EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32011D0488

Decizia de punere în aplicare 2011/488/PESC a Consiliului din 1 august 2011 privind punerea în aplicare a Deciziei 2011/273/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei

JO L 199, 2.8.2011, p. 74–75 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 30/11/2011; abrogat prin 32011D0782

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2011/488/oj

2.8.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 199/74


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE 2011/488/PESC A CONSILIULUI

din 1 august 2011

privind punerea în aplicare a Deciziei 2011/273/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (2),

având în vedere Decizia 2011/273/PESC a Consiliului din 9 mai 2011 privind măsuri restrictive împotriva Siriei (1), în special articolul 5 alineatul (1),

întrucât:

(1)

La 9 mai 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/273/PESC.

(2)

Având în vedere gravitatea situației din Siria, ar trebui adăugate și alte persoane pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive, prevăzută în anexa la Decizia 2011/273/PESC,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Persoanele menționate în anexa la prezenta decizie se adaugă pe lista persoanelor și entităților care figurează în anexa la Decizia 2011/273/PESC.

Articolul 2

Prezenta decizie întră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 1 august 2011.

Pentru Consiliu

Președintele

M. DOWGIELEWICZ


(1)  JO L 121, 10.5.2011, p. 11.


ANEXĂ

Persoanele menționate la articolul 1

A.   Persoane

 

Nume

Informații de identificare (data nașterii, locul nașterii etc.)

Motive

Data includerii pe listă

1.

Dl Mohammad Mufleh

 

Șeful Serviciului sirian de informații militare în orașul Hama, implicat în represiunea împotriva manifestanților.

1.8.2011

2.

General-maior Tawfiq Younes

 

Șeful Departamentului de securitate internă al Directoratului de informații generale; implicat în violențe împotriva populației civile.

1.8.2011

3.

Dl Mohammed Makhlouf (alias Abu Rami)

Născut în Latakia, Siria, la 19.10.1932

Asociat apropiat și unchi matern al lui Bashar și Mahir al-Assad. Partener de afaceri și tatăl lui Rami, Ihab și Iyad Makhlouf.

1.8.2011

4.

Ayman Jabir

Născut în Latakia

Asociat al lui Mahir al-Assad în cadrul miliției Shabiha. Implicat direct în represiune și în violențe împotriva populației civile, precum și în coordonarea grupărilor miliției Shabiha.

1.8.2011

5.

General Ali Habib Mahmoud

Născut la Tartous în 1939. Numit în funcția de ministru al apărării la 3 iunie 2009

Ministrul apărării. Responsabil de conducerea și operațiunile forțelor armate siriene implicate în represiuni și violențe împotriva populației civile.

1.8.2011


Top