52013DC0196

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

Crearea pieței unice pentru produse ecologice

Facilitarea unei mai bune informări cu privire la performanța de mediu a produselor și a organizațiilor

(Text cu relevanță pentru SEE)

1.           Introducere

Foaia de parcurs în domeniul utilizării eficiente a resurselor[1] a stabilit un obiectiv ambițios pentru 2020: furnizarea, prin intermediul unor prețuri adecvate și a unor informații de mediu clare, a stimulentelor corespunzătoare pentru ca cetățenii și autoritățile publice să aleagă produsele cele mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor. În Foaia de parcurs a fost recunoscut, de asemenea, rolul important al pieței interne în recompensarea produselor eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor. Prezenta inițiativă – „Crearea pieței unice pentru produse ecologice” – reprezintă un pas important în această direcție.

Gradul de adoptare de către piață a produselor eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor este în prezent scăzut, în pofida capacității producătorilor de a furniza astfel de produse și a cererii crescânde din partea consumatorilor. Există bariere atât pentru producători cât și pentru consumatori, în calea furnizării și a achiziționării produselor respective, multe dintre aceste bariere provenind din ambiguitatea noțiunilor de produs „ecologic” și organizație „ecologică”. Prezenta inițiativă a Comisiei constituie un pas către înlăturarea acestei ambiguități prin îmbunătățirea modului de măsurare și de comunicare a performanței de mediu a produselor și a organizațiilor.

Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlament introduce două metode de măsurare și un set de principii privind comunicarea performanței de mediu a produselor și a organizațiilor. Ea este însoțită de o recomandare a Comisiei care încurajează statele membre și sectorul privat să utilizeze aceste metode, după caz, oferind asigurarea că funcționarea normală a pieței interne este consolidată.

Prezenta inițiativă propune o fază de testare în cursul căreia părțile interesate și Comisia vor evalua eficacitatea metodelor propuse, precum și posibilitatea utilizării acestora în întreaga piață unică. Rezultatele fazei de testare vor fi supuse unui proces independent de analiză inter pares în care vor fi luate în considerare și metode alternative. În cazul în care faza de testare are succes, Comisia va continua consultările cu părțile interesate cu privire la cele mai bune modalități de a garanta beneficiile acestei inițiative. De asemenea, vor fi continuate discuțiile cu partenerii internaționali în privința dezvoltării metodologice în vederea asigurării coerenței și a sinergiilor cu alte metode utilizate pe scară largă.

Obiectivul acestor acțiuni este de a permite și facilita, pe termen mediu, includerea sporită a produselor ecologice și a practicilor mai ecologice ale societăților pe piața UE prin contribuția la eliminarea eventualelor bariere din calea liberei circulații a produselor ecologice pe piața unică.

2.           Contextul propunerii

2.1.        Provocările reprezentate de protecția mediului și de utilizarea eficientă a resurselor

La Conferința Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă (Rio+20) care a avut loc în 2012, comunitatea internațională a recunoscut că „pentru a realiza o dezvoltare durabilă la nivel mondial, sunt indispensabile schimbări fundamentale ale modului în care societățile produc și consumă.”[2] Aproape două treimi din ecosistemele planetei au fost clasificate de ONU ca fiind „în declin”[3], rata de pierdere a biodiversității este estimată a fi de 100 de ori mai mare decât rata de extincție naturală, iar riscurile și tendințele legate de schimbările climatice sunt bine documentate[4]. OCDE a avertizat că degradarea și eroziunea continue ale „capitalului natural” conduc la schimbări ireversibile care pot pune în pericol beneficiile a două secole de creștere a nivelului de trai[5].

2.2.        Beneficiile de mediu ale produselor ecologice și ale organizațiilor ecologice

„Produsele ecologice” pot fi definite ca fiind acele produse care utilizează mai eficient resursele și provoacă mai puține daune mediului de-a lungul ciclului lor de viață, de la extracția materiilor prime până la producerea, distribuția, și utilizarea acestora, până la sfârșitul duratei lor de viață (inclusiv prin refolosire, reciclare și recuperare) în comparație cu alte produse similare din aceeași categorie. Există „produse ecologice” în orice categorie de produse, indiferent dacă beneficiază sau nu de eticheta ecologică ori dacă sunt sau nu comercializate ca produse ecologice; performanța lor de mediu este cea care le definește ca fiind „ecologice”.

Adoptarea în mai mare măsură a acestor produse de către piață combină avantajele societale reprezentate de daunele reduse asupra mediului cu un grad mai ridicat de satisfacție a consumatorilor, precum și beneficiile economice potențiale pentru producători și consumatori prin utilizarea mai eficientă a resurselor naturale.

În plus, societățile ecologice generează avantaje suplimentare pentru mediu. Acestea își îmbunătățesc propriile procese, își influențează furnizorii și alte entități aflate în amontele și în avalul lanțului valoric și generează inovare. O societate care integrează așa-numita „abordare axată pe ciclul de viață” în strategiile sale și în procesul de luare a deciziilor reduce la minimum impactul asupra mediului al activităților sale atât direct, cât și indirect.

2.3.        Beneficiile economice create de produsele și organizațiile ecologice

Piața mondială a bunurilor și serviciilor „cu emisii scăzute de carbon” și „de mediu” (care este un subansamblu al întregii piețe a produselor ecologice) este estimată la 4,2 miliarde EUR, din care cota UE reprezintă 21%[6]. Această piață a crescut cu o rată anuală medie de 4 %, chiar și în perioada de recesiune economică[7], contribuind, astfel, la transformarea economiei ecologice într-unul dintre sectoarele cu cel mai mare potențial de creștere a locurilor de muncă[8]. Există o concurență crescândă între întreprinderi pentru a obține o cotă mai mare pe această piață. Produsele ecologice pot contribui la reducerea costurilor pentru producători în cursul procesului de producție (mai puține resurse utilizate înseamnă costuri de producție mai mici) sau pentru consumatori în timpul utilizării (de exemplu, aparatele de uz casnic din clasa superioară prevăzută de Directiva privind etichetarea energetică[9]). Produsele ecologice sunt de asemenea, în general, mai ușor de reciclat sau de reutilizat, contribuind astfel la o gestionare a deșeurilor mai bună și mai puțin costisitoare pentru societate în ansamblu.

În termeni relativi însă, produsele ecologice reprezintă în continuare o parte marginală a pieții bunurilor de consum din UE[10]. Dovezile sugerează că există o cerere considerabilă de astfel de produse dacă sunt propuse la prețuri competitive și, prin urmare, un potențial neexploatat în cadrul pieței interne[11]. Acest lucru ar avea, de asemenea, un efect pozitiv asupra ocupării forței de muncă: în general, o utilizare mai eficientă a resurselor de către economiile din UE ar putea duce la crearea a până la 2,8 milioane de locuri de muncă până în 2020[12].

Societățile ecologice tind să fie în prima linie a inovării. Prin costuri mai mici, printr-o productivitate mai bună, prin securitatea aprovizionării și o expunere mai redusă la riscurile de mediu, societățile europene se bucură de un avantaj competitiv în domeniul ecoinovării. Dacă nu se iau măsuri suplimentare în sprijinul acestui avantaj, competitivitatea din sectorul respectiv este amenințată[13].

3.           Problemele pe care intenționează să le abordeze propunerea

3.1.        Absența unei definiții comune a noțiunilor de „produs ecologic” și „organizație ecologică”

Nu există nicio definiție general acceptată, fundamentată științific, a ceea ce semnifică de fapt noțiunile de produs ecologic și organizație ecologică. Există diferite metode utilizate în prezent pentru măsurarea și evaluarea comparativă a performanței de mediu[14], dar acestea variază și duc la rezultate diferite atunci când sunt aplicate aceluiași produs sau aceleiași organizații. Într-adevăr, având în vedere numărul de opțiuni metodologice lăsate la latitudinea utilizatorului, adesea nici măcar rezultatele obținute prin aplicarea aceleiași metode nu sunt comparabile. O astfel de comparabilitate este importantă pentru a face posibilă concurența bazată pe performanța de mediu și a permite consumatorilor și întreprinderilor să ia decizii în cunoștință de cauză.

Printre cele mai mari deficiențe ale unora dintre abordările metodologice ale măsurării performanței de mediu se numără caracterul incomplet. Acestea nu analizează toate efectele directe și indirecte ale produsului sau ale organizației în cauză – adică întregul ciclu de viață. Mulți indicatori se axează pe faza „de funcționare” (de exemplu, consumul de apă al unei mașini de spălat), dar nu iau în considerare costurile de producție, de eliminare sau potențialul de reutilizare și reciclare. Unele evaluări se concentrează pe un singur indicator de mediu, ceea ce ar putea însemna că alți indicatori nu sunt luați în seamă, ducând la așa-numitul „transfer de sarcini”. De exemplu, pentru un produs nou cu consum energetic redus poate fi nevoie de materiale rare sau periculoase. Acest lucru ar putea fi avantajos pentru economisirea energiei, dar ar putea să fie prejudiciabil din punctul de vedere al epuizării resurselor sau al efectelor produse la sfârșitul ciclului de viață al produsului. În orice caz, acest aspect ar trebui luat în considerate într-o evaluare a întregului ciclu de viață, astfel încât deciziile de îmbunătățire a performanței de mediu să poată fi luate pe baza unor informații complete.

3.2.        Costuri inutile pentru întreprinderi

Considerentele de mediu reprezintă din ce în ce mai mult o parte din operațiunile și din strategiile de marketing ale unui număr mare de societăți, precum și din cele ale investitorilor lor. Aceste societăți folosesc tot mai mult evaluarea ciclului de viață (ECV)[15] ca instrument pentru a evalua referințele ecologice proprii sau pe cele ale furnizorilor lor și pentru a măsura (și ameliora) performanța de mediu a produselor lor.

Numărul de metode privind amprenta ecologică (de exemplu, amprenta de carbon, amprenta de apă) crește rapid, în paralel cu o înmulțire a inițiativelor naționale și a celor din sectorul privat. Acest fapt poate genera costuri semnificative pentru întreprinderi, în special în cazul în care acestea au nevoie să utilizeze diferite metode sau dacă acestea trebuie să fie conforme cu cerințele de etichetare și de verificare pentru diferite țări și comercianți cu amănuntul. Costurile relative și sarcinile asociate sunt mult mai mari pentru IMM-uri.

Întreprinderile europene sunt pe deplin conștiente de această situație: respondenții la consultarea publică legată de această inițiativă au considerat lipsa de coerență ca fiind una dintre cele mai importante bariere în calea afișării și a evaluării comparative a performanței de mediu (acord în proporție de 72,5 %). La întrebarea privind cauza principală a acestei situații, răspunsurile majoritare au fost: existența mai multor inițiative în UE (70,8 %) și modalitățile de raportare multiple (76,3 %)[16].

3.3.        Obstacole în calea liberei circulații a produselor comercializate ca fiind ecologice

Pe lângă costurile suplimentare, înmulțirea metodelor poate, de asemenea, să reducă șansele producătorilor de produse ecologice de a le comercializa, chiar și în interiorul UE. Societățile ar putea dori să facă schimburi comerciale dincolo de frontierele naționale, însă ar putea să constate că cerințele referitoare la informațiile de mediu pentru produsele pe care intenționează să le vândă se modifică dincolo de granițele respective.

Caseta 1 – Obstacole concrete în calea comerțului cu produse comercializate ca fiind ecologice în cadrul pieței unice Următorul scenariu este pe cale să devină modul normal (dar ineficient) de comercializare a produselor ecologice în Europa: o anumită societate care dorește să își comercializeze produsele ca fiind ecologice în Regatul Unit, Franța, Italia și Elveția ar trebui să aplice sisteme diferite pentru a concura pe diferitele piețe naționale, pe baza performanței de mediu. În Franța, aceasta ar trebui să efectueze o evaluare de mediu conformă cu metoda franceză (BP X30-323); în Regatul Unit, societatea ar trebui să aplice PAS 2050 sau Protocolul WRI privind GES; în Elveția, aceasta ar trebui să aplice abordarea elvețiană (în prezent în curs de elaborare); în Italia, ea ar trebui să participe la sistemul recunoscut de guvern privind amprenta de carbon și să efectueze încă o analiză. Aceeași societate ar trebui de asemenea să elaboreze o declarație de mediu privind produsele (EPD) pe baza standardului ISO 14025 pentru piața suedeză. Poate fi apoi necesar ca societatea să întocmească mai multe EPD, întrucât există cel puțin șase sisteme EPD diferite concurente pe glob, fiecare cu specificități proprii, chiar dacă toate se bazează pe ISO 14025[17]. Presupunând un cost de 10 000 EUR pentru un studiu necesar pentru a se conforma unui sistem, societatea va trebui să înmulțească acest cost cu numărul piețelor pe care intenționează să pătrundă. În scenariul de față, societatea respectivă ar suporta un cost de până la 50 000 EUR pe produs pentru a putea concura, pe baza performanței de mediu, pe 5 piețe naționale europene.

Pentru a reuși să concureze pe baza performanței de mediu, societățile sunt de facto obligate să participe la diferite sisteme private sau publice dominante pe piețe individuale, bazate pe metode diferite. Cu alte cuvinte, principiul recunoașterii reciproce pe piața unică nu pare în măsură să îndepărteze piedicile de altă natură decât tehnică din calea schimburilor comerciale din interiorul UE: chiar și în absența unor cerințe legale, exportatorii tot trebuie să utilizeze metodele de comunicare de la nivel național (de exemplu, sistemele naționale de etichetare ecologică) care le sunt familiare consumatorilor interni pentru a nu fi dezavantajați față de producătorii locali.

3.4.        Lipsa de încredere a consumatorilor în mențiunile privind atributele ecologice

Unele sondaje indică dorința consumatorilor din UE de a cumpăra mai multe produse ecologice[18]. Aceleași sondaje indică însă că există o „diferență între valori și acțiune” și un „deficit de încredere”. De exemplu: în timp ce 75 % dintre cetățenii UE spun că sunt gata să cumpere produse ecologice, numai 17 % au făcut efectiv acest lucru în luna premergătoare sondajului. Motivele invocate pentru această diferență includ atât un deficit de încredere în informațiile de mediu furnizate de producători și distribuitori, cât și o disponibilitate limitată a produselor ecologice la prețuri accesibile. În plus, deseori performanța de mediu a produselor nu este comunicată într-un mod care să fie comparabil, limitând astfel capacitatea de a face alegeri în cunoștință de cauză.

Numărul mențiunilor privind atributele ecologice este în creștere, însă acestea devin, în același timp, din ce în ce mai superficiale și mai vagi din perspectiva termenilor utilizați[19]. Acest lucru contribuie la deteriorarea încrederii consumatorilor: 48 % dintre consumatori nu au încredere în informațiile privind performanțele de mediu comunicate pe produse[20]. Sentimentul general este din ce în ce mai mult acela că societățile concurează mai degrabă pe baza acestor mențiuni privind atributele ecologice decât pe baza performanței de mediu subiacente.

4.           Răspunsul Politic al UE

4.1.        Obiectivul acțiunii UE

Obiectivul general al acțiunii UE în acest domeniu este de a contribui la îmbunătățirea disponibilității unor informații clare, fiabile și comparabile privind performanțele de mediu ale produselor și organizațiilor pentru toate părțile interesate relevante, inclusiv pentru operatori de-a lungul întregului lanț de aprovizionare. În scopul de a atinge acest obiectiv, Comisia, pe baza a numeroși ani de muncă în colaborare cu părțile interesate și cu comunitatea științifică, oferă două metode de evaluare și evaluare comparativă a performanței de mediu. Aceste metode sunt solide (fundamentate științific), cuprinzătoare (prin faptul că includ întregul ciclu de viață al produselor sau al organizațiilor și o gamă de aspecte privind mediul) și vor sprijini, în cele din urmă, compararea performanțelor. Aceste metode au fost examinate și testate în colaborare cu industria în 2011/2012 și vor continua să fie testate și ameliorate, în special prin elaborarea unor reguli simplificate pentru grupuri specifice de produse și sectoare, și evaluate pentru a se stabili în ce măsură pot fi aplicate de întreprinderi, în special de IMM-uri, sau de către factorii de decizie.

Acțiunea UE vizează reducerea incertitudinii actuale din jurul noțiunilor de produs ecologic și organizație ecologică. Aceasta reprezintă un pas înainte către o piață internă mai integrată, în cadrul căreia produsele și organizațiile cu adevărat ecologice sunt recunoscute de consumatori. Se anticipează că o mai bună pătrundere pe piață a produselor ecologice va contribui la redresarea economică și va consolida și mai mult avantajul competitiv al societăților din UE în domeniul ecoinovării[21].

Două elemente vor permite astfel transpunerea în practică a conceptului generic de produs ecologic ca fiind produsul cu un impact redus asupra mediului pe parcursul ciclului de viață în comparație cu un produs alternativ: 1) metoda de măsurare a efectelor asupra mediului pe durata ciclului de viață; și 2) reguli specifice categoriilor de produse care vor furniza punctul de referință necesar pentru definirea unui produs cu adevărat ecologic. Aceeași abordare va fi, de asemenea, pusă în aplicare pentru organizații.

4.2.        Lucrări metodologice pentru măsurarea impactului asupra mediului al produselor și al organizațiilor

De mai mulți ani, Comisia, împreună cu o serie de părți interesate, lucrează în acest domeniu: în 2003, Comunicarea privind politica integrată a produselor (PIP)[22] a introdus conceptul de abordare axată pe ciclul de viață în elaborarea politicilor UE. Aceasta a fost urmată în 2008 de Planul de acțiune privind consumul și producția durabile și politica industrială durabilă[23], care a condus, în 2010, la publicarea Manualului privind sistemul internațional de referință pentru datele referitoare la ciclul de viață [International Reference Life Cycle Data System (ILCD) Handbook][24], care a oferit orientări tehnice pentru studii detaliate privind evaluarea ciclului de viață și baza tehnică pentru obținerea de criterii, ghiduri și instrumente simplificate specifice pe categorie de produse.

În 2010, Consiliul Uniunii Europene a invitat Comisia să elaboreze o metodologie armonizată pentru calcularea amprentei de mediu a produselor[25]. De atunci, Comisia lucrează pe baza abordărilor existente bazate pe evaluarea ciclului de viață și a standardelor internaționale[26], introducând noi specificații metodologice necesare pentru a obține rezultate mai coerente, mai comparabile și mai exacte. Aceste lucrări, susținute de un proces de consultare, precum și de un exercițiu experimental realizat în colaborare cu industria[27], au dus la elaborarea metodelor privind amprenta de mediu a produsului (PEF) și amprenta de mediu a organizațiilor (OEF)[28].

Aceste două metode introduc mai multe îmbunătățiri importante în comparație cu alte metode existente, printre altele:

· o identificare clară a categoriilor posibile de efecte asupra mediului[29] care trebuie studiate în scopul de a realiza o evaluare cuprinzătoare a ciclului de viață;

· cerința de cuantificare a calității datelor;

· stabilirea unor cerințe minime referitoare la calitatea datelor;

· instrucțiuni tehnice mai clare pentru abordarea unor aspecte cruciale ale unui studiu privind evaluarea ciclului de viață (precum alocarea, reciclarea[30]).

Pentru efectuarea unor comparații, metodele PEF și OEF necesită elaborarea unor reguli categoriale pentru amprenta de mediu a produselor (PEFCR) și a unor reguli sectoriale pentru amprenta de mediu a organizațiilor (OEFSR)[31]. Acestea vor adapta dispozițiile generale ale metodelor PEF și OEF la regulile specifice unei categorii de produse sau unui sector care vor permite axarea asupra celor mai relevante trei sau patru efecte asupra mediului din rândul celor 14 indicatori principali ai impactului asupra mediului și asupra celor mai relevante procese sau etape ale ciclului de viață pentru o anumită categorie de produse sau pentru un anumit sector. În acest fel, rezultatele evaluărilor separate vor fi comparabile în cadrul unei anumite categorii de produse sau al unui sector, indiferent de autorul acestor evaluări.

De exemplu, în cazul elaborării de PEFCR pentru detergenți, regulile categoriale vor defini un „produs model” care este considerat reprezentativ pentru categoria de produse a detergenților pe piața UE și vor calcula performanța de mediu pe durata ciclului de viață a modelului. Performanțele de mediu ale acestui produs reprezentativ devin valoarea de referință (care va trebui, atunci, să fie în permanență adaptată și revizuită în conformitate cu progresele tehnologice) cu care vor fi comparate performanțele altor detergenți comercializați pe piață. Aceste performanțe sunt comunicate consumatorului care poate așadar să compare cu ușurință produsele alternative în momentul în care cumpără.

În viitor, aceste evoluții esențiale ar trebui să permită aplicarea pe piață și în politici a metodelor privind amprenta de mediu ca un instrument fiabil pentru diferențierea produselor sau a organizațiilor la un cost redus.

Comisia sprijină, de asemenea, activități specifice care vizează dezvoltarea de metode specifice sectorului și categoriei de produse[32]. Comisia va continua să lucreze la compatibilitea între aceste metode și să o promoveze, după caz.

4.3.        Pachetul actual de propuneri ca primă fază a unei noi politici de dezvoltare

Prezenta comunicare va furniza orientări pentru activitățile Comisiei în următorii trei ani.

Comisia, în consultare cu părțile interesate, va integra treptat metodele, în mod corespunzător, în sistemul său de management de mediu și audit (EMAS), în achizițiile publice ecologice (GPP) și în eticheta ecologică a UE[33].

4.3.1.     Recomandarea Comisiei

Împreună cu prezenta comunicare, Comisia adoptă o recomandare privind utilizarea metodelor PEF și OEF pentru măsurarea și comunicarea performanțelor de mediu ale produselor și ale organizațiilor. Comisia invită statele membre și părțile interesate să utilizeze metodele PEF și OEF în cadrul politicilor și inițiativelor voluntare relevante care implică măsurarea și comunicarea performanței de mediu a produselor și organizațiilor pe durata ciclului lor de viață. Metodele sunt parte integrantă a recomandării.

4.3.2.     Faza pilot: testarea implementării metodelor privind amprenta de mediu

Comisia va organiza o testare cu durata de trei ani la care să participe părți interesate voluntare. Obiectivele acestei faze pilot sunt:

· instaurarea și validarea procesului de elaborare de PEFCR și OEFSR, inclusiv elaborarea unor valori de referință[34] pentru fiecare dintre acestea. În cazul în care regulile categoriale sau sectoriale privind produsele există deja și sunt utilizate de către părțile interesate, Comisia le va utiliza ca bază pentru elaborarea de PEFCR și OEFSR;

· facilitarea aplicării metodelor privind amprenta de mediu, în special pentru IMM-uri, prin testarea unor modalități inovatoare de gestionare a procesului și prin elaborarea de instrumente;

· testarea unor sisteme de conformitate și verificare diferite pentru PEF și OEF, inclusiv verificarea ex-ante (adică evaluarea conformității) și verificarea ex-post (adică supravegherea pieței), în vederea instituirii și validării unor sisteme de conformitate și verificare proporționale, eficace și eficiente;

· testarea, în colaborare cu părțile interesate, a diferite abordări de comunicare între consumatori și întreprinderi, pe de o parte, și între întreprinderi, pe de altă parte.

Comisia va lansa un apel la voluntari în 2013, invitând părțile interesate (inclusiv din țările terțe) să participe la procesul de elaborare de PEFCR și OEFSR sau să îl conducă. Selectarea categoriilor de produse și a sectoarelor care vor participa la proiectul-pilot va fi bazată pe considerente precum amploarea efectelor asupra mediului; dorința părților interesate de a conduce procesul sau de a participa la el, necesitatea de a se asigura că diverse produse (inclusiv produse complexe) și sectoare (cu un lanț de aprovizionare dinamic) sunt incluse; disponibilitatea lucrărilor existente[35]; și disponibilitatea informațiilor în ceea ce privește datele referitoare la ciclul de viață. Succesul acestei faze pilot va fi evaluat pe baza diversității și a reprezentativității produselor și sectoare selectate, precum și a numărului și relevanței părțile interesate implicate, inclusiv reprezentarea corespunzătoare a IMM-urilor și a ONG-urilor, și, de asemenea, având în vedere costurile, beneficiile și durata implicate în punerea în aplicare a metodelor. Comisia va raporta periodic progresele înregistrate statelor membre și altor părți interesate, folosindu-se de reuniunile periodice pe tema PIP (politica integrată a produselor)/SCP(consumul și producția durabile)[36].

Comisia este dispusă să evalueze sabordări alternative ale PEF și OEF în măsură să realizeze obiective comparabile cu cele enumerate mai sus. În acest scop, Comisia intenționează să supună rezultatele finale ale fazei pilot unui proces independent de analiză inter pares care să evalueze aceste rezultate în raport cu metode alternative posibile propuse de părțile interesate. În scopul de a fi eligibile pentru respectiva analiză comparativă inter pares, metodele alternative de evaluare trebuie să fi fost testate de părțile interesate care le propun în condiții de testare similare. Această analiză paritară independentă va ajuta Comisia să selecteze opțiunea cea mai promițătoare și mai fezabilă pentru realizarea obiectivelor politice identificate în prezenta comunicare.

4.3.3.     „Mențiunile privind atributele ecologice” și îmbunătățirea orientărilor referitoare la Directiva privind practicile comerciale neloiale

Nu există o legislație UE care să armonizeze în mod specific toate mențiunile privind atributele ecologice și comercializarea. UE a reglementat utilizarea mențiunilor fie prin cerințe în legislația specifică de reglementare a diferitelor tipuri de performanțe ale produselor (cum ar fi, de exemplu, regulamentul privind programul Energy Star[37]); fie prin stabilirea unor reguli generale de prevenire a mențiunilor înșelătoare, lăsând autorităților naționale sarcina de le a interpreta și aplica de la caz la caz[38], astfel cum este prevăzut de Directiva privind practicile comerciale neloiale (UCPD)[39].

În contextul punerii în aplicare a UCPD, în 2009, Comisia a elaborat orientări specifice pentru a promova utilizarea în practicile comerciale și publicitare a unor mențiuni clare, exacte și relevante privind atributele ecologice. Comisia intenționează să furnizeze orientări suplimentare în acest sens, în scopul de a asigura o punere în aplicare adecvată și uniformă în statele membre. În acest sens, în contextul punerii în aplicare a agendei pentru protecția consumatorilor[40], Comisia a demarat deja un dialog cu părțile interesate relevante pentru a identifica provocările și cele mai bune practici, precum și pentru a cădea de acord asupra principalelor recomandări pentru acțiunile viitoare[41].

4.3.4.     Comunicarea performanței de mediu a produselor și a organizațiilor

Comunicarea necorespunzătoare poate crea confuzie în rândul destinatarilor sau îi poate induce în eroare, poate obstrucționa procesul de luare a deciziilor și poate submina încrederea în mențiunile referitoare la mediu. Din acest motiv și pe baza experienței dialogului multilateral cu părțile interesate, Comisia recomandă o serie de principii care trebuie aplicate pentru comunicarea performanței de mediu a produselor și a organizațiilor.

(1) Transparența. Operatorii economici trebuie să facă publice informații privind nu numai performanța de mediu a produselor și a organizațiilor în cauză, ci și modul în care au fost generate informațiile, și anume privind procedura de evaluare, metoda, sursa datelor, criteriile etc.

(2) Disponibilitatea și accesibilitatea. Operatorii economici trebuie să afișeze informațiile despre performanța de mediu a produsului în ceea ce privește cele mai relevante efecte asupra mediului într-un format simplu și ușor de înțeles. Informațiile esențiale trebuie să fie completate prin punerea la dispoziție spre consultare a unor informații detaliate prin canale suplimentare, cum ar fi site-urile internet, aplicațiile pentru telefoanele inteligente etc.

(3) Fiabilitatea. Informațiile comunicate trebuie să fie exacte și verificabile din punct de vedere științific pentru a asigura încrederea utilizatorilor în mențiunea privind atributele ecologice.

(4) Exhaustivitatea. Operatorii economici ar trebui să furnizeze informații privind toate categoriile de efecte asupra mediului care sunt relevante pentru produsul și organizația în cauză într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor.

(5) Comparabilitatea. Operatorii economici ar trebui să facă alegeri metodologice coerente pentru a garanta comparabilitatea informațiilor privind performanța de mediu referitoare la o anumită categorie de produse sau sector de-a lungul timpului. Ori de câte ori este posibil, ei trebuie să folosească metode care să permită compararea performanței de mediu a unor produse care aparțin aceleiași categorii de produse și a unor organizații care funcționează în același sector.

(6) Claritatea. Operatorii economici trebuie să prezinte informațiile într-o manieră care să fie clară, precisă și complet inteligibilă pentru utilizatori. Conținutul informațiilor trebuie să fie, de asemenea, clar: sfera și complexitatea acestora trebuie să fie adaptate la publicul țintă, la caracteristicile produsului și la scopul comunicării.

Utilizarea abordărilor, a standardelor și a metodelor existente și comune, precum PEF și OEF, ar contribui foarte mult la asigurarea faptului că aceste principii sunt respectate.

4.4.        A doua fază: evaluarea și strategia viitoare

După faza-pilot, Comisia va evalua progresul înregistrat înainte de a decide calea de urmat („a doua fază”). Ca parte din acest proces, Comisia va analiza dacă metodele, valorile de referință privind performanța produselor și a sectoarelor, precum și stimulentele sunt încununate de succes astfel încât să poată fi aplicate instrumentelor de politică. În mod deosebit, Comisia va evalua dacă acestea pot fi integrate ulterior într-o gamă mai largă de instrumente deja existente sau noi, vizând îmbunătățirea performanței de mediu a produselor pe piața UE, având în vedere utilizarea eventualelor instrumente adecvate, inclusiv a standardelor europene. Pe baza rezultatelor acestei evaluări, Comisia va elabora propuneri adecvate, astfel cum se indică în propunerea Comisiei pentru un nou Program de acțiune pentru mediu al UE până în 2020[42].

5.           Contextul global și cooperarea internațională

La nivel mondial, se înregistrează progrese rapide în domeniul măsurării și al comunicării performanței de mediu, în mod asemănător cu ceea ce se petrece la nivelul statelor membre. De exemplu, Elveția intenționează să prezinte în 2013 un act legislativ prin care introduce o evaluare a ciclului de viață al produselor bazată pe criterii multiple și comunicarea acesteia către consumatori. Japonia, Coreea de Sud, Australia și Canada folosesc, de asemenea, abordări bazate pe evaluarea ciclului de viață în procesul de elaborare a politicilor. Agenția pentru Protecția Mediului a Statelor Unite conduce activitatea de elaborare a unui document de orientare cu privire la modul de elaborare a regulilor privind categoriile de produse. The Sustainability Consortium este una dintre inițiativele private de cea mai mare amploare legate de stabilirea și comunicarea amprentei de mediu a produselor; noi inițiative, cum ar fi Consiliul pentru durabilitatea standardelor de contabilitate sunt, de asemenea, în curs de apariție.

Aceste eforturi actuale sunt pozitive, dar există temerea că majoritatea acestor inițiative se desfășoară relativ izolat, în timp ce lanțurile de aprovizionare din ce în ce mai globalizate și complexe ar necesita o abordare mai coordonată care, de exemplu, ar putea face ca instrumentele și platformele existente să devină mai interschimbabile și mai interoperabile. Poate fi de așteptat să aibă loc unele evoluții metodologice la nivel internațional. Ar fi însă nevoie de acțiuni mai bine direcționate și mai ambițioase, precum și de instaurarea unui consens mai larg.

UE intenționează să coopereze în mod activ cu principalii parteneri comerciali pentru a încuraja o abordare mai coordonată a evoluțiilor metodologice la nivel internațional, prin intermediul unui proces de consultare deschis și transparent, accesibil tuturor părților interesate, printre altele în contextul cadrului pe zece ani al programelor privind consumul și producția durabile, adoptat în cadrul Summitului de la Rio+20. Progresele vor fi raportate statelor membre și altor părți interesate în cadrul întâlnirilor periodice pe tema PIP/SCP.

UE acordă, de asemenea, sprijin financiar UNEP pentru activitățile sale de consolidare a capacităților în țările în curs de dezvoltare și în economiile emergente în ceea ce privește aspecte precum amprenta de mediu, metodele de evaluare a ciclului de viață și colectarea datelor.

Aplicarea progresivă a metodelor PEF și OEF în întreaga UE va genera beneficii și pentru întreprinderi din afara UE, deoarece va furniza două referințe unice pentru societățile care doresc să intre pe piața UE mai degrabă decât actualul mozaic de sisteme aplicate la nivel național. S-ar reduce astfel costurile administrative pentru exportatori și ar crește mai mult oferta de produse ecologice pe piața unică.

[1]               COM(2011) 571 final.

[2]                      A 10-Year Framework of Programmes on sustainable consumption and production patterns (Un cadru pe 10 ani pentru programele privind modelele de consum și de producție durabile). A/CONF.216/5.

[3]                      Raportul Grupului la nivel înalt pentru durabilitatea globală al Secretarului General al ONU, „Resilient People, Resilient Planet: A future worth choosing” (Oameni rezilienți, planetă rezilientă: Un viitor care merită ales), 2012.

[4]               A se vedea, de exemplu, raportul secretariatului Convenției privind diversitatea biologică, publicat în 2006, intitulat „Perspectivele mondiale privind biodiversitatea 2” și http://unfccc.int/essential_background/items/6031.php

[5]               Perspective privind mediul până în 2050 (OCDE 2012).

[6]               Departamentul pentru afaceri, inovații și competențe (2012): bunuri și servicii ecologice cu emisii reduse de carbon.

[7]               Eticheta ecologică (2009): cercetarea privind achizițiile ecologice.

[8]               În 2012, numărul estimat de persoane active în mod specific în industriile ecologice în întreaga UE se preconizează că va fi de 3,4 milioane, ceea ce reprezintă o creștere de la 2,7 milioane în 2008, demonstrând faptul că, până și în contextul economic actual, există potențial de creștere a locurilor de muncă ecologice. A se vedea „Analiza anuală a creșterii 2013”, COM(2012) 750 final, http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/ags2013_en.pdf.

[9]               Directiva 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse al produselor cu impact energetic, JO L 153, 18.6.2010, p. 1-12.

[10]             Numeroase studii au arătat că produsele cu o mai bună performanță de mediu au o cotă de piață relativ mică, de până la 5 % pentru unele categorii de produse în anumite state membre. Pentru mai multe detalii, a se vedea raportul de evaluare a impactului.

[11]             A se vedea raportul de evaluare a impactului.

[12]             Document de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Exploatarea potențialului de ocupare a forței de muncă al creșterii ecologice”, SWD (2012) 92 final, care însoțește comunicarea „Către o redresare generatoare de locuri de muncă”.

[13]             Danemarca, Suedia și Finlanda sunt printre țările cel mai bine situate la nivel mondial în ceea ce privește tehnologiile ecologice, dar acest lucru este valabil și pentru concurenți importanți precum Statele Unite ale Americii. China și India se situează deja pe locuri mai favorabile decât Țările de Jos, Austria, Belgia, Franța și Spania. A se vedea raportul Global Cleantech Innovation Index 2012, CleanTech Group și WWF

[14]                    Metodele de măsurare a performanței de mediu a produselor și a organizațiilor pot fi grupate în două categorii principale: 1) măsurarea performanței de mediu prin efectele directe (de exemplu, impactul atribuibil direct produsului/organizației, cum ar fi deșeurile periculoase rezultate din activitatea de producție). În cadrul acestor metode, unele privesc un singur impact asupra mediului (de exemplu, domeniul de aplicare 1 din Protocolul privind GES, care se referă la gazele cu efect de seră), în timp ce altele vizează mai multe efecte asupra mediului (de exemplu, indicatorii cheie de performanță ai EMAS); 2) măsurarea performanței de mediu prin efecte directe și indirecte (de exemplu, incluzând efectele din alte etape ale ciclului de viață, precum extracția, logistica, utilizarea, scoaterea din uz – evaluarea ciclului de viață). Dintre aceste metode, unele vizează un singur impact asupra mediului (de exemplu, din nou, domeniul de aplicare 1 din Protocolul privind GES), în timp ce altele privesc mai multe efecte asupra mediului (de exemplu, eticheta ecologică a UE).

[15]             Evaluarea ciclului de viață (ECV) este un instrument metodologic consacrat care aplică abordarea axată pe ciclul de viață în mod cantitativ unei analize de mediu a unor activități legate de procese sau produse. O caracteristică principală a evaluării ciclului de viață este concentrarea globală asupra produselor sau a proceselor și a funcțiilor acestora, ținând seama de activitățile din amonte și din aval. Prin urmare, de exemplu, evaluarea ciclului de viață al unui produs include toate procesele de producție și serviciile asociate produsului pe toată durata ciclului său de viață, începând de la extracția de materii prime, trecând prin producția de materiale utilizate la fabricarea produsului, prin utilizarea produsului și ajungând la reciclarea acestuia și/sau la eliminarea finală a unora dintre elementele sale constitutive. Un astfel de ciclu de viață complet este denumit adeseori și „din leagăn până la mormânt”.

[16]             A se vedea http://ec.europa.eu/environment/consultations/sustainable.htm

[17]             Germania, Suedia, Norvegia, Japonia, Coreea de Sud și Taiwan.

[18]                    Eurobarometrul special 295: „Atitudinile cetățenilor europeni față de mediu, 2008, p. 27; Eurobarometrul intitulat Europeans’ attitudes towards the issue of sustainable consumption and production (Atitudinile cetățenilor europeni față de problema consumului și a producției durabile), 2009.

[19]             OCDE (2011); Mențiunile privind atributele ecologice - constatări și concluzii ale Comitetului OCDE pentru politica de protecție a consumatorilor. - DEFRA (2010); Evaluarea mențiunilor privind atributele ecologice de pe ambalajul produsului.

[20]                    Sondajul Flash Eurobarometru 256 privind atitudinea europenilor față de consumul și producția durabile, 2009. De asemenea, sondajul Flash Eurobarometru 332 din 2012, p. 11 a arătat că aproape o treime din consumatorii UE s-au confruntat cu informații înșelătoare despre efectele unui produs asupra mediului. Pentru o analiză mai detaliată, a se vedea raportul de evaluare a impactului.

[21]             Pentru o analiză mai detaliată a acestei relații, vă rugăm să consultați raportul de evaluare a impactului.

[22]             Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European - Politica integrată a produselor – Dezvoltarea unei abordări ecologice axate pe ciclul de viață. COM/2003/0302 final.

[23]             Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor cu privire la Planul de acțiune privind consumul și producția durabile și politica industrială durabilă. COM/2008/0397 final.

[24]             http://lct.jrc.ec.europa.eu/pdf-directory/ILCD-Handbook-General-guide-for-LCA-DETAIL-online-12March2010.pdf

[25]             A se vedea Concluziile Consiliului din 20 decembrie 2010 prin care Comisia este invitată „să elaboreze o metodă comună privind evaluarea cantitativă a impactului asupra mediului al produselor pe tot parcursul ciclului lor de viață”.

[26]                    Metodele de analiză a amprentei de mediu existente pentru produse și organizații: recomandări, motivații și aliniere, JRC, 2011http://ec.europa.eu/environment/eussd/pdf/Deliverable.pdf

[27]             Experimentul a fost realizat în perioada 2011-2012. Metodologiile au fost testate pentru 10 produse (agricultură, comerț cu amănuntul, construcții, produse chimice, TIC, produse alimentare, industria prelucrătoare - încălțăminte, televizoare, hârtie) și pentru 10 organizații (comerț cu amănuntul, produse alimentare, producție de energie, aprovizionare cu apă, hrană pentru animale, sectorul public, TIC, minerit, produse chimice și fabricarea hârtiei). Pentru detalii, a se vedea anexa 9 la raportul de evaluare a impactului.

[28]             Proiectul final de metode și detalii cu privire la procesul de dezvoltare a PEF și OEF: http://ec.europa.eu/environment/eussd/product_footprint.htm

[29]             Schimbări climatice, epuizarea stratului de ozon; toxicitate pentru om – efecte cancerigene; toxicitate pentru om – efecte necancerigene; particule/substanțe anorganice care afectează căile respiratorii; radiații ionizante; formarea fotochimică a ozonului; acidificarea; eutrofizarea – terestră; eutrofizarea – acvatică; ecotoxicitate – apă dulce; exploatarea terenurilor, epuizarea resurselor – apă; epuizarea resurselor – minerale și combustibili fosili.

[30]             A se vedea raportul de evaluare a impactului pentru o explicație detaliată a elementelor tehnice ale PEF și OEF.

[31]             PEFCR sunt un set de reguli care completează orientările metodologice generale pentru studiile PEF, oferind specificații suplimentare la nivelul unei anumite categorii de produse. OEFSR sunt un set de reguli care completează orientările metodologice generale pentru studiile OEF, oferind specificații suplimentare la nivel sectorial.

[32]             Metoda amprentei de carbon a TIC metodă elaborată în documentul COM (2010)245 final, intitulat „O agendă digitală pentru Europa”, protocolul Envifood elaborat în cadrul Mesei rotunde privind consumul și producția durabile; lucrările de standardizare legate de „durabilitatea lucrărilor de construcții” în cadrul Comitetului tehnic al CEN 350.

[33]                    De exemplu, folosirea studiilor referitoare la PEF ca un mijloc de a identifica efectele relevante asupra mediului pentru elaborarea criteriilor aplicabile etichetei ecologice sau achizițiilor publice ecologice; utilizarea OEFSR în Documente sectoriale EMAS de referință.

[34]                    Stabilirea unei valori de referință implică identificarea modelului mediu disponibil pe piață și definirea claselor de performanță de mediu pe baza acestei analize.

[35]             De exemplu, regulile privind categoriile de produse, elaborate în cadrul fazei experimentale a Grenelle II în Franța sau elaborate de alte sisteme internaționale precum EPD suedez ori Eticheta ecologică japoneză sau Documentele sectoriale EMAS de referință.

[36]             http://ec.europa.eu/environment/ipp/ipp_wg.htm

[37]             Regulamentul (CE) nr. 106/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind un program comunitar de etichetare referitoare la eficiența energetică a echipamentelor de birou.

[38]             SEC(2009) 1666 – Capitolul 2.5 Mențiunile înșelătoare privind atributele ecologice din Orientările privind implementarea/aplicarea Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale.

[39]             Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori („Directiva privind practicile comerciale neloiale”), JO L 149, 11.6.2005, p. 22.

[40]             O agendă a consumatorului european - stimularea încrederii și a creșterii economice, COM (2012) 225 final.

[41]             Dialogul multilateral pe tema mențiunilor privind atributele ecologice (MDEC), prezidat de DG SANCO, DG JUST și DG ENV. Un raport cuprinzând principalele constatări și concluzii ale MDEC a fost prezentat la 18 martie în cadrul Summitului european dedicat consumatorilor 2013, http://www.european-consumer-summit.eu.

[42]             COM (2012) 710 final.