1.   

Cerințele stabilite la punctul 6.2 din prezentul regulament sunt considerate satisfăcute în ceea ce privește sistemele de încălzire care includ un schimbător de căldură, prin al cărui circuit primar trec gaze de evacuare sau aer poluat, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

2.   

pereții circuitului primar al schimbătorului de căldură trebuie să fie etanși la orice presiune mai mică sau egală cu 2 bari;

3.   

pereții circuitului primar al schimbătorului de căldură nu trebuie să aibă componente detașabile;

4.   

pereții circuitului primar al schimbătorului de căldură trebuie să aibă cel puțin 2 mm grosime în locul unde are loc schimbul de căldură, dacă sunt confecționați din oțeluri nealiate;

4.1.   

în cazul în care sunt utilizate alte materiale (inclusiv materiale compozite sau cu acoperire), grosimea peretelui trebuie să fie astfel încât să asigure schimbătorului de căldură aceeași durată de viață ca în cazul menționat la punctul 4;

4.2.   

dacă peretele schimbătorului de căldură este emailat în locul unde are loc schimbul de căldură, peretele pe care s-a aplicat un astfel de e-mail trebuie să aibă cel puțin 1 mm grosime, iar emailul trebuie să fie durabil, etanș și să nu fie poros;

5.   

țeava de evacuare trebuie să includă o zonă de control al coroziunii de cel puțin 30 mm lungime, această zonă fiind situată direct la ieșirea schimbătorului de căldură, precum și neacoperită și ușor accesibilă;

5.1.   

peretele acestei zone de încercare la coroziune nu trebuie să fie mai gros decât țevile de evacuare situate în interiorul schimbătorului de căldură, iar materialele și proprietățile de suprafață ale acestei secțiuni trebuie să fie comparabile cu cele ale acestor țevi;

5.2.   

dacă schimbătorul de căldură formează o singură unitate cu amortizorul de zgomot la evacuare, peretele exterior al acestuia din urmă trebuie să fie considerat zona care satisface cerințele de la punctul 5.1 și în care trebuie să se producă eventuala coroziune.

6.   

În cazul sistemelor de încălzire cu recuperare care folosesc pentru încălzire aerul de răcire al motorului, condițiile de la punctul 6.2 din prezentul regulament sunt considerate satisfăcute fără a fi utilizat un schimbător de căldură numai dacă sunt satisfăcute următoarelor condiții:

6.1.   

aerul de răcire utilizat pentru încălzire vine în contact doar cu suprafețele motorului care nu includ elemente detașabile și

6.2.   

Aceste condiții sunt considerate satisfăcute dacă, de exemplu:

1.   

În cazul omologării de tip a unui vehicul trebuie să se efectueze următoarea încercare:

1.1.   

Se pune în funcțiune sistemul de încălzire timp de o oră, la regim maxim, în condiții atmosferice liniștite (viteza vântului ≤ 2 m/s), toate ferestrele fiind închise; în cazul unui sistem de încălzire prin combustie, motorul de propulsie al vehiculului trebuie oprit. Totuși, dacă după selectarea capacității maxime a sistemului de încălzire, acesta se deconectează automat în mai puțin de o oră, măsurătorile pot fi efectuate înainte de deconectare.

1.2.   

Proporția de CO din aerul înconjurător se măsoară prin prelevarea de eșantioane din:

1.2.1.   

un punct în afara vehiculului, cât mai aproape posibil de admisia aerului de încălzire; și

1.2.2.   

un punct în interiorul vehiculului situat la mai puțin de 1 m față de evacuarea aerului încălzit.

1.3.   

Citirile trebuie să se efectueze pe o durată reprezentativă de 10 minute.

1.4.   

Datele citite în zona descrisă la punctul 1.2.2 nu trebuie să le depășească cu mai mult de 20 ppm CO pe cele citite în zona descrisă la punctul 1.2.1.

2.   

În cazul omologării de tip a sistemelor de încălzire considerate componente, după încercările din anexele 5, 6 și de la punctul 1.3 din anexa 7, se efectuează următoarea încercare.

2.1.   

Circuitul primar al schimbătorului de căldură este supus unei încercări de etanșeitate, pentru a garanta că aerul poluat nu poate intra în circuitul de aer încălzit destinat habitaclului.

2.2.   

Această cerință se consideră îndeplinită dacă, la o presiune manometrică de 0,5 hPa, debitul de scurgere din schimbătorul de căldură este de cel mult 30 dm3/h.

1.   

Se pune în funcțiune sistemul de încălzire timp de o oră, la capacitate maximă și în condiții atmosferice liniștite (viteza vântului ≤ 2 m/s), cu toate ferestrele închise. Dacă, totuși, în condițiile selectării capacității maxime de încălzire, încălzitorul se oprește automat după mai puțin de o oră, măsurătoarea se poate efectua mai devreme. Dacă aerul încălzit este extras din exteriorul vehiculului, încercarea se efectuează la o temperatură a aerului înconjurător de minim 15 °C.

2.   

Temperatura de suprafață a oricărei părți a sistemului de încălzire care ar putea intra în contact cu conducătorul auto în timpul utilizării rutiere normale se măsoară cu un termometru de contact. Niciuna dintre aceste părți nu trebuie să depășească o temperatură de 70 °C în cazul metalului neacoperit sau de 80 °C în cazul altor materiale.

2.1.   

În cazul unei părți sau unor părți din sistemul de încălzire amplasată(e) în spatele scaunului conducătorului auto și în caz de supraîncălzire, temperatura nu trebuie să depășească 110 °C.

2.2.   

În cazul vehiculelor din categoriile M1 și N, nicio parte a vehiculului care ar putea intra în contact cu pasagerii aflați pe scaune în timpul utilizării rutiere normale a vehiculului, cu excepția grilajului de evacuare, nu trebuie să depășească o temperatură de 110 °C.

2.3.   

În cazul vehiculelor din categoriile M2 și M3, nicio parte a vehiculului care ar putea intra în contact cu pasagerii în timpul utilizării rutiere normale a vehiculului nu trebuie să depășească o temperatură de 70 °C în cazul metalului neacoperit sau de 80 °C în cazul altor materiale.

3.   

Temperatura aerului încălzit care intră în habitaclu, măsurată în centrul orificiului de evacuare, nu trebuie să depășească 150 °C.

1.   

Se pune în funcțiune sistemul de încălzire timp de o oră, la regim maxim, în condiții atmosferice liniștite (viteza vântului ≤ 2 m/s) și la o temperatură ambiantă de 20 ± 10 °C. Totuși, dacă după selectarea capacității maxime a sistemului de încălzire, acesta se deconectează automat în mai puțin de o oră, măsurătorile pot fi efectuate înainte de deconectare.

2.   

3.   

Încercarea trebuie repetată în condițiile echivalente unei viteze a vehiculului de 100 km/h (sau vitezei maxime proiectate a vehiculului în cazurile în care viteza maximă este sub 100 km/h). În aceste condiții, cantitatea de CO nu trebuie să depășească 0,2 % vol. Dacă încercarea a fost efectuată asupra sistemului de încălzire considerat componentă, nu este necesar ca aceasta să fie repetată în cazul tipului de vehicul pe care este instalat sistemul de încălzire.

1.   

Fiecare sistem de încălzire este livrat împreună cu un manual de utilizare și întreținere, iar în cazul încălzitoarelor destinate pieței pentru piese de schimb, și cu un manual de instalare.

2.   

Pentru controlul funcționării fiecărui sistem de încălzire prin combustie în caz de urgență, se instalează un echipament de siguranță (fie ca parte a sistemului de încălzire prin combustie, fie ca parte a vehiculului). Acesta se proiectează astfel încât, dacă la pornire nu apare flacără sau dacă flacăra dispare în timpul funcționării, timpii de aprindere și de deschidere a alimentării cu combustibil să nu depășească patru minute în cazul sistemelor de încălzire prin combustie pe bază de combustibil lichid sau, în cazul sistemelor de încălzire prin combustie pe bază de combustibil gazos, un minut dacă dispozitivul de supraveghere a flăcării este termoelectric sau 10 secunde dacă este automat.

3.   

Camera de combustie și schimbătorul de căldură al încălzitoarelor care folosesc apa ca mediu de transfer trebuie să fie capabile să reziste la o presiune de două ori mai mare decât presiunea normală de funcționare sau 2 bari (manometru), dacă această valoare este mai mare. Presiunea de încercare se notează în fișa de informații.

4.   

Sistemul de încălzire trebuie să poarte o etichetă a producătorului, care să indice denumirea producătorului, numărul și tipul modelului, împreună cu puterea sa nominală, exprimată în kW. Trebuie să se indice și tipul de combustibil și, dacă este cazul, tensiunea de exploatare și presiunea gazului.

5.   

Închiderea întârziată a suflantelor de aer de combustie

5.1.   

Dacă există o suflantă de aer cald, aceasta trebuie să fie prevăzută cu un dispozitiv de închidere întârziată chiar și în caz de supraîncălzire și de întrerupere a alimentării cu combustibil.

5.2.   

Se pot aplica și alte măsuri de prevenire a daunelor produse de deflagrații și de coroziunea cauzată de gazele de evacuare, dacă producătorul aduce dovezi privind efectul lor echivalent care să fie acceptabile pentru autoritatea de omologare.

6.   

Cerințe pentru alimentarea cu energie electrică

6.1.   

Toate cerințele tehnice care pot fi influențate de tensiune trebuie să se încadreze într-o gamă de tensiune de ± 16 % din valoarea nominală. Totuși, dacă există o protecție la tensiune scăzută și/sau la supratensiune, cerințele trebuie să fie îndeplinite la tensiunea nominală și în imediata apropiere a punctelor de întrerupere.

7.   

Indicator luminos de avertizare

7.1.   

Un indicator clar vizibil, în câmpul vizual al utilizatorului, îl informează pe acesta dacă sistemul de încălzire prin combustie este pornit sau oprit.