Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 21992A0408(01)

Acord-cadru de cooperare între Comunitatea Economică Europeană și Republica Orientală a Uruguayului

JO L 94, 8.4.1992, p. 2–12 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/1992/205/oj

Related Council decision

11/Volumul 07

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

139


21992A0408(01)


L 094/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACORD-CADRU DE COOPERARE

între Comunitatea Economică Europeană și Republica Orientală a Uruguayului

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

pe de o parte,

GUVERNUL REPUBLICII ORIENTALE A URUGUAYULUI,

pe de altă parte,

AVÂND ÎN VEDERE legăturile tradiționale de prietenie dintre statele membre ale Comunității Economice Europene, denumite în continuare „Comunitatea”, și Republica Orientală a Uruguayului, denumită în continuare „Uruguay”,

REAFIRMÂND importanța pe care o acordă principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite, valorilor democratice și respectării drepturilor omului,

AVÂND ÎN VEDERE că, în ultimii ani, Comunitatea a elaborat o nouă strategie de cooperare cu America Latină, adaptată problematicii Americii Latine și diverselor sale regiuni,

CONȘTIENTE de faptul că acordul în vigoare în prezent între Comunitate și Uruguay datează din 1973 și nu oferă un cadru legal corespunzător pentru dezvoltarea unei cooperări economice mai ample și mai aprofundate, care să cuprindă toate instrumentele concepute pentru punerea în practică a noii strategii,

LUÂND ÎN CONSIDERARE interesul comun pe care-l au pentru stabilirea de noi legături contractuale pentru dezvoltarea unei cooperări extinse în domenii de importanță strategică pentru progresul economic și social, precum și pentru intensificarea și diversificarea schimburilor comerciale și încurajarea fluxului investițional,

LUÂND ÎN CONSIDERARE interesul celor două părți de a îmbunătăți nivelul de trai și calitatea vieții populațiilor lor,

CONȘTIENTE de situația specială a Uruguayului, țară în curs de dezvoltare foarte vulnerabilă la fluctuațiile periodice ale economiei internaționale și la influențele zonelor învecinate, precum și de structura specifică a producției și exportului, care reprezintă una dintre caracteristicile etapei actuale a dezvoltării sale economice,

RECUNOSCÂND interesul celor două părți de a promova protecția mediului și de a o integra total în toate politicile de dezvoltare,

CONȘTIENTE de importanța asigurării participării la cooperare a persoanelor și entităților direct interesate, în special operatori economici și organismele lor reprezentative,

LUÂND ÎN CONSIDERARE statutul lor de părți contractante la Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) și de necesitatea de a menține și de a îmbunătăți regulile în vederea unui comerț internațional liber și fără bariere,

ÎNTRUCÂT Uruguay este angajat într-un proces de integrare regională cu Argentina, Brazilia și Paraguay și întrucât ar trebui dezvoltată o cooperare echivalentă, comparabilă cu acest grup de țări, care să sprijine procesul de integrare al acestora,

AVÂND ÎN VEDERE noile orientări comunitare pentru cooperarea cu țările în curs de dezvoltare din America Latină și Asia,

AVÂND ÎN VEDERE Declarația de la Roma din 20 decembrie 1990 și Comunicatul final de la Luxemburg din 27 aprilie 1991 între Comunitate și statele sale membre și țările din Grupul de la Rio,

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE, pe:

Piet DANKERT,

Ministrul Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos,

Președinte în exercițiu al Consiliului Comunităților Europene,

Abel MATUTES,

Membru al Comisiei Comunităților Europene,

REPUBLICA ORIENTALĂ A URUGUAYULUI:

Hector GROS ESPIELL,

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Orientale a Uruguayului,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

Baza democratică a cooperării

Relațiile de cooperare dintre Comunitate și Uruguay și toate dispozițiile prezentului acord se bazează pe respectarea principiilor democratice și a drepturilor omului, care inspiră politicile interne și internaționale atât ale Comunității, cât și ale Uruguayului.

Articolul 2

Dezvoltarea relațiilor reciproce

Părțile contractante se angajează să promoveze pe orice cale dezvoltarea relațiilor lor reciproce și sunt decise să dezvolte cooperarea lor comercială, investițională, financiară și tehnologică, precum și în alte domenii. În acest scop, părțile iau în considerare situația specială a Uruguayului ca țară în curs de dezvoltare și diverse acorduri care au fost sau pot fi încheiate între ele.

Articolul 3

Cooperare economică

(1)   Părțile contractante se angajează, luând în considerare interesele comune și obiectivele economice pe termen mediu și lung, să dezvolte cea mai vastă cooperare economică posibilă. Obiectivele acestei cooperări urmăresc în special:

(a)

să intensifice și să diversifice, în general, legăturile economice dintre părți;

(b)

să contribuie la dezvoltarea economiilor și a nivelului de trai ale părților;

(c)

să utilizeze surse noi de aprovizionare și piețe noi;

(d)

să încurajeze fluxul investițional și transferul de tehnologie;

(e)

să promoveze cooperarea între operatori economici, în special între întreprinderile mici și mijlocii;

(f)

să creeze noi locuri de muncă, mai ales în sectoarele cele mai defavorizate;

(g)

să protejeze și să amelioreze starea mediului;

(h)

să încurajeze dezvoltarea rurală, inclusiv creșterea producției agricole și alimentare;

(i)

să sprijine procesul de integrare a Pieței Comune a Sudului (Mercosur);

(j)

să promoveze dezvoltarea zonelor de frontieră defavorizate.

(2)   Părțile contractante stabilesc de comun acord domeniile ce urmează să fie vizate de cooperarea economică, fără a exclude în principiu nici un domeniu. Cooperarea se concentrează în special pe următoarele:

(a)

energie și sectorul minier;

(b)

agricultură, pescuit, silvicultură;

(c)

gestionarea resurselor naturale;

(d)

industrie, în special cea a bunurilor de capital și alte ramuri industriale legate de sectoarele menționate la literele (a) și (b), precum și serviciile auxiliare ale acestora;

(e)

aspecte economice și monetare;

(f)

servicii, inclusiv financiare, bancare și de asigurări;

(g)

transporturi, telecomunicații, telematică, turism și alte activități terțiare;

(h)

proprietate intelectuală și industrială;

(i)

standarde, specificații tehnice și controlul calității.

(3)   Forme de cooperare

Pentru îndeplinirea obiectivelor de cooperare economică, părțile contractante depun toate eforturile pentru a promova, printre altele, următoarele activități:

(a)

un schimb permanent de informații, în principal prin obținerea accesului la bazele de date existente sau prin crearea unora noi;

(b)

înființarea de asociații în participațiune (joint ventures);

(c)

încheierea de acorduri în domeniul licențelor și acorduri privind transferul de know-how, subcontractare și reprezentare;

(d)

cooperarea între instituții financiare;

(e)

încheierea de convenții între statele membre ale Comunității și Uruguay pentru a evita dubla impozitare;

(f)

vizite, contacte și activități pentru promovarea cooperării între reprezentanți ai întreprinderilor și ai organizațiilor economice și înființarea mecanismelor și instituțiilor corespunzătoare;

(g)

organizarea de seminare și „business weeks”, pregătirea și desfășurarea de târguri, expoziții și simpozioane specializate;

(h)

încurajarea participării întreprinderilor dintr-una din părțile contractante la târguri și expoziții organizate de cealaltă parte contractantă;

(i)

constituirea de rețele de operatori economici, în special în industrie;

(j)

promovarea serviciilor de consultanță și asistență tehnică, în special în domeniul promovării comerciale și al marketingului.

Articolul 4

Cooperare în agricultură

(1)   Comunitatea și Uruguay se angajează să stabilească o cooperare în domeniul agricol. Această cooperare se concentrează în special pe:

(a)

posibilitățile de dezvoltare a schimburilor comerciale reciproce de produse agricole;

(b)

măsurile sanitare și fitosanitare, precum și consecințele lor, pentru a nu împiedica comerțul, în același timp ținând seama de interesele ambelor părți contractante în ceea ce privește legislația de mediu, fitosanitară și veterinară.

În acest sens, pot avea loc consultări între experții părților contractante.

(2)   Comunitatea va participa la eforturile Uruguayului de a-și diversifica exporturile agricole.

Articolul 5

Cooperare industrială

(1)   Părțile contractante convin să promoveze extinderea și diversificarea bazei de producție a Uruguayului în sectorul industrial și al serviciilor. În acest scop, ele își orientează activitățile de cooperare către întreprinderile mici și mijlocii, încurajând mai ales măsurile de facilitare a accesului la sursele de capital, la piețe și la tehnologia corespunzătoare și promovând activitățile asociațiilor în participațiune dirijate în special spre piețele altor țări. Această cooperare poate include înființarea de mecanisme și instituții adecvate.

(2)   Părțile contractante convin să analizeze modalitățile de impulsionare în comun a proiectelor care vizează reconversia industrială pentru a facilita integrarea armonioasă a Uruguayului în Piața Comună a Sudului.

Articolul 6

Cooperare în domeniul mediului

(1)   Părțile contractante se angajează să coopereze pentru protecția și ameliorarea mediului, în vederea rezolvării problemelor legate de poluarea apei, solului și aerului, eroziune, deșertificare și despădurire, supraexploatarea resurselor naturale și concentrarea urbană. Părțile contractante încurajează, de asemenea, conservarea productivă a florei și faunei forestiere și acvatice.

(2)   În acest scop, părțile contractante își orientează eforturile în special către:

(a)

instituirea și consolidarea structurilor de protecție a mediului din sectorul public și privat;

(b)

dezvoltarea și perfecționarea legislațiilor, standardelor și specificațiilor tehnice;

(c)

cercetarea, formarea profesională, informarea și sensibilizarea opiniei publice față de chestiunile respective;

(d)

realizarea de studii și proiecte, precum și acordarea de asistență tehnică;

(e)

organizarea de întâlniri, seminare, ateliere, conferințe și vizite ale funcționarilor publici, specialiștilor, tehnicienilor, oamenilor de afaceri și ale altor persoane care dețin funcții în domeniul mediului;

(f)

schimburi de informații și experiență cu privire la aspectele majore ale mediului global;

(g)

dezvoltarea de programe și proiecte de studiu și cercetare referitoare la dezastre și prevenirea acestora.

(3)   Părțile contractante convin să dezvolte cooperarea cu privire la orice aspect legat de resursele de apă, inclusiv cercetarea și aplicarea tehnologiei de gestionare, utilizare și conservare a resurselor de apă.

Articolul 7

Investițiile

Părțile contractante convin:

(a)

să promoveze, în măsura permisă de competențele, reglementările și politicile lor, creșterea investițiilor reciproc avantajoase;

(b)

să amelioreze climatul favorabil investițiilor reciproce dintre statele membre ale Comunității și Uruguay, în special prin acorduri pentru promovarea și protejarea acestor investiții pe baza principiilor de nediscriminare și reciprocitate.

Articolul 8

Cooperare științifică și tehnologică

(1)   În conformitate cu interesele reciproce și obiectivele strategiei lor de dezvoltare, părțile contractante se angajează să promoveze cooperarea științifică și tehnologică menită să contribuie la:

(a)

facilitarea mobilității și a schimburilor de oameni de știință între Comunitate și Uruguay;

(b)

stabilirea unor legături permanente între comunitățile științifice și tehnologice ale părților;

(c)

favorizarea transferului de tehnologie;

(d)

crearea de legături între centrele de cercetare ale părților pentru rezolvarea în comun a problemelor de interes comun;

(e)

crearea de posibilități de cooperare economică, industrială și comercială;

(f)

întărirea capacității științifice și tehnologice și stimularea inovării.

(2)   Fără a exclude în principiu nici un domeniu, părțile contractante stabilesc împreună domeniile cooperării lor economice. Cooperarea cuprinde în special următoarele:

(a)

cercetarea științifică și tehnologică de nivel înalt, mai ales în domenii precum biotehnologia, materialele noi, microelectronica, prelucrarea datelor și telecomunicațiile;

(b)

ameliorarea capacității de cercetare în domeniile deficitare;

(c)

dezvoltarea și gestionarea de politici privind știința și tehnologia;

(d)

protecția și ameliorarea mediului;

(e)

utilizarea eficientă a resurselor naturale;

(f)

integrarea și cooperarea regională în domeniul științei și tehnologiei;

(g)

difuzarea informațiilor și a cunoștințelor științifice și tehnologice;

(h)

dezvoltarea tehnologică în agricultură, agro-industrie și științe marine;

(i)

legăturile dintre instituțiile de învățământ superior și de cercetare și sectorul de producție.

(3)   Părțile contractante facilitează și încurajează măsurile menite să conducă la îndeplinirea obiectivelor cooperării științifice și tehnologice dintre ele, în special:

(a)

proiectele comune de cercetare dintre centrele de cercetare și alte instituții competente ale părților;

(b)

formarea de oameni de știință, mai ales prin stagii de cercetare în centrele de cercetare ale celeilalte părți contractante;

(c)

schimburile de informații științifice, mai ales prin seminare, întâlniri de lucru și conferințe organizate în comun, care reunesc oamenii de știință ai ambelor părți.

(4)   Părțile contractante se angajează să stabilească proceduri adecvate pentru a asigura cea mai largă participare posibilă a oamenilor de știință și a centrelor lor de cercetare la cooperarea dintre părți.

Articolul 9

Promovarea schimburilor comerciale

Părțile contractante se angajează să dezvolte și să diversifice cât mai mult schimburile lor comerciale, ținând seama de situația economică a fiecăreia dintre părți și acordându-și reciproc cele mai largi facilități.

Articolul 10

Tratament pe baza clauzei națiunii celei mai favorizate

Părțile contractante își acordă reciproc tratamentul pe baza clauzei națiunii celei mai favorizate în relațiile lor comerciale, în conformitate cu Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT).

Cele două părți își reafirmă dorința de a desfășura relații comerciale între ele în conformitate cu prezentul acord.

Articolul 11

Admiterea temporară de mărfuri

Părțile contractante se angajează să ia în considerare acordarea de scutiri de drepturi și taxe pentru mărfurile vizate de acordurile internaționale în domeniu care sunt admise temporar pe teritoriul lor și sunt destinate reexportării.

Articolul 12

Cooperare comercială

(1)   Părțile contractante convin să analizeze modalități și mijloace de a elimina barierele din relațiile lor comerciale, în special barierele netarifare și cvasitarifare, ținând seama de activitățile realizate în acest sens de către organizațiile internaționale. Părțile contractante analizează, de asemenea, într-un spirit constructiv, atât pe plan bilateral cât și pe plan multilateral, orice dificultăți comerciale ce ar putea apărea între ele, inclusiv cele rezultate din aplicarea măsurilor sanitare, fitosanitare sau de mediu.

(2)   În plus, părțile contractante se angajează, în conformitate cu legislația proprie, să ducă o politică menită, printre altele:

(a)

să faciliteze cât mai mult posibil tranzacțiile comerciale dintre ele;

(b)

să coopereze, pe plan bilateral și multilateral, în vederea soluționării problemelor de interes comun, inclusiv cele referitoare la proprietatea intelectuală și industrială, la denumirile de origine, precum și la produsele de bază, produsele semifabricate și produsele finite;

(c)

să faciliteze cooperarea dintre serviciile vamale ale părților, în special cu privire la formarea profesională, simplificarea procedurilor și descoperirea încălcărilor reglementărilor;

(d)

să țină seama de interesele fiecărei părți în ceea ce privește accesul la resurse și prelucrarea acestor resurse;

(e)

să pună bazele pentru îmbunătățirea condițiilor de acces pentru produsele lor pe piețele respective;

(f)

să stabilească contacte între operatorii economici pentru a diversifica și a crește fluxurile de schimburi comerciale reciproce;

(g)

să analizeze și să facă recomandări cu privire la măsuri de promovare comercială pentru a stimula dezvoltarea importurilor și exporturilor;

(h)

să încurajeze și să sprijine acțiunile de promovare comercială, precum seminare, simpozioane, târguri și expoziții comerciale și industriale, misiuni comerciale, vizite reciproce, „business weeks” și alte astfel de activități;

(i)

să țină seama, cât mai mult posibil, de opinia celeilalte părți cu privire la măsurile care ar putea avea un efect defavorabil asupra schimburilor comerciale dintre părți.

(3)   În acest scop, când autoritățile competente ale ambelor părți decid astfel, Comunitatea poate sprijini financiar unele dintre activitățile de promovare comercială menționate de prezentul articol, inclusiv efectuarea de studii de piață pentru produsele Uruguayului care prezintă interes.

Articolul 13

Cooperare privind dezvoltarea socială

(1)   Părțile contractante stabilesc o cooperare în domeniul dezvoltării sociale în scopul îmbunătățirii nivelului de trai și a calității vieții pentru cele mai defavorizate categorii sociale.

(2)   Acțiunile pentru atingerea acestui obiectiv pot cuprinde, printre altele, sprijinirea următoarelor activități, în special sub formă de asistență tehnică:

(a)

gestionarea și administrarea serviciilor sociale;

(b)

programe de formare profesională și de creare de locuri de muncă;

(c)

înființarea de organizații de bază și promovarea activităților acestora;

(d)

programe sau proiecte de îmbunătățire a condițiilor de locuit în zonele urbane și rurale;

(e)

programe de prevenire și educare împotriva consumului de droguri.

Articolul 14

Cooperare privind sănătatea publică

Părțile contractante convin să coopereze în domeniul sănătății publice și, în acest scop, se angajează să realizeze cercetări în comun, transferuri de tehnologie, schimburi de experiență și asistență tehnică, incluzând în special măsuri referitoare la:

(a)

gestionarea și administrarea serviciilor competente;

(b)

organizarea de întâlniri între oameni de știință și schimburi de specialiști;

(c)

elaborarea de programe de formare profesională;

(d)

punerea în aplicare a unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea condițiilor de sănătate și bunăstare socială din zonele urbane și rurale.

Articolul 15

Cooperare în domeniul administrației publice

(1)   Părțile contractante cooperează în vederea contribuirii la raționalizarea și modernizarea administrației publice la nivel național, regional și local.

(2)   Pentru a atinge aceste obiective, părțile contractante promovează, printre altele, următoarele activități:

(a)

acordarea de asistență tehnică pentru proiecte vizând reforma sau ameliorarea serviciilor administrației publice;

(b)

întâlniri, vizite, schimburi, seminare și cursuri de formare profesională pentru funcționarii publici și personalul contractual din instituțiile publice și din autoritățile administrației publice.

Articolul 16

Cooperare privind informarea, comunicarea și cultura

Părțile contractante se angajează să desfășoare activități de cooperare în domeniul informării, comunicării și culturii pentru a promova și a intensifica legăturile care există deja între părți.

Aceste activități includ în special:

(a)

schimburi de informații referitoare la subiecte de interes comun;

(b)

studii pregătitoare și asistență tehnică pentru conservarea patrimoniului cultural;

(c)

organizarea de evenimente culturale;

(d)

schimburi culturale și universitare;

(e)

traduceri de opere literare.

Articolul 17

Cooperare în domeniul turismului

Părțile contractante promovează, în conformitate cu legislația proprie, cooperarea în turism prin măsuri specifice, incluzând în special:

(a)

schimburi de funcționari și experți, precum și de informații și tehnologie;

(b)

dezvoltarea de activități de stimulare a fluxului turistic;

(c)

sprijinirea acțiunilor de formare profesională în domeniul gestionării și administrării hotelurilor;

(d)

participarea la târguri și expoziții menite să favorizeze fluxul turistic.

Articolul 18

Formare profesională

(1)   Activitățile de cooperare desfășurate în cadrul prezentului acord includ aspectele de formare profesională necesare. Cu toate acestea, părțile contractante convin și asupra unor programe specifice de formare profesională în domenii de interes comun.

(2)   Aceste acțiuni de formare profesională se adresează în primul rând formatorilor, cadrelor didactice și cadrelor cu funcții de răspundere în întreprinderi, administrație, servicii publice și alte organisme economice și sociale. Aceste acțiuni pot include promovarea de acorduri de cooperare între instituțiile celor două părți, în special cele din sectoarele tehnic, științific și de formare profesională.

(3)   Cooperarea include de asemenea măsuri de dezvoltare a formării cadrelor de control care deține funcții de răspundere în procesele de integrare regională și subregională.

Articolul 19

Cooperare și integrare regională

(1)   Cooperarea dintre părțile contractante poate fi extinsă la acțiuni întreprinse în contextul acordurilor de cooperare sau de integrare cu țări terțe din aceeași regiune, cu condiția ca aceste acțiuni să fie compatibile cu acordurile respective.

(2)   Fără a exclude în principiu nici un domeniu, următoarele acțiuni se iau în considerare în mod special:

(a)

cooperarea privind aspectele de mediu la nivel regional;

(b)

dezvoltarea comerțului intraregional;

(c)

consolidarea instituțiilor regionale din sectorul public și privat și sprijinirea unor politici și activități comune;

(d)

comunicațiile regionale, în special transportul fluvial;

(e)

cooperarea privind aspecte sanitare și fitosanitare la nivel regional și subregional;

(f)

transferul de experiență comunitară în ceea ce privește integrarea la nivel regional și subregional.

Articolul 20

Resurse pentru realizarea cooperării

Pentru a facilita atingerea obiectivelor de cooperare stabilite în prezentul acord, părțile contractante pun la dispoziție, în limitele posibilităților lor și prin mecanismele proprii, resursele corespunzătoare, inclusiv resursele financiare.

Articolul 21

Comisia mixtă de cooperare

(1)   Se instituie o comisie mixtă de cooperare alcătuită din reprezentanți ai Comunității și ai Uruguayului. Aceasta ține o ședință pe an, alternativ la Bruxelles și la Montevideo, la o dată și cu o ordine de zi stabilite de comun acord. Pot fi convocate ședințe extraordinare cu acordul ambelor părți.

(2)   Comisia mixtă asigură buna funcționare a acordului și analizează toate chestiunile care decurg din aplicarea acestuia. Pentru îndeplinirea acestui rol, comisiei îi revin următoarele atribuții:

(a)

concepe măsuri de dezvoltare și diversificare a comerțului, în conformitate cu obiectivele prezentului acord;

(b)

face schimb de opinii în legătură cu orice aspecte de interes comun privind schimburile comerciale și cooperarea, inclusiv măsurile viitoare și mijloacele disponibile pentru punerea în practică a acestora;

(c)

formulează recomandări pentru promovarea extinderii schimburilor comerciale și pentru intensificarea cooperării, ținând seama de necesitatea coordonării măsurilor planificate;

(c)

în general, recomandă soluții menite să contribuie la atingerea obiectivelor prezentului acord.

(3)   Comisia mixtă poate înființa subcomisii specializate și grupuri de lucru care să o asiste în îndeplinirea atribuțiilor sale.

Articolul 22

Alte acorduri

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor tratatelor de instituire a Comunităților Europene, nici prezentul acord, nici vreo acțiune luată în baza acestuia nu afectează în vreun fel competențele statelor membre ale Comunităților de a desfășura activități bilaterale cu Uruguay în domeniul cooperării economice sau, după caz, de a încheia noi acorduri de cooperare economică cu Uruguay.

(2)   Sub rezerva dispozițiilor alineatului anterior privind cooperarea economică, dispozițiile prezentului acord înlocuiesc dispozițiile acordurilor încheiate între statele membre ale Comunităților și Uruguay, în cazul în care aceste dispoziții sunt incompatibile sau identice cu dispozițiile prezentului acord.

Articolul 23

Aplicare teritorială

Prezentul acord se aplică, pe de o parte, teritoriilor în care se aplică Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și în condițiile prevăzute de tratatul menționat anterior și, pe de altă parte, teritoriului Republicii Orientale a Uruguayului.

Articolul 24

Clauză evolutivă

(1)   Părțile contractante pot, de comun acord, să extindă prezentul acord în vederea creșterii nivelurilor de cooperare și a completării acestora, în conformitate cu legislația proprie, prin acorduri privind sectoare sau activități specifice.

(2)   În ceea ce privește aplicarea prezentului acord, oricare dintre părțile contractante poate formula propuneri de extindere a domeniului cooperării reciproce, ținând seama de experiența dobândită în aplicarea sa.

Articolul 25

Intrare în vigoare și durată

(1)   Prezentul acord intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei la care părțile contractante își notifică reciproc îndeplinirea procedurilor necesare în acest sens.

(2)   Prezentul acord se încheie pe o perioadă de cinci ani. Acesta se prelungește anual, în cazul în care nici una dintre părți nu îl denunță celeilalte părți în scris cu șase luni înainte de data expirării.

Articolul 26

Anexe

Anexele fac parte integrantă din prezentul acord.

Articolul 27

Texte autentice

Prezentul acord se redactează în dublu exemplar, în limbile daneză, engleză, franceză, germană, greacă, italiană, olandeză, portugheză și spaniolă, fiecare dintre aceste texte fiind autentic în aceeași măsură.

EN FE DE LO CUAL, los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Acuerdo marco.

TIL BEKRÆFTELSE HERAF har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne rammeaftale.

ZU URKUND DESSEN haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschriften unter dieses Rahmenabkommen gesetzt.

ΕΙΣ ΠΙΣΤΩΣΗ ΤΩΝ ΑΝΩΤΕΡΩ, οι υπογεγραμμένοι πληρεξούσιοι έθεσαν τις υπογραφές τους στη παρούσα συμφωνία-πλαίσιο.

IN WITNESS WHEREOF the undersigned Plenipotentiaries have signed this Framework Agreement.

EN FOI DE QUOI, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas du présent accord-cadre.

IN FEDE DI CHE, i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce al presente accordo quadro.

TEN BLIJKE WAARVAN de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder deze Kaderovereenkomst hebben gesteld.

EM FÉ DO QUE, os plenipotenciários abaixo assinados apuseram as suas assinaturas no final do presente acordo-quadro.

Hecho en Bruselas, el cuatro de noviembre de mil novecientos noventa y uno.

Udfærdiget i Bruxelles, den fjerde november nitten hundrede og enoghalvfems.

Geschehen zu Brüssel am vierten November neunzehnhunderteinundneunzig.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις τέσσερις Νοεμβρίου χίλια εννιακόσια ενενήντα ένα.

Done at Brussels on the fourth day of November in the year one thousand nine hundred and ninety-one.

Fait à Bruxelles, le quatre novembre mil neuf cent quatre-vingt-onze.

Fatto a Bruxelles, addì quattro novembre millenovecentonovantuno.

Gedaan te Brussel, de vierde november negentienhonderd eenennegentig.

Feito em Bruxelas, em quatro de Novembro de mil novecentos e noventa e um.

Por el Consejo de las Comunidades Europeas

For Rådet for De Europæiske Fællesskaber

Für den Rat der Europäischen Gemeinschaften

Για το Συμβούλιο των Ευρωπαϊκών Κοινοτήτων

For the Council of the European Communities

Pour le Conseil des Communautés européennes

Per il Consiglio delle Comunità europee

Voor de Raad van de Europese Gemeenschappen

Pelo Conselho das Comunidades Europeias

Image

Por el Gobierno de la República Oriental del Uruguay

For regeringen for Den Østlige Republik Uruguay

Für die Regierung der Republik Östlich des Uruguay

Για την κυβέρνηση της Ανατολικής Δημοκρατίας της Ουρουγουάης

For the Government of the Eastern Republic of Uruguay

Pour le gouvernement de la république orientale de l'Uruguay

Per il governo della Repubblica orientale dell'Uruguay

Voor de Regering van de Republiek ten Oosten van de Uruguay

Pelo Governo da República Oriental do Uruguai

Image


ANEXA I

SCHIMB DE SCRISORI PRIVIND TRANSPORTUL MARITIM

Stimate domn,

V-am rămâne recunoscători dacă ați putea confirma acordul guvernului țării dumneavoastră cu privire la următoarele.

Cu ocazia semnării acordului de cooperare dintre Comunitatea Economică Europeană și Uruguay, părțile s-au angajat să abordeze în mod corespunzător chestiunile legate de funcționarea transportului maritim, în special în cazul în care poate fi împiedicată dezvoltarea comerțului. Se vor căuta soluții satisfăcătoare pentru ambele părți, respectându-se principiul concurenței libere și loiale pe o bază comercială.

S-a convenit, de asemenea, ca aceste chestiuni să fie discutate și de către comisia mixtă.

Vă rog să primiți, stimate domn, expresia înaltei noastre considerații.

În numele Consiliului Comunităților Europene

Stimați domni,

Am onoarea de a confirma primirea scrisorii dumneavoastră și de a confirma acordul guvernului țării mele cu privire la următoarele.

„Cu ocazia semnării acordului de cooperare dintre Comunitatea Economică Europeană și Uruguay, părțile s-au angajat să abordeze în mod corespunzător chestiunile legate de funcționarea transportului maritim, în special în cazul în care poate fi împiedicată dezvoltarea comerțului. Se vor căuta soluții satisfăcătoare pentru ambele părți, respectându-se principiul concurenței libere și loiale pe o bază comercială.

S-a convenit, de asemenea, ca aceste chestiuni să fie discutate și de către comisia mixtă.”

Vă rog să primiți, stimați domni, expresia înaltei mele considerații.

Pentru Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului


ANEXA II

DECLARAȚIE UNILATERALĂ A COMUNITĂȚII PRIVIND SISTEMUL DE PREFERINȚE GENERALIZATE

Comunitatea Economică Europeană confirmă importanța pe care o acordă Sistemului de preferințe generalizate, instituit prin Rezoluția 21 (II) a celei de-a doua Conferințe a Organizației Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare.

Comunitatea Europeană este pregătită să analizeze orice propuneri pe care i le prezintă Uruguay pentru a permite acestei țări să beneficieze la maximum de schema de preferințe generalizate pe care Comunitatea l-a pus în aplicare în conformitate cu rezoluția menționată mai sus.

Pentru a se asigura că funcționarii publici și operatorii economici din Uruguay sunt familiarizați cu schema Comunității, Comisia va organiza seminare de informare în Uruguay.


Top