(1)

Scopul modificărilor aduse Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) în ceea ce privește competențele de supraveghere, sancțiunile, sucursalele din țări terțe și riscurile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) este de a continua armonizarea cadrului de supraveghere bancară și, în ultimă instanță, de a aprofunda piața internă a serviciilor bancare. Autoritățile competente ar trebui să urmărească să se asigure că instituțiilor, astfel cum sunt definite în respectiva directivă, li se aplică cadrul de supraveghere în mod proporționat și, în special, ar trebui să urmărească reducerea, în măsura posibilului, a costurilor de raportare și de asigurare a conformității pentru instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate, ținând seama în mod corespunzător de recomandările prevăzute în raportul intitulat „Studiu privind costurile de asigurare a conformității cu cerințelor de raportare în scopuri de supraveghere” publicat de Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (ABE) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4) în 2021, care vizau o reducere medie a costurilor de raportare cu 10 % până la 20 %.

(2)

Autoritățile competente, membrii personalului acestora și membrii organelor lor de guvernanță ar trebui să fie independenți și să nu fie supuși niciunei influențe politice și economice. Riscurile de conflicte de interese subminează integritatea sistemului financiar al Uniunii și prejudiciază obiectivul unei uniuni bancare și a piețelor de capital integrate. Directiva 2013/36/UE ar trebui să prevadă dispoziții mai detaliate pentru statele membre pentru a se asigura faptul că autoritățile competente, inclusiv membrii personalului acestora și membrii organelor lor de guvernanță, acționează în mod independent și obiectiv. În acest context, pentru a preveni conflictele de interese și pentru a limita practica „ușilor turnante”, ar trebui stabilite cerințe minime care să prevadă, în special, perioade de incompatibilitate, interzicerea tranzacționării instrumentelor emise de entitățile supravegheate și o perioadă maximă de mandat pentru membrii relevanți ai organelor de guvernanță. ABE ar trebui să emită ghiduri adresate autorităților competente cu privire la prevenirea conflictelor de interese, care se bazează pe cele mai bune practici internaționale.

(3)

Membrii personalului și membrii organului de guvernanță al autorității competente care sunt supuși unor perioade de incompatibilitate ar trebui să aibă dreptul la o compensație adecvată, al cărei scop ar trebui să fie acela de a-i compensa pentru incapacitatea de a ocupa un loc de muncă, pentru o anumită perioadă, în cadrul entităților în legătură cu care se aplică respectivele restricții privind starea de incompatibilitate. Compensația ar trebui să fie proporțională cu durata perioadei de incompatibilitate în cauză, iar forma acesteia ar trebui să fie stabilită de fiecare stat membru.

(4)

Autoritățile de supraveghere ar trebui să acționeze cu cea mai mare integritate în exercitarea funcțiilor lor de supraveghere. Pentru a se spori transparența și a se asigura standarde etice înalte, este oportun ca membrii personalului și membrii organului de guvernanță al autorității competente să depună anual o declarație de interese. Prin declarația respectivă ar trebui să fie făcute publice informații privind deținerile de instrumente financiare de către membri pentru a reduce riscurile care decurg din conflictele de interese care ar putea rezulta din deținerile respective și pentru a permite autorităților competente să gestioneze în mod corespunzător astfel de riscuri. O declarație de interese nu ar trebui să aducă atingere niciunei cerințe de a depune o declarație de avere în temeiul normelor naționale aplicabile.

(5)

Furnizarea serviciilor bancare de bază enumerate la punctele 1, 2 și 6 din anexa I la Directiva 2013/36/UE ar trebui să fie condiționată de o cerință de autorizare explicită și armonizată, prevăzută în dreptul Uniunii, care să specifice faptul că întreprinderile stabilite într-o țară terță care urmăresc să furnizeze astfel de servicii bancare de bază în Uniune ar trebui cel puțin să înființeze o sucursală într-un stat membru și că o astfel de sucursală ar trebui să fie autorizată în conformitate cu dreptul Uniunii, cu excepția cazului în care întreprinderea dorește să furnizeze servicii bancare în Uniune prin intermediul unei filiale.

(6)

Consumul de servicii bancare în afara Uniunii, de exemplu în contextul Înțelegerii privind angajamentele referitoare la serviciile financiare, convenită în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, nu trebuie să fie afectat. Cerința de a înființa o sucursală în Uniune nu ar trebui să se aplice în cazurile de solicitare inversă, și anume atunci când un client sau o contraparte se adresează, din proprie inițiativă, unei întreprinderi stabilite într-o țară terță pentru furnizarea de servicii bancare, inclusiv continuarea furnizării acestora sau furnizarea de servicii bancare strâns legate de cele solicitate inițial. La transpunerea prezentei directive, statele membre ar trebui să poată lua măsuri pentru a proteja drepturile dobândite de clienți în temeiul contractelor existente. Astfel de măsuri ar trebui să se aplice exclusiv în scopul facilitării tranziției către punerea în aplicare a prezentei directive și ar trebui să fie strict delimitate pentru a se evita cazurile de eludare. Pentru a preveni eludarea normelor aplicabile furnizării transfrontaliere de servicii bancare de către întreprinderi din țări terțe, autoritățile competente ar trebui să poată monitoriza furnizarea acestor servicii. Cerința de a înființa o sucursală în Uniune nu ar trebui să se aplice nici tranzacțiilor interbancare și între dealeri. În plus, fără a aduce atingere regimului de autorizare prevăzut în Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5) și în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (6), cerința de a înființa o sucursală nu ar trebui să se aplice în cazurile în care instituții de credit din țări terțe furnizează în Uniune serviciile și activitățile de investiții enumerate în secțiunea A din anexa I la Directiva 2014/65/UE și orice servicii auxiliare, cum ar fi atragerea de depozite conexe sau acordarea de credite sau împrumuturi al căror scop este de a furniza servicii în temeiul directivei respective, inclusiv furnizarea de servicii de tranzacționare de instrumente financiare sau de gestionare a patrimoniului privat. Totuși, o astfel de derogare ar trebui să țină seama de respectarea normelor privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, astfel cum sunt prevăzute în Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (7).

(7)

Autoritățile competente ar trebui să aibă competența necesară de a retrage autorizația acordată unei instituții de credit în cazul în care s-a stabilit că instituția de credit în cauză este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate, nu există perspective rezonabile care să indice că orice altă măsură a sectorului privat sau orice altă acțiune de supraveghere ar împiedica intrarea în dificultate a instituției de credit respective într-o perioadă rezonabilă și nu este necesară o măsură de rezoluție în interes public. Într-o astfel de situație, o instituție de credit ar trebui să fie lichidată conform procedurilor naționale de insolvență aplicabile sau conform altor tipuri de proceduri prevăzute pentru instituțiile respective în dreptul intern, care ar asigura retragerea sa ordonată de pe piață, și, prin urmare, ar trebui să înceteze să efectueze activitățile pentru care i-a fost acordată autorizația. Cu toate acestea, stabilirea faptului că o instituție este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate nu ar trebui să determine automat retragerea autorizației, cum se întâmplă în alte cazuri în care autoritatea competentă poate retrage autorizația. Autoritățile competente ar trebui să își exercite competențele într-un mod proporționat și care ține seama de caracteristicile procedurilor naționale de insolvență aplicabile, inclusiv de procedurile judiciare existente. Competența de a retrage autorizația nu ar trebui să fie utilizată pentru a împiedica deschiderea sau a forța încetarea procedurilor de insolvență, cum ar fi aplicarea unui moratoriu judiciar sau a altor măsuri care sunt condiționate de o licență activă.

(8)

Societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte care sunt întreprinderi-mamă ale grupurilor bancare ar trebui să facă în continuare obiectul mecanismului de identificare și aprobare introdus prin Directiva (UE) 2019/878 a Parlamentului European și a Consiliului (8). Mecanismul respectiv permite autorităților competente să includă anumite societăți financiare holding și societăți financiare holding mixte în domeniul de aplicare direct al supravegherii lor și al competențelor lor de supraveghere în temeiul Directivei 2013/36/UE și al Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (9), pentru a asigura conformitatea pe bază consolidată. În anumite circumstanțe, autoritățile competente ar trebui să aibă libertatea de a excepta de la aprobare o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă înființată cu scopul de a deține participații în întreprinderi. În plus, pentru a ține seama de particularitățile anumitor grupuri bancare, supraveghetorul consolidant ar trebui să poată permite societăților financiare holding sau societăților financiare holding mixte care sunt exceptate de la aprobare să fie excluse din perimetrul de consolidare a unui grup bancar. Cu toate acestea, competența de a exclude entitățile respective din perimetrul de consolidare a unui grup bancar ar trebui exercitată numai în circumstanțe excepționale, dacă sunt respectate toate condițiile prevăzute în legislația aplicabilă, și, în acest scop, grupul bancar în cauză ar trebui să demonstreze că entitatea holding care ar trebui exclusă nu este implicată în administrarea grupului bancar respectiv sau nu este relevantă pentru aceasta.

(9)

Autoritățile de supraveghere a instituțiilor de credit ar trebui să dispună de toate competențele necesare care să le permită să își îndeplinească sarcinile și care să acopere diferitele operațiuni desfășurate de entitățile supravegheate. În acest scop și pentru a asigura condiții de concurență mai echitabile, autoritățile de supraveghere ar trebui să aibă la dispoziție toate competențele de supraveghere care să le permită să acopere operațiunile semnificative care pot fi efectuate de entitățile supravegheate. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui notificate în cazul în care operațiunile semnificative efectuate de o entitate supravegheată, inclusiv achizițiile de către entitățile supravegheate de dețineri semnificative în entități din sectorul financiar sau nefinanciar, transferurile semnificative de active și pasive de la sau către entități supravegheate, precum și fuziunile și divizările care implică entități supravegheate, suscită îngrijorări cu privire la profilul prudențial al entității respective sau la posibile activități de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului. În plus, autoritățile competente ar trebui să aibă competența de a interveni în cazuri de achiziții de dețineri semnificative ori în cazuri de fuziuni sau divizări.

(10)

Pentru a asigura proporționalitatea și a evita sarcinile administrative nejustificate, competențele suplimentare ale autorităților competente ar trebui să se aplice numai în cazul operațiunilor considerate semnificative. Numai operațiunile care constau în fuziuni sau divizări ar trebui tratate automat ca operațiuni semnificative, deoarece este de așteptat ca entitatea nou-creată să prezinte un profil prudențial care diferă în mod semnificativ de cel al entităților implicate inițial în fuziune sau divizare. De asemenea, entitățile implicate în fuziuni sau divizări nu ar trebui să realizeze aceste operațiuni înainte de a primi un aviz favorabil din partea autorităților competente. Atunci când sunt considerate semnificative, achizițiile de participații ar trebui să fie evaluate de autoritatea competentă în cauză, pe baza unei proceduri de aprobare tacită.

(11)

Pentru a se asigura că autoritățile competente pot interveni înainte de efectuarea unei operațiuni semnificative, ele ar trebui notificate în prealabil. Notificarea respectivă ar trebui să fie însoțită de informațiile care le sunt necesare autorităților competente pentru a evalua operațiunea propusă dintr-o perspectivă prudențială și de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului. Evaluarea respectivă de către autoritățile competente ar trebui să înceapă la momentul primirii notificării care include toate informațiile solicitate. În cazul achiziționării unei dețineri semnificative sau în cazul în care operațiunea propusă implică numai părți interesate financiare din cadrul aceluiași grup, evaluarea respectivă ar trebui să fie limitată în timp.

(12)

În cazul achiziționării unei dețineri semnificative, concluzia evaluării ar putea determina autoritatea competentă să decidă să se opună operațiunii. În absența unei opoziții din partea autorității competente într-un termen dat, operațiunea ar trebui considerată aprobată.

(13)

Este necesar să se alinieze dispozițiile referitoare la achiziționarea unei dețineri calificate într-o instituție de credit cu dispozițiile privind achiziționarea unei dețineri semnificative de către o instituție, în cazul în care ambele evaluări trebuie efectuate pentru aceeași operațiune. În absența unei alinieri adecvate, dispozițiile respective ar putea duce la inconsecvențe în evaluarea efectuată de autoritățile competente și, în cele din urmă, în deciziile luate de acestea.

(14)

În ceea ce privește fuziunile și divizările, Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului (10) stabilește norme și proceduri armonizate, în special pentru fuziunile și divizările transfrontaliere ale societăților comerciale pe acțiuni. Prin urmare, procedura de evaluare de către autoritățile competente prevăzută în prezenta directivă ar trebui să fie complementară procedurii prevăzute în Directiva (UE) 2017/1132 și nu ar trebui să contravină niciuneia dintre dispozițiile acesteia. În cazul fuziunilor și divizărilor transfrontaliere care intră în domeniul de aplicare al Directivei (UE) 2017/1132, avizul motivat emis de autoritatea competentă ar trebui să facă parte din evaluarea respectării tuturor condițiilor relevante și a îndeplinirii corespunzătoare a tuturor procedurilor și formalităților necesare pentru eliberarea certificatului prealabil fuziunii sau divizării. Avizul motivat ar trebui, prin urmare, să fie transmis autorității naționale desemnate responsabile cu eliberarea certificatului prealabil fuziunii sau divizării în temeiul Directivei (UE) 2017/1132.

(15)

În unele situații, de exemplu atunci când sunt implicate entități stabilite în state membre diferite, ar putea fi nevoie ca operațiunile să facă obiectul unor notificări și evaluări multiple din partea unor autorități competente diferite, lucru care necesită o cooperare eficientă între autoritățile respective. Prin urmare, este necesar să se specifice obligațiile de cooperare, în special efectuarea de notificări transfrontaliere din timp, un schimb de informații care să se desfășoare fără impedimente, inclusiv cu autoritățile responsabile de combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului, precum și coordonarea în procesul de evaluare.

(16)

ABE ar trebui să fie împuternicită să elaboreze proiecte de standarde tehnice de reglementare, proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare și ghiduri pentru a asigura un cadru adecvat pentru utilizarea competențelor de supraveghere suplimentare. Respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare și proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare ar trebui, în special, să precizeze informațiile care trebuie transmise autorităților competente, elementele care trebuie evaluate și cooperarea necesară în cazul în care sunt implicate mai multe autorități competente. Aceste diverse elemente sunt esențiale pentru a se asigura că o metodologie de supraveghere suficient de armonizată permite punerea în aplicare eficientă a dispozițiilor privind competențele suplimentare, cu o sarcină administrativă suplimentară cât mai mică posibil.

(17)

Reglementarea sucursalelor înființate de întreprinderi dintr-o țară terță pentru a presta servicii bancare într-un stat membru face obiectul dreptului intern și este armonizată doar într-o măsură foarte limitată prin Directiva 2013/36/UE. Deși sucursalele din țări terțe au o prezență semnificativă și tot mai mare pe piețele bancare din Uniune, în prezent ele fac doar obiectul unor cerințe foarte generale în materie de informații, nu și al unor standarde prudențiale sau al unor mecanisme de cooperare în materie de supraveghere la nivelul Uniunii. Ca urmare a absenței totale a unui cadru prudențial comun, sucursalele din țări terțe fac obiectul unor cerințe naționale diferite, care au niveluri de prudență și sfere de aplicare variate. În plus, autoritățile competente nu dispun de informații exhaustive și de instrumentele de supraveghere necesare pentru a monitoriza în mod corespunzător riscurile specifice create de grupurile din țări terțe care își desfășoară activitatea într-unul sau mai multe state membre prin intermediul sucursalelor și filialelor. În prezent, nu există mecanisme de supraveghere integrate pentru acestea, iar autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea fiecărei sucursale a unui grup dintr-o țară terță nu este obligată să facă schimb de informații cu autoritățile competente care supraveghează celelalte sucursale și filiale ale aceluiași grup. Un astfel de mediu de reglementare fragmentat creează riscuri la adresa stabilității financiare și a integrității pieței la nivelul Uniunii, aspect care ar trebui abordat în mod corespunzător printr-un cadru de reglementare armonizat referitor la sucursalele din țări terțe. Un astfel de cadru ar trebui să prevadă cerințe comune minime privind autorizarea, standardele prudențiale, guvernanța internă, supravegherea și raportarea. Respectivul set de cerințe ar trebui să se bazeze pe cele pe care statele membre le aplică deja sucursalelor din țări terțe aflate pe teritoriul lor și ar trebui să țină seama de cerințele similare sau echivalente pe care țările terțe le aplică sucursalelor din străinătate, pentru a se asigura coerența între statele membre și pentru a alinia cadrul de reglementare al Uniunii privind sucursalele din țări terțe la practicile internaționale care predomină în acest domeniu.

(18)

Atunci când autorizează și supraveghează sucursale din țări terțe, autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să își exercite funcțiile de supraveghere în mod eficace. În acest scop, acestea trebuie să aibă acces la toate informațiile necesare privind întreprinderea principală a sucursalei dintr-o țară terță deținute de autoritățile de supraveghere din țara terță în cauză și să fie în măsură să își coordoneze în mod eficace activitățile de supraveghere cu cele ale autorităților de supraveghere din țara terță. Înainte ca o sucursală dintr-o țară terță să își înceapă activitatea într-un stat membru, autoritățile competente ar trebui să depună eforturi pentru a încheia cu autoritatea de supraveghere din țara terță în cauză un acord care să permită cooperarea și schimbul de informații. Un astfel de acord ar trebui să se bazeze pe modelele de acorduri administrative elaborate de ABE în conformitate cu articolul 33 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Autoritățile competente ar trebui să transmită ABE informații cu privire la astfel de acorduri. În cazul în care nu este posibilă încheierea unui acord administrativ pe baza modelului elaborat de ABE, autoritățile competente ar trebui să poată utiliza alte acorduri, de exemplu un schimb de scrisori, pentru a se asigura că își pot exercita funcțiile de supraveghere.

(19)

Din motive de proporționalitate, cerințele minime impuse sucursalelor din țări terțe ar trebui să fie stabilite în raport cu riscul pe care îl reprezintă acestea la adresa stabilității financiare și a integrității pieței la nivelul Uniunii și al statelor membre. Prin urmare, sucursalele din țări terțe ar trebui clasificate fie în clasa 1, în cazul în care sunt considerate mai riscante, fie, în caz contrar, în clasa 2, dacă se consideră că sunt mici și cu un grad redus de complexitate și nu reprezintă un risc semnificativ la adresa stabilității financiare, în conformitate cu definiția unei „instituții mici și cu un grad redus de complexitate” din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În consecință, sucursalele din țări terțe ale căror active contabilizate într-un stat membru au o valoare egală sau mai mare de 5 miliarde EUR ar trebui să fie considerate ca reprezentând un risc sporit din cauza dimensiunii și a complexității lor mai mari, deoarece intrarea lor în dificultate ar putea duce la o perturbare semnificativă a pieței serviciilor bancare sau a sistemului bancar ale statului membru respectiv. Sucursalele din țări terțe autorizate să accepte depozite retail ar trebui considerate, în mod similar, ca fiind mai riscante, indiferent de dimensiunea lor, în cazul în care cuantumul unor astfel de depozite retail depășește un anumit prag, dat fiind că intrarea lor în dificultate ar putea afecta deponenții extrem de vulnerabili și ar putea duce la o pierdere a încrederii în siguranța și soliditatea sistemului bancar al statului membru în cauză și în capacitatea acestuia de a proteja economiile cetățenilor. Prin urmare, ambele tipuri de sucursale din țări terțe ar trebui clasificate în clasa 1.

(20)

Sucursalele din țări terțe ar trebui, de asemenea, clasificate în clasa 1 în cazul în care întreprinderea principală face obiectul unor reglementări și supravegherea și punerea în aplicare a respectivelor reglementări nu sunt considerate cel puțin echivalente cu cerințele Directivei 2013/36/UE și ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 sau în cazul în care țara terță în cauză este inclusă pe lista țărilor terțe cu risc ridicat care au deficiențe strategice în regimul lor de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849. Respectivele sucursale din țări terțe prezintă un risc semnificativ la adresa stabilității financiare la nivelul Uniunii și al statului membru de stabilire deoarece cadrele de reglementare sau de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului care se aplică întreprinderii lor principale nu reflectă în mod adecvat riscurile specifice care decurg din activitățile desfășurate de sucursală în statul membru sau nu permit o monitorizare adecvată a acestor riscuri sau a riscurilor pentru contrapărțile din statul membru generate de grupul dintr-o țară terță. Pentru a stabili echivalența standardelor prudențiale și de supraveghere bancare ale țării terțe în cauză cu standardele Uniunii, Comisia ar trebui să fie în măsură să solicite ABE să efectueze o evaluare și să emită un raport privind cadrul de reglementare bancară al țării terțe în cauză în conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. ABE ar trebui să se asigure că evaluarea este efectuată în mod riguros și transparent și în conformitate cu o metodologie solidă. În plus, ABE ar trebui să se consulte și să coopereze îndeaproape cu autoritățile de supraveghere ale țării terțe și cu departamentele guvernamentale responsabile cu reglementarea bancară în respectiva țară terță și, după caz, cu părțile din sectorul privat, străduindu-se să trateze aceste părți în mod echitabil și să le ofere posibilitatea de a prezenta documente și de a transmite observații în termene rezonabile. În plus, ABE ar trebui să se asigure că raportul pe care îl emite este motivat în mod corespunzător, cuprinde o descriere detaliată a aspectelor evaluate și este transmis într-un interval de timp rezonabil. În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare pentru a adopta decizii privind echivalența cadrelor de reglementare bancară ale sucursalelor din țări terțe. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (11).

(21)

Autoritățile competente ar trebui să aibă competența explicită de a impune, de la caz la caz, ca sucursalele din țări terțe să solicite o autorizație în conformitate cu titlul III capitolul 1 din Directiva 2013/36/UE, cel puțin în cazul în care sucursalele respective desfășoară activități cu clienți sau contrapărți din alte state membre cu încălcarea normelor pieței interne, în cazul în care acestea prezintă un risc semnificativ la adresa stabilității financiare a Uniunii sau a statului membru în care sunt stabilite sau în cazul în care valoarea agregată a activelor tuturor sucursalelor din țări terțe stabilite în Uniune care aparțin aceluiași grup dintr-o țară terță este cel puțin egală cu 40 de miliarde EUR sau valoarea activelor sucursalei dintr-o țară terță deținute în statul membru în care este stabilită este cel puțin egală cu 10 miliarde EUR. În plus, autoritățile competente ar trebui să aibă obligația de a evalua dacă sucursalele din țări terțe au o importanță sistemică atunci când valoarea agregată a activelor tuturor sucursalelor din țări terțe stabilite în Uniune care aparțin aceluiași grup dintr-o țară terță este cel puțin egală cu 40 de miliarde EUR. Toate sucursalele din țări terțe care aparțin aceluiași grup dintr-o țară terță care sunt stabilite într-un stat membru sau în întreaga Uniune ar trebui să facă obiectul unei astfel de evaluări efectuate de autoritățile lor competente. Evaluarea respectivă ar trebui să examineze, în conformitate cu anumite criterii, dacă sucursalele în cauză prezintă un nivel de risc la adresa stabilității financiare a Uniunii sau a statelor sale membre similar celui prezentat de instituțiile definite ca fiind „de importanță sistemică” în temeiul Directivei 2013/36/UE și al Regulamentului (UE) nr. 575/2013. În cazul în care autoritățile competente concluzionează că sucursalele din țări terțe sunt de importanță sistemică, ar trebui să le impună sucursalelor respective cerințe adecvate pentru atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare. În acest scop, autoritățile competente ar trebui să le poată impune sucursalelor din țări terțe să solicite autorizarea ca instituții-filiale în temeiul Directivei 2013/36/UE pentru a continua să desfășoare activități bancare în statul membru în cauză sau în întreaga Uniune. În plus, autoritățile competente ar trebui să poată impune și alte cerințe, în special obligația de restructurare a activelor sau activităților din Uniune ale sucursalelor din țări terțe, astfel încât sucursalele respective să înceteze să mai fie de importanță sistemică, sau să poată impune obligația de a se respecta cerințe suplimentare privind capitalul, lichiditatea, raportarea sau publicarea informațiilor, în cazul în care acest lucru ar fi suficient pentru a elimina riscurile la adresa stabilității financiare. Autoritățile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a nu impune niciuna dintre aceste cerințe sucursalelor din țări terțe evaluate ca având o importanță sistemică, caz în care ar trebui să transmită o notificare motivată ABE și autorităților competente din statele membre în care grupul relevant dintr-o țară terță a înființat alte sucursale sau instituții-filiale. Pentru a lua în considerare implicațiile la nivelul Uniunii, autoritățile competente care decid să își exercite competența de a impune obligația autorizării ca instituție-filială ar trebui să consulte, în prealabil, ABE și autoritățile competente în cauză.

(22)

Pentru a promova coerența deciziilor în materie de supraveghere referitoare la un grup dintr-o țară terță care are sucursale și filiale în întreaga Uniune, autoritățile competente ar trebui, atunci când efectuează evaluarea importanței sistemice, să consulte ABE și autoritățile competente ale statelor membre în care grupul dintr-o țară terță relevant a înființat alte sucursale sau instituții-filiale, pentru a evalua riscurile la adresa stabilității financiare pe care sucursala în cauză din țara terță le-ar putea prezenta pentru alte state membre decât cel în care este stabilită.

(23)

Autoritățile competente ar trebui să efectueze evaluări periodice ale respectării de către sucursalele din țări terțe a cerințelor relevante în temeiul Directivei 2013/36/UE și să impună măsuri de supraveghere cu privire la sucursalele în cauză pentru a asigura sau a restabili respectarea cerințelor respective. Pentru a se facilita supravegherea eficace a respectării cerințelor respective de către sucursalele din țări terțe și pentru a se obține o imagine de ansamblu cuprinzătoare a activităților desfășurate în Uniune de grupurile din țări terțe, ar trebui să se pună la dispoziția autorităților competente rapoarte financiare și de supraveghere comune, redactate pe baza unor modele-standard. ABE ar trebui să fie împuternicită să elaboreze proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare care să stabilească modelele respective. În plus, pentru a se asigura că toate activitățile grupurilor din țări terțe care își desfășoară activitatea în Uniune prin intermediul unor sucursale din țări terțe fac obiectul unei supravegheri cuprinzătoare, pentru a se preveni eludarea cerințelor aplicabile acestor grupuri în temeiul dreptului Uniunii și pentru a se reduce la minimum riscurile potențiale la adresa stabilității financiare la nivelul Uniunii, este necesar să se implementeze mecanisme de cooperare adecvate între autoritățile competente. În special, sucursalele din țări terțe de clasa 1 ar trebui incluse în domeniul de competență al colegiilor de supraveghetori ai grupurilor din țări terțe din Uniune. În cazul în care nu există încă un astfel de colegiu, autoritățile competente ar trebui să înființeze un colegiu ad-hoc pentru toate sucursalele din țări terțe de clasa 1 ale aceluiași grup dacă grupul respectiv își desfășoară activitatea în mai mult de un stat membru.

(24)

Cadrul Uniunii privind sucursalele din țări terțe ar trebui să se aplice fără a aduce atingere posibilității pe care o au în prezent statele membre de a impune, în general, ca întreprinderile din anumite țări terțe să desfășoare activități bancare pe teritoriul lor exclusiv prin intermediul unor instituții-filiale autorizate în conformitate cu titlul III capitolul 1 din Directiva 2013/36/UE. Această cerință se poate referi la țări terțe care aplică standarde prudențiale și de supraveghere bancare care nu sunt echivalente cu standardele prevăzute de dreptul intern al statului membru în cauză sau la țări terțe care au deficiențe strategice la nivelul regimului lor de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului.

(25)

Fără a aduce atingere normelor privind secretul profesional aplicabile în prezent, schimbul de informații dintre autoritățile competente și autoritățile fiscale ar trebui îmbunătățit. Schimbul de informații ar trebui, în orice caz, să fie în conformitate cu dreptul intern și, atunci când informațiile provin dintr-un alt stat membru, autoritățile competente relevante ar trebui să ajungă la un acord privind divulgarea informațiilor.

(26)

Este esențial ca instituțiile, societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte să respecte cerințele prudențiale pentru a se asigura siguranța și soliditatea acestora și pentru a se menține stabilitatea sistemului financiar, atât la nivelul Uniunii, în ansamblul său, cât și în fiecare stat membru. Prin urmare, Banca Centrală Europeană (BCE) și autoritățile naționale competente ar trebui să aibă competența de a lua măsuri prompte și decisive în cazul în care respectivele instituții, societăți financiare holding și societăți financiare holding mixte și administratorii lor efectivi nu respectă cerințele prudențiale sau deciziile în materie de supraveghere.

(27)

Pentru a asigura condiții de concurență echitabile în ceea ce privește competențele de sancționare, statele membre ar trebui să aibă obligația de a prevedea sancțiuni administrative, penalități cu titlu cominatoriu și alte măsuri administrative efective, proporționale și disuasive pentru încălcări ale dispozițiilor naționale de transpunere a Directivei 2013/36/UE și pentru încălcări ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 sau pentru încălcări ale deciziilor luate de o autoritate competentă pe baza dispozițiilor respective sau a regulamentului respectiv. Respectivele sancțiuni administrative, penalități cu titlu cominatoriu și alte măsuri administrative ar trebui să îndeplinească anumite cerințe minime, inclusiv în ceea ce privește competențele minime care ar trebui conferite autorităților competente pentru ca acestea să fie în măsură să le impună, criteriile pe care ar trebui să le ia în considerare autoritățile competente la aplicarea lor, cerințele de publicare sau nivelurile sancțiunilor administrative și ale penalităților cu titlu cominatoriu. ABE ar trebui să fie împuternicită să raporteze cu privire la cooperarea dintre autoritățile competente în contextul aplicării sancțiunilor administrative, a penalităților cu titlu cominatoriu și a altor măsuri administrative.

(28)

Statele membre ar trebui să fie în măsură să impună sancțiuni administrative atunci când încălcarea relevantă face de asemenea obiectul dreptului penal național. Atunci când stabilesc tipul sancțiunilor administrative sau al altor măsuri administrative și nivelul sancțiunilor administrative pecuniare, autoritățile competente ar trebui să aibă în vedere orice sancțiuni penale aplicate anterior pentru aceeași încălcare persoanei fizice sau juridice responsabile de încălcarea respectivă. Acest lucru are scopul de a asigura că severitatea tuturor sancțiunilor administrative și a altor măsuri administrative impuse în scop punitiv în cazul cumulării procedurilor administrative și penale care rezultă din același comportament culpabil se limitează la ceea ce este necesar având în vedere gravitatea încălcării în cauză. În acest scop, statele membre ar trebui să instituie mecanisme adecvate pentru a se asigura că autoritățile competente și autoritățile judiciare sunt informate în mod corespunzător și în timp util cu privire la orice procedură administrativă sau penală inițiată împotriva aceleiași persoane fizice sau juridice.

(29)

Sancțiunile administrative pecuniare ar trebui să aibă un efect disuasiv, pentru a împiedica persoana fizică sau juridică care încalcă dispozițiile naționale de transpunere a Directivei 2013/36/UE sau care încalcă Regulamentul (UE) nr. 575/2013 să aibă în viitor același comportament sau un comportament similar. Sancțiunile administrative pecuniare impuse persoanelor juridice ar trebui aplicate în mod consecvent, în special în ceea ce privește stabilirea cuantumului maxim al unor astfel de sancțiuni, care ar trebui să țină seama de valoarea totală anuală netă a cifrei de afaceri a întreprinderii în cauză. Cu toate acestea, cifra de afaceri totală anuală netă în sensul Directivei 2013/36/UE nu este în prezent nici exhaustivă, nici suficient de clară pentru a asigura condiții de concurență echitabile în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor administrative pecuniare. Directiva 2013/36/UE ar trebui să prevadă o listă de elemente care să fie incluse în calculul cifrei de afaceri totale anuale nete, pentru a se asigura calcularea consecventă a acesteia în întreaga Uniune.

(30)

Pe lângă sancțiunile administrative pecuniare, autoritățile competente ar trebui să aibă competența de a impune penalități cu titlu cominatoriu instituțiilor, societăților financiare holding, societăților financiare holding mixte și acelor membri ai organului de conducere în funcția sa de conducere, membrilor conducerii superioare, persoanelor care dețin funcții-cheie, altor persoane care își asumă riscuri substanțiale și oricăror alte persoane fizice care au fost identificate ca fiind responsabile, în conformitate cu dreptul intern, pentru încălcarea obligației de a respecta dispozițiile naționale de transpunere a Directivei 2013/36/UE ori a obligațiilor care le revin în temeiul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 sau în temeiul unei decizii luate de o autoritate competentă pe baza dispozițiilor respective sau a regulamentului respectiv. Statele membre ar trebui să stabilească norme specifice și mecanisme eficace privind aplicarea penalităților cu titlu cominatoriu. Penalitățile cu titlu cominatoriu ar trebui să fie impuse în cazul în care o încălcare persistă. Fără a aduce atingere drepturilor procedurale ale persoanelor afectate în temeiul legislației aplicabile, inclusiv dreptului persoanelor respective de a fi audiate, autoritățile competente ar trebui să poată impune penalități cu titlu cominatoriu fără a fi nevoite să adreseze în prealabil părții care încalcă normele o cerere, un ordin sau un avertisment prin care să îi solicite să revină la respectarea obligațiilor. Întrucât scopul penalităților cu titlu cominatoriu este de a constrânge persoanele fizice sau juridice să înceteze o încălcare în curs a normelor, aplicarea penalităților cu titlu cominatoriu nu ar trebui să împiedice autoritățile competente să impună sancțiuni administrative ulterioare pentru aceeași încălcare. Ar trebui să fie posibil ca penalitățile cu titlu cominatoriu să fie impuse la o anumită dată și să înceapă să se aplice la o dată ulterioară. Cu excepția cazului în care statele membre prevăd altfel, penalitățile cu titlu cominatoriu ar trebui calculate zilnic.

(31)

Pentru a asigura o marjă de acțiune cât mai mare în urma unei încălcări și pentru a contribui la prevenirea altor încălcări, statele membre ar trebui să poată prevedea sancțiuni administrative suplimentare și un nivel mai ridicat pentru sancțiunile administrative pecuniare și penalitățile cu titlu cominatoriu, indiferent dacă încălcările respective atrag aplicarea de sancțiuni administrative sau de alte măsuri administrative în temeiul dreptului intern.

(32)

Atunci când impune penalități cu titlu cominatoriu, o autoritate competentă ar trebui să țină seama de impactul potențial al penalității cu titlu cominatoriu asupra situației financiare a persoanei fizice sau juridice care încalcă normele și să încerce să evite situația în care sancțiunile ar cauza insolvența persoanei fizice sau juridice care încalcă normele sau ar conduce la dificultăți financiare grave ori ar reprezenta un procentaj disproporționat de mare din venitul anual al persoanei fizice sau din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice. Autoritățile competente ar trebui să se asigure, de asemenea, că penalitățile cu titlu cominatoriu se aplică membrilor organului de conducere, membrilor conducerii superioare, persoanelor care dețin funcții-cheie, altor persoane care își asumă riscuri substanțiale, precum și oricăror alte persoane fizice identificate ca fiind direct responsabile de încălcare, fie în mod individual, fie în mod colectiv.

(33)

În circumstanțe excepționale, atunci când sistemul juridic al unui stat membru nu permite impunerea sancțiunilor administrative prevăzute în prezenta directivă, ar trebui să fie posibil ca normele privind sancțiunile administrative să fie aplicate în mod excepțional de așa manieră încât sancțiunea să fie inițiată de autoritatea competentă și impusă de o autoritate judiciară. Cu toate acestea, este necesar ca statele membre respective să se asigure că aplicarea unor astfel de norme și sancțiuni are un efect echivalent cu sancțiunile administrative impuse de autoritățile competente. Sancțiunile prevăzute ar trebui așadar să fie efective, proporționale și disuasive.

(34)

Pentru a se prevedea sancțiuni adecvate pentru încălcarea dispozițiilor naționale de transpunere a Directivei 2013/36/UE și pentru încălcarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013, ar trebui completată lista încălcărilor care fac obiectul sancțiunilor administrative, al penalităților cu titlu cominatoriu și al altor măsuri administrative. Prin urmare, lista încălcărilor prevăzute în Directiva 2013/36/UE ar trebui modificată.

(35)

În urma introducerii Standardului Internațional de Raportare Financiară 9 – Instrumente financiare (IFRS 9) la 1 ianuarie 2018, rezultatul calculării pierderilor de credit așteptate, care se bazează pe abordări de modelare, afectează în mod direct cuantumul fondurilor proprii și ratele de reglementare ale instituțiilor. Aceleași abordări de modelare reprezintă, de asemenea, baza de calcul a pierderilor de credit așteptate în cazul în care instituțiile utilizează cadre contabile naționale. Prin urmare, este important ca autoritățile competente și ABE să aibă o imagine clară a impactului pe care aceste calcule îl au asupra intervalului de valori ale activelor ponderate la risc și ale cerințelor de fonduri proprii aferente expunerilor similare. În acest scop, exercițiul de analiză comparativă ar trebui să acopere și aceste abordări de modelare. Având în vedere că instituțiile care calculează cerințele de fonduri proprii în conformitate cu abordarea standardizată pentru riscul de credit pot utiliza și modele pentru calcularea pierderilor de credit așteptate în cadrul standardului IFRS 9, instituțiile respective ar trebui, de asemenea, să fie incluse în exercițiul de analiză comparativă, ținând seama de principiul proporționalității.

(36)

Regulamentul (UE) 2019/876 al Parlamentului European și al Consiliului (12) a modificat Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prin introducerea unui cadru revizuit privind riscul de piață elaborat de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară. Abordarea standardizată alternativă care face parte din noul cadru le permite instituțiilor să modeleze anumiți parametri utilizați la calcularea activelor ponderate la risc și a cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață. Prin urmare, este important ca autoritățile competente și ABE să aibă o imagine clară a intervalului de valori ale activelor ponderate la risc și ale cerințelor de fonduri proprii aferente expunerilor similare nu numai în cadrul abordării bazate pe modele interne alternative, ci și în cadrul abordării standardizate alternative. Prin urmare, exercițiul de analiză comparativă a riscului de piață ar trebui să acopere atât abordarea standardizată revizuită, cât și abordarea bazată pe modele interne revizuită, ținând seama de principiul proporționalității.

(37)

Tranziția globală către o economie durabilă, în forma consacrată în Acordul de la Paris (13), adoptat la 12 decembrie 2015 în temeiul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice („Acordul de la Paris”), și în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a Organizației Națiunilor Unite va necesita o transformare socioeconomică profundă și va depinde de mobilizarea unor resurse financiare semnificative din sectorul public și din cel privat. Prin Pactul verde european, introdus de Comisie în comunicarea sa din 11 decembrie 2019, Uniunea se angajează să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Sistemul financiar joacă un rol relevant în susținerea acestei tranziții, care vizează nu numai valorificarea și sprijinirea oportunităților ce vor apărea, ci și gestionarea adecvată a riscurilor pe care le poate implica. Întrucât aceste riscuri pot avea implicații atât pentru stabilitatea instituțiilor la nivel individual, cât și pentru stabilitatea sistemului financiar în ansamblu, este necesar un cadru prudențial de reglementare consolidat, care să integreze mai bine riscurile aferente.

(38)

Amploarea fără precedent a tranziției către o economie durabilă, neutră din punct de vedere climatic și circulară va avea un impact considerabil asupra sistemului financiar. În 2018, Rețeaua băncilor centrale și a autorităților de supraveghere pentru înverzirea sistemului financiar a recunoscut că riscurile legate de climă reprezintă o sursă de risc financiar. Comunicarea Comisiei din 6 iulie 2021 intitulată „Strategia pentru finanțarea tranziției către o economie durabilă” („Strategia reînnoită privind finanțarea durabilă”) subliniază faptul că riscurile ESG și riscurile care decurg din impactul fizic al schimbărilor climatice, al pierderii biodiversității și al degradării mai ample a mediului, în particular a ecosistemelor, reprezintă o provocare fără precedent pentru economia Uniunii și pentru stabilitatea sistemului financiar. Aceste riscuri prezintă particularități precum natura lor prospectivă și efectele lor diferite pe termen scurt, mediu și lung. Specificitatea riscurilor legate de climă și a altor riscuri de mediu, de exemplu a riscurilor care decurg din degradarea mediului și pierderea biodiversității, atât riscurile în ceea ce privește tranziția, cât și riscurile fizice, impune, în special, gestionarea acestor riscuri într-un orizont de timp lung de cel puțin 10 ani.

(39)

Faptul că tranziția către o economie durabilă, neutră din punct de vedere climatic și circulară reprezintă un demers pe termen lung, precum și caracterul profund al acestei tranziții vor duce la schimbări semnificative ale modelelor de afaceri ale instituțiilor. Este necesară ajustarea adecvată a sectorului financiar și, în special, a instituțiilor de credit pentru a se atinge obiectivul de zero emisii nete de gaze cu efect de seră în economia Uniunii până în 2050, ținând, în același timp, sub control riscurile inerente. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să evalueze acest proces de ajustare și să intervină în cazurile în care instituțiile gestionează riscurile climatice, precum și riscurile care decurg din degradarea mediului și pierderea biodiversității într-un mod care pune în pericol stabilitatea instituțiilor la nivel individual sau stabilitatea financiară în general. Autoritățile competente ar trebui, de asemenea, să exercite o funcție de monitorizare și să aibă competența de a acționa atunci când există riscuri care decurg din tendințele tranziției în contextul obiectivelor de reglementare relevante ale Uniunii și ale statelor membre în legătură cu factorii ESG, de exemplu astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (14), în Comunicarea Comisiei din 14 iulie 2021 intitulată „«Pregătiți pentru 55»: îndeplinirea obiectivului climatic al UE pentru 2030 pe calea spre atingerea obiectivului de neutralitate climatică” (pachetul legislativ „Pregătiți pentru 55”) și în Cadrul mondial pentru biodiversitate de la Kunming-Montreal, adoptat la 19 decembrie 2022 de Conferința părților la Convenția privind diversitatea biologică a Națiunilor Unite, precum și, atunci când este relevant pentru instituțiile active pe plan internațional, în contextul obiectivelor juridice și de reglementare ale țărilor terțe care generează riscuri la adresa modelelor lor de afaceri și a strategiilor lor sau a stabilității financiare. De asemenea, autoritățile competente ar trebui să fie împuternicite să consolideze obiectivele, măsurile și acțiunile din cadrul planurilor prudențiale ale instituțiilor în cazul în care acestea sunt considerate insuficiente pentru a aborda riscurile ESG pe termen scurt, mediu și lung și ar putea, în acest sens, să genereze riscuri semnificative pentru solvabilitatea instituțiilor respective. Riscurile climatice și, în sens mai larg, riscurile de mediu ar trebui luate în considerare împreună cu riscurile sociale și de guvernanță în cadrul unei singure categorii de riscuri, pentru a permite o integrare cuprinzătoare și coordonată a acestor factori, dat fiind că sunt adesea interconectați. Riscurile ESG sunt strâns legate de conceptul de durabilitate, deoarece factorii ESG reprezintă principalii trei piloni ai durabilității.

(40)

Pentru a menține o reziliență adecvată la efectele negative ale factorilor ESG, instituțiile stabilite în Uniune trebuie să fie în măsură să identifice, să măsoare și să gestioneze în mod sistematic riscurile ESG, iar autoritățile lor de supraveghere ar trebui să aibă obligația de a evalua riscurile la nivelul fiecărei instituții, precum și la nivel sistemic, acordând prioritate factorilor de mediu și avansând către alți factori de durabilitate, pe măsură ce metodologiile și instrumentele de evaluare evoluează. Instituțiile ar trebui să aibă obligația de a evalua alinierea propriilor portofolii la ambiția Uniunii de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050, precum și de a împiedica degradarea mediului și pierderea biodiversității. Instituțiile ar trebui să aibă obligația de a stabili planuri specifice pentru abordarea riscurilor financiare care decurg, pe termen scurt, mediu și lung, din factorii ESG, inclusiv din tendințele tranziției în contextul obiectivelor de reglementare relevante ale Uniunii și ale statelor membre, de exemplu astfel cum se prevede în Acordul de la Paris, în Regulamentul (UE) 2021/1119, în pachetul legislativ „Pregătiți pentru 55” și în Cadrul mondial pentru biodiversitate de la Kunming-Montreal, precum și, atunci când este relevant pentru instituțiile active pe plan internațional, în contextul obiectivelor juridice și de reglementare ale țărilor terțe. Instituțiilor ar trebui să li se impună obligația de a avea un cadru de administrare a activității și procese interne solide pentru gestionarea riscurilor ESG, precum și strategii aprobate de organele lor de conducere care să țină seama nu numai de impactul actual, ci și de cel prospectiv al factorilor ESG. Cunoașterea și conștientizarea colective ale factorilor ESG de către organele de conducere ale instituțiilor și alocarea de capital intern pentru abordarea riscurilor ESG vor fi de asemenea esențiale pentru consolidarea rezilienței la efectele negative ale acestor riscuri. Date fiind particularitățile riscurilor ESG, interpretarea, măsurarea și practicile de gestionare pot să difere în mod semnificativ de la o instituție la alta. Pentru a asigura convergența în întreaga Uniune și o interpretare uniformă a riscurilor ESG, ar trebui să se prevadă, într-un cadru de reglementare prudențială, definiții adecvate și standarde minime pentru evaluarea acestor riscuri. Pentru a se atinge acest obiectiv, ar trebui introduse definiții în Directiva 2013/36/UE, iar ABE ar trebui să fie împuternicită să specifice un set minim de metodologii de referință pentru evaluarea impactului riscurilor ESG asupra stabilității financiare a instituțiilor, acordând prioritate impactului factorilor de mediu. Dată fiind natura prospectivă a riscurilor ESG, analiza scenariilor și simulările de criză, împreună cu planurile de abordare a acestor riscuri, sunt instrumente de evaluare cu ridicat caracter informativ, astfel că ABE ar trebui, de asemenea, să fie împuternicită să elaboreze criterii uniforme pentru conținutul planurilor de abordare a riscurilor respective și pentru elaborarea scenariilor și aplicarea metodelor de simulare a crizelor. ABE ar trebui să își bazeze scenariile pe dovezile științifice disponibile, valorificând activitatea Rețelei băncilor centrale și a autorităților de supraveghere pentru înverzirea sistemului financiar și eforturile Comisiei de a consolida cooperarea dintre toate autoritățile publice relevante în vederea dezvoltării unei baze metodologice comune, astfel cum se subliniază în Strategia reînnoită privind finanțarea durabilă. Riscurile legate de mediu, inclusiv riscurile legate de climă și riscurile care decurg din degradarea mediului și pierderea biodiversității, ar trebui să aibă prioritate având în vedere caracterul urgent al acestora și relevanța deosebită a analizei scenariilor și a simulărilor de criză pentru evaluarea lor.

(41)

În calitate de furnizori majori de finanțare pentru întreprinderile și gospodăriile din Uniune, instituțiile joacă un rol important în promovarea dezvoltării durabile în întreaga Uniune. Pentru ca Uniunea să își îndeplinească obiectivul general de realizare a neutralității climatice până în 2050, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2021/1119, instituțiile trebuie să integreze în politicile și activitățile lor rolul de promovare a dezvoltării durabile. Pentru a ține seama de acest proces de integrare, strategiile și modelele de afaceri ale instituțiilor trebuie testate în raport cu obiectivele de reglementare relevante ale Uniunii pentru o economie durabilă, inclusiv, de exemplu, în raport cu măsurile prevăzute de Consiliul științific consultativ european privind schimbările climatice, pentru a identifica riscurile ESG care decurg din nealinieri. În cazul în care instituțiile își fac publice obiectivele și angajamentele în materie de durabilitate asumate în temeiul altor cadre de durabilitate obligatorii sau voluntare, cum ar fi în temeiul Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (15), obiectivele și angajamentele respective ar trebui să fie în concordanță cu planurile specifice de abordare a riscurilor ESG cu care se confruntă pe termen scurt, mediu și lung. Autoritățile competente ar trebui să evalueze, prin intermediul activităților lor de supraveghere relevante, măsura în care instituțiile se confruntă cu riscuri ESG și au instituit politici de gestionare și acțiuni operaționale aferente care se reflectă în țintele și obiectivele intermediare stabilite în planurile lor prudențiale și care sunt în concordanță cu angajamentele lor publicate în materie de durabilitate în contextul procesului de ajustare în vederea realizării neutralității climatice până în 2050. Pentru a promova o supraveghere solidă și eficace a riscurilor, precum și un comportament managerial aliniat la strategia lor pe termen lung privind durabilitatea, apetitul pentru risc al instituțiilor în ceea ce privește riscurile ESG ar trebui să facă parte integrantă din politicile și practicile lor de remunerare.

(42)

Riscurile ESG pot avea implicații ample atât pentru stabilitatea instituțiilor la nivel individual, cât și pentru stabilitatea sistemului financiar în ansamblul său. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să țină seama în mod consecvent de aceste riscuri în activitățile lor de supraveghere relevante, inclusiv în procesul de supraveghere și evaluare și în simulările de criză aferente riscurilor respective. Comisia, prin intermediul Instrumentului de sprijin tehnic instituit prin Regulamentul (UE) 2021/240 al Parlamentului European și al Consiliului (16), oferă sprijin autorităților naționale competente în elaborarea și punerea în aplicare a metodologiilor de simulare a crizelor și va continua să ofere sprijin tehnic în acest sens. Cu toate acestea, până în prezent, metodologiile de simulare a crizelor pentru riscurile ESG au fost aplicate în principal în mod exploratoriu. Pentru a integra în mod ferm și consecvent în procesul de supraveghere simulările de criză aferente riscurilor ESG, ABE, Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale – EIOPA) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (17) și Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe – ESMA) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (18) ar trebui să elaboreze în comun ghiduri pentru a asigura considerații coerente și metodologii comune pentru simulările de criză aferente riscurilor ESG. Simulările de criză aferente acestor riscuri ar trebui să înceapă cu factorii legați de climă și mediu, iar pe măsură ce mai multe date și metodologii privind riscurile ESG vor deveni disponibile în vederea dezvoltării unor instrumente suplimentare de evaluare a impactului lor cantitativ asupra riscurilor financiare, autoritățile competente ar trebui să evalueze din ce în ce mai mult impactul acestor riscuri în evaluările lor privind adecvarea instituțiilor. Pentru a asigura convergența practicilor de supraveghere, ABE ar trebui să emită ghiduri privind includerea uniformă a riscurilor ESG în procesul de supraveghere și evaluare.

(43)

Dispozițiile privind cadrul amortizorului de risc sistemic din Directiva 2013/36/UE pot fi utilizate deja pentru a aborda diferite tipuri de riscuri sistemice, inclusiv riscurile sistemice legate de schimbările climatice. În măsura în care autoritățile competente sau autoritățile desemnate ale instituției consideră că riscurile legate de schimbările climatice pot avea consecințe negative grave pentru sistemul financiar și economia reală din statele membre, acestea ar trebui să introducă o rată a amortizorului de risc sistemic care ar putea fi aplicată, de asemenea, anumitor seturi sau subseturi de expuneri, de exemplu celor care sunt supuse unor riscuri fizice și de tranziție legate de schimbările climatice, în cazul în care consideră că introducerea unei astfel de rate este o soluție eficace și proporțională pentru atenuarea riscurilor respective.

(44)

Piețele criptoactivelor au crescut rapid în ultimii ani. Pentru a aborda riscurile potențiale pentru instituții cauzate de expunerile lor la criptoactive care nu sunt acoperite suficient de cadrul prudențial existent, Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară a elaborat un standard pentru tratamentul prudențial al expunerilor la criptoactive. O parte din acest standard se referă la administrarea riscurilor de către instituții și la aplicarea procesului de supraveghere și evaluare în cazul instituțiilor. Instituțiile cu expuneri directe sau indirecte la criptoactive sau instituțiile care furnizează servicii conexe pentru orice formă de criptoactive ar trebui să aibă obligația de a institui politici, procese și practici de administrare a riscurilor pentru a gestiona în mod corespunzător riscurile cauzate de expunerile lor la criptoactive. În special, în activitățile lor de administrare a riscurilor, instituțiile ar trebui să ia în considerare riscurile legate de tehnologia criptoactivelor, riscurile generale legate de tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) și riscurile cibernetice, riscurile juridice, riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului și riscurile de evaluare. Autoritățile competente ar trebui să poată lua măsurile de supraveghere necesare în cazul în care practicile de administrare a riscurilor ale instituțiilor sunt considerate insuficiente.

(45)

Evaluarea adecvării membrilor organelor de conducere are scopul de a asigura faptul că membrii respectivi sunt calificați să își îndeplinească rolul și au o bună reputație. Existența unui cadru solid în materie de evaluare a adecvării pentru membrii organului de conducere și persoanele care dețin funcții-cheie este un factor esențial pentru asigurarea faptului că instituțiile sunt administrate în mod adecvat și că riscurile lor sunt gestionate în mod corespunzător. Normele existente nu garantează că instituția care face numirea efectuează în timp util o evaluare a adecvării membrilor organului de conducere. În plus, în prezent nu există norme pentru evaluarea adecvării persoanelor care dețin funcții-cheie. De asemenea, instituțiile transfrontaliere trebuie să navigheze printr-o mare diversitate de norme și procese naționale, ceea ce reduce eficacitatea cadrului actual. Existența la nivelul Uniunii a unor cerințe foarte diferite în ceea ce privește evaluarea adecvării este o problemă deosebit de relevantă în contextul uniunii bancare. Prin urmare, este important să se prevadă un set de norme la nivelul Uniunii pentru a institui un cadru mai coerent și mai previzibil în materie de evaluare a adecvării. Acest lucru va favoriza convergența în materie de supraveghere, va permite instaurarea unui climat de mai mare încredere între autoritățile competente și va oferi instituțiilor mai multă securitate juridică. Evaluările privind adecvarea reprezintă un element important în ceea ce privește supravegherea, alături de alte mecanisme, cum ar fi procesul de supraveghere și evaluare și normele de remunerare, care, împreună, asigură buna administrare a instituțiilor.

(46)

Pentru a asigura buna administrare, pentru a încuraja opiniile independente și provocările critice și pentru a oferi o varietate de opinii și experiențe, organele de conducere ar trebui să fie suficient de diverse în ceea ce privește vârsta, genul, proveniența geografică, educația și experiența profesională. Echilibrul de gen este deosebit de important pentru a asigura o reprezentare adecvată a populației și ar trebui promovat.

(47)

Întrucât lor le revine responsabilitatea principală de a evalua adecvarea fiecărui membru al organului de conducere, instituțiile și societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte ar trebui să efectueze evaluarea inițială a adecvării înainte ca un membru nou să își preia funcția, sub rezerva anumitor excepții, urmată de o verificare realizată de către autoritățile competente. Entitățile respective ar trebui să se asigure că informațiile privind adecvarea membrilor organului de conducere sunt actualizate. Entitățile respective ar trebui să comunice aceste informații autorității competente. De îndată ce sunt cunoscute orice fapte noi sau alte aspecte care ar putea afecta adecvarea membrilor organului de conducere, entitățile respective ar trebui să informeze autoritățile competente în acest sens, fără întârzieri nejustificate. Entitățile respective ar trebui să ia măsurile necesare în cazul în care ajung la concluzia că un membru sau un membru potențial al organului de conducere nu îndeplinește cerințele privind adecvarea. Aceleași cerințe ar trebui să se aplice și persoanelor care dețin funcții-cheie.

(48)

Pentru a asigura securitatea juridică și previzibilitatea pentru entități, este necesar să se instituie norme procedurale pentru verificarea de către autoritățile competente a adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul instituțiilor mari. Normele procedurale respective ar trebui să permită autorităților competente să solicite orice informații suplimentare, atunci când este necesar, inclusiv prin documente, interviuri și audieri. Informațiile și documentele necesare pentru evaluarea adecvării de către autoritățile competente, inclusiv în contextul cererii privind adecvarea pe care instituțiile mari trebuie să o furnizeze pentru membrii organului de conducere în funcția sa de conducere sau pentru președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere înainte ca un membru potențial să preia o funcție („cererea privind adecvarea ex ante”), ar trebui puse la dispoziția autorităților competente prin mijloacele stabilite de autoritățile competente. Autoritățile competente ar trebui să reevalueze adecvarea unui membru în cazul în care informațiile relevante privind adecvarea membrului respectiv s-au modificat. Autoritățile competente nu ar trebui să aibă obligația de a reevalua adecvarea membrilor organului de conducere cu ocazia reînnoirii mandatului lor, cu excepția cazului în care s-au modificat anumite informații relevante care sunt cunoscute de autoritățile competente și această modificare poate afecta adecvarea membrului în cauză. Autoritățile competente ar trebui să aibă competența de a lua măsurile necesare în cazul în care ajung la concluzia că cerințele privind adecvarea nu sunt îndeplinite. Autoritățile competente ar trebui să poată solicita autorității responsabile cu supravegherea combaterii spălării banilor sau a finanțării terorismului în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849 să consulte, în funcție de riscuri, informațiile relevante referitoare la membrii organului de conducere și să aibă acces la baza de date centrală privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

(49)

Având în vedere riscurile prezentate de instituțiile mari, care rezultă în special din potențialele efecte de contagiune, autoritățile competente din statele membre în care autoritățile de supraveghere efectuează evaluarea adecvării după ce membrul a preluat funcția în cadrul organului de conducere, în conformitate cu dreptul intern, ar trebui să fie notificate fără întârzieri nejustificate de îndată ce există intenția clară de a numi un membru al organului de conducere în funcția sa de conducere sau președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere. Instituțiile mari ar trebui, în orice caz, să se asigure că autoritățile competente primesc o cerere privind adecvarea ex ante cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte ca membrul potențial să preia funcția. Cererea privind adecvarea ex ante ar trebui să fie însoțită de toate documentele și informațiile relevante care sunt necesare pentru evaluare, indiferent dacă evaluarea adecvării de către autoritățile competente este finalizată înainte sau după preluarea funcției de către persoana în cauză. În cazul în care cazierul judiciar sau alte documente necesare în temeiul dreptului intern sau enumerate de autoritățile competente devin disponibile într-o etapă ulterioară, autoritățile competente ar trebui să primească și documentele sau informațiile respective fără întârzieri nejustificate. Cererea privind adecvarea ex ante ar trebui să permită autorităților competente să își înceapă analiza și să întreprindă acțiuni în contextul evaluării. Astfel de acțiuni pot include împiedicarea membrului potențial să preia funcția atât timp cât autoritatea competentă nu primește suficiente informații sau angajarea într-un dialog aprofundat în cazul în care autoritatea competentă are îndoieli cu privire la adecvarea membrului potențial, pentru a se asigura faptul că membrul potențial este sau devine adecvat în momentul preluării funcției. ABE ar trebui să emită ghiduri privind modalitățile de desfășurare a dialogului focalizat și aprofundat dintre autoritatea competentă și instituția mare, în vederea eliminării oricăror obstacole în ceea ce privește adecvarea membrului potențial, într-un spirit de cooperare. Cererea privind adecvarea ex ante ar trebui să permită autorităților competente să se angajeze într-un dialog timpuriu cu instituțiile mari cu privire la adecvarea membrilor organului de conducere în funcția sa de conducere sau a președintelui organului de conducere în funcția sa de supraveghere, înainte ca aceștia să își preia funcția. Cu toate acestea, cererea privind adecvarea ex ante nu ar trebui să aducă atingere prerogativelor și responsabilității instituției mari în ceea ce privește asigurarea adecvării membrilor organului de conducere și nici oricărei evaluări ex post efectuate de autoritățile competente, în cazul în care acest lucru este permis în conformitate cu dreptul intern.

(50)

În plus, în ceea ce privește instituțiile mari, autoritățile competente ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător stabilirea unei perioade maxime pentru finalizarea evaluării adecvării, cel puțin în ceea ce privește numirea membrilor organului de conducere și numirea coordonatorului funcțiilor de control intern și a directorului financiar, pentru o funcție în cadrul unor astfel de instituții. O astfel de perioadă maximă ar trebui să poate fi prelungită, după caz.

(51)

Evaluarea adecvării membrilor organului de conducere nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern privind numirea reprezentanților angajaților în organul de conducere și privind numirea membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere de către organele regionale sau locale alese. În aceste cazuri, ar trebui să se instituie garanții adecvate pentru a asigura adecvarea acestor membri ai organului de conducere.

(52)

Până la 31 decembrie 2029, ABE, în strânsă cooperare cu BCE, ar trebui să revizuiască aplicarea și eficacitatea cadrului în materie de evaluare a adecvării și să prezinte un raport în acest sens, ținând seama și de principiul proporționalității, în special în ceea ce privește instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate.

(53)

ABE ar trebui să elaboreze ghiduri privind criteriile care permit să se stabilească dacă există motive întemeiate de a suspecta că se săvârșește sau s-a săvârșit o faptă ori o tentativă de spălare de bani sau de finanțare a terorismului sau dacă există un risc crescut în acest sens în legătură cu o entitate. Atunci când elaborează ghidurile respective, ABE ar trebui să coopereze cu ESMA și cu Autoritatea pentru Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului instituită prin Regulamentul (UE) 2024/1620 al Parlamentului European și al Consiliului (19) (denumită în continuare „Autoritatea pentru Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului”). În cazul în care Autoritatea pentru Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului nu este operațională în momentul pregătirii ghidurilor respective, ABE ar trebui să adopte ghidurile fără a avea obligația de a coopera cu autoritatea respectivă.

(54)

Având în vedere rolul pe care evaluarea adecvării îl are în administrarea prudentă și corectă a instituțiilor, este necesar ca autoritățile competente să dispună de noi instrumente pentru a evalua adecvarea membrilor organelor de conducere, a conducerii superioare și a persoanelor care dețin funcții-cheie, cum ar fi declarații privind responsabilitățile și un document privind atribuțiile conferite. Aceste noi instrumente ar trebui să sprijine activitatea autorităților competente atunci când examinează cadrul de administrare a activității al instituțiilor ca parte a procesului de supraveghere și evaluare. În pofida responsabilității colective generale a organului de conducere, instituțiile ar trebui să aibă obligația de a întocmi declarații individuale în care sunt prezentate rolurile și atribuțiile tuturor membrilor organului de conducere în funcția sa de conducere, ale conducerii superioare și ale persoanelor care dețin funcții-cheie, precum și un document privind atribuțiile conferite, incluzând detalii privind liniile de raportare, liniile de responsabilitate și persoanele care fac parte din cadrul de administrare a activității al instituției și atribuțiile acestora. Atribuțiile și responsabilitățile individuale ale acestora nu sunt întotdeauna definite în mod clar sau consecvent și ar putea exista situații în care două sau mai multe roluri se suprapun sau în care unele elemente din cadrul atribuțiilor și al responsabilităților sunt trecute cu vederea deoarece nu intră în mod clar în sfera de competență a unei singure persoane. Sfera atribuțiilor și a responsabilităților fiecărei persoane ar trebui să fie bine definită și nicio sarcină nu ar trebui lăsată neatribuită. Aceste instrumente ar trebui să asigure un grad mai mare de răspundere din partea membrilor organului de conducere în funcția sa de conducere, a conducerii superioare, precum și a persoanelor care dețin funcții-cheie. În plus, în cazurile în care consideră că este necesar, statele membre ar trebui să poată adopta sau menține cerințe mai stricte pentru astfel de instrumente.

(55)

Cerința de fonduri proprii suplimentare stabilită de autoritatea competentă a unei instituții în conformitate cu Directiva 2013/36/UE pentru a aborda alte riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier nu ar trebui să fie sporită ca urmare a faptului că instituția intră sub incidența obligației de a respecta pragul privind cerințele de capital, prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în contextul în care toți ceilalți factori rămân neschimbați. În plus, atunci când instituția intră sub incidența obligației de a respecta pragul privind cerințele de capital, autoritatea competentă ar trebui să revizuiască cerința de fonduri proprii suplimentare a instituției respective și să evalueze, în special, dacă și în ce măsură astfel de cerințe sunt deja acoperite integral de faptul că instituția este obligată să respecte pragul privind cerințele de capital. Atunci când se întâmplă acest lucru, ar trebui să se considere că cerința de fonduri proprii suplimentare a instituției se suprapune cu riscurile reflectate de pragul privind cerințele de capital în cerința de fonduri proprii a instituției și, în consecință, autoritatea competentă ar trebui să reducă cerința respectivă atât cât este necesar pentru a elimina orice astfel de suprapunere, atât timp cât instituția rămâne obligată să respecte pragul privind cerințele de capital.

(56)

În mod similar, în momentul în care o instituție intră sub incidența obligației de a respecta pragul privind cerințele de capital, valoarea nominală a fondurilor proprii de nivel 1 de bază pe care trebuie să le dețină instituția în conformitate cu amortizorul de risc sistemic și cu amortizorul O-SII ar putea să crească chiar dacă riscurile macroprudențiale sau sistemice aferente instituției nu au crescut în mod corespunzător. În astfel de cazuri, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată a instituției ar trebui să reexamineze calibrarea ratelor amortizorului de risc sistemic pentru a se asigura că acestea rămân adecvate și nu iau în considerare de două ori riscurile care sunt deja acoperite de faptul că instituția este obligată să respecte pragul privind cerințele de capital. O astfel de reexaminare ar trebui să aibă loc cu aceeași frecvență ca reexaminarea amortizoarelor, care se efectuează anual pentru amortizorul O-SII și o dată la doi ani pentru amortizorul de risc sistemic. Cu toate acestea, autoritatea competentă a instituției sau autoritatea desemnată a instituției ar trebui să poată ajusta mai frecvent calibrarea amortizoarelor.

(57)

Pentru a permite activarea rapidă și eficace a amortizorului de risc sistemic, este necesar să se clarifice aplicarea dispozițiilor relevante și să se simplifice și alinieze procedurile aplicabile. Stabilirea unui amortizor de risc sistemic ar trebui să fie posibilă pentru autoritățile desemnate din toate statele membre astfel încât să se asigure că autoritățile sunt împuternicite să abordeze riscurile sistemice în timp util și în mod proporțional și eficace și să se permită recunoașterea ratelor amortizorului de risc sistemic stabilite de autoritățile din alte state membre. Recunoașterea unei rate a amortizorului de risc sistemic stabilită de un alt stat membru ar trebui să necesite doar o notificare din partea autorității care recunoaște rata. Pentru a evita procedurile de autorizare nejustificate în cazul în care decizia de a stabili o rată a amortizorului duce la o scădere sau nu modifică în niciun fel vreuna dintre ratele stabilite anterior, procedura prevăzută la articolul 131 alineatul (15) din Directiva 2013/36/UE trebuie aliniată la procedura prevăzută la articolul 133 alineatul (9) din directiva respectivă. Procedurile prevăzute la articolul 133 alineatele (11) și (12) din directiva menționată ar trebui să fie clarificate și să devină mai coerente cu procedurile aplicabile altor rate ale amortizorului de risc sistemic, în cazurile relevante.

(58)

Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare elaborate de ABE în ceea ce privește exceptarea de la autorizare a firmelor de investiții ca instituții de credit, lista informațiilor minime care trebuie furnizate pentru evaluarea operațiunilor semnificative, procesul de evaluare a operațiunilor semnificative, modalitățile de contabilizare pentru sucursalele din țări terțe, mecanismul de cooperare și funcționarea colegiilor de supraveghetori, conceptul de expuneri față de riscul de nerambursare care sunt semnificative în termeni absoluți și pragurile pentru numerele mari de contrapărți semnificative și poziții pe instrumente de datorie sau de capital tranzacționate ale unor emitenți diferiți, precum și conținutul minim al chestionarului privind adecvarea, al curricula vitae și al evaluării interne a adecvării. Comisia ar trebui să adopte respectivele standarde tehnice de reglementare prin intermediul unor acte delegate în temeiul articolului 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(59)

Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standardele tehnice de punere în aplicare elaborate de ABE în ceea ce privește formatele și definițiile uniforme pentru raportarea de către întreprinderea-mamă intermediară; procesul de consultare dintre autoritățile competente în legătură cu achiziționarea unei dețineri calificate; procesul de consultare dintre autoritățile competente în legătură cu o fuziune sau o divizare; informațiile financiare și de reglementare privind sucursalele din țări terțe și privind întreprinderile principale. Comisia ar trebui să adopte respectivele standarde tehnice de punere în aplicare prin intermediul unor acte de punere în aplicare în temeiul articolului 291 din TFUE și în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(60)

Atunci când elaborează standarde tehnice și ghiduri și atunci când răspunde la întrebări legate de implementarea sau aplicarea lor practică, ABE ar trebui să acorde atenția cuvenită principiului proporționalității și să se asigure că respectivele standarde și ghiduri pot fi aplicate și de instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate, fără eforturi nejustificate.

(61)

Întrucât obiectivele prezentei directive nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vederea amploarea și efectele sale, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.

(62)

Prin urmare, Directiva 2013/36/UE ar trebui să fie modificată în consecință,

1.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

2.

La articolul 3, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

3.

La articolul 4, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

4.

Se introduce următorul articol:

(*3)  Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12)."

(*4)  Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO L 287, 29.10.2013, p. 63)."

(*5)  Regulamentul (UE) nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene din 16 aprilie 2014 de instituire a cadrului de cooperare la nivelul Mecanismului unic de supraveghere între Banca Centrală Europeană și autoritățile naționale competente și cu autoritățile naționale desemnate (Regulamentul-cadru privind MUS) (BCE/2014/17) (JO L 141, 14.5.2014, p. 1)."

(*6)  Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO L 225, 30.7.2014, p. 1).” "

5.

Articolul 8a se modifică după cum urmează:

6.

La articolul 18 se adaugă următoarea literă:

7.

Articolul 21a se modifică după cum urmează:

8.

La articolul 21b se introduce următorul alineat:

9.

Se introduce următorul articol:

10.

La articolul 22 alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Autoritățile competente confirmă în scris primirea notificării prevăzute la alineatul (1) sau a informațiilor suplimentare prevăzute la alineatul (3), cu promptitudine și, în orice caz, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării sau a informațiilor.”

11.

Articolul 23 se modifică după cum urmează:

12.

La titlul III se adaugă următoarele capitole:

(*9)  Directiva (UE) 2019/2162 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind emisiunea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate și de modificare a Directivelor 2009/65/CE și 2014/59/UE (JO L 328, 18.12.2019, p. 29)."

(*10)  Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi [Regulamentul (CE) privind concentrările economice] (JO L 24, 29.1.2004, p. 1).” "

13.

Titlul VI se înlocuiește cu următorul text:

(*11)  Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerința de acoperire a necesarului de lichiditate pentru instituțiile de credit (JO L 11, 17.1.2015, p. 1)."

(*12)  Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor (JO L 173, 12.6.2014, p. 149)."

(*13)  Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (JO L 243, 11.9.2002, p. 1).” "

14.

La articolul 53 alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Informațiile confidențiale pe care astfel de persoane, auditori sau experți le obțin în cursul îndeplinirii atribuțiilor lor pot fi divulgate numai sub formă de rezumat sau în formă agregată, astfel încât să nu se poată identifica instituțiile de credit individuale, fără a aduce însă atingere situațiilor care fac obiectul dreptului penal sau fiscal.”

15.

La articolul 56, se adaugă următorul alineat:

„Articolul 53 alineatul (1) și articolul 54 nu împiedică schimbul de informații între autoritățile competente și autoritățile fiscale din același stat membru în conformitate cu dreptul intern. În cazul în care informațiile provin dintr-un alt stat membru, schimbul acestora se efectuează astfel cum se menționează la prima teză a prezentului paragraf numai cu acordul expres al autorităților competente care le-au divulgat.”

16.

Articolele 65 și 66 se înlocuiesc cu următorul text:

(*14)  Regulamentul (UE) 2022/2554 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 909/2014 și (UE) 2016/1011 (JO L 333, 27.12.2022, p. 1)."

(*15)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/451 al Comisiei din 17 decembrie 2020 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 (JO L 97, 19.3.2021, p. 1).” "

17.

Articolul 67 se modifică după cum urmează:

18.

Articolul 70 se înlocuiește cu următorul text:

19.

La articolul 73, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Instituțiile dispun de strategii și proceduri solide, eficace și cuprinzătoare pentru a evalua și menține în mod constant cuantumurile, tipurile și repartizarea capitalului intern pe care le consideră adecvate pentru a acoperi natura și nivelul riscurilor la care sunt expuse sau ar putea fi expuse. Instituțiile țin seama în mod explicit de acoperirea riscurilor ESG pe termen scurt, mediu și lung.”

20.

La articolul 74, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

21.

Articolul 76 se modifică după cum urmează:

22.

Articolul 77 se modifică după cum urmează:

23.

Articolul 78 se modifică după cum urmează:

24.

La articolul 79 se adaugă următoarea literă:

25.

Articolul 81 se înlocuiește cu următorul text:

26.

La articolul 83, se adaugă următorul alineat:

27.

La articolul 85, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

28.

Se introduce următorul articol:

29.

Articolul 88 se modifică după cum urmează:

30.

Articolul 91 se înlocuiește cu următorul text:

(*19)  Regulamentul (UE) 2024/1620 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2024 de instituire a Autorității pentru Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 și (UE) nr. 1095/2010 (JO L, 2024/1620, 19.6.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1620/oj).” "

31.

Se introduce următorul articol:

32.

Articolul 92 se modifică după cum urmează:

33.

Articolul 94 se modifică după cum urmează:

34.

La articolul 97 alineatul (4), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„La efectuarea analizei și a evaluării menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, autoritățile competente aplică principiul proporționalității în conformitate cu criteriile publicate în temeiul articolului 143 alineatul (1) litera (c). În special, în scopul efectuării analizei și evaluării unei instituții, autoritatea competentă poate analiza dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

35.

Articolul 98 se modifică după cum urmează:

36.

La articolul 100 se introduc următoarele alineate:

37.

La articolul 101, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

38.

Articolul 104 se modifică după cum urmează:

39.

Articolul 104a se modifică după cum urmează:

40.

La articolul 104b se introduce următorul alineat:

41.

La articolul 106, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

42.

La titlul VII capitolul 3, se introduce următoarea secțiune înainte de secțiunea I:

43.

Articolul 121 se înlocuiește cu următorul text:

44.

Articolul 131 se modifică după cum urmează:

45.

Articolul 133 se modifică după cum urmează:

46.

Articolul 142 se modifică după cum urmează:

47.

Articolul 161 se modifică după cum urmează: