This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52008AR0246
Opinion of the Committee of the Regions on think small first — A Small Business Act for Europe
Aviz al Comitetului Regiunilor pe tema Gândiți mai întâi la scară mică : un Small Business Act pentru Europa
Aviz al Comitetului Regiunilor pe tema Gândiți mai întâi la scară mică : un Small Business Act pentru Europa
JO C 120, 28.5.2009, pp. 17–22
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
|
28.5.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 120/17 |
Aviz al Comitetului Regiunilor pe tema „Gândiți mai întâi la scară mică”: un „Small Business Act” pentru Europa
2009/C 120/04
COMITETUL REGIUNILOR
|
— |
salută comunicarea Comisiei privind un „Small Business Act” (SBA) pentru Europa și sprijină agenda politică propusă, care urmărește să revoluționeze politica europeană în domeniul IMM-urilor prin instituirea unui cadru care să faciliteze promovarea spiritului antreprenorial și a legislației favorabile IMM-urilor, permițând în același timp dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii din întreaga Europă prin aplicarea principiului „Gândiți mai întâi la scară mică”; |
|
— |
ia notă de faptul că SBA nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, însă consideră că, pentru a se atinge obiectivele propuse și pentru a se asigura punerea integrală în aplicare, este necesar ca SBA să fie obligatoriu din punct de vedere politic și să furnizeze o foaie de parcurs și o structură stabilă de guvernanță pentru politica în domeniul IMM-urilor; așadar, invită Consiliul European să-și îndeplinească responsabilitățile în acest domeniu și Comisia Europeană și statele membre să coopereze cu autoritățile locale și regionale și cu alte părți implicate; |
|
— |
atrage atenția asupra faptului că actuala recesiune și criză din sistemul bancar internațional are un impact disproporționat asupra posibilității IMM-urilor de a avea acces la finanțare și solicită Comisiei și statelor membre să se asigure că sectorul bancar ia suficient în considerare condițiile dificile în care funcționează IMM-urile și că sunt puse integral în aplicare recomandările convenite în cadrul celei de-a cincea Mese rotunde (1) dintre bănci și IMM-uri, care urmăresc facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare; |
|
— |
recunoaște că integrarea Small Business Act în Strategia de la Lisabona și în programele naționale de reformă reprezintă o abordare corectă, care ar trebui să contribuie la îmbunătățirea monitorizării, și, în acest sens, solicită o evaluare anuală riguroasă pentru a măsura progresele înregistrate în politica în domeniul IMM-urilor în fiecare stat membru în raport cu obiectivele și termenele convenite, cu recomandări pentru acțiuni viitoare concertate, pentru a asigura punerea deplină în aplicare a SBA și realizarea obiectivelor sale. |
|
Raportor |
: |
dna Constance Hanniffy (IE-PPE), membru al Consiliului comitatului Offaly, al Autorității regionale pentru Zona Centrală (Midland Regional Authority) și al Adunării Regionale pentru Zonele de Frontieră, Centrale și de Vest (Border, Midland and Western Regional Assembly) |
Document de referință:
Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor -„Gândiți mai întâi la scară mică”: un „Small Business Act” pentru Europa
COM(2008) 394 final
RECOMANDĂRI POLITICE
COMITETUL REGIUNILOR
|
1. |
salută comunicarea Comisiei privind un „Small Business Act” (SBA) pentru Europa și sprijină agenda politică propusă, care urmărește să revoluționeze politica europeană în domeniul IMM-urilor prin instituirea unui cadru care să faciliteze promovarea spiritului antreprenorial și a legislației favorabile IMM-urilor, permițând în același timp dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii din întreaga Europă prin aplicarea principiului „Gândiți mai întâi la scară mică”; |
|
2. |
ia notă de faptul că SBA nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, însă consideră că, pentru a se atinge obiectivele propuse și pentru a se asigura punerea integrală în aplicare, este necesar ca SBA să fie obligatoriu din punct de vedere politic și să furnizeze o foaie de parcurs și o structură stabilă de guvernanță pentru politica în domeniul IMM-urilor; așadar, invită Consiliul European să-și îndeplinească responsabilitățile în acest domeniu și Comisia Europeană și statele membre să coopereze cu autoritățile locale și regionale și cu alte părți implicate; |
|
3. |
consideră că, în contextul economic actual, SBA și obiectivele sale sunt mai importante ca niciodată, dat fiind că IMM-urile au un potențial neexploatat de creștere economică și de creare și menținere a locurilor de muncă; mai mult, crede că SBA oferă posibilitatea de a demonstra un angajament politic, precum și de a spori încrederea în sectorul european al întreprinderilor; |
|
4. |
recomandă ca, la formularea și la punerea în aplicare a politicilor UE, să fie luate în considerare diversitatea IMM-urilor (în ceea ce privește dimensiunea și forma), cadrul de reglementare și cultura antreprenorială în care operează acestea, precum și diversele profiluri ale întreprinderilor micro/mici/mijlocii și diferențele dintre regiuni în ceea ce privește performanța întreprinderilor; prin urmare, propune ca SBA să asigure recunoașterea mai explicită a dimensiunii locale și regionale, pentru a putea ține seama de toți acești factori pe deplin și în mod corespunzător; |
|
5. |
subliniază importanța acordării unui sprijin care să asigure durabilitatea pe termen lung a întreprinderilor și îndeamnă la precauție, pentru a nu se acorda o atenție prea mare înființării de întreprinderi și IMM-urilor noi, în detrimentul întreprinderilor cu vechime și al celor în curs de dezvoltare și restructurare; |
|
6. |
recunoaște importanța promovării și dezvoltării culturii antreprenoriale; salută propunerea de organizare a „săptămânii europene a IMM-urilor” și inițiativa „Erasmus pentru tinerii antreprenori”, însă consideră că, dacă se urmărește integrarea valorii spiritului antreprenorial în conștiința națională și europeană, trebuie să se înceapă la nivel școlar, prin dezvoltarea unui dialog semnificativ între reprezentanții micilor întreprinderi, elevi și profesori; așadar, invită statele membre să acorde mai multă atenție promovării educației antreprenoriale, insuflării unei mentalități antreprenoriale pentru elevi și formării profesorilor, precum și să revizuiască în consecință programul de lucru „Educație și formare profesională 2010”; |
|
7. |
salută recunoașterea, în cadrul SBA, a necesităților speciale ale femeilor-antreprenor, însă atrage atenția asupra necesităților imigranților-antreprenori, care în general, datorită împrejurărilor, dau dovadă de mai mult spirit antreprenorial și sunt mai dispuși să își asume riscuri; recomandă să se țină seama și de cerințele tinerilor, minorităților și antreprenorilor în vârstă, precum și să se facă distincție între provocările și necesitățile antreprenorilor migranți care provin din UE și cele ale antreprenorilor originari din țări terțe; |
|
8. |
subliniază importanța deosebită a flexicurității, atât pentru angajatorii, cât și pentru lucrătorii din IMM-uri și solicită o mai bună integrare a flexicurității în SBA; |
Asigurarea unui grad înalt de aplicare și stabilirea de proceduri de evaluare
|
9. |
recunoaște că integrarea Small Business Act în Strategia de la Lisabona și în programele naționale de reformă reprezintă o abordare corectă, care ar trebui să contribuie la îmbunătățirea monitorizării, și, în acest sens, solicită o evaluare anuală riguroasă pentru a măsura progresele înregistrate în politica în domeniul IMM-urilor în fiecare stat membru în raport cu obiectivele și termenele convenite, cu recomandări pentru acțiuni viitoare concertate, pentru a asigura punerea deplină în aplicare a SBA și realizarea obiectivelor sale; |
|
10. |
solicită informarea corespunzătoare a Comitetului Regiunilor cu privire la evaluările anuale și subliniază că acesta va monitoriza progresele înregistrate la nivel local și regional, prin intermediul bine cunoscutei sale Platforme de monitorizare a Strategiei de la Lisabona; |
|
11. |
având în vedere cele peste 90 de măsuri propuse, consideră că este necesară stabilirea de priorități printre acțiunile incluse în SBA, în scopul de a facilita punerea lor în aplicare, de a obține rezultate concrete pentru IMM-uri și de a imprima un caracter de urgență acțiunilor. În acest sens, ar propune ca domenii prioritare de acțiune următoarele: (a) accesul la finanțare; (b) aplicarea deplină a principiului „Gândiți mai întâi la scară mică”, pentru îmbunătățirea mediului administrativ și de reglementare și (c) îmbunătățirea accesului pe piețe, inclusiv pe cea a achizițiilor publice; |
|
12. |
salută intenția consolidării aplicării principiilor subsidiarității și proporționalității și subliniază că aceste principii se aplică de la nivelul UE, la nivel național, dar și la nivel local și regional; |
|
13. |
solicită Comisiei să furnizeze mai multe detalii referitoare la modul în care va fi tratat „testul IMM” ca parte a evaluării impactului, în ceea ce privește domeniul și natura impacturilor care urmează a fi evaluate, precum și nivelul la care să se desfășoare consultarea și perioadele de consultare prevăzute; |
|
14. |
subliniază faptul că în comunicare nu se acordă suficientă atenție rolului reprezentantului pentru IMM-uri și solicită Comisiei să garanteze că reprezentantului IMM-urilor i se vor acorda suficiente resurse politice și financiare pentru a permite realizarea obiectivelor SBA și pentru a spori vizibilitatea activităților politice legate de IMM-uri și gradul de informare cu privire la acestea; |
|
15. |
sprijină obiectivele statutului de societate privată europeană (SPE), și anume reducerea costurilor de înființare a societăților, simplificarea cadrului de reglementare pentru a facilita comerțul transfrontalier și eliminarea altor obstacole; |
|
16. |
subliniază importanța garantării faptului că măsurile prevăzute în SBA și noile propuneri legislative nu subminează buna administrare și bunele practici aplicate în prezent de statele membre și de autoritățile lor locale și regionale în promovarea spiritului antreprenorial și în elaborarea de politici favorabile IMM-urilor; |
|
17. |
consideră că utilizarea programelor și instrumentelor financiare preexistente disparate pentru a realiza obiectivele SBA, fără finanțare suplimentară, reprezintă o deficiență și recomandă crearea unei linii bugetare specifice pentru acțiunile-pilot; |
Îmbunătățirea accesului la finanțare
|
18. |
atrage atenția asupra faptului că actuala recesiune și criză din sistemul bancar internațional are un impact disproporționat asupra posibilității IMM-urilor de a avea acces la finanțare și solicită Comisiei și statelor membre să se asigure că sectorul bancar ia suficient în considerare condițiile dificile în care funcționează IMM-urile și că sunt puse integral în aplicare recomandările convenite în cadrul celei de-a cincea mese rotunde (2) dintre bănci și IMM-uri, care urmăresc facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare. Printre aceste recomandări, se numără următoarele: (i) mai multă transparență între bănci și IMM-uri; (ii) combinarea caracteristicilor împrumutului și ale capitalului propriu; (iii) sporirea volumului împrumuturilor prin securitizare; (iv) facilitarea investițiilor transfrontaliere de capital de risc; (v) o mai bună reglementare a microcreditelor; |
|
19. |
apreciază eforturile Comisiei Europene și ale Băncii Europene de Investiții (BEI) de a pune la dispoziția IMM-urilor diferite instrumente financiare, dar solicită cu fermitate Comisiei să reevalueze, în special, inițiativa JEREMIE, pentru a lua în considerare acoperirea geografică variabilă a acesteia pe teritoriul UE și pentru a examina mai bine eventualele implicații pentru alte politici, precum politica în domeniul concurenței, care împiedică aplicarea integrală sau parțială a inițiativei în anumite regiuni; de asemenea, CoR recomandă BEI să aibă o atitudine mai activă în comunicarea rolului său, a valorii sale adăugate și a modalităților de acces la inițiativa JEREMIE și la programul-cadru pentru competitivitate și inovare; |
|
20. |
recomandă ca măsurile financiare ale UE să fie însoțite de instrumente complementare pentru a asigura IMM-urilor mai multe șanse de reușită și subliniază că autoritățile locale și regionale sunt parteneri naturali în acordarea acestor ajutoare suplimentare; |
|
21. |
salută propunerea de modificare a Directivei privind plățile întârziate, care ar trebui să contribuie la garantarea efectuării la timp a plăților către IMM-uri, însă subliniază că problema principală o constituie aplicarea acestei directive, iar statele membre trebuie să depună eforturi pentru a îmbunătăți cultura plăților în mediul de afaceri și în administrațiile publice; solicită Comisiei Europene și celorlalte instituții europene să răspundă preocupărilor recente exprimate de Ombudsmanul European cu privire la accelerarea modalităților de plată către contractanți, societăți și alte organizații (3); |
|
22. |
având în vedere diversitatea IMM-urilor în ceea ce privește dimensiunea și domeniul lor de activitate, consideră că unele programe ale UE ar putea prevedea măsuri mai bine adaptate, destinate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici sau celor mijlocii, pentru a nu obliga microîntreprinderile să concureze cu întreprinderile mijlocii, care beneficiază de condiții și posibilități de finanțare mai bune, pentru a obține sprijin financiar sau de altă natură; |
|
23. |
salută propunerea Comisiei de a simplifica regimul TVA prin introducerea unui plafon uniform de scutire și prin adoptarea unei directive care să ridice plafoanele TVA și propune ca statele membre să revizuiască și alte aspecte ale politicii fiscale, pentru a îmbunătăți condițiile de reinvestire a profitului în întreprindere, fluxul de numerar și transferurile de întreprinderi; |
|
24. |
salută noul Regulament general de exceptare pe categorii, care permite statelor membre să acorde ajutoare de stat pentru IMM-uri, dezvoltare regională, inovare, cercetare, formare profesională, ocuparea forței de muncă și capital de risc fără a notifica în prealabil Comisia; ia notă de ridicarea plafonului de minimis al regulamentului de la 100 000 EUR la 200 000 EUR; |
|
25. |
încurajează Comisia Europeană și, dacă este cazul, statele membre să evalueze multitudinea de programe, inițiative și rețele de susținere a întreprinderilor în scopul de a reuni, în măsura posibilului, diferitele instrumente și fonduri pentru a le spori vizibilitatea și pentru a oferi IMM-urilor mai multă coerență [acest punct poate fi corelat cu punctul 44 d) privind punctele unice de contact]; |
|
26. |
recomandă insistent Comisiei Europene să includă bunele practici locale și regionale printre subiectele discuțiilor ulterioare la nivel european. Autoritățile locale și regionale pot stimula capitalul privat potențial disponibil, prin crearea și finanțarea de rețele de „capital informal”, punându-i pe investitorii privați în legătură cu întreprinderile aflate în faza de înființare sau de pornire; |
O mai bună reglementare în beneficiul IMM-urilor
|
27. |
ia notă de propunerea de introducere a unor date comune de intrare în vigoare pentru regulamentele privind IMM-urile; se îndoiește că această măsură va avea efecte tangibile asupra reducerii sarcinilor administrative impuse IMM-urilor și recomandă evaluarea acestor efecte după o perioadă inițială de probă; |
|
28. |
ia notă de propunerea Comisiei ca microîntreprinderilor să nu li se solicite să răspundă anchetelor statistice locale mai des de o dată la trei ani, însă subliniază că datele anuale sunt necesare pentru analiza politicilor pe bază de probe concrete și consideră că ar fi mai potrivit ca principiul „o singură dată” să fie aplicat în totalitate, pentru a se limita transmiterea repetată de formulare către diferitele autorități publice, ca de exemplu în scopuri fiscale și statistice; |
|
29. |
dorește să sublinieze obstacolele considerabile existente la înființarea și extinderea microîntreprinderilor din cauza suprareglementării și solicită să se acorde mai multă atenție introducerii în SBA a unor măsuri pentru soluționarea acestei probleme; |
|
30. |
salută angajarea în vederea înlăturării barierelor din calea transferurilor de întreprinderi și atrage atenția asupra faptului că aceasta este deosebit de importantă pentru transferurile de întreprinderi între membri ai familiei, dat fiind că mulți proprietari de IMM-uri vor înainta în vârstă și se vor retrage din afaceri în cursul următorului deceniu; de asemenea, subliniază că există probleme similare și în cazul IMM-urilor administrate de către proprietari; |
|
31. |
apreciază propunerea Comisiei ca toate statele membre să încerce să încheie în termen de un an procedurile judiciare în caz de faliment nefraudulos și ca întreprinderile care își reîncep activitatea să fie tratate în mod egal în raport cu întreprinderile nou constituite, dar solicită Comisiei să abordeze provocările asemănătoare, însă nu identice, cu care se confruntă antreprenorii insolvabili care nu au fost declarați oficial în stare de faliment; |
|
32. |
așteaptă un acord cu privire la jurisdicția în materie de brevete de nivel comunitar și salută prevederile uniforme propuse în statutul SPE, care vor permite IMM-urilor să economisească timp și să-și reducă costurile; recomandă Comisiei și statelor membre să sprijine fără rezerve realizarea acestor obiective; |
|
33. |
subliniază povara pe care o reprezintă costurile ridicate ale ansamblului de asigurări obligatorii pentru IMM-uri (cum ar fi asigurarea de răspundere publică și de răspundere a angajatorului și asigurarea profesională a angajatorului) și faptul că aceasta poate constitui un obstacol în calea dezvoltării și chiar a supraviețuirii lor; invită Comisia și statele membre să coopereze cu sectorul asigurărilor pentru a stabili dacă există măsuri adecvate care să răspundă necesităților specifice ale IMM-urilor; |
Facilitarea accesului pe piețe
|
34. |
consideră că SBA ar trebui să recunoască rolul pe care îl pot juca autoritățile locale și regionale în facilitarea dezvoltării transfrontaliere a IMM-urilor, în special în ceea ce privește asigurarea accesului la informațiile de care au nevoie acestea pentru a-și desfășura activitatea pe plan internațional, cum ar fi informațiile privind cadrul și cerințele de reglementare, fiscalitatea, procedurile de soluționare a litigiilor și serviciile de consultanță și de asistență pentru IMM-uri; |
|
35. |
recunoaște rolul pe care îl pot juca investițiile străine directe în facilitarea accesului IMM-urilor pe piețele internaționale și solicită Comisiei să elaboreze măsuri care să sporească implicarea IMM-urilor în activitățile de export, deoarece implicarea lor poate conduce la diseminarea semnificativă a tehnologiei, la modele de afaceri mai eficiente și, astfel, poate crește competitivitatea internațională generală a IMM-urilor; sprijină recenta comunicare privind grupurile de nivel mondial (4) și obiectivul de a integra mai bine IMM-urile în grupuri și de a susține transferul de cunoștințe și internaționalizarea; |
|
36. |
atrage atenția asupra amenințării crescânde a pieței negre și solicită Comisiei să abordeze provocarea pe care o reprezintă aceasta pentru IMM-uri, în special prin măsuri care să îmbunătățească protecția proprietății intelectuale și care să combată mai eficient contrafacerile; |
Facilitarea accesului pe piețe – sporirea participării la achizițiile publice
|
37. |
observă că piața achizițiilor publice rămâne fragmentată, iar achizițiile publice transfrontaliere sunt limitate; prin urmare, solicită Comisiei și statelor membre să elaboreze un cadru mai transparent, care să deschidă piața europeană a achizițiilor publice și să ofere posibilități suplimentare pentru IMM-uri; |
|
38. |
salută codul european de bune practici în materie de facilitare a accesului IMM-urilor la contractele de achiziții publice, prezentat de Comisie (5), și solicită acesteia și statelor membre să promoveze măsuri de contractare inovatoare care să sporească participarea IMM-urilor la achizițiile publice, cum ar fi divizarea procedurilor de ofertare în loturi sau includerea unor posibilități de cooperare în cadrul invitațiilor de participare la procedurile de ofertare, dacă este cazul; |
|
39. |
salută angajamentul Comisiei Europene de a utiliza Rețeaua întreprinderilor europene (Enterprise Europe Network – EEN) pentru a promova codul de bune practici în rândul autorităților locale și regionale în cursul anului 2009, pentru a facilita schimburile de bune practici și pentru a reechilibra cultura achizițiilor în cadrul acestor autorități; subliniază necesitatea ca EEN să coopereze în acest domeniu cu asociațiile reprezentative relevante din fiecare stat membru; |
|
40. |
recunoaște importanța pe care o are pentru IMM-uri depășirea obstacolelor inițiale din calea accesului la piața achizițiilor publice, dat fiind că IMM-urile cu cele mai bune rezultate au, în general, și cea mai mare experiență în materie de proceduri de ofertare; așadar, solicită să se pună la dispoziția IMM-urilor mai multe informații privind posibilitățile existente pe piața achizițiilor publice și să se garanteze că IMM-urile adoptă o abordare strategică și bine informată pentru a intra pe piață; |
|
41. |
recunoaște că sarcinile administrative impuse IMM-urilor la pregătirea procedurilor de ofertare sunt excesive și propune utilizarea la scară mai largă în statele membre a chestionarelor de precalificare, care reduc în mare măsură eforturile de reformulare a acelorași informații pentru procedurile de ofertare ulterioare; |
|
42. |
atrage atenția asupra potențialului achizițiilor publice electronice (e-procurement), în mare măsură nevalorificat; recomandă exploatarea în mai mare măsură a avantajelor oferite de soluțiile TIC în ceea ce privește reducerea costurilor, având în vedere că, în prezent, numai o treime dintre contractele de achiziții publice sunt acceptate în format electronic pe teritoriul UE; în consecință, solicită ca acest aspect să fie mai bine abordat în SBA și pus în aplicare de Comisie și de statele membre; |
Dimensiunea locală și regională
|
43. |
recunoaște rolul pe care îl pot juca autoritățile locale și regionale în realizarea obiectivelor SBA și recomandă ca statele membre să colaboreze în mod constructiv cu aceste autorități, în special pentru a garanta înglobarea principiului „Gândiți mai întâi la scară mică” în elaborarea politicilor publice, astfel încât toate nivelurile administrației publice să contribuie la sprijinirea antreprenorilor; |
|
44. |
subliniază faptul că autoritățile locale și regionale asigură condiții propice pentru IMM-uri, reprezintă clienți importanți pentru bunurile și serviciile acestora și le oferă sprijin consultativ, financiar și de altă natură, cum ar fi furnizarea de sedii pentru întreprinderi la prețuri accesibile; |
|
45. |
invită autoritățile locale și regionale să-și însușească SBA și să-și asume, în măsura posibilului, o mai mare responsabilitate politică în susținerea IMM-urilor, acordând mai multă atenție preocupărilor acestora, ascultând ceea ce au de spus, răspunzând necesităților lor și sprijinindu-le dezvoltarea; |
|
46. |
în acest sens, încurajează autoritățile locale și regionale să ia inițiative pentru a răspunde necesităților întreprinderilor mici și mijlocii în domenii precum:
|
Sprijinirea cercetării și dezvoltării, a inovării și a competențelor
|
47. |
consideră că SBA trebuie să se concentreze asupra sporirii eficienței transferului de tehnologie între instituțiile de învățământ superior și IMM-uri și asupra creării unui mediu și a unei infrastructuri adecvate pentru inovare și transfer de tehnologie, acestea fiind esențiale pentru susținerea competitivității, crearea de noi întreprinderi, combaterea șomajului și accelerarea dezvoltării IMM-urilor; |
|
48. |
atrage atenția asupra faptului că dezbaterea actuală privind cercetarea, dezvoltarea și inovarea pare orientată către întreprinderile mari și către societățile nou constituite, cu potențial ridicat, ceea ce are un impact negativ asupra echilibrului spațial, prin consolidarea concentrărilor economice existente în marile centre urbane; solicită Comisiei și statelor membre să abordeze provocările pe care le implică această situație pentru IMM-urile care își desfășoară activitatea în afara acestor zone economice; |
|
49. |
observă că definiția inovării inclusă în SBA este foarte restrictivă, referindu-se numai la tehnologiile avansate, și prin urmare solicită Comisiei să aibă în vedere o clasificare mai amplă a inovării, luând în considerare diferitele tipuri/niveluri de inovare din cadrul diverselor sectoare și activități ale IMM-urilor din întreaga UE; |
|
50. |
salută propunerea de elaborare a unui inventar al necesităților viitoare în materie de competențe în UE, însă invită Comisia să colaboreze cu regiunile în vederea elaborării acestui inventar și la nivel regional (și, dacă este cazul, local), nu numai la nivelul statelor membre, având în vedere diversitatea economiilor regionale și a nevoilor acestora în ceea ce privește competențele; |
Transformarea provocărilor legate de mediu în oportunități
|
51. |
observă că, în comunicare, nu se face referire la Programul de asistență pentru conformitatea ecologică (ECAP) și recomandă să se abordeze acest aspect, pentru a garanta că cerințele de respectare a legislației de mediu sunt proporționale cu impactul exercitat de fiecare întreprindere asupra mediului; |
|
52. |
consideră că introducerea de mecanisme de stimulare și o utilizare mai inovatoare a politicii fiscale de către statele membre, pentru a determina IMM-urile să investească în produse și procese ecologice, ar contribui la extinderea utilizării acestora de către IMM-uri și, de asemenea, ar spori considerabil gradul de conștientizare cu privire la aceste produse și procese. |
Bruxelles, 12 februarie 2009.
Președintele
Comitetului Regiunilor
Luc VAN DEN BRANDE
(1) Comisia Europeană., Masa rotundă dintre bănci și IMM-uri., mai 2007.
(2) Comisia Europeană., Masa rotundă dintre bănci și IMM-uri, mai 2007.
(3) Între 2005 și 2007, Comisia a reușit să înjumătățească numărul întârzierilor de plată. Cu toate acestea, în 2007, peste 22% din numărul total al plăților realizate de Comisie erau efectuate cu întârziere.
(4) Comunicarea Comisiei Europene: „Către înființarea de grupuri de nivel mondial în Uniunea Europeană”, COM(2008) 652.
(5) Document de lucru al serviciilor Comisiei: „Codul european de bune practici de facilitare a accesului IMM-urilor la contractele de achiziții publice”, SEC(2008) 2193.