17.11.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 302/97

(1)

În conformitate cu Concluziile Consiliului European și ale Consiliului Ecofin și cu inițiativele internaționale din acest domeniu, precum reuniunea Grupului celor douăzeci (G20) din 2 aprilie 2009, prezenta directivă reprezintă un prim pas important în vederea remedierii deficiențelor relevate de criza financiară, în întâmpinarea altor inițiative anunțate de Comisie și menționate în Comunicarea Comisiei din 4 martie 2009 intitulată „Stimularea redresării economice europene”.

(2)

Articolul 3 din Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (4) permite statelor membre să prevadă regimuri prudențiale speciale pentru instituțiile de credit care sunt permanent afiliate unui organism central după data de 15 decembrie 1977, cu condiția ca regimurile respective să fi fost introduse în legislația internă până la 15 decembrie 1979. Aceste termene împiedică statele membre, în special pe cele care au aderat la Uniunea Europeană după 1980, să introducă sau să mențină astfel de regimuri prudențiale speciale pentru afilieri similare ale instituțiilor de credit care au fost înființate pe teritoriile acestora. Prin urmare, este oportun ca termenele stabilite la articolul 3 din respectiva directivă să fie eliminate, pentru a asigura condiții echitabile de concurență între instituțiile de credit din statele membre. Comitetul supraveghetorilor bancari europeni ar trebui să furnizeze ghiduri în scopul creșterii convergenței practicilor de supraveghere în această privință.

(3)

Instrumentele de capital hibride joacă un rol important în administrarea permanentă a capitalului instituțiilor de credit. Aceste instrumente permit instituțiilor de credit să realizeze o structură diversificată a capitalului și să aibă acces la o gamă largă de investitori financiari. La 28 octombrie 1998, Comitetul de supraveghere bancară de la Basel a adoptat un acord privind atât criteriile de eligibilitate, cât și limitele pentru includerea anumitor tipuri de instrumente financiare hibride în cadrul fondurilor proprii de bază ale instituțiilor de credit.

(4)

Prin urmare, este important să se stabilească criteriile pe care instrumentele de capital respective trebuie să le îndeplinească pentru a se putea constitui ca fonduri proprii de bază ale instituțiilor de credit și să se alinieze dispozițiile Directivei 2006/48/CE la acordul respectiv. Modificările aduse anexei XII la Directiva 2006/48/CE sunt rezultatul direct al stabilirii criteriilor respective. Fondurile proprii de bază menționate la articolul 57 litera (a) din Directiva 2006/48/CE ar trebui să includă toate instrumentele care, în temeiul legislației naționale, sunt considerate capital propriu, sunt de nivel pari passu cu acțiunile ordinare în timpul lichidării și absorb integral pierderile în mod permanent, la nivel pari passu cu acțiunile ordinare. Ar trebui să fie posibil ca aceste instrumente să includă instrumente care conferă drepturi preferențiale pentru plata dividendelor în mod necumulativ, cu condiția ca acestea să fie incluse la articolul 22 din Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (5), să fie de nivel pari passu cu acțiunile ordinare în cadrul lichidării și să absoarbă integral pierderile în mod permanent, la nivel pari passu cu acțiunile ordinare. Fondurile proprii de bază menționate la articolul 57 litera (a) din Directiva 2006/48/CE ar trebui să includă, de asemenea, orice alte instrumente în conformitate cu dispozițiile statutare ale instituțiilor de credit, luând în considerare constituirea specifică a instituțiilor mutuale, a societăților cooperative și a instituțiilor similare și care sunt considerate echivalente cu acțiunile ordinare din punctul de vedere al caracteristicilor lor de capital, în special în ceea ce privește absorbția pierderilor. Instrumentele care nu sunt de nivel pari passu cu acțiunile ordinare în timpul lichidării sau care nu absorb pierderile în mod permanent, la nivel pari passu cu acțiunile ordinare, sunt incluse în categoria instrumentelor hibride menționate la articolul 57 litera (ca) din Directiva 2006/48/CE.

(5)

Pentru a evita perturbarea piețelor și pentru a asigura continuitatea nivelurilor generale ale fondurilor proprii, ar trebui prevăzute dispoziții tranzitorii speciale pentru noul regim privind instrumentele de capital. După realizarea recuperării, calitatea fondurilor proprii de bază ar trebui ameliorată în continuare. În acest sens, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport însoțit de eventuale propuneri corespunzătoare, până la 31 decembrie 2011.

(6)

În scopul consolidării cadrului comunitar de gestionare a crizelor, este esențial ca autoritățile competente să-și coordoneze într-un mod eficient acțiunile cu alte autorități competente și, după caz, cu băncile centrale, inclusiv în scopul diminuării riscului sistemic. Pentru a întări eficacitatea supravegherii prudențiale a unui grup bancar într-o manieră consolidată, activitățile de supraveghere ar trebui coordonate într-un mod mai eficient. Prin urmare, ar trebui înființate colegii de supraveghetori. Înființarea colegiilor de supraveghetori nu ar trebui să aducă atingere drepturilor și responsabilităților autorităților competente prevăzute în Directiva 2006/48/CE. Înființarea acestora ar trebui să constituie un instrument pentru o cooperare mai puternică, prin intermediul căruia autoritățile competente să ajungă la un acord cu privire la sarcinile de supraveghere esențiale. Colegiile de supraveghetori ar trebui să faciliteze gestionarea supravegherii continue și a situațiilor de urgență. Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată, în colaborare cu alți membri ai colegiului, ar trebui să poată lua decizia de organizare a unor reuniuni sau activități care nu sunt de interes general și ar trebui să poată restrânge participarea la astfel de reuniuni în funcție de situație.

(7)

Mandatele autorităților competente ar trebui să ia în considerare, în mod corespunzător, dimensiunea comunitară. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să ia în calcul în mod corespunzător efectul deciziilor lor asupra stabilității sistemului financiar din toatele celelalte state membre implicate. Sub rezerva legislației naționale, principiul respectiv nu ar trebui să fie înțeles ca un obiectiv larg pentru promovarea stabilității financiare în cadrul Uniunii Europene și nu ar trebui să reprezinte o obligație juridică de rezultat pentru autoritățile competente.

(8)

Autoritățile competente ar trebui să poată participa în cadrul colegiilor înființate pentru supravegherea instituțiilor de credit a căror instituție mamă este situată într-o țară terță. Comitetul supraveghetorilor bancari europeni ar trebui să ofere, dacă este necesar, ghiduri și recomandări pentru a asigura o mai bună convergență a practicilor de supraveghere în temeiul Directivei 2006/48/CE. Pentru a evita inconsecvențele și reglementările arbitrare, care ar putea fi o consecință a diferitelor forme de abordare și a diferitelor reguli aplicate de diverse colegii, precum și a măsurilor discreționare aplicate de statele membre, Comitetul supraveghetorilor bancari europeni ar trebui să elaboreze ghiduri privind procedurile sau regulile care reglementează aceste colegii.

(9)

Articolul 129 alineatul (3) din Directiva 2006/48/CE nu ar trebui să modifice repartizarea responsabilităților între autoritățile de supraveghere competente pe bază consolidată, subconsolidată și individuală.

(10)

Deficitele de informații dintre autoritățile competente din statele membre de origine și cele din statele membre gazdă se pot dovedi a fi în detrimentul stabilității financiare din statele membre gazdă. Prin urmare, ar trebui să fie sporite drepturile cu privire la informații ale autorităților responsabile cu supravegherea din statele membre gazdă, în special a sucursalelor semnificative în timp de criză. În acest scop ar trebui definită noțiunea de sucursală semnificativă. Autoritățile competente ar trebui să transmită informațiile esențiale pentru îndeplinirea sarcinilor băncilor centrale și ale ministerelor de finanțe în ceea ce privește crizele financiare și reducerea riscului sistemic.

(11)

Dispozițiile de supraveghere actuale ar trebui să facă obiectul unor îmbunătățiri ulterioare. Colegiile de supraveghetori reprezintă o etapă suplimentară importantă către eficientizarea cooperării și convergenței în materie de supraveghere a Uniunii Europene.

(12)

Cooperarea dintre autoritățile de supraveghere a grupurilor și a holdingurilor și a filialelor și sucursalelor acestora, în cadrul colegiilor, reprezintă o etapă din cadrul evoluției către o mai bună convergență a reglementării și către integrarea activităților de supraveghere. Încrederea între autoritățile de supraveghere și respectarea responsabilităților care le revin sunt esențiale. În cazul unui conflict între membrii unui colegiu legat de aceste responsabilități diferite, consilierea neutră și independentă, mecanismele de mediere și de soluționare a diferendelor la nivel comunitar sunt esențiale.

(13)

Criza de pe piețele financiare internaționale a demonstrat că este oportun să se examineze în continuare necesitatea reformei modelului de reglementare și supraveghere a sectorului financiar din Uniunea Europeană.

(14)

În Comunicarea sa din 29 octombrie 2008 intitulată „De la criza financiară la redresare: un cadru european de acțiune”, Comisia a anunțat instituirea unui grup de experți, prezidat de domnul Jacques de Larosière (grupul de Larosière), cu scopul de a analiza organizarea instituțiilor financiare europene pentru a asigura soliditatea prudențială, buna funcționare a piețelor și o mai bună cooperare în UE în materie de control al stabilității financiare, mecanisme de avertizare rapidă și de gestionare a crizelor, inclusiv pentru administrarea riscurilor transfrontaliere și intersectoriale, precum și pentru a analiza cooperarea dintre Uniunea Europeană și alte jurisdicții importante în scopul protejării stabilității financiare la nivel mondial.

(15)

Pentru a atinge nivelul necesar de convergență și cooperare în materie de supraveghere la nivelul Uniunii Europene și pentru a susține stabilitatea sistemului financiar sunt necesare reforme extinse suplimentare ale modelului de reglementare și supraveghere a sectorului financiar din UE, reforme care ar trebui să fie prezentate rapid de Comisia Europeană, ținându-se cont de concluziile prezentate la 25 februarie 2009 de grupul de Larosière.

(16)

Până la 31 decembrie 2009, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport în acest sens, precum și măsuri legislative adecvate pentru a remedia deficiențele constatate cu privire la dispozițiile referitoare la continuarea integrării activităților de supraveghere, ținând cont că ar trebui realizat, până la 31 decembrie 2011, un sistem de supraveghere la nivelul UE cu un rol mai important.

(17)

Concentrarea excesivă a expunerilor asupra unui singur client sau grup de clienți aflați în legătură poate avea drept consecință un risc inacceptabil de pierderi. Se poate considera că o asemenea situație prejudiciază solvabilitatea unei instituții de credit. Monitorizarea și controlul expunerilor mari ale unei instituții de credit ar trebui, prin urmare, să facă parte integrantă din procesul de supraveghere a acesteia.

(18)

Actualul regim pentru expunerile mari datează din 1992. Prin urmare, cerințele existente privind expunerile mari stabilite în Directiva 2006/48/CE și în Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiții și al instituțiilor de credit (6) ar trebui revizuite.

(19)

Deoarece în cadrul pieței interne instituțiile de credit se află în concurență directă, normele esențiale referitoare la supravegherea și controlul expunerilor mari ale instituțiilor de credit ar trebui armonizate într-o măsură mai mare. Pentru a reduce sarcina administrativă a instituțiilor de credit, numărul de opțiuni pentru statele membre în ceea ce privește expunerile mari ar trebui redus.

(20)

La determinarea existenței unui grup de clienți aflați în legătură și astfel a expunerilor care constituie un singur risc, este important să fie luate în considerare și riscurile care decurg dintr-o sursă comună de finanțare semnificativă pusă la dispoziție de instituția de credit sau de însăși societatea de investiții, grupul financiar al acesteia sau părțile cu care are legături.

(21)

Deși este de dorit ca valoarea expunerii să se calculeze pe baza celei furnizate în vederea îndeplinirii cerințelor privind fondurile proprii minime, este necesar să se adopte norme pentru monitorizarea expunerilor mari fără să se aplice ponderări ale riscurilor sau să se stabilească grade de risc. În plus, tehnicile de diminuare a riscului de credit aplicate în regimul de solvabilitate au fost concepute pornind de la premisa unui risc de credit bine diversificat. În cazul expunerilor mari, unde este vorba de un risc de concentrare pe o singură entitate, riscul de credit nu este bine diversificat. Prin urmare, efectele acestor tehnici ar trebui să facă obiectul unor măsuri de protecție prudențiale. În acest context, este necesar să se prevadă recuperarea efectivă a protecției creditelor în cazul expunerilor mari.

(22)

Dat fiind faptul că pierderea suferită în urma unei expuneri față de o instituție de credit sau o societate de investiții poate fi la fel de gravă ca pierderea suferită în urma oricărei alte expuneri, aceste expuneri ar trebui considerate și raportate ca orice alte expuneri. Cu toate acestea, a fost introdusă o limită cantitativă alternativă pentru a diminua impactul disproporționat al unei astfel de abordări asupra instituțiilor mai mici. În plus, expunerile pe termen foarte scurt, legate de transferuri monetare, inclusiv de servicii de execuție de plăți, de compensare, de decontare și de custodie pentru clienți sunt scutite pentru a facilita funcționarea corectă a piețelor financiare și a infrastructurii conexe. Aceste servicii acoperă, de exemplu, executarea de compensări și decontări de lichidități și activități similare de facilitare a decontărilor. Expunerile în cauză includ expunerile care ar putea să nu fie previzibile și care, prin urmare, ar putea să nu fie controlate integral de o instituție de credit, printre altele, soldurile conturilor interbancare care rezultă din plăți ale clienților, inclusiv comisioane sau dobânzi creditate sau debitate, precum și alte plăți pentru servicii pentru clienți, precum și garanții acordate sau primite.

(23)

Dispozițiile referitoare la instituțiile externe de rating de credit (ECAI) din Directiva 2006/48/CE ar trebui să fie consecvente cu cele din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agențiile de rating de credit (7). În special, Comitetul supraveghetorilor bancari europeni ar trebui să își revizuiască ghidurile privind recunoașterea ECAI pentru a evita suprapunerile și pentru a reduce dificultățile administrative din procesul de recunoaștere prin care o ECAI este înregistrată ca agenție de rating de credit (CRA) la nivel comunitar.

(24)

Este importantă eliminarea neconcordanțelor dintre interesul societăților care „reîmpachetează” împrumuturile, transformându-le în titluri de valoare tranzacționabile și în alte instrumente financiare (inițiatori sau sponsori), și cel al societăților care investesc în aceste titluri sau instrumente (investitori). De asemenea, este important ca interesele inițiatorului sau sponsorului și interesele investitorilor să coincidă. În acest scop, inițiatorul sau sponsorul ar trebui să rețină un interes semnificativ în activele-suport. Așadar, este important ca inițiatorii sau sponsorii să rețină un anumit nivel de expunere față de riscul împrumuturilor respective. Mai general, tranzacțiile de securitizare nu ar trebui să fie structurate astfel încât să se evite aplicarea cerinței de menținere, în special printr-o structură a comisioanelor sau a primelor sau a ambelor. Reținerea respectivă ar trebui aplicată în toate situațiile în care este aplicabilă substanța economică a unei securitizări, în conformitate cu definiția din Directiva 2006/48/CE, indiferent de tipul de structuri sau instrumente juridice utilizate pentru obținerea acestei substanțe economice. În special în cazurile în care riscul de credit este transferat prin securitizare, investitorii ar trebui să ia decizii numai după efectuarea unei analize de tip due diligence, pentru care au nevoie de informații adecvate privind securitizările.

(25)

Măsurile necesare pentru a face față neconcordanței potențiale dintre aceste structuri trebuie să fie consecvente și coerente în toate reglementările relevante privind sectorul financiar. Comisia ar trebui să prezinte propuneri legislative corespunzătoare pentru a asigura această consecvență și coerență. Nu ar trebui să existe aplicări multiple ale cerinței de reținere. Pentru orice securitizare, este suficient ca cerința să i se aplice fie inițiatorului, fie sponsorului, fie creditorului inițial. Similar, atunci când tranzacțiile de securitizare conțin alte securitizări drept suport, cerința de reținere ar trebui să se aplice doar securitizării care face obiectul investiției. Creanțele achiziționate nu ar trebui să fie supuse cerinței de reținere în cazul în care sunt rezultatul activității entității, fiind transferate sau vândute la o valoare redusă pentru a finanța activitatea respectivă. Autoritățile competente ar trebui să aplice ponderea de risc în legătură cu nerespectarea obligațiilor privind analiza de tip due dilligence și gestionarea riscurilor cu privire la securitizare pentru încălcări majore ale politicilor și procedurilor care sunt relevante pentru analiza riscurilor subiacente.

(26)

În Declarația privind consolidarea sistemului financiar din 2 aprilie 2009, liderii G20 au solicitat Comitetului de supraveghere bancară de la Basel și autorităților să examineze cerințele privind analiza de tip due dilligence și reținerea cantitativă pentru securitizare până în 2010. Având în vedere aceste evoluții internaționale și pentru a diminua pe cât posibil riscurile sistemice create de piețele de securitizare, Comisia ar trebui să decidă, înainte de sfârșitul lui 2009 și după consultarea Comitetului supraveghetorilor bancari europeni, dacă ar trebui propusă creșterea cerinței de reținere sau dacă metodele de calcul al cerinței de reținere răspund obiectivului unei alinieri mai bune între interesele inițiatorilor sau sponsorilor și cele ale investitorilor.

(27)

Ar trebui utilizate procedurile de analiză de tip due dilligence pentru a evalua în mod corespunzător riscurile care decurg din expunerile din securitizare atât în ceea ce privește portofoliile de tranzacționare, cât și alte portofolii decât cele de tranzacționare. În plus, obligațiile privind procedurile de analiză de tip due dilligence trebuie să fie proporționale. Realizarea analizei de tip due dilligence ar trebui să contribuie la creșterea încrederii între inițiatori, sponsori și investitori. Prin urmare, este de dorit ca informațiile relevante referitoare la utilizarea procedurilor de analiză de tip due dilligence să fie făcute publice în mod corespunzător.

(28)

Statele membre ar trebui să garanteze că autoritățile competente dispun de suficient personal și de suficiente resurse pentru a-și îndeplini obligațiile de supraveghere care le revin în temeiul Directivei 2006/48/CE și că angajații implicați în supravegherea instituțiilor de credit în conformitate cu prezenta directivă au cunoștințele și experiența necesare pentru îndatoririle care le revin.

(29)

Anexa III la Directiva 2006/48/CE ar trebui adaptată pentru a clarifica anumite dispoziții în vederea asigurării unei mai bune convergențe a practicilor de supraveghere.

(30)

Evoluțiile recente ale pieței au subliniat faptul că gestionarea riscurilor de lichiditate reprezintă un factor determinant pentru soliditatea instituțiilor de credit și a sucursalelor acestora. Criteriile stabilite în anexele V și XI la Directiva 2006/48/CE ar trebui consolidate pentru a alinia dispozițiile respective la activitățile desfășurate de Comitetul supraveghetorilor bancari europeni și de Comitetul de supraveghere bancară de la Basel.

(31)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Directivei 2006/48/CE ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (8).

(32)

În special, Comisia ar trebui să fie împuternicită să modifice anexa III la Directiva 2006/48/CE, astfel încât să se țină seama de evoluția piețelor financiare sau ale standardelor sau cerințelor contabile care iau în considerare legislația comunitară sau având în vedere convergența practicilor de supraveghere. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și urmăresc modificarea unor elemente neesențiale ale Directivei 2006/48/CE, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

(33)

Criza financiară a evidențiat necesitatea unei mai bune analize și a unui răspuns mai bun la problemele macroprudențiale – probleme care se află la granița dintre politica macroeconomică și reglementarea sistemului financiar. În această privință, este necesar să se examineze: măsurile care atenuează fluctuațiile ciclului afacerilor, inclusiv necesitatea ca instituțiile de credit să constituie în perioadele de creștere rezerve de capital anticiclice care să poată fi utilizate în caz de criză, măsuri care pot include posibilitatea constituirii de rezerve suplimentare, de provizioane dinamice, precum și posibilitatea de a reduce rezervele de capital în perioadele dificile, asigurând astfel o disponibilitate adecvată a capitalului pe tot parcursul ciclului; motivele pe care se bazează calcularea cerințelor de capital în conformitate cu Directiva 2006/48/CE; măsurile care completează cerințele bazate pe riscuri impuse instituțiilor de credit pentru a facilita limitarea nivelului de îndatorare din sistemul bancar.

(34)

Până la 31 decembrie 2009, Comisia ar trebui, prin urmare, să revizuiască în întregime Directiva 2006/48/CE, pentru a include aspectele menționate, și să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport însoțit de propuneri adecvate.

(35)

Pentru a asigura stabilitatea financiară, Comisia ar trebui să revizuiască și să prezinte un raport privind măsurile menite să sporească transparența piețelor extrabursiere, să limiteze riscurile de contrapartidă și să reducă riscurile globale în general, cum ar fi procesarea swap-urilor pe risc de credit prin intermediul unei case de compensare centrale (CCP). Ar trebui să se încurajeze stabilirea și dezvoltarea în UE a unor CCP-uri care să fie supuse unor standarde prudențiale și de funcționare ridicate și unei supravegheri eficace. Comisia ar trebui să-și prezinte raportul Parlamentului European și Consiliului, însoțit de propuneri adecvate, care să țină seama de eventualele inițiative paralele de la nivel mondial.

(36)

Comisia ar trebui să analizeze punerea în aplicare a articolului 113 alineatul (4) din Directiva 2006/48/CE, inclusiv oportunitatea ca exceptările să fie stabilite la nivel național. Comisia ar trebui să elaboreze un raport în acest sens pe care să îl transmită Parlamentului European și Consiliului, însoțit de propuneri adecvate. Exceptările și opțiunile ar trebui eliminate în cazul în care nu există o necesitate demonstrată a menținerii lor pentru a adopta un set unic de norme coerente în întreaga Comunitate.

(37)

În cadrul evaluării riscului, ar trebui avute în vedere caracteristicile specifice ale microcreditului, iar dezvoltarea microcreditului ar trebui încurajată. De asemenea, având în vedere dezvoltarea redusă a microcreditului, ar trebui promovată dezvoltarea de sisteme adecvate de rating, inclusiv dezvoltarea unor sisteme standard de rating adaptate la riscurile activităților de microcreditare. Statele membre ar trebui să facă eforturi pentru a garanta că reglementarea și supravegherea prudențiale ale activităților de microcreditare de la nivel național sunt proporționale.

(38)

Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume introducerea de norme privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit, precum și supravegherea prudențială a acestora nu pot fi suficient de bine realizate de către statele membre, deoarece necesită armonizarea unei multitudini de norme diferite existente în sistemele juridice ale diferitelor state membre și, prin urmare, pot fi realizate mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.

(39)

În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare (9), statele membre sunt încurajate să elaboreze, în interes propriu și în interesul Comunității, propriile tabele care să ilustreze, pe cât posibil, corespondența dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice.

(40)

Directivele 2006/48/CE, 2006/49/CE și 2007/64/CE (10) ar trebui, prin urmare, să fie modificate în consecință,

1.

Articolul 3 alineatul (1) se modifică după cum urmează:

2.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

3.

La articolul 40 se adaugă următorul alineat:

„(3)   În exercitarea atribuțiilor generale care le revin, autoritățile competente dintr-un stat membru iau în calcul în mod corespunzător efectul potențial al deciziilor lor asupra stabilității sistemului financiar din toatele celelalte state membre în cauză, în special în situații de urgență, pe baza informațiilor disponibile la momentul respectiv.”

4.

Se introduc următoarele articole:

„Articolul 42a

(1)   Autoritățile competente ale unui stat membru gazdă pot solicita autorității responsabile cu supravegherea consolidată, în cazul în care se aplică articolul 129 alineatul (1), sau autorităților competente ale statului membru de origine să considere o sucursală a unei instituții de credit ca fiind semnificativă.

Cererea respectivă specifică motivele pentru care sucursala ar trebui considerată semnificativă, în special cu privire la următoarele aspecte:

(2)   Autoritățile competente ale statului membru de origine comunică autorităților competente ale unui stat membru gazdă în care are sediul o sucursală semnificativă informațiile menționate la articolul 132 alineatul (1) literele (c) și (d) și îndeplinesc sarcinile menționate la articolul 129 alineatul (1) litera (c) în cooperare cu autoritățile competente ale statului membru gazdă.

În cazul în care o autoritate competentă a unui stat membru de origine constată prezența unei situații de urgență în cadrul unei instituții de credit, astfel cum se menționează la articolul 130 alineatul (1), aceasta alertează în cel mai scurt timp autoritățile menționate la articolul 49 al patrulea paragraf și la articolul 50.

(3)   În cazul în care nu se aplică articolul 131a, autoritățile competente care supraveghează o instituție de credit având sucursale semnificative în alte state membre instituie și prezidează un colegiu de supraveghetori pentru a facilita cooperarea prevăzută la alineatul (2) din prezentul articol și la articolul 42. Înființarea și funcționarea colegiului se bazează pe dispoziții scrise, determinate, în urma consultării cu autoritățile competente în cauză, de către autoritatea competentă din statul membru de origine. Autoritatea competentă din statul membru de origine decide cu privire la autoritățile competente să participe la o reuniune sau la o activitate a colegiului.

Decizia autorității competente din statul membru de origine ține seama de relevanța activității de supraveghere care urmează să fie planificată sau coordonată pentru aceste autorități, în special de impactul potențial asupra stabilității sistemului financiar din statele membre vizate, menționat la articolul 40 alineatul (3), și de obligațiile menționate la alineatul (2) din prezentul articol.

În prealabil, autoritatea competentă din statul membru de origine informează pe deplin toți membrii colegiului în legătură cu organizarea unor astfel de reuniuni, cu principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum și în legătură cu activitățile care urmează să fie examinate. Autoritatea competentă din statul membru de origine informează, de asemenea, pe deplin și la timp, toți membrii colegiului în legătură cu măsurile adoptate în cadrul respectivelor reuniuni sau cu măsurile întreprinse.

Articolul 42b

(1)   În exercitarea atribuțiilor care le revin, autoritățile competente iau în considerare convergența în ceea ce privește instrumentele de supraveghere și practicile de supraveghere în punerea în aplicare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive. În acest scop, statele membre se asigură că:

(2)   Comitetul supraveghetorilor bancari europeni transmite un raport Parlamentului European, Consiliului și Comisiei cu privire la evoluția procesului de convergență a supravegherii în fiecare an, începând cu 1 ianuarie 2011.”

5.

Articolul 49 se modifică după cum urmează:

6.

La articolul 50 se adaugă următorul paragraf:

„Într-o situație de urgență, astfel cum se menționează la articolul 130 alineatul (1), statele membre permit autorităților competente să divulge informații relevante departamentelor menționate la primul paragraf din prezentul articol, în toate statele membre în cauză.”

7.

Articolul 57 se modifică după cum urmează:

8.

La articolul 61, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Conceptul de fonduri proprii, astfel cum este definit la articolul 57 literele (a)-(h), include un număr maxim de elemente și sume. Statele membre pot decide cu privire la utilizarea acestor elemente și la deducerea altor elemente decât cele menționate la articolul 57 literele (i)-(r).”

9.

La articolul 63 alineatul (2), se adaugă următorul paragraf:

„Instrumentele menționate la articolul 57 litera (ca) respectă cerințele stabilite la literele (a), (c), (d) și (e) ale prezentului articol.”

10.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 63a

(1)   Instrumentele menționate la articolul 57 litera (ca) respectă cerințele stabilite la alineatele (2)-(5) din prezentul articol.

(2)   Instrumentele sunt nedatate sau au o scadență inițială de cel puțin 30 de ani. Instrumentele pot include una sau mai multe opțiuni de cumpărare la discreția exclusivă a emitentului, însă nu se răscumpără mai devreme de cinci ani de la data emiterii. În cazul în care prevederile care reglementează instrumentele nedatate prevăd un stimulent moderat pentru răscumpărare de către instituția de credit, așa cum este stabilit acesta de către autoritățile competente, stimulentul respectiv nu se aplică mai devreme de zece ani de la data emiterii. Prevederile care reglementează instrumentele datate nu permit niciun stimulent pentru răscumpărare la o altă dată decât data scadenței.

Instrumentele datate și nedatate pot fi cumpărate sau răscumpărate numai cu aprobarea prealabilă a autorităților competente. Autoritățile competente pot să își dea acordul cu condiția ca solicitarea în acest sens să fie făcută la inițiativa instituției și să nu fie afectate în mod semnificativ nici condițiile financiare, nici cele de solvabilitate ale instituției de credit respective. Autoritățile competente pot solicita instituțiilor să înlocuiască instrumentul cu elemente de o calitate egală sau superioară, conform celor menționate la articolul 57 litera (a) sau (ca).

Autoritățile competente solicită suspendarea răscumpărării instrumentelor datate în cazul în care instituția de credit nu respectă cerințele de capital stabilite la articolul 75 și pot solicita o astfel de suspendare și în alte momente, în funcție de situația financiară și de situația solvabilității instituțiilor de credit.

Autoritatea competentă poate autoriza în orice moment răscumpărarea anticipată a instrumentelor datate și nedatate în cazul în care regimul fiscal aplicabil sau clasificarea din punctul de vedere al reglementărilor prudențiale a respectivelor instrumente suferă o modificare care nu a fost prevăzută la data emiterii.

(3)   Prevederile care reglementează instrumentul permit instituției de credit să anuleze, atunci când este necesar, plata dobânzii sau a dividendelor pe o perioadă nelimitată, pe bază necumulativă.

Cu toate acestea, instituția de credit anulează astfel de plăți în cazul în care nu respectă cerințele de capital stabilite la articolul 75.

Autoritățile competente pot solicita anularea unor astfel de plăți pe baza situației financiare și a situației solvabilității instituției de credit. Orice astfel de anulare nu aduce atingere dreptului instituției de credit de a înlocui plata dobânzii sau a dividendelor cu o plată sub forma unui instrument menționat la articolul 57 litera (a), cu condiția ca orice astfel de mecanism să permită instituției de credit să păstreze resurse financiare. Această substituire poate face obiectul unor condiții speciale stabilite de către autoritățile competente.

(4)   Prevederile care reglementează instrumentul prevăd că principalul, dobânda neplătită sau dividendul trebuie să fie de asemenea natură încât să absoarbă pierderile și să nu împiedice recapitalizarea instituției de credit prin intermediul unor mecanisme corespunzătoare elaborate de Comitetul supraveghetorilor bancari europeni în temeiul alineatului (6).

(5)   În caz de faliment sau lichidare a instituției de credit, instrumentele au rang inferior elementelor menționate la articolul 63 alineatul (2).

(6)   Comitetul supraveghetorilor bancari europeni elaborează ghiduri în vederea convergenței practicilor de supraveghere în ceea ce privește instrumentele menționate la alineatul (1) din prezentul articol și la articolul 57 litera (a) și monitorizează aplicarea lor. Până la 31 decembrie 2011, Comisia evaluează aplicarea prezentului articol și înaintează un raport Parlamentului European și Consiliului, însoțit de propuneri adecvate în vederea asigurării calității fondurilor proprii.”

11.

La articolul 65 alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

12.

Articolul 66 se modifică după cum urmează:

13.

La titlul V capitolul 2 secțiunea 2 subsecțiunea 2, subtitlul „Calcularea cerințelor” se înlocuiește cu „Cerințe de calculare și raportare”.

14.

La articolul 74 alineatul (2), se introduce următorul paragraf după primul paragraf:

„Pentru comunicarea acestor calcule de către instituțiile de credit, autoritățile competente aplică, începând cu data de 31 decembrie 2012, formate, frecvențe și date de raportare uniforme. În acest sens, Comitetul supraveghetorilor bancari europeni elaborează ghiduri în vederea introducerii, la nivelul Comunității, a unui format de raportare uniform înainte de 1 ianuarie 2012. Formatele de raportare sunt proporționale cu natura, volumul și complexitatea activităților instituțiilor de credit.”

15.

La articolul 81, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Autoritățile competente recunosc o ECAI ca fiind eligibilă în sensul articolului 80 numai în cazul în care au garanția că metodologia de evaluare folosită de respectiva instituție îndeplinește cerințele de obiectivitate, de independență, de control continuu și de transparență, precum și că evaluările rezultate ale creditelor îndeplinesc cerințele de credibilitate și de transparență. În acest scop, autoritățile competente țin seama de criteriile tehnice prevăzute în anexa VI partea 2. În cazul în care o ECAI este înregistrată ca agenție de rating de credit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agențiile de rating de credit (11), autoritățile competente consideră că sunt îndeplinite cerințele de obiectivitate, de independență, de control continuu și de transparență privind metodologia sa de evaluare.

16.

Articolul 87 se modifică după cum urmează:

17.

La articolul 89 alineatul (1) litera (d), partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

18.

La articolul 97, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Autoritățile competente recunosc o ECAI ca fiind eligibilă în sensul alineatului (1) din prezentul articol numai în cazul în care au garanția că instituția respectivă îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 81, ținând seama de criteriile tehnice prevăzute în anexa VI partea 2, și că are o capacitate dovedită în domeniul securitizării, fapt care poate fi probat printr-un grad ridicat de acceptare pe piață. În cazul în care o ECAI este înregistrată ca și agenție de rating de credit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 privind agențiile de rating de credit, autoritățile competente consideră că sunt îndeplinite cerințele de obiectivitate, de independență, de control continuu și de transparență privind metodologia sa de evaluare.”

19.

Articolul 106 se modifică după cum urmează:

20.

Articolul 107 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 107

În scopul calculării valorii expunerilor în conformitate cu prezenta secțiune, noțiunea de «instituție de credit» desemnează și orice întreprindere privată sau publică, inclusiv sucursalele acesteia, care corespunde definiției «instituției de credit» și care a fost autorizată într-o țară terță.”

21.

Articolul 110 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 110

(1)   O instituție de credit raportează autorităților competente următoarele informații cu privire la fiecare expunere mare, inclusiv cu privire la expunerile mari exceptate de la aplicarea articolului 111 alineatul (1):

În cazul în care o instituție de credit face obiectul articolelor 84-89, cele mai mari 20 de expuneri ale acesteia, în mod consolidat, exclusiv cele exceptate de la aplicarea articolului 111 alineatul (1), se pun la dispoziția autorităților competente.

(2)   Statele membre adoptă dispoziții care prevăd că această raportare are loc cel puțin de două ori pe an. Autoritățile competente aplică, de la 31 decembrie 2012, formate, frecvențe și date de raportare uniforme. Pentru a facilita acest lucru, Comitetul supraveghetorilor bancari europeni elaborează ghiduri pentru introducerea, la nivelul Comunității, a unui format de raportare uniform înainte de 1 ianuarie 2012. Formatele de raportare sunt proporționale cu natura, dimensiunea și complexitatea activităților instituțiilor de credit.

(3)   Statele membre solicită instituțiilor de credit să își analizeze, în măsura în care este posibil, expunerile față de emitenții de garanții reale, furnizorii de protecție nefinanțată a creditelor și de activele-suport, în temeiul articolului 106 alineatul (3), privind posibilele concentrări și, după caz, să ia măsuri sau să comunice autorității competente informațiile relevante.”

22.

Articolul 111 se modifică după cu urmează:

23.

Articolul 112 se modifică după cum urmează:

24.

Articolul 113 se modifică după cum urmează:

25.

Articolul 114 se modifică după cum urmează:

26.

Articolul 115 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 115

(1)   În sensul prezentei secțiuni, o instituție de credit poate reduce valoarea expunerii cu până la 50 % din valoarea proprietății rezidențiale în cauză, sub rezerva îndeplinirii uneia dintre următoarele două condiții:

Valoarea proprietății se calculează, în conformitate cu cerințele autorităților competente, pe baza unor criterii prudente de evaluare stabilite prin dispoziții legislative, de reglementare sau administrative. Evaluarea se efectuează cel puțin din trei în trei ani pentru proprietățile rezidențiale.

Cerințele menționate în anexa VIII partea 2 punctul 8 și în anexa VIII partea 3 punctele 62-65 se aplică în sensul prezentului alineat.

«Proprietate rezidențială» înseamnă un bun rezidențial care urmează să fie ocupat sau închiriat de către proprietar.

(2)   În sensul prezentei secțiuni, o instituție de credit poate reduce valoarea expunerii cu până la 50 % din valoarea proprietății comerciale în cauză numai în cazul în care autoritățile competente vizate din statul membru în care este situată proprietatea comercială permit ca următoarele expuneri să primească o ponderare a riscului de 50 %, în conformitate cu articolele 78-83:

Valoarea proprietății se calculează, în conformitate cu cerințele autorităților competente, pe baza unor standarde prudente de evaluare stabilite prin acte cu putere de lege și acte administrative.

Proprietatea comercială este construit în totalitate, este închiriat și generează un venit corespunzător din chirii.”

27.

Articolul 116 se elimină.

28.

Articolul 117 se modifică după cum urmează:

29.

Articolul 119 se elimină.

30.

La capitolul 2 se adaugă următoarea secțiune:

„Secțiunea 7

Expuneri la riscul de credit transferat

Articolul 122a

(1)   O instituție de credit, în altă calitate decât cea de inițiator, sponsor sau creditor inițial, este expusă la riscul de credit al unei poziții din securitizare în portofoliul său de tranzacționare sau în alt portofoliu decât cel de tranzacționare numai dacă inițiatorul, sponsorul sau creditorul inițial a făcut în mod explicit cunoscut instituției de credit faptul că va păstra pe bază continuă un interes economic net semnificativ care nu poate fi în niciun caz mai mic de 5 %.

În sensul prezentului articol, «păstrarea unui interes economic net» înseamnă:

Interesul economic net este măsurat la inițierea tranzacției de securitizare și este păstrat pe bază continuă. Acesta nu trebuie supus niciunei diminuări a riscului de credit, niciunor poziții scurte și niciunei alte acoperiri. Interesul economic net este determinat de valoarea noțională a elementelor din afara bilanțului.

În sensul prezentului articol, «pe bază continuă» înseamnă că pozițiile, dobânzile sau expunerile păstrate nu sunt acoperite sau vândute.

Nu există aplicări multiple ale cerințelor privind păstrarea pentru orice securitizare.

(2)   În cazul în care o instituție de credit mamă din UE sau o societate financiară holding din UE sau una dintre filialele sale securitizează, ca inițiator sau sponsor, expuneri de la mai multe instituții de credit, societăți de investiții sau alte instituții financiare care sunt incluse în sfera de supraveghere pe bază consolidată, cerința prevăzută la alineatul (1) poate fi îndeplinită pe baza situației consolidate a instituției de credit mamă din UE sau a societății financiare holding din UE. Prezentul alineat se aplică numai în cazul în care instituțiile de credit, firmele de investiții sau instituțiile financiare care au creat expunerile securitizate s-au angajat să respecte obligațiile stabilite la alineatul (6) și transmit, în timp util, inițiatorului sau sponsorului și instituției de credit mamă din UE sau societății financiare holding din UE informațiile necesare în vederea îndeplinirii cerințelor menționate la alineatul (7).

(3)   Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care expunerile securitizate sunt creanțe sau creanțe potențiale asupra sau garantate integral, necondiționat și irevocabil de:

Alineatul (1) nu se aplică:

(4)   Înainte de a investi și, dacă este cazul, ulterior, instituțiile de credit trebuie să fie în măsură să demonstreze autorităților competente, pentru fiecare poziție din securitizare, că înțeleg în detaliu și că au implementat politicile și procedurile oficiale, adecvate pentru portofoliile lor de tranzacționare și pentru alte portofolii decât cele de tranzacționare și în mod proporțional cu profilul de risc al investițiilor lor în poziții securitizate, de analiză și înregistrare a următoarelor elemente:

Instituțiile de credit efectuează periodic propriile simulări de situații de criză adecvate pentru pozițiile lor din securitizare. În acest scop, instituțiile de credit se pot baza pe modelele financiare elaborate de o ECAI, cu condiția ca instituțiile de credit să poată demonstra, la cerere, că au avut grijă înainte de a investi să valideze ipotezele relevante ale modelelor și structurarea acestora și să înțeleagă metodologia, ipotezele, precum și rezultatele.

(5)   Instituțiile de credit, în altă calitate decât cea de inițiator, sponsor sau creditor inițial, instituie proceduri oficiale adecvate pentru portofoliile lor de tranzacționare și pentru alte portofolii decât cele de tranzacționare și proporționale cu profilul de risc al investițiilor lor în poziții securitizate de monitorizare pe bază continuă și în timp util a informațiilor privind performanța expunerilor-suport ale pozițiilor din securitizare ale acestora. Acolo unde este cazul, aceste informații includ tipul expunerii, procentajul împrumuturilor scadente de peste 30, 60 și 90 de zile, ratele de nerambursare, ratele de rambursare anticipată, împrumuturi cu executarea garanției, tipul garanției reale și rata de ocupare, distribuția frecvențelor credit score-urilor sau alte măsuri legate de bonitatea debitorului în cadrul expunerilor-suport, diversificarea industrială și geografică, distribuția frecvențelor raportului împrumut/valoare cu intervale care permit efectuarea cu ușurință a unei analize de senzitivitate adecvate. În cazul în care expunerile-suport sunt ele însele poziții din securitizare, instituțiile de credit dețin informațiile menționate în prezentul paragraf, nu numai în ceea ce privește tranșele de securitizare suport, cum ar fi numele emitentului și nivelul de calitate al creditului, ci și caracteristicile și performanțele portofoliului-suport al acestor tranșe din securitizare.

Instituțiile de credit trebuie să înțeleagă în profunzime toate caracteristicile structurale ale unei tranzacții de securitizare care ar putea avea un impact semnificativ asupra performanței expunerilor acestora la tranzacție, cum ar fi operațiunile în cascadă (contractual waterfall), factorii de declanșare în cadrul operațiunilor în cascadă, ameliorarea calității creditului și a lichidităților, factorii de declanșare legați de valoarea de piață și definiția neplății specifică tranzacției.

În cazul în care nu se respectă cerințele prevăzute la alineatele (4), (7) și la prezentul alineat sub orice aspect important, ca urmare a neglijenței sau omisiunii instituției de credit, statele membre asigură că autoritățile competente impun o pondere de risc suplimentară proporțională, de cel puțin 250 % din ponderea de risc (limitată la 1 250 %) care s-ar aplica, dacă nu ar exista prezentul alineat, pozițiilor corespunzătoare din securitizare, în conformitate cu anexa IX partea 4 și cresc progresiv ponderea de risc cu fiecare încălcare ulterioară a dispozițiilor privind analiza de tip due dilligence. Autoritățile competente iau în considerare excepțiile pentru anumite securitizări prevăzute la alineatul (3) prin reducerea ponderii de risc pe care altfel ar impune-o în conformitate cu prezentul articol cu privire la o securitizare căreia i se aplică alineatul (3).

(6)   Instituțiile de credit inițiatoare și sponsor aplică expunerilor care urmează să fie securitizate aceleași criterii solide și bine definite în ceea ce privește acordarea de credite, în conformitate cu cerințele formulate în anexa V punctul 3, ca în cazul expunerilor care urmează să fie deținute în portofoliul acestora. În acest scop, instituțiile de credit inițiatoare și sponsor aplică același procedeu pentru aprobarea și, dacă este cazul, modificarea, reînnoirea și refinanțarea creditelor. De asemenea, instituțiile de credit aplică aceleași standarde de analiză și în cazul participațiilor și/sau subscrierilor în titluri provenind din operațiuni de securitizare achiziționate de la terțe părți, indiferent dacă aceste participații și/sau subscrieri urmează să fie deținute în portofoliul de tranzacționare sau în afara acestuia.

În cazul în care nu se respectă cerințele prevăzute la primul paragraf din prezentul alineat, articolul 95 alineatul (1) nu poate fi aplicat de către o instituție de credit inițiatoare, iar respectiva instituție de credit inițiatoare nu este autorizată să excludă expunerile securitizate de la calcularea cerințelor de capital în conformitate cu prezenta directivă.

(7)   Instituțiile de credit inițiatoare și sponsor comunică investitorilor nivelul angajamentului lor, conform alineatului (1), de a păstra un interes economic net în securitizare. Instituțiile de credit inițiatoare și sponsor asigură că investitorii potențiali au acces imediat la toate datele relevante privind calitatea creditului și performanța fiecărei expuneri-suport, fluxul de lichidități și garanțiile reale aferente unei expuneri din securitizare, precum și la informații necesare pentru efectuarea unor simulări de situații de criză complexe și bazate pe informații adecvate cu privire la fluxurile de lichidități și garanțiile reale aferente expunerilor-suport. În acest scop, «datele relevante» se stabilesc la data operațiunii de securitizare și, dacă este cazul, ulterior, din cauza naturii operațiunii de securitizare.

(8)   Alineatele (1)-(7) se aplică securitizărilor noi emise începând cu 1 ianuarie 2011. Alineatele (1)-(7) se aplică, după 31 decembrie 2014, securitizărilor existente atunci când se adaugă sau se substituie noi expuneri-suport după această dată. Autoritățile competente pot decide să suspende temporar cerințele menționate la alineatele (1) și (2) în perioadele în care piața se confruntă cu o criză generală de lichidități.

(9)   Autoritățile competente publică următoarele informații:

(10)   Comitetul supraveghetorilor bancari europeni transmite anual Comisiei un raport cu privire la respectarea prezentului articol de către autoritățile competente. Comitetul supraveghetorilor bancari europeni elaborează ghiduri în vederea convergenței practicilor de supraveghere ținând seama de prezentul articol, inclusiv a măsurilor luate în cazul încălcării obligațiilor cu privire la analiza de tip due dilligence și la administrarea riscurilor.”

31.

Articolul 129 se modifică după cum urmează:

32.

La articolul 130, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   În cazul în care survine o situație de urgență, inclusiv evoluții negative pe piețele financiare, care ar putea pune în pericol lichiditatea pieței și stabilitatea sistemului financiar din oricare dintre statele membre în care au fost autorizate entități ale unui grup sau în care s-au înființat sucursale semnificative în conformitate cu articolul 42a, autoritatea responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată avertizează cât mai curând posibil, sub rezerva capitolului 1 secțiunea 2, autoritățile menționate la articolul 49 al patrulea paragraf și la articolul 50 și comunică toate informațiile esențiale pentru desfășurarea sarcinilor acestora. Obligațiile respective se aplică în cazul tuturor autorităților competente prevăzute la articolele 125 și 126, precum și în cazul autorității competente identificate în conformitate cu articolul 129 alineatul (1).

În cazul în care autoritatea menționată la articolul 49 al patrulea paragraf constată prezența unei situații descrise la primul paragraf al prezentului alineat, aceasta avertizează cât mai curând posibil autoritățile competente menționate la articolele 125 și 126.

Atunci când acest lucru este posibil, autoritatea competentă și autoritatea menționată la articolul 49 al patrulea paragraf utilizează căile de comunicare definite existente.”

33.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 131a

(1)   Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată instituie colegii de supraveghetori pentru a facilita exercitarea sarcinilor menționate la articolul 129 și la articolul 130 alineatul (1) și, sub rezerva cerințelor de confidențialitate menționate la alineatul (2) din prezentul articol, precum și în conformitate cu dreptul comunitar, pentru a garanta o coordonare și o colaborare adecvate cu autoritățile competente relevante din țări terțe, dacă este cazul.

Colegiile de supraveghetori furnizează un cadru pentru desfășurarea următoarelor sarcini de către autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată și celelalte autorități competente:

Autoritățile competente participante în cadrul colegiilor de supraveghetori cooperează strâns. Cerințele de confidențialitate de la capitolul 1 secțiunea 2 nu împiedică autoritățile competente să schimbe informații confidențiale în cadrul colegiilor de supraveghetori. Înființarea și funcționarea colegiilor de supraveghetori nu ar trebui să aducă atingere drepturilor și responsabilităților autorităților competente prevăzute de prezenta directivă.

(2)   Înființarea și funcționarea colegiilor se bazează pe dispoziții scrise, menționate la articolul 131, stabilite în urma consultării cu autoritățile competente interesate, de către autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată.

Comitetul supraveghetorilor bancari europeni elaborează ghiduri pentru funcționarea operațională a colegiilor, inclusiv în ceea ce privește articolul 42a alineatul (3).

Autoritățile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituții de credit mamă din UE sau a unui holding financiar mamă din UE și autoritățile competente ale unei țări gazdă în care își au sediul sucursale semnificative, astfel cum se menționează la articolul 42a, băncile centrale, după caz, precum și, dacă este cazul și sub rezerva cerințelor de confidențialitate care sunt echivalente, în opinia tuturor autorităților competente, cu cerințele din capitolul 1 secțiunea 2, autoritățile competente din țări terțe pot participa în cadrul colegiilor de supraveghetori.

Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată prezidează reuniunile colegiului și decide care autorități competente participă la o reuniune sau la o activitate a colegiului. În prealabil, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează pe deplin toți membrii colegiului în legătură cu organizarea unor astfel de reuniuni, cu principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum și în legătură cu activitățile care urmează să fie examinate. Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează, de asemenea, pe deplin și la timp, toți membrii colegiului în legătură cu acțiunile adoptate în cadrul acestor reuniuni sau cu măsurile întreprinse.

Decizia autorității responsabile cu supravegherea consolidată ține seama de relevanța activității de supraveghere care urmează să fie planificată sau coordonată pentru aceste autorități, în special de potențialul efect asupra stabilității sistemului financiar din statele membre în cauză menționat la articolul 40 alineatul (3) și de obligațiile menționate la articolul 42a alineatul (2).

Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează Comitetul supraveghetorilor bancari europeni, sub rezerva cerințelor de confidențialitate de la capitolul 1 secțiunea 2, cu privire la activitățile colegiului de supraveghetori, inclusiv în situații de urgență, și comunică respectivului comitet toate informațiile care prezintă o relevanță deosebită în scopul convergenței supravegherii.”

34.

Articolul 132 se modifică după cum urmează:

35.

Articolul 150 se modifică după cum urmează:

36.

La articolul 153, al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Până la 31 decembrie 2015, pentru determinarea valorilor expunerilor ponderate la risc în sensul anexei VI partea 1 punctul 4, se aplică aceeași ponderare a riscului în cazul expunerilor față de administrațiile centrale sau băncile centrale din statele membre, denominate și finanțate în moneda națională a oricărui stat membru, ca și ponderarea care s-ar aplica expunerilor denominate și finanțate în moneda lor națională.”

37.

La articolul 154 se introduc următoarele alineate:

„(8)   Instituțiile de credit care, până la 31 decembrie 2010, nu respectă limitele stabilite la articolul 66 alineatul (1a) elaborează strategii și procese cu privire la măsurile necesare pentru rezolvarea situației înainte de datele stabilite la alineatul (9) din prezentul articol.

Măsurile respective se revizuiesc în temeiul articolului 124.

(9)   Instrumentele care, până la 31 decembrie 2010, în conformitate cu dreptul național au fost considerate echivalente cu elementele menționate la articolul 57 literele (a), (b) și (c), însă nu intră sub incidența articolului 57 litera (a) sau nu întrunesc criteriile stabilite la articolul 63a sunt considerate că intră sub incidența articolului 57 litera (ca) până la 31 decembrie 2040, sub rezerva următoarelor limitări:

Comitetul supraveghetorilor bancari europeni monitorizează, până la 31 decembrie 2010, emiterea instrumentelor respective.

(10)   În sensul secțiunii 5, activele care constituie creanțe și alte expuneri față de instituțiile de credit asumate înainte de 31 decembrie 2009 continuă să facă obiectul tratamentului aplicat în conformitate cu articolul 115 alineatul (2) și cu articolul 116, astfel cum acestea se aplicau înainte de 7 decembrie 2009, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2012.

(11)   Până la 31 decembrie 2012, perioada menționată la articolul 129 alineatul (3) este de șase luni.”

38.

Articolul 156 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 156

Comisia, în cooperare cu statele membre și ținând seama de contribuția Băncii Centrale Europene, controlează în mod periodic dacă prezenta directivă, luată în ansamblu, împreună cu Directiva 2006/49/CE, are efecte semnificative asupra ciclului economic și analizează, în acest scop, dacă se justifică măsuri corective.

Pe baza acestei analize și ținând seama de contribuția Băncii Centrale Europene, Comisia elaborează un raport bianual pe care îl transmite Parlamentului European și Consiliului, însoțit de orice propuneri adecvate. La întocmirea raportului sunt luate în considerare contribuțiile debitorilor și creditorilor, în mod corespunzător.

Până la 31 decembrie 2009, Comisia revizuiește prezenta directivă în ansamblu pentru a satisface necesitatea unei mai bune analize și a unui răspuns mai bun la problemele macroprudențiale, examinând următoarele aspecte:

Comisia prezintă Parlamentului și Consiliului un raport privind problemele sus-menționate și propuneri corespunzătoare.

Cât mai curând posibil și în orice caz până la 31 decembrie 2009, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport referitor la necesitatea reformării în continuare a sistemului de supraveghere, inclusiv a articolelor relevante din prezenta directivă, precum și eventuale propuneri legislative adecvate, în conformitate cu procedura aplicabilă prevăzută în tratat.

Până la 1 ianuarie 2011, Comisia evaluează progresele înregistrate de Comitetul supraveghetorilor bancari europeni privind uniformizarea formatelor, a frecvențelor și a datelor de raportare menționate la articolul 74 alineatul (2). În temeiul acestei evaluări, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului.

Până la 31 decembrie 2011, Comisia analizează punerea în aplicare a prezentei directive și elaborează un raport în acest sens, acordând o atenție deosebită tuturor aspectelor menționate la articolele 68-73, articolul 80 alineatul (7), articolul 80 alineatul (8) și aplicării sale la finanțarea prin microcredit și transmite acest raport, însoțit de eventualele propuneri adecvate, Parlamentului European și Consiliului.

Până la 31 decembrie 2011, Comisia analizează punerea în aplicare a articolului 113 alineatul (4), inclusiv oportunitatea ca exceptările să fie stabilite la nivel național, și elaborează un raport în acest sens pe care îl transmite Parlamentului European și Consiliului, însoțit de eventualele propuneri adecvate. În ceea ce privește eventuala eliminare a marjei discreționare prevăzute la articolul 113 alineatul (4) litera (c) și eventuala sa punere în aplicare la nivelul UE, evaluarea ține seama în special de eficiența gestionării riscurilor grupului, asigurând totodată existența unor garanții suficiente destinate stabilității financiare în toate statele membre în care este înregistrată o entitate a grupului.

Până la 31 decembrie 2009, Comisia analizează măsuri menite să sporească transparența piețelor extrabursiere, inclusiv a piețelor swap-urilor pe risc de credit, cum ar fi procesarea acestora prin intermediul unor case de compensare centrale și elaborează un raport în acest sens pe care îl transmite Parlamentului European și Consiliului, însoțit de eventualele propuneri adecvate.

Până la 31 decembrie 2009, Comisia elaborează un raport privind impactul preconizat al articolului 122a pe care îl transmite Parlamentului European și Consiliului, însoțit de eventualele propuneri adecvate. Comisia își elaborează raportul după consultarea Comitetului supraveghetorilor bancari europeni. Raportul examinează în special dacă cerința privind menținerea minimă prevăzută la articolul 122a alineatul (1) răspunde obiectivului unei alinieri mai bune între interesele inițiatorilor sau sponsorilor și cele ale investitorilor și consolidează stabilitatea financiară și dacă o creștere a nivelului minim de menținere ar fi adecvată, ținând seama de evoluțiile internaționale.

Până la 1 ianuarie 2012, Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea și eficiența articolului 122a ținând seama de evoluțiile pieței internaționale.”

39.

Anexa III se modifică după cum urmează:

40.

Anexa V se modifică după cum urmează:

41.

În anexa IX partea 3 secțiunea 2, se adaugă următorul punct:

42.

Anexa XI se modifică după cum urmează:

43.

În anexa XII partea 2 punctul 3, literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:

1.

La articolul 12, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„«Fondurile proprii de bază» înseamnă suma de la literele (a)-(ca) minus suma de la literele (i), (j) și (k) de la articolul 57 din Directiva 2006/48/CE.”

2.

Articolul 28 se modifică după cum urmează:

3.

La articolul 30, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Prin derogare de la alineatul (3), autoritățile competente pot permite ca activele care constituie creanțe și alte expuneri față de societăți de investiții recunoscute din țări terțe și case de compensare și burse recunoscute să fie supuse aceluiași tratament prevăzut la articolul 111 alineatul (1) din Directiva 2006/48/CE, respectiv la articolul 106 alineatul (2) litera (c) din directiva respectivă.”

4.

Articolul 31 se modifică după cum urmează:

5.

La articolul 32 alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Autoritățile competente stabilesc proceduri pentru a împiedica eludarea deliberată de către instituții a cerințelor suplimentare de capital la care ar fi supuse altfel, în cazul expunerilor care depășesc limita prevăzută la articolul 111 alineatul (1) din Directiva 2006/48/CE, odată ce aceste expuneri se mențin mai mult de 10 zile, prin transferul temporar al expunerilor în cauză la o altă societate din cadrul sau din afara aceluiași grup și/sau prin inițierea de tranzacții artificiale pentru eliminarea expunerii pe o perioadă de 10 zile și crearea unei noi expuneri.”

6.

La articolul 35 se adaugă următorul alineat:

„(6)   Firmele de investiții respectă formatele, frecvențele și datele de raportare uniforme menționate la articolul 74 alineatul (2) din Directiva 2006/48/CE.”

7.

La articolul 38 se adaugă următorul alineat:

„(3)   Articolul 42a din Directiva 2006/48/CE, cu excepția alineatului (1) litera (a), se aplică mutatis mutandis supravegherii firmelor de investiții, cu excepția cazului în care firmele de investiții îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 20 alineatele (2) și (3) și la articolul 46 alineatul (1) din prezenta directivă.”

8.

La articolul 45 alineatul (1), data „31 decembrie 2010” se înlocuiește cu data „31 decembrie 2014”.

9.

La articolul 47, data „31 decembrie 2009” se înlocuiește cu „31 decembrie 2010”, iar trimiterea la punctele 4 și 8 din anexa V la Directiva 93/6/CEE se înlocuiește cu o trimitere la punctele 4 și 8 din anexa VIII.

10.

La articolul 48 alineatul (1), data „31 decembrie 2010” se înlocuiește cu data „31 decembrie 2014”.

„(a)

instituții de credit în sensul articolului 4 punctul 1 litera (a) din Directiva 2006/48/CE, inclusiv sucursalele în sensul articolului 4 punctul 3 din directiva respectivă, situate în Comunitate și aparținând unor instituții de credit cu sediul central în cadrul sau, în conformitate cu articolul 38 din directiva respectivă, în afara Comunității;”.