21.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 429/11

1)

Este conformă cu articolul 4 alineatul (3) [TUE] și cu articolul 101 TFUE o normă juridică adoptată de un stat care impune verificarea de către acesta a modului de stabilire a onorariilor percepute de procuradores, prevăzându-se prin regulament valoarea exactă și obligatorie a acestora și atribuindu-se instanțelor, în special în cazul obligării la plata cheltuielilor de judecată, controlul ulterior în fiecare situație concretă pentru stabilirea acestor onorarii, chiar dacă acest control judiciar se limitează la verificarea aplicării stricte a baremului onorariilor, fără posibilitatea ca, în situații excepționale și prin decizie motivată, să se deroge de la limitele prevăzute de reglementarea privind baremurile respective?

2)

Delimitarea noțiunilor „motiv imperativ de interes general”, „proporționalitate” și „necesitate”, prevăzute la articolele [4] și [15] din Directiva privind serviciile în cadrul pieței interne (1), efectuată de Curte, permite ca – în cazul în care există o reglementare națională cu privire la stabilirea valorii serviciilor și o declarație tacită, ca urmare a lipsei unei legislații de transpunere, referitoare la existența unui motiv imperativ de interes general, deși confruntarea cu jurisprudența comunitară nu permite să se afirme acest lucru – instanțele din statele membre să aprecieze că într-o situație concretă există o limitare care nu poate fi justificată de un interes general și, prin urmare, să nu aplice sau să modifice norma juridică prin care este reglementată remunerația percepută de procuradores?

3)

Adoptarea unei norme juridice cu aceste caracteristici ar putea fi contrară dreptului la un proces echitabil, astfel cum este interpretat de Curte?