13/Volumul 47

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3

L 363/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Prin Regulamentul (CE) nr. 1725/2003 al Comisiei (2) au fost adoptate anumite standarde internaționale și interpretări ale acestora care erau deja în vigoare la data de 1 septembrie 2002.

(2)

La data de 17 decembrie 2003, Consiliul pentru standardele internaționale de contabilitate (International Accounting Standards Board - IASB) a publicat standardul internațional de contabilitate revizuit IAS 39 Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare, în cadrul inițiativei IASB de a îmbunătăți 15 standarde în timp util pentru ca acestea să poată fi utilizate de societățile care adoptă IAS pentru prima dată în 2005. Scopul revizuirii a fost îmbunătățirea calității și a coerenței corpului de standarde internaționale de contabilitate existente.

(3)

La data de 31 martie 2004, Consiliul pentru standardele internaționale de contabilitate (IASB) a publicat o modificare a IAS 39 Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare privind contabilitatea de acoperire la valoare justă a riscului ratei dobânzii la nivel de portofoliu („Fair Value Hedge Accounting for a Portfolio Hedge of Interest Rate Risk”). Modificarea are ca obiectiv general simplificarea aplicării IAS 39, permițând contabilitatea acoperiri la valoare justă a riscului ratei dobânzii în cazul unui portofoliu.

(4)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002, obiectivul Comisiei este crearea unei platforme stabile de standarde internaționale de contabilitate începând cu 1 ianuarie 2005. Cu toate acestea, anumite dispoziții importante din IAS 39 fac încă obiectul unor dezbateri între Consiliul pentru standardele internaționale de contabilitate (IASB), Banca Centrală Europeană, autoritățile de supraveghere prudențială și sectorul bancar. Aceste dispoziții se referă la opțiunea de evaluare la valoarea justă a tuturor activelor și pasivelor financiare, precum și la contabilitatea de acoperire. Fiecare dintre dispoziții se referă la domenii complet autonome, distincte și separate de restul standardului. Pentru a putea respecta data de 1 ianuarie 2005, este necesară intrarea în vigoare a IAS 39, cu excepția dispozițiilor menționate.

(5)

IAS 39 introduce o opțiune de evaluare la valoarea justă a tuturor activelor și pasivelor financiare, fără nici un fel de restricții. Cu toate acestea, IASB a publicat recent un proiect de standard cu titlu consultativ (document consultativ) care propune o modificare a IAS 39 în vederea limitării opțiunii de evaluare la valoare justă cuprinsă în standard. Modificarea a fost propusă ca un răspuns direct la preocupările exprimate de Banca Centrală Europeană, de autoritățile de supraveghere prudențială reprezentate în cadrul Comitetului de la Basel, precum și de autoritățile de reglementare a piețelor de valori mobiliare ale statelor membre interesate, cu privire la faptul că opțiunea de evaluare la valoarea justă poate fi utilizată în mod necorespunzător, în special în cazul pasivelor proprii ale unei societăți. Comisia consideră că aceste chestiuni sunt foarte importante și că necesită un studiu mai aprofundat. IASB a primit numeroase comentarii cu privire la propunerea de modificare a standardului, iar luarea deciziei finale se preconizează să aibă loc până la sfârșitul anului 2004. Regulamentul permite aplicarea opțiunii de evaluare la valoarea justă în cazul activelor financiare. Cu toate acestea, în cazul activelor financiare care nu se tranzacționează pe o piață activă și lichidă, societățile trebuie să asigure aplicarea opțiunii de evaluare la valoarea justă a activelor financiare în așa fel încât să garanteze o evaluare fiabilă.

(6)

Opțiunea completă de evaluare la valoarea justă nu ar trebui să intre în vigoare până când Consiliul pentru standardele internaționale de contabilitate (IASB) nu elaborează o soluție la această problemă și până când Comisia nu recunoaște valabilitatea unei soluții în această chestiune. Întrucât opțiunea completă de evaluare la valoarea justă este doar o opțiune, dispozițiile care fac referire la aceasta sunt în mod clar distincte și separabile de celelalte părți din standard.

(7)

În ceea ce privește contabilitatea de acoperire, la ora actuală se află în curs de dezbatere problema dacă IAS 39 ține suficient seama de modalitatea de gestionare a activelor și a pasivelor ale multor dintre băncile europene, în special în cazul unui regim de rată fixă a dobânzii. Controversa privește limitarea contabilității acoperirii la operațiuni de acoperire fie a fluxurilor de trezorerie, fie a valorii juste, precum și strictețea cerințelor referitoare la eficiența operațiunilor de acoperire.

(8)

Multe bănci europene estimează că IAS 39 nu le permite aplicarea contabilității de acoperire în cazul depozitelor de bază la nivel de portofoliu și le obligă la efectuarea unor modificări disproporționate și costisitoare atât a gestiunii activelor și a pasivelor, cât și a sistemelor lor contabile. Întrucât operațiunea de acoperire a unui portofoliu diferă, atât datorită interacțiunilor interne, cât și legii numerelor mari, de operațiunea de acoperire a unui activ sau a unui pasiv individual, s-a argumentat, de asemenea, că autorizarea aplicării contabilității de acoperire în cazul portofoliilor de depozite de bază în conformitate cu principiul evaluării la valoarea justă respectă principiul menționat în IAS 39, conform căruia valoarea justă a unui pasiv financiar care include o componentă plătibilă la vedere nu poate fi mai mică decât valoarea plătibilă la vedere.

(9)

Importanța întrebărilor dacă și cum se poate institui o modalitate de contabilizare a operațiunilor de acoperire a portofoliilor care să reflecte mai bine particularitățile băncilor care funcționează într-un regim de dobânzi cu rată fixă a fost recunoscută de IASB. Consiliul pentru standardele internaționale de contabilitate (IASB) a creat astfel un grup de lucru care examinează propunerile băncilor europene de introducere în IAS 39 a unei noi metode de contabilitate de acoperire (acoperirea marjei dobânzii), care ar reflecta mai corect modul în care aceste bănci își gestionează activele și pasivele.

(10)

Dispozițiile IAS 39 care au implicații directe pentru modalitatea de contabilizare a operațiunilor de acoperire a portofoliilor ar trebui, prin urmare, să nu fie încă adoptate cu titlu obligatoriu, întrucât nu pot fi considerate definitive și pot face obiectul unor modificări în viitorul apropiat. Dispozițiile excluse din domeniul de aplicare obligatorie sunt distincte și separabile de restul standardului. Acestea sunt dispoziții care nu reflectă o abordare la nivel de portofoliu, împiedicând astfel aplicarea contabilității de acoperire în cazul portofoliilor de depozite de bază, precum și dispoziții care asimilează riscul rambursării anticipată unui risc al ratei dobânzii, împiedicând astfel continuarea utilizării tehnicilor de gestionare a riscurilor considerate acceptabile de către autoritățile de supraveghere bancară. Cu toate acestea, societățile au posibilitatea de a alege să aplice aceste dispoziții și, prin urmare, pot aplica toate dispozițiile referitoare la contabilitatea de acoperire din IAS 39.

(11)

Este esențială existența un standard de contabilitate referitor la tratarea instrumentelor financiare în cadrul setului de standarde de bază care trebuie aplicate de către societăți din anul 2005 în temeiul dreptului comunitar. Prin urmare, trebuie să se ajungă cât mai curând posibil, dacă se poate până la sfârșitul anului 2005, la situația în care Comisia să poată adopta în întregime versiunea modificată a IAS 39. Comisia va evalua ulterior aplicabilitatea standardului, după ce dispozițiile referitoare la opțiunea de evaluare la valoarea justă și,respectiv, la contabilitatea de acoperire vor fi fost modificate de către IASB până la 31 decembrie 2005. Consiliul pentru standardele internaționale de contabilitate (IASB), Banca Centrală Europeană și autoritățile de supraveghere bancară lucrează în acest moment împreună pentru găsirea unei soluții în ceea ce privește opțiunea de evaluare la valoarea justă. Comisia va urmări evoluția lucrărilor și va examina periodic aplicabilitatea standardului. În mod similar, adoptarea dispozițiilor adecvate referitoare la contabilitatea de acoperire în viitorul apropiat este strâns legată de evoluția lucrărilor grupului de lucru înființat de IASB.

(12)

Societățile care își întocmesc pentru prima dată situațiile financiare în conformitate cu standardele internaționale de raportare financiară (IFRS) și aplică IAS 39 în versiunea anexată la prezentul regulament ar trebui să fie considerate ca „societăți aflate la prima aplicare” în sensul IFRS 1, astfel cum a fost adoptat prin Regulamentul (CE) nr. 707/2004 și prin prezentul regulament. Scopul IFRS 1 este acela de face astfel încât costurile trecerii la aplicarea integrală a IAS/IFRS să nu depășească beneficiile pentru utilizatorii situațiilor financiare. Același principiu se aplică și în cazul adoptării și aplicării integrale a standardelor IAS adoptate de Uniunea Europeană. Prin urmare, orice trimitere la IAS/IFRS conținută în cadrul IFRS 1, adoptat prin Regulamentul (CE) nr. 707/2004, ar trebuie să se interpreteze ca o trimitere la IAS/IFRS adoptate pe baza Regulamentului (CE) nr. 1606/2002.

(13)

Adoptarea IAS 39 implică, în consecință, operarea unor modificări în IAS 12, 18, 19, 30 și 37 și în SIC 27, care au fost adoptate prin Regulamentul (CE) nr. 1725/2003, pentru a asigura coerența standardelor de contabilitate menționate.

(14)

Prin urmare, Comisia a ajuns la concluzia că IAS 39, astfel cum este prezentat în anexa la prezentul regulament, îndeplinește criteriile de adoptare specificate la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002.

(15)

Regulamentul (CE) nr. 1725/2003 trebuie modificat în consecință.

(16)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de reglementare în domeniul contabilității,

IAS 39

(1)

Obiectivul acestui standard este de a stabili principii pentru recunoașterea și evaluarea activelor financiare, a pasivelor financiare și a anumitor contracte de vânzare sau cumpărare a elementelor nefinanciare. Cerințele de descriere și prezentarea și descriere a informațiilor privind instrumentele financiare sunt definite în IAS 32 Instrumente financiare: prezentare și descriere.

(2)

Prezentul standard se aplică, de către toate entitățile, pentru toate tipurile de instrumente financiare, cu excepția:

(3)

Contractele de garanții financiare intră în domeniul de aplicare al prezentului standard în cazul în care prevăd efectuarea unor plăți ca răspuns la variațiile în anumite rate ale dobânzii, prețul unui instrument financiar, prețul mărfurilor, cursurile de schimb valutar, indicii de preț sau curs de schimb, cotarea de credit sau indicele de creditare sau în alte variabile (denumite uneori „suport”). De exemplu, un contract de garanții financiare care prevede efectuarea unor plăți în cazul în care cotarea unui debitor scade sub un anumit nivel intră în domeniul de aplicare al prezentului standard.

(4)

Angajamentele de creditare pe care entitatea le desemnează ca fiind pasive financiare evaluate la valoarea justă prin contul de profit și pierdere intră în domeniul de aplicare al prezentului standard. O entitate care practică vânzarea activelor rezultate din angajamentele sale de creditare la scurt timp după crearea lor aplică prezentul standard tuturor angajamentelor sale de creditare din aceeași categorie.

(5)

Prezentul standard se aplică acelor contracte de vânzare sau de cumpărare a unui element nefinanciar care poate fi decontat net în numerar sau într-un alt instrument financiar sau prin schimbul instrumentelor financiare, ca și cum contractele ar fi instrumente financiare, cu excepția contractelor încheiate și deținute în continuare în scopul primirii sau livrării unui element nefinanciar în conformitate cu cerințele preconizate ale entității în ceea ce privește cumpărarea, vânzarea sau utilizarea.

(6)

Există mai multe modalități prin care un contract de vânzare sau de cumpărare a unui element nefinanciar poate fi decontat net în numerar sau într-un alt instrument financiar sau prin schimbul instrumentelor financiare. Acestea cuprind:

Un contract căruia i se aplică litera (b) sau (c) nu se încheie în scopul primirii sau livrării elementului nefinanciar în conformitate cu cerințele preconizate ale entității în ceea ce privește cumpărarea, vânzarea sau utilizarea și, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al prezentului standard. Alte contracte cărora li se aplică alineatul (5) se evaluează pentru a se determina dacă au fost încheiate și menținute în scopul primirii sau livrării elementului nefinanciar în conformitate cu cerințele preconizate ale entității în ceea ce privește cumpărarea, vânzarea sau utilizarea și dacă, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al prezentului standard.

(7)

O opțiune vândută de cumpărare sau vânzare a unui element nefinanciar care poate fi decontată net în numerar sau într-un alt instrument financiar sau prin schimbul unor instrumente financiare, în conformitate cu alineatul (6) litera (a) sau (d) intră în domeniul de aplicare al prezentului standard. Un astfel de contract nu se poate încheia în scopul primirii sau livrării elementului nefinanciar în conformitate cu cerințele preconizate ale entității în ceea ce privește cumpărarea, vânzarea sau utilizarea.

(8)

Termenii definiți în IAS 32 sunt utilizați în prezentul standard cu înțelesurile specificate la alineatul (11) din IAS 32. IAS 32 definește următorii termeni:

și furnizează indicații cu privire la utilizarea acestor definiții.

(9)

Următorii termeni se utilizează în cadrul prezentului standard cu înțelesurile specificate:

(10)

Un instrument derivat încorporat poate reprezenta o componentă a unui instrument hibrid (combinat) care include și un contrat-gazdă nederivat – având ca rezultat că modul de variație a unor fluxuri de trezorerie generate de instrumentul combinat este similar cu cel al unui instrument derivat de sine stătător. Un instrument derivat încorporat generează unele sau toate fluxurile de trezorerie pentru care, în caz contrar, s-ar stipula prin contract modificarea acestora în funcție de o variabilă specificată cum ar fi rata dobânzii, prețul instrumentului financiar, prețul mărfurilor, cursul de schimb valutar, indicele de preț sau indicele cursului de schimb, ratingul de credit sau indicele de creditare sau alte variabile. Un instrument derivat care este asociat unui instrument financiar, dar care poate fi transferat, conform contractului, independent de instrumentul respectiv sau care are un partener diferit de instrumentul respectiv nu constituie un instrument derivat încorporat, ci un instrument financiar separat.

(11)

Un instrument derivat încorporat este diferențiat de contractul de bază (gazdă și se contabilizează ca un instrument derivat în conformitate cu prezentul standard dacă și numai dacă:

(12)

În cazul în care, în conformitate cu prezentul standard, o entitate trebuie să separe un instrument derivat încorporat de contractul-gazdă, dar nu are posibilitatea să evalueze separat instrumentul derivat încorporat nici la data achiziției și nici la o dată de raportare financiară ulterioară, aceasta tratează întregul contract combinat ca pe un activ financiar sau un pasiv financiar deținut pentru tranzacționare.

(13)

În cazul în care o entitate se află în incapacitatea de a determina în mod fiabil valoarea justă a unui instrument derivat încorporat pe baza termenilor și a condițiilor sale (de exemplu, pentru că instrumentul derivatul încorporat se bazează pe un instrument de capitaluri proprii care nu este cotat), valoarea justă a instrumentului derivatul încorporat este diferența dintre valoarea justă a instrumentului hibrid și valoarea justă a contractului-gazdă, în cazul în care acestea pot fi determinate în conformitate cu prezentul standard. În cazul în care entitatea se află în incapacitatea de a determina valoarea justă a instrumentului derivat încorporat prin această metodă, se aplică alineatul (12) și instrumentul combinat este tratat ca fiind deținut pentru tranzacționare.

(14)

O entitate recunoaște un activ financiar sau un pasiv financiar în bilanțul său atunci și numai atunci când entitatea devine parte la prevederile contractuale ale instrumentului [a se vedea alineatul (38) referitor la achizițiile standard de active financiare].

(15)

În situațiile financiare consolidate, se aplică la nivel consolidat alineatele (16)-(23) și apendicele A alineatele AG34-AG52. Prin urmare, o entitate își consolidează mai întâi toate filialele în conformitate cu IAS 27 și cu SIC-12 Consolidare – Entități cu scop special și apoi aplică alineatele (16)-(23) și apendicele A alineatele AG34-AG52 grupului rezultat.

(16)

Înainte de a evalua dacă și în ce măsură este adecvată derecunoașterea în conformitate cu alineatele (17)-(23), o entitate determină dacă acele alineate trebuie aplicate unei părți dintr-un activ financiar (sau unei părți dintr-un grup de active financiare similare) sau unui activ financiar (ori unui grup de active financiare similare) în ansamblul său, după cum urmează:

(17)

O entitate derecunoaște un activ financiar atunci și numai atunci când:

(18)

O entitate transferă un activ financiar atunci și numai atunci când fie:

(19)

Atunci când o entitate reține drepturile contractuale de a primi fluxurile de trezorerie dintr-un activ financiar („activul original”), dar își asumă o obligație contractuală de a plăti fluxurile de trezorerie uneia sau mai multor entități („beneficiarii finali”), entitatea tratează tranzacția ca pe un transfer al unui activ financiar atunci și numai atunci când sunt îndeplinite simultan toate cele trei condiții de mai jos:

(20)

Atunci când o entitate transferă un activ financiar [a se vedea alineatul (18)], aceasta evaluează în ce măsură păstrează riscurile și beneficiile aferente deținerii activului financiar. În acest caz:

(21)

Transferul riscurilor și al beneficiilor [a se vedea alineatul (20)] se evaluează prin compararea expunerii la risc a entității, înainte și după transfer, cu variabilitatea valorilor și momentul de producere a fluxurilor de trezorerie nete din activul transferat. O entitate a reținut cea mai mare parte a riscurilor și a beneficiilor aferente deținerii unui activ financiar în cazul în care expunerea sa la riscul variabilității valorii curente a fluxurilor de trezorerie nete viitoare din activul financiar nu se modifică în mod semnificativ în urma transferului (de exemplu, deoarece entitatea a vândut un activ financiar printr-un contract de răscumpărare la un preț fix sau la prețul de vânzare plus rentabilitatea creditorului). O entitate a transferat cea mai mare parte a riscurilor și a beneficiilor aferente deținerii unui activ financiar în cazul în care expunerea sa la riscul de variabilitate nu mai este semnificativă în raport cu variabilitatea totală a valorii curente a fluxurilor nete de trezorerie viitoare asociate activului financiar [de exemplu, deoarece entitatea a vândut un activ financiar care făcea obiectul numai unei opțiuni de răscumpărare la valoarea sa justă de la data răscumpărării sau deoarece a transferat o parte perfect proporțională din fluxurile de trezorerie decurse dintr-un activ financiar mai mare printr-un contract, cum ar fi subparticiparea la un împrumut, care îndeplinește condițiile precizate la alineatul (19)].

(22)

Deseori va deveni evident dacă o entitate a transferat sau a reținut cea mai mare parte a riscurilor și a beneficiilor aferente deținerii și nu va mai fi nevoie să se efectueze alte calcule suplimentare. În alte cazuri, va fi necesară calcularea și compararea expunerii entității la riscul variabilității valorii actualizate a fluxurilor nete de trezorerie viitoare înainte și după transfer. Calcularea și compararea se fac utilizându-se drept rată de actualizare o rată a dobânzii curentă pe piață corespunzătoare. Se ia în considerare orice variabilitate rezonabil posibilă a fluxurilor de trezorerie nete, acordându-se mai multă importanță rezultatelor cu cea mai mare probabilitate de apariție.

(23)

Dacă entitatea a păstrat sau nu controlul [a se vedea alineatul (20) litera (c)] asupra activului transferat depinde de capacitatea cesionarului de a-l vinde. Dacă cesionarul are capacitatea practică de a-l vinde în ansamblul său unei terțe părți externe și poate să își exercite această capacitate în mod unilateral și fără a avea nevoie să impună restricții suplimentare asupra transferului, entitatea care a transferat nu a păstrat controlul. În toate celelalte cazuri, entitatea care a transferat a păstrat controlul.

(24)

În cazul în care o entitate transferă un activ financiar care se califică pentru derecunoaștere în ansamblul său și păstrează dreptul de întreținere a activului respectiv contra unui onorariu, ea trebuie să recunoască fie un activ întreținut, fie un pasiv întreținut pentru respectivul contract de întreținere. În cazul în care onorariul prevăzut nu se preconizează a remunera entitatea în mod adecvat pentru serviciul de întreținere furnizat, atunci un pasiv întreținut corespunzător obligației de întreținere este recunoscut la valoarea sa justă. În cazul în care onorariul prevăzut se preconizează a remunera în mod adecvat entitatea pentru prestarea serviciului de întreținere, atunci un activ financiar întreținut este recunoscut pentru dreptul de întreținere, la o valoare care se determină pe baza unei repartizări a valorii contabile a activului financiar, în conformitate cu alineatul (27).

(25)

În cazul în care, în urma unui transfer, un activ financiar se derecunoaște în ansamblul său, dar transferul are ca efect dobândirea de către entitate a unui nou activ financiar sau asumarea unui nou pasiv financiar sau a unui pasiv de întreținere, entitatea trebuie să recunoască noul activ financiar, noul pasiv financiar sau pasivul de întreținere la valoarea justă.

(26)

La derecunoașterea unui activ financiar în întregime, diferența dintre:

(27)

În cazul în care activul transferat face parte dintr-un activ financiar mai mare [de exemplu, atunci când o entitate transferă fluxurile de trezorerie din dobânzi care fac parte dintr-un instrument de datorie [a se vedea alineatul (16) litera (a)], iar partea transferată se califică pentru derecunoaștere în ansamblu, valoarea contabilă anterioară a activului financiar mai mare se repartizează între partea care continuă să fie recunoscută și partea care este derecunoscută, pe baza valorilor juste respective ale celor două părți la data transferului. În acest scop, un activ de întreținere păstrat este tratat ca parte care continuă să fie recunoscută. Diferența dintre:

(28)

Atunci când o entitate repartizează valoarea contabilă anterioară a unui activ financiar mai mare între partea care continuă să fie recunoscută și partea care este derecunoscută, trebuie determinată valoarea justă a părții care continuă să fie recunoscută. Atunci când o entitate este cunoscută pentru practica de a vinde părți similare cu partea care continuă să fie recunoscută sau când există alte tranzacții pe piață pentru astfel de părți, prețurile recente ale unor tranzacții efective furnizează cea mai bună estimare a valorii sale juste. Atunci când nu există cotații de preț sau tranzacții recente pe piață în sprijinul valorii juste a părții care continuă să fie recunoscută, cea mai bună estimare a valorii juste este diferența dintre valoarea justă a activului financiar mai mare în ansamblu și contravaloarea primită de la cesionar pentru partea derecunoscută.

(29)

În cazul în care un transfer nu antrenează derecunoașterea deoarece entitatea a păstrat cea mai mare parte a riscurilor și a beneficiilor aferente deținerii activului transferat, entitatea trebuie să continue să recunoască activul transferat în ansamblul său și trebuie să recunoască un pasiv financiar pentru contravaloarea încasată. În cursul exercițiilor ulterioare, entitatea recunoaște orice venit produs de activul transferat și orice cheltuială generată de pasivul financiar.

(30)

În cazul în care o entitate nici nu transferă, nici nu păstrează cea mai mare parte a riscurilor și a beneficiilor aferente deținerii activului transferat, dar păstrează controlul asupra activului transferat, entitatea continuă să recunoască activul transferat proporțional cu continuarea implicării sale. Măsura în care entitatea continuă să se implice în activul transferat este măsura în care ea se expune riscului modificărilor în valoarea activului transferat. De exemplu:

(31)

Atunci când o entitate continuă să recunoască un activ în măsura continuării implicării sale, entitatea recunoaște, de asemenea, pasivul asociat. În ciuda celorlalte cerințe privind evaluarea cuprinse în prezentul standard, activul transferat și pasivul asociat se evaluează pe o bază care să reflecte drepturile și obligațiile pe care le-a păstrat entitatea. Pasivul asociat este evaluat în așa fel încât valoarea contabilă netă a activului transferat și a pasivului asociat să fie:

(32)

Entitatea continuă să recunoască orice venit rezultat din activul transferat în măsura continuării implicării sale și recunoaște orice cheltuieli generate de pasivul asociat.

(33)

În scopul evaluărilor ulterioare, modificările recunoscute în valoarea justă a activului transferat și a pasivului asociat se contabilizează în mod consecvent una cu cealaltă, în conformitate cu prevederile alineatului (55), și nu se compensează.

(34)

În cazul în care continuarea implicării a unei entități are loc numai pentru o parte dintr-un activ financiar (de exemplu, atunci când o entitate păstrează o opțiune de reachiziționare a unei părți dintr-un activ transferat sau un interes rezidual care nu conduce la păstrarea celei mai mari părți a riscurilor și a beneficiilor aferente deținerii și entitatea păstrează controlul), entitatea repartizează valoarea contabilă anterioară a activului financiar între partea pe care continuă să o recunoască în temeiul continuării implicării și partea pe care nu o mai recunoaște pe baza valorilor juste respective ale celor două părți la data transferului. În acest scop, se aplică dispozițiile alineatului (28). Diferența dintre:

(35)

[…]

(36)

În cazul în care un activ transferat continuă să fie recunoscut, activul și pasivul asociat nu se compensează. În mod similar, entitatea nu compensează nici un venit obținut din activul transferat cu nici o cheltuială generată de pasivul asociat [a se vedea IAS 32 alineatul (42)].

(37)

În cazul în care cedentul îi oferă cesionarului garanții reale altfel decât în numerar (cum ar fi un instrument de datorie sau de capitaluri proprii), contabilizarea garanțiilor reale de către cedent și de către cesionar depinde de existența dreptului cesionarului de a vinde sau de a regaja garanția reală în cauză și de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor de către cedent. Cedentul și cesionarul contabilizează garanțiile reale după cum urmează:

(38)

O cumpărare sau o vânzare standard a activelor financiare se recunoaște sau se derecunoaște, după caz, utilizându-se principiul contabilizării la data tranzacției sau cel al contabilizării la data decontării (a se vedea apendicele A alineatele AG53-AG56).

(39)

O entitate elimină un pasiv financiar (sau o parte dintr-un pasiv financiar) din bilanțul său atunci și numai atunci când este stins – respectiv atunci când obligația specificată în contract este lichidată sau anulată sau expiră.

(40)

Un schimb între un creditor și un debitor existenți de instrumente de datorie cu condiții semnificativ diferite se contabilizează ca stingere a pasivului financiar inițial și ca recunoaștere a unui nou pasiv financiar. În mod similar, o modificare semnificativă a condițiilor unui pasiv financiar existent sau o parte a acestuia (indiferent dacă este sau nu imputabilă dificultăților financiare cu care se confruntă debitorul) trebuie să fie contabilizată ca o stingere a pasivului financiar inițial și ca o recunoaștere a unui pasiv financiar nou.

(41)

Diferența dintre valoarea contabilă a unui pasiv financiar (sau a unei părți dintr-un pasiv financiar) stins sau transferat unei terțe părți și contravaloarea plătită, inclusiv orice alte active decât cele în numerar transferate sau pasive asumate, se recunoaște în contul de profit și pierdere.

(42)

În cazul în care o entitate reachiziționează o parte a unui pasiv financiar, entitatea repartizează valoarea contabilă anterioară a pasivului financiar între partea care continuă să fie recunoscută și partea care este derecunoscută pe baza valorilor juste respective ale celor două părți la data reachiziționării. Diferența dintre (a) valoarea contabilă repartizată părții derecunoscute și (b) contravaloarea plătită, inclusiv orice alte active decât cele în numerar transferate sau pasive asumate, pentru partea derecunoscută se recunoaște în contul de profit și pierdere.

(43)

La recunoașterea inițială a unui activ financiar sau a unui pasiv financiar, o entitate evaluează activul sau pasivul la valoarea sa justă plus, în cazul unui activ financiar sau al unui pasiv financiar care nu este la valoarea justă prin contul de profit și pierdere, costurile tranzacției care se pot atribui în mod direct achiziției sau emiterii activului financiar, respectiv pasivului financiar.

(44)

Atunci când o entitate utilizează principiul contabilizării la data decontării pentru un activ care se evaluează ulterior la cost sau la costul amortizat, activul se recunoaște inițial la valoarea sa justă de la data tranzacționării (a se vedea apendicele A alineatele AG53-AG56).

(45)

În sensul evaluării unui activ financiar după recunoașterea inițială, prezentul standard clasifică activele financiare în următoarele patru categorii definite la alineatul (9):

Aceste categorii se aplică evaluării și recunoașterii profitului sau pierderii în conformitate cu prezentul standard. Entitatea poate utiliza alți descriptori pentru aceste categorii sau alte tipuri de clasificări pe categorii atunci când prezintă informații în situațiile financiare. Entitatea furnizează în note informațiile cerute în conformitate cu IAS 32.

(46)

După recunoașterea inițială, entitatea evaluează activele financiare, inclusiv instrumentele derivate care constituie active, la valoarea lor justă, fără nici un fel de deduceri pentru costurile de tranzacționare care ar putea să apară din vânzarea lor sau din alte tipuri de cedare, cu excepția următoarelor active financiare:

(47)

După recunoașterea inițială, o entitate își evaluează toate pasivele financiare la costul amortizat, utilizând metoda dobânzii efective, cu excepția:

(48)

La determinarea valorii juste a unui activ financiar sau a unui pasiv financiar în vederea aplicării prezentului standard sau a IAS 32, o entitate trebuie să aplice alineatele AG69-AG82 din apendicele A.

(49)

Valoarea justă a unui pasiv financiar cu o componentă la vedere (de exemplu, un depozit la vedere) nu poate fi mai mică decât suma de plată la vedere, actualizată la prima dată la care plata sumei devine exigibilă.

(50)

O entitate nu trebuie să reclasifice un instrument financiar în cadrul sau în afara categoriei „evaluat la valoarea justă” prin intermediul contului de profit și pierdere atâta vreme cât acest instrument este deținut sau emis.

(51)

În cazul în care, în urma modificării intenției sau a capacității, o investiție nu mai poate fi clasificată ca fiind păstrată până la scadență, ea trebuie reclasificată ca fiind disponibilă pentru vânzare și reevaluată la valoarea justă, iar diferența dintre valoarea sa contabilă și valoarea justă trebuie contabilizată în conformitate cu prevederile alineatului (55) litera (b).

(52)

Atunci când vânzările sau reclasificările unei valori mai mari decât nesemnificative a investițiilor păstrate până la scadență nu îndeplinesc nici una dintre condițiile specificate la alineatul (9), toate investițiile păstrate până la scadență rămase trebuie reclasificate ca fiind disponibile pentru vânzare. În cazul unor astfel de reclasificări, diferența dintre valoarea lor contabilă și valoarea justă se contabilizează în conformitate cu prevederile alineatului (55) litera (b).

(53)

În cazul în care devine posibilă o evaluare fiabilă a unui activ financiar sau a unui pasiv financiar pentru care nu a fost până atunci posibilă o astfel de evaluare, iar activul sau pasivul respectiv trebuie evaluate la valoarea justă în cazul în care este disponibilă o evaluare fiabilă [a se vedea alineatul (46) litera (c) și alineatul (47)], activul sau pasivul se reevaluează la valoarea justă, iar diferența dintre valoarea lor contabilă și valoarea justă se contabilizează în conformitate cu prevederile alineatului (55).

(54)

În cazul în care, în urma modificării intenției sau a capacității sau în rarele situații în care nu mai este posibilă o evaluare fiabilă la valoarea justă [a se vedea alineatul (46) litera (c) și alineatul (47)] sau deoarece „cele două exerciții financiare precedente” menționate la alineatul (9) s-au încheiat, devine oportună înregistrarea activului financiar sau a pasivului financiar mai degrabă la cost sau la costul amortizat decât la valoarea justă, iar valoarea contabilă a valorii juste a activului financiar sau a pasivului financiar să devină noul său cost sau noul său cost amortizat, după caz. Orice câștig sau pierdere anterior (anterioară) decurs din activul respectiv care a fost recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii în conformitate cu alineatul (55) litera (b) se contabilizează după cum urmează:

(55)

Un câștig sau o pierdere produs(ă) de o modificare a valorii juste a unui activ financiar sau a unui pasiv financiar care nu constituie parte a unei relații de acoperire [a se vedea alineatele (89)-(102)] trebuie recunoscut(ă) după cum urmează:

(56)

Pentru activele financiare și pasivele financiare contabilizate la cost amortizat [a se vedea alineatele (46) și (47)], un câștig sau o pierdere se recunosc prin contul de profit și pierdere atunci când activul financiar sau pasivul financiar este derecunoscut sau depreciat, și prin intermediul procesului de amortizare. Cu toate acestea, pentru activele financiare sau pasivele financiare care sunt elemente acoperite [a se vedea alineatele (78)-(84) și apendicele A alineatele AG98-AG101), contabilizarea câștigului sau a pierderii se face în conformitate cu alineatele (89)-(102).

(57)

În cazul în care o entitate recunoaște activele financiare utilizând contabilizarea la data decontării [a se vedea alineatul (38) și apendicele A alineatele AG53 și AG56], nu se recunoaște nici o modificare a valorii juste a activului de încasat pe parcursul perioadei dintre data tranzacționării și data decontării pentru activele contabilizate la cost sau la costul amortizat (cu excepția pierderilor din depreciere). Cu toate acestea, pentru activele contabilizate la valoarea justă, modificarea valorii juste se recunoaște în contul de profit și pierdere sau în capitalurile proprii, după caz, în conformitate cu alineatul (55).

(58)

La data fiecărui bilanț, o entitate trebuie să estimeze dacă există dovezi obiective ale deprecierii unui activ financiar sau a unui grup de active financiare. În cazul în care există astfel de dovezi, entitatea aplică alineatul (63) (pentru active financiarele înregistrate la cost amortizat), alineatul (66) (pentru activele financiare înregistrate la cost) sau alineatul (67) (pentru activele financiare disponibile pentru vânzare) pentru a determina valoarea pierderii din depreciere.

(59)

Un activ financiar sau un grup de active financiare este depreciat și sunt generate pierderi din depreciere atunci și numai atunci când există dovezi obiective ale deprecierii ca urmare a unuia sau mai multor evenimente survenite după recunoașterea inițială a activului („eveniment generator de pierderi”), iar evenimentul (evenimentele) generator (generatoare) de pierderi afectează viitoarele fluxurile de trezorerie preconizate din activul financiare sau grupul de active financiare într-un mod care poate fi evaluat în mod fiabil. Există posibilitatea să nu se poate identifica un eveniment singular și distinct care să fi cauzat deprecierea. Este mai probabil ca efectul combinat al mai multor eveniment să fi stat la baza deprecierii. Pierderile preconizate ca urmare a unor evenimente viitoare, oricât de probabile, nu se trebuie recunoscute. Dovezile obiective ale deprecierii unui activ financiar sau ale unui grup de active financiare includ date observabile care atrag atenția deținătorului activului asupra următoarelor evenimente generatoare de pierderi:

(60)

Dispariția unei piețe active din cauza faptului că instrumentele financiare ale entității nu mai sunt tranzacționate public nu constituie în sine o dovadă de depreciere. Reducerea categoriei de credit a unei entități nu constituie, în sine, o dovadă de depreciere, deși poate constitui dovadă de depreciere atunci când este luată în considerare împreună cu alte informații disponibile. O scăderea a valorii juste a unui activ financiar sub costul său sau sub costul său amortizat nu constituie în mod necesar o dovadă de depreciere (de exemplu, scăderea valorii juste a unei investiții într-un instrument de datorie care este generată de o creștere a ratei dobânzii fără risc).

(61)

Pe lângă tipurile de evenimente descrise la alineatul (59), dovezile obiective de depreciere a unei investiții într-un instrument de capitaluri proprii pot include informații privind modificări semnificative cu efecte defavorabile apărute în mediul tehnologic, de piață, economic sau juridic în care operează emitentul și care indică probabilitatea irecuperabilității costului investiției în instrumentul de capitaluri proprii. O scădere semnificativă sau prelungită a valorii juste a unei investiții într-un instrument de capitaluri proprii sub costul acestuia constituie, de asemenea, o dovadă obiectivă de depreciere.

(62)

În unele cazuri, datele observabile necesare pentru estimarea valorii unei pierderi din deprecierea unui activ financiar pot fi limitate sau pot să nu mai fie relevante pentru condițiile actuale. De exemplu, aceasta poate fi situația atunci când un debitor se află în dificultate financiară și nu există decât prea puține date istorice disponibile referitoare la debitori similari. În astfel de cazuri, o entitate trebuie să recurgă la un raționament bazat pe experiență pentru a estima valoarea oricărei pierderi din depreciere. În mod similar, o entitate trebuie să recurgă la un raționament bazat pe experiență pentru a ajusta datele observabile pentru un grup de active financiare astfel încât să reflecte condițiile curente (a se vedea alineatul AG89). Utilizarea estimărilor rezonabile reprezintă o parte esențială a întocmirii situațiilor financiare și nu le subminează fiabilitatea.

(63)

În cazul în care există dovezi obiective ale survenirii unei pierderi din depreciere pentru împrumuturi sau creanțe sau pentru investițiile păstrate până la scadență înregistrate la costul amortizat, valoarea pierderii este evaluată ca fiind diferența dintre valoarea contabilă a activului și valoarea actualizată a viitoarelor fluxuri de trezorerie preconizate (cu excepția pierderilor din credit viitoare care nu au avut încă loc), actualizată la rata inițială a dobânzii efective a activului financiar (respectiv rata efectivă a dobânzii calculată la momentul recunoașterii inițiale). Valoarea contabilă a activului trebuie redusă fie direct, fie prin utilizarea unui cont de rezerve. Valoarea pierderii se recunoaște în contul de profit și pierdere.

(64)

O entitate estimează mai întâi dacă există dovezi obiective ale deprecierii individual pentru activele financiare care sunt semnificative luate individual, și apoi individual și colectiv, pentru activele financiare care nu sunt semnificative luate individual [a se vedea alineatul (59)]. În cazul în care o entitate determină că nu există dovezi obiective ale deprecierii pentru un activ financiar evaluat individual, indiferent dacă este semnificativ sau nu, ea include acel activ într-un grup de active financiare cu caracteristici de risc al creditului similare și le evaluează colectiv pentru a le stabili deprecierea. Activele care sunt evaluate individual pentru în vederea stabilirii deprecierii și pentru care se recunoaște sau continuă să se recunoască o pierdere din depreciere nu sunt incluse în evaluarea colectivă în vederea stabilirii deprecierii.

(65)

În cazul în care, într-o perioadă ulterioară, valoarea pierderii din depreciere scade, iar scăderea poate fi în mod obiectiv corelată cu un eveniment care a avut loc după recunoașterea deprecierii (cum ar fi îmbunătățirea categoriei de credit a debitorului), pierderea din depreciere recunoscută anterior trebuie reluată, fie direct, fie prin ajustarea unui cont de rezerve. Reluarea nu trebuie să conducă la o valoare contabilă a activului financiar mai mare decât valoarea ce ar fi constituit costul amortizat dacă nu ar fi fost recunoscută deprecierea. Valoarea reluării trebuie recunoscută în contul de profit și pierdere.

(66)

În cazul în care există dovezi obiective ale unei pierderi din depreciere pentru un instrument de capitaluri proprii necotat care nu este înregistrat la valoarea justă deoarece valoarea sa justă nu poate fi evaluată în mod fiabil sau pentru un activ derivat care este legat de și care trebuie decontat prin livrarea unui astfel de instrument, valoarea pierderii din depreciere este evaluată ca fiind diferența dintre valoarea contabilă a activului financiar și valoarea actualizată a viitoarelor fluxuri de trezorerie preconizate, actualizată la rata actuală de rentabilitate de pe piață pentru un activ financiar similar [a se vedea alineatul (46) litera (c) și apendicele A alineatele AG80 și AG81). Acestea pierderi din depreciere nu pot fi reluate.

(67)

Atunci când o scădere a valorii juste a unui activ financiar disponibil pentru vânzare a fost recunoscută direct în capitalurile proprii și există dovezi obiective că activul este depreciat [a se vedea alineatul (59)], pierderea cumulată care a fost recunoscută direct în capitalurile proprii se elimină din capitalurile proprii și se recunoaște în contul de profit și pierdere, chiar dacă activul financiar nu a fost derecunoscut.

(68)

Valoarea pierderii cumulate care este eliminată din capitalurile proprii și recunoscută în profit sau pierdere în conformitate cu prevederile alineatului (67) este diferența dintre costul de achiziție (net de orice rambursare a principalului și de orice amortizare) și valoarea justă curentă, minus orice pierdere din depreciere pentru activul financiar respectiv, recunoscută anterior în contul de profit și pierdere.

(69)

Pierderile din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru o investiție într-un instrument de capitaluri proprii clasificat ca fiind disponibil pentru vânzare nu pot fi reluate prin contul de profit și pierdere.

(70)

În cazul în care, într-o perioadă ulterioară, valoarea justă a unui instrument de datorie clasificat ca fiind disponibil pentru vânzare crește, iar creșterea respectivă poate fi corelată în mod obiectiv cu un eveniment care are loc după recunoașterea pierderii din depreciere în profit sau pierdere, pierderea din depreciere trebuie reluată, iar cuantumul reluării trebuie recunoscut în contul de profit și pierdere.

(71)

În cazul în care există o relație de acoperire împotriva riscurilor desemnată între un instrument de acoperire și un element acoperit, astfel cum este descrisă la alineatele (85)-(88) și în apendicele A alineatele AG102-AG104, contabilizarea câștigului sau a pierderii din instrumentul de acoperire și din elementul acoperit se face în conformitate cu alineatele (89)-(102).

(72)

Prezentul standard nu restricționează circumstanțele în care un instrument derivat poate fi desemnat ca instrument de acoperire, cu condiția îndeplinirii condițiilor de la alineatul (88), cu excepția anumitor opțiuni vândute (a se vedea apendicele A alineatul AG94). Cu toate acestea, un activ financiar nederivat sau un pasiv financiar nederivat poate fi desemnat ca instrument de acoperire numai pentru o operațiune de acoperire a riscului valutar.

(73)

În cadrul contabilității acoperirii împotriva riscurilor, numai instrumentele care implică o parte externă entității care prezintă situația financiară (respectiv externă grupului, segmentului sau entității individuale care face obiectul raportării situației financiară) pot fi desemnate ca instrumente de acoperire. Cu toate că entitățile individuale din cadrul unui grup consolidat sau diferitele divizii din cadrul unei entități pot efectua tranzacții de acoperire în contrapartidă cu alte entități din cadrul grupului sau cu alte divizii din cadrul entității, orice tranzacții de acest fel în interiorul grupului sunt eliminate la consolidare. Prin urmare, astfel de tranzacții de acoperire nu se califică pentru contabilitatea de acoperire în situațiile financiare consolidate ale grupului. Cu toate acestea, ele se pot califica pentru contabilitatea de acoperire în situațiile financiare individuale sau separate ale entităților individuale din cadrul grupului sau în raportarea pe segmente, cu condiția ca acestea să fie externe entității individuale sau segmentului care fac obiectul raportării financiare.

(74)

În mod obișnuit, există o singură evaluare a valorii juste a unui instrument de acoperire în ansamblul său, iar factorii care cauzează modificări ale valorii juste sunt interdependenți. Astfel, o relație de acoperire este desemnată de către o entitate pentru un instrument de acoperire în ansamblul său. Singurele excepții admise sunt:

Aceste excepții sunt admise întrucât valoarea intrinsecă a opțiunii și prima pentru contractul la termen pot fi, în general, evaluate separat. O strategie dinamică de acoperire care evaluează atât valoarea intrinsecă, cât și valoarea-timp a unui contract pe opțiuni se poate califica pentru contabilitatea acoperiri.

(75)

O parte a întregului instrument de acoperire, de exemplu, 50 % din valoarea noțională, poate fi desemnată ca instrument de acoperire în cadrul unei relații de acoperire împotriva riscurilor. Cu toate acestea, nu se poate desemna o relație de acoperire numai pentru o parte a perioadei în timpul căreia un instrument de acoperire este încă în circulație.

(76)

Un singur instrument de acoperire poate fi desemnat ca acoperire împotriva mai multor tipuri de risc, cu condiția ca (a) riscurile acoperite să poată fi identificate în mod clar; (b) eficacitatea acoperirii să poată fi demonstrată și (c) să fie posibilă o desemnare specifică a instrumentului de acoperire și a diferitelor poziții de risc sunt.

(77)

Două sau mai mult instrumente derivate sau părți ale acestora (sau, în cazul unei acoperiri împotriva riscului împotriva riscului de fluctuație a cursului valutar, două sau mai multe instrumente nederivate sau părți din acestea sau o combinație de instrumente derivate și nederivate sau părți ale acestora) pot fi considerate în combinație și desemnate în comun ca instrumente de acoperire, inclusiv atunci când riscul sau riscurile care decurg dintr-un instrument derivat le compensează pe cele care decurg din alte instrumente derivate. Cu toate acestea, un instrument tip „collar” (interval) al ratei dobânzii sau alte instrumente derivate care combină o opțiune vândută și o opțiune cumpărată nu se poate califica drept instrument de acoperire în cazul în care este, de fapt, o opțiune netă vândută (respectiv pentru care se încasează o primă netă). În mod similar, două sau mai multe instrumente (sau părți ale acestora) poate fi desemnate ca instrument de acoperire numai în cazul în care nici unul dintre ele nu este o opțiune vândută sau o opțiune netă vândută.

(78)

Un element acoperit poate fi un activ sau un pasiv recunoscut, un angajament ferm nerecunoscut, o tranzacție foarte probabilă previzionată sau o investiție netă într-o operațiune din străinătate. Elementul acoperit poate fi (a) un singur activ, pasiv, angajament ferm, tranzacție foarte probabilă previzionată sau investiție netă într-o operațiune din străinătate sau (b) un grup de active, pasive, angajamente ferme, tranzacții foarte probabile previzionate sau investiții nete în operațiuni din străinătate cu caracteristici de risc similare sau (c), în cazul acoperirii portofoliului numai împotriva riscului ratei dobânzii, o parte din portofoliul sau activele financiare sau pasivele financiare care se supun aceluiași risc astfel acoperit.

(79)

Spre deosebire de împrumuturi și creanțe, o investiție păstrată până la scadență nu poate constitui un element acoperit în ceea ce privește riscul ratei dobânzii sau riscul de rambursare anticipată, deoarece desemnarea unei investiții ca fiind păstrată până la scadență implică intenția de păstrare a investiției până la scadență indiferent de variațiile valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie din investiția respectivă care pot fi generate de variațiile ratei dobânzii. Cu toate acestea, o investiție păstrată până la scadență poate constitui un element acoperit în ceea ce privește riscurile aferente fluctuațiilor cursurilor de schimb valutar și riscul de credit.

(80)

În contextul contabilității acoperirii, numai activele, pasivele, angajamentele ferme sau tranzacțiile previzionate foarte probabile care implică o terță parte externă entității pot fi desemnate ca instrumente de acoperire. Prin urmare, contabilitatea de acoperire se poate aplica tranzacțiilor între entități sau segmente din cadrul aceluiași grup numai în situațiile financiare individuale sau separate ale acelor entități sau segmente, dar nu și în situațiile financiare consolidate ale grupului. Cu titlu de excepție, riscul aferent fluctuațiilor de curs de schimb valutar pentru un element monetar din interiorul grupului (de exemplu o sumă de plată/creanță între două filiale) se poate califica drept element acoperit în situațiile financiare consolidate în cazul în care antrenează o expunere la câștiguri sau pierderi din fluctuațiile de curs de schimb valutar care nu pot fi complet eliminate la consolidare în conformitate cu IAS 21 Efectele variațiilor cursurilor de schimb valutar. În conformitate cu IAS 21, câștigurile și pierderile din fluctuațiile cursurilor de schimb valutar pentru elemente monetare din interiorul grupului nu se elimină complet la consolidare atunci când elementul monetar din interiorul grupului este tranzacționat între două entități ale grupului care au monede funcționale diferite.

(81)

În cazul în care elementul acoperit este un activ financiar sau un pasiv financiar, acesta poate fi un element acoperit împotriva riscurilor aferente numai unei părți a fluxurilor de trezorerie sau a valorii sale juste (cum ar fi unul sau mai multe fluxuri de trezorerie contractuale specificate sau părți specificate ale acestora sau un procentaj din valoarea justă), cu condiția ca eficiența să poată fi evaluată. De exemplu, o parte identificabilă și care poate fi evaluată separat din expunerea la variațiile ratei dobânzii a unui activ sau a unui pasiv purtător de dobândă poate fi desemnată ca risc acoperit (cum ar fi o rată a dobânzii fără risc sau o rată-etalon a dobânzii componentă a expunerii totale la variațiile ratei dobânzii a unui instrument financiar acoperit).

(81A)

În cazul unei acoperiri a valorii juste a expunerii la variațiile ratei dobânzii a unui portofoliu de active financiare sau de pasive financiare (și numai în cazul unei astfel de acoperiri), partea acoperită poate fi desemnată mai degrabă ca o sumă într-o monedă dată (de exemplu, o sumă în dolari, euro, lire sterline sau ranzi) decât ca active (sau pasive) individuale. Cu toate că portofoliul poate, din motive legate de gestionarea riscului, să includă active și pasive, valoarea desemnată este o valoare a activelor sau o valoare a pasivelor. Desemnarea unei valori nete care să includă active și pasive nu este permisă. Entitatea poate acoperi o parte din riscul privind rata dobânzii cu această sumă desemnată. De exemplu, în cazul acoperirii unui portofoliu care cuprinde active susceptibile de rambursare anticipată, entitatea poate acoperi modificarea valorii juste care se poate atribui variației ratei dobânzii acoperite mai degrabă pe baza datelor prognozate de restabilire a prețului decât pe baza celor contractuale […].

(82)

În cazul în care elementul acoperit este un activ nefinanciar sau un pasiv nefinanciar, acesta trebuie desemnat ca element acoperit (a) fie împotriva riscurilor de fluctuație a cursului de schimb valutar, (b) fie în ansamblul său împotriva tuturor riscurilor, din cauza dificultății de a izola și de a evalua partea specifică din modificările fluxurilor de trezorerie sau ale valorii juste imputabilă riscurilor specifice, altele decât riscul variațiilor cursurilor de schimb valutar.

(83)

Activele similare sau pasivele similare sunt totalizate și acoperite ca grup numai în cazul în care activele individuale sau pasivele individuale din grup sunt expuse aceluiași risc desemnat spre a fi acoperit. De asemenea, modificarea valorii juste imputabilă riscului acoperit pentru fiecare element individual din cadrul grupului se preconizează a fi aproximativ proporțională cu modificarea generală a valorii juste imputabile riscului acoperit al grupului de elemente.

(84)

Datorită faptului că o entitate evaluează eficiența acoperirii comparând fluctuația valorii juste sau a fluxurilor de trezorerie aferente unui instrument de acoperire (sau unui grup de instrumente de acoperire similare) cu cea a valorii juste sau a fluxurilor de trezorerie aferente unui element acoperit (sau unui grup de elemente acoperite similare), compararea unui instrument de acoperire mai degrabă cu o poziție generală netă (de exemplu valoarea netă a tuturor activelor cu rată fixă și a pasivelor cu rată fixă cu scadențe similare) decât cu un element acoperit specific nu se califică pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor.

(85)

Contabilitatea de acoperire recunoaște efectele compensării asupra profitului sau pierderii aferente modificărilor valorii juste a instrumentului de acoperire și a elementului acoperit.

(86)

Relațiile de acoperire sunt de trei tipuri:

(87)

O acoperire împotriva riscului de curs de schimb valutar al unui angajament ferm poate fi contabilizată ca fiind o acoperire a valorii juste sau a fluxurilor de trezorerie.

(88)

O relație de acoperire se califică pentru contabilitatea operațiunilor de acoperire în conformitate cu alineatele (89)-(102) atunci și numai atunci când sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:

(89)

În cazul în care o operațiune de acoperire a valorii juste îndeplinește condițiile alineatului (88) pe durata exercițiului, ea se contabilizează după cum urmează:

(89A)

Pentru o acoperire a valorii juste în cazul expunerii la riscul variației ratei dobânzii a unei părți dintr-un portofoliu de active financiare sau de pasive financiare (și numai pentru o astfel de acoperire), cerința specificată la alineatul (89) litera (b) poate fi îndeplinită prin prezentarea câștigului sau a pierderii care poate fi atribuit(ă) elementului acoperit fie:

Posturile distincte, pe rânduri separate, menționate la literele (a) și (b) se prezintă în cadrul activelor financiare sau al pasivelor financiare. Valorile contabilizate la posturile respective se elimină din bilanț în momentul în care activele sau pasivele de care sunt legate sunt derecunoscute.

(90)

În cazul în care se acoperă numai riscuri particulare care pot fi atribuite unui element acoperit, modificările recunoscute ale valorii juste a elementului acoperit care nu au legătură cu riscul acoperit sunt recunoscute în conformitate cu prevederile alineatului (55).

(91)

O entitate întrerupe în viitor contabilitatea de acoperire menționată la alineatul (89) în cazul în care:

(92)

Orice ajustare, în conformitate cu alineatul (89) litera (b), a valorii contabile a unui instrument financiar acoperit evaluat la cost amortizat [sau, în cazul unei acoperiri a portofoliului împotriva riscului ratei dobânzii, a postului distinct, pe rând separat, din bilanț descris la alineatul (89A)] se amortizează prin contul de profit și pierdere. Amortizarea poate începe de îndată ce există o ajustare și nu trebuie să înceapă mai târziu de data la care elementul acoperit încetează să mai fie ajustat pentru a ține seama de variațiile valorii sale juste care pot fi atribuite riscului acoperit. Ajustarea se bazează pe rata efectivă recalculată a dobânzii la data la care începe amortizarea. Cu toate acestea, în cazul în care, pentru o acoperire a valorii juste în cazul expunerii la riscul ratei dobânzii a unui portofoliu de active financiare sau de pasive financiare (și numai pentru o astfel de acoperire), amortizarea care utilizează rata efectivă recalculată a dobânzii nu este practicabilă, ajustarea se amortizează utilizându-se metoda liniară. Ajustarea se amortizează complet până la scadența instrumentului financiar sau, în cazul unei acoperiri a portofoliului împotriva riscului ratei dobânzii, până la expirarea perioadei relevante de restabilire a prețului.

(93)

Atunci când un angajament ferm nerecunoscut este desemnat ca element acoperit, modificarea ulterioară cumulată a valorii juste a angajamentului ferm care se poate atribui riscului acoperit este recunoscută ca un activ sau ca un pasiv cu un câștig sau o pierdere corespunzătoare în contul de profit și pierdere [a se vedea alineatul (89) litera (b)]. Modificările valorii juste a instrumentului de acoperire se recunosc, de asemenea, în contul de profit și pierdere.

(94)

Atunci când o entitate încheie un angajament ferm de cumpărare a unui activ sau de asumare a unui pasiv care este un element acoperit în cadrul unei acoperiri a valorii juste, valoarea contabilă inițială a activului sau a pasivului rezultată din onorarea de către entitatea respectivă a angajamentului ferm se ajustează pentru a include modificarea cumulată a valorii juste a angajamentului ferm care se poate atribui riscului acoperit recunoscut în bilanț.

(95)

În cazul în care o acoperire a fluxurilor de trezorerie îndeplinește condițiile alineatului (88) pe durata exercițiului financiar, aceasta se contabilizează după cum urmează:

(96)

Mai precis, o operațiune de acoperire a fluxului de trezorerie se contabilizează după cum urmează:

(97)

În cazul în care o acoperire a unei tranzacții previzionate antrenează ulterior recunoașterea unui activ financiar sau a unui pasiv financiar, câștigurile sau pierderile asociate care au fost recunoscute direct în capitalurile proprii în conformitate cu alineatul (95) trebuie reclasificate în contul profit și pierdere în aceeași perioadă sau în perioadele în care activul dobândit sau pasivul asumat afectează profitul sau pierderea (cum ar fi în perioadele în care sunt recunoscute veniturile sau cheltuielile aferente dobânzilor). Cu toate acestea, în cazul în care o entitate preconizează că totalitatea sau o parte a pierderilor recunoscută direct în capitalurile proprii nu va fi recuperată în cursul uneia sau al mai multor perioade viitoare, ea trebuie să reclasifice prin contul de profit și pierdere valoarea pe care preconizează că nu o va recupera.

(98)

În cazul în care o acoperire a unei tranzacții previzionate antrenează ulterior recunoașterea unui activ nefinanciar sau a unui pasiv nefinanciar sau în cazul în care o tranzacție previzionată privind un activ nefinanciar sau un pasiv nefinanciar devine un angajament ferm pentru care devine aplicabilă contabilitatea de acoperire valorii juste, atunci entitatea adoptă litera (a) sau litera (b) de mai jos:

(99)

O entitate adoptă fie prevederile literei (a), fie pe cele ale literei (b) de la alineatul (98) drept politica sa contabilă și le aplică în mod consecvent tuturor operațiunilor de acoperire la care se referă alineatul (98).

(100)

În cazul altor acoperiri ale fluxurilor de trezorerie decât cele tratate la alineatele (97) și (98), valorile care au fost recunoscute direct în capitalurile proprii trebuie recunoscute în contul de profit și pierdere în aceeași perioadă sau în aceleași perioade în care tranzacția previzionată acoperită afectează profitul sau pierderea (de exemplu atunci când o vânzare previzionată are loc efectiv).

(101)

În oricare dintre situațiile următoare, o entitate întrerupe în viitor contabilitatea de acoperire menționată la alineatele (95)-(100):

(102)

Operațiunile de acoperire a unei investiții nete într-o operațiune din străinătate, inclusiv o operațiune de acoperire a unui element monetar care este contabilizat ca făcând parte dintr-o investiție netă (a se vedea IAS 21), se contabilizează în mod similar cu acoperirile fluxurilor de trezorerie:

(103)

Entitățile aplică prezentul standard (inclusiv modificările emise în martie 2004) pentru perioade anuale care încep la data de 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Este permisă și aplicarea înaintea acestei date. Entitățile nu aplică prezentul standard (inclusiv modificările emise în martie 2004) pentru perioade anuale care încep la data de 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date decât dacă aplică în același timp și IAS 32 (emis în decembrie 2003). În cazul în care o entitate aplică prezentul standard pentru o perioadă care începe înainte de 1 ianuarie 2005, ea trebuie să indice acest fapt.

(104)

Prezentul standard se aplică retroactiv, cu excepția situațiilor menționate la alineatele (105)-(108). Soldul de deschidere al rezultatului reportat pentru cea mai îndepărtată perioadă anterioară prezentată și toate celelalte valori comparative se ajustează ca și cum s-ar fi aplicat întotdeauna prezentul standard, cu excepția cazurilor în care retratarea informațiilor este impracticabilă. În cazul în care retratarea informațiilor este impracticabilă, entitatea trebuie să indice acest fapt, precum și măsura în care informațiile au fost retratate.

(105)

La prima aplicare a prezentului standard, entitățile sunt autorizate să desemneze un activ financiar sau un pasiv financiar recunoscut anterior ca activ financiar sau pasiv financiar la valoarea justă prin intermediul contului de profit și pierdere sau ca disponibil pentru vânzare, în ciuda cerinței de la alineatul (9) ca astfel de desemnări să se efectueze la recunoașterea inițială. Pentru orice astfel de activ financiar desemnat ca fiind disponibil pentru vânzare, entitatea trebuie să recunoască toate modificările cumulative ale valorii juste într-o componentă distinctă a capitalurilor proprii până la derecunoașterea sau la deprecierea ulterioară, când entitatea trebuie să transfere câștigul sau pierderea respectiv(ă) în contul de profit și pierdere. Pentru orice instrument financiar desemnat ca fiind evaluat la valoarea justă prin contul de profit și pierdere sau desemnat ca fiind disponibil pentru vânzare, entitatea:

(106)

Cu excepția cazurilor permise în conformitate cu alineatul (107), entitățile aplică cerințele de derecunoaștere de la alineatele (15)-(37) și din apendicele A alineatele AG36-AG52 cu titlu prospectiv. În consecință, în cazul în care o entitate a derecunoscut active financiare în conformitate cu IAS 39 (revizuit în anul 2000) ca urmare a unei tranzacții care a avut loc înainte de data de 1 ianuarie 2004 și acele active nu ar fi fost derecunoscute în conformitate cu prezentul standard, entitatea nu recunoaște acele active.

(107)

Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (106), entitățile pot să aplice cerințele de derecunoaștere de la alineatele (15)-(37) și din apendicele A alineatele AG36-AG52 retroactiv, de la o dată la alegerea entității în cauză, cu condiția ca informațiile necesare pentru aplicarea standardului IAS 39 activelor și pasivelor derecunoscute ca urmare a unor tranzacții trecute să fi fost obținute la data contabilizării inițiale a acelor tranzacții.

(108)

Entitățile nu ajustează valoarea contabilă a activelor nefinanciare și a pasivelor nefinanciare pentru a exclude câștigurile și pierderile aferente acoperirilor fluxurilor de trezorerie care au fost incluse în valoarea contabilă înainte de deschiderea exercițiului financiar pentru care se aplică pentru prima dată prezentul standard. La începutul exercițiului financiar pentru care se aplică pentru prima dată prezentul standard, orice valoare recunoscută direct în capitalurile proprii pentru o operațiune de acoperire a unui angajament ferm care, în conformitate cu prezentul standard, se contabilizează ca o acoperire a valorii juste trebuie reclasificată ca activ sau ca pasiv, cu excepția unei operațiuni de acoperire a riscului valutar, care continuă să fie tratată ca o acoperire a fluxurilor de trezorerie.

(109)

Prezentul standard înlocuiește IAS 39 Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare revizuit în octombrie 2000.

(110)

Prezentul standard și Recomandările de punere în aplicare care îl însoțesc înlocuiesc Recomandările de punere în aplicare emise de Comitetul pentru recomandări de punere în aplicare a IAS 39, instituit de fostul IASC.