Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32022R0132

    Regulamentul (UE) 2022/132 al Comisiei din 28 ianuarie 2022 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile în domeniul energiei, în ceea ce privește implementarea actualizărilor pentru statisticile anuale, lunare și lunare pe termen scurt din domeniul energiei (Text cu relevanță pentru SEE)

    C/2022/380

    JO L 20, 31.1.2022, p. 208–271 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2022/132/oj

    31.1.2022   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 20/208


    REGULAMENTUL (UE) 2022/132 AL COMISIEI

    din 28 ianuarie 2022

    de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile în domeniul energiei, în ceea ce privește implementarea actualizărilor pentru statisticile anuale, lunare și lunare pe termen scurt din domeniul energiei

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei (1), în special articolul 4 alineatul (3), articolul 5 alineatul (3) și articolul 9 alineatele (2) și (3),

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 stabilește un cadru comun pentru producerea, transmiterea, evaluarea și difuzarea în cadrul Uniunii a unor statistici comparabile în domeniul energiei.

    (2)

    Statisticile din domeniul energiei trebuie să evolueze în permanență, date fiind ritmul rapid al progresului tehnologic, evoluția politicilor Uniunii din domeniul energiei și importanța fundamentării țintelor Uniunii și a monitorizării progreselor înregistrate în atingerea lor pe datele oficiale din domeniul energiei. Pentru a reflecta nevoile în creștere sau în schimbare, sunt necesare, prin urmare, actualizări periodice ale cadrului de raportare al statisticilor europene din domeniul energiei.

    (3)

    Utilizarea de statistici fiabile și de înaltă calitate în domeniul energiei pentru a monitoriza obiectivele de politică din cadrul Pactului verde european și al pachetelor privind uniunea energetică ar trebui să sporească credibilitatea politicii energetice a Uniunii.

    (4)

    Comisia a identificat mai multe aspecte ale statisticilor anuale și lunare pe termen scurt din domeniul energiei care necesită actualizare. Ele vizează în special un grad mai mare de dezagregare a statisticilor privind consumul final de energie în sectorul serviciilor și al transporturilor, noi purtători de energie, precum hidrogenul, noi date privind generarea și stocarea energiei electrice, date mai detaliate privind sursele regenerabile de energie, noi date estimate pentru producerea mai rapidă a bilanțurilor energetice și îmbunătățirea promptitudinii colectării datelor anuale. În plus, cerințele de raportare referitoare la statisticile lunare pe termen scurt privind gazele naturale, petrolul și produsele petroliere sunt eliminate, deoarece în prezent sunt disponibile date lunare mai complete, cu o mai bună actualitate. Comisia a discutat și a convenit cu statele membre mai multe aspecte tehnice, inclusiv domeniul de aplicare, fezabilitatea, costurile de producție, confidențialitatea și cerințele de raportare.

    (5)

    Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 ar trebui modificat în consecință.

    (6)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului statistic european instituit prin articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (2),

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexele la Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 se înlocuiesc cu textul anexei la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 28 ianuarie 2022.

    Pentru Comisie

    Președintele

    Ursula VON DER LEYEN


    (1)   JO L 304, 14.11.2008, p. 1.

    (2)  Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, p. 164).


    ANEXĂ

    „ANEXA A

    CLARIFICĂRI TERMINOLOGICE

    Prezenta anexă oferă explicații, observații geografice și definiții pentru termenii utilizați în celelalte anexe, cu excepția cazului în care se prevede altfel în respectivele anexe.

    1.   OBSERVAȚII GEOGRAFICE

    Exclusiv în scopul raportării statistice, se aplică următoarele definiții geografice:

    Australia nu include teritoriile sale externe,

    Danemarca nu include Insulele Feroe și Groenlanda,

    Franța include Monaco și teritoriile franceze de peste mări: Guadelupa, Martinica, Guyana, Réunion și Mayotte,

    Italia include San Marino și Vaticanul (Sfântul Scaun),

    Japonia include Okinawa,

    Portugalia include Insulele Azore și Madeira,

    Spania include Insulele Canare, Insulele Baleare, precum și Ceuta și Melilla,

    Elveția nu include Liechtenstein,

    Statele Unite includ cele 50 de state, Districtul Columbia, Insulele Virgine Americane, Puerto Rico și Guam.

    2.   AGREGATE

    Producătorii de energie electrică și termică se clasifică în funcție de scopul producției:

    producători ca activitate principală sunt acei producători privați sau publici a căror principală activitate este producerea de energie electrică și/sau termică în vederea vânzării către terți,

    autoproducători sunt producătorii privați sau publici care produc energie electrică și/sau termică în totalitate sau parțial pentru consumul propriu, ca activitate care le susține activitatea principală.

    Observație:

    Comisia poate aduce clarificări terminologice suplimentare adăugând trimiteri relevante la NACE (1), în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 11 alineatul (2), după intrarea în vigoare a revizuirii nomenclatorului NACE.

    2.1.   Aprovizionare

    2.1.1.   PRODUCȚIE/PRODUCȚIA NAȚIONALĂ

    Cantitățile de combustibili extrase sau produse sunt calculate după operațiunile de eliminare a materiei inerte. Producția include cantitățile consumate de producător în timpul procesului de producție (de exemplu, pentru încălzire sau pentru exploatarea echipamentelor și a instalațiilor auxiliare) și cantitățile furnizate altor producători de energie pentru transformare sau în alte scopuri.

    «Producția națională» înseamnă producția obținută din resursele de pe un anumit teritoriu – teritoriul național al țării declarante.

    2.1.2.   PRODUSE RECUPERATE

    Se aplică numai în cazul cărbunelui superior. Șlamuri și șisturi recuperate din sterilul exploatărilor miniere.

    2.1.3.   CANTITĂȚI PRIMITE DIN ALTE SURSE

    Cantități de combustibili a căror producție este acoperită prin altă raportare de combustibil, dar care sunt amestecate cu alți combustibili și consumate ca amestec. Detalii suplimentare privind această componentă trebuie furnizate ca și:

    Cantități primite din alte surse: Cărbune

    Cantități primite din alte surse: Petrol și produse petroliere

    Cantități primite din alte surse: Gaze naturale

    Cantități primite din alte surse: Surse regenerabile

    2.1.4.   IMPORTURI/EXPORTURI

    În lipsa unor dispoziții diferite, «importuri» se referă la țara de origine inițială (țara în care a fost produs produsul energetic) pentru a fi utilizat în țara respectivă, iar «exporturi» se referă la țara de consum final al produsului energetic. Sunt considerate importate sau exportate cantitățile, vămuite sau nu, care au trecut granițele politice ale unei țări.

    În cazul în care nu poate fi precizată originea sau destinația, se poate utiliza rubrica «Nespecificat/Altele».

    2.1.5.   BUNCĂRAJ

    Cantități de combustibili furnizate navelor, indiferent de pavilion, care sunt angajate în navigația internațională. Navigația internațională se poate desfășura pe mare, pe lacuri și căi navigabile interioare și în apele de coastă. Nu se iau în considerare:

    consumul navelor angajate în navigația internă; Distincția între navigația internă și cea internațională trebuie stabilită în funcție de portul de plecare și de portul de sosire și nu în funcție de pavilion sau de naționalitatea navei;

    consumul navelor de pescuit;

    consumul forțelor militare.

    2.1.6.   TRANSPORT AERIAN INTERNAȚIONAL

    Cantitățile de combustibili furnizate aeronavelor pentru transportul aerian internațional. Distincția între transportul aerian intern și cel internațional trebuie stabilită în funcție de locul de plecare și de sosire și nu în funcție de naționalitatea companiei aeriene. Sunt excluși combustibilii utilizați de companiile aeriene pentru propriile vehicule rutiere (care trebuie raportați la rubrica «Nespecificat în altă parte – Transporturi») și combustibilii de aviație pentru uz militar (care trebuie raportați la rubrica «Nespecificat în altă parte – Alte sectoare»).

    2.1.7.   VARIAȚIA STOCURILOR

    Diferența dintre nivelul inițial al stocurilor și nivelul final al stocurilor deținute pe teritoriul național. În lipsa unor dispoziții diferite, o creștere a stocurilor este indicată de un număr negativ, iar o diminuare apare sub forma unui număr pozitiv.

    2.1.8.   TOTALUL STOCURILOR INIȚIALE ȘI FINALE PE TERITORIUL NAȚIONAL

    Reprezintă toate stocurile de pe teritoriul național, inclusiv stocurile deținute de stat, de consumatorii importanți sau de organizațiile care se ocupă cu deținerea de stocuri, stocurile de pe navele oceanice care sosesc, stocurile deținute în zonele libere și stocurile deținute pentru terți, indiferent dacă sunt sau nu în conformitate cu acordurile guvernamentale bilaterale. Termenii «inițiale» și «finale» se referă la prima și respectiv la ultima zi a perioadei de referință. Stocurile includ stocuri deținute în toate tipurile de spații speciale de depozitare, fie la suprafață, fie în subteran.

    2.1.9.   UTILIZARE DIRECTĂ

    Petrol (țiței și produse petroliere) utilizat direct fără a fi prelucrat în rafinării. Această categorie include țițeiul utilizat pentru producerea de energie electrică.

    2.1.10.   PRODUSE PRIMARE PRIMITE

    Sunt incluse cantitățile de țiței de proveniență internă sau importate (inclusiv condensatele) și LGN (2) de proveniență internă care sunt utilizate direct, fără a fi prelucrate în rafinării petroliere, și retururile din petrochimie care sunt utilizate direct, deși nu sunt combustibili primari.

    2.1.11.   PRODUCȚIA BRUTĂ A RAFINĂRIILOR

    Reprezintă producția de produse finite a rafinăriilor sau uzinelor de amestecare. Această rubrică nu include pierderile de rafinare, dar include consumul propriu al rafinăriilor.

    2.1.12.   PRODUSE RECICLATE

    Produse finite care trec a doua oară prin circuitul comercial, după ce au fost livrate consumatorilor finali (de exemplu, lubrifianții uzați care sunt reprelucrați). Trebuie făcută distincția între aceste cantități și retururile din petrochimie.

    2.1.13.   RETURURI

    Reprezintă produse finite sau semifinite care sunt returnate de consumatorii finali la rafinării pentru prelucrare, amestec sau vânzare. Este vorba de obicei despre produse secundare ale industriei petrochimice.

    2.1.14.   TRANSFERURI ÎNTRE PRODUSE

    Reprezintă cantitățile de produse a căror clasificare s-a schimbat, fie pentru că specificațiile lor au fost modificate, fie pentru că au fost amestecate pentru a forma un alt produs. O valoare negativă pentru un produs este compensată de una (sau mai multe) valori pozitive pentru unul sau mai multe produse și invers; totalul net trebuie să fie zero.

    2.1.15.   PRODUSE TRANSFERATE

    Produse petroliere importate care sunt reclasificate ca materii prime pentru a fi prelucrate suplimentar în rafinării, fără a fi livrate consumatorilor finali.

    2.1.16.   DIFERENȚE STATISTICE

    Valoare calculată, definită ca fiind diferența dintre valoarea calculată din perspectiva aprovizionării (abordare de sus în jos) și valoarea calculată din perspectiva consumului (abordare de jos în sus). În cazul unor diferențe statistice majore, trebuie explicate cauzele acestora.

    2.2.   Sectorul de transformare

    La sectorul de transformare, trebuie să fie declarate doar cantitățile de combustibili care au fost transformate în alți combustibili. Cantitățile de combustibili utilizate pentru încălzire, exploatarea echipamentelor și, în general, pentru susținerea procesului de transformare trebuie declarate la sectorul energetic.

    2.2.1.   EXCLUSIV CENTRALELE ELECTRICE ALE PRODUCĂTORILOR DE ENERGIE ELECTRICĂ CA ACTIVITATE PRINCIPALĂ

    Cantitățile de combustibili utilizate de către producătorii de energie electrică ca activitate principală pentru producerea de energie electrică în unități/centrale care produc exclusiv energie electrică.

    2.2.2.   UNITĂȚILE DE COGENERARE ALE PRODUCĂTORILOR DE ENERGIE TERMICĂ ȘI ELECTRICĂ CA ACTIVITATE PRINCIPALĂ

    Cantitățile de combustibili utilizate de către producătorii de energie electrică și/sau termică ca activitate principală pentru producerea de energie electrică și/sau termică în unități de cogenerare.

    2.2.3.   EXCLUSIV CENTRALELE TERMICE ALE PRODUCĂTORILOR DE ENERGIE TERMICĂ CA ACTIVITATE PRINCIPALĂ

    Cantitățile de combustibili utilizate de către producătorii de energie termică ca activitate principală pentru producerea de energie termică în unități/centrale care produc exclusiv energie termică.

    2.2.4.   EXCLUSIV CENTRALELE ELECTRICE ALE AUTOPRODUCĂTORILOR

    Cantitățile de combustibili utilizate de către autoproducători pentru producerea de energie electrică în unități/centrale care produc exclusiv energie electrică.

    2.2.5.   UNITĂȚILE DE COGENERARE ALE AUTOPRODUCĂTORILOR

    Toate cantitățile de combustibili folosite de autoproducători pentru producerea de energie electrică și proporția de combustibili utilizată pentru producerea de energie termică vândută în unități de cogenerare. Proporția de combustibili utilizată pentru producerea de energie termică nevândută (energie termică autoconsumată) se declară la sectorul specific de consum energetic final pe baza nomenclatorului NACE. Energia termică nevândută, dar furnizată altor entități în cadrul unor acorduri nefinanciare sau unor entități aflate în proprietatea unui terț trebuie să fie declarată pe baza aceluiași principiu ca și energia termică vândută.

    2.2.6.   EXCLUSIV CENTRALELE TERMICE ALE AUTOPRODUCĂTORILOR

    Proporția de combustibili utilizată pentru producerea energiei termice vândute de către autoproducători în unități/centrale care produc exclusiv energie termică. Proporția de combustibili utilizată pentru producerea de energie termică nevândută (energie termică autoconsumată) se declară la sectorul specific de consum energetic final pe baza nomenclatorului NACE. Energia termică nevândută, dar furnizată altor entități în cadrul unor acorduri nefinanciare sau unor entități aflate în proprietatea unui terț trebuie să fie declarată pe baza aceluiași principiu ca și energia termică vândută.

    2.2.7.   FABRICI DE COMBUSTIBIL BRICHETAT

    Cantitățile de combustibili utilizate în fabrici de combustibil brichetat pentru producerea de combustibil brichetat.

    2.2.8.   COCSERII

    Cantitățile de combustibili utilizate în cocserii pentru producerea de cocs de cocserie și gaz de cocserie.

    2.2.9.   FABRICI DE BRICHETE DE LIGNIT (BKB)/DE BRICHETE DE TURBĂ (PB)

    Cantitățile de combustibili utilizate pentru producerea brichetelor de lignit (BKB) în fabrici de brichete de lignit și cantitățile de combustibili utilizate în fabrici de brichete de turbă pentru producerea brichetelor de turbă (PB).

    2.2.10.   UZINE DE GAZ

    Cantitățile de combustibili utilizate pentru producerea de gaz în uzinele de gaz și uzinele de gazificare a cărbunelui.

    2.2.11.   FURNALE

    Cantitățile de combustibili care intră în furnal, fie pe partea de sus, împreună cu minereul de fier, fie prin gurile de vânt din partea de jos, împreună cu aerul suflat încălzit.

    2.2.12.   LICHEFIEREA CĂRBUNELUI

    Cantitățile de combustibili utilizate pentru producerea de petrol sintetic.

    2.2.13.   UZINE DE TRANSFORMARE A GAZELOR ÎN LICHIDE

    Cantitățile de combustibili gazoși transformate în combustibili lichizi.

    2.2.14.   UNITATE DE PRODUCȚIE A MANGALULUI

    Cantități de biocombustibili solizi transformate în mangal.

    2.2.15.   RAFINĂRII PETROLIERE

    Cantitățile de combustibili utilizate pentru producerea de produse petroliere.

    2.2.16.   INSTALAȚII PENTRU AMESTECUL GAZELOR NATURALE (PENTRU AMESTEC CU GAZE NATURALE)

    Cantitățile de gaze amestecate cu gaze naturale în rețeaua de gaz.

    2.2.17.   PENTRU AMESTEC CU BENZINĂ AUTO/MOTORINĂ/COMBUSTIBIL DE TIP KEROSEN:

    Cantitățile de biocombustibili lichizi amestecate cu elementele omoloage fosile.

    2.2.18.   NESPECIFICAT ÎN ALTĂ PARTE

    Cantitățile de combustibili utilizate pentru activități de transformare neincluse în altă parte. În cazul în care se folosește această rubrică, conținutul acesteia trebuie explicat în raport.

    2.3.   Sectorul energetic

    Cantitățile consumate de industria energetică pentru activitatea de extracție (extracția minieră, producerea de țiței și de gaze naturale) sau pentru activitățile de transformare. Acestea corespund diviziunilor 05, 06, 19 și 35 din NACE Rev. 2, grupei 09.1 din NACE Rev. 2 și claselor 07.21 și 08.92 din NACE Rev. 2.

    Sunt excluse cantitățile de combustibili transformate într-o altă formă de energie (care trebuie să fie înregistrate la sectorul de transformare) sau utilizate pentru a sprijini exploatarea rețelei de conducte cu petrol, gaz și șlam de cărbune (care trebuie să fie înregistrate la sectorul transporturilor).

    Sunt incluse producerea de substanțe chimice utilizate la fisiunea și fuziunea nucleară și produsele rezultate din aceste procese.

    2.3.1.   CENTRALE ELECTRICE, CENTRALE DE COGENERARE ȘI CENTRALE TERMICE PENTRU CONSUM PROPRIU

    Cantitățile de combustibili consumate ca energie în exploatarea centralelor care produc exclusiv energie electrică, a celor care produc exclusiv energie termică și a centralelor de cogenerare.

    2.3.2.   MINE DE CĂRBUNI

    Cantitățile de combustibili consumate ca energie pentru extracția și prepararea cărbunelui în industria minieră. Cărbunele ars în centralele electrice ale minelor trebuie înregistrat la sectorul de transformare.

    2.3.3.   FABRICI DE COMBUSTIBIL BRICHETAT

    Cantitățile de combustibili consumate ca energie pentru exploatarea fabricilor de combustibil brichetat.

    2.3.4.   COCSERII

    Cantitățile de combustibili consumate ca energie pentru exploatarea cocseriilor (uzine de cocsificare).

    2.3.5.   FABRICI DE BRICHETE DE LIGNIT (BKB)/DE BRICHETE DE TURBĂ (PB)

    Cantitățile de combustibili utilizate ca energie pentru exploatarea fabricilor de brichete de lignit (BKB)/de brichete de turbă (PB).

    2.3.6.   UZINE DE GAZ/UZINE DE GAZIFICARE

    Cantitățile de combustibili consumate ca energie pentru exploatarea uzinelor de gaz și a uzinelor de gazificare a cărbunelui.

    2.3.7.   FURNALE

    Cantitățile de combustibili consumate ca energie pentru exploatarea furnalelor.

    2.3.8.   LICHEFIEREA CĂRBUNELUI

    Cantitățile de combustibili consumate ca energie pentru exploatarea uzinelor de lichefiere a cărbunelui.

    2.3.9.   LICHEFIERE (GNL)/REGAZIFICARE

    Cantitățile de combustibili consumate ca energie pentru exploatarea uzinelor de lichefiere a gazelor naturale și a uzinelor de regazificare.

    2.3.10.   UZINE DE GAZIFICARE (BIOGAZ)

    Cantitățile de combustibili consumate ca energie pentru exploatarea uzinelor de gazificare a biogazului.

    2.3.11.   UZINE DE TRANSFORMARE A GAZELOR ÎN LICHIDE (TGL)

    Cantitățile de combustibili consumate ca energie pentru exploatarea unităților de transformare a gazelor în lichide.

    2.3.12.   UNITĂȚI DE PRODUCȚIE A MANGALULUI

    Cantitățile de combustibili consumate ca energie pentru exploatarea unităților de producție a mangalului.

    2.3.13.   RAFINĂRII PETROLIERE

    Cantitățile de combustibili consumate ca energie pentru exploatarea rafinăriilor petroliere.

    2.3.14.   EXTRACȚIA ȚIȚEIULUI ȘI A GAZELOR NATURALE

    Cantitățile de combustibili consumate în instalații de extragere a țițeiului și a gazelor naturale. Nu sunt incluse pierderile din conducte (care trebuie să fie înregistrate la pierderile de distribuție), nici cantitățile de energie utilizate la exploatarea conductelor (care trebuie să fie înregistrate la sectorul transporturilor).

    2.3.15.   NESPECIFICAT ÎN ALTĂ PARTE – ENERGIE

    Cantitățile de combustibili legate de activități energetice neincluse în altă parte. În cazul în care se folosește această rubrică, conținutul acesteia trebuie explicat în raport.

    2.4.   Pierderile de transport și de distribuție

    2.4.1.   PIERDERI DE TRANSPORT

    Cantitățile de combustibil pierdut ca urmare a transportului, la partea sistemului exploatată de operatorul de transport și de sistem. Aceasta include pierderile tehnice și de altă natură. În cazul energiei electrice, sunt incluse pierderile de la transformatoarele care nu sunt considerate parte integrantă a centralelor electrice. Pentru gaz, sunt incluse evacuarea în atmosferă și arderea la faclă în timpul transmisiei.

    2.4.2.   PIERDERI DE DISTRIBUȚIE

    Cantitățile de combustibil pierdut ca urmare a distribuției, în partea sistemului exploatată de operatorul de distribuție. Aceasta include pierderile tehnice și de altă natură. Pentru gaze, sunt incluse evacuarea în atmosferă și arderea la faclă în timpul distribuției.

    2.5.   Consum neenergetic final

    Cantitățile de combustibili fosili utilizate în scopuri neenergetice – combustibili nearși.

    2.6.   Consum energetic final (specificarea consumului final)

    2.6.1.   SECTORUL INDUSTRIAL

    Reprezintă cantitățile de combustibil consumate de întreprinderile industriale pentru activitățile lor de bază.

    În cazul centralelor care produc exclusiv energie termică sau al centralelor de cogenerare, se declară numai cantitățile de combustibili consumate pentru producerea energiei termice utilizate de entitatea respectivă (energie termică autoconsumată). Cantitățile de combustibili consumate pentru producerea de energie termică vândută și de energie electrică trebuie înregistrate în rubrica relevantă de la sectorul de transformare.

    2.6.1.1.

    Industria minieră și extractivă: Diviziunile 07 (excluzând 07.21) și 08 (excluzând 08.92) din NACE Rev. 2; Grupa 09.9 din NACE Rev. 2.

    2.6.1.1.1.

    Extracția minereurilor metalifere [diviziunea 07 din NACE Rev. 2, excluzând Clasa 07.21 Extracția minereurilor de uraniu și toriu din NACE Rev. 2]

    2.6.1.1.2.

    Alte activități extractive [Div. 08 din NACE Rev. 2, excluzând Clasa 08.92 Extracția turbei din NACE Rev. 2]

    2.6.1.1.3.

    Activități de servicii anexe extracției [Div. 09 din NACE Rev. 2, excluzând Grupa 09.1 Activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale din NACE Rev. 2]

    2.6.1.2.

    Produse alimentare, băuturi și tutun: Diviziunile 10, 11 și 12 din NACE Rev. 2.

    2.6.1.2.1.

    Industria alimentară [Div. 10 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.2.2.

    Fabricarea băuturilor [Div. 11 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.2.3.

    Fabricarea produselor din tutun [Div. 12 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.3.

    Textile și produse din piele [Div. 13, 14 și 15 din NACE Rev. 2, sunt incluse Fabricarea produselor textile, Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte și Fabricarea articolelor din piele și a accesoriilor]

    2.6.1.4.

    Lemn și produse din lemn – Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; Fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale [Div. 16 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.5.

    Celuloză, hârtie și activități de tipărire: Diviziunile 17 și 18 din NACE Rev. 2.

    2.6.1.5.1.

    Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie [Div. 17 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.5.1.1.

    Fabricarea celulozei [Clasa 17.11 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.5.1.2.

    Fabricarea altor produse din hârtie și carton [Clasa 17.12 din NACE Rev. 2 și Grupa 17.2 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.5.2.

    Tipărirea și reproducerea pe suporți a înregistrărilor [Div. 18 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.6.

    Chimie și petrochimie: Diviziunile 20 și 21 din NACE Rev. 2.

    2.6.1.6.1.

    Fabricarea substanțelor și a produselor chimice [Div. 20 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.6.2.

    Fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice [Div. 21 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.7.

    Produse minerale nemetalice [Div. 23 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.7.1.

    Fabricarea sticlei și a articolelor din sticlă [Grupa 23.1 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.7.2.

    Fabricarea cimentului, varului și ipsosului (inclusiv clincher) [Grupa 23.5 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.7.3.

    Alte produse minerale nemetalice [Grupele 23.2, 23.3, 23.4, 23.6, 23.7 și 23.9 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.8.

    Siderurgie [Industria metalurgică A: Grupele 24.1, 24.2 și 24.3 și clasele 24.51 și 24.52 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.9.

    Prelucrarea metalelor neferoase [Industria metalurgică B: Grupa 24.4 și clasele 24.53 și 24.54 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.9.1.

    Metalurgia aluminiului [Clasa 24.42 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.9.2.

    Prelucrarea altor metale neferoase [Grupa 24.4 din NACE Rev. 2 – excluzând Clasa 24.42 din NACE Rev. 2; Clasele 24.53 și 24.54 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.10.

    Mașini și utilaje: Diviziunile 25, 26, 27 și 28 din NACE Rev. 2.

    2.6.1.10.1.

    Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații [Div. 25 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.10.2.

    Fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice [Div. 26 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.10.3.

    Fabricarea echipamentelor electrice [Div. 27 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.10.4.

    Fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. [Div. 28 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.11.

    Echipamente de transport: Industriile legate de echipamentele de transport [Div. 29 și 30 din NACE, incluzând Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor și Fabricarea altor echipamente de transport]

    2.6.1.12.

    Nespecificat în altă parte - Industrie: Diviziunile 22, 31 și 32 din NACE

    2.6.1.12.1.

    Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice [Div. 22 din NACE]

    2.6.1.12.2.

    Fabricarea de mobilă [Div. 31 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.12.3.

    Alte activități industriale [Div. 32 din NACE Rev. 2]

    2.6.1.13.

    Construcții [Diviziunile 41, 42 și 43 din NACE Rev. 2]

    2.6.2.   SECTORUL TRANSPORTURILOR

    Energia utilizată în toate activitățile de transport, indiferent de categoria NACE (sectorul economic) din care face parte respectiva activitate. Combustibilii utilizați pentru încălzire și iluminat la stațiile de cale ferată, autogări, debarcadere și aeroporturi trebuie să fie înregistrați la rubrica «Comerț și servicii publice», nu la sectorul transporturilor.

    2.6.2.1.   Transport feroviar

    Cantitățile de combustibili utilizate în transportul feroviar, inclusiv căile ferate industriale și transportul feroviar în cadrul sistemului de transport urban sau suburban (spre exemplu, trenuri, tramvaie și metrouri).

    2.6.2.1.1.   Transport feroviar de mare viteză

    Energia utilizată de trenurile care circulă pe linii de cale ferată pe care viteza poate depăși 200 km pe oră.

    2.6.2.1.2.   Transport feroviar convențional

    Energia utilizată de traficul feroviar, cu excepția transportului feroviar de mare viteză, a metrourilor și a tramvaielor.

    2.6.2.1.2.1.   Transport feroviar convențional de călători

    Energie utilizată pe calea ferată pentru transportul de călători, adică pentru deplasarea călătorilor care utilizează vehicule feroviare între locul de îmbarcare și locul de debarcare. Călătorul este orice persoană, cu excepția membrilor personalului de tren, care efectuează o călătorie pe calea ferată.

    2.6.2.1.2.2.   Transport feroviar convențional de marfă

    Energie utilizată pe calea ferată pentru transportul de mărfuri, adică pentru circulația mărfurilor cu ajutorul vehiculelor feroviare între locul de încărcare și locul de descărcare.

    2.6.2.1.3.   Metrouri și tramvaie

    Energia utilizată de metrouri, tramvaie, metrouri ușoare și alte sisteme feroviare urbane înălțate sau subterane.

    2.6.2.2.   Navigație internă

    Cantitățile de combustibili livrate navelor, indiferent de pavilion, care nu sunt angajate în navigația internațională (a se vedea rubrica «Buncăraj»). Distincția între navigația internă și cea internațională trebuie să fie stabilită în funcție de portul de plecare și de portul de sosire și nu în funcție de pavilion sau de naționalitatea navei.

    2.6.2.3.   Transport rutier

    Cantitățile de combustibili utilizate de vehiculele rutiere. Este inclus combustibilul utilizat de vehiculele agricole pe șosele și lubrifianții utilizați de vehiculele rutiere.

    Nu sunt incluse energia utilizată de motoarele fixe (a se vedea rubrica «Alte sectoare»), de tractoarele care nu circulă pe șosele (a se vedea rubrica «Agricultură»), de vehiculele rutiere militare (a se vedea rubrica «Alte sectoare – nespecificat în altă parte»), bitumul utilizat la îmbrăcămintea rutieră și energia consumată de motoarele utilizate pe șantierele de construcții (a se vedea subsectorul «Construcții» de la rubrica «Industrie»).

    2.6.2.3.1.   Vehicule grele care transportă mărfuri

    Cantitățile de combustibili utilizate în camioane cu o capacitate de încărcare de peste 3,5 t, care transportă mărfuri (vehicule din categoriile N2 și N3 în conformitate cu clasificarea europeană a categoriei de vehicule, pe baza standardelor CEE-ONU).

    2.6.2.3.2.   Transport în comun

    Cantitățile de combustibili utilizate de vehiculele de mari dimensiuni, care transportă călători, cum ar fi autobuzele, autocarele, camionetele mari etc. (vehicule din categoriile M2 și M3 în conformitate cu clasificarea europeană a categoriilor de vehicule, pe baza standardelor CEE-ONU).

    2.6.2.3.3.   Autoturisme și camionete

    Cantitățile de combustibili utilizate de vehiculele mici, cum ar fi autoturismele și camionetele, care transportă călători sau mărfuri (vehicule din categoriile N1 și M1 în conformitate cu clasificarea europeană a categoriilor de vehicule, pe baza standardelor CEE-ONU).

    2.6.2.3.4.   Alte transporturi rutiere:

    Cantitățile de combustibili utilizate în toate formele de transport rutier, cu excepția vehiculelor grele care transportă mărfuri, a transportului în comun și a autoturismelor și camionetelor.

    2.6.2.4.   Transport prin conducte

    Cantitățile de combustibili utilizate ca energie la exploatarea conductelor care transportă gaze, lichide, șlam și alte produse. Este inclusă energia utilizată de stațiile de pompare și pentru întreținerea conductelor. Nu sunt incluse energia utilizată pentru distribuția prin conducte a gazelor naturale sau artificiale, a apei calde sau aburului de la distribuitor la consumatorii finali (care trebuie înregistrată la sectorul energetic), energia utilizată pentru distribuția finală a apei către consumatorii casnici, industriali, comerciali și alți consumatori finali (care trebuie înregistrată la sectorul Comerț și servicii publice) și nici pierderile survenite în timpul transportului de la distribuitor la consumatorii finali (care trebuie înregistrate ca pierderi de distribuție).

    2.6.2.5.   Transport aerian intern

    Cantitățile de combustibili furnizate aeronavelor pentru transportul aerian intern. Este inclus combustibilul utilizat în alte scopuri decât pentru zbor, de exemplu pentru testarea motoarelor în ateliere. Distincția între transportul aerian intern și cel internațional trebuie stabilită în funcție de locul de plecare și de sosire și nu în funcție de naționalitatea companiei aeriene. Aici sunt incluse călătoriile pe distanțe semnificative între două aeroporturi dintr-o țară cu teritorii peste mări. Sunt excluși combustibilii utilizați de companiile aeriene pentru propriile vehicule rutiere (care trebuie raportați la rubrica «Nespecificat în altă parte – Transporturi») și combustibilii de aviație pentru uz militar (care trebuie raportați la rubrica «Nespecificat în altă parte – Alte sectoare»).

    2.6.2.6.   Nespecificat în altă parte – Transporturi

    Cantitățile de combustibili utilizate pentru activități de transport neincluse în altă parte. Sunt incluși combustibilii utilizați de companiile aeriene pentru propriile vehicule rutiere și combustibilii utilizați în porturi pentru utilajele de descărcat nave și diferite tipuri de macarale. În cazul în care se folosește această rubrică, conținutul acesteia trebuie explicat în raport.

    2.6.3.   ALTE SECTOARE

    Această categorie cuprinde cantitățile de combustibili utilizate în sectoarele care nu sunt menționate în mod specific sau care nu aparțin sectorului de transformare, energetic, industriei sau transporturilor.

    2.6.3.1.   Comerț și servicii publice

    Cantități de combustibili consumați de întreprinderile și administrațiile din sectorul public și sectorul privat. Diviziunile 33, 36, 37, 38, 39, 45, 46, 47, 52, 53, 55, 56, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 84 (clasa 84.22 este exclusă), 85, 86, 87, 88, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96 și 99 din NACE Rev. 2. Combustibilii utilizați pentru încălzire și iluminat la căile ferate, autogări, debarcadere și aeroporturi trebuie să fie înregistrați în această categorie. Sunt incluși aici combustibilii utilizați pentru toate activitățile, altele decât transporturile, încadrate la diviziunile 49, 50 și 51 din NACE Rev. 2.

    2.6.3.1.1.

    Repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor [secțiunea C diviziunea 33 din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.2.

    Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare [secțiunea E din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.3.

    Comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor [secțiunea G din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.3.1.

    Comerț cu ridicata [secțiunea G, diviziunea 46 din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.3.2.

    Comerț cu amănuntul [secțiunea G, diviziunea 47 din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.4.

    Depozitare și activități auxiliare pentru transporturi [secțiunea H, diviziunea 52 din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.5.

    Activități de poștă și de curier [secțiunea H, diviziunea 53 din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.6.

    Hoteluri și restaurante [secțiunea I din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.6.1.

    Hoteluri și alte facilități de cazare [secțiunea I, diviziunea 55 din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.6.2.

    Restaurante și alte activități de servicii de alimentație [secțiunea I, diviziunea 56 din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.7.

    Informații și comunicații [secțiunea J din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.8.

    Intermedieri financiare și asigurări și Tranzacții imobiliare [secțiunea K și secțiunea L din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.9.

    Activități de servicii administrative și activități de servicii suport [secțiunea N din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.10.

    Administrație publică și apărare; asigurări sociale din sistemul public [secțiunea O din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.11.

    Învățământ [secțiunea P din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.12.

    Sănătate și asistență socială [secțiunea Q din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.12.1.

    Activități de asistență spitalicească [secțiunea Q, grupa 86.1 din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.13.

    Activități de spectacole, culturale și recreative [secțiunea R din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.13.1.

    Activități sportive, recreative și distractive [secțiunea R, diviziunea 93 din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.14.

    Activități ale organizațiilor și organismelor extrateritoriale [secțiunea U din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.15.

    Activități profesionale, științifice și tehnice și Alte servicii [secțiunea M și secțiunea S din NACE Rev. 2]

    2.6.3.1.16.

    Centre de date. Un centru de date este definit ca o structură sau un grup de structuri utilizate pentru găzduirea, conectarea și operarea sistemelor/serverelor informatice și a echipamentelor asociate pentru stocarea, prelucrarea și/sau distribuția datelor, precum și activitățile conexe.

    2.6.3.2.   Gospodăriile populației

    Cantitățile de combustibili consumate de toate gospodăriile populației, inclusiv «gospodăriile cu angajați». Diviziunile 97 și 98 din NACE Rev. 2.

    Următoarele definiții specifice se aplică pentru sectorul gospodăriilor populației:

    O gospodărie a populației înseamnă o persoană care trăiește singură, o familie, sau un grup de persoane care trăiesc împreună în aceeași locuință privată și împart cheltuielile pentru utilități și alte cheltuieli necesare întreținerii. Sectorul gospodăriilor populației, cunoscut, de asemenea, sub denumirea «sectorul rezidențial» sau «sectorul domestic» este, prin urmare, un grup format de toate gospodăriile populației dintr-o țară anume.

    Reședințele colective care pot fi permanente (de exemplu, închisorile) sau temporare (de exemplu, spitalele) trebuie să fie excluse din acest grup, întrucât consumul acestora este inclus în sectorul serviciilor. Energia utilizată în toate activitățile de transport trebuie să fie înregistrată la rubrica aferentă sectorului transporturilor și nu la rubrica aferentă sectorului gospodăriilor populației.

    Consumul de energie asociat activităților economice semnificative ale gospodăriilor populației trebuie, de asemenea, să fie exclus din totalul consumului de energie al gospodăriilor populației. Aceste activități includ activitățile economice agricole desfășurate în mici exploatații agricole și alte activități economice efectuate în reședința unei gospodării a populației și trebuie să fie înregistrate în sectorul corespunzător de consum final.

    2.6.3.2.1.   Încălzirea încăperilor

    Acest serviciu energetic se referă la utilizarea energiei în scopul furnizării de căldură în interiorul unei locuințe.

    2.6.3.2.2.   Răcirea încăperilor

    Acest serviciu energetic se referă la utilizarea energiei într-o locuință în scopul răcirii printr-un sistem de refrigerare și/sau printr-o unitate de răcire.

    Ventilatoarele, suflantele și alte aparate care nu sunt conectate la o unitate de răcire sunt excluse din prezenta secțiune, dar trebuie să fie înregistrate în secțiunea «Aparate electrice și de iluminat».

    2.6.3.2.3.   Încălzirea apei

    Acest serviciu energetic se referă la utilizarea energiei în scopul încălzirii apei pentru asigurarea apei calde menajere curente, a apei calde pentru îmbăiere, pentru curățare și a apei calde destinate altor utilizări decât în scopul gătirii alimentelor.

    Încălzirea piscinelor este exclusă, dar ea trebuie să fie înregistrată la secțiunea «Alte utilizări finale».

    2.6.3.2.4.   Gătirea alimentelor

    Acest serviciu energetic se referă la utilizarea energiei pentru prepararea mâncărurilor.

    Sunt excluse aparatele auxiliare pentru gătit (cuptoare cu microunde, ceainice, cafetiere etc.); ele trebuie să fie înregistrate la secțiunea «Aparate electrice și de iluminat».

    2.6.3.2.5.   Aparate electrice și de iluminat (doar cele care funcționează pe bază de energie electrică):

    Utilizarea energiei electrice într-o locuință pentru aparatele de iluminat și pentru oricare alte aparate electrice care nu este înregistrată în secțiunea destinată altor utilizări finale.

    2.6.3.2.6.   Alte utilizări finale

    Orice alt consum de energie realizat în gospodăriile populației, cum ar fi utilizarea energiei pentru activități exterioare locuinței și pentru orice alte activități care nu sunt incluse în cele cinci utilizări finale ale energiei menționate anterior (de exemplu, pentru mașini de tuns iarba, încălzirea piscinelor, dispozitive de încălzire a spațiului exterior, grătare electrice utilizate în aer liber, saune etc.).

    2.6.3.3.   Agricultură

    Cantitățile de combustibili consumate de utilizatori, clasificate la Agricultură, vânătoare și servicii anexe; Diviziunea 01 din NACE Rev. 2.

    2.6.3.4.   Silvicultură

    Cantitățile de combustibili consumate de utilizatori, clasificate la Silvicultură și exploatare forestieră; Diviziunea 02 din NACE Rev. 2.

    2.6.3.5.   Pescuitul

    Cantitățile de combustibili livrați pentru pescuitul în apele interioare, de coastă și în larg. În această categorie trebuie incluși combustibilii furnizați navelor, indiferent de pavilion, care se realimentează cu combustibil pe teritoriul țării (inclusiv pentru pescuitul internațional) și energia consumată în sectorul pescuitului. Diviziunea 03 din NACE Rev. 2.

    2.6.3.6.   Nespecificat în altă parte – Alte sectoare

    Cantitățile de combustibili utilizate pentru activități care nu sunt incluse în altă parte (precum clasa 84.22 din NACE Rev. 2). Această categorie include consumul de combustibili pentru activități militare mobile sau fixe (de exemplu, nave, aeronave, vehicule rutiere și energia consumată în spațiile de locuit), indiferent dacă acești combustibili sunt livrați forțelor armate din respectiva țară sau din altă țară. În cazul în care se folosește această rubrică, conținutul acesteia trebuie explicat în raport.

    3.   PRODUSE

    3.1.   CĂRBUNE (combustibili fosili solizi și gaze artificiale)

    3.1.1.   CĂRBUNE SUPERIOR

    Cărbunele superior reprezintă un agregat echivalent cu suma antracitului, a cărbunelui cocsificabil și a altor tipuri de cărbune bituminos.

    3.1.2.   ANTRACIT

    Cărbune de categorie superioară utilizat în activități industriale și casnice. Conține, în general, mai puțin de 10 % materii volatile și are o mare concentrație de carbon (aproximativ 90 % carbon fix). Puterea sa calorifică brută depășește 24 000 kJ/kg, măsurată la o masă de cărbune fără cenușă, dar umed.

    3.1.3.   CĂRBUNE COCSIFICABIL

    Cărbune bituminos de o calitate care permite producerea de cocs (cocs de cocserie) adecvat utilizării în furnale. Puterea sa calorifică brută depășește 24 000 kJ/kg, măsurată la o masă de cărbune fără cenușă, dar umed.

    3.1.4.   ALȚI CĂRBUNI BITUMINOȘI

    Cărbune utilizat pentru producerea de abur, fiind incluși toți cărbunii bituminoși neincluși la cărbune cocsificabil sau antracit. Este caracterizat printr-un conținut de materii volatile mai mare decât al antracitului (mai mult de 10 %) și un conținut mai mic de carbon (mai puțin de 90 % carbon fix). Puterea sa calorifică brută depășește 24 000 kJ/kg, măsurată la o masă de cărbune fără cenușă, dar umed.

    3.1.5.   CĂRBUNE BRUN

    Cărbunele brun reprezintă un agregat echivalent cu suma cărbunelui subbituminos și a lignitului.

    3.1.6.   CĂRBUNE SUBBITUMINOS

    Se referă la cărbunii neaglutinanți, cu o putere calorifică brută între 20 000 kJ/kg și 24 000 kJ/kg, care conțin mai mult de 31 % materii volatile la o masă uscată de cărbune fără substanțe minerale.

    3.1.7.   LIGNIT

    Cărbuni neaglutinanți cu o putere calorifică brută mai mică de 20 000 kJ/kg și cu un conținut de materii volatile mai mare de 31 % la o masă uscată de cărbune fără substanțe anorganice.

    3.1.8.   COMBUSTIBIL BRICHETAT

    Este un combustibil produs din granule de cărbune superior la care se adaugă un liant. Cantitatea de combustibil brichetat produs poate, prin urmare, să fie puțin mai mare decât cantitatea reală de cărbune consumat în procesul de transformare.

    3.1.9.   COCS DE COCSERIE

    Este un produs solid obținut prin carbonizarea la temperatură înaltă a cărbunelui, în general a unui cărbune cocsificabil, cu un conținut scăzut de umiditate și materii volatile. Cocsul de cocserie este utilizat în principal în siderurgie ca sursă de energie și agent chimic.

    În această categorie se înregistrează praful de cocs și cocsul de turnătorie.

    Semicocsul (un produs solid obținut prin carbonizarea cărbunelui la temperatură joasă) trebuie inclus în această categorie. Semicocsul este utilizat drept combustibil sau direct de uzinele de transformare.

    Această rubrică include, de asemenea, cocsul, praful de cocs și semicocsul produse din lignit.

    3.1.10.   COCS DE GAZ

    Este un produs secundar al cărbunelui superior utilizat pentru producerea de gaz de iluminat în uzinele de gaz. Cocsul de gaz este utilizat pentru încălzire.

    3.1.11.   GUDRON DE CĂRBUNE

    Este rezultatul distilării distructive a cărbunelui bituminos. Gudronul de cărbune este un produs secundar lichid al distilării cărbunelui cu scopul de a produce cocs în cocserii sau este produs din cărbune brun («gudron de temperatură joasă»).

    3.1.12.   BKB (BRICHETE DE CĂRBUNE BRUN)

    BKB reprezintă un combustibil produs din lignit sau din cărbune subbituminos prin brichetare la mare presiune, fără adăugarea unui liant, care include granule și praf de lignit uscat.

    3.1.13.   GAZE ARTIFICIALE

    Gazele artificiale reprezintă un agregat echivalent cu suma gazului de uzină, a gazului de cocserie, a gazului de furnal și a altor gaze recuperate.

    3.1.14.   GAZ DE UZINĂ

    În această categorie intră toate tipurile de gaze produse în uzine de utilități publice sau în uzine private a căror activitate principală este producerea, transportul și distribuția gazului. Această categorie include gazele produse prin carbonizare (inclusiv gazele produse în cocserii și transferate la categoria gazului de uzină), prin gazificare totală cu sau fără îmbogățire cu produse petroliere (GPL, păcură reziduală etc.) și prin reformare și amestec simplu cu alte gaze și/sau aer, inclusiv prin amestec cu gaze naturale, care va fi distribuit și consumat prin intermediul rețelei de gaze naturale. Cantitatea de gaze provenind din transferurile altor gaze de cărbune în gaze de uzină trebuie înregistrată ca producție de gaz de uzină.

    3.1.15.   GAZ DE COCSERIE

    Gazul de cocserie este un gaz obținut ca produs secundar rezultat în urma fabricării cocsului de cocserie pentru producerea de fier și oțel.

    3.1.16.   GAZ DE FURNAL ÎNALT

    Gazul de furnal înalt este produs în timpul arderii cocsului în furnale în industria siderurgică. Acesta este recuperat și utilizat drept combustibil, parțial în uzină și parțial în alte procese ale industriei metalurgice sau în centrale electrice dotate pentru arderea sa.

    3.1.17.   ALTE GAZE RECUPERATE

    Este un produs secundar rezultat în urma producerii oțelului în furnalele cu oxigen, recuperat la ieșirea din convertizor. Gazele mai sunt cunoscute și ca gaz de convertizor, gaz LD sau gaz BOS. Cantitatea de combustibil trebuie exprimată pe baza puterii calorifice brute. Sunt incluse, de asemenea, gaze nespecificate artificiale care nu au fost menționate anterior, cum ar fi gazele combustibile de origine carboniferă solidă recuperate din procese de fabricație și chimice nedefinite altfel.

    3.1.18.   TURBA

    Turba este un depozit sedimentar, combustibil, moale, poros sau comprimat, de origine vegetală, cu un conținut mare de apă (până la 90 % în stare brută), ușor de tăiat, de culoare brun deschis sau închis. Turba include turba aglomerată și turba măcinată. Turba utilizată în alte scopuri decât pentru producerea de energie nu intră în această categorie.

    3.1.19.   PRODUSE DIN TURBĂ

    Produse precum brichetele din turbă derivate direct sau indirect din turbă aglomerată (sod peat) și turbă măcinată.

    3.1.20.   ȘISTURI ȘI NISIPURI BITUMINOASE

    Șisturile și nisipurile bituminoase sunt roci sedimentare care conțin materii organice sub formă de kerogen. Kerogenul este un material bogat în hidrocarburi ceroase considerat drept precursor al petrolului. Șisturile bituminoase pot fi arse direct sau pot fi prelucrate prin încălzire pentru extragerea de petrol de șist. Petrolul de șist și alte produse derivate din lichefiere trebuie înregistrate la rubrica «Alte hidrocarburi» în cadrul produselor petroliere.

    3.2.   GAZE NATURALE

    3.2.1.   GAZE NATURALE

    Gazele naturale includ gazele din zăcăminte subterane, lichefiate sau în stare gazoasă și care constau în principal din metan, indiferent de metoda de extracție (convențională și neconvențională). Aici sunt incluse gazele «neasociate», provenind din zăcăminte de unde se extrag numai hidrocarburi în stare gazoasă, gazele «asociate», obținute în același timp cu țițeiul, precum și metanul recuperat din minele de cărbuni (gaz de mină) sau din straturi de cărbune (gaz de cărbune). Gazele naturale nu includ biogazul și gazele artificiale. Transferurile acestor produse în rețeaua de gaz natural se raportează separat de gazele naturale. Gazele naturale includ gazul natural lichefiat (GNL) și gazul natural comprimat (GNC).

    3.3.   ENERGIE ELECTRICĂ ȘI TERMICĂ

    3.3.1.   ENERGIE ELECTRICĂ

    Energia electrică se referă la transferul de energie prin fenomenul fizic care implică sarcinile electrice și efectele acestora în stare de repaus și în mișcare. Trebuie înregistrată întreaga cantitate de energie electrică utilizată, produsă și consumată, inclusiv energia din afara rețelei și cea consumată din producția proprie. Energia electrică în afara rețelei este produsă de instalații care sunt deconectate de la rețea din perspectiva producției; instalația nu poate injecta energia electrică produsă în rețea. Energia electrică utilizată pentru autoconsum este electricitatea consumată de producător înainte de a fi injectată în rețea.

    3.3.2.   ENERGIE TERMICĂ (ENERGIE TERMICĂ DERIVATĂ)

    Energia termică se referă la energia obținută din mișcarea de translație, de rotație și de vibrație a componentelor materiei, precum și din schimbările stării fizice a acesteia. Trebuie înregistrată întreaga cantitate de energie termică produsă, cu excepția energiei termice produse de către autoproducători pentru consumul propriu și nevândute; toate celelalte forme de energie termică se înregistrează ca utilizare a unor produse din care s-a obținut energie termică.

    3.4.   PETROL (Țiței și produse petroliere)

    3.4.1.   ȚIȚEI

    Țițeiul este un tip de ulei mineral de origine naturală, care conține un amestec de hidrocarburi și impurități asociate, precum sulful. Acesta se găsește în stare lichidă în condiții normale de temperatură și presiune de suprafață, iar caracteristicile fizice (densitate, vâscozitate etc.) sunt foarte variabile. Această categorie include condensatele din gazele asociate sau neasociate extrase din zăcăminte sau perimetre de exploatare, dacă acestea sunt amestecate cu țițeiul comercial. Cantitățile trebuie să fie înregistrate indiferent de metoda de extragere (convențională și neconvențională). Țițeiul nu include LGN.

    3.4.2.   LICHIDE DIN GAZ NATURAL (LGN)

    LGN-urile sunt hidrocarburi lichide sau lichefiate obținute din gaze naturale în instalații de separare sau de prelucrare a gazului. Printre LGN-uri se numără etanul, propanul, butanul (butan normal și izobutan), pentanul, izopentanul și pentanul plus (denumit uneori benzină naturală sau condensat de uzină).

    3.4.3.   MATERII PRIME DE RAFINĂRIE

    Materiile prime de rafinărie constau în petrol prelucrat destinat unei prelucrări suplimentare (de exemplu, păcură distilată direct sau motorină în vid) fără amestecare. După o prelucrare suplimentară, urmează să fie transformate într-una sau mai multe componente și/sau produse finite. Această definiție se aplică, de asemenea, retururilor din petrochimie pentru rafinării (de exemplu, benzină de piroliză, fracții C4, fracții de motorină și păcură).

    3.4.4.   ADITIVI/COMPUȘI OXIGENAȚI

    Aditivii sunt compuși, alții decât hidrocarburile, care sunt adăugați la sau amestecați cu produse petroliere pentru a modifica proprietățile acestora (de exemplu, cifra octanică, cifra cetanică, proprietățile la rece etc.). Printre aditivi se numără compușii oxigenați [precum alcoolii (metanol, etanol)], eterii [metil terț butil eter (MTBE), etil terț butil eter (ETBE), terț amil metil eter (TAME) etc.], esterii (precum ulei de rapiță sau ester dimetilic etc.), compușii chimici [de exemplu, tetrametil de plumb (TMP), tetraetil de plumb (TEP) și detergenții]. Cantitățile de aditivi/compuși oxigenați (alcooli, eteri, esteri și alți compuși chimici) declarați în această categorie trebuie să corespundă cantităților amestecate cu combustibili sau utilizate drept combustibil. Această categorie include biocombustibilii care sunt amestecați cu combustibili fosili lichizi.

    3.4.5.   BIOCOMBUSTIBILI ÎN ADITIVI/COMPUȘI OXIGENAȚI

    Cantitățile de biocombustibili lichizi înregistrați în această categorie corespund biocombustibililor lichizi amestecați și se referă doar la proporția de biocombustibil lichid și nu la volumul total de lichide în care se amestecă biocombustibilii. Nu se iau în considerare biocombustibilii lichizi care nu au fost amestecați.

    3.4.6.   ALTE HIDROCARBURI

    Această categorie include țițeiul sintetic obținut din nisipuri petrolifere, uleiurile minerale extrase din șisturile bituminoase etc., lichidele obținute din lichefierea cărbunelui, în urma transformării gazelor naturale în benzină, hidrogenul și uleiurile emulsionate (de exemplu, Orimulsion); nu include șisturile bituminoase; include uleiul de șist (produs secundar).

    3.4.7.   PRODUSE PETROLIERE

    Produsele petroliere constituie un produs agregat echivalent cu suma gazului de rafinărie, a etanului, a gazelor petroliere lichefiate, a naftei, a benzinei auto, a benzinei de aviație, a benzinei tip Jet Fuel, a kerosenului tip Jet Fuel, a altor tipuri de kerosen, a motorinei, a păcurii, a benzinei industriale white spirit și SBP, a lubrifianților, a bitumului, a cerurilor de parafină, a cocsului de petrol și a altor produse.

    3.4.8.   GAZ DE RAFINĂRIE

    Gazul de rafinărie este un amestec de gaze necondensate, care constau în principal în hidrogen, metan, etan și olefine obținute în urma distilării țițeiului sau tratării produselor petroliere (de exemplu prin cracare) în rafinării. Aici se includ și gazele returnate din industria petrochimică.

    3.4.9.   ETAN

    Hidrocarbură cu catenă liniară, gazoasă în stare naturală, (C2H6) extrasă din gaze naturale și din gaze de rafinărie.

    3.4.10.   GAZ PETROLIER LICHEFIAT (GPL)

    GPL-urile sunt hidrocarburi parafinice ușoare obținute în urma proceselor de rafinare și în instalațiile de stabilizare a țițeiului și de prelucrare a gazelor naturale. Acestea constau, în principal, în propan (C3H8) și butan (C4Hl0) sau într-o combinație între aceste două gaze. Acestea pot conține, de asemenea, propilenă, butilenă, izopropilenă și izobutilenă. GPL-urile sunt de obicei lichefiate sub presiune pentru transport și depozitare.

    3.4.11.   NAFTĂ

    Nafta este o materie primă atât pentru industria petrochimică (de exemplu, producerea de etilenă sau de compuși aromatici), cât și pentru producerea de benzină prin reformare sau izomerizare în rafinării. Nafta include materialele care au o temperatură de distilare între 30 °C și 210 °C sau un interval între aceste valori.

    3.4.12.   BENZINĂ AUTO

    Benzina auto constă într-un amestec de hidrocarburi ușoare care au temperatura de distilare între 35 °C și 215 °C. Este utilizată drept combustibil pentru motoarele cu aprindere prin scânteie ale vehiculelor de transport terestru. Benzina auto poate conține aditivi, compuși oxigenați și amelioratori ai cifrei octanice, inclusiv compuși ai plumbului. Această categorie include componentele de amestec ale benzinei auto (cu excepția aditivilor/compușilor oxigenați), de exemplu alchilații, izomerații, reformații, benzina de cracare, destinate utilizării ca benzină auto finisată. Benzina auto este un produs agregat echivalent cu suma amestecului cu biobenzină (biobenzina din benzina auto) și a altor produse diferite de biobenzină.

    3.4.12.1.   Amestec cu biobenzină (biobenzina din benzina auto)

    Biobenzina care a fost amestecată cu benzina auto.

    3.4.12.2.   Produse diferite de biobenzină

    Partea rămasă a benzinei auto – benzină auto fără biobenzină în amestec (preponderent benzină auto din combustibili fosili).

    3.4.13.   BENZINĂ PENTRU AVIAȚIE

    Este o benzină special preparată pentru motoarele cu pistoane ale avioanelor, cu o cifră octanică adecvată acestui tip de motoare, cu o temperatură de îngheț de -60 °C și un interval de distilare de obicei între 30 °C și 180 °C.

    3.4.14.   COMBUSTIBILI DE TIP BENZINĂ PENTRU TURBOREACTOARE (COMBUSTIBILI DE TIP NAFTĂ PENTRU TURBOREACTOARE SAU JP4)

    Această categorie include toate hidrocarburile ușoare utilizate de turbomotoarele avioanelor, care se distilează între 100 °C și 250 °C și se obțin prin amestecarea kerosenului și benzinei sau naftei în așa fel încât concentrația de compuși aromatici să nu depășească 25 % din volum, iar presiunea vaporilor să fie între 13,7 kPa și 20,6 kPa.

    3.4.15.   CARBURANT DE TIP KEROSEN PENTRU MOTOARE CU REACȚIE

    Distilat utilizat de turbomotoarele avioanelor. Are aceleași caracteristici de distilare între 150 °C și 300 °C (în general până la 250 °C) și același punct de inflamabilitate ca și kerosenul. În plus, are caracteristici specifice (precum temperatura de îngheț), care sunt stabilite de Asociația Internațională a Transporturilor Aeriene. Această categorie include componentele pentru amestec cu kerosen. Această categorie include componentele de amestec ale kerosenului. Carburanții de tipul kerosenului pentru turboreactoare constituie un produs agregat echivalent cu suma amestecului cu biocarburanți de tipul kerosenului pentru turboreactoare (biocarburanți de tipul kerosenului pentru turboreactoare în carburanți de tipul kerosenului pentru turboreactoare) și kerosen non-bio pentru turboreactoare.

    3.4.15.1.   Amestec cu biocombustibili de tipul kerosenului pentru turboreactoare (biocombustibili de tipul kerosenului pentru turboreactoare în combustibili de tipul kerosenului pentru turboreactoare)

    Biocombustibili de tipul kerosenului pentru turboreactoare care a fost amestecat cu combustibili de tipul kerosenului pentru turboreactoare.

    3.4.15.2.   Non-biocombustibil de tip kerosen pentru turboreactoare

    Partea rămasă a combustibililor de tipul kerosenului pentru turboreactoare – combustibili de tipul kerosenului pentru turboreactoare fără amestec cu biocombustibili de tipul kerosenului pentru turboreactoare (preponderent combustibili de tipul kerosenului pentru turboreactoare din combustibili fosili).

    3.4.16.   ALTE TIPURI DE KEROSEN

    Distilat de petrol rafinat utilizat în alte sectoare decât transportul aerian. Se distilează între 150 °C și 300 °C.

    3.4.17.   MOTORINĂ (PĂCURĂ DISTILATĂ)

    Motorina este în principal un distilat intermediar care se distilează între 180 °C și 380 °C. Această categorie include componentele pentru amestec. Există mai multe tipuri de calitate în funcție de utilizare: Motorina include motorina pentru motoarele diesel cu aprindere prin compresie ale autovehiculelor și camioanelor. Motorina include combustibil ușor pentru încălzirea spațiilor industriale și comerciale, motorină pentru transporturile navale și motorină pentru transporturile feroviare, alte tipuri de motorină inclusiv motorinele grele, care se distilează între 380 °C și 540 °C și care sunt utilizate ca materii prime în petrochimie. Motorina constituie un produs agregat echivalent cu suma amestecului cu biomotorine (biomotorine în motorină) și alte produse decât biomotorinele.

    3.4.17.1.   Amestec cu biomotorine (biomotorine în motorină)

    Biomotorine care au fost amestecate cu motorină.

    3.4.17.2.   Alte produse decât biomotorinele

    Partea rămasă a motorinei - motorină fără amestec cu biomotorine (preponderent motorină din combustibili fosili).

    3.4.18.   PĂCURĂ (PĂCURĂ GREA)

    Include toate tipurile de păcură reziduală (grea) (inclusiv cele obținute prin amestec). Vâscozitatea cinematică depășește 10 cSt la 80 °C. Punctul de aprindere este întotdeauna de peste 50 °C, iar densitatea este întotdeauna de peste 0,90 kg/l. Păcura este un produs agregat echivalent cu suma păcurii care conține un conținut redus de sulf și a păcurii cu un conținut ridicat de sulf.

    3.4.18.1.   Păcură cu un conținut redus de sulf (LSFO)

    Păcură cu un conținut de sulf sub 1 %.

    3.4.18.2.   Păcură cu un conținut ridicat de sulf (HSFO)

    Păcură cu un conținut de sulf de minimum 1 %.

    3.4.19.   WHITE SPIRIT ȘI SBP

    White spirit și SBP sunt definite ca distilate intermediare rafinate cu distilare în intervalul de distilare al naftei/kerosenului. Acestea includ benzine industriale (denumite și SBP; uleiuri ușoare care se distilează între 30 °C și 200 °C în 7 sau 8 tipuri de calitate de benzine industriale, în funcție de poziția fracției în intervalul de distilare – aceste tipuri de calitate se stabilesc în funcție de diferența de temperatură între punctele de distilare pentru 5 % și 90 % din volum, temperatură ce nu depășește 60 °C), și white spirit (benzină industrială cu un punct de inflamabilitate de peste 30 °C și intervalul de distilare între 135 °C și 200 °C).

    3.4.20.   LUBRIFIANȚI

    Hidrocarburi obținute din produse secundare de distilare. Lubrifianții sunt în principal utilizați pentru a reduce frecarea între suprafețele de sprijin. Sunt incluse toate categoriile finisate de uleiuri lubrifiante, de la uleiul de ax la uleiul pentru cilindri, inclusiv cele utilizate la grăsimile lubrifiante, uleiurile de motor și toate categoriile de uleiuri de bază pentru lubrifianți.

    3.4.21.   BITUM

    Este o hidrocarbură solidă, semisolidă sau vâscoasă cu o structură coloidală, de culoare brună sau neagră, obținută ca reziduu în urma distilării țițeiului, prin distilarea în vid a reziduurilor de petrol rezultate din distilarea atmosferică. Bitumul mai este denumit și asfalt și este utilizat în principal la construcții de drumuri și ca material pentru acoperișuri. Această categorie cuprinde bitumul fluidizat și bitumul fluxat.

    3.4.22.   CEARĂ DE PARAFINĂ

    Cerurile de parafină sunt hidrocarburi alifatice saturate. Acestea sunt reziduuri extrase în urma deparafinării uleiurilor lubrifiante. Au o structură cristalină, mai mult sau mai puțin fină, în funcție de calitate. Caracteristicile lor principale sunt următoarele: sunt incolore, inodore și translucide, cu un punct de topire de peste 45 °C.

    3.4.23.   COCS DE PETROL

    Este un produs secundar solid, negru, obținut în principal prin cracarea și carbonizarea materiilor prime derivate din petrol, a reziduurilor de distilare în vid, a gudronului și a smoalei prin procese precum cocsificarea întârziată sau cocsificarea fluidă. Constă în principal în carbon (90-95 %) și are un conținut redus de cenușă. Este utilizat ca materie primă pentru cocserii în industria siderurgică, pentru încălzire, pentru producerea electrozilor și pentru producerea de substanțe chimice. Cele mai importante două categorii ale cocsului de petrol sunt «cocsul verde» și «cocsul calcinat». Este inclus «cocsul de cataliză», care se depune pe catalizator în cursul proceselor de rafinare; acest tip de cocs nu este recuperabil și este de obicei utilizat drept combustibil de rafinărie.

    3.4.24.   ALTE PRODUSE

    Această categorie include toate produsele nemenționate mai sus, de exemplu: gudronul și sulful. Include compușii aromatici (de exemplu, BTX sau benzenul, toluenul și xilenul) și olefinele (de exemplu, propilena) produse în rafinării.

    3.5.   Energie din surse regenerabile și energie obținută din deșeuri

    3.5.1.   HIDROENERGIE

    Energia potențială și cinetică a apei transformată în energie electrică în hidrocentrale. Energia hidroelectrică este un produs agregat echivalent cu suma hidrocentralelor pure, a hidrocentralelor mixte și a centralelor cu acumulare prin pompare pură.

    3.5.1.1.   Hidrocentrale pure

    Hidrocentralele pure care utilizează doar intrarea apei naturale și care nu au capacitatea de a acumula energia hidroelectrică prin pompare (pomparea apei în amonte).

    3.5.1.2.   Hidrocentrale mixte

    Hidrocentralele cu intrarea apei într-un bazin superior în condiții naturale, unde instalațiile pot fi utilizate, parțial sau integral, pentru pomparea apei în amonte; energia electrică generată este o consecință atât a intrării apei în condiții naturale, cât și a pompării apei în amonte.

    3.5.1.3.   Centrale cu acumulare prin pompare pură

    Hidrocentralele fără intrarea apei în rezervorul superior în condiții naturale; marea parte a apei care generează energie electrică a fost pompată anterior în amonte; se exclud precipitațiile și ninsorile.

    3.5.2.   ENERGIE GEOTERMALĂ

    Energie termică emisă de scoarța terestră, de obicei sub formă de apă fierbinte sau abur, excluzând energia termică ambiantă captată de pompele de căldură subterane. Această producție de energie reprezintă diferența dintre entalpia fluidului extras din gaura de sondă și cea a fluidului eliminat.

    3.5.3.   ENERGIE SOLARĂ

    Energia solară este un produs agregat echivalent cu suma energiei solare fotovoltaice și a energiei termice solare.

    3.5.3.1.   Energia solară fotovoltaică

    Reprezintă lumina solară transformată în energie electrică prin intermediul celulelor solare care, expuse la lumină, produc energie electrică. Trebuie înregistrată toată cantitatea de energie electrică produsă (inclusiv producția la scară redusă și instalațiile din afara rețelei).

    3.5.3.1.1.   Panouri fotovoltaice de acoperiș

    Aici se raportează cantitatea de energie produsă de panourile solare fotovoltaice situate pe structuri de construcții care au un alt scop principal decât producția de energie. Sunt incluse, de asemenea, BIPV (clădiri fotovoltaice integrate), în care panourile fotovoltaice nu se află pe acoperiș, ci, de exemplu, sunt fixate pe clădire. Panourile fotovoltaice solare nu sunt considerate a fi de acoperiș dacă sunt amplasate pe o suprafață întinsă, la sol, cum ar fi cele care se întind pe un spațiu suplimentar (de exemplu, suprafețele agricole).

    3.5.3.1.2.   Energia electrică în afara rețelei

    Aici se raportează energia electrică în afara rețelei, astfel cum este definită în anexa A punctul 3.3.1.

    3.5.3.2.   Căldură termică solară

    Energia termică produsă de radiațiile solare (lumina soarelui) exploatată în scopuri energetice utile. Spre exemplu, se includ aici centralele termice solare și sistemele active pentru producerea de apă caldă sanitară sau pentru încălzirea spațiilor din clădiri. Această producție de energie constă în energia termică transmisă mediului de transfer termic, adică radiațiile solare incidente fără pierderile optice și cele datorate colectoarelor solare. Nu trebuie inclusă aici energia solară captată prin sisteme pasive pentru încălzirea, răcirea și iluminatul clădirilor; trebuie inclusă doar energia solară asociată sistemelor active.

    3.5.4.   ENERGIA MAREELOR, A VALURILOR ȘI A MĂRII

    Reprezintă energia mecanică produsă de maree, valuri sau curenți marini, exploatată pentru a produce energie electrică.

    3.5.5.   ENERGIE EOLIANĂ

    Reprezintă energia cinetică a vântului exploatată pentru producerea de energie electrică cu ajutorul turbinelor eoliene. Energia eoliană este un produs agregat echivalent cu suma energiei eoliene onshore și a energiei eoliene offshore.

    3.5.5.1.   Energie eoliană onshore

    Producția de energie electrică prin acțiunea vântului în locații de pe uscat (în interior, inclusiv pe lacuri și alte corpuri de apă interioare).

    3.5.5.2.   Energie eoliană offshore

    Producția de energie electrică în locații din larg (de exemplu, pe mare, în ocean și pe insule artificiale). Pentru producția de energie eoliană offshore în afara apelor teritoriale ale teritoriului în cauză, se vor lua în considerare toate instalațiile amplasate în zona economică exclusivă a unei țări.

    3.5.6.   DEȘEURI INDUSTRIALE (FRACȚIA DE DEȘEURI NEREGENERABILE)

    Se declară deșeurile neregenerabile de origine industrială incinerate direct în instalații specifice în scopuri energetice semnificative. Cantitatea de combustibil utilizat trebuie înregistrată pe baza puterii calorifice nete. Nu se includ deșeurile incinerate fără nicio recuperare de energie. Fracția de deșeuri industriale regenerabile trebuie să fie înregistrată în categoria de biocombustibili care o descrie cel mai bine.

    3.5.7.   DEȘEURI MUNICIPALE:

    Reprezintă deșeurile produse de locuințe, spitale și de sectorul terțiar (în general, toate deșeurile similare deșeurilor menajere), care sunt incinerate direct în instalații speciale în scopuri energetice semnificative. Cantitatea de combustibil utilizat trebuie înregistrată pe baza puterii calorifice nete. Nu se includ deșeurile incinerate fără nicio recuperare de energie. Deșeurile municipale constituie un produs agregat echivalent cu suma deșeurilor municipale regenerabile și a deșeurilor municipale neregenerabile.

    3.5.7.1.   Deșeuri municipale regenerabile

    Partea de deșeuri municipale de origine biologică.

    3.5.7.2.   Deșeuri municipale neregenerabile

    Partea de deșeuri municipale care nu sunt de origine biologică.

    3.5.8.   BIOCOMBUSTIBILI

    Biocombustibilii constituie un produs agregat echivalent cu suma biocombustibililor solizi, a biogazului și a biocombustibililor lichizi. Biocombustibilii utilizați în alte scopuri decât pentru producerea de energie nu intră în domeniul de aplicare al statisticilor energetice (spre exemplu, lemnul folosit pentru construcții ca mobilier, biolubrifiantul pentru lubrifierea motorului și biobitumul utilizat la îmbrăcămintea rutieră).

    3.5.8.1.   Biocombustibili solizi

    Reprezintă materialele organice solide, nefosile, de origine biologică (cunoscute și sub denumirea de biomasă), care pot fi utilizate drept combustibil pentru producerea de energie termică sau electrică. Biocombustibilii solizi constituie un produs agregat echivalent cu suma mangalului, a lemnului de foc, a reziduurilor și subproduselor de lemn, a leșiei negre, a resturilor rezultate din prelucrarea trestiei de zahăr, a deșeurilor animale, a altor materiale vegetale și reziduuri și a fracției de deșeuri regenerabile din deșeurile industriale.

    3.5.8.1.1.   Mangal

    Mangalul este un combustibil fabricat din biocombustibili solizi - un reziduu solid rezultat în urma distilării distructive și a pirolizei lemnului și altor materiale vegetale.

    3.5.8.1.2.   Lemn de foc, reziduuri și subproduse de lemn

    Lemnul de foc (sub formă de bușteni, crengi sau așchii) obținut din păduri naturale sau administrate ori copaci izolați. Sunt incluse reziduurile de lemn utilizate ca și combustibil, în care se păstrează compoziția originală a lemnului; se includ peleții din lemn. Nu se includ mangalul și leșia neagră. Cantitatea de combustibil utilizat trebuie înregistrată pe baza puterii calorifice nete.

    3.5.8.1.2.1   Peleții din lemn

    Peleții din lemn constituie un produs cilindric aglomerat din reziduuri de lemn prin comprimare.

    3.5.8.1.3.   Leșie neagră

    Energia produsă din leșie alcalină uzată obținută din fierbătoare în timpul producției de sulfat sau pastă de sodă necesară pentru fabricarea hârtiei. Cantitatea de combustibil utilizat trebuie înregistrată pe baza puterii calorifice nete.

    3.5.8.1.4.   Resturi rezultate din prelucrarea trestiei de zahăr

    Combustibil obținut din fibra care rămâne după extragerea sucului în procesul de prelucrare a trestiei de zahăr. Cantitatea de combustibil utilizat trebuie înregistrată pe baza puterii calorifice nete.

    3.5.8.1.5.   Deșeuri animale

    Energia obținută din excrementele animalelor, reziduurile din carne și pește care, atunci când sunt uscate, sunt utilizate drept combustibil. Nu se includ deșeurile utilizate în instalații de fermentare anaerobă. Combustibilii gazoși din aceste instalații se includ în categoria biogazului. Cantitatea de combustibil utilizat trebuie înregistrată pe baza puterii calorifice nete.

    3.5.8.1.6.   Alte materiale vegetale și reziduuri

    Biocombustibilii nespecificați în altă parte și care includ paie, coji, coji de nuci măcinate, crengi provenite din tăiere, turte de măsline și alte deșeuri provenite din întreținerea, cultivarea și procesarea plantelor. Cantitatea de combustibil utilizat trebuie înregistrată pe baza puterii calorifice nete.

    3.5.8.1.7.   Partea regenerabilă a deșeurilor industriale

    Partea solidă regenerabilă a deșeurilor industriale incinerate direct în instalații specifice în scopuri energetice semnificative [spre exemplu, printre altele, partea de cauciuc natural din deșeurile de anvelope din cauciuc sau partea de fibre naturale din deșeurile textile – din categoriile de deșeuri 07.3 și, respectiv, 07.6, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 2150/2002 referitor la statisticile privind deșeurile]. Cantitatea de combustibil utilizat trebuie înregistrată pe baza puterii calorifice nete.

    3.5.8.2.   Biogaz

    Biogazul este un gaz compus în principal din metan și dioxid de carbon produs prin digestia anaerobă a biomasei sau prin procese termice din biomasă, inclusiv biomasa din deșeuri. Cantitatea de combustibil utilizat trebuie înregistrată pe baza puterii calorifice nete. Biogazul este un produs agregat echivalent cu suma gazului de depozit, a gazului de canalizare, a altor tipuri de biogaz obținute în urma digestiei anaerobe și a biogazului din prelucrarea termică.

    3.5.8.2.1.   Gaz de depozit

    Biogaz produs în urma digestiei anaerobe a deșeurilor din depozitele de deșeuri.

    3.5.8.2.2.   Gaz provenit din nămoluri de canalizare

    Biogaz produs în urma fermentării anaerobe a nămolului de canalizare.

    3.5.8.2.3.   Alte tipuri de biogaz obținute în urma digestiei anaerobe

    Biogaz produs în urma fermentării anaerobe a deșeurilor animaliere și a deșeurilor de la abatoare, fabrici de bere și alte industrii agroalimentare.

    3.5.8.2.4.   Biogaz din procesele termice

    Biogaz produs prin procesele termice (prin gazificare sau piroliză) ale biomasei.

    3.5.8.3.   Biocombustibili lichizi

    Această categorie include toți combustibilii lichizi de origine naturală (de exemplu, cei produși din biomasă și/sau fracția biodegradabilă a deșeurilor) care sunt adecvați pentru a fi amestecați cu sau a înlocui combustibilii lichizi fosili. Cantitățile de biocombustibili lichizi declarate la această categorie trebuie să includă cantitățile de biocombustibil pur care nu au fost amestecate cu combustibili fosili. În cazul special al importurilor și al exporturilor de biocombustibili lichizi, sunt relevante numai schimburile de biocombustibili care nu au fost amestecați cu combustibili pentru transporturi (și anume, combustibilii care sunt utilizați în stare pură); schimburile de biocombustibili lichizi amestecați cu combustibili pentru transporturi trebuie declarate în categoria produselor petroliere. Trebuie să fie declarați doar biocombustibilii lichizi utilizați în scopuri energetice - arși direct sau amestecați cu combustibili fosili. Biocombustibilii lichizi constituie un produs agregat echivalent cu suma biobenzinei, a biomotorinelor, a biocarburanților de tipul kerosenului pentru turboreactoare și a altor biocombustibili lichizi.

    3.5.8.3.1.   Biobenzină

    Biocombustibilii lichizi adecvați pentru a fi amestecați cu sau a înlocui benzina auto obținută din combustibili fosili.

    3.5.8.3.1.1.   Bioetanol

    Etanol trecut la rubrica «Biobenzină».

    3.5.8.3.2.   Biomotorine

    Biocombustibilii lichizi adecvați pentru a fi amestecați cu sau a înlocui motorina obținută din combustibili fosili.

    3.5.8.3.3.   Biocarburanți de tipul kerosenului

    Biocombustibilii lichizi adecvați pentru a fi amestecați cu sau a înlocui combustibilii de tipul kerosenului pentru turboreactoare obținuți din combustibili fosili.

    3.5.8.3.4.   Alți biocombustibili lichizi

    Biocombustibilii lichizi care nu sunt incluși în nicio categorie anterioară.

    3.5.9.   ENERGIE TERMICĂ AMBIANTĂ

    Energia termică la o temperatură utilă extrasă (captată) prin pompe de căldură care au nevoie de energie electrică sau de alte tipuri de energie auxiliară pentru a funcționa. Această energie termică poate fi stocată în aerul ambiant, sub stratul solid al suprafeței terestre sau în apele de suprafață. Valorile trebuie să fie înregistrate pe baza aceleiași metodologii ca și cea utilizată pentru raportarea energiei termice captate de pompele de căldură conform Directivei 2009/28/CE și a Directivei (UE) 2018/2001, însă trebuie să fie incluse toate pompele de căldură, indiferent de nivelul lor de performanță.

    3.6.   Hidrogen

    Hidrogenul utilizat ca materie primă, combustibil sau pentru transportul/stocarea de energie trebuie să fie înregistrat. Trebuie să fie înregistrată toată cantitatea de hidrogen, indiferent dacă aceasta este vândută sau nu. Atunci când se află într-un amestec, hidrogenul se raportează numai când este componenta principală cu un grad ridicat de puritate.

    ANEXA B

    STATISTICI ANUALE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

    Prezenta anexă precizează domeniul de aplicare, unitățile, perioada de referință, periodicitatea, termenul și modalitățile de transmitere pentru colectarea anuală a statisticilor în domeniul energiei.

    Cu excepția cazului în care se prevede altfel, următoarele dispoziții se aplică tuturor colectărilor de date specificate în prezenta anexă:

    (a)

    Perioada de referință: Perioada de referință a datelor declarate trebuie să fie un an calendaristic (1 ianuarie -31 decembrie), începând cu anul de referință 2022.

    (b)

    Periodicitatea: Datele se declară anual.

    (c)

    Termenul de transmitere a datelor: Datele se transmit până la data de 31 octombrie a anului care urmează anului de referință, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

    (d)

    Formatul de transmitere: Formatul de transmitere a datelor trebuie să respecte norma relevantă privind schimbul de date stabilită de Eurostat.

    (e)

    Metoda transmiterii de date: Datele trebuie trimise sau încărcate prin mijloace electronice prin punctul unic de intrare a datelor al Eurostat.

    Anexa A oferă explicații cu privire la termenii care nu sunt explicați în prezenta anexă.

    1.   COMBUSTIBILI FOSILI SOLIZI ȘI GAZE ARTIFICIALE

    1.1.   Produse energetice în cauză

    În lipsa unor dispoziții contrare, această colectare de date se aplică tuturor produselor energetice enumerate la capitolul 3.1 CĂRBUNE (combustibili fosili solizi și gaze artificiale) din anexa A.

    1.2.   Listă de agregate

    În lipsa unor dispoziții contrare, trebuie declarate agregatele de pe următoarea listă pentru toate produsele energetice enumerate la alineatul precedent.

    1.2.1.   APROVIZIONARE

    1.2.1.1.

    Producție

    1.2.1.1.1.

    Producția subterană

    Nu se aplică decât în cazul antracitului, cărbunelui cocsificabil, altor cărbuni bituminoși, subbituminoși și lignitului.

    1.2.1.1.2.

    Producția de suprafață

    Nu se aplică decât în cazul antracitului, cărbunelui cocsificabil, altor cărbuni bituminoși, subbituminoși și lignitului.

    1.2.1.2.

    Cantități primite din alte surse

    Această categorie include două componente:

    șlamul recuperat, minereurile mixte și alte produse carbonifere de calitate inferioară, care nu pot fi clasificate în funcție de tipul de cărbune, inclusiv cărbunele recuperat din grămezi de deșeuri și din alte recipiente de deșeuri,

    cantități primite din alte surse.

    1.2.1.3.

    Cantități primite din alte surse: din produse petroliere

    Nu se aplică în cazul antracitului, cărbunelui cocsificabil, altor cărbuni bituminoși, cărbunilor subbituminoși, lignitului, turbei și șisturilor și nisipurilor bituminoase.

    1.2.1.4.

    Cantități primite din alte surse: din gaze naturale

    Nu se aplică în cazul antracitului, cărbunelui cocsificabil, altor cărbuni bituminoși, cărbunilor subbituminoși, lignitului, turbei și șisturilor și nisipurilor bituminoase.

    1.2.1.5.

    Cantități primite din alte surse: din surse de energie regenerabile

    Nu se aplică în cazul antracitului, cărbunelui cocsificabil, altor cărbuni bituminoși, cărbunilor subbituminoși, lignitului, turbei și șisturilor și nisipurilor bituminoase.

    1.2.1.6.

    Importuri

    1.2.1.7.

    Exporturi

    1.2.1.8.

    Buncăraj

    1.2.1.9.

    Variația stocurilor

    1.2.2   SECTORUL DE TRANSFORMARE

    1.2.2.1.

    Exclusiv centralele electrice ale producătorilor de energie electrică ca activitate principală

    1.2.2.2.

    Unitățile de cogenerare ale producătorilor de energie termică și electrică ca activitate principală

    1.2.2.3.

    Exclusiv centralele termice ale producătorilor de energie termică ca activitate principală

    1.2.2.4.

    Exclusiv centralele electrice ale autoproducătorilor

    1.2.2.5.

    Unitățile de cogenerare ale autoproducătorilor

    1.2.2.6.

    Exclusiv centralele termice ale autoproducătorilor

    1.2.2.7.

    Fabrici de combustibil brichetat

    1.2.2.8.

    Cocserii

    1.2.2.9.

    Fabrici de brichete de lignit (BKB)/de brichete de turbă (PB)

    1.2.2.10.

    Uzine de gaz

    1.2.2.11.

    Furnale

    1.2.2.12.

    Lichefierea cărbunelui

    1.2.2.13.

    Pentru amestec cu gaze naturale

    1.2.2.14.

    Nespecificat în altă parte – Transformare

    1.2.3.   SECTORUL ENERGETIC

    1.2.3.1.

    Centrale electrice, centrale de cogenerare și centrale termice

    1.2.3.2.

    Mine de cărbuni

    1.2.3.3.

    Fabrici de combustibil brichetat

    1.2.3.4.

    Cocserii

    1.2.3.5.

    Fabrici de brichete de lignit (BKB)/de brichete de turbă (PB)

    1.2.3.6.

    Uzine de gaz

    1.2.3.7.

    Furnale

    1.2.3.8.

    Rafinării petroliere

    1.2.3.9.

    Lichefierea cărbunelui

    1.2.3.10.

    Nespecificat în altă parte - Energie

    1.2.4.   PIERDERILE DE TRANSPORT ȘI DE DISTRIBUȚIE

    1.2.5.   CONSUMUL NEENERGETIC

    1.2.5.1.

    Sectorul industrial, de transformare și energetic

    Consumul neenergetic din toate subsectoarele industriale, de transformare și energetice, de exemplu cărbunele utilizat pentru producerea de metanol sau amoniac.

    1.2.5.1.1.

    Industria chimică și petrochimică

    Diviziunile 20 și 21 din NACE Rev. 2; consumul neenergetic de cărbune include utilizarea ca materie primă pentru a produce îngrășăminte și alte produse petrochimice.

    1.2.5.2.

    Sectorul transporturilor

    Consum neenergetic în toate subsectoarele din sectorul transporturilor

    1.2.5.3.

    Alte sectoare

    Consum neenergetic în sectoarele: «Comerț și servicii publice», «Gospodăriile populației», «Agricultură» și «Nespecificat în altă parte – Altele».

    1.2.6.   Consum final de energie – Sectorul industrial

    1.2.6.1.

    Siderurgie

    1.2.6.2.

    Industria chimică și petrochimică

    1.2.6.3.

    Metale neferoase

    1.2.6.4.

    Produse minerale nemetalice

    1.2.6.5.

    Echipamente de transport

    1.2.6.6.

    Mașini

    1.2.6.7.

    Activități extractive

    1.2.6.8.

    Produse alimentare, băuturi și tutun

    1.2.6.9.

    Celuloză, hârtie și activități de tipărire

    1.2.6.10.

    Lemn și produse din lemn

    1.2.6.11.

    Construcții

    1.2.6.12.

    Textile și produse din piele

    1.2.6.13.

    Nespecificat în altă parte – Industrie

    1.2.7.   CONSUM FINAL DE ENERGIE – TRANSPORTURI

    1.2.7.1.

    Transport feroviar

    1.2.7.2.

    Navigație internă

    1.2.7.3.

    Nespecificat în altă parte – Transporturi

    1.2.8.   CONSUM FINAL DE ENERGIE – ALTE SECTOARE

    1.2.8.1.

    Comerț și servicii publice

    1.2.8.2.

    Gospodăriile populației

    1.2.8.3.

    Agricultură

    1.2.8.4.

    Silvicultură

    1.2.8.5.

    Pescuitul

    1.2.8.6.

    Nespecificat în altă parte - Alte sectoare

    1.2.9.   IMPORTURILE ÎN FUNCȚIE DE ȚARA DE ORIGINE ȘI EXPORTURILE ÎN FUNCȚIE DE ȚARA DE DESTINAȚIE

    Se declară importurile în funcție de țara de origine și exporturile în funcție de țara de destinație. Se aplică în cazul antracitului, al cărbunelui cocsificabil, al altor cărbuni bituminoși, al cărbunilor subbituminoși, al lignitului, al combustibilului brichetat, al cocsului de cocserie, al gudronului de cărbune, al brichetelor de lignit, al turbei, al produselor din turbă, precum și al șisturilor și nisipurilor bituminoase.

    1.2.10.   PUTERE CALORIFICĂ

    Se aplică în cazul antracitului, al cărbunelui cocsificabil, al altor cărbuni bituminoși, al cărbunilor subbituminoși, al lignitului, al combustibilului brichetat, al cocsului de cocserie, al gudronului de cărbune, al brichetelor de lignit, al turbei, al produselor din turbă, precum și al șisturilor și nisipurilor bituminoase.

    Atât puterea calorifică brută, cât și cea netă, trebuie să fie declarate pentru următoarele agregate:

    1.2.10.1.

    Producție

    1.2.10.2.

    Importuri

    1.2.10.3.

    Exporturi

    1.2.10.4.

    Utilizare în cocserii

    1.2.10.5.

    Utilizare în furnale

    1.2.10.6.

    Utilizare în centralele care au ca activitate principală producția exclusivă de energie electrică, în centralele care au ca activitate principală producția exclusivă de energie termică și în unități de cogenerare

    1.2.10.7.

    Utilizare în industrie

    1.2.10.8.

    Alte utilizări

    1.3.   Unități de măsură

    Cantitățile înregistrate trebuie să fie declarate în kt (kilotone), cu excepția gazelor artificiale (gaz de uzină, gaz de cocserie, gaz de furnal, alte gaze recuperate), în cazul cărora cantitatea înregistrată trebuie să fie declarată în TJ GCV (terajouli pe baza puterii calorifice brute).

    Puterea calorifică trebuie să fie declarată în MJ/t (megajouli pe tonă).

    1.4.   Derogări și scutiri

    Nu se aplică.

    2.   GAZE NATURALE

    2.1.   Produse energetice în cauză

    Acest capitol se referă la înregistrarea gazelor naturale.

    2.2.   Listă de agregate

    În cazul gazelor naturale, trebuie înregistrate agregatele de pe lista următoare.

    2.2.1.   SECTORUL DE APROVIZIONARE

    Cantitățile declarate pentru sectorul de aprovizionare trebuie exprimate în unități de volum și de energie și să includă puterea calorifică brută și netă.

    2.2.1.1.

    Producția națională

    Include producția offshore.

    2.2.1.1.1.

    Gaze asociate

    Gazul natural obținut în același timp cu țițeiul.

    2.2.1.1.2.

    Gaze neasociate

    Gaze naturale provenind din zăcămintele de unde se extrag numai hidrocarburi în stare gazoasă.

    2.2.1.1.3.

    Gaze de mină

    Metan produs în minele de cărbuni sau extras din straturile de cărbune, adus la suprafață și consumat de mina respectivă sau transportat prin conducte la consumatori.

    2.2.1.2.

    Cantități primite din alte surse

    2.2.1.2.1.

    Cantități primite din alte surse: Petrol și produse petroliere

    2.2.1.2.2.

    Cantități primite din alte surse: Cărbune

    2.2.1.2.3.

    Cantități primite din alte surse: Surse regenerabile

    2.2.1.3.

    Importuri

    2.2.1.4.

    Exporturi

    2.2.1.5.

    Buncăraj

    2.2.1.6.

    Variația stocurilor

    2.2.1.7.

    Consumul intern (observat)

    2.2.1.8.

    Gaze recuperabile

    Nivelurile stocurilor inițiale și finale se declară separat, ca stocuri pe teritoriul național și, respectiv, stocuri deținute în străinătate. «Nivelul stocurilor» înseamnă cantitățile de gaz disponibile pentru a fi distribuite în cursul fiecărui ciclu de stocare. Această categorie se referă la gazele naturale recuperabile stocate în spații speciale de depozitare (zăcăminte epuizate de gaze și/sau petrol, straturi acvifere, caverne saline, caverne mixte și altele) și la gazele naturale lichefiate stocate. Gazul din pernele de gaz nu trebuie inclus în această categorie. Obligația de a declara puterea calorifică nu se aplică în acest caz.

    2.2.1.9.

    Gaz eșapat

    Volumul de gaz eliberat în atmosferă la locul de producție sau la instalațiile de prelucrare a gazului. Obligația de a declara puterea calorifică nu se aplică în acest caz.

    2.2.1.10.

    Gaz ars

    Volumul de gaz ars la locul de producție sau la instalațiile de prelucrare a gazului. Obligația de a declara puterea calorifică nu se aplică în acest caz.

    2.2.2.   SECTORUL DE TRANSFORMARE

    2.2.2.1.

    Exclusiv centralele electrice ale producătorilor de energie electrică ca activitate principală

    2.2.2.2.

    Exclusiv centralele electrice ale autoproducătorilor

    2.2.2.3.

    Unitățile de cogenerare ale producătorilor de energie termică și electrică ca activitate principală

    2.2.2.4.

    Unități de cogenerare ale autoproducătorilor

    2.2.2.5.

    Exclusiv centralele termice ale producătorilor de energie termică ca activitate principală

    2.2.2.6.

    Exclusiv centralele termice ale autoproducătorilor

    2.2.2.7.

    Uzine de gaz

    2.2.2.8.

    Cocserii

    2.2.2.9.

    Furnale

    2.2.2.10.

    Gaze transformate în lichide

    2.2.2.11.

    Nespecificat în altă parte – Transformare

    2.2.3.   SECTORUL ENERGETIC

    2.2.3.1.

    Mine de cărbuni

    2.2.3.2.

    Extracția țițeiului și a gazelor naturale

    2.2.3.3.

    Cantități utilizate de rafinăriile petroliere

    2.2.3.4.

    Cocserii

    2.2.3.5.

    Furnale

    2.2.3.6.

    Uzine de gaz

    2.2.3.7.

    Centrale electrice, centrale de cogenerare și centrale termice

    2.2.3.8.

    Lichefiere (GNL) sau gazificare

    2.2.3.9.

    Gaze transformate în lichide

    2.2.3.10.

    Nespecificat în altă parte - Energie

    2.2.4.   PIERDERI DE TRANSPORT

    2.2.5.   PIERDERI DE DISTRIBUȚIE

    2.2.6.   SECTORUL TRANSPORTURILOR

    Consumul final de energie și consumul neenergetic final se declară separat pentru următoarele agregate.

    2.2.6.1.

    Transport rutier

    2.2.6.2.

    Transport prin conducte

    2.2.6.3.

    Navigație internă

    2.2.6.4.

    Nespecificat în altă parte – Transporturi

    2.2.7.   SECTORUL INDUSTRIAL

    Consumul final de energie și consumul neenergetic final se declară separat pentru următoarele agregate.

    2.2.7.1.

    Siderurgie

    2.2.7.2.

    Industria chimică și petrochimică

    2.2.7.3.

    Metale neferoase

    2.2.7.4.

    Produse minerale nemetalice

    2.2.7.5.

    Echipamente de transport

    2.2.7.6.

    Mașini

    2.2.7.7.

    Activități extractive

    2.2.7.8.

    Produse alimentare, băuturi și tutun

    2.2.7.9.

    Celuloză, hârtie și activități de tipărire

    2.2.7.10.

    Lemn și produse din lemn

    2.2.7.11.

    Construcții

    2.2.7.12.

    Textile și produse din piele

    2.2.7.13.

    Nespecificat în altă parte - Industrie

    2.2.8.   ALTE SECTOARE

    Consumul final de energie și consumul neenergetic final se declară separat pentru următoarele agregate.

    2.2.8.1.

    Comerț și servicii publice

    2.2.8.2.

    Gospodăriile populației

    2.2.8.3.

    Agricultură

    2.2.8.4.

    Silvicultură

    2.2.8.5.

    Pescuitul

    2.2.8.6.

    Nespecificat în altă parte – Alte sectoare

    2.2.9.   IMPORTURILE ÎN FUNCȚIE DE ȚARA DE ORIGINE ȘI EXPORTURILE ÎN FUNCȚIE DE ȚARA DE DESTINAȚIE

    Trebuie declarate atât cantitățile totale de gaze naturale, cât și partea de GNL din acestea, în funcție de țara de origine, în cazul importurilor, și în funcție de țara de destinație, în cazul exporturilor.

    2.2.10.   CAPACITATEA DE STOCARE A GAZULUI

    Trebuie înregistrate separat ca spații de stocare a gazului în stare gazoasă și ca terminale GNL (în continuare, trebuie să se facă distincția între terminalele de import GNL și cele de export GNL).

    2.2.10.1.

    Denumire

    Denumirea amplasamentului spațiului de stocare sau al terminalului GNL.

    2.2.10.2.

    Tip (doar pentru spațiile de stocare a gazului în stare gazoasă)

    Tip de stocare, precum zăcămintele epuizate de gaze, straturile acvifere, cavernele saline etc.

    2.2.10.3.

    Capacitate utilă de stocare

    Pentru spațiile de stocare a gazului în stare gazoasă: capacitatea totală de stocare a gazului, minus gazul din pernele de gaze. Gazul din pernele de gaze reprezintă volumul total de gaz necesar în permanență pentru a menține presiunile adecvate în rezervoarele subterane de stocare și debitele de extracție pe tot parcursul ciclului de extracție.

    Pentru terminalele GNL: capacitatea totală de stocare a gazului exprimată în echivalent gaz în stare gazoasă.

    2.2.10.4.

    Debitul maxim

    Debitul maxim cu care pot fi extrase gazele din unitatea de stocare respectivă; corespunde capacității maxime de extracție.

    2.2.10.5.

    Capacitatea de regazificare sau lichefiere (doar pentru terminale GNL)

    Pentru terminalele de import, trebuie declarată capacitatea de regazificare, iar pentru terminalele de export, trebuie declarată capacitate de lichefiere.

    2.3.   Unități de măsură

    Cantitățile de gaze naturale trebuie să fie exprimate în conținutul lor energetic, adică în TJ, pe baza puterii calorifice brute. În cazul în care sunt necesare cantități fizice, unitatea este 106 m3 în condițiile de referință ale gazului (15 °C, 101 325 Pa).

    Puterea calorifică trebuie să fie declarată în kJ/m3, în condițiile de referință ale gazului (15 °C, 101 325 Pa).

    Capacitatea utilă de stocare trebuie să fie declarată în 106 m3, în condițiile de referință ale gazului (15 °C, 101 325 Pa).

    Debitul maxim, capacitatea de regazificare și capacitatea de lichefiere trebuie să fie declarate în 106 m3/zi, în condițiile de referință ale gazului (15 °C, 101 325 Pa).

    3.   ENERGIE ELECTRICĂ ȘI TERMICĂ

    3.1.   Produse energetice în cauză

    Acest capitol se referă la energia electrică și termică.

    3.2.   Listă de agregate

    În lipsa unor dispoziții contrare, trebuie înregistrate agregatele de pe următoarea listă pentru energie termică și electrică.

    3.2.1.   PRODUCȚIA DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI TERMICĂ

    Agregatelor privind energia electrică și termică din acest capitol li se aplică următoarele definiții specifice:

    Producția brută de energie electrică: reprezintă totalul energiei electrice produse (inclusiv acumularea prin pompare) de ansamblul grupurilor generatoare, măsurată la terminalele generatoarelor principale.

    Producția brută de energie termică: reprezintă cantitatea totală de energie termică produsă de instalație, inclusiv energia termică consumată de echipamentele auxiliare ale instalației care utilizează un fluid cald (încălzirea interioarelor, încălzirea cu combustibil lichid etc.) și pierderile de la nivelul schimburilor de căldură ale instalației/rețelei, precum și energia termică rezultată din procesele chimice, utilizată ca formă de energie primară.

    Producția netă de energie electrică: constă în producția brută de energie electrică minus energia electrică absorbită de echipamentele auxiliare și pierderile de la transformatoarele principale.

    Producția netă de energie termică: reprezintă energia termică furnizată prin intermediul rețelei de distribuție, determinată prin măsurarea fluxurilor de intrare și de ieșire.

    Agregatele de la rubricile 3.2.1.1-3.2.1.11 trebuie înregistrate separat pentru producătorii de energie ca activitate principală și pentru autoproducători. În cazul acestor două tipuri de centrale, producția brută și netă de energie electrică și termică trebuie declarată separat pentru centralele care produc exclusiv energie electrică, pentru centralele care produc exclusiv energie termică și pentru centralele de cogenerare, după caz. Pentru energia electrică brută produsă în unități de cogenerare, a cărei subcategorie în modul cogenerare complet trebuie să fie declarată. Pentru căldura netă produsă în unități de cogenerare, trebuie declarat un articol separat privind căldura autoconsumată.

    3.2.1.1.

    Energie nucleară

    3.2.1.2.

    Hidroenergie (valabil doar în cazul energiei electrice)

    3.2.1.3.

    Energie geotermală

    3.2.1.4.

    Energie solară

    3.2.1.5.

    Energia mareelor, a valurilor și a mării (valabil exclusiv în cazul energiei electrice)

    3.2.1.6.

    Energie eoliană (valabil exclusiv în cazul energiei electrice)

    3.2.1.7.

    Combustibili

    Combustibili capabili să se aprindă sau să ardă, adică să intre în reacție cu oxigenul pentru a produce o creștere semnificativă a temperaturii, și care sunt arși direct pentru a produce energie electrică și/sau termică.

    3.2.1.8.

    Pompe de căldură (valabil doar în cazul energiei termice)

    3.2.1.9.

    Boilere electrice (valabil doar în cazul energiei termice)

    3.2.1.10.

    Energie termică rezultată din procesele chimice

    Energie termică provenind din procese fără aport de energie, de exemplu o reacție chimică. Nu include căldura reziduală produsă prin procese care necesită un aport de energie, care trebuie declarată ca energie termică produsă de combustibilul corespunzător.

    3.2.1.11.

    Alte surse

    3.2.2.   APROVIZIONARE

    În cazurile de la rubricile 3.2.2.1 și 3.2.2.2, cantitățile declarate trebuie să fie în concordanță cu valorile declarate pentru agregatele de la rubricile 3.2.1.1-3.2.1.11.

    3.2.2.1.

    Producția brută totală

    3.2.2.2.

    Producția netă totală

    3.2.2.3.

    Importuri

    Sunt considerate importate sau exportate cantitățile de energie electrică, vămuite sau nu, care au trecut granițele politice ale unei țări. În cazul în care o cantitate de energie electrică tranzitează teritoriul unei țări, aceasta trebuie declarată atât ca import, cât și ca export.

    3.2.2.4.

    Exporturi

    A se vedea explicația de la rubrica 3.2.2.3. «Importuri».

    3.2.2.5.

    Buncăraj

    3.2.2.6.

    Consumul pompelor de căldură (valabil doar în cazul energiei electrice)

    3.2.2.7.

    Consumul boilerelor electrice (valabil doar în cazul energiei electrice)

    3.2.2.8.

    Consum pentru acumulare prin pompare - Centrale cu acumulare prin pompare pură (valabil doar în cazul energiei electrice)

    3.2.2.9.

    Consum pentru acumulare prin pompare - Hidrocentrale mixte (valabil doar în cazul energiei electrice)

    3.2.2.10.

    Consumul pentru producerea de energie electrică (valabil doar în cazul energiei termice)

    3.2.3.   PIERDERI DE TRANSPORT

    3.2.4.   PIERDERI DE DISTRIBUȚIE

    3.2.5.   CONSUM FINAL DE ENERGIE – TRANSPORTURI

    Consumul final de energie și consumul neenergetic final se declară separat pentru următoarele agregate.

    3.2.5.1.

    Transport feroviar

    3.2.5.2.

    Transport prin conducte

    3.2.5.3.

    Transport rutier

    3.2.5.4.

    Navigație internă

    3.2.5.5.

    Nespecificat în altă parte – transport

    3.2.6.   CONSUM FINAL DE ENERGIE – ALTE SECTOARE

    3.2.6.1.

    Comerț și servicii publice

    3.2.6.2.

    Gospodăriile populației

    3.2.6.3.

    Agricultură

    3.2.6.4.

    Silvicultură

    3.2.6.5.

    Pescuitul

    3.2.6.6.

    Nespecificat în altă parte – Alte sectoare

    3.2.7.   SECTORUL ENERGETIC

    Nu este inclus consumul propriu al centralelor pentru acumularea prin pompare, consumul pompelor de căldură și consumul boilerelor electrice.

    3.2.7.1.

    Mine de cărbuni

    3.2.7.2.

    Extracția țițeiului și a gazelor naturale

    3.2.7.3.

    Fabrici de combustibil brichetat

    3.2.7.4.

    Cocserii

    3.2.7.5.

    Fabrici de brichete de lignit (BKB)/de brichete de turbă (PB)

    3.2.7.6.

    Uzine de gaz

    3.2.7.7.

    Furnale

    3.2.7.8.

    Rafinării petroliere

    3.2.7.9.

    Industrie nucleară

    3.2.7.10.

    Uzine de lichefiere a cărbunelui

    3.2.7.11.

    Uzine de lichefiere (GNL)/de regazificare

    3.2.7.12.

    Uzine de gazificare (biogaz)

    3.2.7.13.

    Gaze transformate în lichide

    3.2.7.14.

    Unități de producție a mangalului

    3.2.7.15.

    Nespecificat în altă parte – Energie

    3.2.8.   SECTORUL INDUSTRIAL

    3.2.8.1.

    Siderurgie

    3.2.8.2.

    Industria chimică și petrochimică

    3.2.8.3.

    Metale neferoase

    3.2.8.4.

    Produse minerale nemetalice

    3.2.8.5.

    Echipamente de transport

    3.2.8.6.

    Mașini

    3.2.8.7.

    Activități extractive

    3.2.8.8.

    Produse alimentare, băuturi și tutun

    3.2.8.9.

    Celuloză, hârtie și activități de tipărire

    3.2.8.10.

    Lemn și produse din lemn

    3.2.8.11.

    Construcții

    3.2.8.12.

    Textile și produse din piele

    3.2.8.13.

    Nespecificat în altă parte - Industrie

    3.2.9.   IMPORTURI ȘI EXPORTURI

    Trebuie declarate importurile și exporturile de cantități de energie electrică și de energie termică pe țări de origine și pe țări de destinație. A se vedea explicația de la rubrica 3.2.2.3. «Importuri».

    3.2.10.   PRODUCȚIA NETĂ A AUTOPRODUCĂTORILOR

    În cazul următoarelor instalații și activități, producția netă de energie electrică și producția netă de energie termică ale autoproducătorilor trebuie să fie înregistrate separat pentru centralele care produc exclusiv energie electrică, pentru centralele care produc exclusiv energie termică și pentru centralele de cogenerare:

    3.2.10.1.

    Sectorul energetic: Mine de cărbuni

    3.2.10.2.

    Sectorul energetic: Extracția țițeiului și a gazelor naturale

    3.2.10.3.

    Sectorul energetic: Fabrici de combustibil brichetat

    3.2.10.4.

    Sectorul energetic: Cocserii

    3.2.10.5.

    Sectorul energetic: Fabrici de brichete de lignit (BKB)/de brichete de turbă (PB)

    3.2.10.6.

    Sectorul energetic: Uzine de gaz

    3.2.10.7.

    Sectorul energetic: Furnale

    3.2.10.8.

    Sectorul energetic: Rafinării petroliere

    3.2.10.9.

    Sectorul energetic: Uzine de lichefiere a cărbunelui

    3.2.10.10.

    Sectorul energetic: Uzine de lichefiere (GNL)/de regazificare

    3.2.10.11.

    Sectorul energetic: Uzine de gazificare (biogaz)

    3.2.10.12.

    Sectorul energetic: Gaze transformate în lichide

    3.2.10.13.

    Sectorul energetic: Unități de producție a mangalului

    3.2.10.14.

    Sectorul energetic: Nespecificat în altă parte – Energie

    3.2.10.15.

    Sectorul industrial: Siderurgie

    3.2.10.16.

    Sectorul industrial: Industria chimică și petrochimică

    3.2.10.17.

    Sectorul industrial: Metale neferoase

    3.2.10.18.

    Sectorul industrial: Produse minerale nemetalice

    3.2.10.19.

    Sectorul industrial: Echipamente de transport

    3.2.10.20.

    Sectorul industrial: Mașini

    3.2.10.21.

    Sectorul industrial: Activități extractive

    3.2.10.22.

    Sectorul industrial: Produse alimentare, băuturi și tutun

    3.2.10.23.

    Sectorul industrial: Celuloză, hârtie și activități de tipărire

    3.2.10.24.

    Sectorul industrial: Lemn și produse din lemn

    3.2.10.25.

    Sectorul industrial: Construcții

    3.2.10.26.

    Sectorul industrial: Textile și produse din piele

    3.2.10.27.

    Sectorul industrial: Nespecificat în altă parte – Industrie

    3.2.10.28.

    Transporturi: Transport feroviar

    3.2.10.29.

    Transporturi: Transport prin conducte

    3.2.10.30.

    Transporturi: Transport rutier

    3.2.10.31.

    Transporturi: Nespecificat în altă parte – Transport

    3.2.10.32.

    Alte sectoare: Gospodăriile populației

    3.2.10.33.

    Alte sectoare: Comerț și servicii publice

    3.2.10.34.

    Alte sectoare: Agricultură/silvicultură

    3.2.10.35.

    Alte sectoare: Pescuitul

    3.2.10.36.

    Alte sectoare: Nespecificat în altă parte – Alte sectoare

    3.2.11.   PRODUCȚIA NETĂ DE ENERGIE ELECTRICĂ, PE SECTOARE

    Producția totală netă de energie electrică și partea autoconsumată (fără divizare între producătorii de energie electrică ca activitate principală și autoproducători) trebuie înregistrate separat pentru gospodăriile populației, comerț și servicii publice, sectorul energetic, industrial și alte sectoare pentru fiecare dintre următoarele grupe de combustibili:

    3.2.11.1.

    Panouri fotovoltaice

    3.2.11.2.

    Biocombustibili solizi, lichizi și gazoși

    3.2.11.3.

    Alte surse regenerabile

    3.2.11.4.

    Gaze naturale

    3.2.11.5.

    Altele (care nu provin din surse regenerabile)

    3.2.12.   PRODUCȚIA BRUTĂ DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE ENERGIE TERMICĂ DIN COMBUSTIBILI

    Energia electrică brută produsă, energia termică vândută și cantitățile de combustibili consumate, inclusiv energia totală corespunzătoare provenind de la combustibilii enumerați mai jos trebuie declarate separat pentru producătorii de energie ca activitate principală și pentru autoproducători. În cazul celor două tipuri de producători, producția de energie electrică și producția de energie termică trebuie declarate separat pentru centralele care produc exclusiv energie electrică, pentru centralele care produc exclusiv energie termică și pentru centralele de cogenerare, după caz.

    3.2.12.1.

    Antracit

    3.2.12.2.

    Cărbune cocsificabil

    3.2.12.3.

    Alți cărbuni bituminoși

    3.2.12.4.

    Cărbune subbituminos

    3.2.12.5.

    Lignit

    3.2.12.6.

    Turba

    3.2.12.7.

    Combustibil brichetat

    3.2.12.8.

    Cocs de cocserie

    3.2.12.9.

    Cocs de gaz

    3.2.12.10.

    Gudron de cărbune

    3.2.12.11.

    BKB (brichete de cărbune brun)

    3.2.12.12.

    Gaz de uzină

    3.2.12.13.

    Gaz de cocserie

    3.2.12.14.

    Gaz de furnal înalt

    3.2.12.15.

    Alte gaze recuperate

    3.2.12.16.

    Produse din turbă

    3.2.12.17.

    Șisturi și nisipuri bituminoase

    3.2.12.18.

    Țiței

    3.2.12.19.

    LGN

    3.2.12.20.

    Gaz de rafinărie

    3.2.12.21.

    GPL

    3.2.12.22.

    Naftă

    3.2.12.23.

    Carburant de tip kerosen pentru motoare cu reacție

    3.2.12.24.

    Alte tipuri de kerosen

    3.2.12.25.

    Motorină

    3.2.12.26.

    Păcură

    3.2.12.27.

    Bitum

    3.2.12.28.

    Cocs de petrol

    3.2.12.29.

    Alte produse petroliere

    3.2.12.30.

    Gaze naturale

    3.2.12.31.

    Deșeuri industriale

    3.2.12.32.

    Deșeuri municipale regenerabile

    3.2.12.33.

    Deșeuri municipale neregenerabile

    3.2.12.34.

    Biocombustibili solizi

    3.2.12.35.

    Biogaz

    3.2.12.36.

    Biomotorine

    3.2.12.37.

    Biobenzină

    3.2.12.38.

    Alți biocombustibili lichizi

    3.2.13.   PUTEREA ELECTRICĂ MAXIMĂ NETĂ

    Puterea trebuie să fie înregistrată la 31 decembrie a anului de referință respectiv și pentru combustibilii indicați mai jos. Sunt incluse atât puterea electrică a centralelor care produc exclusiv energie electrică, cât și puterea electrică a unităților de cogenerare. Puterea electrică maximă netă trebuie declarată atât pentru producătorii de energie ca activitate principală, cât și pentru autoproducători. Puterea electrică maximă netă reprezintă totalul puterilor maxime nete ale tuturor centralelor luate individual pe o perioadă dată de exploatare. În scopul acestei colectări de date, se presupune că perioada de exploatare este continuă: în practică, cel puțin 15 ore pe zi. Puterea maximă netă reprezintă energia electrică maximă, considerată numai energie activă, care poate fi furnizată în mod continuu, cu ansamblul instalațiilor în funcțiune, la punctul de racordare la rețea.

    3.2.13.1.

    Energie nucleară

    3.2.13.2.

    Hidrocentrale pure

    3.2.13.3.

    Hidrocentrale mixte

    3.2.13.4.

    Centrale cu acumulare prin pompare pură

    3.2.13.5.

    Energie geotermală

    3.2.13.6.

    Energia solară fotovoltaică

    3.2.13.7.

    Căldură termică solară

    3.2.13.8.

    Energia mareelor, a valurilor și a mării

    3.2.13.9.

    Energie eoliană

    3.2.13.10.

    Combustibili

    3.2.13.10.1.

    Tip de generare: Abur

    3.2.13.10.2.

    Tip de generare: Ardere internă

    3.2.13.10.3.

    Tip de generare: Turbină cu gaze

    3.2.13.10.4.

    Tip de generare: Ciclu combinat

    3.2.13.10.5.

    Tip de generare: Altele

    3.2.13.11.

    Alte surse

    3.2.14.   PUTEREA ELECTRICĂ MAXIMĂ NETĂ A COMBUSTIBILILOR

    Puterea electrică maximă netă a combustibililor trebuie înregistrată atât în cazul producătorilor de energie ca activitate principală, cât și în cazul autoproducătorilor, separat pentru fiecare tip de centrală monocombustibilă sau multicombustibilă menționată mai jos. Sistemele multicombustibile includ numai unitățile care pot arde mai mult de un singur tip de combustibil în regim continuu. Centralele cu unități separate care utilizează combustibili diferiți trebuie împărțite în categoriile adecvate de centrale monocombustibile. Trebuie adăugate indicații privind tipul de combustibil utilizat drept combustibil primar sau alternativ pentru fiecare categorie de centrale multicombustibile.

    3.2.14.1.

    Centrale monocombustibile (pentru toate categoriile de combustibili primari)

    3.2.14.2.

    Centrale multicombustibile, pe bază de combustibili solizi și lichizi

    3.2.14.3.

    Centrale multicombustibile, pe bază de combustibili solizi și gaze naturale

    3.2.14.4.

    Centrale multicombustibile, pe bază de combustibili lichizi și gaze naturale

    3.2.14.5.

    Centrale multicombustibile, pe bază de combustibili solizi, lichizi și gaze naturale

    3.2.15.   CAPACITATE ELECTRICĂ NOU INSTALATĂ ȘI SCOASĂ DIN FUNCȚIUNE

    Capacitatea electrică nou instalată este capacitatea electrică maximă netă a unităților generatoare care intră în funcțiune în anul de referință. Capacitatea dezafectată este capacitatea electrică maximă netă care nu mai este în funcțiune în cursul anului de referință.

    Pentru toți combustibilii menționați la punctele 3.2.13 și 3.2.14, capacitatea nou-instalată și cea dezafectată trebuie să fie înregistrate pentru anul de referință.

    3.2.16.   BATERII

    Capacitatea de stocare sau capacitatea energetică a unei baterii reprezintă cantitatea totală de energie pe care bateria o poate stoca. Puterea nominală este rata maximă de descărcare pe care bateria o poate atinge, pornind de la un nivel de încărcare complet. Informațiile de mai jos trebuie să fie declarate pentru bateriile conectate la rețea și utilizate ca element de stocare/echilibrare. Trebuie declarate numai bateriile cu o capacitate de stocare mai mare sau egală cu 1 MWh și numai schimburile cu rețeaua.

    3.2.16.1.

    Capacitatea de stocare a bateriilor

    3.2.16.2.

    Puterea nominală a bateriilor

    3.2.16.3.

    Energia electrică introdusă în rețea din baterii

    3.2.16.4.

    Energia electrică utilizată din rețea pentru încărcarea bateriilor

    Fiecare dintre elementele de mai sus trebuie să fie împărțit în următoarele grupe de dimensiuni ale capacității de stocare:

    De la 1 MWh până la 10 MWh

    De la peste 10 MWh până la 100 MWh

    Peste 100 MWh.

    3.3.   Unități de măsură

    Energia electrică trebuie să fie declarată în GWh (gigawatt-oră), energia termică în TJ (terajouli), iar capacitatea în MW (megawați). În cazul bateriilor, capacitatea de stocare trebuie să fie declarată în MWh, iar puterea nominală în MW.

    Dacă este necesară declararea altor combustibili, unitățile de măsură aplicabile sunt definite la capitolele relevante din prezenta anexă.

    4.   PETROL ȘI PRODUSE PETROLIERE

    4.1.   Produse energetice în cauză

    În lipsa unor dispoziții contrare, această colectare de date se aplică tuturor produselor energetice enumerate la capitolul 3.4. PETROL (țiței și produse petroliere) din anexa A.

    4.2.   Listă de agregate

    În lipsa unor dispoziții contrare, trebuie declarate agregatele de pe următoarea listă pentru toate produsele energetice enumerate în secțiunea precedentă.

    4.2.1.   APROVIZIONARE CU ȚIȚEI, LGN, MATERII PRIME PENTRU RAFINĂRII, ADITIVI ȘI ALTE HIDROCARBURI

    Pentru țiței, LGN, materii prime pentru rafinării, aditivi/oxigenați, biocombustibilii din aditivi/oxigenați și alte hidrocarburi, trebuie să fie declarate următoarele agregate:

    4.2.1.1.

    Producția națională

    Nu se aplică în cazul materiilor prime pentru rafinării și al biocombustibililor.

    4.2.1.2.

    Cantități primite din alte surse.

    Nu se aplică în cazul țițeiului, al LGN-urilor și al materiilor prime pentru rafinării.

    4.2.1.2.1.

    Cantități primite din alte surse: din cărbune

    4.2.1.2.2.

    Cantități primite din alte surse: din gaze naturale

    4.2.1.2.3.

    Cantități primite din alte surse: din surse de energie regenerabile

    4.2.1.2.4.

    Cantități primite din alte surse: din hidrogen

    4.2.1.3.

    Retururi din petrochimie

    Se aplică numai în cazul materiilor prime pentru rafinării.

    4.2.1.4.

    Produse transferate

    Se aplică numai în cazul materiilor prime pentru rafinării.

    4.2.1.5.

    Importuri

    Această categorie include cantitățile de țiței și produse importate sau exportate în conformitate cu acordurile de prelucrare (adică rafinare pentru terți). Țițeiul și LGN-urile trebuie înregistrate ca provenind din țara de origine inițială; materiile prime pentru rafinării și produsele finite se înregistrează ca provenind din țara ultimei expedieri. Se includ toate lichidele din gaz (de exemplu, GPL) extrase în urma regazificării gazelor naturale lichefiate importate și produsele petroliere importate sau exportate direct de industria petrochimică. Observație: schimburile comerciale de biocombustibili care nu au fost amestecați cu combustibilii de transport (adică în forma lor pură) nu trebuie declarate aici. Reexporturile de petrol importat pentru prelucrare în zone libere trebuie înregistrate ca exporturi de produse efectuate de țara de prelucrare către țara de destinație finală.

    4.2.1.6.

    Exporturi

    Observația pentru importuri (4.2.1.5) se aplică și exporturilor.

    4.2.1.7.

    Utilizare directă

    4.2.1.8.

    Variația stocurilor

    4.2.1.9.

    Cantități observate intrate în rafinării

    Cantități măsurate ca intrări în rafinării

    4.2.1.10.

    Pierderi de rafinare

    Reprezintă diferența dintre cantitățile intrate în rafinării (observate) și producția brută a rafinăriilor. Pierderile pot apărea în timpul procesului de distilare din cauza evaporării. Pierderile înregistrate au valoare pozitivă. Pot exista creșteri de volum, dar nu și creșteri de masă.

    4.2.1.11.

    Totalul stocurilor inițiale pe teritoriul național

    4.2.1.12.

    Totalul stocurilor finale pe teritoriul național

    4.2.1.13.

    Putere calorifică netă

    4.2.1.13.1.

    Producție (nu se aplică în cazul materiilor prime pentru rafinării și al biocombustibililor din aditivi/oxigenați)

    4.2.1.13.2.

    Importuri (nu se aplică în cazul biocombustibililor din aditivi/compuși oxigenați)

    4.2.1.13.3.

    Exporturi (nu se aplică în cazul biocombustibililor din aditivi/compuși oxigenați)

    4.2.1.13.4.

    Media generală

    4.2.2.   APROVIZIONAREA CU PRODUSE PETROLIERE

    Agregatele următoare se aplică în cazul produselor finite (gaz de rafinărie, etan, GPL, naftă, benzină auto, precum și partea sa de biobenzină, benzină de aviație, benzină tip Jet Fuel, kerosen tip Jet Fuel, precum și partea bio a acestuia, alte tipuri de kerosen, motorină, păcură cu conținut ridicat și scăzut de sulf, white spirit și SBP, lubrifianți, bitum, ceruri de parafină, cocs de petrol și alte produse). Țițeiul și LGN-urile utilizate pentru ardere directă trebuie înregistrate ca livrări de produse finite și ca transferuri între produse.

    4.2.2.1.

    Produse primare primite

    4.2.2.2.

    Producția brută a rafinăriilor

    4.2.2.3.

    Produse reciclate

    4.2.2.4.

    Combustibil de rafinărie (rafinării petroliere)

    În această categorie trebuie incluși, de asemenea, combustibilii utilizați de rafinării la producerea de energie electrică și termică vândută.

    4.2.2.4.1.

    Utilizat în centrale/unități care produc exclusiv energie electrică

    4.2.2.4.2.

    Utilizat în unități de cogenerare

    4.2.2.4.3.

    Utilizat în centrale/unități care produc exclusiv energie termică

    4.2.2.5.

    Importuri

    Observația pentru importuri de la secțiunea 4.2.1.5 se aplică și aici.

    4.2.2.6.

    Exporturi

    Observația pentru importuri de la secțiunea 4.2.1.5 se aplică și aici.

    4.2.2.7.

    Buncăraj

    4.2.2.8.

    Transferuri între produse

    4.2.2.9.

    Produse transferate

    4.2.2.10.

    Variația stocurilor

    4.2.2.11.

    Nivelurile stocurilor inițiale

    4.2.2.12.

    Nivelurile stocurilor finale

    4.2.2.13

    Variația stocurilor la producătorii de energie ca activitate principală

    Reprezintă variația stocurilor deținute de serviciile de utilități publice care nu sunt contabilizate în nivelurile stocurilor sau în variația stocurilor declarate în altă parte. O creștere a stocurilor este indicată de un număr negativ, iar o diminuare apare sub forma unui număr pozitiv.

    4.2.2.14.

    Puterea calorifică netă medie

    4.2.3.   LIVRĂRI PETRU SECTORUL PETROCHIMIC

    Reprezintă livrările observate de produse petroliere finite, provenind din surse primare (de exemplu rafinării, uzine de amestecare etc.) către piața internă.

    4.2.3.1.

    Livrări brute pentru sectorul petrochimic

    4.2.3.2.

    Consumul neenergetic în petrochimie

    Reprezintă cantitățile de petrol utilizate drept combustibil pentru procesele petrochimice precum cracarea cu aburi.

    4.2.3.3.

    Consumul neenergetic în petrochimie

    Reprezintă cantitățile de petrol utilizat în petrochimie pentru producerea de etilenă, propilenă, butilenă, gaz de sinteză, compuși aromatici, butadienă și alte materii prime pe bază de hidrocarburi în procese precum cracarea cu abur, aromatizarea și reformarea cu abur. Nu sunt incluse cantitățile de petrol utilizat drept combustibil.

    4.2.3.4.

    Retururi din petrochimie pentru rafinării

    4.2.4.   SECTORUL DE TRANSFORMARE

    Cantitățile implicate atât în utilizarea de energie, cât și în consumul neenergetic trebuie să fie declarate.

    4.2.4.1.

    Exclusiv centralele electrice ale producătorilor de energie electrică ca activitate principală

    4.2.4.2.

    Exclusiv centralele electrice ale autoproducătorilor

    4.2.4.3.

    Unitățile de cogenerare ale producătorilor de energie termică și electrică ca activitate principală

    4.2.4.4.

    Unități de cogenerare ale autoproducătorilor

    4.2.4.5.

    Exclusiv centralele termice ale producătorilor de energie termică ca activitate principală

    4.2.4.6.

    Exclusiv centralele termice ale autoproducătorilor

    4.2.4.7.

    Uzine de gaz/gazificare

    4.2.4.8.

    Pentru amestec cu gaze naturale

    4.2.4.9.

    Cocserii

    4.2.4.10.

    Furnale

    4.2.4.11.

    Industria petrochimică

    4.2.4.12.

    Fabrici de combustibil brichetat

    4.2.4.13.

    Nespecificat în altă parte – Transformare

    4.2.5.   SECTORUL ENERGETIC

    Cantitățile implicate atât în utilizarea de energie, cât și în consumul neenergetic trebuie să fie declarate.

    4.2.5.1.

    Mine de cărbuni

    4.2.5.2.

    Extracția țițeiului și a gazelor naturale

    4.2.5.3.

    Cocserii

    4.2.5.4.

    Furnale

    4.2.5.5.

    Uzine de gaz

    4.2.5.6.

    Centrale electrice, centrale de cogenerare și centrale termice pentru consum propriu

    4.2.5.7.

    Nespecificat în altă parte – Energie

    4.2.6.   PIERDERILE DE TRANSPORT ȘI DE DISTRIBUȚIE

    Cantitățile implicate atât în utilizarea de energie, cât și în consumul neenergetic trebuie să fie declarate.

    4.2.7.   Consum final de energie – Sectorul industrial

    Cantitățile implicate atât în utilizarea de energie, cât și în consumul neenergetic trebuie să fie declarate.

    4.2.7.1.

    Siderurgie

    4.2.7.2.

    Industria chimică și petrochimică

    4.2.7.3.

    Metale neferoase

    4.2.7.4.

    Produse minerale nemetalice

    4.2.7.5.

    Echipamente de transport

    4.2.7.6.

    Mașini

    4.2.7.7.

    Activități extractive

    4.2.7.8.

    Produse alimentare, băuturi și tutun

    4.2.7.9.

    Celuloză, hârtie și activități de tipărire

    4.2.7.10.

    Lemn și produse din lemn

    4.2.7.11.

    Construcții

    4.2.7.12.

    Textile și produse din piele

    4.2.7.13.

    Nespecificat în altă parte – Industrie

    4.2.8.   CONSUM FINAL DE ENERGIE – TRANSPORTURI

    Cantitățile implicate atât în utilizarea de energie, cât și în consumul neenergetic trebuie să fie declarate.

    4.2.8.1.

    Transport aerian internațional

    4.2.8.2.

    Transport aerian intern

    4.2.8.3.

    Transport rutier

    4.2.8.4.

    Transport feroviar

    4.2.8.5.

    Navigație internă

    4.2.8.6.

    Transport prin conducte

    4.2.8.7.

    Nespecificat în altă parte – Transport

    4.2.9.   CONSUM FINAL DE ENERGIE – ALTE SECTOARE

    Cantitățile implicate atât în utilizarea de energie, cât și în consumul neenergetic trebuie să fie declarate.

    4.2.9.1.

    Comerț și servicii publice

    4.2.9.2.

    Gospodăriile populației

    4.2.9.3.

    Agricultură

    4.2.9.4.

    Silvicultură

    4.2.9.5.

    Pescuitul

    4.2.9.6.

    Nespecificat în altă parte – Alte sectoare

    4.2.10.   IMPORTURILE ÎN FUNCȚIE DE ȚARA DE ORIGINE ȘI EXPORTURILE ÎN FUNCȚIE DE ȚARA DE DESTINAȚIE

    Importurile trebuie să fie declarate în funcție de țara de origine, iar exporturile - în funcție de țara de destinație. Nota pentru importuri de la secțiunea 4.2.1.5 se aplică și aici.

    4.2.11.   CAPACITATEA RAFINĂRIILOR

    Se înregistrează capacitatea totală de rafinare la nivel național și defalcarea capacității anuale pe rafinării în mii de tone metrice pe an. Trebuie să fie declarate următoarele elemente:

    4.2.11.1.

    Denumire/Amplasare

    4.2.11.2.

    Distilarea atmosferică

    4.2.11.3.

    Distilarea în vid

    4.2.11.4.

    Cracare (termică)

    4.2.11.4.1.

    Din care Reducerea vâscozității

    4.2.11.4.2.

    Din care Cocsificare

    4.2.11.5.

    Cracare (catalitică)

    4.2.11.5.1.

    Din care Cracare catalitică fluidă (CCF)

    4.2.11.5.2.

    Din care Cracare cu hidrogen (HCK)

    4.2.11.6.

    Reformare

    4.2.11.7.

    Desulfurare

    4.2.11.8.

    Alchilare, Polimerizare, Izomerizare

    4.2.11.9.

    Eterificare

    4.3.   Unități de măsură

    Cantitățile trebuie să fie declarate în kt (kilotone). Puterea calorifică trebuie să fie declarată în MJ/t (megajouli pe tonă).

    4.4.   Scutiri

    Cipru este scutit de obligația de a declara agregatele definite în secțiunea 4.2.9 (Consum final de energie – Alte sectoare); numai valorile totale trebuie declarate. Cipru este scutit, de asemenea, de obligația de a declara consumul neenergetic de la secțiunile 4.2.4 (Transformare), 4.2.5 (Sectorul energetic), 4.2.7 (Sectorul industrial), 4.2.7.2 (Sectorul industrial – din care Industria chimică și petrochimică), 4.2.8 (Transporturi) și 4.2.9 (Alte sectoare).

    5.   ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE ȘI ENERGIE OBȚINUTĂ DIN DEȘEURI

    5.1.   Produse energetice în cauză

    În lipsa unor dispoziții contrare, această colectare de date se aplică tuturor produselor energetice enumerate la capitolul 3.5. ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE ȘI ENERGIE OBȚINUTĂ DIN DEȘEURI din anexa A. Trebuie declarate doar cantitățile de combustibili utilizate în scopuri energetice (de exemplu, producerea de energie electrică și termică, arderea cu recuperarea energiei, utilizarea la motoare mobile din transporturi și la motoare fixe). Cantitățile de produse energetice regenerabile utilizate pentru înlocuirea combustibililor fosili în scopuri neenergetice trebuie să fie înregistrate în secțiunea 5.2.9, dar nu trebuie să fie incluse în restul secțiunilor din prezentul capitol. În secțiunea 5.2.9 nu trebuie să fie declarate produsele regenerabile care nu au fost dezvoltate pentru a înlocui combustibilii fosili, cum ar fi biocombustibilii solizi utilizați pentru mobilă, construcții și producția de hârtie/carton, alcoolurile utilizate în industria alimentară și bumbacul/fibrele naturale utilizate în industria textilă. Energia termică pasivă nu trebuie să fie declarată în capitolul 5 (de exemplu, încălzirea termică solară pasivă a clădirilor).

    5.2.   Listă de agregate

    În lipsa unor dispoziții contrare, trebuie să fie înregistrate agregatele de pe următoarea listă pentru toate produsele energetice enumerate în secțiunea precedentă. Căldura ambiantă (pompe de căldură) trebuie declarată numai pentru următoarele sectoare: Sectorul de transformare (doar pentru agregatele legate de căldura vândută), Sectorul energetic (doar valoarea totală, nu pe subcategorii), Sectorul industrial total (doar valoarea totală, nu pe subcategorii), Comerț și servicii publice, Gospodăriile populației și Nespecificat în altă parte - Altele. Pentru căldura ambiantă (pompe de căldură), subcategoriile Energie aerotermală, Energie geotermală și Energie hidrotermală trebuie să fie înregistrate ca aparținând producției naționale. Pentru fiecare dintre aceste trei categorii, trebuie declarată subcategoria Din care: de la pompele de căldură cu FPS peste prag. Pragul factorului de performanță sezonieră (FPS) trebuie să fie în conformitate cu Directiva 2009/28/CE și cu Directiva (UE) 2018/2001 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

    5.2.1.   PRODUCȚIA BRUTĂ DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE ENERGIE TERMICĂ

    Se aplică definițiile de la capitolul 3.2.1. Agregatele menționate la rubricile 5.2.1.1-5.2.1.18 trebuie înregistrate separat pentru producătorii de energie ca activitate principală și pentru autoproducători. În cazul acestor două tipuri de centrale, producția brută de energie electrică și de energie termică trebuie declarate separat pentru centralele care produc exclusiv energie electrică, pentru centralele care produc exclusiv energie termică și pentru centralele de cogenerare, după caz.

    5.2.1.1.

    Hidrocentrale pure (valabil doar în cazul energiei electrice)

    5.2.1.2.

    Hidrocentrale mixte (valabil doar în cazul energiei electrice)

    5.2.1.3.

    Centrale cu acumulare prin pompare pură (valabil doar în cazul energiei electrice)

    5.2.1.4.

    Energie geotermală

    5.2.1.5.

    Energie solară fotovoltaică (valabil doar în cazul energiei electrice)

    Următoarele subcategorii de dimensiuni trebuie să fie declarate pentru energia solară fotovoltaică:

    5.2.1.5.1.

    Sub 30 kW

    5.2.1.5.2.

    Între 30 și 1 000 kW

    5.2.1.5.3.

    Peste 1 000 kW

    Pentru 5.2.1.5.1-5.2.1.5.3, subcategoriile Panouri fotovoltaice de acoperiș și Energia electrică în afara rețelei trebuie să fie declarate. Categoria Energia electrică în afara rețelei este obligatorie numai dacă reprezintă 1 % sau mai mult din capacitatea fotovoltaică din categoria de dimensiune respectivă.

    5.2.1.6.

    Căldură termică solară

    5.2.1.7.

    Energia mareelor, a valurilor și a mării (valabil exclusiv în cazul energiei electrice)

    5.2.1.8.

    Energie eoliană (valabil exclusiv în cazul energiei electrice)

    5.2.1.9.

    Energie eoliană onshore

    5.2.1.10.

    Energie eoliană offshore

    5.2.1.11.

    Deșeuri municipale regenerabile

    5.2.1.12.

    Deșeuri municipale neregenerabile

    5.2.1.13.

    Biocombustibili solizi

    5.2.1.14.

    Biogaz

    5.2.1.15.

    Biomotorine

    5.2.1.16.

    Biobenzină

    5.2.1.17.

    Alți biocombustibili lichizi

    5.2.1.18.

    Pompe de căldură (valabil doar în cazul energiei termice)

    5.2.2.   APROVIZIONARE

    5.2.2.1.

    Producție

    5.2.2.2.

    Importuri

    5.2.2.3.

    Exporturi

    5.2.2.4.

    Buncăraj

    5.2.2.5.

    Variația stocurilor

    5.2.3.   SECTORUL DE TRANSFORMARE

    5.2.3.1.

    Exclusiv centralele electrice ale producătorilor de energie electrică ca activitate principală

    5.2.3.2.

    Unitățile de cogenerare ale producătorilor de energie termică și electrică ca activitate principală

    5.2.3.3.

    Exclusiv centralele termice ale producătorilor de energie termică ca activitate principală

    5.2.3.4.

    Exclusiv centralele electrice ale autoproducătorilor

    5.2.3.5.

    Unitățile de cogenerare ale autoproducătorilor

    5.2.3.6.

    Exclusiv centralele termice ale autoproducătorilor

    5.2.3.7.

    Fabrici de combustibil brichetat

    5.2.3.8.

    Fabrici de brichete de lignit (BKB)/de brichete de turbă (PB)

    5.2.3.9.

    Furnale

    5.2.3.10.

    Amestec în rețeaua de gaze (de exemplu, instalații de amestecare a gazelor naturale)

    5.2.3.11.

    Amestec cu combustibili fosili lichizi (de exemplu benzină auto/motorină/kerosen)

    5.2.3.12.

    Unități de producție a mangalului

    5.2.3.13.

    Nespecificat în altă parte – Transformare

    5.2.4.   SECTORUL ENERGETIC

    5.2.4.1.

    Uzine de gazificare (biogaz)

    5.2.4.2.

    Centrale electrice, centrale de cogenerare și centrale termice

    5.2.4.3.

    Mine de cărbuni

    5.2.4.4.

    Fabrici de combustibil brichetat

    5.2.4.5.

    Cocserii

    5.2.4.6.

    Rafinării petroliere

    5.2.4.7.

    Fabrici de brichete de lignit (BKB)/de brichete de turbă (PB)

    5.2.4.8.

    Uzine de gaz

    5.2.4.9.

    Furnale

    5.2.4.10.

    Unități de producție a mangalului

    5.2.4.11.

    Nespecificat în altă parte – Energie

    5.2.5.   PIERDERILE DE TRANSPORT ȘI DE DISTRIBUȚIE

    5.2.6.   CONSUM FINAL DE ENERGIE – SECTORUL INDUSTRIAL

    5.2.6.1.

    Siderurgie

    5.2.6.2.

    Industria chimică și petrochimică

    5.2.6.3.

    Metale neferoase

    5.2.6.4.

    Produse minerale nemetalice

    5.2.6.5.

    Echipamente de transport

    5.2.6.6.

    Mașini

    5.2.6.7.

    Activități extractive

    5.2.6.8.

    Produse alimentare, băuturi și tutun

    5.2.6.9.

    Celuloză, hârtie și activități de tipărire

    5.2.6.10.

    Lemn și produse din lemn

    5.2.6.11.

    Construcții

    5.2.6.12.

    Textile și produse din piele

    5.2.6.13.

    Nespecificat în altă parte – Industrie

    5.2.7.   CONSUM FINAL DE ENERGIE – TRANSPORTURI

    5.2.7.1.

    Transport feroviar

    5.2.7.2.

    Transport rutier

    5.2.7.3.

    Navigație internă

    5.2.7.4.

    Transport aerian intern

    5.2.7.5.

    Transport aerian internațional

    5.2.7.6.

    Nespecificat în altă parte – Transport

    5.2.8.   CONSUM FINAL DE ENERGIE – ALTE SECTOARE

    5.2.8.1.

    Comerț și servicii publice

    5.2.8.2.

    Gospodăriile populației

    5.2.8.3.

    Agricultură

    5.2.8.4.

    Silvicultură

    5.2.8.5.

    Pescuitul

    5.2.8.6.

    Nespecificat în altă parte – Alte sectoare

    5.2.9.   CONSUM FINAL DE ENERGIE – CONSUM NEENERGETIC

    Pentru următoarele elemente:

    5.2.9.1.

    Sectorul transporturilor

    5.2.9.2.

    Sectorul industrial

    5.2.9.3.

    Alte sectoare

    Consumul final de energie – consumul neenergetic trebuie declarat pentru următoarele grupe de combustibili:

    5.2.9.4.

    Biocombustibili solizi

    5.2.9.5.

    Biocombustibili lichizi

    5.2.9.6.

    Biogaz

    Primul an de referință pentru declararea elementelor din secțiunea 5.2.9 este 2024. Până în anul de referință 2027, doar Consumul final total agregat – consumul neenergetic poate fi declarat separat, în locul punctelor 5.2.9.1-5.2.9.3. Cantitățile înregistrate în secțiunea 5.2.9 nu trebuie să fie incluse la punctele 5.2.2-5.2.8.

    5.2.10.   PUTEREA ELECTRICĂ MAXIMĂ NETĂ

    Puterea trebuie să fie înregistrată la 31 decembrie a anului de referință respectiv și pentru combustibilii indicați mai jos. Sunt incluse atât puterea electrică a centralelor care produc exclusiv energie electrică, cât și puterea electrică a unităților de cogenerare. Puterea electrică maximă netă reprezintă suma puterilor maxime nete ale tuturor centralelor luate individual pe o perioadă dată de exploatare. În scopul acestei colectări de date, se presupune că perioada de exploatare este continuă: în practică, cel puțin 15 ore pe zi. Puterea maximă netă reprezintă energia electrică maximă, considerată numai energie activă, care poate fi furnizată în mod continuu, cu ansamblul instalațiilor în funcțiune, la punctul de racordare la rețea.

    5.2.10.1.

    Hidrocentrale pure

    5.2.10.2.

    Hidrocentrale mixte

    5.2.10.3.

    Centrale cu acumulare prin pompare pură

    5.2.10.4.

    Energie geotermală

    5.2.10.5.

    Energia solară fotovoltaică

    Următoarele subcategorii de dimensiuni trebuie să fie declarate pentru energia solară fotovoltaică:

    5.2.10.5.1.

    Sub 30 kW

    5.2.10.5.2.

    Între 30 și 1 000 kW

    5.2.10.5.3.

    Peste 1 000 kW

    Pentru 5.2.10.5.1-5.2.10.5.3, subcategoriile Panouri fotovoltaice de acoperiș și Energia electrică în afara rețelei trebuie să fie declarate. Categoria Energia electrică în afara rețelei este obligatorie numai dacă reprezintă 1 % sau mai mult din capacitatea din categoria de dimensiune respectivă.

    5.2.10.6.

    Căldură termică solară

    5.2.10.7.

    Energia mareelor, a valurilor și a mării

    5.2.10.8.

    Energie eoliană onshore

    5.2.10.9.

    Energie eoliană offshore

    5.2.10.10.

    Deșeuri industriale

    5.2.10.11.

    Deșeuri municipale

    5.2.10.12.

    Biocombustibili solizi

    5.2.10.13.

    Biogaz

    5.2.10.14.

    Biomotorine

    5.2.10.15.

    Biobenzină

    5.2.10.16.

    Alți biocombustibili lichizi

    5.2.11.   CARACTERISTICI TEHNICE

    5.2.11.1.

    Suprafața instalată cu colectoare solare

    Trebuie declarată suprafața totală instalată cu colectoare solare. Suprafața instalată cu colectoare solare este corelată numai cu producția de căldură solară ca energie termică; nu se declară aici suprafața instalată cu colectoare solare utilizată pentru producerea de energie electrică (energia solară fotovoltaică și puterea solară concentrată). Trebuie să se includă suprafața tuturor colectoarelor solare: colectoarele vitrate și nevitrate, cele cu suprafață plană și cu tub de vid cu lichid sau aer ca purtător de energie.

    5.2.11.2.

    Capacitatea de producție pentru biobenzină

    5.2.11.3.

    Capacitatea de producție pentru biomotorine

    5.2.11.4.

    Capacitatea de producție pentru biocarburanți de tipul kerosenului pentru turboreactoare

    5.2.11.5.

    Capacitatea de producție pentru alți biocombustibili lichizi

    5.2.11.6.

    Valoare calorifică medie netă pentru biobenzină

    5.2.11.7.

    Valoare calorifică medie netă pentru bioetanol

    5.2.11.8.

    Valoare calorifică medie netă pentru biomotorine

    5.2.11.9.

    Valoare calorifică medie netă pentru biocarburanți de tipul kerosenului pentru turboreactoare

    5.2.11.10.

    Valoare calorifică medie netă pentru alți biocombustibili lichizi

    5.2.11.11.

    Valoare calorifică medie netă pentru mangal

    5.2.11.12.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie aerotermală

    5.2.11.12.1.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie aerotermală aer-aer

    5.2.11.12.2.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie aerotermală aer-apă

    5.2.11.12.3.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie aerotermală aer-aer (reversibilă)

    5.2.11.12.4.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie aerotermală aer-apă (reversibilă)

    5.2.11.12.5.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie aerotermală de evacuare aer-aer

    5.2.11.12.6.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie aerotermală de evacuare aer-apă

    5.2.11.13.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie geotermală

    5.2.11.13.1.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie geotermală sol-aer

    5.2.11.13.2.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie geotermală sol-apă

    5.2.11.14.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie termică hidrotermală

    5.2.11.14.1.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie termică hidrotermală apă-aer

    5.2.11.14.2.

    Capacitatea calorică a pompelor de căldură: Energie termică hidrotermală apă-apă

    Pentru toate rubricile de la 5.2.11.12 până la 5.2.11.14.2, trebuie declarată subcategoria Din care: de la pompele de căldură cu FPS peste prag. Pragul factorului de performanță sezonieră (FPS) trebuie să fie în conformitate cu Directiva 2009/28/CE și cu Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului (3) privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

    5.2.12.   PRODUCȚIA DE BIOCOMBUSTIBILI SOLIZI ȘI BIOGAZ

    Producția totală de biocombustibili solizi (fără mangal) trebuie să fie repartizată pe următorii combustibili:

    5.2.12.1.

    Lemn de foc, reziduuri și subproduse de lemn

    5.2.12.1.1.

    Peleți din lemn incluși la rubrica lemnului de foc, reziduuri și subproduse de lemn

    5.2.12.2.

    Leșie neagră

    5.2.12.3.

    Resturi rezultate din prelucrarea trestiei de zahăr

    5.2.12.4.

    Deșeuri animale

    5.2.12.5.

    Alte materiale vegetale și reziduuri

    5.2.12.6.

    Fracția regenerabilă a deșeurilor industriale

    Producția totală de biogaz trebuie să fie împărțită între următoarele metode de producție:

    5.2.12.7.

    Biogaz din fermentația anaerobă: gaz de depozit

    5.2.12.8.

    Biogaz din fermentația anaerobă: gaz provenit din nămoluri de canalizare

    5.2.12.9.

    Biogaz din fermentația anaerobă: alte tipuri de biogaz din fermentația anaerobă

    5.2.12.10.

    Biogaz din procesele termice

    5.2.13.   IMPORTURILE ÎN FUNCȚIE DE ȚARA DE ORIGINE ȘI EXPORTURILE ÎN FUNCȚIE DE ȚARA DE DESTINAȚIE

    Importurile trebuie să fie înregistrate în funcție de țara de origine, iar exporturile – în funcție de țara de destinație. Se aplică în cazul biobenzinelor, al bioetanolului, al biocombustibililor de tipul kerosenului pentru turboreactoare, al biomotorinelor, al altor biocombustibili lichizi, al peleților din lemn.

    5.3.   Unități de măsură

    Energia electrică trebuie să fie declarată în GWh (gigawatt-oră), energia termică în TJ (terajouli), iar capacitatea electrică în MW (megawați).

    Cantitățile înregistrate trebuie să fie declarate în TJ NCV (terajouli, pe baza puterii calorifice nete), cu excepția mangalului, a biobenzinei, a bioetanolului, a biocombustibililor de tipul kerosenului pentru turboreactoare, a biomotorinelor și a altor biocombustibili lichizi care trebuie declarați în kt (kilotone).

    Puterea calorifică trebuie să fie declarată în MJ/t (megajouli pe tonă).

    Suprafața instalată cu colectoare solare trebuie să fie declarată în 1 000 m2.

    Capacitatea de producție trebuie să fie declarată în kt (kilotone) pe an.

    6.   STATISTICI ANUALE ÎN DOMENIUL NUCLEAR

    Trebuie declarate următoarele date privind utilizarea în scopuri civile a energiei nucleare:

    6.1.   Listă de agregate

    6.1.1.   CAPACITATEA DE ÎMBOGĂȚIRE

    Capacitatea anuală de lucru de separare a uzinelor de îmbogățire operaționale (separare izotopică a uraniului).

    6.1.2.   CAPACITATEA DE PRODUCȚIE A ELEMENTELOR COMBUSTIBILE PROASPETE

    Capacitatea anuală de producție a uzinelor de fabricare a combustibilului. Nu sunt incluse uzinele de fabricare a combustibilului MOX.

    6.1.3.   CAPACITATEA DE PRODUCȚIE A UZINELOR DE FABRICARE A COMBUSTIBILULUI MOX

    Capacitatea anuală de producție a uzinelor de fabricare a combustibilului MOX.

    MOX este un combustibil care conține un amestec de plutoniu și uraniu (oxid mixt).

    6.1.4.   PRODUCȚIA ELEMENTELOR COMBUSTIBILE PROASPETE

    Producția de elemente combustibile proaspete finite în uzinele de fabricare a combustibilului nuclear. Nu sunt incluse barele și alte produse intermediare. De asemenea, nu sunt incluse uzinele de fabricare a combustibilului care produc combustibil MOX.

    6.1.5.   PRODUCȚIA ELEMENTELOR COMBUSTIBILE MOX

    Producția de elemente combustibile proaspete finite în uzinele de fabricare a combustibilului MOX. Nu sunt incluse barele și alte produse intermediare.

    6.1.6.   PRODUCEREA CĂLDURII NUCLEARE

    Cantitatea totală de căldură generată de reactoarele nucleare pentru producerea energiei electrice sau pentru alte aplicații utile ale căldurii.

    6.1.7.   GRADUL DE ARDERE MEDIU ANUAL AL ELEMENTELOR COMBUSTIBILE IRADIATE DESCĂRCATE DEFINITIV

    Media calculată a gradului de ardere al elementelor combustibile care au fost descărcate definitiv din reactoare nucleare în cursul anului de referință respectiv. Nu se includ elementele combustibile care sunt descărcate temporar și care pot fi ulterior reîncărcate.

    6.1.8.   PRODUCEREA URANIULUI ȘI PLUTONIULUI ÎN UZINELE DE REPROCESARE

    Uraniul și plutoniul produs în cursul anului de referință în uzinele de reprocesare.

    6.1.9.   CAPACITATEA UZINELOR DE REPROCESARE (URANIU ȘI PLUTONIU)

    Capacitatea anuală de reprocesare a uraniului și plutoniului.

    6.2.   Unități de măsură

    tSWU (tone de unități de lucru de separare) pentru 6.1.1

    tHM (tone de metal greu) pentru 6.1.4, 6.1.5, 6.1.8.

    tHM (tone de metal greu) pe an pentru 6.1.2, 6.1.3, 6.1.9

    TJ (terajouli) pentru 6.1.6

    GWD/tHM (gigawatt-zi pe tonă de metal greu) pentru 6.1.7.

    7.   HIDROGEN

    Următoarele date privind hidrogenul trebuie să fie declarate pentru prima dată pentru anul de referință 2024:

    7.1.   Listă de agregate

    7.1.1.

    Producția națională

    7.1.1.1.

    Din gaze naturale

    7.1.1.2.

    Din petrol și produse petroliere

    7.1.1.3.

    Din combustibili solizi

    7.1.1.4.

    Din surse de energie regenerabile

    7.1.1.5.

    Din electroliză

    7.1.1.5.1.

    Din care: energie electrică din surse regenerabile - linie de transmisie directă

    7.1.1.5.2.

    Din care: energie electrică din energie nucleară - linie de transmisie directă

    7.1.1.6.

    Din alte surse

    7.1.2.

    Importuri

    7.1.3.

    Exporturi

    7.1.4.

    Variația stocurilor

    7.1.5.

    Buncăraj

    7.1.6.

    Transport aerian internațional

    7.1.7.

    Diferențe statistice

    7.1.8.

    Sectorul de transformare: Centralele care au ca activitate principală producția de energie electrică

    7.1.9.

    Sectorul de transformare: Centralele electrice ale autoproducătorilor

    7.1.10.

    Sectorul de transformare: Unități de cogenerare care au ca activitate principală producerea de energie termică și electrică

    7.1.11.

    Sectorul de transformare: Unități de cogenerare ale autoproducătorilor

    7.1.12.

    Sectorul de transformare: Centrale termice ale producătorilor de energie termică ca activitate principală

    7.1.13.

    Sectorul de transformare: Centralele termice ale autoproducătorilor

    7.1.14.

    Sectorul de transformare: Uzine de gaz (și alte conversii în gaze)

    7.1.15.

    Sectorul de transformare: Rafinării

    7.1.16.

    Sectorul de transformare: Industria petrochimică

    7.1.17.

    Sectorul de transformare Nespecificat în altă parte (Sectorul de transformare)

    7.1.18.

    Sectorul energetic: Mine de cărbuni

    7.1.19.

    Sectorul energetic: Extracția țițeiului și a gazelor naturale

    7.1.20.

    Sectorul energetic: Cuptoare de cocs (Energie)

    7.1.21.

    Sectorul energetic: Furnale (Energie)

    7.1.22.

    Sectorul energetic: Uzine de gaz (Energie)

    7.1.23.

    Sectorul energetic: Centrale electrice, centrale de cogenerare și centrale termice

    7.1.24.

    Sectorul energetic: Nespecificat în altă parte (Energie)

    7.1.25.

    Pierderile de transport și de distribuție

    7.1.26.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Siderurgie

    7.1.27.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Industria chimică și petrochimică

    7.1.28.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Metale neferoase

    7.1.29.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Produse minerale nemetalice

    7.1.30.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Echipamente de transport

    7.1.31.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Mașini

    7.1.32.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Activități extractive

    7.1.33.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Produse alimentare, băuturi și tutun

    7.1.34.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Hârtie, celuloză și activități de tipărire

    7.1.35.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Lemn și produse din lemn

    7.1.36.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Construcții

    7.1.37.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Textile și produse din piele

    7.1.38.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Nespecificat în altă parte (Industrie)

    7.1.39.

    Consum final de energie: Alte sectoare

    7.1.40.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Siderurgie

    7.1.41.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Industria chimică și petrochimică

    7.1.42.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Metale neferoase

    7.1.43.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Produse minerale nemetalice

    7.1.44.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Echipamente de transport

    7.1.45.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Mașini

    7.1.46.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Activități extractive

    7.1.47.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Produse alimentare, băuturi și tutun

    7.1.48.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Hârtie, celuloză și activități de tipărire

    7.1.49.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Lemn și produse din lemn

    7.1.50.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Construcții

    7.1.51.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Textile și produse din piele

    7.1.52.

    Consum final de energie – Sectorul industrial: Nespecificat în altă parte (Industrie)

    7.1.53.

    Consum final de energie – Sectorul transporturilor: Transport aerian intern

    7.1.54.

    Consum final de energie – Sectorul transporturilor: Transport rutier

    7.1.55.

    Consum final de energie – Sectorul transporturilor: Transport feroviar

    7.1.56.

    Consum final de energie – Sectorul transporturilor: Navigație internă

    7.1.57.

    Consum final de energie – Sectorul transporturilor: Transport prin conducte

    7.1.58.

    Consum final de energie – Sectorul transporturilor: Nespecificat în altă parte (Transporturi)

    7.1.59.

    Alte sectoare: Comerț și servicii publice

    7.1.60.

    Alte sectoare: Gospodăriile populației

    7.1.61.

    Alte sectoare: Agricultură

    7.1.62.

    Alte sectoare: Silvicultură

    7.1.63.

    Alte sectoare: Pescuitul

    7.1.64.

    Alte sectoare: Nespecificat în altă parte (Alte sectoare)

    7.2.   Capacitatea de producție

    Capacitatea de producție de hidrogen la data de 31 decembrie a anului de referință trebuie declarată cu același nivel de detalii ca și pentru producție (punctele 7.1.1.1-7.1.1.6).

    7.3.   Unități de măsură

    Cantitățile trebuie declarate în TJ (PCS), iar capacitatea de producție în TJ (PCS) pe an.

    8.   STATISTICI DETALIATE PRIVIND CONSUMUL FINAL DE ENERGIE

    Trebuie declarate următoarele date dezagregate privind consumul final de energie.

    8.1.   Listă de agregate

    8.1.1.   Sectorul industrial

    Se raportează conform definițiilor din secțiunea 2.6.1 din anexa A.

    8.1.1.1.

    Activități extractive

    8.1.1.1.1.

    Extracția minereurilor metalifere

    8.1.1.1.2.

    Alte activități extractive

    8.1.1.1.3.

    Activități de servicii anexe extracției

    8.1.1.2.

    Produse alimentare, băuturi și tutun

    8.1.1.2.1.

    Industria alimentară

    8.1.1.2.2.

    Fabricarea băuturilor

    8.1.1.2.3.

    Fabricarea produselor din tutun

    8.1.1.3.

    Textile și produse din piele

    8.1.1.4.

    Lemn și produse din lemn

    8.1.1.5.

    Celuloză, hârtie și activități de tipărire

    8.1.1.5.1.

    Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie

    8.1.1.5.1.1.

    Fabricarea celulozei

    8.1.1.5.1.2.

    Fabricarea altor produse din hârtie și carton

    8.1.1.5.2.

    Tipărirea și reproducerea pe suporți a înregistrărilor

    8.1.1.6.

    Industria chimică și petrochimică

    8.1.1.6.1.

    Fabricarea substanțelor și a produselor chimice

    8.1.1.6.2.

    Fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice

    8.1.1.7.

    Produse minerale nemetalice

    8.1.1.7.1.

    Fabricarea sticlei și a articolelor din sticlă

    8.1.1.7.2.

    Fabricarea cimentului, varului și ipsosului (inclusiv clincher)

    8.1.1.7.3.

    Alte produse minerale nemetalice

    8.1.1.8.

    Siderurgie [Prelucrarea metalelor de bază A]

    8.1.1.9.

    Prelucrarea metalelor neferoase [Industria metalurgică B]

    8.1.1.9.1.

    Metalurgia aluminiului

    8.1.1.9.2.

    Prelucrarea altor metale neferoase

    8.1.1.10.

    Mașini

    8.1.1.10.1.

    Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații

    8.1.1.10.2.

    Fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice

    8.1.1.10.3.

    Fabricarea echipamentelor electrice

    8.1.1.10.4.

    Fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a.

    8.1.1.11.

    Echipamente de transport

    8.1.1.12.

    Nespecificat în altă parte – Industrie

    8.1.1.12.1.

    Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice

    8.1.1.12.2.

    Fabricarea de mobilă

    8.1.1.12.3.

    Alte activități industriale

    8.1.2.   Sectorul transporturilor

    Se raportează conform definițiilor din secțiunea 2.6.2 din anexa A.

    8.1.2.1.

    Transport feroviar

    8.1.2.1.1.

    Transport feroviar de mare viteză

    8.1.2.1.2.

    Transport feroviar convențional

    8.1.2.1.2.1.

    Transport feroviar convențional de călători

    8.1.2.1.2.1.

    Transport feroviar convențional de marfă

    8.1.2.1.3.

    Metrouri și tramvaie

    8.1.2.2.

    Transport rutier

    8.1.2.2.1.

    Vehicule grele care transportă mărfuri

    8.1.2.2.2.

    Transport în comun

    8.1.2.2.3.

    Autoturisme și camionete

    8.1.2.2.4.

    Transport rutier – Altele

    8.1.3.   Comerț și servicii publice

    Se raportează conform definițiilor din secțiunea 2.6.3.1 din anexa A.

    8.1.3.1.

    Repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor

    8.1.3.2.

    Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare

    8.1.3.3.

    Comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor

    8.1.3.3.1.

    Comerț cu ridicata

    8.1.3.3.2.

    Comerț cu amănuntul

    8.1.3.4.

    Depozitare și activități auxiliare pentru transporturi

    8.1.3.5.

    Activități de poștă și de curier

    8.1.3.6.

    Hoteluri și restaurante

    8.1.3.6.1.

    Hoteluri și alte facilități de cazare

    8.1.3.6.2.

    Restaurante și alte activități de servicii de alimentație

    8.1.3.7.

    Informații și comunicații

    8.1.3.8.

    Intermedieri financiare și asigurări și tranzacții imobiliare

    8.1.3.9.

    Activități de servicii administrative și activități de servicii suport

    8.1.3.10.

    Administrație publică și apărare; asigurări sociale din sistemul public

    8.1.3.11.

    Învățământ

    8.1.3.12.

    Sănătate și asistență socială

    8.1.3.12.1.

    Activități de asistență spitalicească

    8.1.3.13.

    Activități de spectacole, culturale și recreative

    8.1.3.13.1.

    Activități sportive, recreative și distractive

    8.1.3.14.

    Activități ale organizațiilor și organismelor extrateritoriale

    8.1.3.15.

    Activități profesionale, științifice și tehnice și alte servicii

    8.1.3.16.

    Centre de date. Trebuie să fie declarate numai centrele de date găzduite de unitățile raportoare (indiferent de codul NACE) cu o putere totală de 1 MW sau mai mult. Prima raportare obligatorie pentru această rubrică este anul de referință 2024.

    8.1.4.   Sectorul gospodăriilor populației

    Se raportează conform definițiilor din secțiunea 2.6.3.2 din anexa A.

    8.1.4.1.

    Gospodăriile populației: Încălzirea încăperilor

    8.1.4.2.

    Gospodăriile populației: Răcirea încăperilor

    8.1.4.3.

    Gospodăriile populației: Încălzirea apei

    8.1.4.4.

    Gospodăriile populației: Gătirea alimentelor

    8.1.4.5.

    Gospodăriile populației: Aparate de iluminat și aparate electrice

    Se referă numai la energia electrică

    8.1.4.6.

    Gospodăriile populației: Alte utilizări finale

    8.2.   Produse energetice în cauză

    În lipsa unor dispoziții contrare, această colectare de date se aplică tuturor produselor energetice enumerate în anexa A.

    Eurostat va specifica lista efectivă a produselor energetice pentru care trebuie declarate datele specificate la punctul 7 din anexa B în modelul de raportare, ca subset al celor specificate la punctul 3 din anexa A.

    8.3.   Unități de măsură

    Cantitățile de combustibili fosili solizi trebuie declarate în kt (kilotone).

    Cantitățile de țiței și de produse petroliere trebuie declarate în kt (kilotone).

    Cantitățile de gaze naturale și de gaze artificiale (gaz de uzină, gaz de cocserie, gaz de furnal, alte gaze recuperate) trebuie să fie declarate în conținutul energetic, în TJ GCV (terajouli pe baza puterii calorifice brute).

    Energia electrică trebuie să fie declarată în GWh (gigawatt-oră).

    Cantitățile de energie termică trebuie declarate în TJ (terajouli pe baza puterii calorifice nete).

    Cantitățile de energie din surse regenerabile și deșeuri trebuie declarate în TJ NCV (terajouli pe baza puterii calorifice nete), cu excepția mangalului, a biobenzinei, a bioetanolului, a biocombustibililor de tipul kerosenului pentru turboreactoare, a biomotorinelor și a altor biocombustibili lichizi, care trebuie să fie declarate în kt (kilotone).

    Puterea calorifică pentru combustibilii fosili solizi, țiței, produse petroliere, surse regenerabile și deșeuri trebuie declarată în MJ/t (megajouli pe tonă).

    Puterea calorifică pentru gaze naturale și pentru gaze artificiale se declară în kJ/m3, în condițiile de referință ale gazului (15 °C, 101 325 Pa).

    Pentru alte produse energetice pentru care este obligatorie raportarea, unitățile de măsură aplicabile sunt definite la capitolele relevante din prezenta anexă.

    8.4.   Termenul pentru transmiterea datelor:

    Datele trebuie transmise până la data de 31 martie a celui de-al doilea an care urmează anului de referință.

    8.5.   Scutiri

    Cipru este scutit de obligația de a declara consumul final de energie dezagregat pentru țiței și produse petroliere (astfel cum sunt definite în secțiunea 3.4 din anexa A) pentru toate agregatele din secțiunea 8.1.4 din prezenta anexă (Gospodăriile populației).

    9.   DATE ANUALE PRELIMINARE

    9.1.   Produse energetice în cauză

    Această colectare de date se aplică tuturor produselor descrise în secțiunile 1.1, 2.1, 3.1, 4.1 și 5.1 din prezenta anexă.

    9.2.   Listă de agregate

    Trebuie declarată următoarea listă de agregate:

    9.2.1.

    Pentru combustibili fosili solizi și gaze artificiale: 1.2.1.1, 1.2.1, 1.2.1.6, 1.2.1.7, 1.2.1.8, 1.2.1.9 astfel cum sunt definite în capitolul 1 din prezenta anexă.

    9.2.2.

    Pentru gaze naturale: 2.2.1.1, 2.2.1.2, 2.2.1.3, 2.2.1.4, 2.2.1.5, 2.2.1.6 astfel cum sunt definite în capitolul 2 din prezenta anexă.

    9.2.3.

    Pentru energie electrică și termică: producția brută, pe produse, pentru toate produsele individuale, consumul propriu, totalul pierderilor de transport și distribuție (3.2.3 și 3.2.4) și 3.2.2.3, 3.2.2.4, 3.2.2.5, 3.2.2.6, 3.2.2.7, 3.2.2.8, 3.2.2.9 astfel cum sunt definite în capitolul 3 din prezenta anexă.

    9.2.4.

    Pentru petrol și produse petroliere: 4.2.1.1, 4.2.1.2, 4.2.1.3, 4.2.1.4, 4.2.1.5, 4.2.1.6, 4.2.1.7, 4.2.1.8, 4.2.1.9, 4.2.1.10, 4.2.2.1, 4.2.2.2, 4.2.2.3, 4.2.2.4, 4.2.2.5, 4.2.2.6, 4.2.2.7, 4.2.2.8, 4.2.2.9, 4.2.2.10 astfel cum sunt definite în capitolul 4 din prezenta anexă.

    9.2.5.

    Pentru energia din surse regenerabile și energia obținută din deșeuri: 5.2.2.1, 5.2.2.2, 5.2.2.3, 5.2.2.4, 5.2.10.1, 5.2.10.2, 5.2.10.3, 5.2.10.8, 5.2.10.9 astfel cum sunt definite în capitolul 5 din prezenta anexă.

    9.3.   Unități de măsură

    Cantitățile trebuie declarate în unități definite în secțiunile 1.3, 2.3, 3.3, 4.3 și 5.3 din prezenta anexă.

    9.4.   Termenul pentru transmiterea datelor

    Datele trebuie transmise până la data de 31 mai a anului următor anului de referință.

    ANEXA C

    STATISTICI LUNARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

    Prezenta anexă precizează domeniul de aplicare, unitățile, perioada de referință, periodicitatea, termenul și modalitățile de transmitere pentru colectarea lunară a statisticilor în domeniul energiei.

    Anexa A oferă explicații cu privire la termenii care nu sunt explicați în prezenta anexă.

    Dispozițiile următoare se aplică tuturor colectărilor de date prevăzute în prezenta anexă:

    (a)

    Perioada de referință: Perioada de referință a datelor declarate este de o lună calendaristică.

    (b)

    Periodicitatea: Datele se declară lunar.

    (c)

    Formatul de transmitere: Formatul de transmitere a datelor trebuie să respecte norma relevantă privind schimbul de date stabilită de Eurostat.

    (d)

    Metoda transmiterii de date: Datele trebuie să fie transmise sau încărcate prin mijloace electronice la punctul unic de intrare a datelor al Eurostat.

    1.   COMBUSTIBILI SOLIZI

    1.1.   Produse energetice în cauză

    Acest capitol se referă la înregistrarea următoarelor produse:

    1.1.1.

    Cărbune superior

    1.1.2.

    Cărbune brun

    1.1.3.

    Turba

    1.1.4.

    Șisturi și nisipuri bituminoase

    1.1.5.

    Cocs de cocserie

    1.2.   Listă de agregate

    1.2.1.

    Pentru cărbunele superior, trebuie declarate următoarele agregate:

    1.2.1.1.

    Producție

    1.2.1.2.

    Produse recuperate

    1.2.1.3.

    Importuri

    1.2.1.4.

    Importuri din afara UE

    1.2.1.5.

    Exporturi

    1.2.1.6.

    Totalul stocurilor inițiale pe teritoriul național

    Acestea sunt cantități deținute de exploatări miniere, importatori și consumatorii care importă direct.

    1.2.1.7.

    Totalul stocurilor finale pe teritoriul național

    Acestea sunt cantități deținute de exploatări miniere, importatori și consumatorii care importă direct.

    1.2.1.8.

    Livrări către producătorii de energie ca activitate principală

    1.2.1.9.

    Livrări către uzine de cocsificare

    1.2.1.10.

    Livrări către industria totală

    1.2.1.11.

    Livrări către industria siderurgică

    1.2.1.12.

    Alte livrări (servicii, gospodăriile populației etc.). Cantitatea de cărbune superior furnizată sectoarelor care nu sunt menționate în mod specific sau care nu aparțin sectorului de transformare, energetic, industrial sau al transporturilor.

    1.2.2.

    Următoarele agregate trebuie declarate pentru lignit, turbă și șisturi, precum și pentru nisipurile bituminoase:

    1.2.2.1.

    Producție

    1.2.2.2.

    Importuri

    1.2.2.3.

    Exporturi

    1.2.2.4.

    Totalul stocurilor inițiale pe teritoriul național

    Acestea sunt cantități deținute de exploatări miniere, importatori și consumatorii care importă direct.

    1.2.2.5.

    Totalul stocurilor finale pe teritoriul național

    Acestea sunt cantități deținute de exploatări miniere, importatori și consumatorii care importă direct.

    1.2.2.6.

    În cazul turbei, se pot declara variațiile stocurilor în locul totalului stocurilor inițiale și finale.

    1.2.2.7.

    Livrări către producătorii de energie ca activitate principală

    1.2.3.

    În cazul cocsului de cocserie, trebuie să fie declarate agregatele următoare:

    1.2.3.1.

    Producție

    1.2.3.3.

    Importuri

    1.2.3.4.

    Importuri din afara UE

    1.2.3.5.

    Exporturi

    1.2.3.6.

    Totalul stocurilor inițiale pe teritoriul național

    Acestea sunt cantitățile deținute de producători, importatori și consumatorii care importă direct.

    1.2.3.7.

    Totalul stocurilor finale pe teritoriul național

    Acestea sunt cantitățile deținute de producători, importatori și consumatorii care importă direct.

    1.2.3.8.

    Livrări către industria siderurgică

    1.3.   Unități de măsură

    Cantitățile trebuie să fie declarate în kt (kilotone).

    1.4.   Termenul pentru transmiterea datelor

    În termen de două luni calendaristice după luna de referință.

    2.   ENERGIE ELECTRICĂ

    2.1.   Produse energetice în cauză

    Acest capitol se referă la înregistrarea energiei electrice.

    2.2.   Listă de agregate

    În cazul energiei electrice, trebuie să fie declarate agregatele de pe lista următoare:

    2.2.1.

    Producția netă de energie electrică de la centrale nucleare

    2.2.2.

    Producția netă de energie electrică din generarea de putere termică prin mijloace convenționale pe bază de cărbune

    2.2.3.

    Producția netă de energie electrică din generarea de putere termică prin mijloace convenționale pe bază de petrol

    2.2.4.

    Producția netă de energie electrică din generarea de putere termică prin mijloace convenționale pe bază de gaz

    2.2.5.

    Producția netă de energie electrică din generarea de putere termică prin mijloace convenționale pe bază de combustibili regenerabili (precum biocombustibilii solizi, biogazele, biocombustibilii lichizi, deșeurile municipale regenerabile)

    2.2.6.

    Producția netă de energie electrică din generarea de putere termică prin mijloace convenționale folosindu-se alte tipuri de combustibili care nu sunt regenerabili (precum deșeurile industriale neregenerabile și deșeurile municipale neregenerabile)

    2.2.7.

    Producția netă de energie electrică de la hidrocentrale simple

    2.2.8.

    Producția netă de energie electrică de la hidrocentrale mixte

    2.2.9.

    Producția netă de energie electrică de la hidrocentrale cu acumulare prin pompare pură

    2.2.10.

    Producția netă de energie electrică de la instalații eoliene onshore

    2.2.11.

    Producția netă de energie electrică de la instalații eoliene offshore

    2.2.12.

    Producția netă de energie electrică de la instalații solare fotovoltaice

    2.2.13.

    Producția netă de energie electrică de la instalații termice solare

    2.2.14.

    Producția netă de energie electrică din generarea de putere geotermală

    2.2.15.

    Producția netă de energie electrică din alte surse regenerabile (precum energia mareelor, a valurilor și a mării și alte surse regenerabile necombustibile)

    2.2.16.

    Producția netă de energie electrică din surse nespecificate

    2.2.17.

    Importuri

    2.2.17.1.

    Din care: din UE

    2.2.18.

    Exporturi

    2.2.18.1.

    Din care: către UE

    2.2.19.

    Energie electrică absorbită prin pompare

    2.3.   Unități de măsură

    Cantitățile înregistrate trebuie să fie declarate în GWh (gigawatt ore).

    2.4.   Termenul pentru transmiterea datelor

    În termen de două luni calendaristice după luna de referință.

    3.   PETROL ȘI PRODUSE PETROLIERE

    3.1.   Produse energetice în cauză

    În lipsa unor dispoziții contrare, această colectare de date se aplică tuturor produselor energetice enumerate la capitolul 3.4. PETROL (țiței și produse petroliere) din anexa A.

    Categoria «Alte produse» cuprinde atât cantitățile care corespund definiției din capitolul 3.4 din anexa A și cantitățile de white spirit și SBP, de lubrifianți, de bitum și de ceruri de parafină; aceste produse nu trebuie declarate separat.

    3.2.   Listă de agregate

    În lipsa unor dispoziții contrare, trebuie declarate agregatele următoare pentru toate produsele energetice enumerate la alineatul precedent.

    3.2.1.   APROVIZIONARE CU ȚIȚEI, LGN, MATERII PRIME PENTRU RAFINĂRII, ADITIVI ȘI ALTE HIDROCARBURI

    Observație pentru aditivi și biocombustibili: se includ aici nu doar volumele deja amestecate, ci și cantitățile destinate amestecării.

    În cazul țițeiului, al LGN, al materiilor prime pentru rafinării, al aditivilor/compușilor oxigenați, al biocombustibililor și al altor hidrocarburi, trebuie declarate următoarele agregate:

    3.2.1.1.

    Producție națională (nu se aplică în cazul materiilor prime pentru rafinării și al biocombustibililor).

    3.2.1.2.

    Cantități primite din alte surse (nu se aplică în cazul țițeiului, al LGN și al materiilor prime pentru rafinării)

    3.2.1.3.

    Retururi

    Produse finite sau semifinite care sunt returnate de consumatorii finali la rafinării pentru prelucrare, amestec sau vânzare. Este vorba de obicei despre produse secundare ale industriei petrochimice. Se aplică numai în cazul materiilor prime pentru rafinării.

    3.2.1.4.

    Produse transferate

    Produse petroliere importate care sunt reclasificate ca materii prime pentru a fi prelucrate suplimentar în rafinării, fără a fi livrate consumatorilor finali. Se aplică numai în cazul materiilor prime pentru rafinării.

    3.2.1.5.

    Importuri

    3.2.1.6.

    Exporturi

    Observație pentru importuri și exporturi: Această categorie include cantitățile de țiței și produse importate sau exportate în conformitate cu acordurile de prelucrare (adică rafinare pentru terți). Țițeiul și LGN-urile trebuie înregistrate ca provenind din țara de origine inițială; materiile prime pentru rafinării și produsele finite se înregistrează ca provenind din țara ultimei expedieri. Se includ toate lichidele din gaz (de exemplu, GPL) extrase în urma regazificării gazelor naturale lichefiate importate și produsele petroliere importate sau exportate direct de industria petrochimică.

    3.2.1.7.

    Utilizare directă

    3.2.1.8.

    Variația stocurilor

    O creștere a stocurilor se indică printr-un număr pozitiv, iar o diminuare printr-un număr negativ.

    3.2.1.9.

    Cantități observate intrate în rafinării

    Acestea reprezintă cantitatea totală de petrol (inclusiv Alte hidrocarburi și aditivi) intrată în procesul de rafinare (observată).

    3.2.1.10.

    Pierderi de rafinare

    Diferența dintre cantitățile observate intrate în rafinării și producția brută a rafinăriilor. Pierderile pot apărea în timpul procesului de distilare din cauza evaporării. Pierderile înregistrate au valoare pozitivă. Pot exista creșteri de volum, dar nu și creșteri de masă.

    3.2.2.   APROVIZIONAREA CU PRODUSE FINITE

    În cazul țițeiului, al LGN-ului, al gazului de rafinărie, al etanului, al GPL-ului, al naftei, al biobenzinei, al benzinei non-bio, al benzinei de aviație, al benzinei tip Jet Fuel, al biocarburanților de tip kerosen pentru turboreactoare, al kerosenului non-bio pentru turboreactoare, al altor carburanți de tip kerosen, al biomotorinelor, al motorinei non-bio, al păcurii cu un conținut redus de sulf (LSFO), al păcurii cu un conținut ridicat de sulf (HSFO), al cocsului de petrol și al altor produse, trebuie să fie declarate următoarele agregate:

    3.2.2.1.

    Produse primare primite

    3.2.2.2.

    Producția brută a rafinăriilor (nu se aplică în cazul țițeiului și al LGN-ului)

    3.2.2.3.

    Produse reciclate (nu se aplică în cazul țițeiului și al LGN-ului)

    3.2.2.4.

    Combustibil de rafinărie (nu se aplică în cazul țițeiului și al LGN-ului)

    Capitolul 2.3 din anexa A. Sectorul energetic – Rafinării petroliere; Sunt incluși combustibilii utilizați de rafinării la producerea de energie electrică și termică vândută.

    3.2.2.5.

    Importuri (nu se aplică în cazul țițeiului, al LGN-urilor și al gazului de rafinărie)

    3.2.2.6.

    Exporturi (nu se aplică în cazul țițeiului, al LGN-urilor și al gazului de rafinărie)

    Observația pentru importuri și exporturi de la secțiunea 3.2.1 se aplică și aici.

    3.2.2.7.

    Buncăraj (nu se aplică în cazul țițeiului și al LGN-ului)

    3.2.2.8.

    Transferuri între produse

    3.2.2.9.

    Produse transferate (nu se aplică în cazul țițeiului și al LGN-ului)

    3.2.2.10.

    Variații de stocuri (nu se aplică în cazul țițeiului, al LGN-urilor și al gazului de rafinărie)

    O creștere a stocurilor se indică printr-un număr pozitiv, iar o diminuare printr-un număr negativ.

    3.2.2.11.

    Livrări interne brute observate

    Reprezintă livrările observate de produse petroliere finite, provenind din surse primare (de exemplu rafinării, uzine de amestecare etc.) către piața internă.

    3.2.2.11.1.

    Transport aerian internațional (se aplică exclusiv în cazul benzinei de aviație, al benzinei tip Jet Fuel, al biocarburanților de tipul kerosenului pentru turboreactoare, al carburanților non-bio de tipul kerosenului pentru turboreactoare)

    3.2.2.11.2.

    Centrale electrice ale producătorilor care au ca activitate principală producerea de energie

    3.2.2.11.3.

    Transport rutier (se aplică exclusiv în cazul GPL-ului)

    3.2.2.11.4.

    Navigație internă și transport feroviar (se aplică exclusiv în cazul biomotorinelor, al motorinei non-bio)

    3.2.2.12.

    Industria petrochimică

    3.2.2.13.

    Retururi în rafinării (nu se aplică în cazul țițeiului și al LGN-ului)

    3.2.3.   IMPORTURI ÎN FUNCȚIE DE ORIGINE – EXPORTURI ÎN FUNCȚIE DE DESTINAȚIE

    Importurile trebuie să fie înregistrate în funcție de țara de origine, iar exporturile – în funcție de țara de destinație. Observația pentru importuri și exporturi de la secțiunea 3.2.1 se aplică și aici.

    3.2.4.   NIVELURILE STOCURILOR

    Următoarele stocuri inițiale și finale trebuie declarate în cazul tuturor produselor energetice, inclusiv aditivii/compușii oxigenați, dar cu excepția gazului de rafinărie:

    3.2.4.1.

    Totalul stocurilor finale pe teritoriul național

    În această categorie intră stocurile deținute în următoarele locații: rezervoarele rafinăriilor, terminalele, rezervoarele de alimentare ale rețelei de conducte, barjele și petrolierele de coastă (atunci când portul de plecare și portul de destinație sunt pe teritoriul aceleiași țări), petrolierele aflate în porturile statelor membre (dacă urmează să fie descărcate în aceste porturi), buncărajul navelor din navigația internă. Nu sunt incluse aici stocurile de petrol din conducte, din vagoanele-cisternă, din autocisterne, din buncărajul navelor maritime, din stațiile de serviciu, din magazinele de desfacere cu amănuntul și din buncărajul navelor de pe mare.

    3.2.4.2.

    Stocuri deținute în contul altor țări în conformitate cu acordurile bilaterale între guverne

    Reprezintă stocurile de pe teritoriul național care aparțin altei țări și la care accesul este garantat de un acord între guvernele respective.

    3.2.4.3.

    Stocurile cu destinație străină cunoscută

    Sunt stocuri nemenționate la punctul 3.2.4.2, care se găsesc pe teritoriul național, dar care aparțin altei țări, căreia îi sunt destinate. Aceste stocuri pot fi deținute în sau în afara zonelor libere.

    3.2.4.4.

    Alte stocuri deținute în zone libere

    Reprezintă stocurile nemenționate la punctul 3.2.4.2 sau 3.2.4.3, indiferent dacă au fost vămuite sau nu.

    3.2.4.5.

    Stocuri deținute de consumatorii importanți

    Sunt stocuri supuse controlului guvernamental. Această definiție nu include stocurile altor consumatori.

    3.2.4.6.

    Stocuri deținute la bordul vaselor oceanice cu destinația pe teritoriul național, în port sau amarate

    Stocuri vămuite sau nu. Această categorie nu include stocurile de la bordul vaselor de mare adâncime.

    Dar include petrolul petrolierelor de coastă dacă portul de plecare și de destinație sunt pe teritoriul aceleiași țări. În cazul navelor care sosesc și care au mai multe porturi de destinație, se declară doar cantitățile descărcate pe teritoriul național.

    3.2.4.7.

    Stocurile deținute de autoritățile publice pe teritoriul național

    Reprezintă stocurile nemilitare deținute de stat pe teritoriul național, care sunt în proprietatea sau sub controlul statului și care sunt deținute exclusiv pentru cazuri de urgență.

    Această categorie nu include stocurile deținute de companiile petroliere publice sau de întreprinderile de distribuție a energiei electrice sau stocurile deținute direct de companiile petroliere în numele autorităților publice.

    3.2.4.8.

    Stocuri deținute de organizația de stocare pe teritoriul național

    Sunt stocuri deținute de organizațiile publice sau private, a căror activitate principală este gestiunea stocurilor deținute exclusiv pentru situații de urgență.

    Această categorie nu include stocurile obligatorii deținute de societățile private.

    3.2.4.9.

    Toate celelalte stocuri deținute pe teritoriul național

    Toate celelalte stocuri care îndeplinesc condițiile prezentate la punctul 3.2.4.1 de mai sus.

    3.2.4.10.

    Stocuri deținute în alte țări în conformitate cu acordurile bilaterale între guverne

    Stocuri care aparțin țării declarante, dar sunt deținute într-o altă țară, la care accesul este garantat de un acord între guvernele respective.

    3.2.4.10.1.

    Din care: Stocuri guvernamentale

    3.2.4.10.2.

    Din care: Stocurile întreprinderilor de depozitare

    3.2.4.10.3.

    Din care: Alte stocuri

    3.2.4.11.

    Stocuri deținute în altă țară desemnate formal ca stocuri de import

    Stocuri care nu sunt incluse în categoria 10 și care aparțin țării declarante, dar care sunt deținute într-o altă țară și care urmează să fie importate.

    3.2.4.12.

    Alte stocuri deținute în zone libere

    Alte stocuri de pe teritoriul național neincluse în categoriile de mai sus.

    3.2.4.13.

    Conținutul conductelor

    Petrol (țiței și produse petroliere) prezent în conducte, necesar întreținerii fluxului în interiorul acestora.

    De asemenea, trebuie realizată o defalcare a cantităților în funcție de țara corespunzătoare pentru:

    3.2.4.13.1.

    stocurile finale deținute în numele altor țări în conformitate cu un acord oficial, după beneficiar,

    3.2.4.13.2.

    stocurile finale deținute în numele altor țări în conformitate cu un acord oficial, dintre care deținute ca bonuri de stoc, după beneficiar,

    3.2.4.13.3.

    stocuri finale deținute cu destinație străină cunoscută, după beneficiar,

    3.2.4.13.4.

    stocuri finale deținute în alte țări în conformitate cu un acord oficial, după locul deținerii,

    3.2.4.13.5.

    stocuri finale deținute în numele altor țări în conformitate cu un acord oficial, dintre care deținute ca bonuri de stoc, după locul deținerii,

    3.2.4.13.6.

    stocuri finale deținute în alte țari desemnate formal ca stocuri de import în țara declarantului, după locul deținerii.

    Prin «stocuri inițiale» se înțelege stocurile din ultima zi a lunii care precedă luna de referință. Prin «stocuri finale» se înțelege stocurile din ultima zi a lunii de referință.

    3.3.   Unități de măsură

    Cantitățile trebuie să fie declarate în kt (kilotone).

    3.4.   Termenul pentru transmiterea datelor

    În termen de 55 de zile după luna de referință.

    3.5.   Observații geografice

    În scopul raportării statistice, se aplică clarificările din capitolul 1 din anexa A, cu următoarea excepție specifică: Elveția include Liechtenstein

    4.   GAZE NATURALE

    4.1.   Produse energetice în cauză

    Acest capitol se referă la înregistrarea gazelor naturale.

    4.2.   Listă de agregate

    În cazul gazelor naturale, trebuie înregistrate agregatele de pe lista următoare.

    4.2.1.

    Producția națională

    Totalul producției de gaze uscate comercializabile, obținute în interiorul granițelor naționale, inclusiv producția offshore. Producția se calculează după eliminarea impurităților și extracția LGN-urilor și a sulfului. Pierderile de extracție și cantitățile reinjectate, degajate în aer sau arse nu sunt incluse în această rubrică. Sunt incluse cantitățile utilizate în industria gazelor naturale, în procesul de extracție a gazelor naturale, în rețelele de conducte și în instalațiile de prelucrare.

    4.2.2.

    Importuri (intrări)

    4.2.3.

    Exporturi (ieșiri)

    Observație pentru importuri și exporturi: Înregistrați toate volumele de gaze naturale care au trecut fizic granițele naționale ale țării, indiferent dacă au fost vămuite sau nu. Sunt incluse cantitățile care tranzitează țara dvs.; volumele de tranzit trebuie să fie incluse ca importuri și ca exporturi. Importurile de gaze naturale lichefiate trebuie să cuprindă exclusiv echivalentul de gaz uscat comercializabil, inclusiv cantitățile destinate consumului propriu în procesul de regazificare. Cantitățile destinate consumului propriu în timpul regazificării trebuie să fie înregistrate la rubrica Consumul propriu și pierderile din industria gazului natural (a se vedea secțiunea 4.2.11). Orice lichide din gaz (de exemplu, GPL) extrase în urma regazificării gazului natural lichefiat importat trebuie să fie înregistrate la rubrica «Cantități primite din alte surse» aferentă secțiunii «Alte hidrocarburi» incluse în capitolul 3 din prezenta anexă (ȚIȚEI ȘI PRODUSE PETROLIERE).

    4.2.4.

    Variația stocurilor

    O creștere a stocurilor se indică printr-un număr pozitiv, iar o diminuare printr-un număr negativ.

    4.2.5.

    Livrări interne brute observate

    Această categorie reprezintă livrări de gaz comercializabil către piața internă, inclusiv gazul utilizat în industria gazelor pentru încălzire și exploatarea echipamentelor lor (mai exact, consumul aferent extracției gazului natural, rețelei de conducte și instalațiilor de prelucrare); trebuie să fie incluse și pierderile de transmitere și de distribuție.

    4.2.6.

    Nivelurile stocurilor inițiale deținute pe teritoriul național

    4.2.8.

    Nivelurile stocurilor finale deținute pe teritoriul național

    4.2.9.

    Nivelurile stocurilor inițiale deținute în străinătate

    4.2.10.

    Nivelurile stocurilor finale deținute în străinătate

    Observație pentru nivelurile stocurilor: este inclus gazul natural stocat în stare gazoasă și în stare lichefiată.

    4.2.11.

    Consumul propriu și pierderile din industria gazului natural

    Cantitățile utilizate de industria gazului pentru încălzire și pentru exploatarea echipamentului (consumul aferent extracției gazului natural, rețelei de conducte și instalațiilor de prelucrare); se includ pierderile de transmitere și distribuție; sunt incluse pierderile de transmitere și distribuție.

    4.2.12.

    Importuri (intrări) în funcție de origine și exporturi (ieșiri) în funcție de destinație

    Importurile (intrările) trebuie să fie înregistrate în funcție de țara de origine, iar exporturile (ieșirile) în funcție de țara de destinație. Observația pentru importuri și exporturi de la secțiunea 4.2.3 se aplică și aici. Importurile și exporturile trebuie declarate doar pentru țara învecinată sau pentru țara cu racordare directă la conductă sau, în cazul GNL, pentru țara în care gazul a fost încărcat pe nava de transport.

    4.2.13.

    Livrări pentru producția de energie electrică

    4.3.   Unități de măsură

    Cantitățile trebuie declarate în două tipuri de unități:

    4.3.1.

    în cantitate fizică, în milioane de m3 (milioane de metri cubi), în condițiile de referință ale gazului (15 °C, 101 325 Pa),

    4.3.2.

    în conținutul energetic, în TJ (terajouli) pe baza puterii calorifice brute.

    4.4.   Termenul pentru transmiterea datelor

    În termen de 55 de zile după luna de referință.

    ANEXA D

    STATISTICI LUNARE PE TERMEN SCURT

    Prezenta anexă precizează domeniul de aplicare, unitățile, perioada de referință, frecvența, termenul și modalitățile de transmitere pentru colectările lunare pe termen scurt de date statistice.

    Anexa A oferă explicații cu privire la termenii care nu sunt explicați în prezenta anexă.

    Dispozițiile următoare se aplică tuturor colectărilor de date prevăzute în prezenta anexă:

    (a)

    Perioada de referință: Perioada de referință a datelor declarate este de o lună calendaristică.

    (b)

    Periodicitatea: Datele se declară lunar.

    (c)

    Formatul de transmitere: Formatul de transmitere a datelor trebuie să respecte norma relevantă privind schimbul de date stabilită de Eurostat.

    (d)

    Metoda transmiterii de date: Datele trebuie să fie transmise sau încărcate prin mijloace electronice la punctul unic de intrare a datelor al Eurostat.

    1.   Importurile și aprovizionarea cu țiței

    1.1.   Produse energetice în cauză

    Acest capitol se referă la raportarea țițeiului.

    1.2.   Definiții

    1.2.1.   Importuri

    Importurile se referă la toate cantitățile de țiței care fie intră pe teritoriul vamal al statului membru, fie sosesc dintr-un alt stat membru în alte scopuri decât tranzitul. Trebuie să fie inclus țițeiul utilizat pentru creșterea stocurilor.

    Petrolul extras din fundul mării dintr-o zonă asupra căreia un stat membru deține drepturi exclusive în scopul explorării și care intră pe teritoriul vamal al Comunității este exclus de la importuri.

    1.2.2.   Aprovizionare

    Aprovizionarea se referă la țițeiul importat și la țițeiul produs în statul membru în perioada de referință. Aprovizionarea cu țiței din stocurile existente anterior este exclusă.

    1.2.3.   Prețul CIF

    Prețul CIF (cost, asigurare și navlu) include prețul FOB (franco la bord), care este prețul facturat efectiv în portul/locul încărcării în plus față de costul transportului, al asigurărilor și al comisioanelor legate de operațiunile de transfer al țițeiului.

    Prețul CIF al țițeiului produs într-un stat membru se calculează franco la bord în portul de descărcare sau franco la frontieră, adică în momentul în care țițeiul intră sub jurisdicția vamală a țării importatoare.

    1.2.4.   Greutatea API

    Greutatea API este o măsură a cât de greu sau de ușor este țițeiul în raport cu apa. Greutatea API se raportează potrivit formulei următoare, în raport cu greutatea specifică (SG): API = (141,5 ÷ SG) – 131,5

    1.3.   Listă de agregate

    1.3.1.

    Pentru importurile de țiței, trebuie să fie declarată următoarea listă de agregate, defalcate pe tip și pe zonă geografică de producție:

    1.3.1.1.

    denumirea țițeiului

    1.3.1.2.

    greutatea API medie

    1.3.1.3.

    conținutul de sulf mediu

    1.3.1.4.

    volumul total importat

    1.3.1.5.

    prețul CIF total

    1.3.1.6.

    numărul de entități raportoare.

    1.3.2.

    Pentru aprovizionarea cu țiței, trebuie declarate agregatele de pe lista următoare:

    1.3.2.1.

    volumul furnizat

    1.3.2.2.

    prețul CIF mediu ponderat

    1.4.   Unități de măsură

    bbl (baril) pentru 2.3.1.4 și 2.3.2.1

    kt (mii de tone) pentru 2.3.2.1

    % (procent) pentru 2.3.1.3

    ° (grade) pentru 2.3.1.2

    $ (USD) per baril pentru 2.3.1.5 și 2.3.2.2

    $ (USD) per tonă pentru 2.3.2.2

    1.5.   Dispoziții aplicabile

    1.

    Perioada de referință:

    O lună calendaristică.

    2.

    Periodicitatea:

    Lunară.

    3.

    Termenul pentru transmiterea datelor:

    În termen de o lună calendaristică după luna de referință.

    4.

    Formatul de transmitere:

    Formatul de transmitere a datelor trebuie să respecte norma relevantă privind schimbul de date stabilită de Eurostat.

    5.

    Metoda transmiterii de date:

    Datele trebuie să fie transmise sau încărcate prin mijloace electronice la punctul unic de intrare a datelor al Eurostat.


    (1)  NACE Rev. 2 – Nomenclatorul statistic al activităților economice din Comunitatea Europeană, Rev. 2 (2008).

    (2)  Lichide din gaz natural.

    (3)  Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (JO L 328, 21.12.2018, p. 82).


    Top