Cauza C‑555/13

Merck Canada Inc.

împotriva

Accord Healthcare Ltd și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Arbitral necessário)

„Trimitere preliminară – Noțiunea «instanță națională» în sensul articolului 267 TFUE – Tribunal Arbitral necessário – Admisibilitate – Regulamentul (CE) nr. 469/2009 – Articolul 13 – Certificat suplimentar de protecție pentru medicamente – Durata de validitate a unui certificat – Perioadă maximă de exclusivitate”

Sumar – Ordonanța Curții (Camera a opta) din 13 februarie 2014

1.        Întrebări preliminare – Sesizarea Curții – Instanță națională în sensul articolului 267 TFUE – Noțiune

(art. 267 TFUE)

2.        Apropierea legislațiilor – Legislații uniforme – Proprietate industrială și comercială – Drept asupra brevetului – Certificat suplimentar de protecție pentru medicamente – Durata de validitate a certificatului – Perioadă maximă de exclusivitate

[Regulamentul nr. 469/2009 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (9) și art. 13]

1.        Un tribunal arbitral instituit în temeiul legii care dispune, în mod permanent, de competență obligatorie pentru a soluționa în primă instanță litigiile referitoare la drepturile de proprietate industrială cu privire la medicamentele de referință și la medicamentele generice prin aplicarea dreptului național în materie de proprietate intelectuală, care respectă principiile egalității și contradictorialității cu privire la părți, care aplică legislația națională ce definește și reglementează normele procedurale, ale cărui decizii au aceleași efecte ca deciziile pronunțate de instanțele ordinare și, în sfârșit, ai cărui arbitri au aceleași obligații de independență și de imparțialitate ca judecătorii de la instanțele ordinare trebuie să fie considerat o instanță în sensul articolului 267 TFUE.

(a se vedea punctele 19 și 23-25)

2.        Articolul 13 din Regulamentul nr. 469/2009 privind certificatul suplimentar de protecție pentru medicamente coroborat cu considerentul (9) al acestui regulament trebuie interpretat în sensul că se opune ca titularul atât al unui brevet, cât și al unui certificat suplimentar de protecție să se poată prevala de întreaga durată de validitate a unui astfel de certificat, calculată pe baza articolului 13 amintit, într‑o situație în care, în temeiul unei astfel de durate, ar beneficia de o perioadă de exclusivitate privind un principiu activ mai mare de 15 ani începând de la data primei autorizații de introducere pe piață în Uniunea Europeană a medicamentului care constă în acest principiu activ sau care conține principiul activ menționat.

(a se vedea punctul 34 și dispozitivul)