Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32020R0423

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/423 al Comisiei din 19 martie 2020 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1010/2009 în ceea ce privește acordurile administrative cu țări terțe referitoare la certificatele de captură pentru produsele obținute din pescuitul marin

C/2020/1658

JO L 84, 20.3.2020, pp. 15–19 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2020/423/oj

20.3.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 84/15


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/423 AL COMISIEI

din 19 martie 2020

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1010/2009 în ceea ce privește acordurile administrative cu țări terțe referitoare la certificatele de captură pentru produsele obținute din pescuitul marin

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (1), în special articolul 20 alineatul (4),

întrucât:

(1)

Acordurile administrative cu țări terțe privind certificatele de captură pentru produsele pescărești sunt enumerate în anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 1010/2009 al Comisiei din 22 octombrie 2009 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1005/2008 (2). Aceste acorduri includ specimene ale certificatelor de captură validate de autoritățile competente ale țărilor terțe vizate.

(2)

Statele Unite au revizuit specimenul de certificat de captură al Statelor Unite, în special în ceea ce privește noul instrument informatic, CATCH, elaborat de Comisie pentru regimul de certificare a capturii al Uniunii.

(3)

Anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 1010/2009 ar trebui modificată în consecință.

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 1010/2009 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 martie 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 286, 29.10.2008, p. 1.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1010/2009 al Comisiei din 22 octombrie 2009 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (JO L 280, 27.10.2009, p. 5).


ANEXĂ

Secțiunea 2 din anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 1010/2009 se înlocuiește cu următorul text:

Secțiunea 2

STATELE UNITE ALE AMERICII

REGIMUL DE CERTIFICARE A CAPTURILOR

În conformitate cu articolul 12 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008, certificatul de captură prevăzut la articolul 12 și în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 se înlocuiește - pentru produsele pescărești obținute din capturi efectuate de navele de pescuit aflate sub pavilionul Statelor Unite – cu certificatul de captură al Statelor Unite bazat pe regimul de certificare a capturilor al Statelor Unite (descris în apendicele 2), care este un regim electronic de raportare și de păstrare a evidențelor controlat de autoritățile americane și menit să asigure același nivel de control de către autorități ca cel impus de regimul de certificare a capturii al Uniunii Europene.

În apendicele 1 este prezentat un specimen de certificat de captură al Statelor Unite, care înlocuiește certificatul de captură și certificatul de reexport al Uniunii Europene. Acest certificat de captură al Statelor Unite revizuit poate viza produsele pescărești obținute din capturile efectuate de nave individuale sau de grupuri de nave, astfel cum se descrie în apendicele 2.

ASISTENȚA RECIPROCĂ

Conform articolului 51 din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008, se instituie un sistem de asistență reciprocă pentru a facilita schimbul de informații și cooperarea administrativă dintre autoritățile competente din Statele Unite și din statele membre ale Uniunii Europene, pe baza normelor detaliate în materie de asistență reciprocă prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1010/2009.

Apendicele 1

Image 1

Image 2

Apendicele 2

Regimul de documentare a capturilor al Statelor Unite, revizuit în 2019, este conceput să emită un certificat de captură unic pentru loturile de produse pescărești, brute și prelucrate, destinate exportului din Statele Unite către Uniunea Europeană (UE).

Pe certificatul de captură al Statelor Unite, exportatorii americani vor trebui 1. să indice nava individuală responsabilă pentru recoltarea de pește sau de produse pescărești din care este alcătuit lotul respectiv, cu toate informațiile aplicabile solicitate de atestatul de captură legală al Statelor Unite; sau 2. să furnizeze numele grupului de nave responsabil cu recoltarea de pește sau de produse pescărești din care este alcătuit lotul respectiv, însoțită de toate informațiile aplicabile solicitate de atestatul de captură legală al Statelor Unite.

Posibilitatea de grupare va fi utilizată pentru activitățile de pescuit care fac obiectul amestecării semnificative a capturilor pe mare sau la țărm (de exemplu, activitățile de pescuit care includ, dar nu se limitează la: cele în cazul cărora capturile inițiale sunt împărțite în funcție de mărime înainte de expediere, de exemplu, pescuitul de homar; sau cele în cazul cărora multiple nave de recoltare livrează pește navelor auxiliare pe mare).

Grupurile vor fi gestionate de producătorul sau prelucrătorul din Statele Unite care solicită certificatul și vor face obiectul unui audit. Ținând cont de practicile actuale din Statele Unite, producătorul sau prelucrătorul va fi responsabil cu păstrarea tuturor informațiilor care corespund navelor sau listei de nave care au contribuit la lot și cu furnizarea informațiilor respective autorității guvernamentale competente din Statele Unite, la cererea acesteia.

Posibilitatea de a menționa o navă individuală sau un grup de nave va permite Statelor Unite să prezinte un certificat unic per transport, având în același timp acces la informațiile complete referitoare la navă în cazul fiecărui transport.

Aceste informații vor fi puse la dispoziția autorităților din statele membre importatoare, la cererea autorității guvernamentale competente din Statele Unite.


Top