24.11.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 308/46

(1)

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede la articolul 145 că statele membre și Uniunea iau măsuri pentru elaborarea unei strategii coordonate pentru ocuparea forței de muncă și în special pentru promovarea unei forțe de muncă calificate, formate și adaptabile, precum și a unor piețe ale muncii capabile să reacționeze rapid la evoluția economiei, în vederea realizării obiectivelor enunțate la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). Statele membre, având în vedere practicile naționale privind responsabilitățile partenerilor sociali, consideră promovarea ocupării forței de muncă drept o chestiune de interes comun și își coordonează, în cadrul Consiliului, acțiunile întreprinse în acest sens, în conformitate cu prevederile articolului 148 din TFUE.

(2)

TFUE prevede, la articolul 3 alineatul (3), că Uniunea tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă, combate excluziunea socială și discriminările și promovează justiția și protecția sociale și prevede asigurarea de către inițiativele Uniunii a coordonării politicilor sociale ale statelor membre. Articolul 8 din TFUE prevede că, în toate acțiunile sale, Uniunea urmărește să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între bărbați și femei. Articolul 9 din TFUE prevede că, în definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale, Uniunea ține seama de cerințele privind promovarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă, garantarea unei protecții sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii sociale, precum și un nivel ridicat de educație și formare.

(3)

TFUE prevede adoptarea de către Consiliu a unor orientări privind ocuparea forței de muncă și orientări generale de politică economică pentru a orienta politicile statelor membre.

(4)

Strategia de la Lisabona lansată în 2000 s-a bazat pe recunoașterea nevoii UE de a-și spori ocuparea forței de muncă, productivitatea și competitivitatea, consolidând totodată coeziunea socială, în condițiile concurenței globale, ale transformărilor tehnologice, ale provocărilor legate de mediu și ale unei populații în curs de îmbătrânire. Strategia de la Lisabona a fost relansată în 2005, după o revizuire intermediară care a condus la punerea unui accent mai puternic pe creștere economică și pe locuri de muncă mai multe și mai bune.

(5)

Strategia de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă a contribuit la obținerea unui consens cu privire la direcția generală a politicii economice și a politicii privind ocuparea forței de muncă ale UE. În conformitate cu această strategie, Consiliul a adoptat orientări generale de politică economică și orientări privind ocuparea forței de muncă prin Decizia 2005/600/CE (5), care a fost revizuită prin Decizia 2008/618/CE (6). Cele 24 de orientări au constituit baza programelor naționale de reformă, descriind principalele priorități în materie de reformă macroeconomică, microeconomică și a pieței muncii pentru Uniune în ansamblu. Cu toate acestea, experiența arată că orientările nu au stabilit priorități suficient de clare și că legăturile dintre acestea ar fi putut fi mai puternice. Aceasta a limitat impactul lor asupra elaborării politicilor la nivel național.

(6)

Criza financiară și economică declanșată în 2008 a avut drept rezultat pierderea unui număr semnificativ de locuri de muncă și a unei părți considerabile din producția potențială și a condus la o deteriorare dramatică a finanțelor publice. Cu toate acestea, Planul european de redresare economică a ajutat statele membre să abordeze criza, în parte prin intermediul unor stimulente fiscale coordonate, moneda euro îndeplinind un rol de ancoră pentru stabilitatea macroeconomică. Prin urmare, criza a demonstrat că, dacă este consolidată și eficientizată, coordonarea politicilor Uniunii poate produce rezultate semnificative. Criza a evidențiat de asemenea interdependența strânsă dintre randamentul economic și privind ocuparea forței de muncă al statelor membre.

(7)

Comisia a propus crearea unei noi strategii pentru deceniul următor, cunoscută sub denumirea „Strategia Europa 2020”, pentru a-i permite Uniunii să iasă din criză mai puternică și să-și direcționeze economia către o creștere economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, însoțită de un nivel ridicat al ocupării forței de muncă, al productivității și al coeziunii sociale. Cinci obiective principale, enumerate la orientările relevante, reprezintă obiective comune ce orientează acțiunea statelor membre, ținând seama de pozițiile lor inițiale și de circumstanțele naționale, și orientează, de asemenea, acțiunea Uniunii. Statele membre ar trebui să depună toate eforturile posibile pentru a îndeplini obiectivele naționale și pentru a elimina blocajele care limitează creșterea economică.

(8)

Ca parte a unor strategii cuprinzătoare de ieșire din criza economică, statele membre ar trebui să realizeze reforme ambițioase pentru a asigura stabilitatea macroeconomică, promovarea unui număr mai mare de locuri de muncă și mai bune și sustenabilitatea finanțelor publice, pentru a îmbunătăți competitivitatea și productivitatea, pentru a reduce dezechilibrele macroeconomice și a îmbunătăți performanța pieței muncii. Retragerea stimulentelor fiscale ar trebui pusă în aplicare și coordonată în cadrul Pactului de stabilitate și de creștere.

(9)

În cadrul Strategiei Europa 2020, statele membre și Uniunea ar trebui să pună în aplicare reforme orientate către „creșterea economică inteligentă”, și anume către o creștere economică bazată pe cunoaștere și inovare. Reformele ar trebui să vizeze îmbunătățirea calității educației și asigurarea accesului pentru toți, precum și consolidarea performanței în domeniul cercetării și al afacerilor și continuarea îmbunătățirii cadrului de reglementare pentru a promova inovarea și transferul cunoștințelor în întreaga Uniune. Reformele ar trebui să încurajeze spiritul întreprinzător, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și să ajute la transformarea ideilor creatoare în produse, servicii și procese inovatoare, care pot genera creștere economică, locuri de muncă de calitate și durabile, coeziune teritorială, economică și socială și pot aborda mai eficient provocările sociale europene și globale. În acest context, este esențial să se valorifice la maximum tehnologiile informației și comunicațiilor.

(10)

Politicile Uniunii și ale statelor membre, inclusiv programele lor de reformă, ar trebui să urmărească „creșterea economică durabilă”. Creșterea economică durabilă înseamnă construirea unei economii competitive, durabile și eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor și energiei, distribuția echitabilă a costurilor și beneficiilor și valorificarea rolului de lider al Europei în cursa pentru dezvoltarea unor noi procese și tehnologii, inclusiv a tehnologiilor ecologice. Statele membre și Uniunea ar trebui să pună în aplicare reformele necesare pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a utiliza resursele în mod eficient, ceea ce va contribui de asemenea la prevenirea degradării mediului și a declinului biodiversității. Ar trebui, de asemenea, să își îmbunătățească mediul de afaceri, să stimuleze crearea de locuri de muncă ecologice și să ajute întreprinderile să își modernizeze baza industrială.

(11)

Politicile Uniunii și programele de reformă ale statelor membre ar trebui să vizeze de asemenea o „creștere economică favorabilă incluziunii”. Creșterea economică favorabilă incluziunii înseamnă construirea unei societăți bazate pe coeziune, în care oamenii au capacitatea să anticipeze și să gestioneze schimbările, participând astfel activ în societate și în economie. Prin urmare, reformele statelor membre ar trebui să asigure acces și oportunități pentru toți de-a lungul întregii vieți, reducând astfel sărăcia și excluziunea socială, prin eliminarea barierelor din calea participării pe piața forței de muncă în special în cazul femeilor, lucrătorilor vârstnici, tinerilor, persoanelor cu handicap și migranților legali. Aceste reforme ar trebui, de asemenea, să garanteze că toți cetățenii și toate regiunile au acces la beneficiile creșterii economice și să încurajeze creșterea economică care duce la sporirea gradului de ocupare a forței de muncă, bazată pe munca decentă. Programele de reformă ale statelor membre ar trebui așadar să se axeze pe asigurarea unei funcționări eficiente a piețelor forței de muncă, prin investiții în tranziții reușite, sisteme de educație și formare, dezvoltarea unor competențe adecvate, creșterea calității locurilor de muncă și combaterea segmentării, a șomajului structural, a șomajului în rândul tinerilor și a inactivității, asigurând totodată protecția socială adecvată și durabilă și incluziunea activă pentru a preveni și a reduce sărăcia, acordând o atenție deosebită combaterii sărăciei persoanelor încadrate în muncă și reducerii sărăciei în rândul grupurilor celor mai expuse riscului de excluziune socială, inclusiv copii și tineri, aderând totodată la consolidarea fiscală convenită.

(12)

Participarea sporită a femeilor pe piața forței de muncă este o condiție prealabilă pentru stimularea creșterii economice și pentru abordarea provocărilor demografice. O perspectivă vizibilă a egalității de gen, integrată în toate domeniile relevante de politică, este prin urmare crucială pentru punerea în aplicare în statele membre a tuturor aspectelor prevăzute în orientări. Ar trebui create condițiile pentru a sprijini furnizarea de servicii de îngrijire a copiilor adecvate, accesibile și de înaltă calitate pentru copiii de vârstă preșcolară. Ar trebui să se aplice principiul egalității de remunerare între bărbați și femei, pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare.

(13)

Reformele structurale ale Uniunii și ale statelor membre pot contribui eficient la creșterea economică și crearea de locuri de muncă dacă sporesc competitivitatea Uniunii în economia globală, deschid noi oportunități pentru exportatorii europeni și oferă un acces competitiv la importuri vitale. Prin urmare, ar trebui să se țină seama de implicațiile reformelor asupra competitivității externe pentru a încuraja creșterea economică și participarea europeană pe piețe deschise și echitabile la nivel mondial.

(14)

Strategia Europa 2020 trebuie să se bazeze pe o serie integrată de politici europene și naționale, pe care statele membre și Uniunea ar trebui să le aplice integral și în timp util, pentru a obține efectele pozitive colaterale ale reformelor structurale coordonate și o contribuție mai substanțială a politicilor europene la obiectivele strategiei. Orientările reprezintă un cadru pentru statele membre în proiectarea, punerea în aplicare și monitorizarea politicilor naționale în contextul strategiei globale a UE. Obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020 enumerate în cadrul orientărilor relevante ar trebui să ghideze statele membre în definirea propriilor obiective și eventuale subobiective naționale, ținând seama de pozițiile lor inițiale și de circumstanțele naționale și în conformitate cu procedurile lor decizionale naționale. În acest caz, statele membre se pot inspira din indicatorii elaborați de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă sau de Comitetul pentru protecție socială, după caz. Obiectivul principal privind ocuparea forței de muncă atrage atenția asupra reducerii șomajului în rândul grupurilor vulnerabile, inclusiv al tinerilor.

(15)

Politica de coeziune și fondurile sale structurale reprezintă unele dintre mecanismele importante de execuție pentru realizarea priorităților de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii în statele membre și în regiunile acestora. În concluziile sale din 17 iunie 2010, Consiliul European a subliniat importanța promovării coeziunii economice, sociale și teritoriale pentru a contribui la succesul noii strategii Europa 2020.

(16)

La proiectarea și punerea în aplicare a programelor naționale de reformă ținând seama de aceste orientări, statele membre ar trebui să asigure guvernanța eficientă a politicii privind ocuparea forței de muncă. Cu toate că aceste orientări se adresează statelor membre, Strategia Europa 2020 ar trebui, după caz, aplicată, monitorizată și evaluată în parteneriat cu toate autoritățile naționale, regionale și locale, printr-o asociere strânsă cu parlamentele, precum și cu partenerii sociali și cu reprezentanții societății civile, care vor contribui la elaborarea programelor naționale de reformă, la punerea în aplicare a acestora și la comunicarea generală privind strategia.

(17)

Strategia Europa 2020 are la bază un set mai restrâns de orientări, care înlocuiește fostul set de 24 de orientări și abordează aspectele privind ocuparea forței de muncă și politica economică generală într-un mod coerent. Orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre, anexate la prezenta decizie, sunt intrinsec legate de orientările pentru politicile economice ale statelor membre și ale Uniunii, anexate la Recomandarea Consiliului din 13 iulie 2010 privind orientările generale pentru politicile economice ale statelor membre și ale Uniunii (7). Împreună, acestea formează „Orientările integrate Europa 2020”.

(18)

Aceste noi orientări integrate sunt în concordanță cu concluziile Consiliului European. Ele oferă statelor membre o orientare precisă cu privire la definirea programelor lor naționale de reformă și la punerea în aplicare a reformelor, reflectând interdependența și respectând Pactul de stabilitate și de creștere. Orientările privind ocuparea forței de muncă ar trebui să formeze baza pentru orice recomandări specifice fiecărei țări pe care Consiliul le poate adresa statelor membre în temeiul articolului 148 alineatul (4) din TFUE, în paralel cu recomandările specifice fiecărei țări adresate statelor membre în temeiul articolului 121 alineatul (4) din respectivul tratat, pentru a forma un pachet coerent de recomandări. Orientările privind ocuparea forței de muncă ar trebui, de asemenea, să constituie baza pentru redactarea raportului comun pentru ocuparea forței de muncă, trimis anual de către Consiliu și de către Comisia Europeană Consiliului European.

(19)

Comitetul pentru ocuparea forței de muncă și Comitetul pentru protecție socială ar trebui să monitorizeze progresele realizate în legătură cu ocuparea forței de muncă și cu aspectele sociale prevăzute în orientările privind ocuparea forței de muncă, în conformitate cu mandatele lor respective întemeiate pe tratate. Aceasta ar trebui să se bazeze în special pe activitățile metodei deschise de coordonare în domeniile ocupării forței de muncă, protecției sociale și incluziunii sociale. În plus, Comitetul pentru ocuparea forței de muncă ar trebui să mențină contactul strâns cu alte instanțe de pregătire competente ale Consiliului, inclusiv în domeniul educației.

(20)

Cu toate că trebuie să fie elaborate anual, aceste orientări ar trebui să rămână constante până în 2014 pentru a asigura concentrarea asupra punerii în aplicare,