EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32022R1380

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1380 al Comisiei din 8 august 2022 de stabilire a normelor și a condițiilor pentru interogările de verificare efectuate de operatorii de transport, a dispozițiilor privind protecția datelor și securitatea sistemului de autentificare a operatorilor de transport, precum și a procedurilor de rezervă în caz de imposibilitate tehnică și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1217

C/2022/4550

JO L 207, 9.8.2022, p. 1–11 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2022/1380/oj

9.8.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 207/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1380 AL COMISIEI

din 8 august 2022

de stabilire a normelor și a condițiilor pentru interogările de verificare efectuate de operatorii de transport, a dispozițiilor privind protecția datelor și securitatea sistemului de autentificare a operatorilor de transport, precum și a procedurilor de rezervă în caz de imposibilitate tehnică și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1217

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 septembrie 2018 de instituire a Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1077/2011, (UE) nr. 515/2014, (UE) 2016/399, (UE) 2016/1624 și (UE) 2017/2226 (1), în special articolul 45 alineatul (2) al treilea alineat și alineatul (3) și articolul 46 alineatul (4) și alineatul (5),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2018/1240 instituie Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) aplicabil resortisanților țărilor terțe scutiți de obligația de a deține viză, care doresc să intre pe teritoriul statelor membre.

(2)

Scopul prezentului regulament este de a stabili normele și condițiile pentru interogările de verificare efectuate de operatorii de transport, dispozițiile privind protecția datelor și securitatea sistemului de autentificare a operatorilor de transport, precum și procedurile de rezervă în caz de imposibilitate tehnică. Obligațiile prevăzute în prezentul regulament se aplică operatorilor de transport aerian, operatorilor de transport maritim și operatorilor de transport internațional care transportă grupuri cu autocarul pe cale terestră, care intră pe teritoriul statelor membre.

(3)

În temeiul articolului 45 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1240, operatorii de transport aerian, operatorii de transport maritim și operatorii de transport internațional care transportă grupuri cu autocarul pe cale terestră trebuie să inițieze o interogare în ETIAS pentru a verifica dacă călătorii supuși obligației de a deține o autorizație de călătorie dețin sau nu o autorizație de călătorie valabilă. O astfel de interogare trebuie efectuată prin intermediul unui acces securizat la un portal pentru operatorii de transport.

(4)

Operatorii de transport ar trebui să acceseze interfața pentru operatorii de transport prin intermediul unui sistem de autentificare. Prezentul regulament de punere în aplicare ar trebui să prevadă normele privind protecția datelor și securitatea aplicabile sistemului de autentificare în temeiul articolului 45 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1240, pentru a permite operatorilor de transport accesul exclusiv la portalul pentru operatorii de transport.

(5)

În vederea îndeplinirii obligației care le revine, accesul la portalul pentru operatorii de transport ar trebui să se acorde operatorilor de transport care își desfășoară activitatea pe teritoriul statelor membre și transportă pasageri pe teritoriul statelor membre.

(6)

Ar trebui stabilite norme tehnice privind formatul mesajelor și sistemul de autentificare pentru a permite operatorilor de transport să se conecteze la portal și să utilizeze portalul pentru operatorii de transport care trebuie specificat în orientările tehnice făcând parte din specificațiile tehnice menționate la articolul 73 din Regulamentul (UE) 2018/1240, specificații care urmează să fie adoptate de Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA).

(7)

Operatorii de transport ar trebui să poată indica faptul că pasagerii nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2018/1240 și, în acest caz, ar trebui să primească în mod automat un răspuns „Nu se aplică” din partea portalului pentru operatorii de transport, fără a interoga baza de date care poate fi doar citită (Read Only Database) și fără a fi necesar să țină evidențe în acest sens.

(8)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice operatorilor de transport aerian, operatorilor de transport maritim și operatorilor de transport internațional care transportă grupuri cu autocarul pe cale terestră, care intră pe teritoriul statelor membre. Înainte de îmbarcare, pot avea loc verificări la frontieră pentru intrarea pe teritoriul statelor membre. În astfel de cazuri, operatorii de transport ar trebui scutiți de obligația de a verifica statutul autorizației de călătorie a călătorilor.

(9)

În conformitate cu articolul 83 din Regulamentul (UE) 2018/1240, în perioadele tranzitorii și în cele de grație, normele aplicabile operatorilor de transport ar trebui adaptate la particularitățile acestor perioade. Călătorilor ar trebui să li se permită să intre fără autorizație de călătorie în timpul perioadei tranzitorii, întrucât o astfel de autorizație ar trebui să fie opțională. Perioada tranzitorie este urmată de o perioadă de grație, în cursul căreia călătorilor ar trebui să li se permită să intre pe teritoriul satelor membre fără autorizație de călătorie dacă aceasta este prima lor intrare în perioada de grație respectivă.

(10)

Pentru a se asigura că interogarea de verificare se bazează pe informații cât mai actualizate posibil, interogările nu ar trebui să fie introduse mai devreme de 48 de ore înainte de ora de plecare programată.

(11)

În cazul în care operatorii de transport au interogat interfața pentru operatorii de transport în termen de 48 de ore înainte de ora de plecare programată și au primit răspunsul „OK”, ar trebui să se considere că pasagerii cărora li se cere să dețină o autorizație de călătorie valabilă dețin o astfel de autorizație. Pot exista circumstanțe în care un operator de transport ar putea să nu fie în măsură să efectueze o interogare menționată la articolul 45 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1240 din cauza unei defecțiuni tehnice care survine în orice parte a Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile. Pentru a limita posibilele consecințe negative care rezultă dintr-o astfel de defecțiune, este necesar să se stabilească norme detaliate privind procedurile de rezervă, astfel cum se prevede la articolul 46 din Regulamentul (UE) 2018/1240.

(12)

Pentru a se asigura că datele accesate de operatorii de transport sunt exacte și conforme cu datele stocate în Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile, baza de date care poate fi doar citită menționată la articolul 45 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/1240 ar trebui actualizată, după caz.

(13)

Comisia, eu-LISA și statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a-i informa pe toți operatorii de transport cunoscuți cu privire la modul și momentul în care se pot înregistra. După finalizarea cu succes a procedurii de înregistrare, precum și, după caz, după finalizarea cu succes a testării, eu-LISA ar trebui să conecteze operatorii de transport la interfața pentru operatorii de transport.

(14)

Operatorii de transport ar trebui să aibă acces la un formular online pe un site web public care să le permită să solicite asistență. Atunci când solicită asistență, operatorii de transport ar trebui să primească o confirmare de primire care să conțină numărul tichetului. eu-LISA sau unitatea centrală a ETIAS pot contacta operatorii de transport care au primit un tichet prin orice mijloace necesare, inclusiv prin telefon, pentru a le oferi un răspuns adecvat.

(15)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1217 al Comisiei (2) a stabilit normele și condițiile pentru interogările de verificare efectuate de operatorii de transport, dispozițiile privind protecția datelor și securitatea sistemului de autentificare a operatorilor de transport, precum și procedurile de rezervă în caz de imposibilitate tehnică. Este necesar să se precizeze mai în detaliu procedurile de rezervă în cazul imposibilității tehnice. Din motive de claritate, regulamentul respectiv ar trebui înlocuit.

(16)

Dat fiind faptul că Regulamentul (UE) 2018/1240 se bazează pe acquis-ul Schengen, în conformitate cu articolul 4 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca a notificat, la 21 decembrie 2018, decizia de transpunere a Regulamentului (UE) 2018/1240 în legislația sa internă. Prin urmare, prezentul regulament este obligatoriu pentru Danemarca.

(17)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, deoarece nu intră în domeniul de aplicare al măsurilor prevăzute în Decizia 2002/192/CE a Consiliului (3). Prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(18)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestor două state la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (4), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (5).

(19)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (6), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (7).

(20)

În ceea ce privește Liechtensteinul, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (8), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (9).

(21)

În ceea ce privește Ciprul, Bulgaria, România și Croația, prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în sensul articolului 3 alineatul (1) din Actul de aderare din 2003, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2005 și, respectiv, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2011.

(22)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (10) și a emis un aviz la 30 aprilie 2021.

(23)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru frontiere inteligente (ETIAS),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiectul

Prezentul regulament stabilește:

(a)

normele și condițiile detaliate privind operarea portalului pentru operatorii de transport, precum și normele privind protecția datelor și securitatea aplicabile portalului pentru operatorii de transport, prevăzute la articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1240;

(b)

un sistem de autentificare pentru operatorii de transport, care să le permită să își îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul articolului 45 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1240, precum și normele și condițiile detaliate privind înregistrarea operatorilor de transport în sistemul de autentificare;

(c)

detalii privind procedurile care trebuie urmate atunci când operatorilor de transport le este imposibil din punct de vedere tehnic să acceseze portalul pentru operatorii de transport, în conformitate cu articolul 46 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/1240.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)

„interfață pentru operatorii de transport” înseamnă portalul pentru operatorii de transport care urmează să fie dezvoltat de eu-LISA în conformitate cu articolul 73 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1240 și care constă într-o interfață IT conectată la o bază de date care poate fi doar citită;

(b)

„orientări tehnice” înseamnă partea din specificațiile tehnice menționate la articolul 73 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1240 care este relevantă pentru operatorii de transport în vederea punerii în aplicare a sistemului de autentificare și a dezvoltării formatului mesajelor interfeței de programare a aplicațiilor menționate la articolul 4 alineatul (2) litera (a) din prezentul regulament;

(c)

„personal autorizat în mod corespunzător” înseamnă angajați permanenți sau prin contract ai operatorului de transport sau prin alte persoane fizice sau juridice care acționează sub conducerea sau supravegherea operatorului de transport, cărora le-a fost încredințată sarcina de a verifica statutul călătorilor în numele operatorului de transport, în conformitate cu articolul 45 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1240.

Articolul 3

Obligațiile operatorilor de transport

(1)   Operatorii de transport trimit o interogare menționată la articolul 45 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1240 (denumită în continuare „interogare de verificare”), prin intermediul interfeței pentru operatorii de transport.

(2)   Interogarea de verificare se trimite cel mai devreme cu 48 de ore înainte de ora de plecare programată.

(3)   Operatorii de transport se asigură că numai personalul autorizat în mod corespunzător are acces la interfața pentru operatorii de transport. Operatorii de transport pun în aplicare cel puțin următoarele mecanisme:

(a)

mecanisme de control al accesului fizic și logic pentru a preveni accesul neautorizat la infrastructura sau la sistemele utilizate de operatorii de transport;

(b)

mecanisme de autentificare;

(c)

mecanisme de jurnalizare pentru a asigura trasabilitatea accesului;

(d)

mecanisme de revizuire periodică a drepturilor de acces.

Articolul 4

Conectarea și accesul la interfața pentru operatorii de transport

(1)   Operatorii de transport se conectează la interfața pentru operatorii de transport prin una dintre următoarele modalități:

(a)

o conexiune de rețea specifică;

(b)

o conexiune internet.

(2)   Operatorii de transport accesează interfața pentru operatorii de transport prin intermediul uneia dintre următoarele modalități:

(a)

o interfață de la sistem la sistem (interfață de programare a aplicațiilor);

(b)

o interfață web (browser);

(c)

o aplicație pentru dispozitive mobile.

Articolul 5

Interogări

(1)   Pentru a trimite interogarea de verificare, operatorul de transport furnizează următoarele date ale călătorilor:

(a)

numele de familie; prenumele;

(b)

data nașterii, sexul și naționalitatea;

(c)

tipul și numărul documentului de călătorie și codul din trei litere al țării care a eliberat documentul de călătorie;

(d)

data expirării perioadei de valabilitate a documentului de călătorie;

(e)

ziua programată a sosirii la frontiera statului membru de intrare;

(f)

una dintre următoarele:

(i)

statul membru de intrare prevăzut;

(ii)

atunci când este posibil să se identifice statul membru de intrare prevăzut, un aeroport din statul membru de intrare;

(g)

detaliile (data și ora locală a plecării programate, numărul de identificare, dacă este disponibil, sau alte mijloace de identificare a transportului) privind mijlocul de transport utilizat pentru a intra pe teritoriul unui stat membru.

(2)   În scopul furnizării informațiilor menționate la alineatul (1) literele (a)-(d), operatorilor de transport li se permite să scaneze banda de citire optică a documentului de călătorie.

(3)   În cazul în care pasagerul este exclus din domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2018/1240 în conformitate cu articolul 2 din regulamentul respectiv sau se află în tranzit aeroportuar, operatorul de transport poate specifica acest lucru în interogarea de verificare.

(4)   Operatorii de transport pot trimite o interogare de verificare pentru unul sau mai mulți pasageri. Interfața pentru operatorii de transport include răspunsul menționat la articolul 6 pentru fiecare pasager inclus în interogare.

Articolul 6

Răspuns

(1)   În cazul în care pasagerul este exclus din domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2018/1240 în conformitate cu articolul 2 din regulamentul respectiv sau se află în tranzit aeroportuar, răspunsul primit este „Nu se aplică”. În toate celelalte cazuri, răspunsul este „OK” sau „Not OK”. În cazul în care în urma unei interogări de verificare se primește un răspuns „Not OK”, se precizează în răspuns faptul că acesta provine de la Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile.

(2)   În perioada de tranziție menționată la articolul 83 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1240, răspunsurile la interogările de verificare se stabilesc în conformitate cu următoarele norme:

(a)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării: OK;

(b)

în cazul în care resortisantul țării terțe nu deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării: OK;

(c)

în cazul în care resortisantul țării terțe nu deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării, însă operatorul de transport indică faptul că este îndeplinită una dintre condițiile menționate la alineatul (1) prima teză: nu se aplică;

(d)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării cu valabilitate teritorială limitată (Limited Territorial Validity – LTV), iar statul membru de intrare corespunde statului membru al LTV: OK;

(e)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării cu LTV, iar statul membru de intrare nu corespunde statului membru al LTV: OK.

(3)   În perioada de grație menționată la articolul 83 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1240, răspunsurile la interogări se stabilesc în conformitate cu următoarele norme:

(a)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării: OK;

(b)

în cazul în care resortisantul țării terțe nu deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării și este pentru prima dată de la sfârșitul perioadei de tranziție când resortisantul țării terțe intră pe teritoriul unui stat membru care aplică Regulamentul privind ETIAS: OK;

(c)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării cu LTV, este pentru prima dată de la sfârșitul perioadei de tranziție când resortisantul țării terțe intră pe teritoriul unui stat membru care aplică Regulamentul privind ETIAS, iar statul membru de intrare corespunde statului membru al LTV: OK;

(d)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării cu LTV, este pentru a doua oară de la sfârșitul perioadei de tranziție când resortisantul țării terțe intră pe teritoriul unui stat membru care aplică Regulamentul privind ETIAS, iar statul membru de intrare corespunde statului membru al LTV: OK;

(e)

în cazul în care resortisantul țării terțe nu deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării și este pentru a doua oară de la sfârșitul perioadei de tranziție când resortisantul țării terțe intră pe teritoriul unui stat membru care aplică Regulamentul privind ETIAS: Not OK;

(f)

în cazul în care resortisantul țării terțe nu deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării, însă operatorul de transport confirmă în interogarea de verificare că este îndeplinită una dintre condițiile menționate la alineatul (1): Nu se aplică;

(g)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării cu LTV, este pentru prima dată de la sfârșitul perioadei de tranziție când resortisantul țării terțe intră pe teritoriul unui stat membru care aplică Regulamentul privind ETIAS, iar statul membru de intrare nu corespunde statului membru al LTV: OK;

(h)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării cu LTV, este pentru a doua oară sau mai mult de la sfârșitul perioadei de tranziție când resortisantul țării terțe intră pe teritoriul unui stat membru care aplică Regulamentul privind ETIAS, iar statul membru de intrare nu corespunde statului membru al LTV: Not OK;

(i)

în cazul în care resortisantul țării terțe nu deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării și intră pe teritoriul unui stat membru care aplică Regulamentul privind ETIAS: Not OK.

(4)   După expirarea perioadei de grație menționate la articolul 83 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1240, răspunsurile la interogări se stabilesc în conformitate cu următoarele norme:

(a)

Până la începerea operațiunilor Sistemului de informații privind vizele menționat în Regulamentul (CE) nr. 767/2008;

(i)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării: OK;

(ii)

în cazul în care resortisantul țării terțe nu deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării: Not OK;

(iii)

în cazul în care resortisantul țării terțe nu deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării, însă operatorul de transport confirmă în interogarea de verificare că este îndeplinită una dintre condițiile menționate la alineatul (1) prima teză: Nu se aplică;

(iv)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării cu LTV, iar statul membru de intrare corespunde statului membru al LTV: OK;

(v)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării cu LTV, iar statul membru de intrare nu corespunde statului membru al LTV: Not OK.

(b)

De la începerea operațiunilor Sistemului de informații privind vizele:

(i)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării și există cel puțin 1 zi de ședere autorizată rămasă: OK;

(ii)

în cazul în care resortisantul țării terțe nu deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării sau există 0 zile de ședere autorizată rămase: Not OK;

(iii)

în cazul în care resortisantul țării terțe nu deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării, însă operatorul de transport confirmă în interogarea de verificare că este îndeplinită una dintre condițiile menționate la alineatul (1): Nu se aplică;

(iv)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării cu LTV, iar statul membru de intrare corespunde statului membru al LTV și există cel puțin 1 zi de ședere autorizată rămasă: OK;

(v)

în cazul în care resortisantul țării terțe deține o autorizație de călătorie valabilă pentru data intrării cu LTV, iar statul membru de intrare nu corespunde statului membru al LTV: Not OK.

Articolul 7

Formatul mesajului

eu-LISA specifică în orientările tehnice formatele datelor și structura mesajelor care trebuie utilizate pentru transmiterea interogărilor de verificare și a răspunsurilor la aceste interogări prin interfața pentru operatorii de transport. eu-LISA oferă spre utilizare cel puțin următoarele formate de date:

(a)

UN/EDIFACT;

(b)

PAXLST/CUSRES;

(c)

XML;

(d)

JSON.

Articolul 8

Cerințe privind extragerea datelor în vederea utilizării interfeței pentru operatorii de transport și pentru calitatea datelor

(1)   Datele privind autorizațiile de călătorie eliberate, anulate și revocate sunt extrase în mod automat din Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile cel puțin o dată pe zi și sunt transmise către baza de date care poate fi doar citită.

(2)   Toate extragerile de date transmise către baza de date care poate fi doar citită în temeiul alineatului (1) sunt luate în evidență.

(3)   eu-LISA este responsabilă cu securitatea interfeței pentru operatorii de transport, cu securitatea datelor cu caracter personal pe care le conține și cu procesul de extragere din Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile, precum și cu transmiterea datelor menționate la alineatul (1) către baza de date care poate fi doar citită. Detaliile tehnice legate de punerea în aplicare derivă din planul de securitate întocmit în urma procesului de evaluare a riscurilor.

(4)   Nu este posibilă transmiterea de date din baza de date care poate fi doar citită către Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile.

Articolul 9

Sistemul de autentificare

(1)   eu-LISA dezvoltă un sistem de autentificare ținând seama de informațiile privind gestionarea riscurilor de securitate, de principiile privind protecția datelor începând cu momentul conceperii și în mod implicit și de principiile de control, inclusiv de răspundere, și permițând regăsirea inițiatorului interogării de verificare.

(2)   Detaliile sistemului de autentificare sunt stabilite în orientările tehnice.

(3)   Sistemul de autentificare este testat în conformitate cu articolul 12.

(4)   În cazul în care operatorii de transport accesează interfața pentru operatorii de transport utilizând interfața de programare a aplicațiilor menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (a), sistemul de autentificare este pus în aplicare prin autentificare reciprocă.

Articolul 10

Înregistrarea în sistemul de autentificare

(1)   Operatorii de transport menționați la articolul 45 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1240 care își desfășoară activitatea pe teritoriul statelor membre și transportă pasageri pe teritoriul statelor membre au obligația de a se înregistra înainte de a obține accesul la sistemul de autentificare.

(2)   eu-LISA pune la dispoziție un formular de înregistrare pe un site web public care trebuie completat online. Depunerea formularului de înregistrare este posibilă numai în cazul în care toate câmpurile au fost completate corect.

(3)   Formularul de înregistrare include câmpuri în care operatorii de transport trebuie să furnizeze următoarele informații:

(a)

denumirea legală a operatorului de transport, precum și datele sale de contact (adresa de e-mail, numărul de telefon și adresa poștală);

(b)

datele de contact ale reprezentantului legal al societății care solicită înregistrarea și ale punctelor de contact de rezervă (nume, numere de telefon, e-mail și adrese poștale), precum și adresa de e-mail funcțională și alte mijloace de comunicare pe care operatorul de transport intenționează să le utilizeze în sensul articolelor 13 și 14;

(c)

statul membru sau țara terță care a emis actul de înregistrare oficială a societății menționat la alineatul (6) și numărul de înregistrare, dacă este disponibil;

(d)

în cazul în care operatorul de transport a anexat, în conformitate cu alineatul (6), un act de înregistrare oficială a societății emis de o țară terță, statele membre în care operatorul de transport operează sau intenționează să opereze în anul următor.

(4)   Formularul de înregistrare informează operatorii de transport cu privire la cerințele minime de securitate. Operatorii de transport asigură respectarea următoarelor obiective:

(a)

identificarea și gestionarea riscurilor de securitate legate de conectarea la interfața pentru operatorii de transport;

(b)

protejarea mediilor și a dispozitivelor conectate la interfața pentru operatorii de transport;

(c)

detectarea, analizarea și răspunsul la incidentele de securitate cibernetică, precum și redresarea în urma acestora.

(5)   Formularul de înregistrare prevede obligația operatorilor de transport de a declara:

(a)

faptul că operează și transportă pasageri pe teritoriul statelor membre sau intenționează să facă acest lucru în următoarele șase luni;

(b)

faptul că vor accesa și utiliza interfața pentru operatorii de transport în conformitate cu cerințele minime de securitate prevăzute în formularul de înregistrare, în conformitate cu alineatul (4);

(c)

faptul că numai personalul autorizat în mod corespunzător va avea acces la interfața pentru operatorii de transport.

(6)   Formularul de înregistrare prevede obligația operatorilor de transport de a anexa o copie electronică a actelor lor constitutive, inclusiv a statutului, precum și o copie electronică a unui extras din actul de înregistrare oficială a societății, fie din cel puțin un stat membru, după caz, fie dintr-o țară terță, redactat într-una dintre limbile oficiale ale Uniunii sau ale uneia dintre țările asociate spațiului Schengen sau islandeza ori norvegiana. O copie electronică a unei autorizații de a opera într-unul sau mai multe state membre, cum ar fi un certificat de operator aerian, poate înlocui actul de înregistrare oficială a societății.

(7)   Operatorii de transport sunt informați în formularul de înregistrare cu privire la următoarele:

(a)

operatorii de transport au obligația de a informa eu-LISA cu privire la orice modificare a informațiilor menționate la alineatele (3), (4) și (5) din prezentul articol sau în cazul unor modificări tehnice care afectează conectarea lor „de la sistem la sistem” la interfața pentru operatorii de transport și care pot necesita testări suplimentare în conformitate cu articolul 12 prin intermediul datelor de contact specifice ale eu-LISA care trebuie utilizate în acest scop;

(b)

operatorii de transport vor fi radiați în mod automat din sistemul de autentificare în cazul în care evidențele demonstrează că nu au utilizat interfața pentru operatorii de transport pe parcursul unei perioade de un an;

(c)

operatorii de transport pot fi radiați din sistemul de autentificare în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament, a cerințelor de securitate menționate la alineatul (4) sau a orientărilor tehnice, inclusiv în cazul utilizării abuzive a interfeței pentru operatorii de transport;

(d)

operatorii de transport au obligația de a informa eu-LISA cu privire la orice încălcare a securității datelor cu caracter personal care ar putea avea loc și de a revizui periodic drepturile de acces ale personalului lor specializat.

(8)   În cazul în care formularul de înregistrare a fost depus corect, eu-LISA înregistrează operatorul de transport și îl informează că a fost înregistrat. În cazul în care formularul de înregistrare nu a fost depus corect, eu-LISA refuză înregistrarea și notifică operatorului de transport motivele refuzului.

(9)   eu-LISA ține un registru actualizat al operatorilor de transport înregistrați. Datele cu caracter personal conținute în înregistrarea operatorilor de transport se șterg în termen de cel mult un an de la radierea operatorului de transport.

Articolul 11

Radierea din sistemul de autentificare

(1)   În cazul în care operatorul de transport informează eu-LISA că nu își mai desfășoară activitatea sau nu mai transportă pasageri pe teritoriul statelor membre, eu-LISA îl radiază.

(2)   În cazul în care evidențele arată că operatorul de transport nu a utilizat interfața pentru operatorii de transport pe parcursul unei perioade de un an, acesta este radiat în mod automat.

(3)   În cazul în care un operator de transport nu mai îndeplinește condițiile menționate la articolul 10 alineatul (5) sau a încălcat în alt mod dispozițiile prezentului regulament, cerințele de securitate menționate la articolul 10 alineatul (4) sau orientările tehnice, inclusiv în cazul utilizării abuzive a interfeței pentru operatorii de transport, eu-LISA îl poate radia pe operatorul de transport respectiv.

(4)   eu-LISA îl informează pe operatorul de transport cu privire la intenția sa de a îl radia în temeiul alineatelor (1), (2) sau (3), precizând de asemenea motivul radierii, cu o lună înaintea acesteia. Anterior radierii, eu-LISA îi oferă operatorului de transport posibilitatea de a prezenta observații scrise.

(5)   În cazul unor probleme urgente de securitate informatică, inclusiv în cazul în care operatorul de transport nu respectă cerințele de securitate menționate la articolul 10 alineatul (4) sau orientările tehnice, eu-LISA poate să deconecteze imediat un operator de transport. eu-LISA informează operatorul de transport cu privire la deconectare, precizând motivul acesteia.

(6)   În măsura în care este oportun, eu-LISA acordă asistență operatorilor de transport care au primit o notificare de radiere sau de deconectare pentru a remedia deficiențele care au condus la notificare și, dacă este posibil, pentru o perioadă limitată de timp și în condiții stricte, le oferă operatorilor de transport deconectați posibilitatea de a trimite interogări de verificare prin alte mijloace decât cele menționate la articolul 4.

(7)   Operatorii de transport deconectați pot fi din nou conectați la interfața pentru operatorii de transport după eliminarea cu succes a problemelor de securitate care au condus la deconectare. Operatorii de transport radiați pot depune o nouă cerere de înregistrare.

(8)   În orice moment după înregistrarea operatorilor de transport în temeiul articolului 10, eu-LISA poate, în special în cazul în care există suspiciuni întemeiate că unul sau mai mulți operatori de transport utilizează în mod abuziv interfața pentru operatorii de transport sau nu îndeplinesc condițiile menționate la articolul 10 alineatul (4), să adreseze întrebări statelor membre sau țărilor terțe.

(9)   În cazul în care formularul de înregistrare menționat la articolul 10 alineatul (2) nu este disponibil pentru o perioadă lungă de timp, eu-LISA se asigură că înregistrarea în conformitate cu articolul respectiv este posibilă prin alte mijloace.

Articolul 12

Dezvoltarea și testarea interfeței pentru operatorii de transport și conectarea la aceasta

(1)   eu-LISA pune la dispoziția operatorilor de transport orientările tehnice pentru a le permite acestora să dezvolte și testeze interfața pentru operatorii de transport.

(2)   În cazul în care operatorii de transport aleg să se conecteze prin interfața de programare a aplicațiilor menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (a), se testează punerea în aplicare a formatului mesajelor menționat la articolul 7 și a sistemului de autentificare menționat la articolul 9.

(3)   În cazul în care operatorii de transport aleg să se conecteze prin intermediul interfeței web (browser) sau al aplicației pentru dispozitive mobile, aceștia informează eu-LISA că și-au testat cu succes conexiunea la interfața pentru operatorii de transport și că personalul lor autorizat în mod corespunzător a fost instruit cu succes în ceea ce privește utilizarea interfeței pentru operatorii de transport.

(4)   În sensul alineatului (2), eu-LISA elaborează și pune la dispoziție un plan de testare, un mediu de testare și un simulator care să permită eu-LISA și operatorilor de transport să testeze conexiunea operatorilor de transport la interfața pentru operatorii de transport. În sensul alineatului (3), eu-LISA dezvoltă și pune la dispoziție un mediu de testare care să permită operatorilor de transport să își instruiască personalul.

(5)   După finalizarea cu succes a procedurii de înregistrare menționate la articolul 10, precum și a testării menționate la alineatul (2) din prezentul articol sau după primirea notificării menționate la alineatul (3) din prezentul articol, eu-LISA conectează operatorul de transport la interfața pentru operatorii de transport.

Articolul 13

Imposibilitatea tehnică

(1)   În cazul în care este imposibil din punct de vedere tehnic să se trimită o interogare de verificare din cauza defectării unei componente a Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile, se aplică următoarele:

(a)

în cazul în care defecțiunea este detectată de către un operator de transport, acesta informează unitatea centrală a ETIAS prin mijloacele menționate la articolul 14, de îndată ce ia cunoștință de defecțiunea respectivă.

(b)

în cazul în care defecțiunea este detectată sau confirmată de către eu-LISA, unitatea centrală a ETIAS informează operatorii de transport și statele membre vizate cu privire la o astfel de defecțiune prin e-mail sau prin alte mijloace de comunicare, de îndată ce iau cunoștință de aceasta, și cu privire la încetarea defecțiunii atunci când problema a fost soluționată.

(2)   În cazul în care este imposibil din punct de vedere tehnic să se trimită o interogare de verificare din alte motive decât defectarea unei componente a sistemului de informații al ETIAS, operatorul de transport informează unitatea centrală a ETIAS prin mijloacele menționate la articolul 14.

(3)   Operatorul de transport informează unitatea centrală a ETIAS prin mijloacele menționate la articolul 14, de îndată ce problema a fost soluționată.

(4)   Unitatea centrală a ETIAS informează statele membre în cauză cu privire la faptul că acest operator de transport nu poate trimite interogarea de verificare.

(5)   În sensul prezentului articol și al articolului 14, eu-LISA pune la dispoziția unității centrale a ETIAS un instrument de emitere de tichete. Acest instrument oferă acces la registrul operatorilor de transport.

(6)   Unitatea centrală a ETIAS confirmă primirea notificărilor menționate la alineatele (1) și (2).

Articolul 14

Acordarea de asistență operatorilor de transport

(1)   Operatorilor de transport li se pune la dispoziție pe un site web public un formular online care este parte din instrumentul de emitere de tichete, care le permite acestora să solicite asistență.

Formularul online le permite operatorilor de transport să furnizeze cel puțin următoarele informații:

(a)

datele de identificare ale operatorului de transport;

(b)

un rezumat al solicitării;

(c)

indicarea faptului dacă cererea este de natură tehnică și, în acest caz, data și ora la care a survenit problema tehnică.

(2)   Operatorii de transport primesc o confirmare de primire a solicitării din partea unității centrale a ETIAS. Această confirmare conține numărul tichetului.

(3)   În cazul în care solicitarea de asistență este de natură tehnică, unitatea centrală a ETIAS transmite solicitarea către eu-LISA. eu-LISA este responsabilă de furnizarea de asistență tehnică operatorilor de transport.

(4)   În cazul în care solicitarea de asistență nu este de natură tehnică, unitatea centrală a ETIAS oferă asistență operatorilor de transport prin direcționarea acestora către informațiile relevante.

(5)   În cazul în care este imposibil din punct de vedere tehnic să se solicite asistență în conformitate cu alineatul (1) prin utilizarea formularului online, operatorul de transport poate utiliza o linie telefonică de urgență conectată la unitatea centrală a ETIAS sau la eu-LISA.

(6)   Asistența furnizată de unitatea centrală a ETIAS și de eu-LISA este disponibilă 24/7 și este furnizată în limba engleză.

(7)   Unitatea centrală a ETIAS pune la dispoziție online o listă de întrebări frecvente și răspunsuri relevante pentru operatorii de transport. Această listă este disponibilă în toate limbile oficiale ale UE. Lista este separată de întrebările și răspunsurile relevante pentru călători.

Articolul 15

Abrogarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1217

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1217 se abrogă.

Articolul 16

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele.

Adoptat la Bruxelles, 8 august 2022.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 236, 19.9.2018, p. 1.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1217 al Comisiei din 26 iulie 2021 de stabilire a normelor și a condițiilor pentru interogările de verificare efectuate de operatorii de transport, a dispozițiilor privind protecția datelor și securitatea sistemului de autentificare a operatorilor de transport, precum și a procedurilor de rezervă în caz de imposibilitate tehnică (JO L 267, 27.7.2021, p. 1).

(3)  Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (JO L 64, 7.3.2002, p. 20).

(4)  JO L 176, 10.7.1999, p. 36.

(5)  Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 31).

(6)  JO L 53, 27.2.2008, p. 52.

(7)  Decizia 2008/146/CE a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 53, 27.2.2008, p. 1).

(8)  JO L 160, 18.6.2011, p. 21.

(9)  Decizia 2011/350/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, în ceea ce privește eliminarea controalelor la frontierele interne și circulația persoanelor (JO L 160, 18.6.2011, p. 19).

(10)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).


Top