Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52018AE4761

    Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind prevenirea diseminării conținutului online cu caracter terorist — O contribuție a Comisiei Europene la reuniunea liderilor de la Salzburg din 19-20 septembrie 2018 [COM(2018) 640 final – 2018-0331 (COD)]

    EESC 2018/04761

    JO C 110, 22.3.2019, p. 67–71 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    22.3.2019   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 110/67


    Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind prevenirea diseminării conținutului online cu caracter terorist

    O contribuție a Comisiei Europene la reuniunea liderilor de la Salzburg din 19-20 septembrie 2018

    [COM(2018) 640 final – 2018-0331 (COD)]

    (2019/C 110/13)

    Raportor:

    domnul José Antonio MORENO DÍAZ

    Sesizare

    Consiliul European, 24.10.2018

    Parlamentul European, 22.10.2018

    Temei juridic

    Articolul 114 alineatul (1) și articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

    Secțiunea competentă

    Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie

    Decizia Biroului

    11.12.2018

    Data adoptării în sesiunea plenară

    12.12.2018

    Sesiunea plenară nr.

    539

    Rezultatul votului

    (voturi pentru/voturi împotrivă/abțineri)

    126/0/3

    1.   Concluzii și recomandări

    1.1.

    CESE salută această inițiativă, care vizează asigurarea unui nivel mai ridicat de securitate a locuitorilor UE; cu toate acestea, în cadrul dezbaterii referitoare la întâietatea securității sau a libertății, Comitetul a susținut întotdeauna necesitatea protejării libertăților, printre care libertatea de exprimare, libertatea de acces la informație și la comunicare și protejarea secretului comunicațiilor, și, în cele din urmă, a accesului la o cale de atac eficientă și la o procedură echitabilă și fără întârzieri.

    1.2.

    Atacurile teroriste recente de pe teritoriul UE au arătat modul în care teroriștii utilizează în mod abuziv rețelele sociale pentru a recruta susținători și pentru a-i pregăti. Teroriștii utilizează modalități de comunicare criptate pentru a planifica și facilita activități teroriste, folosindu-se de internet pentru a glorifica atrocitățile comise și a instiga alte persoane să le urmeze exemplul și să inspire teamă în rândul opiniei publice.

    1.3.

    CESE solicită să se stabilească cât mai precis criteriile de definire a anumitor concepte juridice neclare, cum ar fi „informații cu caracter terorist”, „acte teroriste”, „grupuri teroriste”, „glorificarea terorismului”.

    1.4.

    Materialele cu conținut terorist publicate online în aceste scopuri sunt diseminate prin intermediul furnizorilor de servicii de găzduire care permit încărcarea de conținut aparținând unor părți terțe. Multe dintre atacurile teroriste recente din Europa au demonstrat că materialele online cu caracter terorist au un rol crucial în radicalizarea așa-numiților „lupi singuratici”, care sunt astfel încurajați să comită atacuri.

    1.5.

    De asemenea, măsurile tehnologice preventive (parametri automatizați, algoritmi, motoare de căutare etc.) sunt foarte utile, însă intervenția factorului uman este esențială, ca mediator și intermediar în evaluarea adecvată a conținuturilor respective.

    1.6.

    CESE subliniază necesitatea de a combate diseminarea informațiilor cu caracter terorist și recrutarea în mediu digital, pe rețelele sociale. În aceeași ordine de idei, trebuie combătută cenzura sau autocenzura impusă pe internet. Comitetul reamintește că, în domeniul internetului, este esențial să se garanteze tuturor locuitorilor din UE dreptul efectiv la informație și dreptul la libertatea de opinie.

    1.7.

    Protecția internetului și combaterea grupurilor radicale ar trebui să contribuie la îmbunătățirea încrederii în internet și, prin urmare, la garantarea dezvoltării economice a acestei ramuri a economiei.

    1.8.

    CESE dorește să sublinieze că este necesară evaluarea efectelor punerii în aplicare a prezentei propuneri asupra întreprinderilor mici și mijlocii și a posibilității aplicării unui regim tranzitoriu care să faciliteze adaptarea acestor întreprinderi și să nu afecteze libera concurență în avantajul marilor operatori.

    1.9.

    Măsurile de reglementare propuse în scopul protejării internetului și asigurării protecției tinerilor și a populației trebuie să fie strict reglementate prin lege și să garanteze tuturor persoanelor dreptul la informare și la exercitarea unei căi de atac împotriva deciziilor administrative.

    1.10.

    CESE subliniază că este necesară și evaluarea furnizorilor de acces și că administratorii rețelelor sociale trebuie să adopte măsuri proactive de promovare a acțiunilor directe ale asociațiilor, ale ONG-urilor și ale utilizatorilor împotriva acestor conținuturi, și de denunțare a lor, fiind necesară valorificarea acestor „contra-discursuri” ca mijloace de acțiune preventivă.

    1.11.

    Ar trebui să se țină seama de numărul mare de platforme digitale la nivel european și de diferențele în ceea ce privește dimensiunile acestor întreprinderi, pentru a adapta termenii propunerii la aceste întreprinderi mici.

    1.12.

    CESE solicită insistent să li se reamintească utilizatorilor reglementările naționale privind utilizarea sau producerea conținuturilor cu caracter terorist. De asemenea, solicită ca dreptul de a contesta decizia administrativă să poată fi garantat printr-o explicație clară a acestui drept și a instrumentelor online disponibile pentru exercitarea lui.

    2.   Contextul propunerii

    2.1.

    Omniprezența internetului le permite utilizatorilor să comunice, să lucreze, să socializeze, să creeze, să obțină și să facă schimb de informații și de conținut cu sute de milioane de persoane din întreaga lume. De aceea, Comisia propune stabilirea unor mecanisme de prevenire a comunicării și diseminării conținuturilor teroriste (1).

    2.2.

    Este important să se facă o distincție între concepte, iar cuvântul „internet” are un caracter prea general. Internetul include, în același timp, site-urile web, rețelele sociale, precum și internetul ascuns (darknet). În această rețea este inclus, totodată, și internetul obiectelor, care reprezintă, în mod evident, tot atâtea breșe de securitate în caz de război electronic. De exemplu, recrutorii ISIS comunică în prezent mai ușor prin intermediul consolelor de jocuri online decât prin intermediul internetului. Propoziția „pentru […] a pregăti și a facilita activitățile teroriste” nu se aplică internetului sau rețelelor sociale, ci darknetului. În plus, marile întreprinderi din domeniul web – GAFAM (Google, Apple, Facebook, Amazon și Microsoft) – nu desfășoară activități pe darknet sau în cadrul rețelelor criptate.

    2.3.

    Cu toate acestea, capacitatea de a ajunge la un public atât de numeros cu costuri minime atrage inclusiv infractori care doresc să utilizeze internetul în scopuri ilegale. Atacurile teroriste recente de pe teritoriul UE au arătat modul în care teroriștii utilizează în mod abuziv internetul pentru a ademeni și a recruta susținători, a pregăti și a facilita activitățile teroriste, a glorifica atrocitățile comise, a instiga alte persoane să le urmeze exemplul și a inspira teamă la nivelul societății.

    2.4.

    Este adevărat că Forumul UE pentru internet a reunit diferiți actori, însă nu toți furnizorii de servicii de găzduire au participat la respectivul forum și, în al doilea rând, amploarea și ritmul progreselor realizate de furnizorii de servicii de găzduire, în ansamblu, nu sunt suficiente pentru a aborda în mod adecvat această problemă. Trebuie depus un efort specific pentru a asigura formarea adecvată a moderatorilor din cadrul rețelelor sociale.

    2.5.

    Materialele cu conținut terorist publicate online în aceste scopuri sunt diseminate prin intermediul furnizorilor de servicii de găzduire care permit încărcarea de conținut aparținând unor părți terțe. Multe dintre atacurile teroriste din Europa au demonstrat că aceste materiale au un rol crucial în radicalizarea așa-numiților „lupi singuratici” și în încurajarea acțiunilor acestora. În plus, s-a constatat că ele au exercitat o influență majoră în rândul categoriilor celor mai tinere ale populației.

    3.   Sinteză și observații generale privind propunerea de regulament

    3.1.

    CESE și-a exprimat deja poziția cu privire (2) la conținutul ilegal online: această nouă inițiativă a Comisiei se concentrează asupra conținutului cu caracter terorist pe internet.

    3.2.

    Domeniul de aplicare personal al propunerii include furnizorii de servicii de găzduire care își oferă serviciile în UE, indiferent de locul în care sunt stabiliți sau de dimensiune.

    3.3.

    CESE consideră că ar trebui incluși furnizorii de informații și motoarele de căutare, precum și site-urile sau rețelele de găzduire.

    3.4.

    Întreprinderile mici și mijlocii din domeniul internetului nu dispun de capacitățile tehnice, umane și financiare necesare pentru a acționa eficient împotriva conținuturilor cu caracter terorist. CESE consideră că trebuie ca termenele și procedurile să poată fi adaptate la acest tip de întreprinderi. Pentru întreprinderile mici și mijlocii, se poate acorda un răgaz pentru punerea în aplicare a regulamentului.

    3.5.

    De asemenea, trebuie evaluate măsurile preventive și proactive adoptate de ONG-uri, de sindicate și de societatea civilă în general.

    3.6.

    Pentru a asigura eliminarea conținutului cu caracter terorist, regulamentul instituie un ordin de eliminare, care poate fi emis ca decizie administrativă sau judiciară de către o autoritate competentă a unui stat membru. În aceste cazuri, furnizorul de servicii de găzduire este obligat să elimine conținutul sau să blocheze accesul la acesta în termen de o oră.

    3.7.

    Definiția conținutului cu caracter terorist poate fi diferită în fiecare țară și este important să se clarifice acest lucru, pentru a se evita caracterul arbitrar și insecuritatea juridică.

    3.8.

    Termenul de o oră nu este realist deoarece, de exemplu, în Franța, timpul scurs între notificare și eliminarea sursei este, în prezent, de 16 ore pentru pedofili și de 21 de ore pentru site-urile cu caracter terorist, dat fiind că timpul necesar pentru identificarea site-urilor este foarte lung. CESE consideră că ar trebui stabilit un termen mai realist și mai eficace.

    3.9.

    Regulamentul impune ca furnizorii de servicii de găzduire să ia, atunci când este necesar, măsuri proactive, proporționale cu nivelul de risc și să elimine materialele cu caracter terorist din serviciile oferite, inclusiv prin utilizarea unor instrumente de detectare automată. Acest lucru este fundamental și trebuie să depunem și să susținem un efort în direcția inovării tehnologice, pentru a putea construi instrumente tehnologice.

    3.10.

    Comisia propune, printre altele, utilizarea instrumentelor de detectare automată și solicită ca întreprinderile să depună eforturi semnificative pentru a susține cercetările în vederea creării de instrumente tehnologice potrivite.

    3.11.

    Printre măsurile de protecție împotriva eliminării eronate a conținutului fără caracter terorist, propunerea stabilește obligația de a institui măsuri reparatorii și mecanisme de depunere a plângerilor, astfel încât utilizatorii să poată contesta eliminarea conținutului lor. Regulamentul introduce și obligații privind transparența măsurilor luate de furnizorii de servicii de găzduire împotriva conținutului cu caracter terorist, asigurând astfel responsabilitatea față de utilizatori, cetățeni și autoritățile publice.

    3.12.

    Trebuie să insistăm pentru a se depune eforturi nu numai în sensul asigurării controlului și reviziei conținuturilor, ci și al medierii umane și tehnologice. Problema cenzurii exercitate de mediatorii umani poate fi foarte îngrijorătoare, atât în ceea ce privește respectarea drepturilor lucrătorilor și a normelor privind dreptul la informare, cât și la respectarea vieții private a tuturor locuitorilor din UE.

    3.13.

    CESE consideră că furnizorul trebuie să notifice proprietarului site-ul sau informațiile pe care intenționează să le cenzureze. Trebuie amintit că persoanele au dreptul de a fi informate cu privire la o decizie administrativă.

    3.14.

    Pentru a garanta dreptul persoanelor de a fi informate cu privire la o decizie administrativă, CESE solicită furnizorilor de acces să indice, în cadrul politicilor lor de conținut drepturile și obligațiile clienților, de exemplu modul în care producătorii de informații sunt informați cu privire la deciziile de eliminare și la modalitățile legale aflate la dispoziția clienților.

    4.   Explicarea prevederilor specifice ale propunerii

    4.1.

    Propaganda teroristă online urmărește să instige persoanele să comită atacuri teroriste, inclusiv prin instrucțiuni detaliate cu privire la modul în care pot fi provocate daune maxime. După comiterea unor astfel de atrocități, în general se publică alte materiale, care glorifică actele respective și instigă alte persoane să le urmeze exemplul. Prezentul regulament contribuie la protejarea securității publice, prin reducerea accesului la conținuturi cu caracter terorist care promovează și încurajează încălcarea drepturilor fundamentale.

    4.2.

    În ceea ce privește definițiile, propunerea menționează că, în sensul prezentului regulament:

    „furnizor de servicii de găzduire” înseamnă un furnizor de servicii ale societății informaționale care constau în stocarea informațiilor furnizate de furnizorul conținutului la cererea acestuia și în punerea informațiilor respective la dispoziția terților (3);

    „furnizor de conținut” înseamnă un utilizator care a furnizat informații care sunt stocate sau care au fost stocate la cererea sa de către un furnizor de servicii de găzduire (4);

    CESE propune introducerea unui nou punct care să includă:

    furnizorii de informații: motoare de căutare care permit identificarea conținutului și accesul la acesta.

    4.3.

    În ceea ce privește definiția pentru „conținut cu caracter terorist” drept una sau mai multe dintre următoarele informații care:

    (a)

    instigă la săvârșirea de infracțiuni de terorism sau pledează pentru săvârșirea unor astfel de infracțiuni, inclusiv prin glorificarea lor, generând astfel un pericol de săvârșire a unor astfel de infracțiuni;

    (b)

    încurajează contribuirea la infracțiuni de terorism;

    (c)

    promovează activitățile unui grup terorist, în special prin încurajarea participării la un grup terorist sau a sprijinirii lui în sensul articolului 2 punctul 3 din Directiva (UE) 2017/541;

    (d)

    oferă instrucțiuni referitoare la metode sau tehnici cu scopul săvârșirii unor infracțiuni de terorism (5);

    CESE propune introducerea unui nou punct care să includă:

    recrutarea și instruirea persoanelor în scopul săvârșirii sau al susținerii actelor de terorism.

    4.4.

    Definiția conținutului care urmează a fi cenzurat este foarte scurtă, având în vedere că există multe texte, imagini, fișiere video și alte conținuturi și formate care nu glorifică actele respective în sensul că incită la acte concrete, dar care, totuși, facilitează și pun în valoare o doctrină extremistă care conduce la violență.

    4.5.

    Regulamentul contribuie, de asemenea, la lupta împotriva întreprinderilor care, prin activitățile lor, facilitează și pun în valoare o doctrină extremistă care conduce la violență. Regulamentul ar trebui, de asemenea, să contribuie la combaterea activităților de recrutare de persoane în cadrul rețelelor sociale.

    4.6.

    Articolul 1 prezintă obiectul regulamentului, indicând că acesta prevede norme menite să prevină utilizarea abuzivă a serviciilor de găzduire pentru diseminarea de conținut online cu caracter terorist, inclusiv obligații de diligență pentru furnizorii de servicii de găzduire a datelor și măsuri pe care trebuie să le adopte statele membre.

    4.7.

    Sintagma privind utilizarea abuzivă a serviciilor de găzduire pentru diseminarea online a conținutului cu caracter terorist trebuie să fie înlocuită prin adăugarea diseminării de conținuturi, mesaje sau mijloace de propagandă și incluzându-se și indicarea adreselor URL și a informațiilor care fac posibil accesul la conținutul sau mesajele cu caracter terorist, dat fiind că acest lucru implică utilizarea motoarelor de căutare.

    4.8.

    La rândul său, articolul 5 prevede obligația ca furnizorii de servicii de găzduire să instituie măsuri pentru evaluarea rapidă a conținutului care face obiectul unei semnalări emise de o autoritate competentă dintr-un stat membru sau de un organism al UE, fără a impune însă cerința de a elimina conținutul menționat și fără a stabili termene specifice pentru luarea de măsuri.

    4.9.

    Din motive de securitate juridică, CESE consideră că, dacă dorim să fim eficienți, trebuie să începem să elaborăm o listă cu un set finit de criterii pentru a defini tipurile de conținuturi și de mesaje cu caracter terorist sau care glorifică terorismul, pentru a evita ca deciziile de eliminare a conținutului să fie luate în mod arbitrar și, de asemenea, pentru a proteja dreptul la informare și libertatea de opinie. De asemenea, regulamentul ar trebui să includă criteriile necesare pentru a defini, la nivel european, conținuturi cum ar fi informațiile privind grupurile teroriste identificate, informațiile care glorifică terorismul sau justifică actele teroriste, informațiile tehnice sau metodologice care facilitează producerea de arme capabile să declanșeze un atac sau apelurile de recrutare.

    4.10.

    Articolul 14 prevede instituirea de puncte de contact atât de către furnizorii de servicii de găzduire, cât și de către statele membre, în scopul de a facilita comunicarea, în special în ceea ce privește semnalările și ordinele de eliminare. Pentru protejarea drepturilor omului aflate în joc, CESE consideră că aceste puncte de contact ar trebui să includă judecători specializați, care să identifice problemele și să aibă atât competențele necesare pentru a identifica atitudini, comportamente sau acțiuni cu caracter terorist, cât și competențe tehnice. Aceste competențe ar trebui să le fie solicitate atât furnizorilor de servicii de găzduire a datelor, cât și persoanelor desemnate de statele membre, în scopul de a facilita comunicarea între ei, în special în ceea ce privește semnalările și ordinele de eliminare.

    4.11.

    Pentru a se asigura buna funcționare a punctelor de contact, regulamentul trebuie să prevadă obligația ca furnizorii de servicii de găzduire a datelor să ofere informații accesibile tuturor și să definească conținutul și modalitatea de comunicare cu membrii respectivelor puncte de contact.

    4.12.

    Articolul 16 prevede că furnizorii de servicii de găzduire a datelor care nu au niciun sediu pe teritoriul unui stat membru, dar care oferă servicii în cadrul UE, trebuie să desemneze un reprezentant legal în UE: CESE consideră că este necesar ca această cerință să fie extinsă și la furnizorii de acces și industria internetului, pentru a include motoarele de căutare, rețelele sociale, aplicațiile de internet pe telefon și industria de jocuri.

    4.13.

    Furnizorii de servicii de găzduire care activează pe internet joacă un rol esențial în economia digitală, prin crearea de legături între întreprinderi și cetățeni și prin facilitarea dezbaterii publice, a difuzării și primirii de informații, de idei și opinii, contribuind astfel în mod semnificativ la inovare, la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă în UE. CESE consideră că măsurile ar trebui extinse și la furnizorii de servicii internet, la servicii de găzduire a conținuturilor, la rețele sociale digitale, la întreprinderile care furnizează servicii de telefonie digitală.

    4.14.

    Propunerea de regulament stabilește un set de măsuri care urmează să fie instituite de statele membre pentru identificarea conținutului cu caracter terorist, pentru eliminarea rapidă a acestuia de către furnizorii de servicii de găzduire și pentru facilitarea cooperării cu autoritățile competente din alte state membre, cu furnizorii de servicii de găzduire a datelor și, după caz, cu organismele relevante ale UE, CESE considerând că toate acestea măsuri au rolul de a limita conținuturile legate de terorism, de a permite eliminarea rapidă a acestuia de către furnizorii de servicii de găzduire și de a reduce activitățile de propagandă și de recrutare ale teroriștilor prin intermediul internetului.

    Bruxelles, 12 decembrie 2018.

    Președintele Comitetului Economic și Social European

    Luca JAHIER


    (1)  COM (2018) 640 final.

    (2)  JO C 237, 6.7.2018, p. 19.

    (3)  COM(2018) 640 final, articolul 2 alineatul (1).

    (4)  COM(2018) 640 final, articolul 2 alineatul (2).

    (5)  COM(2018) 640 final, articolul 2 alineatul (5).


    Top