18.5.2010

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 128/10

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind incluziunea socială

(aviz exploratoriu)

(2010/C 128/03)

Raportor: dna Brenda KING

Prin scrisoarea din 18 decembrie 2008, în temeiul articolului 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, dna Cecilia Malmström, ministrul suedez pentru afaceri europene, a solicitat Comitetului Economic şi Social European elaborarea unui aviz exploratoriu cu privire la

Incluziunea socială(aviz exploratoriu).

Secţiunea pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi cetăţenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 15 octombrie 2009.

În cea de-a 457-a sesiune plenară, care a avut loc la 4 şi 5 noiembrie 2009 (şedinţa din 4 noiembrie 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 130 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 4 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   Strategia Uniunii Europene pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă trebuie să acorde în viitor mai multă atenţie obiectivelor de coeziune socială, aşa cum se solicită în noul raport prezentat de Comisia Europeană la 29 septembrie 2009. Raportul Comitetului pentru protecţie socială constată că nu ajunge doar protecţia socială pentru a preveni sărăcia şi excluziunea, solicitând să se pună un accent mai mare pe obiective precum combaterea sărăciei copiilor şi măsurile de incluziune activă.

În general, primele victime ale excluziunii sunt persoanele sărace sau puţin calificate, imigranţii sau minorităţile etnoculturale, persoanele cu handicap, izolate, care locuiesc în condiţii improprii sau fără adăpost.

Chiar dacă munca nu înseamnă în mod automat evitarea excluziunii şi a riscului de sărăcie, un loc de muncă rămâne cel mai bun mijloc de realizare a incluziunii sociale.

1.2.   Preşedinţia suedeză are ambiţia de a combate impactul negativ al crizei economice asupra creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă atât la nivelul UE, cât şi al statelor membre. Aceasta doreşte să acorde prioritate acţiunilor de pe piaţa forţei de muncă, care vizează reducerea la minimum a şomajului, reducerea numărului de persoane excluse şi reîncadrarea în muncă a celor disponibilizaţi recent. Preşedinţia doreşte, în acelaşi timp, să pună bazele pentru crearea unor locuri de muncă pe termen lung şi durabile.

1.3.   Concluziile Summitului recent al G20 arată că statele membre, inclusiv UE, au reuşit să creeze şi să salveze locuri de muncă anul acesta, ceea ce a însemnat reducerea la minimum a impactului crizei pentru o parte dintre cetăţenii acesteia. Eforturile statelor membre s-au concentrat îndeosebi asupra sprijinirii menţinerii locurilor de muncă şi a asigurării venitului gospodăriilor.

1.4.   Cu toate acestea, provocarea căreia UE trebuie să îi facă faţă constă în faptul că mulţi cetăţeni de vârstă activă nu au acces la un loc de muncă, chiar şi în această perioadă recentă de creştere economică. Pe lângă aceasta, unii cetăţeni nu au un venit suficient pentru a ieşi din sărăcie. Se poate concluziona că această categorie a crescut în ultimele 18 luni, în ciuda acţiunilor hotărâte de sprijinire a redresării, iar impactul social al recesiunii nu este pe deplin vizibil încă.

1.5.   CESE consideră că trebuie acordată o atenţie mai mare persoanelor celor mai îndepărtate de piaţa forţei de muncă, în special prin consolidarea eforturilor de punere în aplicare a principiilor comune privind incluziunea activă, aprobate de Consiliu în decembrie 2008. Acestea sunt persoanele cu o slabă calificare, care au acces redus la învăţarea pe parcursul întregii vieţi şi la posibilităţi de formare, cele cu responsabilităţi de îngrijire (în cea mai mare parte femei), cele care se pensionează anticipat, persoanele cu handicap, cele aparţinând minorităţilor, imigranţii şi tinerii.

1.6.   CESE recomandă utilizarea metodei deschise de coordonare pentru identificarea celor mai bune practici în procesul de tranziţie de la educaţie/formare la ocuparea unui loc de muncă şi de tranziţie de la activităţi legate de gospodărie/civile la ocuparea unui loc de muncă, precum şi în abordarea obstacolelor structurale pentru accesul la piaţa forţei de muncă şi în participarea socială în general.

1.7.   CESE este conştient de faptul că serviciile sociale şi protecţia socială depind în mare măsură de finanţarea publică, pe care multe state membre urmăresc să o reducă din cauza crizei actuale. În consecinţă, Comitetul se opune oricărei iniţiative care ar putea compromite solidaritatea pe care se bazează protecţia socială şi care aduce Europei atâtea beneficii; trebuie luate măsuri care să continue să ofere protecţie, favorizând în acelaşi timp trecerea către obţinerea unui loc de muncă şi păstrarea acestuia.

1.8.   CESE recunoaşte importanţa învăţării pe parcursul întregii vieţi şi al formării pentru creşterea potenţialului de angajare al cetăţenilor şi atrage atenţia asupra paradoxului că persoanele cu o calificare mai slabă au accesul cel mai restrâns la programele de învăţare pe parcursul întregii vieţi. De aceea, CESE recomandă cu fermitate ca toţi cetăţenii să se bucure de acest drept şi să aibă acces efectiv la acestea.

1.9.   CESE este de acord cu Comisia în ceea ce priveşte importanţa coordonării şi cooperării la nivel naţional şi local, incluzând autorităţile publice, partenerii sociali şi societatea civilă, şi nu doar în domeniul ocupării forţei de muncă, ci şi al locuinţelor, al sănătăţii şi al incluziunii teritoriale.

2.   Context

2.1.   Economiile şi societăţile europene trebuie să facă faţă la o serie de provocări, cum ar fi schimbările climatice, evoluţia tehnologică, globalizarea şi îmbătrânirea populaţiei. Participarea sporită pe piaţa forţei de muncă în ultimele decenii, deşi pozitivă, a coexistat cu niveluri persistente de sărăcie generală şi de sărăcie a persoanelor având un loc de muncă, cu o segmentare considerabilă a pieţei forţei de muncă şi doar cu progrese marginale în ceea ce priveşte proporţia gospodăriilor fără venituri din muncă. Având în vedere că, totuşi, un loc de muncă de calitate este cea mai bună protecţie împotriva sărăciei şi excluziunii, prezentul aviz se concentrează în special asupra legăturii dintre ocuparea forţei de muncă şi incluziune.

2.2.   Criza financiară globală reprezintă ultima provocare care s-a răspândit în economia reală, determinând deteriorarea semnificativă a situaţiei pieţei forţei de muncă în urma reducerii cererii şi a condiţiilor financiare mai severe (1). În martie 2009, rata şomajului în UE-27 actualizată în funcţie de variaţiile sezoniere a fost de 8,3 % în comparaţie cu 6,7 % în martie 2008. Aceasta reprezintă o inversare a tendinţei şomajului, întrucât, în UE-25, rata scăzuse în anii precedenţi de la 8,9 % în martie 2005 la 8,4 % în martie 2006 şi 7,3 % în martie 2007. Chiar dacă situaţia la nivel de ţară diferă, toate statele membre şi majoritatea sectoarelor sunt afectate de recesiunea economică profundă la nivel internaţional. Statele cele mai afectate sunt Spania, Irlanda şi ţările baltice, în care rata şomajului s-a dublat sau, în cazul ţărilor baltice, aproape s-a triplat. Se estimează că această tendinţă de creştere va continua.

2.3.   Relaxarea politicii monetare şi pachetele actuale de stimulente fiscale aplicate în aproape toate statele membre pentru combaterea acestei crize au, în primul rând, rolul de a stabiliza sistemele financiare, de a atenua efectele sociale adverse, iar apoi de a contribui la redresarea creşterii. Sfera de acţiune a statelor membre diferă în mare măsură, dar există o tendinţă de a se acorda atenţie sporită politicilor de menţinere a locurilor de muncă, de promovare a reintegrării pe piaţa forţei de muncă, de sprijinire a venitului cetăţenilor, de protejare a persoanelor care au luat credit ipotecar împotriva preluării proprietăţii în cauză, de promovare a accesului la credit, precum şi de a investi în infrastructurile sociale şi de sănătate, atât în vederea sporirii numărului de locuri de muncă, cât şi a îmbunătăţirii accesului la servicii (2). Cu toate acestea, Preşedinţia suedeză consideră că măsurile necesare combaterii acestei crize trebuie însoţite de reformele structurale necesare pentru a face faţă celorlalte provocări cu care se confruntă UE (de exemplu, schimbările demografice, globalizarea), întrucât, înainte de criză, mulţi cetăţeni ai UE care puteau intra pe piaţa forţei de muncă nu au avut un loc de muncă, în ciuda unei performanţe economice relativ favorabile.

2.4.   Preşedinţia suedeză doreşte să se concentreze asupra:

2.4.1.   modalităţilor prin care statele membre ar putea face faţă împreună efectelor creşterii rapide a şomajului în urma crizei economice;

2.4.2.   identificării reformelor eficace care să sporească mobilitatea pe piaţa forţei de muncă, inclusiv a măsurilor care pot fi luate în vederea facilitării reîncadrării în muncă.

Obiectivul este de a contracara efectele pe termen scurt ale crizei şi de a acţiona astfel încât să se asigure faptul că statele membre îşi îndeplinesc obiectivul pe termen lung de a înregistra o rată ridicată de ocupare a forţei de muncă, în cadrul unei noi strategii a UE pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă.

3.   Ocuparea forţei de muncă şi incluziunea socială

3.1.   Promovarea tranziţiilor sigure

3.1.1.   Tranziţia şi mobilitatea socială au reprezentat dintotdeauna caracteristici ale modului de viaţă din Europa. Schimbările provocate de globalizare evidenţiază necesitatea unor sisteme de guvernanţă economică şi socială orientate în mod activ atât către tranziţii, cât şi către mobilitatea socială. Conectarea strategiilor de activare, de reabilitare şi de reintegrare a forţei de muncă cu protecţia socială trebuie să constituie un obiectiv politic. Literatura de specialitate se referă la cel puţin cinci procese de tranziţie (3): de la educaţie/formare la un loc de muncă; tranziţia între diferite forme de ocupare a forţei de muncă, inclusiv activitatea independentă; tranziţiile de la un loc de muncă la activităţi legate de gospodărie sau activităţi civile; de la un loc de muncă la invaliditate; de la un loc de muncă la pensionare. Scopul trebuie să fie convingerea persoanelor de rentabilitatea tranziţiilor şi motivarea lor pentru a-şi căuta în mod activ un loc de muncă, furnizându-le în acelaşi timp sprijinul necesar şi oferindu-le protecţie în caz de dificultăţi materiale.

3.1.2.   Trebuie acordată o atenţie deosebită tranziţiei de la educaţie/formare la un loc de muncă, întrucât mulţi tineri au fost excluşi în mod disproporţionat de pe piaţa forţei de muncă pe perioada creşterii economice, iar acum sunt afectaţi în mod disproporţionat de criza financiară/economică (4). Cu toate că nivelul lor de calificare este mai ridicat în prezent, în raport cu generaţiile anterioare, aceştia intră mai târziu pe piaţa forţei de muncă, au parte de locuri de muncă mai puţin stabile şi sunt mai expuşi la segmentarea pieţei forţei de muncă şi la şomaj. CESE ia notă şi salută concentrarea Comisiei asupra „sprijinirii tinerilor începând din prezent” (5), însă pune sub semnul întrebării modul de evaluare şi de revizuire a formării şi a uceniciei de calitate, astfel încât acestea să aibă o relevanţă continuă. CESE a făcut recomandări cu privire la combaterea şomajului în rândul tinerilor în Avizul privind ocuparea forţei de muncă pentru categoriile prioritare (6). CESE reaminteşte că imigranţii, cei ce aparţin unei minorităţi etnice, familiile monoparentale şi cei cu o calificare slabă sunt expuşi în mod deosebit pe piaţa forţei de muncă şi la excluziune socială.

3.1.3.   Tranziţiile între un loc de muncă şi activităţile legate de gospodărie/civile au un impact major asupra femeilor şi a opţiunilor disponibile privind tipul contractului de muncă sau perioada de timp petrecută în afara pieţei forţei de muncă. Prin urmare, CESE recomandă consolidarea măsurilor de asigurare a egalităţii de şanse.

3.2.   Elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor integrate, a acţiunilor adaptate şi a guvernanţei îmbunătăţite

3.2.1.   Pe măsură ce experienţele în materie de politici de tranziţie se consolidează, devin tot mai clare anumite caracteristici ale unei „politici de tranziţie corespunzătoare”. Stimulentele şi sprijinul se dovedesc a fi esenţiale. Politicile de tranziţie pe piaţa forţei de muncă trebuie luate în considerare alături de strategiile de incluziune, în special când este vorba de persoanele care sunt cele mai îndepărtate de piaţa forţei de muncă şi pentru care sunt necesare în continuare eforturi sistematice. Comitetul sprijină punctul de vedere (7) conform căruia, din cauza crizei, este mai urgentă şi mai necesară punerea în aplicare a unor strategii cuprinzătoare de incluziune activă care să combine şi să creeze un echilibru între măsurile vizând pieţele forţei de muncă care favorizează integrarea, accesul la servicii de calitate şi un venit minim adecvat.

3.2.2.   De aceea, pentru o proporţie considerabilă a populaţiei de vârstă activă care trebuie să facă tranziţia la un loc de muncă, CESE salută recomandarea Comisiei (8) privind o implicare mai puternică şi o coordonare mai bună la nivel naţional. Cu toate acestea, CESE recomandă şi personalizarea intervenţiilor. Acest lucru este important, întrucât serviciile de consultanţă „apropiate” de cetăţeni sau de la nivel local, care furnizează soluţii adaptate, dacă nu neapărat cetăţenilor individuali, măcar grupurilor, sunt vitale pentru reformă. Proiectele şi organizaţiile din economia socială se află, deseori, în fruntea abordărilor care promovează măsuri de sprijin în vederea accesului pe piaţa forţei de muncă şi pentru crearea de noi locuri de muncă pentru persoanele cele mai îndepărtate de piaţa forţei de muncă.

3.2.3.   În acest context, CESE recomandă, de asemenea, completarea dialogului social printr-un dialog civic. Unele state membre au instituit deja astfel de forme de dialog. Astfel, organizaţiile societăţii civile vor avea posibilitatea, ca prin experienţa şi cunoştinţele lor, precum şi prin legăturile lor, adesea foarte strânse, cu grupurile vulnerabile – inclusiv cu cei ce trăiesc în sărăcie, copiii, tinerii, familiile aflate într-o situaţie precară, imigranţii şi minorităţile etnice, persoanele cu handicap, persoanele în vârstă –, să fie implicate, ca resurse importante, în elaborarea politicilor pentru sporirea incluziunii sociale în Europa. Cercetările arată că profesionalismul şi calitatea profesioniştilor care furnizează serviciile şi ale instituţiilor din care fac parte, inclusiv cunoştinţele şi capacitatea de a lucra cu grupuri dezavantajate reprezintă un element important de bune practici.

3.2.4.   CESE este de acord cu recomandarea pe care Comisia o face în comunicarea sa (9), conform căreia, pentru sporirea şanselor celor dezavantajaţi de a avea succes pe piaţa forţei de muncă, este necesară o mai bună cooperare între autorităţile publice, serviciile publice şi private pentru ocuparea forţei de muncă, serviciile sociale, serviciile de educaţie pentru adulţi, partenerii sociali şi societatea civilă. De asemenea, CESE recomandă să se ia în considerare necesitatea de a coordona diferite tipuri de servicii cum ar fi cele de sănătate, educaţie şi locuinţă, întrucât coordonarea reprezintă un element esenţial de bune practici.

3.3.   Strategia de la Lisabona

3.3.1.   Strategia de la Lisabona a UE pune accentul pe incluziunea socială în cadrul UE. Obiectivul general al acesteia este o economie mai cuprinzătoare, capabilă să combine eficienţa şi crearea de noi locuri de muncă mai bune cu un nivel ridicat de protecţie socială şi coeziune socială şi economică sporite. Acestea reprezintă fundamentul modelelor economice şi sociale europene. Strategia UE post-2010 va trebui să aibă o viziune clară asupra provocărilor esenţiale cărora trebuie să le facă faţă societatea, precum şi a instrumentelor revizuite destinate domeniului ocupării forţei de muncă şi al incluziunii sociale. Lucrările CESE pentru elaborarea unui aviz cu privire la viitorul Strategiei de la Lisabona sunt în desfăşurare.

3.3.2.   Strategia de la Lisabona a subliniat faptul că procesul de creare de locuri de muncă se bazează pe politici active de ocupare a forţei de muncă, pe un cadru macroeconomic solid, pe investiţii în competenţe, cercetare şi infrastructură, pe o mai bună reglementare şi pe promovarea spiritului antreprenorial şi a inovării. Întrucât pieţele forţei de muncă continuă să se deterioreze ca reacţie la recesiunea economică, sunt necesare măsuri suplimentare, având în vedere că impactul recesiunii se manifestă în primul rând asupra oamenilor. Pieţele forţei de muncă din Europa se vor schimba profund în urma crizei. Lucrătorii şi întreprinderile trebuie să dispună de mijloacele necesare pentru a se adapta cu succes la aceste realităţi în schimbare, pentru a menţine locurile de muncă, a îmbunătăţi competenţele la toate nivelurile, în special pe cele ale mâinii de lucru slab calificate, a reintegra persoanele în câmpul muncii şi a stabili condiţiile pentru crearea de noi locuri de muncă.

3.4.   Concept de abordare a flexicurităţii în perioade de criză (10)

În calitate de strategie integrată de consolidare atât a flexibilităţii, cât şi a securităţii pieţei forţei de muncă şi de susţinere a persoanelor care se află temporar în afara acesteia, CESE consideră că:

3.4.1.   flexicuritatea este cu atât mai importantă şi mai adecvată în contextul economic actual dificil, caracterizat de sporirea şomajului, a sărăciei, a segmentării şi de provocarea urgentă reprezentată de nevoia de stimulare a creşterii economice, precum şi de creare de noi locuri de muncă mai bune şi de consolidare a coeziunii sociale;

3.4.2.   punerea în aplicare a flexicurităţii presupune, pe de o parte componente de sprijinire a protecţiei sociale, şi, pe de altă parte, o piaţă a forţei de muncă deschisă şi cu posibilităţi de calificare, care să susţină celelalte componente, toate acestea combinate cu politici care să abordeze obstacolele structurale în faţa participării şi să promoveze menţinerea şi crearea de locuri de muncă, inclusiv de locuri de muncă de calitate. Astfel, se va contribui la reducerea excluziunii sociale şi a riscului de sărăcie prin deschiderea pieţei forţei de muncă către toţi cetăţenii, în special către grupurile vulnerabile;

3.4.3.   principiile comune ale flexicurităţii, ca mijloc de punere în aplicare a Strategiei europene privind ocuparea forţei de muncă, asociată cu strategii cuprinzătoare de incluziune activă a persoanelor celor mai îndepărtate de piaţa forţei de muncă, asigură o strategie politică cuprinzătoare pentru coordonarea eforturilor de gestionare a efectelor crizei în materie de ocupare a forţei de muncă şi a impactului social al acesteia, precum şi pentru pregătirea redresării economice;

3.4.4.   CESE salută acordul partenerilor sociali din UE privind monitorizarea punerii în aplicare a principiilor comune ale UE în domeniul flexicurităţii şi reţinerea lecţiilor învăţate. CESE elaborează în prezent un aviz privind flexicuritatea, contribuind astfel la acest exerciţiu (11). De asemenea, CESE invită statele membre să-şi sporească eforturile pentru a pune în aplicare principiile comune privind incluziunea activă, iar Comisia, să monitorizeze în mod regulat progresele înregistrate.

4.   Politica de protecţie socială şi de incluziune socială

4.1.   Sistemele de protecţie socială reprezintă un avantaj important pentru incluziunea socială, deoarece prin intermediul acestora se recunoaşte statutul persoanelor aflate în afara pieţei forţei de muncă. De asemenea, acestea implică acţiuni pozitive din partea statelor membre şi combat, prin solidaritate colectivă, factorii care limitează capacitatea indivizilor şi a grupurilor dezavantajate de a trăi în condiţii în care demnitatea să le fie respectată. Succesul statului social european, în special în combaterea inegalităţilor, este bine documentat şi reflectă solidaritatea, ca valoare europeană fundamentală, recunoscută în Carta drepturilor fundamentale. În opinia Comitetului, setul de provocări prioritare pentru protecţia socială constă în a garanta satisfacerea nevoilor fundamentale ale persoanelor – chiar dacă acestea variază între statele membre în ceea ce priveşte punerea lor în aplicare –, precum şi în facilitarea tranziţiilor corespunzătoare, astfel cum s-a menţionat anterior. Sunt necesare acţiuni pentru rentabilizarea tranziţiilor, îmbunătăţirea accesului la locuri de muncă pentru grupurile care sunt confruntate cu probleme pe piaţa forţei de muncă şi, păstrând în acelaşi timp nivelul veniturilor la buget ale statelor membre, reducerea costurilor de angajare, altele decât cele salariale, de la nivelul angajatorilor, prin reducerea sarcinilor administrative; exploatarea potenţialului de creare de locuri de muncă destinate în special persoanelor mai puţin calificate; reducerea elementelor de descurajare a muncii; îmbunătăţirea regimurilor fiscale şi de prestaţii sociale, pentru ca intrarea pe piaţa forţei de muncă să fie interesantă din punct de vedere financiar, inclusiv prin reducerea presiunii fiscale asupra celei de-a doua persoane care contribuie la venitul familiei, stimularea şomerilor pentru a-şi înfiinţa propria întreprindere (de exemplu, prin formare în domeniul spiritului antreprenorial şi prin acordarea de microcredite) şi prin asigurarea accesului la serviciile necesare, care permit participarea. Cei care nu pot munci trebuie să beneficieze de ajutor pentru un venit adecvat.

4.2.   Comitetul doreşte să sublinieze că, având în vedere concurenţa puternică determinată de globalizare şi impactul crizei economice, este cu atât mai mult necesară o protecţie socială suficientă împotriva riscurilor sociale, inclusiv a şomajului, precum şi consolidarea funcţiei protecţiei sociale ca element de investiţie socială în beneficiul competitivităţii economice şi al incluziunii sociale. Nu trebuie să se permită reformei să pericliteze principiile solidarităţii, care stau la baza protecţiei sociale şi care au deservit bine Europa. Pe de altă parte, schimbarea fiind esenţială, sistemele de protecţie socială nu trebuie să îi fie ostile, ci trebuie să fie ghidate de o politică de reformă socială coerentă, pe termen lung şi coordonată, capabilă să asigure protecţie şi să sprijine tranziţiile pe termen scurt şi lung.

Prin urmare, este important să se analizeze modalităţile prin care diferitele componente ale protecţiei sociale pot contribui mai bine la incluziunea socială şi economică. În acest context, CESE atrage atenţia asupra următoarelor aspecte:

4.3.1.   Luarea în considerare a dezechilibrului demografic şi a schimbărilor din interiorul familiei

4.3.1.1.   Perspectiva îmbătrânirii populaţiei în majoritatea ţărilor din Europa pune în discuţie diferite aspecte legate de incluziunea socială. Multe state membre au iniţiat deja măsuri în acest sens. Problema care se conturează cel mai clar, chiar dacă nu este abordată întotdeauna în modul cel mai adecvat, este creşterea proporţiei cetăţenilor care au dreptul la pensionare, precum şi a nevoii de servicii sociale şi de sănătate. CESE salută recomandarea Comisiei (9) de a promova ocuparea forţei de muncă în rândul lucrătorilor în vârstă, precum şi de a stimula cererea de locuri de muncă în sectorul serviciilor de îngrijire, prin scutiri de taxe sau alte stimulente. CESE apreciază că propunerea Comisiei de suprimare a pensionării anticipate necesită o dezbatere profundă cu privire la condiţiile-cadru, la sfera de aplicare şi la măsurile politice adiacente, pentru a nu cauza din nou probleme sociale persoanelor în vârstă. CESE şi-a adus deja contribuţii substanţiale în legătură cu această temă.

4.3.1.2.   Un alt aspect care contribuie la situaţia demografică este faptul că multe politici, în special cele în domeniul familiei, nu întreprind destule acţiuni care să permită împlinirea dorinţei de a avea copii (12). CESE doreşte în mod special să atragă atenţia responsabililor politici asupra Avizului privind schimbările demografice şi familiale (13). Fiecare ţară are nevoie de o politică în favoarea familiei, care să respecte dorinţa fiecărui cetăţean (inclusiv a copiilor), să preţuiască viaţa de familie, să abordeze impactul puternic, în special asupra copiilor, pe care îl au destrămarea familiilor, violenţa, sărăcia şi excluziunea socială, şi care să fie aproape de viaţa şi dorinţele cetăţenilor. Prin urmare, o politică cuprinzătoare în favoarea familiei trebuie să reprezinte o prioritate fundamentală pentru fiecare ţară europeană şi să combine venitul cu facilităţile de îngrijire a copilului, accesul părinţilor la locuri de muncă cu normă întreagă de calitate, egalitatea de şanse, educaţia, serviciile sociale şi culturale, ocuparea forţei de muncă, precum şi cu asigurarea şi planificarea infrastructurii.

4.3.2.   Optimizarea ajutorului de şomaj şi promovarea integrării

4.3.2.1.   Ajutorul de şomaj reprezintă o prestaţie socială importantă, care oferă securitate lucrătorilor concediaţi sau fără loc de muncă, în special în contextul restructurărilor continue determinate de criza economică, precum şi de concurenţă. Dacă ajutorul de şomaj este substanţial, acesta poate chiar reprezenta un factor al fluidităţii economice şi poate facilita mobilitatea forţei de muncă. Cu toate acestea, în unele state, ajutorul de şomaj înseamnă doar distribuirea pasivă a avantajelor, fără să existe un sistem adecvat pentru reintegrarea pe piaţa forţei de muncă (tranziţia de la şomaj la un loc de muncă) sau pentru formare orientată către ocuparea unui loc de muncă durabil. Ca regulă generală, prestaţiile de ajutor de şomaj trebuie să fie mai active. În acest scop, ele s-ar putea baza, cum este cazul în câteva ţări, pe acorduri individuale de întoarcere pe piaţa forţei de muncă, care să constituie o condiţie prealabilă pentru a beneficia de prestaţii sociale. Responsabilitatea care le revine autorităţilor în acest context este de a asigura un sprijin adecvat, sisteme de integrare şi de formare corespunzătoare, precum şi accesul la alte servicii de facilitare. Elementul preventiv este, de asemenea, important. În acest sens, trebuie subliniată intervenţia în timp util, necesitatea abordării sărăciei în rândul copiilor, alături de aplicarea unei politici eficace de formare pe parcursul întregii vieţi, care poate implica o anumită reorientare în materie de educaţie pe parcursul vieţii.

4.3.2.2.   Tranziţia şi integrarea sunt importante şi pentru alte grupuri de persoane, de exemplu, pentru victimele accidentelor, pentru persoanele aflate în incapacitate de muncă în urma unei boli (tranziţia de la un loc de muncă la şomaj, din cauza unui handicap). În primul rând, se pune problema unui venit de înlocuire, iar în al doilea rând, al întoarcerii sau accesului la un loc de muncă. Venitul reprezintă o condiţie necesară pentru un trai independent, însă nu este neapărat o condiţie suficientă. În multe cazuri, nu se acordă prioritate suficientă integrării persoanelor în cauză în viaţa profesională, în ciuda dispoziţiilor legale în acest sens. În practică, orientarea şi asistenţa pentru găsirea unui loc de muncă sau reintegrarea în câmpul muncii sunt deseori dificile şi inadecvate. Nici cerinţele impuse pentru a beneficia de compensaţii, şi nici valoarea compensaţiei nu trebuie să descurajeze persoanele în cauză să urmărească reabilitarea funcţională sau ocupaţională sau reluarea muncii. Dimpotrivă, ele trebuie să-i încurajeze în aceste direcţii. Cu toate acestea, reformele care pun accentul tot mai mult pe măsurile active în locul celor pasive nu trebuie să piardă din vedere obiectivele prevăzute în Codul european de securitate socială şi protocoalele acestuia. Conceptul de ocupare corespunzătoare a forţei de muncă ar trebui să vizeze asigurarea orientării şomerilor către un loc de muncă unde îşi pot folosi competenţele şi calificările în modul cel mai productiv şi eficient, în beneficiul întregii societăţi. Cu toate acestea, cetăţenilor pentru care munca nu este o opţiune, trebuie să li se asigure un ajutor pentru venit suficient pentru a trăi cu demnitate.

5.   Promovarea învăţării şi a formării pe parcursul întregii vieţi

5.1.   În statele membre există sisteme şi niveluri foarte diferite de formare profesională şi educaţie pentru persoanele încadrate în muncă. Faptul că educaţia şi formarea continuă în rândul cetăţenilor UE este repartizată inegal în statele membre – cei ce dispun de o educaţie mai bună beneficiază de posibilităţi mai multe de formare şi educaţie continuă pe parcursul carierei lor profesionale decât cei cu o calificare mai slabă – reprezintă o provocare politică importantă în era globalizării şi în contextul recesiunii economice actuale. Având în vedere faptul că persoanele slab calificate sunt cele mai expuse la riscul de relocalizare a locului de muncă şi de şomaj, unul dintre imperativele cele mai importante la nivel de politică este de a asigura accesul şi participarea mai vastă la formare şi educaţie pentru grupurile de persoane slab calificate. În consecinţă, CESE pledează pentru un drept efectiv la formare pentru toţi cetăţenii, în special pentru grupurile excluse care doresc să-şi sporească opţiunile pe piaţa forţei de muncă.

5.2.   Datorită faptului că, în urma schimbărilor contextului social, economic, politic şi tehnologic, vor avea loc adaptări succesive ale competenţelor, conţinutul formării generale, în special dacă se doreşte ca educaţia şi formarea să fie mai armonizate cu nevoile de pe piaţa forţei de muncă, trebuie să facă obiectul unui proces profund de reflecţie. Prin urmare, este esenţial ca: 1) tinerii să capete o educaţie de bază solidă şi 2) să fie identificate nevoile actuale şi viitoare în materie de competenţe, care ar trebui analizate la nivel local şi/sau naţional, pentru a reflecta diversitatea dintre şi din interiorul statelor membre. CESE ia notă de iniţiativa Comisiei „Noi competenţe pentru noi locuri de muncă” (14) şi va pregăti un răspuns detaliat la aceasta.

5.3.   CESE este de acord cu recomandarea Comisiei, conform căreia carierele profesionale nu trebuie să înceapă cu experienţa şomajului. Prin urmare, este esenţial ca fiecărui absolvent, care este doritor şi capabil, să i se ofere posibilitatea de a lua parte la un program de educaţie continuă sau de formare profesională şi să fie încurajat să valorifice această oportunitate. Pentru informaţii suplimentare privind răspunsul CESE, consultaţi Avizul CESE privind ocuparea forţei de muncă pentru categoriile prioritare (15).

6.   Locuinţa ca factor de incluziune socială

6.1.   Lipsa de adăpost reprezintă forma cea mai severă de excluziune. Multe ţări ale Uniunii Europene au ratificat tratatele şi convenţiile internaţionale care recunosc şi protejează dreptul la locuinţă: Declaraţia universală a drepturilor omului (articolul 25), Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (articolul 11), Convenţia privind drepturile copilului (articolul 27), Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei (articolele 14 şi 15), Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (articolul 8), Carta socială europeană (articolele 15, 16, 19, 23, 30, 31) şi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (articolul 34, alineatul 3).

6.2.   În Europa, criza locuinţelor afectează 70 de milioane de persoane care trăiesc în condiţii necorespunzătoare, dintre care aproximativ 18 milioane sunt ameninţate cu evacuarea, iar 3 milioane nu au un adăpost. Aceste cifre continuă să crească din cauza crizei financiare globale, în urma căreia aproximativ 2 milioane de familii din Europa şi-au pierdut locuinţa, neputând să-şi plătească creditele ipotecare (16). Statele membre trebuie să acorde prioritate acestei chestiuni, pentru a reduce la minimum impactul asupra cetăţenilor, în special asupra celor mai vulnerabili.

6.3.   Pierderea adăpostului conduce la opusul incluziunii sociale, întrucât se prevede o creştere a cererii pentru locuinţe decente şi accesibile din punct de vedere financiar, înrăutăţirea protecţiei chiriaşilor împotriva încetării contractelor de închiriere, un risc mai mare de executare silită în contractele ipotecare, precum şi sporirea riscului de evacuare. Cei afectaţi vor fi tinerii, persoanele în vârstă, şomerii, persoanele sărace şi imigranţii, precum şi familiile cu un venit mediu. CESE recomandă cu fermitate garantarea tratamentului egal cu privire la locuinţe şi stabilirea unor mecanisme destinate prevenirii evacuărilor, în special în cazul diferitelor grupuri de persoane vulnerabile.

CESE salută utilizarea metodei deschise de coordonare ca un cadru pentru schimbul de bune practici şi alegerea lipsei de adăpost şi a excluziunii în materie de locuinţe ca priorităţi tematice ale metodei deschise de coordonare în domeniul social în 2009. De asemenea, CESE recomandă intensificarea utilizării acesteia prin consolidarea instrumentelor financiare existente ale UE în ceea ce priveşte:

6.4.1.   programele pentru asigurarea unor locuinţe decente şi accesibile din punct de vedere financiar;

6.4.2.   programele de sprijinire a dezvoltării unor soluţii privind locuinţele alternative şi a unor proiecte experimentale pentru noi tipuri de locuinţe sociale, care să ţină seama de solidaritatea între generaţii, de aspectele multiculturale şi de excluziunea socială, desfăşurate în colaborare cu autorităţile locale, societatea civilă şi investitorii sociali.

6.5.   CESE este de acord cu declaraţia Consiliului şi a Comisiei (17) conform căreia incluziunea financiară este o condiţie prealabilă pentru accesul durabil pe piaţa locuinţelor, iar cei confruntaţi cu evacuarea şi preluarea proprietăţii trebuie sprijiniţi şi sfătuiţi în mod corespunzător.

7.   Politica teritorială ca factor de incluziune socială

7.1.   Politicile care se concentrează pe asigurarea locuinţelor trebuie să ţină seama de cele care se ocupă de regiunile teritoriale sau de cele geografice şi să fie completate cu acestea. Toată activitatea în domeniul incluziunii sociale atrage atenţia asupra existenţei unor regiuni şi localităţi dezavantajate. În multe cazuri, factorii care cauzează aceste dezavantaje ţin de infrastructură – furnizarea defectuoasă a unor servicii generale, a serviciilor de utilităţi publice, precum şi lipsa locurilor de muncă – şi pot duce la degradare ecologică şi socială. Studii recente pun tot mai mult accentul pe nivelul local, demonstrând modul în care problemele şi deficienţele interacţionează, conducând la existenţa unor localităţi care nu numai că sunt formate din persoane vulnerabile, ci care, din această cauză, dar nu numai, sunt vulnerabile ele însele. Absenţa investiţiilor de capital în aceste regiuni, fie el de la nivel local, naţional sau străin, sporeşte acest dezavantaj.

7.2.   Prin urmare, un obiectiv politic ar trebui să fie evitarea dezechilibrelor dintre zone sau regiuni, precum şi asigurarea faptului că regiunile deosebit de dezavantajate sunt susţinute în mod adecvat. În acest sens, iniţiativele locale joacă un rol important, la fel ca şi cele care vizează regenerarea socială a localităţilor şi a zonelor rezidenţiale sărace şi în declin. Nu este vorba doar de investiţii în infrastructura fizică, ci şi de concentrarea asupra reconstruirii infrastructurii sociale şi a comunităţii, precum şi a capitalului social din aceste zone.

7.3.   Ocuparea forţei de muncă este deosebit de importantă pentru depăşirea dezavantajelor proprii anumitor zone. Posibilităţile de ocupare a forţei de muncă la nivel local contribuie la reducerea sărăciei, promovează incluziunea socială şi sporesc respectul de sine, încrederea în sine şi resursele celor care suferă ca urmare a excluziunii sociale. De asemenea, acestea sporesc resursele financiare şi de altă natură disponibile la nivel local. Pe de altă parte, accesul la servicii reprezintă o condiţie prealabilă pentru crearea locurilor de muncă la nivel local. Participarea comunităţii locale la aceste iniţiative şi la alte tipuri de iniţiative – cum ar fi dezvoltarea microîntreprinderilor administrate la nivel local – este foarte importantă.

7.4.   CESE îşi exprimă convingerea că, pe lângă domeniile clasice pe care politica de incluziune socială le tratează, trebuie instituit un nou domeniu sau un nou element al acesteia. Acesta trebuie să se concentreze asupra creării unei societăţi active şi integrate. Într-o anumită măsură, există aspecte comune importante între acest element nou şi elementele constitutive ale politicii de incluziune socială (de exemplu, cele referitoare la locuinţe, la persoanele slab calificate), dar este, în acelaşi timp, un aspect care trebuie abordat în mod specific, printr-o politică de sine stătătoare.

7.5.   CESE salută propunerea Comisiei (18) de a mobiliza şi accelera finanţarea prin utilizarea unei noi facilităţi de microfinanţare a UE pentru ocuparea forţei de muncă, în vedere dezvoltării microîntreprinderilor şi a economiei sociale. CESE consideră că politica teritorială trebuie să constituie o prioritate, la care să participe statele membre, partenerii sociali, autorităţile şi comunităţile locale relevante, inclusiv economia socială.

8.   Gestionarea diversităţii şi integrarea imigranţilor

8.1.   Diversitatea culturală este în general recunoscută ca o caracteristică descriptivă a Europei, însă guvernanţa în societăţile europene nu este întotdeauna una multiculturală. În opinia CESE, incluziunea socială trebuie să aibă în vedere modul în care societăţile europene abordează aspectele legate de minorităţi (de exemplu, populaţia de etnie romă (19)) şi imigranţi. Există diferite căi de examinare şi ameliorare a acestui aspect.

8.2.   Comitetul consideră că trebuie avută în vedere combinarea „pluralismului” cu „egalitatea”, ambele fiind condiţii pentru incluziunea socială. Pentru societatea-gazdă, minorităţi şi imigranţi poate fi dificil să îşi aprecieze reciproc cultura şi valorile. CESE recomandă o serie de măsuri fundamentale. Din partea ţării gazdă, acestea includ măsuri de identificare a contribuţiilor imigranţilor, precum şi a factorilor care contribuie la discriminare, dezavantajare şi excluziune. Minorităţile şi imigranţii trebuie să dea dovadă de voinţă de adaptare la normele şi tradiţiile ţării-gazdă, fără să renunţe la identitatea şi rădăcinile lor culturale. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm consultaţi Avizul CESE privind ocuparea forţei de muncă pentru categoriile prioritare (15).

8.3.   De asemenea, trebuie evidenţiat rolul dialogului intercultural, fie ca parte a dialogului civic, fie de sine stătător. Printre posibilele obiective politice în acest sens se numără următoarele:

—

instituirea unor proceduri care să conducă la consolidarea încrederii într-un viitor comun şi în valori civice, cum ar fi cinstea, toleranţa, respectul pentru libertate şi democraţie, egalitatea de şanse, solidaritatea şi responsabilitatea socială, precum şi inducerea sentimentului de apartenenţă şi recunoaştere reciprocă;

—	consolidarea incluziunii sociale prin integrarea economică, socială şi culturală a imigranţilor;

—	reevaluarea tuturor politicilor din punctul de vedere al „echităţii sub aspectul dimensiunii culturale”, inclusiv al stigmatizării şi discriminării.

---

(1)  A se vedea punctul 2.1 din Avizul CESE din 11.6.2009 privind rezultatele Summitului privind ocuparea forţei de muncă. Raportor: dl Greif. (JO C 306, 16.12.2009)

(2)  http://ec.europa.eu/social/keyDocuments.jsp?type=3&policyArea=750&subCategory=758&country=0&year=0&advSearch Key=&mode=advancedSubmit&langId=en (viitoarea actualizare generală va fi realizată în noiembrie 2009).

(3)  Schmid, G. (2002) Wege in eine neue Vollbeschäftigung, Übergangsarbeitsmärkte und aktivierende Arbeitsmarktpolitik (Căi către ocuparea completă a forţei de muncă, pieţe de tranziţie ale forţei de muncă şi politica de activare a forţei de muncă), Frankfurt: Campus Verlag.

(4)  http://ec.europa.eu/youth/news/news1389_en.htm

(5)  A se vedea „Un angajament comun pentru ocuparea forţei de muncă” [COM(2009) 257 final], p. 8.

(6)  A se vedea punctul 5 din Avizul CESE din 12.7.2007 privind ocuparea forţei de muncă pentru categoriile prioritare (Strategia de la Lisabona). Raportor: dl Greif (JO C 256 din 27.10.2007).

(7)  A se vedea http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:307:0011:0014:EN:PDF.

(8)  A se vedea „Un angajament comun pentru ocuparea forţei de muncă” [COM(2009) 257 final], p. 13.

(9)  A se vedea „Un angajament comun pentru ocuparea forţei de muncă” [COM(2009) 257 final], p. 9.

(10)  A se vedea proiectul de concluzii ale Consiliului „Flexicuritatea în perioade de criză SOC 374 ECOFIN 407”, 10388/09.

(11)  A se vedea Avizul CESE din 1.10.2009 pe tema „Modalităţile de utilizare a flexicurităţii în domeniul restructurărilor, în contextul dezvoltării globale”. Raportor: dl Salvatore; coraportor: dl Calvet Chambon. (JO C 318, 23.12.2009, p. 1)

(12)  A se vedea Avizul CESE pe tema „Muncă şi sărăcie: către o abordare globală indispensabilă” din 30.9.2009. Raportor: dna Prud'homme. (JO C 318, 23.12.2009, p. 52).

(13)  A se vedea Avizul CESE din 14.3.2007 privind familia şi evoluţia demografică, CESE 423/2007. Raportor: dl Buffetaut (JO C 161, 13.7.2007, p. 66).

(14)  „Noi competenţe pentru noi locuri de muncă: să anticipăm şi să răspundem cerinţelor pieţei forţei de muncă în materie de competenţe”, [COM(2008) 868 final].

(15)  A se vedea nota de subsol 6.

(16)  http://www.habitants.org/noticias/inhabitants_of_europe/european_platform_on_the_right_to_housing_2009

(17)  A se vedea Raportul comun al Consiliului şi al Comisiei privind protecţia socială şi incluziunea socială 2009, 7309/09, secţiunea 2, alineatul 8.

(18)  A se vedea „Un angajament comun pentru ocuparea forţei de muncă” [COM(2009) 257 final], p.11.

(19)  Avizul CESE privind integrarea minorităţilor – romii. Raportor: dna Sigmund; coraportor: dna M. Sharma (JO C 27, 3.2.2009, p. 88).

---