Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52021AE0120

    Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 95/93 al Consiliului în ceea ce privește reducerea temporară a obligațiilor de utilizare a sloturilor orare pe aeroporturile comunitare ca urmare a pandemiei de COVID-19 [COM(2020) 818 final – 2020/0358 (COD)]

    EESC 2021/00120

    JO C 123, 9.4.2021, p. 37–41 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    9.4.2021   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 123/37


    Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 95/93 al Consiliului în ceea ce privește reducerea temporară a obligațiilor de utilizare a sloturilor orare pe aeroporturile comunitare ca urmare a pandemiei de COVID-19

    [COM(2020) 818 final – 2020/0358 (COD)]

    (2021/C 123/07)

    Raportor general:

    Thomas KROPP

    Sesizare

    Parlamentul European, 18.1.2021

    Consiliul, 21.1.2021

    Temei juridic

    Articolul 100 alineatul (2) și articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

    Secțiunea competentă

    Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională

    Data adoptării în sesiunea plenară

    27.1.2021

    Sesiunea plenară nr.

    557

    Rezultatul votului (voturi pentru/

    voturi împotrivă/abțineri)

    225/1/4

    1.   Concluzii și recomandări

    1.1.

    La 16 decembrie 2020, Comisia Europeană (CE) a propus un nou regulament de modificare (1) privind scutirea temporară de la clauza „folosești sau pierzi” pentru perioada de după 27 martie 2021. În esență, Comisia a propus ca regula „folosești sau pierzi” să se aplice din nou și că, pentru o perioadă limitată, pragul de utilizare a sloturilor orare ar trebui stabilit la 40 % în loc de 80 %. În plus, CE a propus să i se delege competențe de prelungire a scutirii de la cerințele privind utilizarea sloturilor orare, în conformitate cu o serie de criterii legate de durata și intensitatea crizei.

    1.2.

    CESE felicită CE pentru inițiativa sa de a prelungi scutirea temporară de la normele de reglementare a sloturilor orare ale Comunității Europene și sprijină propunerea de a mandata Comisia să adapteze pragul până în sezonul de iarnă 2024/2025.

    1.3.

    Cu toate acestea, pentru a crea un mecanism de răspuns cu adevărat flexibil, propunerea ar trebui să conțină, de asemenea, dreptul companiilor aeriene de a returna o serie completă de sloturi, în combinație cu un prag de utilizare variabil.

    1.4.

    Prelungirea este justificată de faptul că criza economică mondială de la începutul anului 2021 este mai gravă decât se anticipase în urmă cu 12 luni, în primul trimestru al anului 2020. Contrar așteptărilor, pandemia de COVID-19 nu este încă sub control. De fapt, în întreaga Europă, al doilea val de creștere exponențială a infecțiilor în a doua jumătate a anului 2020 a avut, până în prezent, implicații sanitare, sociale, economice și financiare chiar mai grave decât primul val. Transporturile, comerțul și turismul se numără printre sectoarele economice cele mai afectate. În plus, o mutație foarte infecțioasă a virusului se răspândește în prezent în întreaga Europă. Regatul Unit a impus recent o a treia restricție de izolare pentru a gestiona „al treilea val” al virusului.

    1.5.

    CESE îndeamnă CE și colegiuitorii să reexamineze propunerea Comisiei în lumina recomandărilor elaborate de World Airline Slot Board (WASB), care este alcătuit din companii aeriene, aeroporturi și coordonatori de sloturi orare și care și-a publicat, la 20 noiembrie 2020, recomandările privind acordarea de sloturi orare pentru sezonul de planificare orară din vara anului 2021 (2) (IATA, A4E, ACI-Europa și EUACA sprijină recomandarea WASB). Recomandările constau într-o combinație între: (i) o derogare totală de la regula „folosești sau pierzi” pentru seriile complete de sloturi care sunt reintroduse în rezervă înainte de începerea sezonului și (ii) un prag de utilizare de 50 % pentru seriile de sloturi pe care companiile aeriene le mențin. Propunerea conține, de asemenea, anumite condiții și dispoziții privind neutilizarea justificată a sloturilor orare specifice situației cauzate de pandemia de COVID-19.

    1.6.

    CESE consideră că este imperativ să se mențină un echilibru între necesitatea de a evita măsurile care au un impact negativ asupra capacității sectorului aviației de a se redresa în urma acestei crize, obiectivul pe termen lung al companiilor aeriene de a menține sloturi orare costisitoare pe aeroporturi și necesitatea de a asigura un nivel adecvat de concurență pentru astfel de sloturi orare limitate.

    1.7.

    În cele din urmă, CESE regretă faptul că CE pare să se concentreze pe abordarea măsurilor de scutire de la normele UE privind alocarea sloturilor, fără a ține seama de faptul că astfel de măsuri se vor reflecta la nivel mondial, în alte părți ale lumii. Prin urmare, este preferabil să se continue modificările care sunt fezabile din punct de vedere operațional și convenite la nivel global – cum ar fi recomandările WASB.

    2.   Observații generale

    2.1.

    Regulamentul (CEE) nr. 95/93 al Consiliului (3), modificat parțial prin Regulamentul (CE) nr. 793/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (4), stabilește procedurile și normele de alocare a sloturilor orare pe aeroporturile din UE. Articolul 10 din acest regulament precizează că transportatorii aerieni trebuie să utilizeze cel puțin 80 % din sloturile alocate în cadrul unei perioade date de planificare orară pentru a păstra aceste sloturi pentru perioada de planificare orară echivalentă din anul următor (regula „folosești sau pierzi”).

    2.2.

    La 30 martie 2020, Uniunea Europeană a adoptat o modificare a Regulamentului privind sloturile orare (5) pentru a elimina regula „folosești sau pierzi” pentru întreaga perioadă de planificare orară din vara anului 2020, care s-a încheiat la 24 octombrie 2020. Această modificare a abilitat în același timp Comisia să prelungească perioada acoperită de derogare până la 4 aprilie 2021. La 14 octombrie 2020, Comisia a adoptat un act delegat (6) de prelungire a perioadei de derogare de la regula „folosești sau pierzi” până la sfârșitul sezonului de planificare orară din iarna 2020/2021, la 27 martie 2021.

    2.3.

    CESE a sprijinit propunerea de suspendare a normelor UE privind alocarea sloturilor orare în documentul său de poziție, adoptat la 25 martie 2020. Acest raport a pledat în favoarea stabilității planificării pentru companiile aeriene și a posibilității de a reacționa rapid și flexibil la evoluțiile pieței, fără a pierde sloturile necesare pentru restabilirea unor rețele funcționale.

    2.4.

    Referindu-se la necesitatea de a stabili o cale de revenire la aplicarea normală a regulii „folosești sau pierzi”, Comisia a propus ca, începând cu perioada de planificare orară din vara anului 2021, aplicarea cerințelor privind utilizarea sloturilor orare în temeiul Regulamentului privind sloturile orare să se aplice din nou, dar ca pragul să fie stabilit la 40 % în loc de 80 %. În plus, Comisia va dispune de competențe delegate până în sezonul de iarnă 2024/2025 inclusiv, pentru a extinde și mai mult scutirea de sloturi orare prin ajustarea ratei de utilizare a sloturilor orare pe baza unei serii de indicatori, cum ar fi datele reale și prognozate privind traficul aerian, factorii de încărcare și utilizarea flotei. Propunerea conține, de asemenea, anumite condiții privind, printre altele, excluderile pentru sloturile nou alocate și schimbate, precum și o limită de timp pentru returnarea sloturilor.

    2.5.

    La 20 noiembrie 2020, WASB, compus din companii aeriene, aeroporturi și coordonatori de sloturi, a anunțat că a ajuns la un acord cu privire la recomandările de reducere a sloturilor orare pentru sezonul de planificare orară din vara anului 2021 (7). IATA, A4E (8), ACI-Europa și EUACA sprijină recomandarea WASB. Spre deosebire de propunerea Comisiei, WASB recomandă o combinație între (i) o derogare totală de la regula „folosești sau pierzi” pentru seriile complete de sloturi care sunt reintroduse în rezervă cu suficient timp înainte de începutul sezonului și (ii) un prag de utilizare de 50 % pentru seriile de sloturi orare pe care companiile aeriene le păstrează. Propunerea conține, de asemenea, anumite condiții și dispoziții privind neutilizarea justificată a sloturilor orare, din cauza situației cauzate de pandemia de COVID-19.

    2.6.

    CESE sprijină continuarea relaxării normelor UE de reglementare de tip „folosești sau pierzi” a sloturilor în sezonul de vară 2021. Cu toate acestea, consideră că propunerea CE ar trebui să includă, pe lângă scăderea pragului, și posibilitatea de a returna serii complete de sloturi orare. Într-adevăr, conectivitatea pe termen mediu și lung este mai bine asigurată dacă companiile aeriene sunt sprijinite în redresarea lor financiară și sunt în măsură să își restabilească rețelele odată ce traficul va reveni. În plus, derogările de la regula utilizării sloturilor orare în țările terțe sunt adesea condiționate de reciprocitate, ceea ce sugerează necesitatea unei abordări compatibile la nivel mondial.

    2.7.

    CESE sprijină orientarea recomandărilor WASB, publicate la 20 noiembrie 2020, care includ posibilitatea ca companiile aeriene să returneze serii întregi de sloturi orare pe perioada crizei. Comisia pare să se concentreze pe abordarea măsurilor de scutire de la normele UE privind alocarea sloturilor, fără a ține seama de faptul că astfel de măsuri vor fi reflectate de toate celelalte regiuni din lume. Prin urmare, este de preferat să se aplice acele modificări care sunt fezabile din punct de vedere operațional și convenite la nivel global. Comitetul îndeamnă Comisia și colegiuitorii să ia în considerare propunerea Comisiei în lumina recomandărilor WASB.

    3.   Observații specifice

    3.1.

    În total, până la 31 decembrie 2020, în comparație cu anul precedent (9), au fost pierdute pentru traficul aerian european 6,1 milioane de zboruri, respectiv 1,7 miliarde de călătorii ale pasagerilor, ca urmare a pandemiei de COVID-19.

    3.2.

    Pentru a reduce rata de răspândire a virusului, guvernele au impus restricții severe asupra traficului aerian internațional și asupra mobilității cetățenilor lor. Transportatorii aerieni au trebuit să reducă drastic capacitatea și să țină aeronavele la sol. În mai multe state membre ale UE, unele companii aeriene au fost nevoite să anuleze temporar toate zborurile.

    3.3.

    Această situație continuă să rămână neschimbată în 2021, exercitând o presiune puternică asupra viabilității financiare a tuturor părților interesate din sectorul aviației, în special a partenerilor sociali, care au exprimat preocupări justificate cu privire la viitorul ocupării forței de muncă. Deși a fost găsit un vaccin, administrat în UE începând cu 27 decembrie 2020, nu se va atinge o rată de vaccinare a populației suficientă pentru a permite eliminarea restricțiilor generale și a măsurilor care vizează reducerea infecțiilor până la sfârșitul anului 2021 sau chiar 2022 (10). Nu există indicii că cererea din sezonul de vară 2021 se va putea apropia măcar de nivelul din ultimii ani. Incertitudinea existentă va persista și ar putea fi chiar sporită de apariția unor variante noi, chiar mai infecțioase sau mortale de COVID-19. Într-adevăr, conform proiecțiilor industriei, perioada de redresare ar putea dura cel puțin până în 2024 sau 2025 (11).

    3.4.

    Sloturile orare sunt esențiale pentru planificarea traficului spre și dinspre aeroporturile supraaglomerate; ele sunt importante, oferind transportatorilor aerieni acces la capacitatea – limitată – oferită de aeroporturi, pentru a-și menține rețelele și conectivitatea pe care o oferă clienților lor. Transportatorii au avut nevoie de mai mulți ani pentru a-și dezvolta rețelele și pentru a achiziționa sloturile necesare pentru traficul intraeuropean, intercontinental și de alimentare. Pentru a-și păstra sloturile în absența unei dispoziții de neutralizare a regulii „folosești sau pierzi”, transportatorii aerieni ar fi obligați să continue operarea zborurilor cu foarte puțini pasageri, ceea ce ar agrava pierderile financiare și ar produce o sarcină de mediu inutilă.

    3.5.

    Toate măsurile puse în aplicare în 2020 s-au bazat pe ipoteza că ele contribuie la asigurarea unui control eficace al răspândirii în continuare a virusului într-o perioadă scurtă, cel puțin previzibilă. Aceste așteptări nu au fost îndeplinite până în prezent; de fapt, procesul de redresare în urma acestei crize fără precedent nu poate fi încă prevăzut în mod fiabil.

    3.6.

    Cererea de servicii aeriene nu a crescut în mod durabil de la punerea în aplicare de către UE, în martie 2020, a derogării inițiale acordate ca urmare a pandemiei de COVID-19. Deși a existat o ușoară creștere a traficului în lunile de vară, ajungându-se la - 51 % în comparație cu anul precedent, traficul a încetinit după vara anului 2020, odată cu cel de-al doilea val al pandemiei și cu introducerea, de către statele membre, a unor noi măsuri de limitare a mișcării persoanelor. La 14 septembrie 2020, Eurocontrol și-a ajustat în mod semnificativ previziunile în sens descrescător. Cu toate acestea, chiar și scenariul revizuit privind traficul se dovedește a fi prea optimist. În noiembrie, traficul a fost de - 62 %, iar în decembrie de - 60 %, comparativ cu anul precedent, față de previziunile Eurocontrol de - 58 % și, respectiv, - 54 %. Previziunile Eurocontrol sunt de - 60 % în ianuarie și de - 50 % în februarie 2021 (12).

    3.7.

    Având în vedere răspândirea continuă și repetată a virusului și severitatea măsurilor luate de guverne pentru a o limita, cererea de servicii aeriene continuă să fie la un nivel foarte scăzut, continuând să pună sectorul aviației sub o presiune financiară semnificativă, dacă nu chiar existențială. În opinia CESE, scutirea de sarcina impusă de regula „folosești sau pierzi” este, prin urmare, justificată și necesară.

    3.8.

    CESE felicită părțile interesate – companiile aeriene, aeroporturile și coordonatorii de sloturi orare – pentru ajungerea la o soluție de compromis în cadrul WASB. CESE este conștient de faptul că reglementarea generală a sloturilor orare reprezintă o chestiune controversată pentru acestea. În opinia CESE, recomandarea WASB abordează în mod adecvat obiectivele generale și specifice urmărite de Comisie, astfel cum se menționează în documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește propunerea sa (13).

    3.9.

    CESE sprijină obiectivul general al Comisiei de a depăși anumite deficiențe și provocări asociate cu derogarea pentru întregul sezon, stimulând conectivitatea, încurajând concurența și facilitând eliminarea treptată a scutirii de la cerințele privind utilizarea sloturilor orare. CESE sprijină, de asemenea, obiectivele specifice ale Comisiei, în special reducerea la minimum a efectelor dăunătoare asupra mediului cauzate de operarea zborurilor cu factori de încărcare foarte mici.

    3.10.

    În propunerea sa de introducere a unui nou alineat (2a) la articolul 10a, Comisia sugerează doar ca, pentru o serie de sloturi alocate pentru perioada 28 martie 2021-30 octombrie 2021, transportatorii aerieni să aibă dreptul la aceeași serie de sloturi în următoarea perioadă de planificare orară echivalentă, în cazul în care au utilizat 40 % din sloturile din seria respectivă. Aceasta înseamnă că transportatorii vor trebui să deservească chiar și zboruri nerentabile cu factori de încărcare extrem de mici, până la un prag de cel puțin 40 % din sloturi, în loc să poată returna astfel de sloturi fără a risca să le piardă. Stimularea companiilor aeriene să zboare cu aeronave aproape goale nu este compatibilă cu obiectivul declarat al Comisiei de a reduce la minimum efectele nocive asupra mediului. Acest lucru ar putea fi remediat dacă companiile aeriene ar putea returna seriile complete de sloturi pentru care știu că cererea va fi scăzută (de exemplu, în zilele de trafic slab sau în afara orelor de vârf).

    3.11.

    În mod similar, propunerea Comisiei nu își îndeplinește obiectivul declarat de a asigura funcționarea eficientă a companiilor aeriene și utilizarea eficientă a capacității aeroportuare. Prin faptul că nu permit returnarea seriilor complete de sloturi, companiile aeriene nu sunt stimulate să returneze sloturile orare înainte de termen, ceea ce ar permite o realocare optimizată a sloturilor orare și o mai bună planificare pentru aeroporturi, companii aeriene și consumatori. Posibilitatea de a returna serii complete de sloturi permite aeroporturilor să își adapteze mai bine propriile operațiuni. Mai presus de toate, ea ar pune la dispoziție sloturi orare pentru realocări și utilizări ad-hoc, de exemplu, pentru zboruri de marfă, în funcție de evoluția cererii. Propunerea de adăugare a unui alineat (7) la articolul 10a din regulament, care prevede un termen de trei săptămâni pentru returnarea sloturilor orare, nu poate avea un efect comparabil (14). În schimb, există pericolul ca un prag mai scăzut în sine să ducă la fragmentarea semnificativă a orarelor, în detrimentul puținilor clienți rămași.

    3.12.

    Deși sprijină obiectivele generale ale Comisiei de promovare a conectivității, de încurajare a concurenței și de facilitare a eliminării treptate a scutirii de la cerințele privind utilizarea sloturilor orare, CESE consideră că trebuie menținută o perspectivă pe termen mai lung. Conectivitatea și concurența (în special cu transportatorii din afara UE) sunt cel mai bine deservite pe termen mediu și lung prin asigurarea faptului că întreprinderile viabile supraviețuiesc crizei actuale fără a pierde activele de care au nevoie odată cu reluarea traficului. În același timp, reglementarea nu trebuie să fie prea protectoare, pentru a evita indiferența și a proteja concurența. Având în vedere evoluția incertă a cererii în sezonul de vară și ipoteza Comisiei privind un nivel al traficului de 50 % în comparație cu 2019 (15), CESE consideră că este prea devreme să se reaplice cerințele privind utilizarea sloturilor orare în temeiul Regulamentului privind sloturile orare, chiar și la un nivel de 40 %. În același timp, continuarea derogării totale nu ar contracara provocările și nu ar îndeplini obiectivele stabilite în mod corect de Comisie. CESE consideră că recomandarea formulată de WASB, care combină efectele de atenuare ale unei derogări complete cu efectele de control ale unui prag, reprezintă o bază solidă de la care poate începe revenirea la aplicarea normală a cerințelor privind utilizarea sloturilor orare.

    3.13.

    Actul delegat propus la articolul 10a alineatul (4) ar trebui să împuternicească Comisia nu numai să modifice valorile procentuale menționate la articolul 10 alineatul (2a), ci și să extindă opțiunea de a returna serii complete de sloturi la începutul sezonului respectiv. Deși propunerea Comisiei permite o derogare completă de la utilizarea sloturilor orare (adică de 0 %), aceasta nu prevede posibilitatea combinării celor două elemente. Numai acest lucru va constitui un mecanism de răspuns cu adevărat flexibil.

    3.14.

    Coordonarea sloturilor orare reprezintă o problemă globală. Prin urmare, un regulament UE privind sloturile orare trebuie să fie compatibil cu reglementările țărilor terțe, care, adesea, impun condiții de reciprocitate. În condițiile unei derogări totale, aceasta nu este o problemă, deoarece reprezintă cel mai amplu mijloc posibil de atenuare a condițiilor de utilizare a sloturilor orare. Recomandarea WASB are, de asemenea, șanse de a fi recunoscută la nivel mondial (16).

    3.15.

    CESE consideră că, în interesul rezilienței și al reglementării inteligente, ar trebui să se ia în considerare introducerea unor dispoziții care să permită simplificarea reglementărilor privind utilizarea sloturilor în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 95/93, nu numai pentru cazurile legate de COVID-19, ci și pentru eventuale evenimente viitoare cu un impact semnificativ asupra industriei aviatice. Situația actuală nu reprezintă prima ocazie când au fost necesare modificări privind regulile de utilizare a sloturilor prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 95/93; acest lucru s-a mai întâmplat:

    în 2002, în urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie [Regulamentul (CE) nr. 894/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (17)];

    în 2003, ca urmare a izbucnirii epidemiei de SARS [Regulamentul (CE) nr. 1554/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (18)];

    în 2009, în timpul crizei financiare mondiale [Regulamentul (CE) nr. 545/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (19)].

    Astfel de măsuri ar trebui să implice capacitatea de a reacționa rapid, fără a fi necesară o reglementare suplimentară și cu posibilitatea unui răspuns flexibil, variind de la derogări complete și praguri ajustate până la o combinație între returnările timpurii ale sloturilor și praguri, astfel cum a sugerat WASB pentru sezonul de vară 2021.

    3.16.

    CESE își reafirmă disponibilitatea de a contribui la continuarea discuțiilor cu privire la cele mai bune modalități de a restabili un sector aviatic european viabil și competitiv. O astfel de abordare ar trebui să fie cuprinzătoare și să includă discuții cu toate părțile interesate, în special cu partenerii sociali, care sunt grav afectați de criza provocată de pandemia de COVID-19. O abordare cuprinzătoare de acest tip ar trebui să vizeze revizuirea oricărei reglementări sau măsuri care creează o sarcină nejustificată pentru sectorul aviației.

    Bruxelles, 27 ianuarie 2021.

    Președintele Comitetului Economic și Social European

    Christa SCHWENG


    (1)  COM(2020) 818 final.

    (2)  Recomandarea WASB, Măsuri de reducere a sloturilor orare pentru sezonul de iarnă 2021 în emisfera nordică, https://www.iata.org/contentassets/4820c05b19f148e2855db91f2a579369/wasb-northern-summer-21-recommendation-for-slot-use-relief.pdf

    (3)  Regulamentul (CEE) nr. 95/93 al Consiliului din 18 ianuarie 1993 privind normele comune de alocare a sloturilor orare pe aeroporturile comunitare (JO L 14, 22.1.1993, p. 1).

    (4)  Regulamentul (CE) nr. 793/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 95/93 al Consiliului privind normele comune de alocare a sloturilor pe aeroporturile comunitare (JO L 138, 30.4.2004, p. 50).

    (5)  Regulamentul (UE) 2020/459 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 martie 2020 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 95/93 al Consiliului privind normele comune de alocare a sloturilor orare pe aeroporturile comunitare (JO L 99, 31.3.2020, p. 1).

    (6)  Regulamentul delegat (UE) 2020/1477 al Comisiei din 14 octombrie 2020 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 95/93 al Consiliului în ceea ce privește prelungirea temporară a măsurilor excepționale pentru a face față consecințelor pandemiei de COVID-19 (JO L 338, 15.10.2020, p. 4).

    (7)  Recomandarea WASB, Măsuri de reducere a sloturilor orare pentru sezonul de iarnă 2021 în emisfera nordică, https://www.iata.org/contentassets/4820c05b19f148e2855db91f2a579369/wasb-northern-summer-21-recommendation-for-slot-use-relief.pdf

    (8)  Membrul A4E Ryanair nu împărtășește această poziție și își va comunica opiniile separat.

    (9)  Idem.

    (10)  Întrebări și răspunsuri: Vaccinarea împotriva COVID-19 în UE, 21 decembrie 2020, https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/qanda_20_2467

    (11)  Raportul mesei rotunde din domeniul aviației privind redresarea aviației europene, noiembrie 2019, https://www.aci-europe.org/downloads/resources/Aviation%20Round%20Table%20DECLARATION%20FINAL%2016.11.2020.pdf

    (12)  Eurocontrol, Think Paper #8: Efectul COVID-19 asupra aviației europene în 2020 și perspectivele pentru 2021, 1 ianuarie 2021. https://www.eurocontrol.int/publication/what-covid19-did-european-aviation-2020-outlook-2021

    (13)  SWD/2020/341 final.

    (14)  În plus, această dispoziție specifică este inoperantă, întrucât nerespectarea nu are consecințe. Alocarea sloturilor orare în sezonul următor depinde de atingerea pragului de către companiile aeriene, indiferent dacă acestea returnează sloturile în perioada de trei săptămâni sau nu.

    (15)  A se vedea nota de subsol 7, considerentul 11.

    (16)  La momentul prezentului raport, Noua Zeelandă, Malaysia și Canada (Vancouver) au adoptat deja propunerea WASB pentru vara anului 2021. Brazilia a prelungit derogarea existentă privind sloturile orare din iarna 2020/2021. FAA din SUA a lansat o consultare privind (exclusiv) aceste două opțiuni: prelungirea derogării existente (integrale) și propunerea WASB.

    (17)  JO L 142, 31.5.2002, p. 3.

    (18)  JO L 221, 4.9.2003, p. 1.

    (19)  JO L 167, 29.6.2009, p. 24.


    Top