Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32011R1204

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1204/2011 al Comisiei din 18 noiembrie 2011 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

    JO L 305, 23.11.2011, p. 14–15 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2011/1204/oj

    23.11.2011   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 305/14


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1204/2011 AL COMISIEI

    din 18 noiembrie 2011

    privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

    întrucât:

    (1)

    Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

    (2)

    Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții UE specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

    (3)

    În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel.

    (4)

    Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2), pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament.

    (5)

    Comitetul Codului Vamal nu a emis un aviz în termenul stabilit de președintele acestuia,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codurile NC indicate în coloana 2 a aceluiași tabel.

    Articolul 2

    Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

    Articolul 3

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 18 noiembrie 2011.

    Pentru Comisie, pentru președinte

    Algirdas ŠEMETA

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

    (2)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1.


    ANEXĂ

    Descrierea mărfurilor

    Clasificare

    (cod NC)

    Motive

    (1)

    (2)

    (3)

    1.

    Un dispozitiv portabil interschimbabil, format dintr-o lampă, o lentilă, un buton de pornire și un indicator luminos (denumit „dispozitiv cu lumină intens pulsată (intense pulse light - IPL)”.

    Dispozitivul generează lumină intens pulsată, cu durata impulsului variabilă, mergând până la 100 ms, cu lungimea de undă de 650-1 200 nm, cu suprafața spotului de 16 x 46 mm și o densitate maximă de energie de 45 J/cm2.

    Dispozitivul funcționează doar în combinație cu o mașină („unitatea de bază”) de la care primește putere electrică, semnale de control și lichid de răcire. „Unitatea de bază” cuprinde o sursă de alimentare cu energie electrică, o unitate de control cu afișaj și o unitate de răcire, și poate funcționa și în combinație cu „dispozitive laser portabile”.

    Atunci când este conectat la „unitatea de bază”, dispozitivul este utilizat pentru tratamente cosmetice specifice, de exemplu epilarea definitivă.

    8543 90 00

    Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, a notei 2 b) de la secțiunea XVI, precum și a textului codurilor NC 8543 și 8543 90 00.

    Deoarece lumina intens pulsată generată de lampă nu este un fascicul laser, clasificarea ca laser la poziția 9013 este exclusă.

    Având în vedere caracteristicile și proprietățile obiective ale dispozitivului, respectiv construcția de natură electronică, acesta nu este similar unui instrument interschimbabil [vezi nota 1 o) de la secțiunea XVI]. Atunci când funcționează în combinație cu „unitatea de bază”, dispozitivul poate fi identificat ca mașină-unealtă cu funcție proprie, nedenumită și necuprinsă în altă parte în capitolul 85.

    Dispozitivul este indispensabil pentru funcționarea mașinii, întrucât aceasta nu poate funcționa în lipsa lui.

    Prin urmare, aparatul trebuie clasificat la codul NC 8543 90 00, ca parte din alte mașini și aparate electrice cu funcție proprie, nedenumite și necuprinse în altă parte în capitolul 85.

    2.

    Un dispozitiv portabil interschimbabil, format dintr-un laser în stare solidă, o lentilă, un întrerupător de selectare a suprafeței spotului și un buton de pornire (denumit „dispozitiv laser portabil”).

    Dispozitivul generează lumină laser cu durata impulsului variabilă, mergând până la 100 ms, cu lungimea de undă de 1 064 nm, cu suprafața spotului ajustabilă cu diametrul de 1,5, 3, 6 și 9 mm și o densitate maximă de energie de 700 J/cm2.

    Dispozitivul funcționează doar în combinație cu o mașină („unitatea de bază”) de la care primește putere electrică, semnale de control și lichid de răcire. „Unitatea de bază” cuprinde o sursă de alimentare cu energie electrică, o unitate de control cu afișaj și o unitate de răcire, și poate funcționa și în combinație cu „dispozitive cu lumină intens pulsată (IPL)”.

    Atunci când este conectat la „unitatea de bază”, dispozitivul este utilizat pentru tratamentul cosmetic al venelor picioarelor.

    8543 90 00

    Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, a notei 2 b) de la secțiunea XVI, precum și a textului codurilor NC 8543 și 8543 90 00.

    Deoarece laserul este conceput special pentru generarea de lumină laser cu anumite durate ale impulsului și anumite suprafețe ale spotului, dispozitivul este adaptat pentru realizarea unei funcții specifice. Atunci când funcționează în combinație cu „unitatea de bază”, dispozitivul poate fi identificat ca mașină-unealtă care îndeplinește o funcție proprie, nedenumită și necuprinsă în altă parte în capitolul 85.

    Clasificarea ca laser la poziția 9013 este deci exclusă (a se vedea și nota explicativă la SA privind poziția 9013 (2), al patrulea paragraf).

    Având în vedere caracteristicile și proprietățile obiective ale dispozitivului, respectiv construcția de natură electronică, acesta nu este similar unui instrument interschimbabil [vezi nota 1 o) de la secțiunea XVI].

    Dispozitivul este indispensabil pentru funcționarea mașinii, întrucât aceasta nu poate funcționa în lipsa lui.

    Prin urmare, aparatul trebuie clasificat la codul NC 8543 90 00, ca parte din alte mașini și aparate electrice cu funcție proprie, nedenumite și necuprinse în altă parte în capitolul 85.


    Top