This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52011DC0898
COMMUNICATION FROM THE COMMISSION TO THE EUROPEAN PARLIAMENT AND THE COUNCIL A European vision for Passengers: Communication on Passenger Rights in all transport modes
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU O viziune europeană asupra pasagerilor: Comunicare privind drepturile pasagerilor pentru toate tipurile de transport
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU O viziune europeană asupra pasagerilor: Comunicare privind drepturile pasagerilor pentru toate tipurile de transport
/* COM/2011/0898 final */
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU O viziune europeană asupra pasagerilor: Comunicare privind drepturile pasagerilor pentru toate tipurile de transport /* COM/2011/0898 final */
I. Introducere Acum zece ani, în Cartea albă[1]
din 2001, Comisia și-a stabilit obiectivul de a introduce măsuri de
protecție a pasagerilor pentru toate modurile de transport. În prezent, acest
obiectiv este realizat. În urma adoptării, în 2011, a drepturilor
pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul, UE
dispune în prezent de un set integrat de norme de bază cuprinzătoare
privind drepturile pasagerilor pentru toate tipurile de transport: aerian,
feroviar, maritim și rutier[2]. Normele UE privind drepturile
pasagerilor prevăd o protecție minimă pentru cetățeni,
facilitând astfel mobilitatea și integrarea socială. Acestea contribuie
la crearea de condiții de concurență egale pentru operatorii de
transport, la nivel intramodal și intermodal. În pofida succesului acțiunilor
întreprinse până în prezent, o serie de aspecte esențiale rămân
deschise. Încă nu este complet și corect pus în aplicare întregul
spectru de drepturi. Pasagerii nu își cunosc încă drepturile sau pur și
simplu renunță la acestea din frustrare, deoarece este costisitor și
dificil să lupte pentru ele. Autoritățile naționale
aplică în continuare legislația în moduri diferite, ceea ce îi
deconcertează atât pe pasageri, cât și pe transportatori și creează
denaturări ale pieței. În Cartea albă privind politica în
domeniul transporturilor[3] din 2011, Comisia – menținând
utilizatorii și mobilitatea acestora în centrul politicii în domeniul
transporturilor – a insistat, prin urmare, asupra necesității de a
consolida punerea în aplicare a normelor existente, cu ameliorarea acestora dacă
este necesar. Prezenta comunicare reprezintă un prim pas către
consolidarea acțiunilor existente. În paralel, Comisia lansează, de
asemenea, o consultare publică referitoare la o posibilă revizuire a regulamentului
privind drepturile pasagerilor curselor aeriene. Cartea albă susține promovarea unei extinderi
competitive și durabile a transportului public de pasageri pe baza optimizării
intermodalității și a integrării pieței . În acest
context dinamic, liberalizarea trebuie să fie însoțită de
calitatea serviciilor. Pasagerii se pot aștepta la un serviciu de
transport care garantează nediscriminarea, asistență în cazul perturbării
călătoriei, transparența condițiilor de
călătorie, un tratament demn și respectarea integrală a
termenilor contractuali. Pentru a încuraja cetățenii să
treacă masiv de la transportul privat la cel public și să
aleagă o călătorie multimodală ca o alternativă
facilă și fiabilă, este necesară o legislație UE
privind drepturile pasagerilor care să asigure condiții uniforme de
acces pentru pasageri și un nivel de bază al calității
serviciilor. Pasagerii au nevoie de certitudinea că o călătorie
nu este un eveniment nesigur sau stresant. Prezenta comunicare – care se bazează pe o
experiență în aplicarea legislației de ordinul anilor și pe
interpretările date de Curtea de Justiție – vizează sprijinirea:
–
operatorilor de transport, în vederea unei aplicări mai coerente și mai eficiente a
legislației UE; –
autorităților naționale, în vederea unei aplicări armonizate a protecției
pasagerilor în cadrul tuturor modurilor de transport; –
pasagerilor, pentru a
înțelege mai bine la ce se pot (sau nu) aștepta în mod legitim în
ceea ce privește standardele minime de calitate a serviciilor atunci când
călătoresc. În acest sens, comunicarea sintetizează într-o
manieră simplă drepturile și principiile aplicabile tuturor
modurilor de transport . De asemenea, aceasta identifică anumite domenii
în care se poate atinge o mai mare convergență a legislației
actuale și lacune care pot fi eliminate, pentru a pregăti terenul
pentru o aplicare consecventă a legislației, fără a aduce
atingere oricărei evaluării și interpretări viitoare a
regulamentelor privind drepturile pasagerilor, în special cele privind
transportul maritim și rutier, care nu sunt încă în vigoare. Drepturi suplimentare pentru pasageri decurg
din Carta drepturilor fundamentale, normele UE privind drepturile
consumatorilor, Directiva 90/314/CEE privind pachetele de servicii pentru
călătorii, vacanțe și circuite, dispozițiile legislației
contractuale naționale și/sau convențiile internaționale
astfel cum sunt transpuse în legislația UE. Prezenta comunicare face parte din acțiunea
Comisiei în vederea înlăturării obstacolelor care îi împiedică
pe cetățeni să își exercite în mod eficient drepturile în
temeiul legislației UE, acțiune lansată prin Raportul pentru 2010
privind cetățenia Uniunii[4]. De asemenea, prezenta comunicare
reprezintă una dintre măsurile prevăzute în comunicările
referitoare la actul privind piața unică[5].
II. Revizuirea legislației UE privind
drepturile pasagerilor Regulamentele privind transportul aerian și
feroviar sunt deja în vigoare. Regulamentele privind transportul maritim și
rutier se vor aplica din decembrie 2012, respectiv martie 2013, evaluându-se
ulterior funcționarea în practică a acestora. În vederea
garantării unui tratament corect și respectuos al pasagerilor, legiuitorul
a urmărit două obiective. În primul rând, acesta a vizat introducerea
unui set comun de drepturi garantate prin lege pentru pasageri în cadrul celor
patru moduri de transport. Cel de-al doilea obiectiv a fost acela de a permite
distincțiile necesare datorate caracteristicilor specifice ale
fiecărui mod și ale piețelor acestora, în funcție de sector
(dimensiunea societății, venituri sau numărul și frecvența
rutelor) și de pasageri (durata, prețul și condițiile
călătoriei), în vederea asigurării proporționalității.
Drepturile pasagerilor se bazează pe trei
elemente-cheie: nediscriminarea; informarea precisă, în timp util și
accesibilă; asistența imediată și proporțională.
Următoarele zece drepturi care decurg din aceste principii constituie esența
drepturilor UE privind pasagerii: (1)
dreptul la nediscriminare în ceea ce privește
accesul la transport (2)
dreptul la mobilitate: accesibilitatea și
asistența fără costuri suplimentare pentru pasagerii cu handicap
și pasagerii cu mobilitate redusă (PRM) (3)
dreptul la informare înainte de achiziționarea
biletului și în diferite etape ale călătoriei, în special în
cazul perturbărilor (4)
dreptul de a renunța la călătorie
(rambursarea costului integral al biletului) atunci când călătoria nu
se desfășoară conform programului (5)
dreptul la îndeplinirea contractului de transport
în caz de perturbare (redirecționare sau o nouă rezervare) (6)
dreptul de a beneficia de asistență în
cazul întârzierilor prelungite la plecare sau la punctele de legătură (7)
dreptul la despăgubiri în anumite circumstanțe (8)
dreptul la responsabilizarea operatorului de
transport față de pasageri și bagajele acestora (9)
dreptul la un sistem rapid și accesibil de
tratare a reclamațiilor (10)
dreptul la aplicarea integrală și
eficientă a legislației UE. Aceste drepturi sunt ilustrate în continuare și
sintetizate într-o listă anexată de drepturi ale pasagerilor, ca un
prim pas în procesul de transformare a politicii UE privind transportul de
pasageri de la o abordare pur modală la o viziune intermodală.
1.
Dreptul la nediscriminare în ceea ce privește accesul la
transport
1.1.
Pe criterii de cetățenie
Articolul 18 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene (TFUE) interzice discriminarea pe motive de cetățenie.
Această dispoziție se aplică tuturor mijloacelor de transport
și se reflectă în regulamentele privind transportul aerian, rutier și
maritim, care oferă pasagerilor o protecție explicită împotriva
discriminării directe sau indirecte pe criterii de cetățenie. Mai specific, Regulamentul (CE) nr. 1008/2008
prevede că accesul la tarifele pentru serviciile
aeriene se acordă fără discriminare pe criterii de cetățenie
sau loc de reședință al clientului sau al agentului de turism. Regulamentul
privind transportul cu autobuzul și autocarul și cel privind transportul
maritim acorda o protecție similară. Aceasta pune capăt unei
practici conform căreia rezidenții dintr-un stat membru nu pot
să facă o rezervare pe site-ul internet al aceluiași operator de
transport într-o altă țară. De asemenea, aceasta înseamnă
că agenții de turism au acces la aceleași tarife, indiferent de
poziția lor geografică.
1.2.
Pe criterii de refuz la îmbarcare
Pentru a evita discriminarea în practică,
pasagerii care călătoresc cu avionul cărora li se refuză
îmbarcarea fără un motiv întemeiat pot întotdeauna alege între rambursare
și redirecționare (cât mai repede posibil, sau o nouă rezervare,
la un moment ulterior, convenabil pentru pasager), de a beneficia de îngrijirea
adecvată, precum și de a obține despăgubiri sau beneficiile
convenite cu transportatorul. Pasagerii transportați cu autobuzul și
autocarul pot avea dreptul la despăgubiri în caz de refuz la îmbarcare. În
cazul transportului maritim sau feroviar, practicile de refuz la îmbarcare, în
special din motive de suprarezervare, au fost până acum aproape
inexistente. De aceea, acest drept nu este prevăzut în cazul respectivelor
moduri de transport.
1.3.
Pe criterii de handicap și/sau mobilitate
redusă
Nu este permisă discriminarea pasagerilor
cu handicap sau a celor cu mobilitate redusă la rezervarea, achiziționarea
biletelor și îmbarcare. Excepțiile pot viza doar motive de siguranță
a transportului sau caracteristici fizice ale sistemului de transport din cauza
cărora transportul este fizic imposibil, nu și aspecte comerciale sau
privind confortul de orice natură. În toate sectoarele, în cazul în care se
exercită derogarea, pasagerii pot solicita o explicație scrisă,
care trebuie furnizată în termen de cinci zile de la solicitare și
trebuie făcute eforturi rezonabile pentru a propune o alternativă
acceptabilă pasagerului. Legislația privind transportul feroviar,
maritim și rutier prevede că rezervările și biletele sunt
puse la dispoziția pasagerilor cu handicap și a celor cu mobilitate
redusă fără costuri suplimentare (de exemplu, atunci când
rezervarea unui loc accesibil nu este posibilă pe internet, trebuie pus la
dispoziția pasagerilor un număr de telefon gratuit). În temeiul
legislației privind transportul aerian, se oferă asistență gratuită,
ceea ce interzice practicarea costurilor suplimentare pentru rezervare. Regulamentul privind transportul feroviar
prevede în mod explicit că o întreprindere nu poate solicita ca un pasager
cu handicap sau cu mobilitate redusă să fie însoțit de o
altă persoană. Dacă pasagerilor care călătoresc cu
autobuzul și autocarul sau cu nave maritime li se refuză îmbarcarea
pe motive de handicap, aceștia pot solicita să fie însoțiți
de către o altă persoană care să le ofere asistența
necesară pe durata călătoriei, însoțitorul fiind
transportat gratuit. Posibilitatea ca transportatorii să impună
necesitatea unui însoțitor în Regulamentul privind transportul aerian
trebuie aplicată în mod restrictiv, iar atunci când este necesar să
se solicite prezența unui însoțitor, operatorii trebuie să
faciliteze transportul acestuia gratuit sau la un preț redus.
2.
Dreptul la mobilitate: accesibilitatea și asistența
fără costuri suplimentare pentru pasagerii cu handicap și
pasagerii cu mobilitate redusă
Domeniul de aplicare și condițiile
în care se asigură asistență pentru pasagerii cu handicap
și cei cu mobilitate redusă fără costuri suplimentare
diferă în funcție de modurile de transport și depind de
specificitățile operaționale diferite ale fiecărui mod.
Formarea profesională adecvată a personalului care se ocupă de acești
pasageri este, de asemenea, esențială. Comisia va prezenta orientările privind
punerea în aplicare a dispozițiilor privind asistența pentru pasagerii
cu handicap și cei cu mobilitate redusă pentru transportul aerian în
temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2006 înainte de Jocurile Paralimpice din 2012. Posibilitatea pasagerilor cu handicap și
a celor cu mobilitate redusă de a trimite notificări sunt
esențiale pentru îmbunătățirea asistenței și
reducerea costurilor acesteia. Această precizare se aplică, de
asemenea, transportului intermodal (de exemplu, o singură notificare
prealabilă pentru un bilet combinat pentru tren de mare viteză și
zbor). Cu toate acestea, notificarea prealabilă nu este întotdeauna
facilă sau posibilă în practică – în special pe internet – și
este uneori costisitoare (apeluri taxate). Transportatorii sunt, așadar,
încurajați de Comisie să își actualizeze instrumentele de notificare
prealabilă pentru a le face mai eficiente și accesibile, de preferat
prin intermediul unor mijloace electronice ușor de utilizat. Accesul eficient la un serviciu presupune, de
asemenea, furnizarea de sisteme de informare și rezervare în formate
accesibile (de exemplu, lectori de ecran pentru persoanele cu deficiențe
de vedere), utilizând standarde tehnice de accesibilitate pentru vehicule și
infrastructură, inclusiv cabine telefonice și terminale. La nivelul
UE există standarde tehnice de accesibilitate (PRM TSI)[6]
pentru sistemul feroviar convențional și la cel de mare viteză.
Trenurile, gările și părțile relevante de
infrastructură care respectă PRM TSI vor fi interoperabile, oferind
astfel pasagerilor cu handicap și celor cu mobilitate redusă un acces
similar în cadrul întregii rețele transeuropene. În ceea ce privește transportul rutier,
Directiva 2001/85 privind omologarea de tip a autobuzelor și a autocarelor
conține specificații privind accesul pasagerilor cu mobilitate
redusă și al persoanelor cu handicap. În cazul transportului maritim,
Directiva 2009/45/CE[7] privind normele și
standardele de siguranță pentru navele de pasageri cuprinde
orientări pentru construcția și echipamentul navelor în vederea
facilitării accesului pe navă al pasagerilor cu mobilitate
redusă. Cu toate acestea, nu există standarde europene privind
accesul la transportul aerian sau cu privire la accesul portuar la transportul
maritim. Comisia intenționează să propună o directivă –
actul european privind accesibilitatea – cu scopul de a îmbunătăți
accesibilitatea bunurilor și a serviciilor pentru persoanele cu handicap.
Aceasta ar permite Comisiei să elaboreze un set de standarde generale
privind accesibilitatea infrastructurii și a serviciile de transport.
Acesta ar putea include aspecte precum vânzarea biletelor, informații în
timp real privind călătoriile și serviciile online.
3.
Dreptul la informare înainte de achiziționarea biletului sau în
diferite etape ale călătoriei, în special în cazul perturbărilor
Drepturile pasagerilor la informare se
referă la informații generale privind aspecte precum drepturile și
obligațiile pe durata călătoriei, accesibilitatea serviciilor
pentru pasagerii cu handicap și cei cu mobilitate redusă, standardele
de calitate și performanța transportatorului, precum și informații
specifice privind călătoria pe durata acesteia (înainte de achiziționarea
biletului, înaintea și în timpul călătoriei, precum și în
cazul perturbării acesteia). Aceste drepturi trebuie puse în aplicare cu
ajutorul celor mai recente tehnologii de comunicare, răspunzând în același
timp nevoilor pasagerilor cu handicap și ale celor cu mobilitate
redusă. Regulamentele privind transportul maritim și transportul cu
autobuzul și autocarul fac referire la noi mijloace electronice de
informare precum mesajele SMS. Noile tehnologii sunt încurajate pentru toate
modurile, de exemplu, folosirea aplicațiilor pentru telefoane inteligente
(smartphone), a site-urilor internet, precum și a tehnologiilor
media sociale. Informarea – în prezent o obligație care
revine doar operatorului – este furnizată, de asemenea, de către alți
actori prin intermediul site-urilor internet ale acestora, inclusiv în
aeroporturi, terminale portuare, gări și autogări. Este
necesară coordonarea mai eficientă și la timp între diferiții
actori implicați în lanțul de transport (transportator, gestionar de
infrastructură, vânzător de bilete, furnizori de servicii) pentru
evitarea informațiilor contradictorii (de exemplu situații în care site-ul
internet al aeroportului anunță „zbor întârziat”, în timp ce site-ul internet
al operatorului de transport aerian indică „zbor anulat”). De asemenea, trebuie puse la dispoziția
publicului informații adecvate cu privire la drepturile pasagerilor în
general , cum a fost cazul, de exemplu, cu campania specifică de informare
derulată de către Comisie în 2010.
3.1.
Informații generale cu privire la drepturile
pasagerilor și la standardele de calitate și performanța
operatorilor de transport
Rapoarte ale asociațiilor de consumatori și
ale Comisiei au evidențiat că publicarea examinării rezultatelor
operatorilor și a anchetelor privind satisfacția pasagerilor ar
permite utilizatorilor să realizeze comparații și să ia
decizii bine informate, ar încuraja concurența pe baza calității
serviciilor și ar facilita monitorizarea și aplicarea uniformă
de către organismele naționale responsabil cu asigurarea
aplicării. Regulamentul privind transportul feroviar
include obligația operatorilor de a raporta cu privire la modul de
aplicare a standardelor minime de calitate a serviciilor. În SUA, marii
operatori de transport aerian fac obiectul unui sistem uniform de rapoarte
colectate și publicate de către Departamentul Transporturilor din
Statele Unite, în special prin intermediul „rapoartelor consumatorilor de
servicii de transport aerian”[8] publicate lunar.
3.2.
Informații transparente și accesibile cu
privire la toate aspectele relevante ale contractului de transport înainte de
achiziționarea biletului
Legislația UE prevede furnizarea de
bilete pentru toate modurile de transport. Detaliile dispozițiilor legale
sunt variabile. Indiferent de format (inclusiv cel electronic), un bilet
conferă dreptul de transport și trebuie, prin urmare, să
cuprindă: toate caracteristicile indispensabile ale unui serviciu de
transport; prețul și cel puțin un rezumat al termenilor și
condițiilor, inclusiv clauzele care permit modificările unilaterale
ale contractului (de exemplu, cu privire la politica în caz de neprezentare sau
reprogramarea) sau care limitează serviciul (de exemplu, greutatea
maximă admisă a bagajului), precum și condițiile legale
privind accesul la călătorie al pasagerilor cu handicap și al
celor cu mobilitate redusă. Informațiile transparente cu privire la
prețul integral al biletului și la facilitățile incluse în
serviciu sunt esențiale pentru ca pasagerii să facă alegeri în
deplină cunoștință de cauză înainte de achiziționarea
biletelor, garantând în același timp operatorilor de transport libertatea
tarifelor. Deși pe piețele deschise este acceptabil ca unele servicii
secundare legate de serviciul de transport de pasageri (precum mesele sau
transportul bagajelor voluminoase) să fie oferite în afara tarifului de
bază, în prezent pasagerii sunt nesiguri cu privire la costurile și
caracteristicile incluse în tariful de bază și nu știu dacă
se pot aștepta în mod legitim ca aceste servicii să fie incluse în
serviciul de transport de bază, în ciuda normelor existente privind
transparența prețurilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1008/2008.
Această nesiguranță dă naștere la confuzie în rândul
pasagerilor și poate conduce la neîncredere față de furnizorii
de servicii de transport. De asemenea, aceasta poate genera denaturări ale
concurenței acolo unde legiuitorii naționali și factorii de
decizie pot adopta poziții diferite cu privire la catalogarea unei astfel
de noi practici drept abuzivă. Este necesară o viziune
armonizată și intermodală asupra conținutului serviciului
de transport de călători și asupra
elementelor prețului care trebuie incluse în tariful de bază pentru
toate modurile de transport. Deși normele de indicare a prețului
ar putea fi ajustate pentru diversele moduri de transport, o opțiune ar fi
aceea de definire a unui serviciu de transport al călătorilor de
bază, care să fie inclus în toate cazurile în tariful de bază,
indiferent de modul de transport. Acest tarif ar acoperi, de exemplu toate cheltuielile
de funcționare indispensabile transportului de călători (inclusiv
cele legate de obligațiile legale ale operatorului de transport precum
siguranța, securitatea și drepturile pasagerilor) și toate
aspectele esențiale pentru călătorie din perspectiva pasagerului
(precum furnizarea de bilete și de cărți de îmbarcare sau
transportul unui bagaj minim și al bunurilor personale). Se estimează că recenta
Directivă privind drepturile consumatorilor[9] va spori transparența pentru călători, în special în
ceea ce privește achiziționarea online a biletelor de transport.
Directiva interzice în mod explicit căsuțele bifate în prealabil de
pe site-urile internet, capcanele privind costurile pe internet, precum și
orice alte taxe suplimentare cu privire la care pasagerii nu sunt informați
în totalitate în prealabil. De asemenea, directiva interzice comercianților
să perceapă taxe pentru folosirea unor mijloace de plată (de
exemplu carte de credit) mai mari decât costul suportat de comerciant pentru
utilizarea respectivului mijloc. Comisia realizează un studiu referitor la
normele privind transparența prețurilor biletelor de avion în Uniunea
Europeană, cu scopul de a evalua măsura în care acestea îndeplinesc
scopul pentru care au fost concepute. Normele respective urmăresc să
furnizeze consumatorilor un preț mai transparent, inclusiv un preț
final identificabil și o comparație facilă cu alte oferte. Se
preconizează că studiul va fi publicat în 2012.
3.3.
Informarea în timpul călătoriei și
în caz de perturbare a acesteia
Pasagerii trebuie să fie informați
înaintea și în timpul călătoriei (de exemplu, cu privire la
modificările survenite în orar, timpul estimat de sosire la punctele de
legătură). Aceste informații trebuie furnizate cât mai curând
posibil pentru transportul feroviar și în decurs de cel mult 30 de minute
de la ora de plecare programată pentru transportul maritim și rutier.
În cazul transportului aerian nu există o astfel de dispoziție. Informațiile precise și furnizate la
timp le oferă pasagerilor mai mult timp pentru a-și adapta
călătoria noilor circumstanțe. De asemenea, acestea pot reduce
costurile asociate cu obligația de redirecționare și de asistență
prin sporirea numărului de pasageri care pot decide astfel să renunțe
la călătorie (optând pentru rambursare) sau să își amâne
călătoria (optând pentru o nouă rezervare), ameliorând astfel
încrederea pasagerilor și imaginea operatorului de transport. Pe
lângă informațiile privind circumstanțele perturbării călătoriei,
precum și drepturile pasagerilor și alternativele de transport de
care dispun, operatorii de transport, în persoană sau prin intermediul
reprezentanților lor, trebuie să informeze pasagerii cu privire la modalitatea
de realizare și la destinatarul unei reclamații pe care ar dori
să o depună. În cadrul evaluării impactului
Regulamentului privind transportul aerian și al consultării publice
care însoțește prezenta comunicare Comisia va evalua posibilitatea
măsurilor de furnizare la timp a informațiilor (și anume cu
privire la călătorie și la orice posibilă perturbare a
acesteia).
4.
Dreptul de a renunța la călătorie (rambursare) atunci
când călătoria este perturbată
Legiuitorul a ales să nu definească
noțiunea de „întârziere prelungită”, ci să fixeze termenele după
care pasagerii au dreptul să aleagă între două opțiuni: ·
renunțarea la călătorie (rambursarea); ·
solicitarea unei alte rute care să le
permită să ajungă la destinație cât mai aproape de data
și ora programată inițial pentru sosire. Dreptul de a alege între rambursare și redirecționare
este necondiționat pentru toate modurile de transport și intervine în
orice situație, inclusiv în cazul circumstanțelor extraordinare.
Termenele care declanșează apariția acestor drepturi variază
în funcție de modul de transport: 60 de minute pentru transportul
feroviar, 90 de minute pentru transportul maritim, 120 de minute (2 ore) pentru
transportul rutier, 300 de minute (5 ore) pentru transportul aerian. Dreptul la
rambursare înseamnă restituirea prețului integral al biletului
nefolosit în termen de 7 zile (pentru transportul aerian și maritim) sau
în termen de o lună (pentru transportul feroviar și rutier) și,
după caz, călătoria de întoarcere la punctul de plecare inițial.
5.
Dreptul la îndeplinirea contractului de transport (redirecționarea
sau o nouă rezervare) în caz de perturbare
Atunci când un călător alege să
nu solicite rambursarea prețului integral al biletului, acesta are dreptul
de a solicita respectarea contractului și redirecționarea pentru a
ajunge la destinație. Redirecționarea în condiții de transport
comparabile spre destinația finală și cât mai repede posibil poate
fi oferită de același operator, de un operator diferit sau prin
intermediul altui mod de transport public. În cazul transportului aerian și
feroviar, pasagerul dispune de o a treia opțiune: amânarea
călătoriei la o dată ulterioară (o nouă rezervare la
același operator de transport). Acest drept este la alegerea pasagerului,
sub rezerva existenței locurilor disponibile. Deși opțiunea de
redirecționare la o dată ulterioară (o nouă rezervare) nu
este inclusă în mod explicit în regulamentele privind transportul maritim și
transportul rutier, legislația nu exclude această posibilitate, atât
timp cât pasagerul este de acord. Dacă pasagerul alege rambursarea sau o
nouă rezervare la o dată ulterioară, o astfel de alegere atrage
încetarea oricărei alte obligații suplimentare a operatorilor de
transport de a oferi asistență. Pasagerii se plâng frecvent că nu au
beneficiat de posibilitatea de a alege între cele trei opțiuni – redirecționare,
refacere a rezervării și rambursare – ci au primit doar rambursarea
prețului biletului. În orice situație și pentru toate modurile
de transport, pasagerul dispune de această alegere, care trebuie să
fie prezentată de către operatorul de transport imediat după
survenirea perturbării. Atât alegerea oferită de către
operator, cât și opțiunea acceptată de către pasager
trebuie să fie clare și neechivoce. Având în vedere faptul că soluțiile
improvizate pe loc sunt de obicei imposibile în cazul perturbărilor,
acordurile și planurile de redirecționare necesare pentru a oferi
alternative eficiente trebuie elaborate în prealabil, inclusiv folosirea altor
operatori sau a altor moduri de transport. Prin urmare, operatorii de transport
trebuie să se asigure că dispun de personalul competent și de
instrumentele necesare la terminalul/stația disponibilă pentru a
contacta pasagerii și pentru a le permite acestora să facă o
alegere rapid și în mod eficient, imediat după perturbarea călătoriei.
Situațiile în care pasagerii sunt abandonați fără niciun
interlocutor sunt încă foarte frecvente și trebuie sancționate
sever de către ONAA. ONAA trebuie să asigure că
operatorii tuturor modurilor de transport se pregătesc în mod adecvat pentru
a face față situațiilor de perturbare a călătoriei,
prin instituirea de sisteme eficiente în vederea respectării drepturilor
pasagerilor și pentru a le oferi acestora soluții alternative de
transport.
6.
Dreptul la asistență în cazul întârzierilor prelungite la
plecare sau la punctele de legătură
Legislația pentru toate modurile de
transport stabilește un nivel minim de asistență care trebuie
furnizat pe loc atunci când întârzierea depășește termenul
prevăzut de la momentul programat pentru plecare. Pentru toate modurile de
transport, asistența se referă la timpul de așteptare provocat
de întârzierile prelungite sau de anularea călătoriei și redirecționarea
ulterioară. Aceasta trebuie să fie proporțională,
rezonabilă și adaptată la circumstanțele perturbării,
la pasageri și la modul de transport implicat. Durata minimă a
întârzierilor care pot da naștere dreptului la asistență
variază: 60 de minute pentru transportul feroviar, 90 de minute pentru
transportul maritim și cu autocarul, de la 120 la 240 de minute pentru
transportul aerian. Asistența trebuie furnizată atât la nivelul
terminalului, cât și la bord (de exemplu, gustări, băuturi
și mâncare, care pot fi limitate, însă trebuie asigurate la bord în
caz de întârzieri pe pistă sau pe navă, în special pentru pasagerii
vulnerabili; trebuie asigurat întotdeauna accesul la grupurile sanitare și
la sisteme de încălzire/răcire adecvată ). În prezent, legislația privind
transportul aerian și feroviar nu include nicio limitare a dreptului la
cazare, în timp ce acesta poate fi limitat la 80 EUR pe noapte, pentru o
perioadă de trei nopți, în cazul transportului maritim și la 80
EUR pe noapte, pentru o perioadă de două nopți, în cazul
transportului cu autocarul. De asemenea, toate formele de asistență
(inclusiv asigurarea cazării) sunt necondiționate pentru transportul
aerian și feroviar și trebuie furnizate inclusiv în cazul circumstanțelor
extraordinare. În ceea ce privește regulamentele referitoare la
transportul maritim și transportul cu autobuzul și autocarul, în
orice situație trebuie asigurate mâncare, băuturi și
gustări adecvate. Totuși, asigurarea cazării este exclusă
în unele cazuri specifice de circumstanțe extraordinare: pentru
transportul maritim, în cazul în care anularea sau întârzierea este
cauzată de condiții meteorologice care pun în pericol funcționarea
navei în condiții de siguranță, iar pentru transportul cu
autocarul, în cazul condițiilor meteorologice extrem de nefavorabile sau
în cazul unor catastrofe naturale majore. Sarcina probei revine întotdeauna
operatorilor. La fel ca și în cazul rambursării
sau al redirecționării, ONAA trebuie să asigure că: –
operatorii se pregătesc în mod adecvat pentru a
face față situațiilor de perturbare a călătoriei prin
instituirea unor sisteme eficiente de asistență pentru pasageri și
sunt întotdeauna prezenți sau reprezentați la terminale de fiecare
dată când survine un incident; –
în contextul evaluării impactului în vederea
revizuirii Regulamentului privind transportul aerian, se va evalua
posibilitatea de a oferi asistență pasagerilor care
călătoresc cu avionul aflați în primejdie, în termene similare
celor utilizate în celelalte moduri de transport.
7.
Dreptul la despăgubiri
În anumite condiții, dreptul de a primi
despăgubiri într-o manieră obiectivă și standardizată
în cazul unei întârzieri prelungite la sosire face parte din standardelor de
calitate de bază pentru toate modurile de transport. Despăgubirile vizează reducerea
neplăcerilor suferite de toți pasagerii, între altele prin asigurarea
unui minim ajutor pentru pasageri la sosire, permițându-le astfel să
facă față disconfortului imediat cauzat de întârzierea neașteptat
de lungă, măsură similară asistenței la care pasagerii
au dreptul în cazul unei întârzieri la sosire.
7.1.
Responsabilitate partajată
Legiuitorul a ales să își axeze
dispozițiile privind drepturile la asistență în caz de
perturbare a călătoriei asupra societății de operare.
Aceasta nu înseamnă însă că sarcina financiară îi revine în
totalitate acesteia sau că pasagerii beneficiază de acest drept doar
atunci când întârzierea poate fi atribuită operatorului de transport. Experiența a arătat că mulți
alți actori din lanțul de transport pot fi cauza unei întârzieri
prelungite. Amploarea disconfortului suferit de către pasageri și, în
consecință, dreptul acestora de a beneficia de asistență
rămân aceleași indiferent de motivul care a stat la baza
disconfortului suferit sau de cine este responsabil pentru aceasta. Partea
responsabilă trebuie să își asume costurile legate de
despăgubirile datorate pasagerilor și să le ramburseze
operatorului de transport. Acest principiu al responsabilității
partajate a fost aplicat în mod nesatisfăcător până în prezent și
trebuie pus mai bine în aplicare. În cadrul revizuirii Regulamentului privind
transportul aerian, vor fi evaluate măsurile luate pentru a se asigura
că întreprinderile operatoare își pot îndeplini obligațiile, iar
costurile sunt corect partajate între părțile responsabile pentru
întârziere.
7.2.
Circumstanțe extraordinare
Este posibil ca operatorii aerieni și
maritimi să nu fie obligați la plata despăgubirilor în cazul în
care perturbarea survine în urma unor circumstanțe extraordinare.
Același lucru este valabil în cazul operatorilor de transport cu autobuzul
și autocarul, dacă aceștia au oferit într-o manieră eficace
opțiunea de a alege între rambursare. În cazul transportului feroviar,
același lucru este valabil atunci când perturbarea a survenit din cauza unui
terț, din cauza pasagerului sau în circumstanțe care nu au
legătură cu funcționarea infrastructurii feroviare pe care
operatorul de transport nu le-a putut evita și ale căror consecințe
nu au putut fi prevenite (transport feroviar). Sarcina probei revine întotdeauna
operatorului. Condițiile în care este datorată
plata despăgubirilor, valoarea acestora și circumstanțele în
care operatorul poate fi scutit de plata lor pot varia, având în vedere
specificitățile fiecărui mod de transport și diversele
nevoi ale pasagerilor, și anume neplăcerea suferită. Se includ
aici, de exemplu, diferențele între timpul pierdut în urma perturbării
(minimum o oră, în cazul transportului feroviar), distanța
parcursului (în cazul transportului aerian și maritim) și prețul
biletului. În scopuri de claritate și ușurință
în punerea în aplicare a normelor de către operatorii de transport și
pentru ca cetățenii să își înțeleagă drepturile,
trebuie avută în vedere o anumită convergență
interpretativă între modurile de transport. Practica a relevat două
tipuri de situații: cazuri clare de circumstanțe extraordinare unde
este necesară introducerea unui grad de proporționalitate a sarcinii
impuse operatorilor de transport de a acorda asistență (de exemplu,
închiderea spațiului aerian european pe durata crizei provocate de vulcani
în 2010); alte situații în care este dificil de stabilit rapid și ușor
dacă se aplică circumstanțele extraordinare. Cu toate acestea, legiuitorul
a furnizat exemple pentru transportul aerian, maritim și rutier în unele expuneri
de motive ale regulamentelor relevante. De asemenea, faptul că Curtea
Europeană de Justiție a stabilit că o problemă tehnică
la o aeronavă nu poate fi considerată în principiu o circumstanță
extraordinară[10] poate ajuta organismele naționale
responsabile cu asigurarea aplicării (ONAA) pentru toate modurile de
transport și Comisia să armonizeze și să accelereze
aplicarea acestui drept. Pasagerii trebuie să fie încrezători
că dreptul la despăgubiri va fi acordat rapid de către
operatorul de transport, odată ce se stabilește că în cazul
respectiv nu se aplică nicio circumstanță extraordinară. Toate
regulamentele permit plata despăgubirilor sub formă de vouchere sau în
orice altă formă doar dacă aceasta este acceptată de
către pasager. Această posibilitate oferă flexibilitate,
rapiditate și ușurință atât operatorilor de transport, cât și
pasagerilor. Proporționalitatea sarcinii economice asupra
industriei de profil în cazul circumstanțelor extraordinare în ceea ce
privește dreptul la asistență va fi, de asemenea, evaluată
în următoarea evaluare a impactului care urmează a fi efectuată
în vederea revizuirii Regulamentului privind transportul aerian. În ceea ce
privește respectarea integrală a dreptului la despăgubiri,
trebuie luate măsuri în vederea unei aplicări mai clare și mai
coerente a normelor privind circumstanțele extraordinare în cadrul tuturor
modurilor de transport.
8.
Răspunderea operatorului de transport față de
pasageri și bagajele acestora
În cazul tuturor modurilor de transport cu
excepția autobuzelor și autocarelor, responsabilitatea în caz de
deces sau accident sau de manipulare greșită a bagajului este
reglementată prin convenții internaționale transpuse în legislația
UE[11].
În pofida specificităților fiecărui mod de transport și a
cadrului relevant internațional, pot fi identificate caracteristici comune.
Convențiile internaționale includ un
drept individual la acordarea de despăgubiri pentru prejudicii. În cazul
dezacordului între pasager și operatorul de transport, litigiul trebuie soluționat
în instanță, având în vedere circumstanțele individuale. În
schimb, regulamentele UE privind drepturile pasagerilor nu iau în considerare
prejudiciile individuale, ci prevăd o protecție colectivă mai
directă a pasagerilor pentru a atenua problemele și inconvenientele,
iar tipurile standardizate și imediate de despăgubire sunt definite
în funcție de criterii obiective și măsurabile precum durata
întârzierii, prețul biletului sau distanța parcursului. Cele două sisteme juridice sunt astfel
separate și autonome și au în vedere tipuri diferite de prejudicii,
astfel cum a confirmat CEJ[12] în cazul aviației:
de exemplu, Convenția de la Montreal reglementează condițiile conform
cărora, în situația întârzierii unui zbor, pasagerii vizați pot
introduce acțiuni în despăgubire, cu titlu de reparație individualizată
a prejudiciului, în timp ce Regulamentul privind transportul aerian prevede
măsuri de despăgubire standardizate și imediate. Instrumentele legislației UE stabilesc o
protecție minimă în ceea ce privește despăgubirea
financiară în caz de deces sau vătămare, care se bazează pe
regimuri diferite de răspundere juridică. Această
despăgubire financiară nu este automată și trebuie
solicitată în instanță[13]. În toate modurile de transport, operatorii
sunt responsabili pentru transportarea bagajelor în caz de pierdere, prejudiciu
sau întârziere, cu excepția anumitor condiții stabilite prin lege și
legate în general de circumstanțele incidentului și de eforturile de
prevenire sau de limitare a prejudiciului. Legislația pentru fiecare mod
de transport tinde să stabilească valori minime specifice pentru
despăgubirea în cazul problemelor legate de bagaje. Există norme specifice pentru protecția
pasagerilor cu handicap și a celor cu mobilitate redusă în cazul
pierderii, deteriorării sau întârzierii echipamentelor de mobilitate, în
special prin excluderea limitei de despăgubire, însă prin asocierea
despăgubirii cu costurile pentru repararea sau înlocuirea piesei
componente a echipamentului de mobilitate. Această situație nu se
aplică aviației, unde, astfel cum a semnalat Comisia în 2008[14],
un astfel de vid juridic trebuie să fie depășit rapid. Organismul național responsabil cu
asigurarea aplicării (ONAA) numit în temeiul regulamentelor din sectorul
feroviar și rutier este competent în ceea ce privește asigurarea
respectării dispozițiilor privind responsabilitatea operatorului de
transport. Nu aceeași este situația în cazul transportului maritim și
aerian. Prin urmare, spre deosebire de toate celelalte reclamații referitoare
la drepturile pasagerilor din cadrul transportului aerian, numeroasele reclamații
referitoare la manipularea greșită a bagajelor nu sunt tratate de
către organismul național de aplicare numit. Această situație
afectează siguranța juridică și tratarea omogenă a unor
astfel de aspecte la nivelul UE. Vidul juridic referitor la problemele privind
bagajele și echipamentele de mobilitate va fi abordat în următoarea
evaluare a impactului pentru revizuirea Regulamentului privind transportul
aerian.
9.
Dreptul la un sistem rapid și accesibil de tratare a reclamațiilor
Atunci când sunt nemulțumiți de modul
în care operatorii de transport le pun în aplicare drepturile, pasagerii din
cadrul tuturor modurilor de transport au dreptul de a înainta o reclamație
mai întâi operatorului de transport și, dacă sunt în continuare nemulțumiți,
autorității competente numite în calitate de organism național
de aplicare pentru a îndeplini această sarcină. Rețeaua
centrelor europene ale consumatorilor asigură o asistență
valoroasă pentru călătorii care au nevoie de informații și
îndrumare în cazul perturbării călătoriei. Experiența a arătat importanța
stabilirii termenelor pentru tratarea reclamațiilor, atât pentru
operatorii de transport, cât și pentru organismele naționale de
aplicare. Organizațiile consumatorilor s-au plâns în mod repetat de
performanța operatorilor și a organismelor naționale de aplicare
în tratarea reclamațiilor, în special în cadrul transportului aerian.
Având în vedere că Regulamentul privind transportul aerian nu include
termene legale pentru tratarea reclamațiilor, Comisia a încurajat
stabilirea de acorduri voluntare privind astfel de termene, acorduri încheiate
în 2007[15]. Întrucât experiența
a arătat că acestea nu sunt respectate la scară largă[16],
în legislația ulterioară, legiuitorii UE au stabilit termene
limită obligatorii. Regulamentul privind transportul feroviar stabilește
termene limită pentru operatorii feroviari, dar nu și pentru organismele
naționale de aplicare, iar noile regulamente privind transportul maritim și
rutier stabilesc termene limită pentru tratarea reclamațiilor atât
pentru operatori (două și, respectiv, trei luni), cât și pentru organismele
naționale de aplicare („termen rezonabil”). Este în interesul tuturor părților
implicate ca drepturile unei mari majorități a pasagerilor nemulțumiți
să fie satisfăcute prin folosirea procedurilor de reclamare ale
operatorilor de transport. Prin urmare, informațiile furnizate pasagerilor
de către operator trebuie să fie precise și corecte din punct de
vedere juridic. Autoritățile competente trebuie să monitorizeze
dacă operatorii de transport respectă această obligație.
Informațiile incomplete sau înșelătoare pot descuraja pasagerii
de la urmărirea executării drepturilor lor. Aceasta reprezintă o
încălcare majoră a legislației, pe care organismele naționale
de aplicare trebuie să o sancționeze, dacă este nevoie, pe baza
normelor UE și naționale relevante. De asemenea, pasagerii nu înțeleg
de ce operatorii de transport care folosesc tehnologii informatice de ultimă
generație în scopuri de publicitate sau pentru comercializarea de bilete
nu pot fi contactați pentru depunerea unor reclamații decât prin
mijloace foarte tradiționale de comunicare, precum apeluri telefonice sau
faxuri internaționale. –
Evaluarea impactului în vederea revizuirii
Regulamentului privind transportul aerian va evalua măsuri prin care se
asigură că operatorii de transport oferă instrumente ușor
accesibile (în ceea ce privește costurile, modalitățile,
termenele limită etc.) pentru ca pasagerii, inclusiv pasagerii cu
mobilitate redusă, să poată depune și să dea curs unor
reclamații, precum și necesitatea ca operatorii de transport și
organismele naționale de aplicare să furnizeze mai multe date
statistice (de exemplu, numărul de reclamații ale pasagerilor pe care
le-au tratat și soluționat) și să trateze reclamațiile
într-un termen prestabilit. –
Pentru sectorul feroviar, trebuie vizate acorduri
voluntare cu privire la termenele pentru tratarea reclamațiilor, deoarece
acestea sunt deja aplicabile celorlalte moduri de transport.
10.
Dreptul la aplicarea integrală și eficientă a
drepturilor pasagerilor din UE
Sporirea
cooperării în rândul organismelor naționale de aplicare din cadrul
tuturor modurilor de transport este necesară pentru a asigura o aplicare și
o respectare coerentă a drepturilor pasagerilor. Statele membre trebuie
să identifice și să înlăture orice norme și proceduri
naționale care împiedică aplicarea corectă a legislației
UE, de exemplu, cazurile în care operatorii de transport care nu sunt stabiliți
într-un stat membru nu pot fi urmăriți penal sau situațiile în
care jurisprudența CEJ nu poate fi aplicată corect. Acest lucru ar
ameliora securitatea juridică pentru pasageri și, de asemenea, ar
stabili condiții de egalitate pentru operatorii de transport care
activează la nivel internațional. Comunicările anterioare
privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul[17]
au identificat domenii care ar necesita o atenție deosebită și
în cadrul celorlalte moduri de transport. Pe lângă
măsurile reactive bazate pe reclamațiile individuale ale pasagerilor,
respectarea eficientă presupune monitorizarea de către organismele naționale
de aplicare. Comisia va analiza regimurile naționale de sancțiuni
pentru a stabili dacă cele trei criterii aplicabile planurilor de sancțiuni
(sancțiuni care să fie eficiente, proporționale și
disuasive) sunt suficiente pentru a evita discrepanțele în punerea în
aplicare la nivel național sau dacă este necesară continuarea
armonizării pentru a oferi operatorilor de transport stimulente economice
în vederea respectării legislației privind drepturile pasagerilor și
pentru a asigura condiții adecvate de egalitate, astfel cum au solicitat
părțile interesate. De asemenea,
pasagerii trebuie să aibă acces la metode facile și accesibile
de redresare atunci când survine o problemă. Aranjamentele extrajudiciare
precum planurile de soluționare alternativă a litigiilor (SAL)[18],
dar și procedurile naționale sau europene privind cererile cu valoare
redusă [precum cea instituită prin Regulamentul (CE) nr. 861/2007[19]]
sunt în general mai puțin costisitoare pentru pasageri. III. Alte inițiative care facilitează
deplasarea fără probleme în UE și dincolo de granițele
acesteia: intermodalitate, planuri de continuitate a mobilității și
dimensiunea internațională Intermodalitatea sporește eficiența
protecției pasagerilor prin facilitarea redirecționării sau prin
furnizarea informațiilor adecvate cu privire la conexiunile intermodale de
călătorie cât mai curând posibil, în special (dar nu numai) în cazul
perturbărilor semnificative ale condițiilor de transport. Redirecționarea
intermodală contribuie, de asemenea, la diminuarea neplăcerilor
provocate pasagerilor și a costurilor suportate de sectorul de profil,
prin reducerea duratei asistenței acordate pasagerilor. Furnizarea de
bilete directe (un singur contract de transport pentru mai multe rute în cadrul
aceluiași mod de transport) și de bilete integrate (stabilirea unui
contract de transport pentru un lanț de călătorie intermodal)
facilitează parcursul și consolidează drepturile pasagerilor. Pe măsură ce intermodalitatea devine
o realitate, de exemplu prin intermediul integrării contractelor
operatorilor de transport, cadrul legislativ pentru drepturile pasagerilor va
trebui să fie adaptat pentru a putea aborda problema perturbării
survenite la punctele de conectare în cadrul unui parcurs intermodal. Directiva
STI[20] include elaborarea de specificații cu
caracter obligatoriu pentru furnizarea la nivelul UE a unor servicii de
informare privind călătoriile multimodale. Regulamentul privind
transportul feroviar impune societăților feroviare și
vânzătorilor de bilete să își adapteze sistemele computerizate
de rezervare și de informare privind călătoriile în conformitate
cu un set de standarde comune adoptate în 2011[21] („STI ATTC”) cu
scopul de a permite furnizarea la nivelul întregii Uniuni de informații
precise privind călătoriile și de servicii de eliberare a
legitimațiilor de transport. Aceste standarde vor prevedea interfețe
pentru includerea altor moduri. Criza norului de cenușă
vulcanică și perturbările legate de condițiile
meteorologice din 2010 care au afectat avioane, trenuri și transportul
rutier au evidențiat necesitatea unei mai mari flexibilități în
cadrul sistemelor de transport din Europa și a unor soluții
intermodale mai eficiente, cu scopul de a menține mobilitatea pasagerilor și
a afacerilor, prin consolidarea pregătirii, a coordonării și a
cooperării între toți actorii implicați. Autoritățile celor mai mari piețe
de transport aerian [Statele Unite ale Americii, Canada] consolidează, de
asemenea, drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul. Alte țări
europene și nord-africane vor aplica regulamentele ca parte a acordurilor
bilaterale sau multilaterale privind aviația semnate cu UE. Cu toate
acestea, în prezent Europa reprezintă singura parte a lumii în care
există standarde minime pentru toate modurile de transport, de care
beneficiază toți pasagerii din Europa, inclusiv resortisanții țărilor
terțe care călătoresc prin intermediul serviciilor de transport
reglementate prin legislația UE. În vederea ameliorării protecției
pasagerilor dincolo de granițele UE, aspectele legate de drepturile
pasagerilor vor fi abordate în cadrul acordurilor bilaterale și internaționale
pentru toate modurile de transport, conform celor prezentate în cartea
albă. IV. Concluzii Aceleași principii și drepturi de
bază au fost introduse pentru toate modurile de transport, cu scopul de a
transforma transportul în UE într-o experiență mai ușoară și
mai plăcută, prin sporirea calității serviciilor, a protecției
călătorilor și a atractivității industriei europene a
transportului. Drepturile pasagerilor vor rămâne o parte
integrantă a viziunii europene asupra politicii de transport, chiar dacă
condițiile și modalitățile de aplicare variază și
evoluează. Principalul obiectiv este în prezent
facilitarea înțelegerii acestor norme și consolidarea implementării
și aplicării acestora în cadrul tuturor modurilor de transport, în
vederea asigurării unei abordări convergente în domeniu. Comisia va
continua să acționeze atât în privința aspectelor care țin
de reglementare, cât și în cea a celor fără caracter de reglementare,
pentru consolidarea protecției eficiente a pasagerilor și pentru a
asigura aplicarea într-o manieră proporțională și eficace a
legislației UE. În primul rând, în coordonare cu revizuirea
Directivei 90/314/CEE privind pachetele pentru călătorii, aflată
în curs de desfășurare, Comisia va analiza în 2012 posibilitatea de a
propune modernizarea primului regulament privind drepturile pasagerilor:
Regulamentul (CE) nr. 261/2004 privind aviația. Odată cu prezenta comunicare,
Comisia lansează o consultare publică cu privire la un set de
întrebări relevante în cazul unei astfel de revizuiri. În al doilea rând, Comisia va colabora cu organismele
naționale de aplicare pentru ajungerea la un acord în privința
orientărilor comune pentru punerea în aplicare a legislației UE,
fără a aduce atingere interpretărilor Curții Europene de
Justiție: în primul rând, pentru aplicarea cu ușurință a
regulamentului privind transportul aerian în ceea ce îi privește pe pasagerii
cu handicap și cei cu mobilitate redusă care călătoresc cu
avionul, în special în vederea Jocurilor Olimpice și Paralimpice din 2012,
iar ulterior pentru pasagerii din cadrul transportului feroviar (2013), maritim
(2014) și rutier (2015). În același timp, Comisia va spori acțiunile
de aplicare prin consolidarea cooperării cu organismele naționale de
aplicare și prin schimburi mai sistematice de bune practici, informații
și statistici cu organismele naționale de aplicare și părțile
interesate. De asemenea, Comisia va examina împreună cu țările
terțe modul în care aplicarea principiilor UE privind protecția
pasagerilor se poate extinde la călătoriile în afara Uniunii. Pe termen
scurt, este necesar ca pasagerii să își cunoască și să
își înțeleagă drepturile. Aceștia trebuie să fie
încrezători că drepturile lor vor fi aplicate și că
autoritățile îi vor proteja în mod eficient dacă este necesar.
Lista atașată rezumă și oferă o prezentare clară și
concisă a principalelor drepturi ale pasagerilor în UE. ANEXĂ Principalele
drepturi ale pasagerilor în UE[22]
1.
Dreptul la nediscriminare în ceea ce privește accesul la
transport
Toți pasagerii beneficiază de acces
egal la transport și în particular sunt protejați împotriva
discriminării pe motive de cetățenie, reședință
sau handicap.
2.
Dreptul la mobilitate, accesibilitate și asistență
fără costuri suplimentare pentru pasagerii cu handicap și
pasagerii cu mobilitate redusă (PRM)
Pasagerii cu handicap și cei cu
mobilitate redusă au dreptul de a fi însoțiți, fără
costuri suplimentare, pe durata călătoriei cu orice mijloc de
transport, pentru a se putea bucura de aceleași facilități de
călătorie ca și ceilalți cetățeni.
3.
Dreptul la informare înainte de achiziționarea biletului sau în
diferite etape ale călătoriei, în special în cazul perturbărilor
Pasagerii au dreptul să fie informați
corect cu privire la prețul biletului, la drepturile de care dispun și
la circumstanțele de desfășurare a călătoriei într-o
manieră relevantă și la timp, înainte de începerea
călătoriei, precum și în timpul și ulterior
călătoriei, în cazul perturbărilor.
4.
Dreptul de a renunța la călătorie (rambursare) atunci
când călătoria este perturbată
În cazul întârzierilor prelungite, al
călătoriilor anulate sau al refuzului la îmbarcare, pasagerii au
dreptul la rambursarea prețului integral al biletului.
5.
Dreptul la îndeplinirea contractului de transport (redirecționarea
sau o nouă rezervare) în caz de perturbare
În cazul întârzierilor prelungite, al
călătoriilor anulate sau al refuzului la îmbarcare, pasagerii au
dreptul de a beneficia de servicii alternative de transport, cât mai curând
posibil, sau de a face o nouă rezervare, potrivit preferințelor acestora.
Operatorul de transport trebuie să ofere posibilitatea alegerii imediat
după survenirea perturbării, într-o manieră clară și
neechivocă.
6.
Dreptul de a beneficia de asistență în cazul întârzierilor
prelungite la plecare sau la punctele de legătură
Pasagerii blocați la plecare sau pe
parcurs au dreptul de a beneficia imediat de servicii minimale de îngrijire, pe
loc în terminale/stații și/sau la bord în timp ce așteaptă
începerea sau reluarea călătoriei sau în așteptarea redirecționării.
7.
Dreptul la despăgubiri
În anumite condiții în cazul
întârzierilor prelungite sau al călătoriilor anulate și
întotdeauna în cazul refuzului la îmbarcare pentru transportul cu avionul,
pasagerii au dreptul la o despăgubire financiară standardizată
pentru disconfortul suferit. Despăgubirile variază pentru fiecare mod
de transport în funcție de timpul pierdut din cauza perturbării, de
distanța parcursului și/sau de prețul biletului.
8.
Dreptul de angajare a răspunderii operatorului de transport față
de pasageri și bagajele acestora
În temeiul convențiilor internaționale
și al legislației UE, operatorii de transport sunt răspunzători
pentru pasageri și pentru bagajele acestora. În caz de deces, rănire
sau probleme cu bagajele, precum și în unele cazuri de întârziere,
pasagerii au dreptul la despăgubiri care urmează a fi stabilite în
funcție de daunele suferite. Despăgubirile pot fi limitate în funcție
de legislația aplicabilă.
9.
Dreptul la un sistem rapid și accesibil de tratare a reclamațiilor
Pasagerii au dreptul de a depune o reclamație
la operatorul de transport dacă nu sunt mulțumiți de serviciile
prestate. În cazul neprimirii unui răspuns după un anumit termen sau
în cazul în care nu sunt mulțumiți de răspunsul operatorului,
aceștia au dreptul să depună o reclamație la organismul național
de aplicare, care trebuie să trateze reclamația în termen rezonabil.
Proceduri necontencioase și contencioase sunt, de asemenea, disponibile în
temeiul legislației europene și naționale (de exemplu planurile
de soluționare alternativă a litigiilor, procedurile naționale
sau europene privind cererile cu valoare redusă).
10.
Dreptul la aplicarea integrală și eficientă a
drepturilor pasagerilor în UE
Pasagerii au dreptul să conteze pe o
aplicare adecvată din partea operatorilor de transport și pe o
aplicare eficientă a normelor UE de către organismele naționale
de aplicare. [1] COM (2001) 370. [2] Regulamente UE relevante privind drepturile pasagerilor: Transport aerian - 261/2004, JO L 46, 17.2.2004,
p. 1, „Regulamentul privind transportul aerian”. - 1107/2006, JO L 204, 26.7.2006,
p. 1.
- 1008/2008, JO L 293, 31.10.2008, p. 3. - 889/2002,
JO L 140, 30.5.2002, p. 2. Transport feroviar - 1371/2007,
JO L 315, 3.12.2007, p. 14, „Regulamentul privind transportul feroviar”. Transport maritim - 1177/2010, JO L 334, 17.12.2010,
p. 1 (aplicabil de la 18.12.2012) „Regulamentul privind transportul
maritim”. - 392/2009,
JO L 131, 28.5.2008, p. 24. Transport rutier (autobuz
și autocar) - 181/2011,
JO L 55, 28.2.2011, p. 1 (aplicabil de la 1.3.2013) „Regulamentul privind
transportul cu autobuzul și autocarul”. [3] COM(2011) 144. [4] COM(2010) 603. [5] COM(2010) 608 și COM(2011) 206. [6] Decizia Comisiei 2008/164/CE, JO L 64, 7.3.2008, p. 72. [7] JO L 163, 25.6.2009, p. 1. [8] http://airconsumer.ost.dot.gov/reports/index.htm. [9] Directiva 2011/83/UE, JO L 304, 22.11.2011, p. 64. [10] Cauza C 549/07 Wallentin-Hermann din 22.12.2008. [11] Convenția de la Montreal și Regulamentul (CE)
nr. 889/2002 privind transportul aerian; Convenția de la Atena și Regulamentul
(CE) nr. 392/2009 privind transportul maritim; Convenția
internațională pentru transportul de pasageri (CIV), Normele uniforme
ale Convenției privind transporturile internaționale feroviare
(COTIF) și Regulamentul (CE) nr. 1371/2007 privind transportul feroviar. [12] C-344/04 IATA din 10.1.2006; C-549/07 Wallentin-Hermann; cauzele
conexate C-402/07 Sturgeon e.a. și C-432/07 Böck și Lepuschitz din 19.11.2009. [13] Există, de asemenea, plăți în avans
automate, stabilite în temeiul convențiilor din UE și/sau
internaționale, cu valori minime de 21 000 EUR pentru transportul feroviar
și maritim și de 16 000 DST (aproximativ 17 600 EUR) pentru
transportul aerian. Pentru transportul cu autobuzul și autocarul nu
există opțiunea plăților în avans, însă operatorul
trebuie să asigure asistență imediată victimelor în caz de
accident. [14] COM (2008) 158. [15] http://ec.europa.eu/transport/passengers/air/air_en.htm. [16] COM(2011) 174. [17] COM(2011) 166 și COM (2011)174. [18] A se vedea propunerile Comisiei COM(2011) 793 și 794
din 29.11.2011. [19] JO L 199, 31.7.2007, p. 1. [20] Directiva 2010/40/UE, JO L207, 6.8.2010, p. 1. [21] Regulamentul (UE) nr. 454/2011, JO L 123, 12.5.2011, p. 11. [22] Prezentul document are un scop pur ilustrativ și nu
are un caracter obligatoriu din punct de vedere juridic.