedurile și fluxurile de migrație, permisele de ședere și dezvoltarea de instrumente de monitorizare, de scheme de evaluare, de indicatori și de indici de referință pentru măsurarea rezultatelor acestor strategii;

    (b)

    consolidarea capacităților statelor membre de a-și dezvolta, pune în aplicare, monitoriza și evalua strategiile, politicile și măsurile privind imigrația, la diferite niveluri și departamente ale administrațiilor, în special îmbunătățirea capacității lor de a colecta, analiza și disemina date și statistici detaliate și defalcate privind procedurile și fluxurile de migrație, permisele de ședere și dezvoltarea de instrumente de monitorizare, de scheme de evaluare, de indicatori și de indici de referință pentru măsurarea rezultatelor acestor strategii;

    Amendamentul 76

    Propunere de regulament

    Articolul 10 – paragraful 1 – litera c

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (c)

    dezvoltarea de capacități interculturale suplimentare ale organizațiilor de punere în aplicare ce furnizează servicii publice și private, inclusiv ale instituțiilor de învățământ, promovarea schimbului de experiență și de bune practici, cooperarea și instituirea de rețele;

    (c)

    dezvoltarea de capacități suplimentare ale organizațiilor de punere în aplicare ce furnizează servicii publice și private, inclusiv ale instituțiilor de învățământ, în domeniul interculturalității și al drepturilor omului; promovarea schimbului de experiență și de bune practici, cooperarea și instituirea de rețele;

    Amendamentul 77

    Propunere de regulament

    Articolul 11 – alineatul 1 – litera a a (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (aa)

    stabilirea, dezvoltarea și îmbunătățirea măsurilor alternative la detenție;

    Amendamentul 78

    Propunere de regulament

    Articolul 11 – paragraful 1 – litera b

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    crearea unor structuri administrative, sisteme și cursuri de formare a personalului pentru a se asigura o derulare în bune condiții a procedurilor de returnare;

    (b)

    crearea unor structuri administrative, sisteme și cursuri de formare a personalului pentru a se asigura că procedurile de returnare se derulează în bune condiții și protejează pe deplin drepturile fundamentale ale migranților ;

    Amendamentul 79

    Propunere de regulament

    Articolul 11 – paragraful 1 – litera b a (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (ba)

    sprijinirea evaluării și monitorizării independente a operațiilor de returnare de către organizațiile societății civile, pentru a asigura respectarea drepturilor omului;

    Amendamentul 80

    Propunere de regulament

    Articolul 11 – paragraful 1 – litera c

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (c)

    furnizarea de ajutor material și de asistență medicală și psihologică;

    (c)

    furnizarea de ajutor material și de asistență medicală și psihologică, inclusiv pentru resortisanții din țările terțe în cazul cărora expulzarea a fost amânată, în conformitate cu articolul 9 și articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2008/115/CE ;

    Amendamentul 81

    Propunere de regulament

    Articolul 11 – paragraful 1 – litera f a (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (fa)

    stabilirea și îmbunătățirea unor sisteme independente și eficiente de control al returnărilor forțate, astfel cum se prevede la articolul 6 din Directiva 2008/115/CE.

    Amendamentul 82

    Propunere de regulament

    Articolul 12 – paragraful 1 – litera c

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (c)

    măsuri de inițiere a procesului de reintegrare pentru dezvoltarea personală a persoanei returnate, cum ar fi stimulente financiare, formare, asistență pentru plasarea pe piața forței de muncă și pentru angajare, precum și sprijin în vederea demarării unor activități economice;

    (c)

    măsuri de inițiere a procesului de reintegrare pentru dezvoltarea personală a persoanei returnate, cum ar fi stimulente financiare, formare, asistență pentru plasarea pe piața forței de muncă și pentru angajare, precum și sprijin în vederea demarării unor activități economice, inclusiv măsuri anterioare returnării ;

    Amendamentul 83

    Propunere de regulament

    Articolul 13 – paragraful 1 – litera d

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (d)

    acțiuni de consolidare a capacității de a colecta, analiza și disemina date și statistici privind procedurile și măsurile de returnare, capacitățile de primire și de detenție, returnările forțate și voluntare, precum și privind monitorizarea și reintegrarea;

    (d)

    acțiuni de consolidare a capacității de a colecta, analiza și disemina date și statistici detaliate și defalcate privind procedurile și măsurile de returnare, capacitățile de primire și de detenție, returnările forțate și voluntare, precum și privind monitorizarea și reintegrarea;

    Amendamentul 84

    Propunere de regulament

    Articolul 14 – alineatul 1

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (1)    Resursele globale pentru punerea în aplicare a prezentului regulament sunt de 3 869 de milioane EUR.

    (1)    Pachetul financiar care constituie referința principală, astfel cum este definit la punctul [17] din Acordul Interinstituțional din XX/201Z dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind cooperarea în chestiunile bugetare și buna gestiune financiară, pentru punerea în aplicare a prezentului regulament pentru perioada 2014-2020 este de 3 869 de milioane EUR.

    Amendamentul 85

    Propunere de regulament

    Articolul 14 – alineatul 2

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (2)   Creditele anuale pentru fond sunt autorizate de către autoritatea bugetară în limitele prevăzute de cadrul financiar .

    (2)   Creditele anuale destinate Fondului sunt autorizate de către autoritatea bugetară fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 și Acordului Interinstituțional din xxx/201z dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind cooperarea în chestiunile bugetare și buna gestiune financiară .

    Amendamentul 86

    Propunere de regulament

    Articolul 14 – alineatul 3 – partea introductivă

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (3)    Resursele globale se execută prin următoarele mijloace:

    (3)    Pachetul financiar care constituie referința principală se execută prin următoarele mijloace:

    Amendamentul 87

    Propunere de regulament

    Articolul 14 – alineatul 4

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (4)    Resursele globale disponibile în temeiul prezentului regulament sunt executate în cadrul gestiunii partajate în conformitate cu [articolul 55 alineatul (1) litera (b) din noul Regulament financiar] (5), cu excepția acțiunilor Uniunii menționate la articolul 21, a asistenței de urgență menționate la articolul 22, a Rețelei europene de migrație menționate la articolul 23 și a asistenței tehnice menționate la articolul 24 .

    (4)    Pachetul financiar care constituie referința principală, disponibil în temeiul prezentului regulament, se execută în cadrul gestiunii directe (îndeosebi acțiunile Uniunii menționate la articolul 21, asistența de urgență menționată la articolul 22, Rețeaua europeană de migrație menționată la articolul 23 și asistența tehnică menționată la articolul 24) sau în cadrul gestiunii partajate în conformitate cu [articolul 55 alineatul (1) litera (b) din noul Regulament financiar] (6).

    Justificare

    Execuția bugetului UE în gestiune comună ar trebui să fie excepția, și nu regula.

    Amendamentul 88

    Propunere de regulament

    Articolul 14 – alineatul 4 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (4a)     Comisia rămâne responsabilă de executarea bugetului Uniunii în conformitate cu articolul 317 din TFUE și informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la operațiunile efectuate de alte entități decât statele membre.

    Amendamentul 89

    Propunere de regulament

    Articolul 14 – alineatul 5 – partea introductivă

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (5)    Resursele globale se utilizează, cu titlu indicativ, după cum urmează:

    (5)    Fără a aduce atingere prerogativelor autorității bugetare, pachetul financiar care constituie referința principală se utilizează, cu titlu indicativ, după cum urmează:

    Amendamentul 90

    Propunere de regulament

    Articolul 14 – alineatul 5 – litera a

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (a)

    3 232 de milioane EUR pentru programele naționale ale statelor membre;

    (a)

    83 % pentru programele naționale ale statelor membre;

    Justificare

    Din rațiuni tehnice, sumele au fost transformate în procente.

    Amendamentul 91

    Propunere de regulament

    Articolul 14 – alineatul 5 – litera b

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    637 de milioane EUR pentru acțiunile Uniunii, asistența de urgență, Rețeaua europeană de migrație și asistența tehnică a Comisiei.

    (b)

    17 % pentru acțiunile Uniunii, asistența de urgență, Rețeaua europeană de migrație și asistența tehnică a Comisiei.

    Amendamentul 92

    Propunere de regulament

    Articolul 15 – alineatul 1 – partea introductivă

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (1)    3 232 de milioane EUR se alocă, cu titlu indicativ, statelor membre după cum urmează:

    (1)    Fără a aduce atingere prerogativelor autorității bugetare, resursele alocate programelor naționale se alocă, cu titlu indicativ, statelor membre după cum urmează:

    Amendamentul 93

    Propunere de regulament

    Articolul 15 – alineatul 1 – litera a

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (a)

    2 372 de milioane EUR , după cum se indică în anexa I;

    (a)

    73 % după cum se indică în anexa I;

    Amendamentul 94

    Propunere de regulament

    Articolul 15 – alineatul 1 – litera b

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    700 de milioane EUR în baza mecanismului de distribuire pentru acțiuni specifice, după cum se prevede la articolul 16, pentru Programul de relocare al Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 17, și pentru transfer, astfel cum se prevede la articolul 18;

    (b)

    22 % în baza mecanismului de distribuire pentru acțiuni specifice, după cum se prevede la articolul 16, pentru Programul de relocare al Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 17, și pentru transfer, astfel cum se prevede la articolul 18;

    Amendamentul 95

    Propunere de regulament

    Articolul 15 – alineatul 1 – litera c

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (c)

    160 de milioane EUR în cadrul evaluării la jumătatea perioadei și a celei pentru perioada care începe odată cu exercițiul bugetar 2018 , pentru a ține seama de schimbările importante în ceea ce privește fluxurile de migrație și/sau pentru a soluționa nevoile specifice stabilite de către Comisie, astfel cum se descrie la articolul 19.

    (c)

    5 % în cadrul evaluării la jumătatea perioadei și a celei pentru perioada care începe odată cu exercițiul bugetar 2017 , pentru a ține seama de schimbările importante în ceea ce privește fluxurile de migrație și/sau pentru a soluționa nevoile specifice stabilite de către Comisie, astfel cum se descrie la articolul 19.

    Amendamentul 96

    Propunere de regulament

    Articolul 15 – alineatul 2 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (2a)     Fondurile alocate pentru realizarea obiectivelor definite la articolul 3 alineatul (2) sunt repartizate în mod echitabil, echilibrat și transparent. Statele membre se asigură că toate acțiunile finanțate din fond sunt compatibile cu acquis-ul Uniunii în domeniul azilului și migrației, chiar și în cazul în care acestea nu sunt obligate prin măsurile conexe sau când nu fac obiectul aplicării acestora.

    Amendamentul 97

    Propunere de regulament

    Articolul 17 – alineatul 1

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (1)   Statele membre, în plus față de alocarea lor, calculată în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (a), primesc la fiecare doi ani o sumă suplimentară, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (2) litera (b), pe baza unei sume forfetare de 6 000 EUR pentru fiecare persoană relocată.

    (1)   Statele membre, în plus față de alocarea lor, calculată în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (a), primesc la fiecare doi ani o sumă suplimentară, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (2) litera (b), pe baza unei sume forfetare de 4 000 EUR cheltuită pentru fiecare persoană relocată în scopul activităților de relocare menționate la articolul 7 . Implementarea efectivă a activităților trebuie să fie monitorizată și evaluată de către unitatea de relocare din cadrul EASO.

    Amendamentul 98

    Propunere de regulament

    Articolul 17 – alineatul 1 – paragraful 1 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    Suma forfetară menționată la alineatul (1) se majorează cu 3 000 EUR pentru fiecare persoană relocată peste cota anterioară de relocare a statului membru sau în cazul în care persoana este relocată într-un stat membru care până atunci nu a efectuat relocări finanțate de Uniune.

    Amendamentul 99

    Propunere de regulament

    Articolul 17 – alineatul 2

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (2)   Suma forfetară menționată la alineatul (1) se majorează la 10 000 EUR pentru fiecare persoană relocată, în conformitate cu prioritățile comune ale Uniunii în materie de relocare, stabilite în temeiul alineatelor (3) și (4) și care figurează în lista din anexa III.

    (2)   Suma forfetară menționată la alineatul (1) se majorează de asemenea cu 3 000 EUR pentru fiecare persoană relocată, în conformitate cu prioritățile comune ale Uniunii în materie de relocare, stabilite în temeiul alineatelor (3) și (4) și care figurează în lista din anexa III.

    Amendamentul 100

    Propunere de regulament

    Articolul 17 – alineatul 3 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (3a)     Statele membre care își pun în comun angajamentele în mod nelimitat obțin sume și sprijin suplimentar pentru fiecare persoană relocată, scopul fiind acela de a atinge obiectivele cantitative și calitative ale programului de relocare al Uniunii, ajungând la cel puțin 20 000 de relocări pe an până în 2020 și instituind bune practici și standarde comune pentru integrarea refugiaților. Aceste state membre vor colabora îndeaproape cu unitatea de relocare din cadrul EASO pentru a stabili, a îmbunătăți și a examina în mod regulat orientările pentru aceste obiective cantitative și calitative.

    Amendamentul 101

    Propunere de regulament

    Articolul 17 – alineatul 4 – liniuța 2 a (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    persoanele care au fost victime ale violențelor și/sau torturii;

    Amendamentul 102

    Propunere de regulament

    Articolul 17 – alineatul 4 – liniuța 4

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    persoanele care au nevoie de relocare în situații de urgență sau de relocare urgentă pentru protecție fizică sau juridică.

    persoanele care au nevoie de relocare în situații de urgență și/sau de relocare urgentă pentru protecție fizică și/sau juridică;

    Amendamentul 103

    Propunere de regulament

    Articolul 17 – alineatul 4 – liniuța 4 a (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    persoanele care au fost supuse torturilor, violurilor sau altor forme grave de violență psihologică, fizică sau sexuală.

    Amendamentul 104

    Propunere de regulament

    Articolul 17 – alineatul 8

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (8)   Pentru a urmări cu eficacitate obiectivele Programului de relocare al Uniunii și în limitele resurselor disponibile, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 26, pentru a ajusta, în cazul în care consideră oportun, sumele forfetare menționate la alineatele (1) și (2).

    (8)   Pentru a urmări cu eficacitate obiectivele Programului de relocare al Uniunii și în limitele resurselor disponibile, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 26, pentru a ajusta, în cazul în care consideră oportun, sumele forfetare menționate la alineatele (1), (2) și (3a) .

    Amendamentul 105

    Propunere de regulament

    Articolul 18 – alineatul 1

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (1)   Statele membre, în plus față de alocarea lor, calculată în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (a), primesc, în cazul în care se consideră oportun, o sumă suplimentară, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (2) litera (b), pe baza unei sume forfetare de 6 000 EUR pentru fiecare persoană transferată dintr-un alt stat membru.

    (1)   Statele membre, în plus față de alocarea lor, calculată în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (a), primesc, în cazul în care se consideră oportun, o sumă suplimentară, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (2) litera (b), pe baza unei sume forfetare de 4 000 EUR pentru fiecare persoană transferată dintr-un alt stat membru.

    Amendamentul 106

    Propunere de regulament

    Articolul 18 – alineatul 2 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (2a)     Comisia stabilește garanții procedurale stricte și criterii clare în ceea ce privește măsurile de relocare. Aceste garanții procedurale cuprind, printre altele, stabilirea de criterii de selecție transparente și nediscriminatorii, informațiile care trebuie furnizate potențialilor beneficiari ai transferului, comunicarea în scris a selectării sau neselectării candidaților intervievați, termene rezonabile acordate candidaților la transfer pentru ca aceștia să aibă timp să ia o decizie și, dacă este cazul, să se pregătească în mod corespunzător pentru plecare, cerința consimțământului voluntar al acestora de a beneficia de măsurile de relocare.

    Amendamentul 107

    Propunere de regulament

    Articolul 18 – alineatul 2 b (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (2b)     Măsurile de relocare sunt însoțite de un plan de acțiune menit să mențină și/sau îmbunătățească calitatea sistemelor de azil și de primire, precum și condițiile de integrare în statul membru în cauză.

    Amendamentul 108

    Propunere de regulament

    Articolul 19 – alineatul 1 – paragraful 1

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (1)   Pentru a aloca suma indicată la articolul 15 alineatul (1) litera (c), până la 31 mai 2017 , Comisia evaluează nevoile statelor membre în ceea ce privește sistemele proprii de azil și de primire, situația lor privind fluxurile de migrație în perioada 2014 – 2016 și evoluțiile preconizate.

    (1)   Pentru a aloca suma indicată la articolul 15 alineatul (1) litera (c), până la 31 mai 2016 , Comisia evaluează nevoile statelor membre în ceea ce privește sistemele proprii de azil și de primire, situația lor privind fluxurile de migrație în perioada 2014 – 2015 și evoluțiile preconizate.

    Amendamentul 109

    Propunere de regulament

    Articolul 19 – alineatul 1 – paragraful 3 – litera b

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    presiunea exercitată de migrație:

    (b)

    presiuni deosebite :

    Amendamentul 110

    Propunere de regulament

    Articolul 19 – alineatul 2

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (2)   Pe baza acestui model, Comisia stabilește, prin acte de punere în aplicare , statele membre care primesc o sumă suplimentară și stabilește o matrice de distribuire pentru alocarea resurselor disponibile între statele membre respective , în conformitate cu procedura menționată la articolul 27 alineatul (3) .

    (2)   Pe baza acestui model, Comisia stabilește, prin acte delegate adoptate în conformitate cu articolul 26 , statele membre care primesc o sumă suplimentară și stabilește o matrice de distribuire pentru alocarea resurselor disponibile între statele membre respective.

    Amendamentul 111

    Propunere de regulament

    Articolul 21 – alineatul 1

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (1)   La inițiativa Comisiei, fondul poate fi utilizat pentru finanțarea unor acțiuni transnaționale sau a unor acțiuni de interes special pentru Uniune, privind obiectivele generale și specifice menționate la articolul 3.

    (1)   La inițiativa Comisiei, fondul poate fi utilizat pentru finanțarea unor acțiuni transnaționale sau a unor acțiuni de interes special pentru Uniune, privind obiectivele generale și specifice menționate la articolul 3 , cu respectarea coerenței politicilor pentru dezvoltare .

    Amendamentul 112

    Propunere de regulament

    Articolul 21 – alineatul 2 – litera a

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (a)

    continuarea cooperării Uniunii în ceea ce privește punerea în aplicare a dreptului Uniunii și a bunelor practici în domeniul azilului, inclusiv relocarea și transferul, migrația legală, integrarea resortisanților țărilor terțe și returnarea;

    (a)

    continuarea cooperării Uniunii în ceea ce privește punerea în aplicare a dreptului Uniunii și a bunelor practici în domeniul azilului, inclusiv relocarea și transferul, migrația legală, integrarea resortisanților țărilor terțe sau a apatrizilor și returnarea;

    Amendamentul 113

    Propunere de regulament

    Articolul 21 – alineatul 2 – litera f

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (f)

    cooperarea cu țările terțe, în special în contextul punerii în aplicare a acordurilor de readmisie, al parteneriatelor pentru mobilitate și al programelor de protecție regională.

    (f)

    cooperarea cu țările terțe, pe baza Abordării globale a migrației, în special în contextul punerii în aplicare a acordurilor de readmisie, al parteneriatelor pentru mobilitate și al programelor de protecție regională și al accesului sigur la sistemul de azil al Uniunii, în conformitate cu articolul 24a.

    Amendamentul 114

    Propunere de regulament

    Articolul 21 – alineatul 3 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (3a)     În condițiile în care acțiunile Uniunii sunt realizate, în cadrul unei gestionări centralizate indirecte de către agențiile Uniunii care acționează în domeniul afacerilor interne, Comisia asigură o alocare justă, echitabilă și transparentă a fondurilor între diferitele agenții. Acțiunile în cauză sunt puse în aplicare în cadrul misiunilor agențiilor respective, completând programele de lucru ale acestora.

    Amendamentul 115

    Propunere de regulament

    Articolul 21 – alineatul 3 b (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    (3b)     Comisia asigură o repartizare corectă și echitabilă a fondurilor în ceea ce privește fiecare obiectiv menționat la articolul 3 alineatul (2).

    Amendamentul 116

    Propunere de regulament

    Articolul 22 – alineatul 1

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (1)   Fondul acordă asistență financiară pentru a răspunde nevoilor urgente și specifice în cazul unei situații de urgență.

    (1)   Fondul acordă asistență financiară pentru a răspunde nevoilor urgente și specifice în cazul unei situații de urgență , astfel cum este aceasta definită la articolul 2 litera (f). Măsurile instituie în țările terțe în conformitate cu acest articol sunt coerente și complementare în raport cu politica umanitară a Uniunii și respectă principiile umanitare, astfel cum au fost stabilite prin Consensul privind ajutorul umanitar.

    Amendamentul 117

    Propunere de regulament

    Articolul 23 – alineatul 2 – litera a

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (a)

    să servească drept consiliu consultativ al Uniunii pentru migrație și azil, prin coordonare și cooperare, atât la nivel național, cât și la nivelul UE, cu reprezentanți ai statele membre, ai mediului academic, ai societății civile, ai grupurilor de reflecție și ai altor entități ale Uniunii/internaționale;

    (a)

    să servească drept consiliu consultativ al Uniunii pentru migrație și azil, prin coordonare și cooperare, atât la nivel național, cât și la nivelul UE, cu reprezentanți ai statele membre, ai mediului academic, ai societății civile, ai grupurilor de reflecție și ai altor entități ale Uniunii/internaționale , în special cele specializate în domeniul azilului și migrației ;

    Amendamentul 118

    Propunere de regulament

    Articolul 23 – alineatul 2 – litera c

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (c)

    să pună la dispoziția publicului larg informațiile menționate la litera (b).

    (c)

    să pună la dispoziția publicului larg informațiile menționate la litera (b) , în strânsă legătură cu societatea civilă și cu organizațiile neguvernamentale care acționează în domeniul migrației și azilului .

    Amendamentul 119

    Propunere de regulament

    Articolul 23 – alineatul 5 – litera b

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (b)

    un comitet director care asigură orientarea politică și aprobă activitățile Rețelei europene de migrație, care este format din Comisie, plus experți din statele membre, Parlamentul European și ai altor entități relevante;

    (b)

    un comitet director care asigură orientarea politică și aprobă activitățile Rețelei europene de migrație, care este format din Comisie, plus experți din statele membre, Parlamentul European și ai altor entități independente relevante;

    Amendamentul 120

    Propunere de regulament

    Articolul 23 – alineatul 7

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    (7)   Suma pusă la dispoziție pentru Rețeaua europeană de migrație în cadrul creditelor anuale ale fondului și programul de lucru care stabilește prioritățile pentru activitățile sale se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 27 alineatul (3) și, în cazul în care este posibil, combinat cu programul de lucru pentru acțiunile Uniunii și asistența în situații de urgență.

    (7)   Suma pusă la dispoziție pentru Rețeaua europeană de migrație în cadrul creditelor anuale ale fondului și programul de lucru care stabilește prioritățile pentru activitățile sale se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 și, în cazul în care este posibil, combinat cu programul de lucru pentru acțiunile Uniunii și asistența în situații de urgență.

    Amendamentul 121

    Propunere de regulament

    Articolul 24 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    Articolul 24a

     

    Coordonarea

     

    Comisia și statele membre, împreună cu Serviciul European de Acțiune Externă, asigură coordonarea în ceea ce privește acțiunile din țările terțe și cele în legătură cu aceste țări. Aceștia se asigură în mod special că acțiunile:

     

    (a)

    respectă politica externă a UE și, în special, principiul politicii de coerență pentru dezvoltare și că este coerent cu documentele de programare strategică pentru regiunea sau țara respectivă;

     

    (b)

    se axează pe măsuri care nu vizează dezvoltarea;

     

    (c)

    se înscriu într-o perspectivă pe termen scurt și, eventual, pe termen mediu, în funcție de natura acțiunilor și a priorităților;

     

    (d)

    servesc în primul rând intereselor Uniunii, având un impact direct în Uniune și în statele sale membre și asigurând o continuitate necesară cu activitățile puse în aplicare pe teritoriul Uniunii.

    Amendamentul 122

    Propunere de regulament

    Articolul 25 – liniuța 2 a (nouă)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    utilizate pentru acțiuni de relocare și transfer.

    Amendamentul 123

    Propunere de regulament

    Articolul 29 – paragraful 1

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    Pentru acest fond, se aplică dispozițiile [Regulamentului (UE) nr. …/…].

    Pentru acest fond, se aplică dispozițiile [Regulamentului (UE) nr. …/…] , fără a aduce atingere articolului 4 litera (a) din prezentul regulament .

    Amendamentul 124

    Propunere de regulament

    Anexa II – punctul 2 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    2a.

    instituirea unei unități de relocare în cadrul EASO, cu personal adecvat, care să realizeze coordonarea necesară între toate activitățile legate de relocare aflate în desfășurare în statele membre, să deruleze misiuni în țările terțe și/sau în alte state membre, să ofere asistență la realizarea de interviuri, de controale medicale și de securitate, să dobândească cunoștințe și să faciliteze colectarea și schimbul de informații, să stabilească o legătură strânsă cu ICNUR și cu ONG-urile locale, să joace un rol semnificativ în monitorizarea și evaluarea eficacității și calității programelor, să promoveze conștientizarea și să asigure pe întreg teritoriul Uniunii relaționarea și schimbul de bune practici între părțile interesate implicate în procesul de relocare, inclusiv parteneriate între organizațiile internaționale, autoritățile publice și societatea civilă.

    Amendamentul 125

    Propunere de regulament

    Anexa II – punctul 2 b (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    2b.

    facilitarea solicitării, de către autoritățile locale și partenerii locali din statele membre, de sprijin financiar din partea fondului în contextul programelor locale de integrare, sprijin care include asistența la sosire, monitorizarea activităților în urma sosirii, structuri de planificare și coordonare și activități de informare și promovare a relocării în comunitățile care urmează să primească refugiați relocați.

    Amendamentul 126

    Propunere de regulament

    Anexa II – punctul 3 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    3a.

    inițiative în domeniul integrării care vizează să îmbunătățească, la diferite niveluri, coordonarea politicilor relevante între statele membre, regiuni și municipalități.

    Amendamentul 127

    Propunere de regulament

    Anexa II – punctul 4

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    4.

    inițiative comune care vizează identificarea și punerea în aplicare de noi abordări privind procedurile la prima întâlnire și standardele de protecție a minorilor neînsoțiți;

    4.

    inițiative comune care vizează identificarea și punerea în aplicare de noi abordări privind procedurile la prima întâlnire, standardele de protecție și asistența oferite minorilor neînsoțiți;

    Amendamentul 128

    Propunere de regulament

    Anexa II – punctul 7

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

    7.

    inițiative comune care vizează reunificarea familiei și reintegrarea minorilor neînsoțiți în țările lor de origine;

    7.

    inițiative comune care vizează reunificarea familiei și reintegrarea minorilor neînsoțiți în țările lor de origine , dacă acest lucru este în interesul lor ;

    Amendamentul 129

    Propunere de regulament

    Anexa III – punctul 6 a (nou)

    Textul propus de Comisie

    Amendamentul

     

    6a.

    refugiații sirieni în Turcia, Iordania și Liban.

    (1)   JO C 161 E, 31.5.2011, p. 1.

    (2)   Texte adoptate, P7_TA(2011)0266.

    (3)   Texte adoptate, P7_TA(2011)0266.

    (4)   Texte adoptate, P7_TA(2011)0266.

    (5)   Propunerea Comisiei – Regulamentul privind normele financiare aplicabile bugetului anual al Uniunii [COM (2010) 815 final din 22.12.2010]. Prezenta propunere constituie retragerea oficială de către Comisie a propunerilor legislative precedente COM (2010) 71 final și COM (2010) 260 final.

    (6)   Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).


    Top