Válassza ki azokat a kísérleti funkciókat, amelyeket ki szeretne próbálni

Ez a dokumentum az EUR-Lex webhelyről származik.

Dokumentum 52018DC0098

    Bugetul UE pe termen lung – îndeplinirea eficientă a priorităților post-2020

    Bugetul UE pe termen lung – îndeplinirea eficientă a priorităților post-2020

     

    SINTEZĂ PRIVIND:

    Articolul 312 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

    Comunicare [COM(2018) 98 final] privind noul cadru financiar multianual (CFM) al UE

    CARE ESTE ROLUL ARTICOLULUI 312 DIN TFUE ȘI AL COMUNICĂRII?

    Potrivit articolului 312 din TFUE, cadrul financiar multianual (CFM) vizează asigurarea evoluției ordonate a cheltuielilor UE, în limita resurselor proprii. De asemenea, acest articol prevede procedura prin care se stabilește CFM.

    Această comunicare a Comisiei Europene, prezentată anterior unei reuniuni informale a liderilor UE în februarie 2018, formulează diverse opțiuni pentru un buget nou pe termen lung menit să îndeplinească în mod eficient prioritățile UE de după 2020 și analizează consecințele financiare ale acestor opțiuni.

    ASPECTE-CHEIE

    Bugetul UE este foarte diferit de bugetele naționale ale țărilor – acesta este în principal un buget de investiții, are un orizont de planificare pe termen lung și trebuie să fie întotdeauna în echilibru.

    Propunerile Comisiei privind CFM, planificate a fi prezentate până în luna mai 2018, sunt bazate pe principiul valorii adăugate europene, adică al valorii care rezultă din cheltuielile UE și este suplimentară valorii care ar fi fost creată de către țările UE dacă ar fi acționat singure.

    Comunicarea arată că reuniunea informală a liderilor este atât oportună, cât și esențială. Prima etapă constă în a stabili ce doresc europenii să realizeze împreună și în a defini de comun acord prioritățile. Următoarea etapă va consta în a pune la dispoziția UE mijloacele financiare necesare îndeplinirii acestor priorități.

    Comunicarea enumeră o serie de opțiuni de politică și încearcă să cuantifice impactul financiar al acestora.

    Două exemple:

    • Dacă țările UE își respectă angajamentul pe care l-au formulat frecvent de a îmbunătăți protecția frontierelor externe ale UE, acest lucru ar costa între 20 și 25 de miliarde EUR pe o perioadă de șapte ani și până la 150 de miliarde EUR pentru un sistem complet de gestionare a frontierelor UE.
    • Analizând sprijinirea mobilității tinerilor, există un consens puternic și în ceea ce privește necesitatea de a intensifica mobilitatea și schimburile, inclusiv printr-un program Erasmus+ substanțial extins. În funcție de nivelul de ambiție, ar putea fi avute în vedere mai multe scenarii. Dublarea numărului de tineri din UE care participă la Erasmus+ ar necesita o investiție de 30 de miliarde EUR pe o perioadă de șapte ani. Asigurarea posibilității ca un tânăr din trei să participe la o experiență Erasmus+ ar necesita, pentru perioada 2021-2027, un buget de ordinul a 90 de miliarde EUR.

    Comunicarea discută, de asemenea:

    • posibilitatea de a face mai mult cu resurse mai puține prin instrumente financiare mai eficiente, precum și importanța garanțiilor;
    • creșterea flexibilității pentru a adapta bugetul pe termen lung la nevoi noi și a reacționa rapid la evenimente neprevăzute, de exemplu, prin valorificarea la maximum a fondurilor dezangajate* și prin posibilitatea de creare a unei rezerve;
    • modernizarea bugetului UE, inclusiv prin consolidarea legăturii dintre obiectivele bugetului UE și modul în care este finanțat acesta, utilizând posibile noi categorii de resurse proprii;
    • posibilitățile de consolidare a legăturii – denumite adesea „condiționalitate” – dintre finanțarea UE și respectarea valorilor fundamentale ale UE.

    Comunicarea reamintește faptul că deciziile finale privind CFM vor fi adoptate de către Consiliul European, cu aprobarea Parlamentului European.

    Comunicarea subliniază și importanța calendarului adoptării: ajungerea în 2019 la un acord privind următorul CFM ar transmite un semnal cu privire la faptul că Europa celor 27 de țări membre este puternică și unită și ar asigura, de asemenea, previzibilitatea și continuitatea finanțării, în beneficiul tuturor.

    CONTEXT

    Comunicarea Comisiei vine în continuarea:

    Pentru informații suplimentare, consultați:

    TERMEN-CHEIE

    Fonduri dezangajate: în bugetul UE, creditele de angajament acoperă costul total al obligațiilor juridice care ar putea fi semnate într-un anumit an financiar de către autoritățile bugetare (Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene). Aceste obligații juridice pot fi contracte, acorduri de grant și decizii. Comisia are competența de a dezangaja orice parte a sumei unui program operațional care nu a fost utilizată pentru realizarea plăților inițiale și a plăților anuale de prefinanțare și intermediare până la data de 31 decembrie a celui de al treilea an financiar care urmează anului în care a fost stabilit angajamentul bugetar.

    DOCUMENTELE PRINCIPALE

    Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea a șasea – Dispoziții instituționale și financiare – Titlul II – Dispoziții financiare – Capitolul 2 – Cadrul financiar multianual – Articolul 312 (JO C 202, 7.6.2016, pp. 182-183)

    Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European și Consiliu – Un nou cadru financiar multianual, modern și capabil să asigure îndeplinirea eficientă a obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020 – Contribuția Comisiei Europene la reuniunea informală a liderilor din 23 februarie 2018 [COM(2018) 98 final, 14.2.2018]

    DOCUMENTE CONEXE

    Document de reflecție privind viitorul finanțelor UE [COM(2017) 358 final, 28.6.2017]

    Carte albă privind viitorul Europei – Reflecții și scenarii pentru UE-27 până în 2025 [COM(2017) 2025 final, 1.3.2017]

    Data ultimei actualizări: 09.04.2018

    Sus