Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32002L0054

Directiva 2002/54/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea semințelor de sfeclă

JO L 193, 20.7.2002, p. 12–32 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 01/09/2022

ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2002/54/oj

03/Volumul 43

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

150


32002L0054


L 193/12

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2002/54/CE A CONSILIULUI

din 13 iunie 2002

privind comercializarea semințelor de sfeclă

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 37,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social,

întrucât:

(1)

Directiva 66/400/CEE a Consiliului din 14 iunie 1966 privind comercializarea semințelor de sfeclă de zahăr (2) a fost modificată substanțial în mai multe rânduri (3). În scopul unei formulări clare și sistematizate, se recomandă codificarea directivei menționate anterior.

(2)

Producția de sfeclă de zahăr și sfeclă furajeră, denumite în continuare „sfeclă”, ocupă un loc important în agricultura Comunității.

(3)

Obținerea de rezultate satisfăcătoare din cultivarea sfeclei depinde, în mare măsură, de folosirea unor semințe de calitate.

(4)

O productivitate mai mare în domeniul cultivării sfeclei pe teritoriul Comunității se va obține prin aplicarea de către statele membre a unor norme unificate și cât mai riguroase în ceea ce privește alegerea soiurilor admise pentru comercializare. În acest sens, Directiva 2002/53/CE (4) prevede realizarea unui catalog comun al soiurilor și speciilor de plante agricole.

(5)

Se recomandă stabilirea, de către Comunitate, a unui sistem de certificare unificat, pe baza experiențelor acumulate în urma aplicării sistemelor statelor membre și ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. În cadrul consolidării pieței interne, se recomandă ca sistemul comunitar să se poată aplica atât producției în vederea comercializării, cât și comercializării pe teritoriul Comunității, fără ca statele membre să aibă posibilitatea unei derogări unilaterale care ar putea împiedica libera circulație a semințelor pe teritoriul Comunității.

(6)

În general, semințele de sfeclă trebuie să se poată comercializa decât în cazul în care, în conformitate cu normele de certificare, au fost oficial examinate și certificate ca semințe de bază sau semințe certificate. Alegerea termenilor de „semințe de bază” și „semințe certificate” este determinată de terminologia deja existentă. În anumite condiții speciale, se pot comercializa și semințele selecționate din generațiile anterioare semințelor de bază, precum și semințele brute.

(7)

Nu se recomandă aplicarea normelor comunitare în cazul semințelor destinate exportului către țări terțe.

(8)

În vederea ameliorării calității semințelor de sfeclă pe teritoriul Comunității, trebuie să se prevadă anumite condiții, în special în ceea ce privește poliploidia, monogermia, segmentarea, puritatea specifică, facultatea germinativă și conținutul de umiditate.

(9)

Pentru a se asigura identitatea semințelor, trebuie să se stabilească norme comunitare privind ambalarea, prelevarea eșantioanelor, sistemul de închidere și marcajul. În acest scop, etichetele trebuie să cuprindă indicațiile necesare exercitării controlului oficial și informării în domeniul agricol și să pună în evidență caracterul comunitar al certificării.

(10)

Se recomandă stabilirea unor norme cu privire la comercializarea semințelor tratate chimic și a semințelor adaptate pentru cultura biologică, precum și a unor norme cu privire la conservarea resurselor genetice ale plantelor care permit, printr-o utilizare in situ, conservarea soiurilor amenințate de erodare genetică.

(11)

În anumite condiții, trebuie să se admită derogări, fără să se aducă atingere dispozițiilor articolului 14 din tratat. Statele membre care recurg la aceste derogări își acordă reciproc o asistență administrativă în vederea efectuării controlului.

(12)

Pentru a garanta, cu ocazia comercializării, respectarea condițiilor privind calitatea semințelor, precum și a dispozițiilor care asigură identitatea acestora, statele membre trebuie să prevadă dispoziții de control adecvate.

(13)

Fără să aducă atingere aplicării dispozițiilor articolului 30 din tratat, semințele care îndeplinesc aceste condiții nu trebuie supuse decât restricțiilor de comercializare prevăzute de normele comunitare.

(14)

În anumite cazuri, este necesar ca semințele multiplicate într-o altă țară, din semințe de bază certificate într-un stat membru, să se certificate ca semințe multiplicate în statul membru respectiv.

(15)

Semințele de sfeclă recoltate în țări terțe nu se pot comercializa pe teritoriul Comunității decât în cazul în care prezintă aceleași garanții ca și semințele certificate oficial pe teritoriul Comunității și corespund normelor comunitare.

(16)

Pentru perioadele în care aprovizionarea cu semințe certificate de diverse tipuri prezintă anumite dificultăți, se recomandă admiterea provizorie a unor semințe dintr-o categorie ce corespunde unor cerințe mai puțin stricte, precum și a unor semințe din soiuri care nu figurează nici în catalogul comun, nici în catalogul național al soiurilor.

(17)

În vederea armonizării metodelor tehnice de certificare ale statelor membre și pentru a avea posibilitatea de a compara semințele certificate pe teritoriul Comunității cu cele provenind din țări terțe, statele membre stabilesc teste comparative comunitare care să permită controlul a posteriori al semințelor din categoria „semințe certificate”.

(18)

În scopul găsirii celor mai bune soluții pentru înlocuirea anumitor dispoziții din prezenta directivă, trebuie organizate experimente temporare.

(19)

Trebuie stabilite măsurile necesare pentru punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei directive în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a atribuțiilor de punere în aplicare conferite Comisiei (5).

(20)

Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligațiilor statelor membre referitoare la termenele de transpunere a directivelor indicate în anexa V partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă se referă la producerea în vederea comercializării, precum și la comercializarea semințelor de sfeclă pe teritoriul Comunității.

Prezenta directivă nu se aplică în cazul semințelor de sfeclă destinate exportului către țări terțe.

Articolul 2

(1)   În sensul prezentei directive se înțelege prin:

(a)   comercializare: vânzarea, deținerea în vederea vânzării, oferta de vânzare, precum și orice tip de cesiune, furnizare sau transfer de semințe, contra cost sau gratuit, unor terți, în vederea unei exploatări comerciale.

Nu se consideră comercializare schimburile de semințe care nu vizează o exploatare comercială a soiului, cum ar fi următoarele operațiuni:

furnizarea de semințe unor organisme oficiale de experimentare și control;

furnizarea de semințe unor prestatori de servicii în vederea prelucrării sau a condiționării, cu condiția ca prestatorul de servicii să nu obțină un titlu pentru sămânța furnizată în acest mod.

În anumite condiții, furnizarea de semințe unor prestatori de servicii în vederea producerii anumitor materii prime pentru agricultură destinate unui uz industrial, precum și distribuirea semințelor în acest scop nu se consideră comercializare, cu condiția ca prestatorul de servicii să nu obțină un titlu nici pentru sămânța furnizată în acest mod, nici pentru plantele recoltate. Furnizorul de semințe trebuie să prezinte autorității de certificare o copie a părților corespunzătoare din contractul încheiat cu prestatorul de servicii, iar contractul trebuie să specifice normele și condițiile îndeplinite de sămânța furnizată.

Normele de aplicare a dispozițiilor prezentei directive se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2);

(b)   sfeclă: sfecla de zahăr și sfecla furajeră din specia Beta vulgaris L.;

(c)   semințe de bază: semințele care:

(d)   semințe certificate: semințele

pentru care s-a constatat, cu ocazia unei examinări oficiale, că respectă condițiile menționate anterior sau

în cazul condițiilor stabilite în anexa I partea A, pentru care s-a constatat, fie cu ocazia unei examinări oficiale, fie cu ocazia unei examinări efectuate sub control oficial, că respectă condițiile menționate anterior;

(e)   semințe monogerme: semințele monogerme din punct de vedere genetic;

(f)   semințe de precizie: semințele pentru semănători de precizie și care, în conformitate cu indicațiile din anexa I partea B alineatul (3) litera (b) punctele (bb) și (cc), nu produc decât o singură plantulă;

(g)   dispoziții oficiale: dispozițiile aplicate

cu condiția ca persoanele menționate la punctele (ii) și (iii) să nu obțină un profit personal în urma aplicării dispozițiilor respective;

(h)   ambalaje CE mici: ambalajele ce conțin următoarele tipuri de semințe certificate:

(2)   Diferitele tipuri de soiuri, inclusiv componentele, destinate certificării în condițiile dispozițiilor prezentei directive, se pot specifica și defini în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2).

(3)   Cu ocazia examinării sub control oficial prevăzute la alineatul (1) litera (d) punctul (iv) a doua liniuță, se respectă următoarele condiții:

(a)

inspectorii:

(i)

să aibă calificările tehnice necesare;

(ii)

să nu obțină nici un profit personal de pe urma inspecțiilor;

(iii)

să fie oficial acreditați de Serviciul de certificare a semințelor din statul membru respectiv, acreditarea fiind acordată fie în urma depunerii unui jurământ, fie în urma semnării unui angajament scris prin care se obligă să respecte normele de efectuare a examinărilor oficiale;

(iv)

să efectueze inspecțiile sub control oficial, în conformitate cu normele care se aplică inspecțiilor oficiale;

(b)

cultura de semințe pentru inspecție se realizează cu semințe care au fost supuse unui control oficial a posteriori cu rezultate satisfăcătoare;

(c)

un anumit procent din culturile de semințe face obiectul unei inspecții de către inspectorii oficiali. Acest procent este de 10 % în cazul culturilor autogame și de 20 % în cazul culturilor xenogame sau de 5 %, respectiv 15 % pentru speciile pentru care statele membre prevăd realizarea de teste oficiale în laborator sau prin protocoale morfologice, fiziologice sau, după caz, biochimice, în scopul definirii identității și a purității soiurilor;

(d)

se prelevează o parte de eșantioane din loturile de semințe recoltate din culturile de semințe pentru efectuarea controlului oficial a posteriori și, după caz, pentru controlul oficial în laborator al identității și purității soiurilor.

Statele membre stabilesc sancțiunile care se aplică pentru nerespectarea normelor prevăzute în primul paragraf reglementând examinările sub control oficial. Sancțiunile stabilite trebui să fie efective, proporționale și descurajatoare. În cazul în care inspectorii acreditați oficial nu respectă, în mod deliberat sau din neglijență, normele referitoare la examinările oficiale, sancțiunile pot prevedea retragerea acreditării prevăzute în primul alineat litera (a) punctul (iii). În acest caz, se anulează certificările semințelor inspectate, cu excepția cazului în care se poate demonstra că semințele îndeplinesc totalitatea condițiilor cerute.

(4)   Alte măsuri care se aplică în cazul examinărilor sub control oficial pot fi adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2).

Până la adoptarea unor astfel de măsuri, se respectă condițiile prevăzute la articolul 2 din Decizia 89/540/CEE a Comisiei (6).

Articolul 3

(1)   Statele membre prevăd ca semințele de sfeclă să nu poată fi comercializate decât în cazul în care au fost certificate oficial drept „semințe de bază” sau „semințe certificate”.

(2)   Statele membre se asigură că examinărilor oficiale ale semințelor se efectuează în conformitate cu metodele internaționale utilizate, în măsura în care acestea există.

Articolul 4

Sub rezerva dispozițiilor articolului 3 alineatul (1), statele membre prevăd posibilitatea comercializării:

semințelor selecționate din generațiile anterioare semințelor de bază și a

semințelor brute, comercializate pentru prelucrare, sub rezerva garantării identității acestora.

Articolul 5

Statele membre pot autoriza, prin derogare de la dispozițiile articolului 3,

(a)

certificarea oficială și comercializarea semințelor de bază care nu îndeplinesc condițiile stabilite în anexa I referitoare la facultatea germinativă; în acest sens, se adoptă toate dispozițiile necesare pentru ca furnizorul să garanteze o facultate germinativă determinată pe care o indică, în vederea comercializării, pe o etichetă specială pe care sunt menționate numele și adresa sa, precum și numărul de referință al lotului;

(d)

în scopul unei aprovizionări rapide cu semințe, certificarea oficială și comercializarea, până la primul destinatar comercial, a semințelor din categoriile „semințe de bază” sau „semințe certificate” pentru care nu a fost încheiată examinarea oficială destinată să controleze respectarea condițiilor prevăzute în anexa I referitoare la facultatea germinativă. Certificarea nu se acordă decât pe baza prezentării unui raport de analiză provizorie a semințelor și cu condiția indicării numelui și a adresei primului destinatar; în acest sens, se adoptă toate dispozițiile necesare pentru ca furnizorul să garanteze facultatea germinativă constatată cu ocazia analizei provizorii; indicarea facultății germinative trebuie să figureze, în vederea comercializării, pe o etichetă specială pe care sunt menționate numele și adresa furnizorului, precum și numărul de referință al lotului.

Aceste dispoziții nu se aplică în cazul semințelor importate din țări terțe, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 22, referitoare la multiplicarea în afara Comunității.

Statele membre care recurg la una din derogările prevăzute la literele (a) și (b) își acordă reciproc asistență administrativă în vederea efectuării controlului.

Articolul 6

(1)   Sub rezerva dispozițiilor articolului 3 alineatul (1), statele membre pot acorda producătorilor stabiliți pe teritoriul lor autorizația de a comercializa:

(a)

cantități mici de semințe, în scopuri științifice sau pentru operațiuni de selecție;

(b)

cantități adecvate de semințe destinate altor scopuri, de testare sau experimentare, în măsura în care acestea fac parte din soiuri pentru care s-a făcut o cerere de înscriere în catalog în statul membru vizat.

În cazul materialului modificat genetic, autorizația respectivă nu se acordă decât în cazul în care se iau toate măsurile necesare pentru a se evita riscurile pentru sănătatea umană și mediu. În scopul evaluării incidențelor asupra mediului, dispozițiile articolului 7 alineatul (4) din Directiva 2002/53/CE se aplică mutatis mutandis.

(2)   Scopurile pentru care se pot acorda autorizațiile prevăzute la alineatul (1) litera (b), dispozițiile referitoare la marcajul ambalajelor, la cantități, precum și la condițiile în care statele membre pot acorda asemenea autorizații se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2).

(3)   Autorizațiile acordate de către statele membre înainte de 14 decembrie 1998 unor producători stabiliți pe teritoriul lor, în sensul alineatului (1), rămân valabile până la stabilirea dispozițiilor prevăzute la alineatul (2). După aceea, toate autorizațiile vor trebui să respecte dispozițiile stabilite în conformitate cu alineatul (2).

Articolul 7

Statele membre pot stabili, referitor la condițiile prevăzute în anexa I, condiții suplimentare sau mai riguroase pentru certificarea propriei lor producții.

Articolul 8

Statele membre iau măsuri pentru ca, la cererea producătorului, să se păstreze confidențialitatea în legătură cu descrierea componentelor genealogice eventual solicitate.

Articolul 9

(1)   Statele membre iau măsuri pentru ca, în cursul procedurii de control al soiurilor și în cursul examinării semințelor în vederea certificării, eșantioanele să fie prelevate oficial în conformitate cu metodele adecvate.

(2)   În cadrul examinării semințelor în vederea certificării, eșantioanele se prelevează din loturi omogene; greutatea maximă a unui lot și greutatea minimă a unui eșantion sunt indicate în anexa II.

Articolul 10

(1)   Statele membre prevăd comercializarea semințelor de bază și a semințelor certificate numai în loturi suficient de omogene și în ambalaje închise, prevăzute cu un sistem de închidere și cu marcaj, în conformitate cu dispozițiile articolului 11, 12 sau 13, după caz.

(2)   Pentru comercializarea unor cantități de semințe către utilizatorul final, statele membre pot prevedea derogări de la dispozițiile alineatului (1) în ceea ce privește ambalajul, sistemul de închidere și marcajul.

Articolul 11

(1)   Statele membre prevăd ca ambalajele pentru semințe de bază și semințe certificate, în cazul în care acestea nu se prezintă sub forma unor ambalaje mici CE, să fie închise în mod oficial sau sub control oficial, astfel încât să nu poată fi deschise fără a se deteriora sistemul de închidere sau fără ca eticheta oficială prevăzută la articolul 12 ori ambalajul să nu prezinte urme de manipulare.

În vederea asigurării închiderii, sistemul de închidere trebuie să fie prevăzut fie cu eticheta oficială, fie cu o ștampilă oficială.

Se poate renunța la măsurile prevăzute la alineatul (2) în cazul unui sistem de închidere de unică folosință.

În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2) se poate constata dacă un sistem de închidere dat corespunde dispozițiilor prezentului alineat.

(2)   Statele membre iau măsuri astfel încât, cu excepția împărțirii semințelor în mai multe ambalaje mici CE, ambalajul să nu se deschidă și închidă din nou, de mai multe ori, decât în mod oficial sau sub control oficial. În acest caz, pe eticheta de închidere prevăzută la articolul 12 se menționează data ultimei închideri și serviciul care a efectuat închiderea respectivă.

(3)   Statele membre prevăd ca ambalajele mici CE să fie închise astfel încât să nu poată fi deschise fără a se deteriora sistemul de închidere sau fără ca marcajul ori ambalajul să nu prezinte urme de manipulare. În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2), se poate constata dacă un sistem de închidere dat corespunde dispozițiilor prezentului alineat. Ambalajul nu se deschide și închide din nou, de mai multe ori, decât sub control oficial.

Articolul 12

Statele membre prevăd ca ambalajele destinate semințelor de bază și semințelor certificate, în cazul în care acestea nu se prezintă sub forma unor ambalaje mici CE,

(a)

să fie prevăzute cu o etichetă oficială exterioară la prima utilizare, conformă condițiilor stabilite la anexa III partea A, cu indicațiile scrise într-una din limbile oficiale ale Comunității. Eticheta este albă pentru semințele de bază și albastră pentru semințele certificate. Etichetele prevăzute cu un vizor se atașează după sigilarea oficială. În cazul în care, în conformitate cu prevederile articolului 5 litera (a), semințele de bază nu corespund condițiilor stabilite în anexa I, referitor la facultatea germinativă, acest fapt se indică pe etichetă. Se permite folosirea etichetelor adezive oficiale. În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2), se poate autoriza, sub control oficial, înscrierea indicațiilor pe ambalaj cu cerneală indelebilă și în conformitate cu modelul etichetei;

(b)

să includă o notă oficială de culoarea etichetei în care sunt înscrise indicațiile prevăzute în anexa III partea A punctele 3, 5, 6, 11 și 12 referitoare la etichetă; nota oficiale se concepe astfel încât să nu poată fi confundată cu eticheta prevăzută la litera (a). Se poate renunța la nota oficială în cazul în care indicațiile sunt înscrise pe ambalaj cu cerneală indelebilă sau în cazul în care, în conformitate cu dispozițiile litera (a), se utilizează o etichetă adezivă sau o etichetă dintr-un material foarte rezistent.

Articolul 13

(1)   Statele membre prevăd ca ambalajele mici CE:

(a)

să fie prevăzute în exterior, în conformitate cu indicațiile din anexa III partea B, cu o etichetă a furnizorului, cu un înscris imprimat sau cu o ștampilă conținând informații scrise într-una din limbile oficiale ale Comunității; în cazul ambalajelor transparente, eticheta poate fi pusă în interior, cu condiția să fie lizibilă; eticheta este albă pentru semințele de bază și albastră pentru semințele certificate;

(b)

să fie prevăzute cu un număr de ordine atribuit oficial și aplicat fie în exteriorul ambalajului, fie pe eticheta furnizorului prevăzută la litera (a); în cazul utilizării unei viniete oficiale adezive, eticheta este albă pentru semințele de bază și albastră pentru semințele certificate; modalitățile de aplicare a numărului de ordine se pot stabili în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2).

(2)   Statele membre pot impune ca marcajul ambalajelor mici CE condiționate să se facă, pe teritoriul lor, prin utilizarea unei viniete adezive oficiale pe care se înscriu o parte din indicațiile prevăzute în anexa III partea B; în măsura în care indicațiile sunt înscrise pe această etichetă, nu mai este necesar marcajul prevăzut la alineatul (1) litera (a).

Articolul 14

Statele membre pot impune ca, în caz de nevoie, ambalajele mici CE să fie închise și marcate oficial sau sub control oficial conform dispozițiilor articolului 11 alineatul (1) și ale articolului 12.

Articolul 15

Statele membre adoptă toate dispozițiile necesare astfel încât să se poată asigura controlul ambalajelor mici, în special în cazul fracționării loturilor de semințe. În acest scop, statele membre pot prevedea ca ambalajele mici, al căror conținut a fost fracționat pe teritoriul lor, să fie închise oficial sau sub control oficial.

Articolul 16

(1)   În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2), se poate impune ca, în cazuri diferite de cele prevăzute deja în prezenta directivă, ambalajele pentru semințe de bază sau semințe certificate de orice tip să fie însoțite de o etichetă a furnizorului (eticheta poate fi diferită de cea oficială sau se poate prezenta sub forma unor informații înscrise de furnizor pe ambalajul propriu-zis). Informațiile care trebuie înscrise pe o astfel de etichetă se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2).

(2)   Eticheta prevăzută la alineatul (1) se concepe astfel încât să nu poată fi confundată cu eticheta oficială prevăzută la articolul 12.

Articolul 17

În cazul semințelor dintr-un soi care a fost modificat genetic, orice etichetă oficială sau neoficială aplicată pe lotul de semințe, precum și orice document, oficial sau neoficial, care însoțește lotul în conformitate cu dispozițiile prezentei directive indică în mod clar faptul că soiul respectiv a fost modificat genetic.

Articolul 18

Statele membre prevăd menționarea oricărui tratament chimic al semințelor de bază sau al semințelor certificate fie pe eticheta oficială, fie pe o etichetă a furnizorului, precum și pe ambalaj sau în interiorul acestuia.

Articolul 19

În scopul găsirii celor mai bune soluții pentru înlocuirea anumitor dispoziții din prezenta, directivă se pot organiza experimente temporare în condițiile specifice nivelului comunitar, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2).

În cadrul experimentelor respective, statele membre pot fi exonerate de anumite obligații prevăzute în prezenta directivă. Nivelul exonerării se definește în funcție de condițiile la care se aplică. Durata unui experiment este de maximum șapte ani.

Articolul 20

Statele membre se asigură că semințele comercializate în conformitate cu prezenta directivă nu fac obiectul, în mod obligatoriu sau facultativ, în ceea ce privește caracteristicile lor, condițiile de examinare, marcajul și închiderea, nici unei alte restricții de comercializare decât a celor prevăzute în prezenta directivă sau în orice altă directivă.

Articolul 21

În vederea comercializării, în conformitate cu dispozițiile articolului 4 prima liniuță, semințele selectate din generații anterioare semințelor de bază trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

(a)

să fie controlate oficial de serviciul competent pentru certificare, în conformitate cu dispozițiile care se aplică pentru certificarea semințelor de bază;

(b)

să fie ambalate în conformitate cu dispozițiile prezentei directive și

(c)

pe ambalaje să fie aplicată o etichetă prin care se furnizează cel puțin următoarele indicații:

serviciul de certificare și statul membru sau sigla acestora;

numărul de referință al lotului;

luna și anul închiderii sau

luna și anul ultimei prelevări oficiale de eșantioane în vederea certificării;

specia, cel puțin în caractere latine, cu denumirea botanică sub formă prescurtată și fără numele creatorilor, cu denumirea comună sau cu ambele denumiri; se menționează dacă este vorba de sfeclă de zahăr sau de sfeclă furajeră;

soiul, cel puțin în caractere latine;

mențiunea „semințe de prebază”;

numărul de generații anterioare semințelor din categoria „semințe certificate”.

Eticheta este de culoare albă, barată pe diagonală cu o linie de culoare violet.

Articolul 22

(1)   Statele membre prevăd ca semințele de sfeclă:

care provin direct din semințe de bază certificate oficial într-unul sau mai multe state membre sau într-o țară terță căreia i s-a acordat echivalența conform articolului 23 alineatul (1) litera (b) și

recoltate în alt stat membru

să fie, la cerere și fără să se aducă atingere dispozițiilor Directivei 2002/53/CE, certificate oficial ca semințe certificate în fiecare stat membru, în cazul în care au fost supuse unei inspecții în câmp în conformitate cu condițiile stabilite în anexa I partea A pentru categoria respectivă și în cazul în care s-a constatat, cu ocazia unei examinări oficiale, că se respectă condițiile stabilite în anexa I partea B pentru aceeași categorie.

În cazul în care semințele au fost produse direct din semințe certificate oficial din generațiile anterioare semințelor de bază, statele membre pot autoriza certificarea oficială a acestora ca semințe de bază, în cazul în care se respectă condițiile prevăzute pentru această categorie.

(2)   Semințele de sfeclă recoltate în Comunitate și care urmează să fie certificate în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) trebuie să fie:

ambalate și etichetate cu o etichetă oficială care îndeplinește condițiile stabilite în anexa IV literele A și B, în conformitate cu dispozițiile articolului 11 alineatul (1) și

însoțite de un document oficial care îndeplinește condițiile stabilite în anexa IV litera C.

Dispozițiile primului paragraf, referitoare la ambalare și etichetare, pot să nu se aplice în cazul în care autoritățile de inspecție în câmp, cele de stabilire a documentelor pentru semințele care nu sunt definitiv certificate în vederea certificării, precum și cele de certificare sunt aceleași sau în cazul în care acestea au fost de acord cu exonerarea respectivă.

(3)   Statele membre prevăd, de asemenea, ca semințele de sfeclă:

provenind direct din semințe de bază certificate într-unul sau mai multe state membre sau într-o țară terță căreia i s-a acordat echivalența conform articolului 23 alineatul (1) litera (b) și

recoltate în alt stat membru

să fie, la cerere, certificate oficial ca semințe certificate în fiecare stat membru în care semințele de bază fie au fost produse, fie au fost oficial certificat, în cazul în care au făcut obiectul unei inspecții în câmp conform condițiilor stabilite printr-o decizie de echivalență luată în conformitate cu dispozițiile articolului 23 alineatul (1) litera (a) pentru categoria respectivă și în cazul în care s-a constatat, cu ocazia unei examinări oficiale, că se respectă condițiile stabilite în anexa I partea B pentru aceeași categorie. Celelalte state membre pot, de asemenea, să autorizeze certificarea oficială a semințelor de acest tip.

Articolul 23

(1)   La propunerea Comisiei, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, constată:

(a)

dacă, în cazul prevăzut la articolul 22, inspecțiile efectuate în câmp într-o țară terță îndeplinesc condițiile stabilite în anexa I partea A;

(b)

dacă semințele de sfeclă recoltate într-o țară terță, care prezintă aceleași garanții în ceea ce privește caracteristicile proprii, precum și dispozițiile adoptate în vederea examinării, a asigurării identității, a marcajului și a controlului, sunt echivalente cu semințele de bază sau cu semințele certificate recoltate pe teritoriul Comunității și conforme cu dispozițiile prezentei directive.

(2)   Dispozițiile alineatului (1) se aplică în cazul oricărui nou stat membru, în perioada cuprinsă între aderare și data până la care acesta trebuie să pună în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive.

Articolul 24

(1)   Pentru depășirea tuturor dificultăților temporare de aprovizionare generală cu semințe de bază sau cu semințe certificate pe teritoriul Comunității, care nu se pot rezolva în alt mod, statele membre pot autoriza, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2), pentru o perioadă determinată, comercializarea, pe întreg teritoriul Comunității, în cantitățile necesare pentru depășirea dificultăților de aprovizionare, a semințelor dintr-o categorie ce corespunde unor cerințe mai puțin stricte, precum și a semințelor din soiuri care nu figurează nici în catalogul comun al soiurilor și speciilor de plante agricole, nici în cataloagele naționale ale soiurilor din statele membre.

(2)   Pentru o categorie de semințe dintr-un soi dat, eticheta oficială este cea prevăzută pentru categoria corespunzătoare, iar pentru semințele din soiuri care nu figurează în cataloagele menționate anterior, eticheta oficială este de culoare maro. În oricare dintre cazuri, eticheta indică faptul că semințele respective fac parte dintr-o categorie ce corespunde unor cerințe mai puțin stricte.

(3)   Normele de aplicare a dispozițiilor alineatului (1) se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2).

Articolul 25

(1)   Statele membre iau măsuri pentru ca semințele de sfeclă să fie controlate oficial, măcar prin sondaj, în cursul comercializării, pentru a se verifica respectarea cerințelor și a condițiilor din prezenta directivă.

(2)   Fără să se aducă atingere liberei circulații a semințelor în interiorul Comunității, statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că, în cazul comercializării unei cantități de peste 2 kg de semințe importate din țări terțe, se furnizează următoarele indicații:

(a)

specia;

(b)

soiul;

(c)

categoria;

(d)

țara producătoare și serviciul de control oficial;

(e)

țara expeditoare;

(f)

importatorul;

(g)

cantitatea de semințe.

Modalitățile de furnizare a acestor indicații se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2).

Articolul 26

(1)   Pe teritoriul Comunității se efectuează teste comparative comunitare pentru a se controla a posteriori eșantioanele de semințe certificate de sfeclă de zahăr, prelevate prin sondaj. Examinarea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească semințele respective poate fi inclusă în controlul a posteriori. Organizarea testelor și rezultatele acestora sunt lăsate la latitudinea comitetului prevăzut la articolul 28 alineatul (1).

(2)   Testele comparative contribuie la armonizarea metodelor tehnice de certificare în vederea obținerii echivalenței rezultatelor. După atingerea acestui scop, testele respective fac obiectul unui raport anual de activitate, notificat în mod confidențial statelor membre și Comunității. Comisia determină, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2), data la care se întocmește pentru prima dată raportul respectiv.

(3)   Comisia stabilește, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2), dispozițiile necesare pentru executarea testelor comparative. Semințele de sfeclă recoltate în țări terțe pot fi incluse în testele comparative.

Articolul 27

Modificările care trebuie aduse conținutului anexelor, ca urmare a evoluției cunoștințelor științifice sau tehnice, se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2).

Articolul 28

(1)   Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru semințe și material săditor pentru agricultură, horticultură și silvicultură instituit de articolul 1 din Decizia 66/399/CEE a Consiliului (7).

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică dispozițiile articolului 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

Perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la o lună.

(3)   Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.

Articolul 29

Prezenta directivă nu aduce atingere actelor cu putere de lege naționale justificate de rațiuni de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și animalelor, de conservare a plantelor sau de protecție a proprietății industriale și comerciale.

Articolul 30

(1)   În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (2), se pot stabili condiții speciale pentru a se ține cont de evoluția situației în următoarele domenii:

(a)

condiții de comercializare a semințelor tratate chimic;

(b)

condiții de comercializare a semințelor referitoare la conservarea in situși utilizarea durabilă a resurselor genetice ale plantelor, inclusiv amestecuri de semințe din specii care includ speciile enumerate la articolul 1 din Directiva 2002/53/CE, asociate habitatelor naturale și semi-naturale specifice și amenințate de erodare genetică;

(c)

condiții de comercializare a semințelor adaptate pentru cultura biologică.

(2)   Condițiile speciale prevăzute la alineatul (1) litera (b) presupun în special:

(a)

că semințele din speciile respective au o proveniență cunoscută și aprobată în fiecare stat membru, de către autoritatea responsabilă cu comercializarea semințelor în zone determinate;

(b)

restricții cantitative corespunzătoare.

Articolul 31

Statele membre comunică Comisiei textul dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Comisia informează celelalte state membre cu privire la aceasta.

Articolul 32

Comisia prezintă, până la data de 1 februarie 2004 cel târziu, o evaluare detaliată a procedurilor de certificare instituite de articolul 1 din Directiva 98/96/CE. Evaluarea se axează în special pe consecințele eventuale asupra calității semințelor.

Articolul 33

(1)   Directiva 66/400/CE, modificată de directivele care figurează în anexa V partea A, se abrogă, fără să se aducă atingere obligațiilor statelor membre referitoare la termenele de transpunere care figurează în anexa V partea B.

(2)   Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa VI.

Articolul 34

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 35

Prezenta directivă se adresează tuturor statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 13 iunie 2002.

Pentru Consiliu

Președintele

M. RAJOY BREY


(1)  Aviz prezentat la 9 aprilie 2002 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO 125, 11.7.1966, p. 2290/66, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/96/CE (JO L 25, 1.2.1999, p. 27).

(3)  A se vedea anexa V partea A.

(4)  JO L 193, 20.7.2002, p. 1.

(5)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(6)  JO L 286, 4.10.1989, p. 24, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 96/336/CE (JO L 128, 29.5.1996, p. 23).

(7)  JO 125, 11.7.1966, p. 2289/66.


ANEXA I

CONDIȚIILE CARE TREBUIE ÎNDEPLINITE ÎN VEDEREA CERTIFICĂRII

A.   Cultura

1.   Culturile premergătoare din câmpul de producție nu sunt incompatibile cu producția de semințe de Beta vulgaris, soiul pentru cultură, iar pe câmp nu au rămas plante din culturile precedente.

2.   Cultura are o identitate clară, iar puritatea soiului este suficient de mare.

3.   Producătorul de semințe furnizează serviciului de certificare toate semințele multiplicate dintr-o soi dat.

4.   Pentru „semințele certificate” din toate categoriile, trebuie organizată cel puțin o inspecție în câmp, oficială sau sub control oficial, iar pentru semințele de bază cel puțin două inspecții oficiale în câmp, una pentru material săditor, cealaltă pentru plantele cu semințe.

5.   Situația culturilor agricole de producție și faza de dezvoltare a culturii permit un control suficient al identității și purității soiului.

6.   Distanțele minime față de sursele de polenizare sunt de:

Cultura

Distanța minimă

1.

Pentru producția de semințe de bază

 

– față de orice sursă de polenizare de tip Beta

1 000 m

2.

Pentru producția de semințe certificate

 

(a) de sfeclă de zahăr

 

– față de orice sursă de polenizare de tip Beta nemenționată în continuare

1 000 m

– în cazul în care fecundantul specificat sau unul dintre fecundanți este diploid, față de sursele de polenizare de sfeclă de zahăr tetraploidă

600 m

– numai în cazul în care fecundantul specificat este tetraploid, față de sursele de polenizare de sfeclă de zahăr diploidă

600 m

– față de sursele de polen de sfeclă de zahăr cu ploidie necunoscută

600 m

– în cazul în care fecundantul specificat sau unul dintre fecundanți este diploid, față de sursele de polenizare de sfeclă de zahăr diploidă

300 m

– numai în cazul în care fecundantul este tetraploid, față de sursele de polenizare de sfeclă de zahăr tetraploidă

300 m

– între două câmpuri de producere de semințe de sfeclă de zahăr în care nu se utilizează androsterilitatea

300 m

(b) de sfeclă furajeră

 

– față de orice sursă de polenizare de tip Beta nemenționată în continuare

1 000 m

– în cazul în care fecundantul specificat sau unul dintre fecundanți este diploid, față de sursele de polenizare de sfeclă furajeră tetraploidă

600 m

– numai în cazul în care fecundantul specificat este tetraploid, față de sursele de polenizare de sfeclă furajeră diploidă

600 m

– față de sursele de polen de sfeclă furajeră cu ploidie necunoscută

600 m

– în cazul în care fecundantul specificat sau unul dintre fecundanți este diploid, față de sursele de polenizare de sfeclă furajeră diploidă

300 m

– numai în cazul în care fecundantul este tetraploid, față de sursele de polenizare de sfeclă furajeră tetraploidă

300 m

– între două câmpuri de producere de semințe de sfeclă furajeră în care nu se utilizează androsterilitatea

300 m

În cazul în care există o protecție suficientă față de orice fecundant străin indezirabil, este permisă nerespectarea distanțelor menționate anterior. Nu se impune nici o izolare între culturile de sămânță cu același fecundant.

Pentru a se putea stabili ploidia componentelor cu semințe și a surselor de polen din culturile producătoare de semințe, ea trebuie verificată în catalogul comun de specii și soiuri agricole, stabilit în conformitate cu Directiva 2002/53/CE, sau în cataloagele naționale de soiuri, stabilite în conformitate cu aceeași directivă. În cazul în care informația respectivă lipsește pentru un soi oarecare, ploidia trebuie considerată necunoscută și se impune o izolare minimă de 600 m.

B.   Semințe

1.   Semințele au o identitate clară și o puritate a soiului suficient de mare.

2.   Prezența bolilor care reduc valoarea de utilizare a semințelor nu se admite decât în limitele cele mai reduse.

3.   Semințele trebuie să mai îndeplinească următoarele condiții:

(a)

 

Puritate minimă specifică (1)

(% din greutate)

Facultate germinativă minimă

(% de glomerule sau de semințe pure)

Conținut minim de umiditate (1)

(% din greutate)

(aa)   

Sfeclă de zahăr

– Semințe monogerme

97

80

15

– Semințe de precizie

97

75

15

Semințe plurigerme din soiuri cu o diploidie mai mare de 85

97

73

15

– Alte semințe

97

68

15

(bb)   

Sfeclă furajeră

Semințe plurigerme din soiuri cu o diploidie de peste 85, semințe monogerme, semințe de precizie

97

73

15

– Alte semințe

97

68

15

Procentajul de greutate a semințelor de alte plante nu depășește 0,3.

(b)

Condiții suplimentare pe care trebuie să le îndeplinească semințele monogerme și semințele de precizie:

(aa)

Semințe monogerme:

 

Minimum 90 % din glomerulele germinate nu dau decât o singură plantulă.

 

Procentul de glomerule care dau trei sau mai multe plantule nu depășește 5 %, calculat pe glomerulele germinate.

(bb)

Semințe de precizie de sfeclă de zahăr:

 

Minimum 70 % din glomerulele germinate nu dau decât o singură plantulă. Procentul de glomerule care dau trei sau mai multe plantule nu depășește 5 %, calculat pe glomerulele germinate.

(cc)

Semințe de precizie de sfeclă furajeră:

 

Pentru soiurile cu diploidie mai mare de 85, cel puțin 58 % din glomerulele germinate nu dau decât o singură plantulă. Pentru toate celelalte semințe, cel puțin 63 % din glomerulele germinate nu dau decât o singură plantulă. Procentul de glomerule care dau trei sau mai multe plantule nu depășește 5 %, calculat pe glomerulele germinate.

(dd)

Pentru semințele din categoria „semințe de bază”, procentul de materii inerte nu depășește 1,0. Pentru semințele din categoria „semințe certificate”, procentul de materii inerte nu depășește 0,5. În ceea ce privește semințele drajate din ambele categorii, respectarea acestor condiții se verifică pe baza eșantioanelor prelevate în conformitate cu dispozițiile articolului 9 alineatul (1) din semințele prelucrate care au fost parțial decorticate (șlefuite sau zdrobite), dar care nu au fost încă drajate, fără să se aducă atingere examinării oficiale referitoare la puritatea analitică minimă a semințelor drajate.

(c)

Alte condiții suplimentare:

 

Statele membre trebuie să se asigure că semințele de sfeclă nu sunt introduse în zonele recunoscute ca „indemne de rizomanie”, în conformitate cu procedurile comunitare adecvate, cu excepția cazului în care procentul de materii inerte depășește 0,5 %.


(1)  Cu excepția pesticidelor granulate, a substanțelor de drajare sau a altor aditivi solizi, după caz.


ANEXA II

Greutatea maximă a unui lot: 20 de tone.

Greutatea minimă a unui eșantion: 500 de grame.

Greutatea maximă a unui lot nu trebuie depășită cu mai mult de 5 %.


ANEXA III

MARCAJUL

A.   Eticheta oficială

I.   Indicațiile prevăzute

„Reglementări și norme CE”.

2.   Serviciul de certificare și statul membru sau sigla acestora.

3.   Numărul de referință al lotului.

4.   Luna și anul închiderii, exprimate prin mențiunea: „închis…(luna și anul)”, sau

luna și anul ultimei prelevări oficiale de eșantioane în vederea certificării, exprimate prin mențiunea: „eșantionat… (luna și anul)”.

5.   Specia, cel puțin în caractere latine, cu denumirea botanică sub formă prescurtată și fără numele creatorilor, cu denumirea comună sau cu ambele denumiri; se menționează dacă este vorba de sfeclă de zahăr sau de sfeclă furajeră.

6.   Soiul, cel puțin în caractere latine.

7.   Categoria.

8.   Țara producătoare.

9.   Greutatea netă sau brută declarată sau numărul declarat de glomerule sau de semințe pure.

10.   În cazul în care se indică greutatea și modul de utilizare a pesticidelor granulate, a substanțelor de drajare sau a altor aditivi solizi, indicația privind tipul aditivului, precum și raportul aproximativ dintre greutatea glomerulelor sau a semințelor pure și greutatea totală.

11.   Pentru semințele monogerme: mențiunea „monogerme”.

12.   Pentru semințele de precizie: mențiunea „de precizie”.

13.   În cazul în care germinarea a fost reanalizată, se poate include mențiunea „reanalizată…(luna și anul)” și serviciul responsabil cu reanalizarea respectivă. Indicațiile pot fi înscrise pe o vinietă adezivă oficială care se lipește pe eticheta oficială.

II.   Dimensiuni minime

110 mm × 67 mm.

B.   Eticheta furnizorului sau înscrierea pe ambalaj (ambalaj mic CE)

Indicațiile prevăzute

„Ambalaj mic CE”.

2.   Numele și adresa furnizorului responsabil cu marcajul sau marca de identificare a acestuia.

3.   Numărul de ordine atribuit oficial.

4.   Serviciul care a atribuit numărul de ordine și statul membru sau sigla acestora.

5.   Numărul de referință, în cazul în care numărul de ordine nu permite identificarea lotului.

6.   Specia, indicată cel puțin în caractere latine; se menționează dacă este vorba de sfeclă: de zahăr sau furajeră.

7.   Soiul, indicat cel puțin în caractere latine.

8.   Categoria.

9.   Greutatea netă sau brută sau numărul de glomerule sau de semințe pure.

10.   În cazul în care se indică greutatea și modul de utilizare a pesticidelor granulate, a substanțelor de drajare sau a altor aditivi solizi, indicația privind tipul aditivului, precum și raportul aproximativ dintre greutatea glomerulelor sau a semințelor pure și greutatea totală.

11.   Pentru semințele monogerme: mențiunea „monogerme”.

12.   Pentru semințele de precizie: mențiunea „de precizie”.


ANEXA IV

ETICHETA ȘI DOCUMENTUL PREVĂZUT PENTRU SEMINȚELE NECERTIFICATE DEFINITIV ȘI RECOLTATE ÎNTR-UN ALT STAT MEMBRU

A.   Indicațiile care trebuie menționate pe etichetă

Autoritatea care răspunde de inspecția în câmp și statul membru sau sigla acestora.

Specia, cel puțin în caractere latine, cu denumirea botanică sub formă prescurtată și fără numele creatorilor, cu denumirea comună sau cu ambele denumiri; se menționează dacă este vorba despre sfeclă de zahăr sau sfeclă furajeră.

Soiul, indicat cel puțin în caractere latine.

Categoria.

Numărul de referință al câmpului sau al lotului.

Greutatea netă sau brută declarată.

Mențiunea:

„semințe necertificate definitiv”.

B.   Culoarea etichetei

Eticheta este de culoare gri.

C.   Indicațiile care trebuie să figureze în document

Autoritatea care eliberează documentul.

Specia, indicată cel puțin în caractere latine, cu denumirea botanică sub formă prescurtată și fără numele creatorilor, cu denumirea comună sau cu ambele denumiri; se menționează dacă este vorba despre sfeclă de zahăr sau sfeclă furajeră.

Soiul, indicat cel puțin în caractere latine.

Categoria.

Numărul de referință al semințelor utilizate și numele țării sau ale țărilor care au realizat certificarea.

Numărul de referință al câmpului sau al lotului.

Suprafața cultivată pentru producerea lotului înscris în document.

Cantitatea de semințe recoltate și numărul de ambalaje.

Atestarea de respectare a condițiilor de către cultura din care provin semințele respective.

Rezultatele unei analize preliminare a semințelor, după caz.


ANEXA V

PARTEA A

DIRECTIVA ABROGATĂ ȘI MODIFICĂRILE SUCCESIVE ALE ACESTEIA

(prevăzute la articolul 33)

Directiva 66/400/CEE (JO 125, 11.7.1966, p. 2290/66)

 

Directiva 69/61/CEE a Consiliului (JO L 48, 26.2.1969, p. 4)

 

Directiva 71/162/CEE a Consiliului (JO L 87, 17.4.1971, p. 24)

numai articolul 1

Directiva 72/274/CEE a Consiliului (JO L 171, 29.7.1972, p. 37)

numai în ceea ce privește trimiterile la dispozițiile Directivei 66/400/CEE de la articolele 1 și 2

Directiva 72/418/CEE a Consiliului (JO L 287, 26.12.1972, p. 22)

numai articolul 1

Directiva 73/438/CEE a Consiliului (JO L 356, 27.12.1973, p. 79)

numai articolul 1

Directiva 75/444/CEE a Consiliului (JO L 196, 26.7.1975, p. 6)

numai articolul 1

Directiva 76/331/CEE a Comisiei (JO L 83, 30.3.1976, p. 34)

 

Directiva 78/55/CEE a Consiliului (JO L 16, 20.1.1978, p. 23)

numai articolul 1

Directiva 78/692/CEE a Consiliului (JO L 236, 26.8.1978, p. 13)

numai articolul 1

Directiva 87/120/CEE a Comisiei (JO L 49, 18.2.1987, p. 39)

numai articolul 1

Directiva 88/95/CEE a Comisiei (JO L 56, 2.3.1988, p. 42)

 

Directiva 88/332/CEE a Consiliului (JO L 151, 17.6.1988, p. 82)

numai articolul 1

Directiva 88/380/CEE a Consiliului (JO L 187, 16.7.1988, p. 31)

numai articolul 1

Directiva 90/654/CEE a Consiliului (JO L 353, 17.12.1990, p. 48)

numai în ceea ce privește trimiterile la dispozițiile Directivei 66/400/CEE de la articolul 2 și anexa II.I.1.(a)

Directiva 96/72/CE a Consiliului (JO L 304, 27.11.1996, p. 10)

numai articolul 1 punctul (1)

Directiva 98/95/CE a Consiliului (JO L 25, 1.2.1999, p. 1)

numai articolul 1 și articolul 9 alineatul (2)

Directiva 98/96/CE a Consiliului (JO L 25, 1.2.1999, p. 27)

numai articolul 1, articolul 8 alineatul (2) și articolul 9

PARTEA B

LISTA TERMENELOR DE TRANSPUNERE ÎN LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ

(prevăzute la articolul 33)

Directiva

Data limită de transpunere

66/400/CEE

1 iulie 1968 [articolul 14 alineatul (1)]

1 iulie 1969 (alte dispoziții) (1)  (2)

69/61/CEE

1 iulie 1969 (3)

71/162/CEE

1 iulie 1970 [articolul 1 alineatul (3)]

1 iulie 1972 [articolul 1 alineatul (1)]

1 iulie 1971 (alte dispoziții) (1)

72/274/CEE

1 iulie 1972 (articolul 1)

1 ianuarie 1973 (articolul 2)

72/418/CEE

1 iulie 1973

73/438/CEE

1 iulie 1973 [articolul 1 alineatul (1)]

1 ianuarie 1974 [articolul 1 alineatul (2)]

75/444/CEE

1 iulie 1977

76/331/CEE

1 iulie 1978 (articolul 1)

1 iulie 1979 (alte dispoziții)

78/55/CEE

1 iulie 1979

78/692/CEE

1 iulie 1977 (articolul 1

1 iulie 1979 (alte dispoziții)

87/120/CEE

1 iulie 1988

88/95/CEE

1 iulie 1988

88/332/CEE

 

88/380/CEE

1 iulie 1992 [articolul 1 alineatul (8)]

1 iulie 1990 (alte dispoziții)

90/654/CEE

 

96/72/CE

1 iulie 1997 (3)

98/95/CE

1 februarie 2000 (Rect. JO L 126, 20.5.1999, p. 23)

98/96/CE

1 februarie 2000


(1)  1 iulie 1973 pentru articolul 14 alineatul (1), 1 iulie 1974 pentru dispozițiile referitoare la semințele de bază și 1 iulie 1976 pentru celelalte dispoziții pentru Danemarca, Irlanda și Regatul Unit.

(2)  1 ianuarie 1986 pentru Grecia, 1 martie 1986 pentru Spania, 1 ianuarie 1991 pentru Portugalia și 1 ianuarie 1995 pentru Austria, Finlanda și Suedia.

(3)  Stocurile rămase de etichete cu abrevierea „CEE” se pot utiliza până la data de 31 decembrie 2001.


ANEXA VI

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Directiva 66/400/CEE

Prezenta directivă

Articolul 1

Articolul 1 primul paragraf

Articolul 18

Articolul 1 al doilea paragraf

Articolul 1a

Articolul 2 alineatul (1) litera (a)

Articolul 2 alineatul (1) litera A

Articolul 2 alineatul (1) litera (b)

Articolul 2 alineatul (1) litera B punctul (a)

Articolul 2 alineatul (1) litera (c) punctul (i)

Articolul 2 alineatul (1) litera B punctul (b)

Articolul 2 alineatul (1) litera (c) punctul (ii)

Articolul 2 alineatul (1) litera B punctul (c)

Articolul 2 alineatul (1) litera (c) punctul (iii)

Articolul 2 alineatul (1) litera B punctul (d)

Articolul 2 alineatul (1) litera (c) punctul (iv)

Articolul 2 alineatul (1) litera C punctul (a)

Articolul 2 alineatul (1) litera (d) punctul (i)

Articolul 2 alineatul (1) litera C punctul (b)

Articolul 2 alineatul (1) litera (d) punctul (ii)

Articolul 2 alineatul (1) litera C punctul (c)

Articolul 2 alineatul (1) litera (d) punctul (iii)

Articolul 2 alineatul (1) litera C punctul (d) (i)

Articolul 2 alineatul (1) litera (d) punctul (iv) prima liniuță

Articolul 2 alineatul (1) litera C punctul (d) (ii)

Articolul 2 alineatul (1) litera (d) punctul (iv) a doua liniuță

Articolul 2 alineatul (1) litera D

Articolul 2 alineatul (1) litera (e)

Articolul 2 alineatul (1) litera E

Articolul 2 alineatul (1) litera (f)

Articolul 2 alineatul (1) litera F punctul (a)

Articolul 2 alineatul (1) litera (g) punctul (i)

Articolul 2 alineatul (1) litera F punctul (b)

Articolul 2 alineatul (1) litera (g) punctul (ii)

Articolul 2 alineatul (1) litera F punctul (c)

Articolul 2 alineatul (1) litera (g) punctul (iii)

Articolul 2 alineatul (1) litera G prima liniuță

Articolul 2 alineatul (1) litera (h) punctul (i)

Articolul 2 alineatul (1) litera G a doua liniuță

Articolul 2 alineatul (1) litera (h) punctul (ii)

Articolul 2 alineatul (1a)

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (3) punctul (i)

Articolul 2 alineatul (3) primul paragraf litera (a)

Articolul 2 alineatul (3) punctul (i) (a)

Articolul 2 alineatul (3) primul paragraf litera (a) punctul (i)

Articolul 2 alineatul (3) punctul (i) (b)

Articolul 2 alineatul (3) primul paragraf litera (a) punctul (ii)

Articolul 2 alineatul (3) punctul (i) (c)

Articolul 2 alineatul (3) primul paragraf litera (a) punctul (iii)

Articolul 2 alineatul (3) punctul (i) (d)

Articolul 2 alineatul (3) primul paragraf litera (a) punctul (iv)

Articolul 2 alineatul (3) punctul (ii)

Articolul 2 alineatul (3) primul paragraf litera (b)

Articolul 2 alineatul (3) punctul (iii)

Articolul 2 alineatul (3) primul paragraf litera (c)

Articolul 2 alineatul (3) punctul (iv)

Articolul 2 alineatul (3) primul paragraf litera (d)

Articolul 2 alineatul (3) punctul (v)

Articolul 2 alineatul (3) al doilea paragraf

Articolul 2 alineatul (4)

Articolul 2 alineatul (4)

Articolul 3

Articolul 3

Articolul 3a

Articolul 4

Articolul 4

Articolul 5

Articolul 4a

Articolul 6

Articolul 5

Articolul 7

Articolul 6

Articolul 8

Articolul 7

Articolul 9

Articolul 9

Articolul 10

Articolul 10

Articolul 11

Articolul 11

Articolul 12

Articolul 11a

Articolul 13

Articolul 11b

Articolul 14

Articolul 11c

Articolul 15

Articolul 12

Articolul 16

Articolul 12a

Articolul 17

Articolul 13

Articolul 18

Articolul 13a

Articolul 19

Articolul 14 alineatul (1)

Articolul 20

Articolul 14a

Articolul 21

Articolul 15

Articolul 22

Articolul 16 alineatul (1)

Articolul 23 alineatul (1)

Articolul 16 alineatul (2)

Articolul 16 alineatul (3)

Articolul 23 alineatul (2)

Articolul 16 alineatul (4)

Articolul 17

Articolul 24

Articolul 19

Articolul 25

Articolul 20

Articolul 26

Articolul 21a

Articolul 27

Articolul 21

Articolul 28

Articolul 22

Articolul 29

Articolul 22a alineatul (1)

Articolul 30 alineatul (1)

Articolul 22a alineatul (2) punctul (i)

Articolul 30 alineatul (2) litera (a)

Articolul 22a alineatul (2) punctul (ii)

Articolul 30 alineatul (2) litera (b)

Articolul 31 (1)

Articolul 32 (2)

Articolul 33

Articolul 34

Articolul 35

ANEXA I Partea A punctul 01

ANEXA I Partea A punctul 1

ANEXA I Partea A punctul 1

ANEXA I Partea A punctul 2

ANEXA I Partea A punctul 2

ANEXA I Partea A punctul 3

ANEXA I Partea A punctul 3

ANEXA I Partea A punctul 4

ANEXA I Partea A punctul 4

ANEXA I Partea A punctul 5

ANEXA I Partea A punctul 5

ANEXA I Partea A punctul 6

ANEXA I Partea B punctul 1

ANEXA I Partea B punctul 1

ANEXA I Partea B punctul 2

ANEXA I Partea B punctul 2

ANEXA I Partea B punctul 3 (a)

ANEXA I Partea B punctul 3 (a)

ANEXA I Partea B punctul 3 (b) (aa)

ANEXA I Partea B punctul 3 (b) (aa)

ANEXA I Partea B punctul 3 (b) (aa) a

ANEXA I Partea B punctul 3 (b) (bb)

ANEXA I Partea B punctul 3 (b) (bb)

ANEXA I Partea B punctul 3 (b) (cc)

ANEXA I Partea B punctul 3 (b) (cc)

ANEXA I Partea B punctul 3 (b) (dd)

ANEXA I Partea B punctul 3 (cc)

ANEXA I Partea B punctul 3 (c)

ANEXA II

ANEXA II

ANEXA III Partea A punctul I.1

ANEXA III Partea A punctul I.1

ANEXA III Partea A punctul I.2

ANEXA III Partea A punctul I.2

ANEXA III Partea A punctul I.3

ANEXA III Partea A punctul I.3

ANEXA III Partea A punctul I.3a

ANEXA III Partea A punctul I.4

ANEXA III Partea A punctul I.4

ANEXA III Partea A punctul I.5

ANEXA III Partea A punctul I.5

ANEXA III Partea A punctul I.6

ANEXA III Partea A punctul I.6

ANEXA III Partea A punctul I.7

ANEXA III Partea A punctul I.7

ANEXA III Partea A punctul I.8

ANEXA III Partea A punctul I.8

ANEXA III Partea A punctul I.9

ANEXA III Partea A punctul I.9

ANEXA III Partea A punctul I.10

ANEXA III Partea A punctul I.10

ANEXA III Partea A punctul I.11

ANEXA III Partea A punctul I.11

ANEXA III Partea A punctul I.12

ANEXA III Partea A punctul I.12

ANEXA III Partea A punctul I.13

ANEXA III Partea A punctul II

ANEXA III Partea A punctul II

ANEXA III Partea B

ANEXA III Partea B

ANEXA IV

ANEXA IV

ANEXA V

ANEXA VI


(1)  98/95/CE articolul 9 alineatul (2) și 98/96/CE articolul 8 alineatul (2).

(2)  98/96/CE articolul 9.


Top