Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32009D0622

    2009/622/CE: Decizia Comisiei din 20 august 2009 privind autorizarea unor metode de clasificare a carcaselor de porc în Slovacia [notificată cu numărul C(2009) 6389]

    JO L 224, 27.8.2009, p. 11–14 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 12/06/2023; abrogat prin 32023D1156 Data de expirare a valabilității se bazează pe data publicării actului de abrogare care intră în vigoare la data notificării sale. Actul de abrogare a fost notificat, dar data notificării nu este disponibilă pe EUR-Lex – se utilizează în locul său data publicării.

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2009/622/oj

    27.8.2009   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 224/11


    DECIZIA COMISIEI

    din 20 august 2009

    privind autorizarea unor metode de clasificare a carcaselor de porc în Slovacia

    [notificată cu numărul C(2009) 6389]

    (Numai textul în limba slovacă este autentic)

    (2009/622/CE)

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1), în special articolul 43 litera (m) coroborat cu articolul 4,

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu anexa V punctul B.IV.1 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, clasificarea carcaselor de porc se realizează prin estimarea conținutului de carne macră cu ajutorul unor metode de evaluare confirmate statistic, bazate pe măsurarea fizică a uneia sau a mai multor părți anatomice ale carcasei de porc. Autorizarea metodelor de clasificare este condiționată de încadrarea într-o toleranță maximă de eroare statistică de estimare. Această toleranță este definită la articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1249/2008 al Comisiei din 10 decembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a grilelor comunitare de clasificare a carcaselor de bovine, porcine și ovine și privind raportarea prețurilor acestora (2).

    (2)

    Slovacia a solicitat Comisiei să autorizeze trei metode de clasificare a carcaselor de porc și a prezentat rezultatele testelor de disecție în a doua parte a protocolului prevăzut la articolul 23 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1249/2008.

    (3)

    Din examinarea acestei cereri a reieșit că sunt îndeplinite condițiile de autorizare a acestor metode de clasificare.

    (4)

    Nicio modificare a aparatelor sau a metodelor de clasificare nu poate fi autorizată decât printr-o nouă decizie a Comisiei, adoptată pe baza experienței acumulate. Prezenta autorizare poate fi retrasă din acest motiv.

    (5)

    Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, în Slovacia sunt autorizate următoarele metode de clasificare a carcaselor de porc:

    (a)

    aparatul denumit „Two-point, (Zwei punkte – ZP)” și metodele de estimare aferente, ale căror caracteristici sunt prezentate în partea 1 din anexă;

    (b)

    aparatul denumit „Fat-O-Meater (FOM)” și metodele de estimare aferente, ale căror caracteristici sunt prezentate în partea 2 din anexă;

    (c)

    aparatul denumit „Ultrafom 300 (UFOM)” și metodele de estimare aferente, ale căror caracteristici sunt prezentate în partea 3 din anexă.

    Articolul 2

    Nu se autorizează nicio modificare adusă aparatelor sau metodelor de estimare.

    Articolul 3

    Prezenta decizie se adresează Republicii Slovace.

    Adoptată la Bruxelles, 20 august 2009.

    Pentru Comisie

    Mariann FISCHER BOEL

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

    (2)  JO L 337, 16.12.2008, p. 3.


    ANEXĂ

    METODE DE CLASIFICARE A CARCASELOR DE PORC ÎN SLOVACIA

    PARTEA 1

    Two-Point (Zwei Punkte – ZP)

    1.

    Clasificarea carcaselor de porc se realizează cu ajutorul metodei manuale denumite „Two-Point (Zwei Punkte – ZP)”.

    2.

    Metoda poate fi aplicată utilizând o riglă, clasificarea fiind făcută pe baza ecuației de predicție. Metoda se bazează pe măsurarea manuală în secțiunea longitudinală mediană a carcasei a grosimii mușchiului și a grosimii grăsimii.

    3.

    Conținutul de carne macră al carcasei se calculează după formula următoare:

    Image ZP = 59,790 + 0,107 × M – 0,581 × F

    unde

    Image

    =

    conținutul estimat de carne macră din carcasă (în procente),

    M

    =

    grosimea mușchiului în milimetri, măsurată în secțiunea longitudinală mediană a carcasei la distanța cea mai scurtă dintre extremitatea anterioară (craniană) a musculus gluteus medius și extremitatea superioară (dorsală) a canalului rahidian,

    F

    =

    grosimea grăsimii (inclusiv șoriciul) în milimetri, măsurată în secțiunea longitudinală mediană a carcasei în locul unde aceasta este cea mai subțire, deasupra musculus gluteus medius.

    Formula este valabilă pentru carcasele având o greutate cuprinsă între 60 și 120 de kilograme.

    PARTEA 2

    Fat-O-Meater (FOM)

    1.

    Clasificarea carcaselor de porc se realizează cu ajutorul aparatului denumit „Fat-O-Meater (FOM)”.

    2.

    Aparatul este dotat cu o sondă cu diametrul de 6 milimetri care conține o fotodiodă Siemens de tip SFH 950 și un fotodetector (de tip SFH 960) și având o distanță de operare cuprinsă între 3 și 103 milimetri. Rezultatele măsurătorilor sunt convertite în conținut estimat de carne macră cu ajutorul unui computer.

    3.

    Conținutul de carne macră al carcasei se calculează după următoarea formulă:

    Image FOM = 61,213 + 0,152 × M – 0,624 × F

    unde

    Image

    =

    conținutul estimat de carne macră din carcasă (în procente),

    M

    =

    grosimea mușchiului în milimetri măsurată între a doua și a treia dintre ultimele coaste, la 70 mm de secțiunea longitudinală mediană a carcasei,

    F

    =

    grosimea grăsimii (inclusiv șoriciul) în milimetri, măsurată în același loc ca și grosimea mușchiului.

    Formula este valabilă pentru carcasele având o greutate cuprinsă între 60 și 120 de kilograme.

    PARTEA 3

    Ultrafom 300 (UFOM)

    1.

    Clasificarea carcaselor de porc se realizează cu ajutorul aparatului denumit „Ultrafom 300 (UFOM)”.

    2.

    Aparatul este dotat cu o sondă ultrasonică de 4 MHz (Krautkrämer MB 4 SE). Semnalul ultrasonic este digitalizat, stocat și procesat prin intermediul unui microprocesor (de tip Intel 80 C 32). Rezultatele măsurătorilor sunt convertite în conținut estimat de carne macră cu ajutorul aparatului Ultrafom.

    3.

    Conținutul de carne macră al carcasei se calculează după următoarea formulă:

    Image UFOM = 64,436 + 0,073 × M – 0,742 × F

    unde

    Image

    =

    conținutul estimat de carne macră din carcasă (în procente),

    M

    =

    grosimea mușchiului în milimetri măsurată între a doua și a treia dintre ultimele coaste, la 70 mm de secțiunea longitudinală mediană a carcasei,

    F

    =

    grosimea grăsimii (inclusiv șoriciul) în milimetri, măsurată în același loc ca și grosimea mușchiului.

    Formula este valabilă pentru carcasele având o greutate cuprinsă între 60 și 120 de kilograme.


    Top